Și aseară, titlul de la televiziunea suedeză era: Libia - Lupte crâncene. Am tresărit oripilată și m-am uitat cu atenție. Hait, mi-am spus, chiar e ca în cânticelu' Zenga-Zenga! Gaddafi chiar se ține de cuvânt și chiar curăță Libia, casă cu casă, stradă cu stradă, cartier cu cartier, Zenga-Zenga etc. Starea de stres fusese deja creată de transmisiunea CNN din noaptea precedentă. Cum care? Aia în care, tot în toiul unor lupte crâncene, Gaddafi i-a chemat la apel și ordine pe toți jurnaliștii din Tripoli, la Hotel Tripoli, dacă nu mă-nșel, ca să le țină o cuvântare. Ăia au venit, au așteptat de s-au veștejit, până la urmă, Colonelu' a sosit, s-a lăsat filmat cam tot atât cât ar fi făcut-o și un miraj al deșertului și, brusc, și-a adus aminte că e ocupat cu luptele, s-a întors pe călcâie și-a dispărut la fel cum a apărut, lăsându-i pe jurnaliști de proști în hotel să-și dea cu părerea. Asta e! Colonelu' s-a făcut rău, nu vrea să le mai dea acces nici măcar la imaginea lui, darămite la petrol. Cât despre discursuri, lăsați, rămân pe altădată! Zenga-Zenga!
Să revin însă la transmisiunea suedeză... Curios, luptele crâncene aduceau în prim-plan doar niște fețe de așa-ziși rebeli, cu priviri scrutătoare și vigilente, înarmați până în dinți - de unde au armele alea sofisticate?! - cu degete revoluționare tot sugerând deja caraghiosul și încornoratul V al victoriei de care cred că s-au plictisit până și camerele de luat vederi, lângă niște mașini arse și abandonate în deșert. Ce mai vedeam io? Mai vedeam niște imagini de la un miting unde s-ar fi scandat ceva similar cu ”Am învins!” și cu ”Să fie judecat pentru sângele vărsat!”, precum și niște imagini cu unii care patrulau pe niște străzi din Benghazi unde, chipurile, libienii liberi și-au impus voința și dorința. Totuși, ”Ole-Ole” nu se scanda. Seamănă prea mult cu Oil-Oil și, pesemne, poate provoca nedorite confuzii în mințile revoluționare și nu numai. Perfect! Tot în același oraș, Benghazi, reporterul suedez, proaspăt, vesel și dezinvolt - dar așa par ăștia, chiar și în toiul celor mai crâncene lupte, în mijlocul celui mai deșertic deșert - îl intervieva pe unul dintre revoluționarii care au preluat puterea. Acesta stătea relaxat pe un scaun, picior peste picior, ale lui, nu ale scaunului, răsfoia detașat niște hârtii și, cu o privire visătoare, vorbea despre Libia, Benghazi, Gaddafi, proteste, război civil etc de parcă nu erau din același film, pardon, reportaj cu el, de parcă ființau în altă parte, pe un alt continent îndepărtat, într-o altă viață, a altcuiva.
Totuși, mesajul respectivului reportaj era că luptele sunt crâncene și că dictatorul refuză să plece - ce să facă altceva, dacă n-ar face asta, el n-ar mai fi el! - și că trupele sale fidele - poate, până la urmă, mai schimbă cineva și scenariul totuși, nu numai țara sau continentul - îi căsăpesc pe revoltați. Bun! Adică, rău! Dar, în imaginile respective, nu era picior de trupă fidelă și crâncenă, un nasture, un glonț, un chipiu, ceva! Nimic! Nu erau decât revoltații care, destul de plictisiți, se mai lăsau filmați pentru trecerea timpului cu folos și, eventual, bănos, și care, de dragul veridicității atmosferei, mai puneau d-un miting și de-o scandare. În mod evident, în privirile tuturor, atât ale revoltaților, cât și ale reporterilor, nu se citea decât un gând flămând: când ne vine, și nouă, rândul, la sonda de petrol? Ei, deocamdată, nu se prea mai știe cine deține controlul sondei. Tocmai d-aia, pentru clarificare, NATO vrea să preia conducerea operațiunilor. Va găsi și un titlu potrivit. N-am nici o îndoială. Ăștia de la NATO sunt foarte tari în metafore zglobii. Contribui și eu. Nefiind de la NATO, firește, modest și neinspirat. ”No-Fly, pentru mălai” sau ”Hercule și Anteu, văleu!”. Nu m-am decis, dar, m-am încifrat. Al doilea mesaj e doar pentru cunoscători. A se consulta dicționarul de mitologie. Apoi, a se corela cu tot ce se potrivește. Știu că șaradele și ghicitorile erau specialitatea Sfinxului și că el se află ( încă ) în Egipt. Da, dar are și Libia tainele ei. Așa, și, după cum spuneam, NATO vrea să preia, rapid și eficient după cum deja se cunoaște prea bine, controlul operațiunilor. Desigur, pentru dreptate, pentru democrație, și pentru protecția civililor. Nimic nou. Deși, fapt bizar, așa-zisa cifră a morților descrește vertiginos și constant de la începutul actualei revolte libiene, iar, după cum arăta și reportajul suedez, revoluționarii și impresionantul lor arsenal militar par să fie fugăriți mai degrabă doar de plictiseală.
