Laicăseatălaaait...

Iată-ne și la acest echinocțiu de toamnă! Ce face omu' de echinocțiu? În afară de gem, dulceață, peltea și murături, printre altele, reflectează, meditează, contemplă, rezonează astronomic și, ca atare, se mai uită și pe cer. De această dată, ar fi bine, totuși, să nu exagereze. Chiar acum - se putea mai adecvat?! - ne cade un satelit în cap. Tuturor. Oricui. Pretutindeni. Oriunde. Curând. Oricând. Amurgul zeilor și Toamna Patriarhului, benzi desenate, ediție ultrapopulară. Cum se potrivesc ele, evenimentele, cu datele! Mereu. Mănușă. Altfel, ne-am putea gândi că e vorba despre o conspirație extraterestră. Diversiune și răzbunare. Sau, luând în calcul precisa și deja menționata potrivire între dată și eveniment, ne-am putea gândi că este un mesaj al extratereștrilor, cum că urmează iarna mâniei lor. Dar dacă nu e decât un alt banc, e adevărat, umor negru - no offense, politically correct - marca NASA? De la înființare, agasează prin dorința agresivă de a concura Radio Erevan. Evident, depășindu-l că e și ambițioasă. Știți cum e cu fudulul... Aș dori să rămân, totuși, politically correct. Oricum, Radio Erevan poate avea motive de neliniște...
Nu mai comentez tema veridicității aselenizării din 1969 că simt cum accelerez suplimentar prăbușirea burselor și declanșarea războiului. Nu e o gaură de vierme, ci e, pur și simplu, gaura dintr-un vierme. Sau gaura unui vierme. Sau viermele din gaură. Dar, să rămânem eleganți. Cu Luna, deci, nu știm cum stăm. Și, probabil, nici ea cu noi. Ba am ajuns, ba n-am ajuns, ba e de argint și ține apă, ba e deșertică și moartă, ba e reală, ba e o hologramă, ba are ruine, ba n-are decât niște cratere, ba e veche, ba e nouă, ba e satelit natural, ba e navă spațială, ba e una, ba au fost două sau chiar trei, ba au ajuns primii naziștii, ba au ajuns comuniștii, ba au ajuns americanii, ba erau deja acolo extratereștrii care o plimbau, tacticos, în lesă, pe fala sovietelor, Laika. Baubau. În sfârșit, aveau și ei, extratereștrii, parte de un cadou de Crăciun - mai bine zis, de un cadou de la Moș Gerilă -  situație menită să le mai deturneze atenția de la eterna obsesie a distrugerii omenirii. Dacă Laika ar fi vie atunci nu e moartă cum atât de greșit știam noi - asta e, v-am prevenit, diversiune și răzbunare! -  și înseamnă că umbra ei este ceea ce se vede în ochii mirați, șocați, speriați, extaziați sau doar iscusit fardați ai astronauților americani. Care mănâncă de viu un șarpe. Ca să supraviețuiască în deșertul de pe Pământ pe când cei de acasă îi cred pe Marte. De fapt, aluzie, la Lună. Aoleo, asta e din Capricorn One! Am încurcat filmele. Se mai întâmplă. Unii dețin fotografii clare, probe zdrobitoare, cu orașele, cu piramidele și cu sfinxul de pe Lună. Probabil, e și Laika prin preajmă, desigur, vorbind la un telefon celular. Deși, în privința acestui subiect, Charlie Chaplin i-a luat-o, totuși, înainte.  Pe Terra. E un fapt dovedit deja. Am văzut toți filmul. Deloc întâmplător, era despre circ. Bref, cam așa sunt informațiile despre Lună pe care ni le furnizează NASA. Și, să fim onești și să avem pardon, nu numai ea. După ce, în urmă cu niște decenii, NASA ne-a asigurat că am pășit și-am țopăit pe Lună, brusc, pe măsură ce avansul tehnologic ne taie respirația - la propriu, mai avem nițel și murim de tot și toți - Luna devine un puzzle tot mai absurd și mai misterios. Parcă se îndepărtează. Încetează să existe. E tainică. E ezoterică. E ocultă.

