Postsfârșitul fâsâit al lumii sau Shambaliada irozilor

Tuturor postapocalipticilor, la mulți ani și la mulți bani!


Treișpe, Zeeba și Țeapa de aur


Titlul nu face parte din urare. Dar, să nu ratez prilejul festiv să mă lamentez și eu: n-am avut parte nici de apocalipsa asta! M-am lamentat. Saltul cuantic, l-am ratat, buncărul, l-am sigilat, conservele, nu le-am păpat, ci, le-am păstrat și, m-am integrat. M-am integrat subtil, telepatic și fotonic simultan în a patra și în a cincea dimensiune, respectiv în 4D și în 5D. Că, după cum se vede, doar pe astea, putem conta. M-am integrat, n-am desperat și-am continuat. Filmele au continuat și ele. Că doar n-o fi asta ultima apocalipsă?! Ni s-a spus că întregul Univers / Multivers nu e decât o simulare pe un computer și ăla vechi și hodorogit? Ni s-a spus! Prin urmare, nici nu e uimitor faptul că am ajuns să nu fim decât o simulare a unei simulări simulate de către simulatori. Asta e, atât putem, ăștia suntem, plictisitori chiar și pentru extratereștri. Nu că ei ar fi foarte distractivi! Destul de previzibili, destul de rudimentari, clasificați și răsuflați, ei nu ne mai caută, noi nu-i mai căutăm. Ne-au păcălit scientologii, extratereștrii nu mai vin, asta e, aici și așa, rămânem.
Cum restartarea lumii pare să fi eșuat, iar acceleratorul de particule de la CERN pare să doarmă în șoșoni, nu ne rămâne decât să desăvârșim noi lucrarea, siiinguri-singurei, făcând-o arșice. Pe cine? Pe ea, pe lume, pe mama ei. Ca și până acum. Mai ales că, dacă nu ne-am învrednicit să ne salvăm onoarea prin apocalipsă, ne-am trezit fix în anul 2013. Treișpe! Cât de tipic pentru o omenire ghinionistă! După sfârșitul lumii, să mai vină și 13! Dacă era după ei, americanii - pentru care treișpe e un fel de pisică neagră absolută - se mai trezeau din mahmureala apocaliptică doar în 2014. Aveau și de ce! Dacă au fost însă luzări, s-au trezit doar cu zidul economic în ochi. Cică, au consens fragil de evitare a dezastrului. Să-l întărească întrucât nu vine apocalipsa în fiecare zi, nu e inflație de sfârșituri, nu se tipăresc armaghedoanele ca dolarii, la comandă și în cantități nelimitate. Are și eshatonul pretențiile, regulile, rafinamentele și tabieturile lui. Chiar și perversiunile lui. Vine și pleacă atunci când dorește că are și capricii. Deh, e boier mare!
În aceste circumstanțe, America plus întreaga omenire au rămas cu ochii în soare. Într-acolo, își îndreaptă și ultimele speranțe. Adică, așteaptă cu sufletul la gură niște amărâte de explozii solare care, uluitor, se vor repeta și anul acesta ca la fiecare 11 ani, de fiecare dată, părând o fatalitate teribilă, capabilă să ne extermine că așa nu se mai poate. Dacă nu pot ele, măcar buimacii asteroizi  - bine că nu hemoroizi! - să mai rezolve ceva sau meteoriții - ei sunt penultima nădejde - care, uluitor din nou, apar, în fiecare an, la date fixe,  băgându-ne în toți sperieții, mai rău chiar decât pe primitivii de odinioară. Ultima nădejde sunt înfiorătoarele comete. Bine că, în 2013, avem o terifiantă cometă că, altfel, ce ne făceam deoarece, rămăsesem fără obiectul muncii. În acest generos context al tuturor nenorocirilor indescriptibile, ne-a părăsit și Larry King. Impecabil de potrivit, aș putea spune. Încă din ianuarie 2011, scrisesem în postarea ”Marea Izeebăvire?” că Larry King aștepta o navă extraterestră care să-l ducă pe planeta Zeeba. Cred că dorința i-a fost îndeplinită: nava a venit și ni l-a răpit. Călătorie plăcută! Așteptăm emisiuni captivante! Ce moment mai potrivit putea să-și găsească Larry King pentru propria plecare decât apocalipsa, fie ea și una compromisă?!
