Pe data de 22.02.2011, a avut loc un cutremur puternic în Noua Zeelandă. Mai precis, în orașul Christchurch. Din punctul de vedere al gradului de urbanizare, al doilea oraș al țării. Christchurch, pentru cine nu știe, înseamnă Biserica lui Hristos. În urma cutremurului, s-au înregistrat morți și răniți. Nu în ultimul rând, după cum reiese din fotografiile momentului, a fost aproape complet dărâmată și Catedrala Christchurch. Adică, la propriu, Biserica lui Hristos. Pare un avertisment cinic și clar. Poate că e, poate că nu e. Poate trebuie doar să fie inoculată o anume idee. Data la care a avut loc seismul este nu numai simetrică, ci are și unele importante implicații ezoterice.
Pe data de 11.03.2011, a avut loc megaseismul din Japonia, urmat de tsunami, de replici sinistre ale cutremurului, de teribila și încă nerezolvata catastrofă nucleară. Locul exact, Fukushima, în traducere, Insula binecuvântată. De parcă nu era de-ajuns și atât, la scurtă vreme, după tragedie, au început să apară speculații suplimentare legate de numele de Fukushima. Mai exact, au început să fie lansate pe net răstălmăciri americane de genul ”Fuck-u-shima”, cu tot sordidul implicat într-o astfel de formulare. În plus, s-a tot speculat și pe seama similitudinilor dintre Fukushima și Hiroshima. Și data de la care a început actuala catastrofă japoneză, după cum am mai atenționat deja pe blog, este și simetrică, și ezoterică. Nu în ultimul rând, numerele 11 și 22 merg într-un tandem ezoteric și masonic.
În perioada 15 martie - 20 martie 2011, au continuat și s-au amplificat protestele din unele țări arabe și, mai ales, au fost lansate operațiunile militare împotriva Libiei. Era exact perioada despre care s-au tot bătut câmpii în legătură cu aliniamentul planetar devastator și cu Superluna. Superluna explozivă a cadourilor, a surprizelor și-a tiribombelor, probabil!
Nici această succesiune de evenimente nu mai pare un șir de coincidențe. De multă vreme deja, conceptul însuși de coincidență a devenit rizibil. Mai degrabă, după cum am tot repetat, s-a intrat abrupt și definitiv în scenariul Apocalipsa de tip HAARP. Văd că, mai nou, ni se fabrică dezastre cu explicații la vedere, ca să nu avem dubii că sunt opera cuiva și nu a ceva. De multă vreme, am senzația că omenirea este strict și tragic direcționată spre o formulă de conviețuire planetară bazată pe un sclavagism draconic, puternic tehnologizat. De altfel, mai toate filmele SF au tot acreditat, de-a lungul timpului, această imagine a unei societăți în care relațiile umane în totalitatea lor par desprinse direct din Antichitate ori din Evul Mediu, fiind dublate de o tehnologie amețitoare, de nivel cosmic. Oricum, pentru mine, este clar - și este clar de o lungă perioadă de timp - că primim repetat tragedii însoțite de sinistre și cinice răvașe. Nici măcar nu mai este clar dacă răvașele respective poartă semnătura reală, autentică a autorului, ori dacă sunt numai trimiteri înșelătoare, menite să ne determine să atribuim greșit cumplita responsabilitate a unui eveniment criminal sau a altuia. Și, pentru desăvârșirea spectacolului și-a deplinului delir planetar, să nu uităm cascada de profeții care se revarsă precis, înainte, în timpul și după fiecare dezastru. Chiar și termenul de dezastru este aproape o profeție în sine. În acest moment, ca să simplificăm la sânge, omenirii i se dă să aleagă între plutoniu și pluton. S-ar putea să nici nu mai trebuiască să se gândească prea mult, ci, servire mai mult decât promptă și completă, să le primească pe amândouă. Mai ales dacă, de exemplu, Barack Obama mai găsește iarăși ușile Biroului Oval închise. Întrucât, nu-mi imaginez totuși că se plimbă cu butonul nuclear în buzunar. Asta ca să fac doar așa, o aluzie de-o impresie, cum ar spune culții.
Urăsc să mă tot repet, dar, dacă este vorba numai de Apocalipsa la cerere sau la comandă și nu de cea reală, așteptată de 2000 de ani, atunci, e extrem de grav pentru că, aproape sigur, asistăm la distrugerea accelerată a lumii așa cum o știm. Cu toate imperfecțiunile și nenorocirile ei. Măcar de-ar veni una mai bună! Dar, construită pe astfel de premise, e greu de crezut totuși.
În perioada 15 martie - 20 martie 2011, au continuat și s-au amplificat protestele din unele țări arabe și, mai ales, au fost lansate operațiunile militare împotriva Libiei. Era exact perioada despre care s-au tot bătut câmpii în legătură cu aliniamentul planetar devastator și cu Superluna. Superluna explozivă a cadourilor, a surprizelor și-a tiribombelor, probabil!
Nici această succesiune de evenimente nu mai pare un șir de coincidențe. De multă vreme deja, conceptul însuși de coincidență a devenit rizibil. Mai degrabă, după cum am tot repetat, s-a intrat abrupt și definitiv în scenariul Apocalipsa de tip HAARP. Văd că, mai nou, ni se fabrică dezastre cu explicații la vedere, ca să nu avem dubii că sunt opera cuiva și nu a ceva. De multă vreme, am senzația că omenirea este strict și tragic direcționată spre o formulă de conviețuire planetară bazată pe un sclavagism draconic, puternic tehnologizat. De altfel, mai toate filmele SF au tot acreditat, de-a lungul timpului, această imagine a unei societăți în care relațiile umane în totalitatea lor par desprinse direct din Antichitate ori din Evul Mediu, fiind dublate de o tehnologie amețitoare, de nivel cosmic. Oricum, pentru mine, este clar - și este clar de o lungă perioadă de timp - că primim repetat tragedii însoțite de sinistre și cinice răvașe. Nici măcar nu mai este clar dacă răvașele respective poartă semnătura reală, autentică a autorului, ori dacă sunt numai trimiteri înșelătoare, menite să ne determine să atribuim greșit cumplita responsabilitate a unui eveniment criminal sau a altuia. Și, pentru desăvârșirea spectacolului și-a deplinului delir planetar, să nu uităm cascada de profeții care se revarsă precis, înainte, în timpul și după fiecare dezastru. Chiar și termenul de dezastru este aproape o profeție în sine. În acest moment, ca să simplificăm la sânge, omenirii i se dă să aleagă între plutoniu și pluton. S-ar putea să nici nu mai trebuiască să se gândească prea mult, ci, servire mai mult decât promptă și completă, să le primească pe amândouă. Mai ales dacă, de exemplu, Barack Obama mai găsește iarăși ușile Biroului Oval închise. Întrucât, nu-mi imaginez totuși că se plimbă cu butonul nuclear în buzunar. Asta ca să fac doar așa, o aluzie de-o impresie, cum ar spune culții.
Urăsc să mă tot repet, dar, dacă este vorba numai de Apocalipsa la cerere sau la comandă și nu de cea reală, așteptată de 2000 de ani, atunci, e extrem de grav pentru că, aproape sigur, asistăm la distrugerea accelerată a lumii așa cum o știm. Cu toate imperfecțiunile și nenorocirile ei. Măcar de-ar veni una mai bună! Dar, construită pe astfel de premise, e greu de crezut totuși.