În ultima vreme, NASA ne-a asigurat că se pregătește să trimită echipaje pe Marte. Ce ziceam, Capricorn One! Praf și pulbere se vor face toate enigmele marțiene. Nu numai praf și pulbere, ci și apă, pentru că, de unde Terra avea monopol acvatic, mai nou, cred că urmează să aflăm că și soarele are de fapt o proporție generoasă de apă în structura sa. Firește, asta pe măsură ce devine tot mai incandescent și tot mai periculos exploziv. Ne naștem și murim nu numai singuri, ci și proști. Nici nu mai comentez faptul că, în fiecare săptămână, undeva în Univers, ori în Multivers, se mai descoperă o replică fidelă a Terrei. Numărul planetelor identice se umflă direct proporțional cu misterioasele simboluri, cercuri și linii lăsate de astronauții din străvechime - viitorii autori ai apocalipsei  din 2012 - pe suprafața Pământului. Care se înmulțesc și ele văzând cu ochii și cu internetul. Tot direct propoțional, se înmulțesc și apelurile extratereștrilor să ne deschidem mințile, sufletele și portofelele și să-i primim ca frați. După fiecare anunț d-ăsta, se lasă o tăcere grea și definitivă. Apropo de minți și de suflete, de curând, am văzut un reportaj în care savanții NASA ne spuneau chicotind suav că lipsa de credință este condiție fermă de angajare la onorabila instituție în chestiune și că un eventual contact dintre civilizația noastră și niscaiva extratereștri buimaci va duce obligatoriu la dispariția religiilor. Ba, mai mult, ni se recomandă chiar să exersăm deja renunțarea la conduita religioasă. N-am prea înțeles de ce. Gena credinței a fost demonstrată. Cu probe irefutabile, am putea spune. Așa e în știință. Gena credinței face parte din ADN-ul uman. Poate însă n-o avem toți. Și poate asta înseamnă ceva. Poate că NASA știe un secret. Sunt idealistă - așa sunt religioșii - mai creditez încă NASA. Altfel, avem discriminare genetica, nu? Gattaca! Alt film. Cu dispariția religiilor, iar nu mi-e clar. Dar, nu e de mirare. După cum spuneam, am tendințe religioase, prin urmare, intru la retardați, este limpede că nu pot pricepe subtilitățile unei asemenea instituții.  Există extratereștri? Știe NASA precis cine sunt ei și faptul că o eventuală întâlnire de orice grad, la orice grad  și cu orice grad ar bulversa toate fundamentele existenței terestre? Sună cam a New Age și cam a New World Order.

Ei, dar să nu divagăm deși un cadru științific atât de vag exact la așa ceva duce aproape inevitabil. Prin urmare, copii, ce avem noi astăzi? Avem echinocțiul de toamnă, un moment astronomic potrivit, dar, implicit, avem și data de 23 septembrie. În cea mai recentă postare, Jumate de împărăție și petrolul de soție, m-am mai referit la numărul 23. Fatalitate, dar se potrivește și acum. Pe Terra, la ce se întâmplă, putem considera fără să greșim că e un moment numai bun de plecat în altă galaxie dacă se poate. Urgent. Bursele se prăbușesc într-o armonie deplină. Războaiele mici tind să se unească, tandre, în Războiul Mare. FMI-ul, fericit până la demență de o criză atât de amplă, reușită și prelungită, ne asigură că, de acum înainte, totul pe Pământ se va schimba. Va trebui să se schimbe. Aha! Carevasăzică, situația e legată, totuși, de deschiderea minților, a sufletelor și a portofelelor. Și, categoric, de venirea extratereștilor. Până una-alta, vine însă dumnealui, satelitul. Astăzi. NASA, marea cuceritoare a întregului spațiu cunoscut și necunoscut, dar, n-are importanță, e ca și cunoscut, NASA, lidera victorioasă a tuturor frontierelor oricât de ultime, se pare că nu are nici banii și nici competența necesare să strângă deșeurile cosmice. Ale ei. Își bagă violent gunoiul sub preșul nostru. Eventual, cu tot cu noi. Tot ce-a putut să declare vizavi de această mondenitate picantă este că, în mod cert, satelitul nu va cădea în America de Nord. Mi se pare corect! De ce să cadă în ograda proprie? Mai bine, într-un loc deja cumpărat de chinezi. Deși, având în vedere câți bani le-au dat chinezii americanilor, și America de Nord ar fi corespuns. Ideea e că, dacă vă e frică, dați repede fuguța în Americuța. Cică, acolo, n-ar cădea nici una dintre cele 26 de părți al satelitului. Bine că nu sunt 23 că fandacsia era gata și picam în ea. Acuma, nici America asta nu poate să facă totul! Destul e că a trimis satelitul! Nu mai există nici World Trade Center. Tocmai se făcu deceniul de la sinistra-i dispariție. N-a fost încă nici reconstruit. La ce să le mai cadă în cap satelitul bieților americani?! Mai ales dacă, până la urmă, euro piere totuși în chinuri, cine să mai tipărească dolarii fără acoperire?! Toate au rostul lor în Multiversul ăsta. Laicăseatălaaaait, I'm in an orbit all the way around you, I would fall out into the night, it's more than gravity,  it's physics, there's no escape  sau cam așa ceva ne gângurea nemțoaica Lena, câștigătoarea Eurovisionului 2010. Pesemne, era pe-semne, adică, era cu tâlc. Repet, toate au rostul lor în Multiversul ăsta. Și multiversul Lenei. Eu cred că era mai mult decât premoniție artistică. Era pur și simplu informație de la naziștii de pe Lună. Scurgere, de la uichilixu' lor. Deh, nostalgii patriotice.
Și NASA asta! Mai râde de religioși! Când ne dă informații despre satelitul cu pricina, parcă ne dă informații despre Dumnezeu. Ne spune doar ce nu e. Ce e nu e cazul să aflăm. Nu e de nasul nostru. Mai bine, ni l-am păzi, să nu ne cadă satelitul tocmai pe el. De exemplu, nu ne spune NASA pe cine observa exact satelitul întrucât era de observație. A, da, de observație științifică, desigur. Bine, dar pe cine observa științific? Sau știința cui? Observa natura. Natura cui? Ne spune doar că respectivul satelit nu mai funcționează, că nu poate fi recuperat, că nu poate fi distrus, că nu va cădea în America de Nord, că nu se știe unde va cădea și când. Chestia asta cu 26 de părți rezultate în urma dezmembrării satelitului este deja maximum de precizie. NASA s-a întrecut pe ea însăși. A greșit. Pretențiile noastre vor crește și, în viitor, s-ar putea să vrem să ne spună și cât e ora exactă. Atunci să văd ce fac toți savanții ăia!