Numai ce, o pomenisem aproape cucernic, în finalul materialului anterior, pe doamna Hillary Clinton că aceasta a și dispărut. Aproape de tot. Păstrând proporțiile, asemănător modului în care a dispărut și fostul director CIA. În cazul doamnei Clinton, de la boli misterioase, trecând prin indigestii rabinico-imamice provenite direct din Orientul Mijlociu și până la blestemul Benghazi plus deochiul iranian, au fost vehiculate aproape toate ipotezele. Zeeba părea totuși să nu aibă nici o vină. Dar parcă poți să știi?! Păreau excluse și alte ipoteze cum ar fi eventuala ascundere în tuneluri sau posibila urcare secretă la bordul unei arce, pe sistemul better safe than sorry. Dar, iarăși, parcă poți să știi?!
Până la urmă, ce i s-a întâmplat seamănă nițel și cu serialul The Event, dar oarecum invers, pardon de vorba proastă. Chiar așa! Suedezii poate că știu ei ceva întrucât episodul în care președintele negru este eliminat de către vicele alb, la comanda și în favoarea extratereștrilor, a fost retransmis - pentru a mia oară, vom discuta vreodată și despre televiziunea suedeză și despre nostimadele ei, că tot despre simulări, programe și filme e vorba! - a fost retransmis deci aproape simultan cu îmbolnăvirea doamnei Clinton căreia, firește, îi dorim sănătate. Numai că, în așa-zisa realitate, albul cade secerat, chiar dacă e secretar de stat și doamnă, și supraviețuiește președintele negru. Tot la comanda și în favoarea extratereștrilor? Pesemne. Și omenirea se pomenește cu un alt secretar de stat, în persoana domnului John Kerry. Inițial, acesta nu părea să fie în cărțile imediate.
Cum rămânem? Aparent, strict aparent, rămânem astfel: familia Clinton pare să fie zob, nici familia Bush nu se simte foarte bine, domnul Putin a trecut prin stranii îmbolnăviri, domnul Chavez tot așa, regele Abdullah al Arabiei Saudite suferă și el, președinta Argentinei a avut și ea încercările ei, asta ca să ne referim doar la evenimente recente și să nu intrăm și în alte detalii ori decese. Unii au și sărit să observe că, în mod evident, axa petrolului și a războaielor legate de petrol a fost lovită în plin, în favoarea utilizării energiilor alternative, că trebuia odată și odată să vină și vremea lor.
În acest context, coincidență sau nu, domnului Barack Obama i se arată iar perspectiva să fie declarat bebeluș ilegal kenyan și să i se refuze acordarea deplină a noului mandat la Casa Albă. Dacă nu provine din Hawaii, după cum tot susține și după cum e permanent contrazis cum că ar proveni, atunci toate voturile care i-au fost acordate ar putea fi invalidate pe 8 ianuarie 2013. De ziua lui Elvis Presley. Blue Hawaii... Asta doar dacă nu cumva domnul Obama însuși este păpușarul in charge - deja, a fost lansată în eter și varianta Contele de Anticristu', președinte pe viață - sau, eventual, dacă n-o fi chiar doamna Hillary Clinton însăși mare maestru de ceremonii. Aceasta, în loc să se retragă, agonizând sau refăcându-se prudent și lent, se întoarce subit și în forță, trompetele răsună, se lasă promovată sau chiar se autopromovează, proaspăt externată din spital și transformată adecvat de către extratereștri, fiind optimizată pentru, să zicem, sezonul șapte, episodul 5304, dubla 70, clip 25. Și așa mai departe.
Dar America e plină de surprize că doar e mama tuturor simulărilor și tatăl tuturor filmelor!... Ia uite ce vine și se leagă până ne ia pe toți cu amețeală: Dark Knight Rises, Sandy Hook, John Kerry, Hillary Clinton și multe alte goodies. Domnul John Kerry, noul secretar de stat, e născut în Aurora, Colorado, orașul în care a avut loc, pe 20 iulie 2012, masacrul de la premiera filmului Dark Knight Rises, exact în cinematograful care o găzduia. În filmul cu pricina, pe hartă, era deja pomenit orașul Sandy Hook, Newtown, Connecticut, unde, pe 14 decembrie 2012, urma să aibă loc masacrul de la școală. Promovarea masivă a filmului Dark Knight Rises a început cu un an înainte fix, adică, pe 14 decembrie 2011. În Sandy Hook, Newtown, locuiesc mulți actori, artiști, scriitori. Printre ei, și autoarea celebrei cărți devenită film, trilogia Hunger Games. În respectiva carte / film, sunt uciși copii. Ca și în tragedia copleșitoare care urma să se abată.