Altminteri, dictatorul, răutăcios și cârcotaș, asta e, așa sunt dictatorii, are ideea fixă că toată lumea vrea să-i fure petrolul. Capricios, transmite această informație doar când are chef, doar cui are chef. De exemplu, nu și jurnaliștilor de la Hotel Tripoli. Ce nu pricep eu? Nimic, desigur. Dar, în afară de asta, nu pricep de ce să te mai ostenești să trimiți jurnaliști pentru secvențe de la fața locului, a șocului și-a jocului, când se pot utiliza secvențe de arhivă. Sunt identice. Propun alcătuirea unui portofoliu internațional de imagini, pentru orice eventualitate revoluționară sau războinică, la care să se poată apela, prompt, după necesități. Da, dar on second thought, îmi dau seama că mai pot fi și alte motive cu mult mai motivate și mai motivante, ca să zic așa. De exemplu, mai e și problema dialogului din teritoriu. Chiar dacă este vorba despre categoria umană specială a revoluționarilor, chiar și cu ei, e greu, totuși, să stabilești doar comunicări telepatice sau din satelit. Nimic nu înlocuiește o șuetă autentică și-o punere la cale veridică. Esențial! Apoi, mai e și chestiunea armelor. Dacă sunt filmate ”la cald”, se poate afla, chiar și de pe ecranul televizorului, cine, ce, când, cui mai vinde. Vital-mortal! Și mai e și chestiunea abisală a sondei de petrol. Dacă, în permanență, stă cine trebuie cu ochii pe ea și dacă semnează în cartea de oaspeți la timp, află și cine face împărțeala, cum și cât. Importantisim! Altfel, foamea și bariliada vor pune lumea bună pe butuci. Și, cocoțat în glorie pe sonda poporului, dictatorul nărăvaș le va da, și poporului, și lumii bune, cu tifla. Încă o dată!
Altminteri, dictatorul, răutăcios și cârcotaș, asta e, așa sunt dictatorii, are ideea fixă că toată lumea vrea să-i fure petrolul. Capricios, transmite această informație doar când are chef, doar cui are chef. De exemplu, nu și jurnaliștilor de la Hotel Tripoli. Ce nu pricep eu? Nimic, desigur. Dar, în afară de asta, nu pricep de ce să te mai ostenești să trimiți jurnaliști pentru secvențe de la fața locului, a șocului și-a jocului, când se pot utiliza secvențe de arhivă. Sunt identice. Propun alcătuirea unui portofoliu internațional de imagini, pentru orice eventualitate revoluționară sau războinică, la care să se poată apela, prompt, după necesități. Da, dar on second thought, îmi dau seama că mai pot fi și alte motive cu mult mai motivate și mai motivante, ca să zic așa. De exemplu, mai e și problema dialogului din teritoriu. Chiar dacă este vorba despre categoria umană specială a revoluționarilor, chiar și cu ei, e greu, totuși, să stabilești doar comunicări telepatice sau din satelit. Nimic nu înlocuiește o șuetă autentică și-o punere la cale veridică. Esențial! Apoi, mai e și chestiunea armelor. Dacă sunt filmate ”la cald”, se poate afla, chiar și de pe ecranul televizorului, cine, ce, când, cui mai vinde. Vital-mortal! Și mai e și chestiunea abisală a sondei de petrol. Dacă, în permanență, stă cine trebuie cu ochii pe ea și dacă semnează în cartea de oaspeți la timp, află și cine face împărțeala, cum și cât. Importantisim! Altfel, foamea și bariliada vor pune lumea bună pe butuci. Și, cocoțat în glorie pe sonda poporului, dictatorul nărăvaș le va da, și poporului, și lumii bune, cu tifla. Încă o dată!