Între timp, în această vară, NASA a fost activă: a fost prezentă cu o expoziție grandioasă la Stockholm. Cea mai mare expoziție, organizată până în prezent. Vreo 4000 de exponate mari și mici, menite să ne facă să credem că NASA lucrează din greu pentru propășirea Terrei. Propășirea, în marele vid. Expoziția organizată la Stockholm este găzduită de Tekniska Museet. E drept că se împlinesc și 50 de ani de când Suedia are activitate spațială. Frumos cu toate astea, dar, cel mai mult, mie mi-a plăcut cinematograful 4D. Există! Am fost. La unul dintre filme, a fost chiar regal: doi am fost, doi am rămas. Proiecție strict privată. Aproape, strict secretă. Foarte frumos, la 4D! Se leagănă scaunele, se zgâlțâie, te dau huța, îți fac masaj, miroase în sală a parfum, plutesc prin aer baloane de săpun care fac plici, simți răcoarea, căldura, zborul păsărilor și adierea vântului, e grozav! De ce nu mai era nimeni la film? Nu știu. Probabil că restul Suediei socializa, thailandiza, naviga sau alerga. Nu-i bai! E timp berechet! Vine noaptea polară. Da, dar s-ar putea să rămânem în beznă și să nu mai putem merge la cinematograf, indiferent de câți D. Pentru că, nu-i așa, totul trebuie să se schimbe pe Terra. Iar dacă un satelit căzut nu e suficient, se inversează polii, ne înghite antimateria, vine o furtună solară devastatoare care va pune toate agregatele pe care le avem pe butuci, fraternizăm cu extratereștrii, dar nu fraternizează ei cu noi, fraternizează ei cu noi, dar nu fraternizăm noi cu ei, vine cometa Elenin - chiar dacă E-lenin, nu fiți răi că n-are nici o legătură cu Lenin, nu înseamnă că mai vine încă o dată! - vine planeta Nibiru sau Eris sau X sau cum se mai numește, vin radiații devastatoare din partea unui misterios și malefic dispozitiv celest, intrăm în centura de fotoni, ieșim din Universul cunoscut, intrăm în a patra dimensiune și, ulterior, rapid, în a cincea, posibilitățile sunt infinite, un albastru infinit, the sky is the limit, ceva, oarece, whatever, în fine, e cert, nu scăpăm! Ah, și să nu uităm criza și războiul! Suntem anunțați în fiecare zi. Nu putem nega faptul că suntem informați. Mai ales, corect. Propun să ne dăm prinși. Înainte să ne crape nervii ca păstăile. Tuturor.
Nu știu de ce, dar, de multă vreme, nu-mi iese din minte un fapt. Cred că de la gena credinței mi se trage. Nu-mi iese din minte faptul că, întâmplător sau nu, NASA nu este doar un acronim, ci și un cuvânt cu semnificație în limba ebraică. Mă bântuie. Înseamnă multe, printre altele, a purta, a căra, a transporta, a ridica, a duce, a conduce, a prelua, inclusiv păcatele, a călători. Interesant, nu? După cum nu-mi iese din minte un detaliu legat de Dominique Strauss-Kahn. Am putea să-l numim și Domino Strauss-Kahn. Sigur, personajul în chestiune n-are treabă cu NASA, dar are treabă cu prezenta criză și, dacă are treabă cu doamna criza - asta e, altă doamnă, de la doamne i s-a și tras! - atunci, are treabă și cu NASA, dar și cu orice altceva de pe lumea asta. Așadar, ceea ce nu-mi iese din minte este faptul că Dominique Strauss-Kahn a fost arestat în Hotelul Sofitel. Denumirea de Sofitel este alcătuită din două cuvinte din limba ebraică, sfârșit și Dumnezeu. Dumnezeu este sfârșitul, sfârșitul lui Dumnezeu, Dumnezeu și sfârșitul, la sfârșit, e Dumnezeu. Probabil, mai pot fi posibile și alte interpretări. Nu numai Luna e misterioasă. Ci și Terra. E tainică. E ezoterică. E ocultă.
Acestea fiind dezbătute, să ne relaxăm, care putem, să ne bem cafeaua, dacă o avem, și să așteptăm cuminți, răbdători și abstracți să cadă ceva sau cineva. Satelitul. Sau cometa. Sau planeta. Sau nimic. Sau nimicul. Laicăseatălaaait... N-are nici o legătură cu Laika. Da' parcă mai poți să știi precis!...