Tot în Sandy Hook, orașul masacrului doi, a locuit și Scott Getzinger, angajat de succes pe probleme de recuzită în legătură cu multe producții, printre care și Dark Knight Rises, filmul masacrului unu. Înainte de ambele atacuri, în aprilie 2012, tânărul Scott Getzinger care, în mod ciudat, era conectat la tot ce avea să se întâmple, moare, cică, în aprilie 2012, într-un bizar accident de mașină. Autorul atacului din Aurora și autorul atacului din Sandy Hook, Newtown, par să aibă puncte în comun: tinerețea, coeficientul mare de inteligență, tații care aparțin acelorași instituții financiare de prim rang, dar și foarte controversate - în cazul celui de la Newtown, și fratele, inițial acuzat de masacru, este finanțist - dependența de computere. Având o aparență de programat mental, de candidat manciurian, atacatorul de la Aurora, culmea, studia chiar programarea mentală. Atacatorul de la Sandy Hook avea Asperger. Mama sa, în pofida unei averi considerabile, era o adeptă a teoriilor legate de sfârșitul lumii și de supraviețuire prin orice mijloace. În plus, colecționa arme cu care ea însăși a fost ucisă. Chiar în ajunul așa-zisei apocalipse Maya, creată și întreținută cu atâta minuțiozitate la Hollywood. Astfel, s-a mai pus o dată semnul egalității între arme, religii, computere, nebunie și s-a mai adus un argument greu de combătut în favoarea interzicerii armelor, a apocalipselor  și a computerelor întrucât, în cazul nebuniei, nu prea e nimic de făcut.
Aproape simultan cu atacul de la Sandy Hook, Newtown, Hillary Clinton iese abrupt din scenă, cel puțin pentru moment, fiind înlocuită de John Kerry, născut, după cum am scris, în Aurora, orașul primului atentat, în ziua de 11 decembrie, aproape data exactă a celui de-al doilea atentat, din Newtown. Practic, a primit numirea drept cadou de ziua sa de naștere. Și, să nu uităm, bomboana pe colivă, pe 22 octombrie 2012, chiar înainte de alegeri, America și nu numai era bântuită de absolut devastatorul Uragan Sandy. Hurricane Sandy, Sandy Hook, sounds familiar, rings the bell?... O grămaaaadă de coincidențe! Sau nu.
În vară, am mai scris despre atentatul de la Aurora. Am comentat și atunci, comentez și acum: nici datele, nici denumirile nu sunt întâmplătoare. Alături de alte elemente, asigură succesul cărților, succesul filmelor, succesul legilor, succesul modificărilor, succesul experimentelor, succesul emoțiilor, succesul programării mentale, succesul succesului. Ce s-ar mai putea comenta ori adăuga la alegerea unor denumiri ca Aurora și Newtown pentru desfășurarea unor masacre?! Ce s-ar mai putea spune în plus în legătură cu alăturarea unor termeni ca Dark Knight Rises și Aurora? Nici chiar un Adam, autor de carnagiu într-un loc numit Newtown, nu e deloc lipsit de interes. În plus, în exact logica unei puneri în scenă indiferent cu ce scop, pare evident că și sediile sunt alese cu grija cu care s-ar alege niște altare: un cinematograf și o școală. Cine știe câte taine ne sunt ascunse?! Cine știe dacă ne vor fi vreodată revelate?!
Oricum, având în vedere densitatea copleșitoare de literatură, cinematografie și business, nu e de mirare faptul că americanii înșiși au început să se întrebe dacă nu cumva toate nu sunt decât niște simulări pentru spălarea eficientă a creierelor și pentru implementarea unor legi extrem de impopulare, în SUA, cum ar fi interzicerea deținerii de arme. Sau, dimpotrivă, aparent paradoxal, doar aparent paradoxal, pentru stimularea cumpărării lor întrucât, la prima vedere, exact acesta a fost efectul evenimentelor sus-menționate. Se pare că americanii au cumpărat și mai  abitir arme, amenințându-se, la scară națională, chiar și cu declanșarea războiului. Dacă va fi nevoie.
