De la sfârșitul lunii februarie, Facebook și Twitter, un fel de Lenin și Mao ai internetului, și-au reluat și continuat convocariada revoluționară. De această dată, în Arabia Saudită. Ținta: organizarea Zilei Mâniei. Mai precis, o zi în care lumea să iasă în stradă, să mărșăluiască și să-și strige nemulțumirile. Trebuia să fie pe 11 martie, după unii, trebuia să fie pe 13 martie, după alții, trebuia să fie vinerea asta, după ceilalți. Nimeni nu știe precis. Unii declară că a fost. Unii declară că nu a fost. Unii declară că oamenii n-au răspuns la convocare. Unii declară că da, au răspuns, dar că monarhia saudită are interesul să nu popularizeze nimic. Unii declară că, până la urmă, n-a fost decât o veselă și spontană adunare populară, menită să reconfirme, dacă mai era nevoie, simpatia față de monarhia saudită.
În acest context mai mult decât ambiguu, unele canale de televiziune americane lansau deja supoziția-provocare: dacă se ia lumea la bătaie și în Arabia Saudită, ar fi oare poporul american dispus să susțină o intervenție militară? Mai precis, o nouă intervenție militară. Și se argumenta pe față că trebuie discutat acest aspect amplu, direct și rapid, având în vedere faptul că petrolul saudit este mai mult decât vital. Buuun! Măcar, de data asta, e clar, e pe față, e pe Facebook, am putea spune.
Tot în aceste zile mai mult decât șocante - pentru a nu știu câta oară, mă întreb, ce ne facem dacă nu e adevărata Apocalipsă, cum o scoatem oare la capăt?! - a început să fie popularizată pe net o hartă a unui nou Orient Mijlociu. Adică, am început să fim familiarizați cu anumite posibile schimbări în zona respectivă. Eventual, cu ideea schimbării în sine. Despre toate acestea, am mai amintit deja în materialul ”Moș Gherilă, Baba Vanga, Zenga-Zenga!”. Până acum, revoltele arabe au respectat granițele. Adică, fiecare a făcut ce-a vrut la el acasă. În acest moment, avem însă prima intervenție armată, dincolo de granițele uneia dintre țări. Mai precis, 1000 de militari saudiți au trecut subit granița în Bahrain. La cererea regalității de acolo. Motivul: protestele din Bahrain. Scopul: protejarea Bahrainului de sine însuși. Coincidența: totul se petrece la exact două zile, după ce-a trecut Robert Gates, Secretarul american al Apărării pe acolo. Ce s-a întâmplat oare? Saudiții nu se mai pot opri din marș? De ce nu-și văd de Ziua Mâniei lor? Vor să facă un schimb de experiență revoluționar cu vecinii din Bahrain? Nici asta n-ar fi ceva cu totul nou. S-a mai petrecut în istorie. În acest sens, nu se mai pot mulțumi doar cu Twitter și cu Facebook și vor contact face to face? Ei bine, nu. În primul rând, se pare, trebuie blocat neîntârziat Iranul care are interese majore să facă schimbări în Bahrain. Nu în ultimul rând, trebuie protejate forțele militare americane din zonă. Taman acum în momentul în care, în Japonia, reactoarele nucleare par să explodeze unul câte unul. Că veni vorba: interesant e că, după cum observăm, liderilor planetari nu pare să le pese prea mult de radiații și de efectele lor. Se agită presa, da, se agită oamenii, da, dar conducătorii ba. Cel mult, aceștia din urmă se raportează la închiderea unor reactoare deja existente pe teritoriul țărilor lor și la posibila înghețare a programelor nucleare în viitor. Astfel, se creează strania impresie că dezastrul din Japonia era ceva extrem de necesar.
Revenind la intervenția saudită în Bahrain: în acest moment, dacă Iranul ripostează cumva, se poate confrunta direct cu americanii. Dacă nu s-a pus - până în prezent - de-un război în Libia, poate se pune, totuși, în Bahrain! La cât se chinuiesc unii să-l declanșeze, dacă n-ar fi pielea noastră, a tuturor, în joc, mai că am pune mâna să-i ajutăm! Pe bune! E chiar păcat de-așa efort!
Între timp, aflu că, la operațiunile din Bahrain, s-ar mai fi adăugat și alte trupe, din alte state arabe. O fi de bine? O fi de rău? Habar n-am. Oricum, pe zi ce trece, înțelegem de ce trebuia creat cadrul apocaliptic adecvat. Nu mai e timp. Pentru ce? Pentru Noua Ordine Mondială, desigur. Până la urmă, drumul ne-a dus exact unde trebuia să ne ducă. După ce-a zburdat însuși calul Morții, posibil marca Blue-Beam Project, prin Cairo ( a se vedea și materialul ”Blue-Beam Show, în Cairo?”, publicat pe acest blog ) , ei bine, am ajuns, ma-te-ma-tic la... Ziua Mâniei! Live! Pe Facebook, pe Twitter, pe bloguri, pe net în general! Corect! La urma urmei - conform Marelui Scenariu, chiar acolo și suntem, la urma urmei! - Ziua Mâniei, Dies Irae, Ziua Judecății nu sunt decât trei denumiri pentru același concept apocaliptic, nu? Aceasta este chiar esența Apocalipsei. Ei bine, iată-ne ajunși și la Dies Irae! Unii dintre noi, ăia care-am mai rămas, am trăit s-o vedem și pe-asta! Curiozitatea e, totuși, devastatoare: care o fi oare next level? Că, la ultimul, nici nu vreau să mă gândesc.
Revenind la intervenția saudită în Bahrain: în acest moment, dacă Iranul ripostează cumva, se poate confrunta direct cu americanii. Dacă nu s-a pus - până în prezent - de-un război în Libia, poate se pune, totuși, în Bahrain! La cât se chinuiesc unii să-l declanșeze, dacă n-ar fi pielea noastră, a tuturor, în joc, mai că am pune mâna să-i ajutăm! Pe bune! E chiar păcat de-așa efort!
Între timp, aflu că, la operațiunile din Bahrain, s-ar mai fi adăugat și alte trupe, din alte state arabe. O fi de bine? O fi de rău? Habar n-am. Oricum, pe zi ce trece, înțelegem de ce trebuia creat cadrul apocaliptic adecvat. Nu mai e timp. Pentru ce? Pentru Noua Ordine Mondială, desigur. Până la urmă, drumul ne-a dus exact unde trebuia să ne ducă. După ce-a zburdat însuși calul Morții, posibil marca Blue-Beam Project, prin Cairo ( a se vedea și materialul ”Blue-Beam Show, în Cairo?”, publicat pe acest blog ) , ei bine, am ajuns, ma-te-ma-tic la... Ziua Mâniei! Live! Pe Facebook, pe Twitter, pe bloguri, pe net în general! Corect! La urma urmei - conform Marelui Scenariu, chiar acolo și suntem, la urma urmei! - Ziua Mâniei, Dies Irae, Ziua Judecății nu sunt decât trei denumiri pentru același concept apocaliptic, nu? Aceasta este chiar esența Apocalipsei. Ei bine, iată-ne ajunși și la Dies Irae! Unii dintre noi, ăia care-am mai rămas, am trăit s-o vedem și pe-asta! Curiozitatea e, totuși, devastatoare: care o fi oare next level? Că, la ultimul, nici nu vreau să mă gândesc.