Jumate de împărăție și petrolul de soție

De curând, am vizitat un muzeu suedez. Încă unul. Nu intru în detalii legate de calitatea muzeelor de aici. Unele sunt interesante. Altele nu prea. Prețurile sunt mari și, de multe ori, nu sunt decât o taxă pentru a vizita o casă. Aproape goală. Sau care expune aceleași artefacte, prezente și în alte muzee. Cum se poate? Simplu. Originalul, chiar dacă există în Suedia, mai are alte câteva replici distribuite prin tot orașul, prin toată țara, prin toată lumea, în fine, de la caz la caz. Într-un fel, ai senzația că, de fapt, vizitezi un singur muzeu. Același. Plătind de fiecare dată. Mult. Dar, ne-am obișnuit deja cu șireteniile vikingilor. Să mă întorc însă la muzeul cu pricina. După tipic, o casă mare, aproape nudă. Dai banu', calci pios pe niște scânduri, mai vezi alte scânduri pe pereți, precum și unele colaje ori fotografii. Câte o carte, câte o rochie, câte un tablou, câte un manechin. Te simți foarte singur. Dar așa e în Suedia. De ce mă refer la asta? Pentru că m-au frapat două exponate, de fapt, două ziare. Primul era din 1905 și avea un titlu infarctistic: Revoluție în Norvegia! Se referea la dizolvarea pașnică a uniunii suedezo-norvegiene, dar suna tumultuos. Al doilea era din 1942 și comenta satisfăcut dificultatea în care se aflau trupele britanice, încercuite în Libia. Păstrând proporțiile, nuanțele și dimensiunile, ambele ziare păreau aproape contemporane. Păreau de anul acesta.
În cazul Norvegiei, momentan, s-a luat o mică pauză. Sigur, mai sunt incidente minore, mai arde câte o bărcuță, se mai enervează câte o firmă - văzând că nu-i cresc vânzările - și-i retrage drepturile de folosință celebrului Breivik, Breivik însuși se mai enervează și el și mai vrea să dea câte un interviu, dar i s-a cam tăiat microfonul, Domul din Oslo este păzit că să nu mai fie necinstit de activiști bizari etc. Bref, oarecum, e liniște. Vine iarna.
Cu Libia însă, pătrundem în abis... Încă n-am aflat tainele lu' nainilevăn, încă nu e clar dacă Osama a existat vreodată și, cu atât mai puțin, dacă e mort - și pentru a câta oară - sau viu - și pentru a câta oară - și avem deja enigma inepuizabilă a Colonelului. Nici Poirot însuși, nici Sherlock Holmes, nici Cireșarii nu ne mai descurcă din gheme și din ițe!

Mai întâi, originea și identitatea lui Muammar Gaddafi. Cică nu e beduin deloc și cică e doar parțial libian. Pasămite, este fiul unui pilot francez din Corsica, Albert Preziosi, din Vezzani, al cărui avion a fost doborât în 1943, în bătăliile aeriene de deasupra Rusiei. Alt avion și tot în Rusia! Asta dacă nu e evreu. Sau toate laolaltă. E pregătit militar în Libia și e o pură speculație faptul că l-ar fi antrenat englezii. Dar, de fapt, nițeluș, tot l-ar fi antrenat. E oficial. Dar, mai puțin, mai scurt, mai în treacăt și mai pe furiș. Așa se întâmplă cu oricine căzut în dizgrație: nu mai recunoaște nimeni că l-ar fi întâlnit vreodată. Colonelul ar mai fi încă în Libia. În buncăr, firește. Ca să nu-și piardă condiția fizică, se dă cu skateboardul prin subterane misterioase și malefice, în așteptarea revenirii la putere. Oricum, nu stă deloc degeaba, ci, tenace și laborios, perfecționează tactica Zenga-Zenga! În plus, ca să nu-și piardă auditoriul alcătuit, din câte înțeleg, mai ales din femei și copii, ține discursuri mobilizatoare prin care le cere să lupte până la ultima suflare. Deși contestă vehement, totuși, nu s-ar mai afla în Libia, ci, în Zimbabwe, în Guinea-Bissau, în Niger etc. Dar ce, e pretutindeni?! O fi el Colonelul, dar, în mod cert, nu e Dumnezeu! Dacă a fugit totuși, a fugit precis cu avionul, are pilotajul corsicano-francez în sânge. Care sânge a fost deja vărsat întrucât e mort. Așa ne asigură unii și ne arată și poza. Ba, sar alții, e cât se poate de viu și are trupe fanatice, feroce și fidele care, aparent, au cedat puterea. Strict simbolic, pe data de 23 august 2011. Interesant cu nainilevăn, dar, interesant și cu 23 august. Și numărul 23 e interesant, și 23 august e interesant, și 23 august în România e interesant, și 23 august în Libia e interesant... Dar, așa, n-aș mai isprăvi niciodată.  Mai detaliați și singuri. Din când în când, pe fidelii fanatici și feroce îi apucă subit pandaliile și le mai aplică unele corecții drastice rebelilor. Care controleză totul, dar se simt încă vulnerabili și-i pun pe muncitorii africani să scandeze lozinci anti-Gaddafi ca să le testeze inocența. Dacă nu o fac, e limpede, sunt mercenari periculoși. Faza asta rebelicoasă a trupelor loiale și dezlănțuite, a mercenarilor vicleni care pozează în sărăntoci flămânzi, a intervenției străine hipersalvatoare am mai văzut-o. Mă apucă și lehamitatea, și somnul scriind despre ea.