Unora le-a trecut prin cap până și ideea că Sandy Hook nu e decât un loc închiriat pentru turnarea unui film, un fel de reality show macabru sau nici măcar, de-a dreptul un film pur și simplu, pe un scenariu preexistent bine ticluit, cu actori aflați în zonă, gata pregătiți și, foarte probabil și posibil, remunerați. Așa s-ar putea explica decesul lui Scott Getzinger, din aprilie 2012. Dacă a avut loc. Și dacă a existat un Scott Getzinger. Astfel, dacă a aparținut realității așa cum o înțelege majoritatea omenirii, acesta ar fi avut habar despre cele ce se puneau la cale și, posibil, nu era chiar atât de dispus să țină adevărul doar pentru el și doar pentru câinele lui dacă poseda. Deși, nici în câine, nu mai poți avea încredere în ziua de azi, după cum nu poți avea încredere nici în pisici. Asta s-a putut remarca din plin chiar din biografia pisicii-spion antrenată, costisitor și îndelung, de către CIA în 1966 și ucisă încă din primele secunde ale primei sale misiuni de către un taxi, nu se știe dacă al KGB-ului sau al vreunui emigrant venit de aiurea, poate chiar din URSS. Așa că...
Dacă nu ne rezolvă nici exploziile solare, nici cometele, nici asteroizii, nici meteoriții, nici acceleratorul de particule, atunci, ne punem ultimele speranțe, oricât de firave, în colonizarea altor planete. Nu se știe dacă omul a ajuns pe Lună, dar, în mod suspect, avem informații detaliate și mai mult decât încurajatoare despre planete similare Terrei, situate hăt la capătul Universului. Aflu că, deja, sunt programate călătorii spre Luna despre care ne tot dăm cu părerea și despre care nu știm nimic de fapt, ba chiar, o considerăm o stranie și străveche hologramă. Călătoriile spațiale au prețuri formidabile, dar asta pare să nu fie o problemă, cică, deja, există potențiali clienți lunatici din belșug. Oricum, o firmă de încredere și care își face megareclamă în acest sens este Golden Spike. Fabulos! Dacă e Țeapa de aur, atunci așa să-i rămână numele!




( Nica ) Leonidas, la Termo-pile și votanții din găleată

Bineînțeles că filmele nu s-au oprit. Nici n-au cum să se oprească. Dacă suntem simulați într-o simulare! D-aia, nici discernământul cel mai pronunțat nu mai poate distinge filmul de realitate. Acasă, hardul parcă s-a defectat definitiv, iar softul parcă a fost virusat pentru totdeauna: s-a votat în ziua în care, în 1967, Nicolae Ceaușescu a ajuns șeful statului, iar Parlamentul și Guvernul s-au întronat când, în 1989, a fost detronat același Nicolae Ceaușescu. În mod evident, n-a fost om, a fost egregor sau ceva similar că prea e în tot, în toți, în toate și pe vecie. Egregor?! Imposibil?! În viață, eventual, deși, nici acolo, nu se poate garanta că nu are cum să existe. Mai mult decât posibil însă, la cinematograf. Și cum părem să nu mai ieșim din cinematograf!... Ne asaltează egregorii precum gărgăunii!
Pe când aniversau 23 de ani de acerbă luptă antiromânească, ungurii au fost trimiși să se lămurească dacă sunt partid sau societate culturală sau sereleu-paraleu sau uniune de portofele și de tupeu sau ce-ar mai putea fi ei, pe lumea asta care nu-i merită de nefederalizată ce e. E posibil să înceapă să devină superstițioși. Se gândesc dacă totuși nu există blestemul lui Avram Iancu și al lui Gojdu. Mai pot fi adăugate și alte blesteme. Apropo: sediul UDMR din București este pe strada Avram Iancu! Se mai poate comenta ceva? Nu, dar, dacă nu se poate desființa, se poate muta pe o stradă cu o denumire mai adecvată, cu iz de paprika ori de gulaș. La nevoie - că, despre nevoi, e vorba - aș putea avansa câteva propuneri. Dezinteresat.
E drept, cam așa ar fi arătat, dacă ar fi fost păstrat, filmul inițial, cu și despre UDMR. Pe scurt, plictisitoarea și impertinenta organizație ar fi fost desființată. Cenzura a intervenit însă brutal. Astfel, deși rezultatele evident forțate din noaptea alegerilor arătau limpede că UDMR n-a intrat deloc în Parlament și eu așa cred că a fost, mioriticii au salvat încă o dată baciul ungurean, desigur, spre dezastrul lor personal. Sau, în mod pervers, poate că e vorba chiar despre Myörytza însăși întrucât gura federalizării, a autonomiei și a desființării statului național românesc nu-i mai tace. Bref, în chestiunea ungurească, deși pronia și destinul ne mântuiseră, prin trădare și prostie, ne-am întors fix de unde, rămăsesem înainte de apocalipsă.
Ceilalți ungureni și nemțenii în schimb au intrat pasămite într-o opoziție colico-melancolico-meditativă. Nici o pagubă! Se afirmă romașcanii! Parcă ar fi romulani! Au și astrologi! Foarte trendy! Acum, după eșuarea lamentabilă a apocalipsei, s-au încins iar toate tingirile cu bobi ale tuturor vrăjitoarelor, prezicătorilor și vizionarilor. Nostradamus, Baba-Vanga, Mother Shipton, Pavel Globa și mulți alții, morți, vii, nu importă, semnează iarăși condica. Era să zic și condicuța. Boooring!
Venise vorba însă despre opoziție... Are bani la ciorap și, din punctul ei de vedere, e bine pentru că fondurile europene au mari șanse de a intra în adormire. La urma urmei, după cum s-a și dorit întrucât lupta și străduința pe această temă au fost mari, violente și generale, ocupând aproape întregul an apocaliptic. Ei bine, dacă o fi bine, s-a obținut ce s-a dorit, dacă asta s-a dorit, iar, dacă nu s-a dorit, deși e greu de crezut, oricum, asta s-a obținut! În vara trecută, mi-am expus părerile și convingerile, nu mă mai ostenesc. Prin urmare, banii nu mai vin și, dacă mai erau cumva, par să nu mai fie deloc. La rândul ei, nici măcar viața mondenă nu mai dă senzația că ar mai fi foarte în viață, ca să zic așa,  deoarece toată lumea pare a se fi pus exclusiv pe murit, iar, în afară de moarte, pentru reuniuni, chefuri și festivități, e posibil să nu mai vină decât FMI-ul și Portăreii fără frontiere.
Altminteri, din câte văd, scena a fost ocupată avid și nărăvaș de tot felul de războinici serioși ai întunericului și ai luminii, căliți în crâncena luptă a tuturor infracțiunilor imaginabile și inimaginabile. La un moment dat, tot veneau, și veneau, și iar veneau, și nu se mai opreau, și nu se mai terminau, împreună cu neamurile lor, cu megieșii, cu enoriașii și cu toți minorii aflați în întreținerea de bloc. Norocul  a fost că lăcomia e mare și ciolanul, bine numărat. Așa că, finalmente, s-a închis ușa în nasul celor rămași pe dinafară și care se îmbulzeau pe scări precum la cea mai recentă busculiadă-ciolaniadă istorică, aia de acum 23 de ani. În prezent, noii și vechii atleți ai caltaboșiadei s-au tolănit pentru o binemeritată odihnă și îmbogățire, dându-le cu tifla celorlalți la fel de cinstiți, emeriți, aleși,  respectiv linșii-prelinșii de dinainte care, în mare parte, au fost expediați la... nu se știe exact ce, dar, cu siguranță, se va vedea în viitorul apropiat. Oricum, unii dintre ei au rămas la datorie - despre datorii, este și vorba - măcar fie și numai pentru păstrarea și continuarea bunei tradiții. Și a bunei prudențe. Urmează startul pentru înfruntarea, pe viață și pe moarte, în dosare și în mandate grele. Scântei vor ieși din ele. Urmează și fentele, dar și datul peste mâini, inclusiv ghionturile și îmbrâncelile, epurările și ciomăgelile. În pofida misterioaselor teze de cobire și de coabitare, trimise în mod disciplinat tovarășilor diriginți din cancelaria europeană. Bine că există! Altfel, la ce scoatere de ochi și la ce vivisecții s-ar fi dedat și aleșii, și nealeșii!... În afară de libertate fără gratii, scopul suprem al înfruntării: mâna iluzoriei domnițe a fondurilor UE. Nu se va precupeți nimic. Un cent dacă va veni și el se va mangli. E jurat!