Dar, în ziarul din 1942 expus în muzeul suedez, era vorba despre trupele britanice. Păi, înțeleg că sunt și acum. Și nu numai britanice. Ci și franceze. Și multe altele. Și, de elită. Se pare că, de ceva vreme, acționează la sol deși nu le-a permis nimeni. Oficial. Sigur, nu sunt instruite la înălțimea antrenamentului temuților muncitori africani. Aceștia au și avantajul că-și cunosc teritoriul. Africa e doar continentul lor. Sunt cu adevărat imbatabili. După cum s-a și văzut atât de clar din tot trecutul colonialist. După cum se vede și din prezentul neocolonialist. După cum se va vedea și din viitorul postcolonialist. Postcolonialist, în sensul că nu vor mai rămâne decât urmele eliberatorilor. Ai cui? Ai resurselor. Duse. Gone with the Wind! Există o justificare, totuși. Doar nu vreți să pună mâna pe ele chinezii. Nu știu dacă, din punctul lor de vedere, a mai rămas ceva de cumpărat din Africa. Dar tot nu le ajunge! Sunt și mulți. Au început să cumpere și Europa. E și mică.
Curios, nu văd Italia foarte agitată. Libia a fost colonie italiană. Denumirea de Libia este dată, în 1934, Libiei italiene. Denumirea fusese pusă în circulație, încă din 1903, de un geograf italian, Federico Minutilli! Și Preziosi e tare, dar și Minutilli! Nici nu știi pe care să-l alegi. Ce nume! Italianul Minutilli! Cred că d-aia nu se bagă, momentan, Italia. M-inutilli deoarece are nevoie de mulți bani, de la multe țări, de la multe popoare, de la mulți bancheri și, nu în ultimul rând, de la mulți chinezi. E oarecum în corzi. Până în prezent, referitor la Libia, nu s-a plâns insistent decât de faptul că i se scufundă Lampedusa de la atâția refugiați. Ce ne facem într-o atare eventualitate nefericită? Rămânem fără temei geografic în cazul Ghepardului. Care Ghepard? Mai citiți, mai vizionați filme... Și nici n-au apucat s-o cumpere chinezii că, atunci, paguba era în ograda lor. O observație în treacăt, totuși: rebelii au renunțat la denumirea lungă și complicată dată țării de Gaddafi și-au optat deja pentru revenirea la denumirea scurtă, dar italienească, de Libia. Întâmplător, subtil sau subversiv.

Și mai curios, nu văd Turcia, atât de vocala și de agitata Turcie, aruncându-se după pradă. Libia a fost colonie otomană - am ajuns iar la otomani, mă înspăimânt deja, văd ieniceri și spahii peste tot! - mult mai multă vreme decât a fost colonie italiană. Mai precis, câteva secole. Și cum, mai nou, Turcia vrea să redevină mare putere, mă surprinde că nu se agită mai aprig în jurul subiectului Libia. Nu că mi-aș dori. Nu că i-aș dori Libiei asta. Mă surprinde și atât. Dar, poate se agită și nu sunt eu informată.

Câtuși de puțin curios însă, în mijlocul tabloului libian, îl vedem moț pe domnul Sarkozy de Benghazi. Despre ce se petrece în Libia și în lume, precum și despre domnul în chestiune, am mai scris pe acest blog: Moș Gherilă, Baba Vanga, Zenga-Zenga!, ori Merci, Sarkozy, de Benghazi!, ori From Schengen, with Hate! și altele. Că a venit să urle ca un apucat prin Libia, nu e deloc de mirare. Săracu', s-a străduit, a bombardat, a trimis trupe, a trimis arme. S-a preocupat, s-a implicat, s-a agitat, i-a fentat pe chinezi cât de mult a putut. A recunoscut puterea pe care a impus-o, a primit promisiunea fermă că va primi jumate de împărăție și petrolul de soție, a venit primul în vizită oficială pentru ca nunta să fie clară și eternă. Mai ales, legitimă. Cred că situația actuală din Libia a tulburat și divizat chiar și alte sfere: acolo unde se află, până și lui Napoleon - interesat și el, în timpul vieții, de această țară - trebuie că îi vine greu să aleagă între pseudocorsicanul Gaddafi și pseudofrancezul Sarkozy. Contorsionată dilemă!
Ce nu înțeleg? Nu înțeleg cum de l-au lăsat și-l lasă ceilalți rechini pe domnul Sarkozy să-și facă mendrele. N-are nici o legătură cu merde. E adevărat, domnul Sarkozy a venit cu un alt mare conducător în viață, David Cameron. Până la urmă, nici nu prea știm cine pe cine însoțea, cine pe cine sabota. Care pe care era. A venit domnul Sarkozy împreună cu domnul Cameron? A venit domnul Cameron împreună cu domnul Sarkozy? Dificil. De când s-a decoperit petrol în Libia, continuu, englezii au fost prezenți la supt. Doar educația și civilizația din rărunchii lor ce i-au mai oprit, în sensul că, totuși, și-au făcut conducte și rafinării. Dacă n-ar fi fost atât de șlefuiți, dădeau o gaură și sorbeau totul dintr-o dată. În plus, Libia a fost fieful lor pentru vânzarea de armament. Au venit să-l întrebuințeze. Ca să-l înlocuiască, desigur. Cu unul mult mai performant. Suedezii tot încearcă să se bage în afacerea de acolo, dar nu le e deloc ușor. Cred că d-aia au pus și ziarul din 1942 la muzeu, din superstiție, poate intră iar în dificultate trupele britanice și, nesperat de frumos, toate celelalte trupe. Petrolul, păzit doar de nisip și de cămile! Ăsta da miraj, asta da fata morgana! Din toate aceste cauze, îmi pare uimitor faptul că britanicii îl lasă pe domnul Sarkozy să facă un show atât de îndelungat și de zgomotos. Mai avea un pic și, de atâta entuziasm și exuberanță, făcea apoplexie la tribună. M-am întrebat chiar dacă domnul Putin, alt domn-tovarăș omniprezent, nu l-a îmbătat iar pe ascuns. Dacă nu mă înșel, a mai făcut-o o dată deși, modest, nu mai amintește. De aseară însă, mi-am revenit un pic din uimire: au început să apară reportaje în care britanicii monitorizează și expun abuzuri comise de rebeli. Pare că zilele acestora sunt numărate și că britanicii doresc să redevină pacificatori și civilizatori. Adică, să-și reia fieful.