În ceea ce mă privește, n-am primit găleată, n-am votat. Și, fără găleată, nici nu mai votez vreodată. Și să fie ea plină cu toate bunătățile - fără speculații mitocănești, dacă se poate! - cu toate bunătățile carevasăzică întrucât, dacă e goală, poartă ghinion. Mă fac și eu om de lumea nouă să fur cloșca de pe ouă, vorba lui Nicolae, nu Ceaușescu, Filimon. Pentru că, la referendumul ăla cu numărul parlamentarilor, am votat. Și, drept rezultat, numărul lor s-a dublat! Vârstele s-au micșorat, practic, unii intrând direct de pe băncile grădiniței. La ordinea zilei, chestiuni devastatoare: care unde, cum și cu cine și-a absolvit plagiatul, care unde, cum și cu cine și-a inventat siviul sau ceveul, de la caz la caz, care unde, cum și cu cine s-a ciocoit. Plus care a mazilit, care a fost mazilit, care a ciordit, care a fost ciordit, care a mardit. Care a fost mardit, eventual, n-a mai venit, dar nu se poate ști sigur niciodată, nici măcar, la votul cu bile sau nu. Cutremurătoare realități și, acum, în prezentul imediat, nu în 2060, când ne asigură domnul Mărmureanu că o să mai fie un cutremur pe care se poate conta, deși, aflăm aproape simultan, el, cutremurul devastator, se poate produce totuși oricând. Doamne, ferește! După cum, de altfel, se și petrece. Mai nou, câteva cutremure pe zi, zgâlțâie patria. De unde nu era nimic la orizont, anul acesta, vor fi 15 pe lună! Sau 25! Sau deloc! Deși, oricum, sunt mici și nu contează! Dar, de fapt, ar trebui să panicheze! Sau nu că, până la urmă, sunt banale! Au intrat și seismologii în conspirații, au fost mituiți, au fost amenințați cu modelul italian, respectiv pușcărie pentru predicții seismologice greșite?! La rigoare, chiar și cu cel sud-african, respectiv pârnaie pentru predicții meteorologice eronate?! Pe stil nou, cutremurele se produc pe comandă?! Sau s-a dat liber la arma tectonică? Sau la altceva? Sau la altcineva? Sau nu s-a cotizat suficient la asigurări?
Țară oropsită! În loc de apocalipsă, a primit Guvern și Parlament, și osânda să meargă înainte! FMI-ul, readus cu atâta strădanie demnă de o cauză mai bună de către Guvernul și Parlamentul de dinainte, trebuie să-și recupereze banii. Mai ales, de la români. Sunt învățați și românii, e învățat și FMI-ul. Că doar evenimentele de acum 23 de ani, printre altele, au fost consecința rambursării datoriei externe până la ultimul sfanț. Trebuie să suferim în eternitate pentru asta.
Între timp, a trecut și ”bestia roșie”, marele ger rusesc, a trecut și ”gogoșarul oțărât”, micul ger bulgăresc, iar brava Turtucaia se pregătește de o invazie economică din partea celor din Hong-Kong! În aceste condiții aproape suprarealiste, ce poate face România altceva decât să meargă înainte?! În loc de cravată de pionier, își pune cravată violetă și înfruntă orice o fi! Dar dacă apocalipsa a avut totuși loc și, nu ne-am prins?! Poate așa o fi fost ea, apocalipsa asta mayașă! Ce pretenții să ai de la niște smulgători de inimi?! Ce imaginație să aibă ei?! 

Oricum, iată-ne după 23 de ani, Brucan a fost contrazis, nu 20, ci 23, se poate răsuci pe oriunde o fi el acum, i-am tras clapa, suntem imprevizibili chiar și pentru un astfel de profet, 23 de ani deja, 23, ei, ei, ei, număr cu adânci implicații și semnificații, dar asta e dintr-un alt film, ideea e că 23 de ani au trecut, noi ne-am trecut, dar nu ne-a trecut... Oricum, Vocea Rusiei, o rudă apropiată a lui Brucan, e cu noi, de curând, ne lămurea în legătură cu faptul că Gorbaciov, alt prieten al popoarelor, ne-a vrut binele și noi nu l-am înțeles. Așa este! După cum și Vocea Rusiei ne vrea binele și noi n-o înțelegem! Așa că, ar mai putea să nu-și mai răcească gura de pomană deoarece, suntem grei de cap! Deși, probabil, ne va plictisi maxim întrucât ăsta e un an greu, de la plata datoriei externe, până la situația Republicii Moldova care se află în fața unor opțiuni majore. Oricum, la rigoare, ne orientăm - că și Vocea Rusiei din Orient vine - și ne descurcăm! În eventualitatea apocalipsei mayașe, o pregătisem deja pe Julie Mayaya, asta în condițiile în care deja îl aveam și pe Edward Maya! Aveam pile! Îl aveam chiar și pe Leonidas la Termopile, ba chiar, la Termo-pile! Poate chiar și la Hidro-pile! L-am avut noi și pe Nica Leon! E drept, lui Leonidas nu i-a fost ușor la Termopile, ba chiar i-a fost fatal!... Dar astea sunt detalii care nu-i impresionează pe adevărații revoluționari!