Trebuie spus însă că nici domnul Sarkozy nu se lasă. Rămâne original și surprinzător. N-a venit cu mâna goală. A venit cu filosoful curții. Bernard-Henri Levy! Pe scurt, BHL. Așa i se spune. N-are legătură cu DHL. Probabil. Deci, domnul Sarkozy nu este un sălbatic sângeros și un râvnitor la bunurile altora. Nu! Este un intelectual fin și echilibrat care, se zvonește, ar fi ascultat doar îndemnul unui FILOSOF blajin pentru a lansa ofensiva din Libia. Generalii pesemne au devenit obsedați de biblioteci sau, de ce nu, de muzee. Bine că mai au filosofii conștiința trează! Deși, până la urmă, n-ar trebui să ne șocheze: în cazul unui filosof, conștiința trează face parte din fișa postului.  Prin urmare, corect este merci, Sarkozy și Levy, de Benghazi! Înțeleg că domnul filosof BHL arde de nerăbdare să ardă și Siria. Îmi pare rău pentru ea. Dinamismul și determinarea echipei Sarkozy-Levy par contagioase, de neoprit și foarte în tendințe.
Bine, am înțeles cu Sarkozy, cu Levy, cu Benghazi, cu Franța, cu prietenia franco-libiană și libiano-franceză! Cum rămâne însă cu britanicii? Cum rămâne cu americanii? Cum rămâne cu italienii? Cum rămâne cu turcii? Și, că veni vorba, cum rămâne cu noi? Chiar așa! Mai avem terenuri petrolifere în Libia? Că aveam! Și unele afaceri și legături prospere. Obținute de trupele loiale ale lui Ceaușescu. Măcar pentru a ști ce alt motiv ar mai putea avea năstrușnicul domn Sarkozy să ne urască. Văd că micuțul are potențial, e bine să nu fie pus la încercare. Sau, între timp, am scăpat de această primejdie teribilă pentru că rebelii noștri - cu 60 000 de morți, în prima zi a așa-zisei revoluții, rămânem lideri incontestabili până la sfârșitul istoriei! - au topit, păpat și crăpat tot ce strânseseră fanaticii fideli? Nu mă întrerupeți când îmi pun întrebări retorice! Dar cum rămâne cu Libia? Puteți să mă întrerupeți.

( 5 ) Coincidențe, sincronicități, serendipități, conexiuni, conspirații

Nainilevăn

A trecut și acest 11 septembrie, 9 / 11, ground zero etc. Părem să mai fim încă în viață. După apetitul unora pentru războaie și proteste, părem să fim chiar plini de vitalitate. Prea plini. După cum se vede și din titlu, și în cazul acestui  subiect, mă includ în grupul amator de conspirații. Am motivele mele. De altfel, paranoia poate fi nițeluș atrăgătoare măcar și dintr-o anume afinitate a termenilor, afinitate capabilă să lanseze superstiții: para ( la ) noi, noi și paralele, parandărăt, para mălăiață etc. Să nu fie însă para / paraua pe care ne-o ia. Indiferent cine. Oricine. Toți.
Ce-aș vrea să adaug însă... Nu știu precis. Încerc. Să văd dacă izbutesc.
Așadar, 11 septembrie 2001, ziua neagră a Americii, ground zero geografic, istoric, geopolitic, militar, economic, religios, metafizic, filosofic, armageddonistic, hedonistic ș.a.m.d. pentru Noua Ordine Mondială. Faptul că Vechea Ordine Mondială s-a încheiat s-a putut observa din însăși denumirea clădirilor prăbușite, World Trade Center.  Vechiul Trade Mondial este înlocuit de Noul Trade Mondial. Despre asta e vorba, știu deja și curcile, și copiii, și copiii curcilor. OK? OK.
Dar Noua Ordine Mondială nu înseamnă numai trade-uri și deal-uri, ci și noi viziuni, strategii și organizări militare. Astfel, Pentagonul - atacat și el la 11 septembrie 2001, nu se știe cum și nu se știe de către cine, după chiar mărturisirile oficialităților americane - este reparat și repus în toate drepturile sale, la exact un an, pe 11 septembrie 2002.
O scurtă pauză de respirație  și urmează 11 septembrie 2003. De această dată, o zi neagră a Suediei: moare Anna Lindh, ministru de externe, implicată - pozitiv, după unii, negativ, după alții - în tragica situație din Iugoslavia, cu tot cu bombardamente, deținătoare a funcției de președinte a Consiliului Uniunii Europene, considerată un posibil candidat la funcția de prim-ministru al țării sale. A fost înjunghiată de un sârbo-suedez pe data de 10 septembrie, dar, în fapt, decesul a survenit pe 11. Din multe puncte de vedere, se creează o sinistră paralelă cu asasinarea lui Olof Palme. Straniu, moartea ei a fost aproape simultană cu onomastica: și în calendarul suedez, pe 9 septembrie, este omagiată Ana.
În aceeași zi, 11 septembrie 2003, a intrat în vigoare Protocolul de la Cartagena asupra măsurilor de siguranță care trebuie luate în legătură cu organismele vii modificate. După unii, o măsură pozitivă. După alții, nu. Mai degrabă, o măsură dornică să ridice noi și complicate bariere economice. Că e un protocol greu de armonizat se vede și din faptul că discuțiile au durat mai mulți ani, începând la Cartagena, Columbia, și atingând fericita finalizare tocmai la Montreal.
Pe 11 septembrie 2004, moare Patriarhul Petros, patriarh grec al Alexandriei și al întregii Africi, împreună cu alți 16 însoțitori, clerici de rang înalt și jurnaliști, ca urmare a unui tragic accident de elicopter. În apropiere de coasta Greciei, în drum spre Muntele Athos. S-a afirmat că a fost de fapt un asasinat. Unii au fost convinși că autorii presupusei crime sunt musulmani pentru că patriarhul ar fi refuzat să-și retragă misionarii din anumite zone africane. Alții au speculat o implicare petrolieră și nu numai a președintelui rus Vladimir Putin care ar fi trebuit să se găsească și el la bordul acelui elicopter însă a contramandat în ultima clipă. Cu numai câteva zile înainte, între 1 și 3 septembrie, se petrecuse masacrul de la școala din Beslan. Revenind la 11 septembrie, în calendarul ortodox, este prăznuită Sfânta Teodora a Alexandriei. S-ar spune că există forțe cărora, coincidență sau nu, nu le scapă nici un detaliu.
Mai trece un an și vine 11 septembrie 2005: Israelul se retrage unilateral din Fâșia Gaza. Pare un nou început al Zonei. Zona care a zămislit cele trei mari religii monoteiste ale lumii. Luna septembrie este o lună importantă pentru cele trei religii monoteiste: începe Anul Bisericesc al Creștinismului Ortodox, pe 1 septembrie, exact atunci când s-a produs masacrarea copiilor de la Beslan, poate avea loc Anul Nou Mozaic, Rosh Hashana, cum s-a întâmplat pe 11 septembrie 2001, poate să se petreacă Ramadanul, cum a fost cazul chiar și anul trecut, ba, pentru unii, chiar și anul acesta, finalizându-l pe 3 septembrie în loc de 30 -31 august.
Iar, pe 11 septembrie 2007, Rusia testează cea mai mare armă convențională realizată vreodată. În timpul Războiului Rece, se considera că tot ce e nou e american și tot ce e mare e rusesc. Taberele erau definite fără dubiu. Nainilevăn a fost o noutate. Tradiția americană a fost servită fidel. Nu după mulți ani, Rusia a reintrodus conceptul de balșoi. Deja, totul îmi devine mult mai clar. Mă simt aproape ca în timpul Războiului Rece. O epocă plină de șarm: vedeam excelente filme americane și rusești, purtam blugi și, la petreceri, ascultam muzică americană, beam vodcă și mâncam icre de Manciuria, fără a deveni neapărat candidați manciurieni. Ca să nu mai spun despre Havana Club, toate formele, toate gusturile, toate culorile, toate aromele și toate tăriile. Și acum, se văd clar atât respectul, cât și avântul revoluționar în privirea tinerilor de oriunde din lume când le spun că, în București, Havana Club era, cândva, băutură de petreceri studențești. Alături de țigări cubaneze, firește. Și Havana Club a trecut testul Războiului Rece rămânând o băutură fină, exotică, dezirabilă. Doar că e mult mai scumpă. Nu mai e de nasul oricărui student. Bine că ăștia cu nainilevăn țin la chestiunea embargoului și n-o importă. Ne rămâne nouă, nostalgicilor.
După cum se vede, m-am referit doar la data de 11 septembrie de când ea a devenit nainilevăn. Cum e lumea la comemorarea unui deceniu de la nainilevăn? După cum se vede. America e marele absent. Doar niște catastrofe naturale și niște dezastre economice ne mai amintesc de ea. Ori, iată, comemorarea în sine a unui deceniu de la nainilevăn. S-ar putea crede că World Trade Center cade și tot cade și tooooot caaaaaade... America e țara aceea care, deși nu mai există, ne refuză în continuare viza. E consecventă ca și în cazul embargoului asupra Cubei. Cred că știe despre pasiunea secretă în legătură cu Havana Club și e invidioasă. Deh, dacă ține la principii!... Uneori, mă gândesc la faptul că și trupele sale nu sunt decât clone sau holograme. Inclusiv, alea de pe la noi. Pentagonul mai este, în mod aniversar, evacuat. După cum s-a întâmplat nu cu multă vreme în urmă. Antrenamentul are importanța lui. În plus, se menține treaz spiritul. Lumea nu pierde din vedere esențialul.
În schimb, Rusia e marele prezent. E drept, mai ales, la rubrica petrol și gaze. Iar mafia consideră o chestiune de onoare realizarea, în viitorul imediat, a unei Uniuni prospere, puternice și, mai ales, extinse. URSS, UE, USA, cine mai știe și cui îi pasă?! Doar să fie balșaia. De dragul tradiției. Între timp, ca să mai pună lucrurile la punct, Rusia mai sacrifică și ea câte un avion, al său sau al altora. The show must go on. Cu prilejul lunii septembrie a acestui an, a fost al său. Cât pe ce să le ia primetime-ul americanilor. Continuă să prezinte armament nou, din ce în ce mai sofisticat. Nu a dezamăgit așteptările întregii omeniri nici în aceste zile.
Asasinul Annei Lindh - ba sârb, ba suedez, ba mafiot, ba șomer disperat, ba revoltat politic, ba apolitic,  ba în numele bombardamentelor din Iugoslavia, ba indiferent la adresa lor, ba psihotic, ba echilibrat, ba cu premeditare, ba spontan, ba stăpân pe sine, ba drogat etc - s-a plictisit și el de anonimat și, tot acum, s-a apucat subit să dea interviuri. Cred că a intrat într-o competiție nemărturisită cu norvegianul Breivik. E greu, totuși, să-l egaleze. Aparent, s-a produs o eroare, era să zic de pilotaj, pentru că, de la moartea Annei Lindh sunt numai 8 ani, nu 10. Dar, pesemne, sunt și alții ca mine, sincroniciști. Văd și simt legăturile. Oricum, Suedia rămâne activă și implicată. N-are astâmpăr. Ca întotdeauna. După cum singură afirmă, frenetic și generos, le dă arme tuturor. Premii Nobel, numai unora. Cui merită.
Protocolul de la Cartagena a fost deja dublat și de Codex Alimentarius. De bucurie, toată lumea nu mai discută decât despre rețete și diete. Ca să rămână în viață și să mai prindă și nainilevăn de la anu'.
Țările musulmane sunt măcinate de războaie, revolte și tranziții. Noua hartă a Orientului Mijlociu, implicit a lumii musulmane, este pusă în circulație de luni de zile. Muzeul virtual o găzduiește deja. Am mai scris despre asta și pe blog încă din primăvară. Turcia și-a redescoperit gena otomană și, ca atare, vrea să se bată cu toată lumea, cu Grecia, cu Israelul, cu Ciprul și cu cine i-o mai sta în cale. Sper că am fost destul de convingători în 1877. Și să ne dea înapoi sabia Sfântului Ștefan cel Mare! Apropo, de gena otomană... După informațiile mele, Turcia utilizează strategii complexe și subtile, având deja acorduri încheiate între descendenții otomani și descendenții Romanov. Pentru unii, chiar și recentul și deja faimosul film Amiralul ar fi o dovadă în acest sens, personajul principal, ale cărui origini sunt de fapt constatat românești, se declară turc. V-am zis eu că o să ne fie dor de Războiul Rece. Nu sunt singura.
Grecia e atât de varză că i se pregătește drahma. Dar și poarta. Sper că nu poarta otomană.
Africa e cumpărată, în bună măsură, de chinezi. Iată, în sfârșit, o noutate!
Suverană absolută e doar criza economică mondială. Suverană, ca și datoriile suverane. Misterioasă și devastatoare, ca un tsunami galactic. Nimeni n-are habar de unde vine, de unde provine, unde se duce, pe cine duce, pe cine aduce. Mai ales, nimeni nu are habar cum poate ea, criza, fi vindecată, ori eradicată. Vedeți? Ăsta nou trade, nou deal și, mai ales, asta Nouă Ordine Mondială! Așteptăm emoționați, cum așteaptă copiii artificiile.
Tot în contextul sărbătoresc al lu' nainilevăn 2011, ambasadorul israelian, împreună cu personalul, scapă cu fuga din propria ambasadă asediată de protestatarii din Cairo. Nu și-au luat nici documentele. Au contat pe ignoranță. Se pare că au avut dreptate întrucât protestatarii le-au făcut avioane - la ce să te aștepți din partea lor de nainilevăn?! - și le-au aruncat direct în stradă.
Ei, și urmează la piece de resistance - vom vedea a cui rezistență, plus lungimea, lățimea și durata ei - și anume votarea sau nu de către ONU a statului palestinian. Când? Acum, în septembrie! Mai precis, pe 20 septembrie, din câte cunosc. Anul bisericesc ortodox a reînceput, Ramadanul a trecut, mai avem Anul Nou mozaic. În acest an, pe 28 - 30 septembrie. Teribil context!
Mai să cred că Roger Peyrefitte, autorul cărții Les Juifs, așa cum era el enervant, vitriolant, vicios, scandalagiu etc, a avut totuși ceva dreptate când a afirmat că, dacă va considera absolut necesar, Israelul nu va ezita și se va autodistruge. Cel puțin, în actuala formă. Al Doilea Război Mondial a dus, printre altele, la înființarea statului Israel. Al Treilea Război Mondial - se vorbește din ce în ce mai des și mai apăsat despre o astfel de posibilitate sinistră - va începe oare, dacă va începe, prin desființarea statului Israel?