Revoluționari... Și filme. S-a dus și Sergiu Nicolaescu, Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească! Tot acum, fix la 23 de ani de când, își împlinea visul secret și anume acela de a fi singur pe lume, singurul care conta cel puțin: pe străzi, pe tancuri, în tancuri, în toate sediile conspirate și deconspirate, în ceceu, în veceu, sub gloanțe, în gloanțe, în televiziune, la televiziune, în televizor, la televizor, pe televizor. Restul nu erau decât niște pârdalnici de figuranți care nici nu meritau să-i rostească numele, ori să respire același aer cu el. Atunci, filmele sale se difuzau nonstop. Se va repeta performanța? Aflu că da.

Aventurile lui Obélix în Mordovia sau Orwell à rebours

Coreea de Nord s-a ținut de cuvânt și, în aplauze și în țopăieli, și-a lansat racheta, nu pe 21, ci pe 12 decembrie. Coreea de Sud a înțeles aluzia și se lasă condusă de o doamnă care să încerce un dialog prietenos. Grăsuțul nord-coreean rămâne însă îmbufnat. Și, e și ocupat pentru că, tot naște. Periodic, dușmanii națiunii, tupilați ( încă! ) în Coreea de Sud, anunță obstinat multiplicarea misteriosului grăsuț cu pălărie. E adevărat, mai nasc și alți nord-coreeni fugiți de acasă. Brusc, SUA au anunțat că vor să adopte toți acești copii rătăciți prin lume. Desigur, ipoteza de a-i transforma în agenți este de la bun început complet exclusă. Iar, dacă s-ar pune totuși problema, unde să-i antreneze în calitate de agenți din moment ce Munții Stâncoși s-au mutat la bulgari?!  Posibilitățile s-au redus considerabil. Cred că îi vor face direct oameni de afaceri întrucât, se anunță, dezghețul economic al Coreei de Nord pare iminent. Troznește și bubuie. Asta se întâmplă când apocalipsa oficială și generală nu se ține de cuvânt. În aceste condiții, de ce s-ar ține de cuvânt Coreea de Nord?! Aceasta, până mai ieri, amenința întreaga lume cu o apocalipsă în variantă personală. De la rachete și până la acordeoane, totul părea să fie aruncat în lupta dreaptă. Acum, uite că s-a răzgândit! Totuși, o eventuală schimbare la față a Coreei de Nord s-ar putea să fie un film interesant de vizionat.

Toți finanțiștii rostesc mai degrabă incantații vrăjitorești decât predicții economice. Nimeni nu mai înțelege nimic și, ca atare, repetă obsesiv, hai că, anul ăsta, o să cadă China, e sigur, moartea economică îi bate la ușă, și, implicit, hai că o să intre în colaps și Germania deoarece legături tainice le unesc. Și uite așa, mai trece un an, și nici China, și nici Germania nu pățesc nimic, vrăjile nu le ating, sunt imune.
Nu-i vorbă, nici restul lumii nu e defel constant, peste tot, ba e criză, ba nu e, ba se sparge bula și se ascute lupta de clasă, ba se face liniște mormântală întrucât am intrat drept în postistorie, ba a crescut morbid șomajul, ba e un tsunami al locurilor de muncă, practic, omenirea se scaldă în oferte, dar nu le mai sesizează ea, nu le pricepe, ba suntem idioți, ba suntem geniali, ba suntem sănătoși, ba suntem bolnavi, ba miliardarii s-au îmbogățit, ba au sărăcit, ba suntem fericiți, ba suntem feriți, ba suntem doar răciți, ba suntem rătăciți...

Egiptul rămâne în fierbere, bine că sunt ocupați cu ei înșiși și nu s-au luat încă de Piramide și de Sfinx. Grecia, după cum era de așteptat, a fost salvată. Deși, la ceremonia Nobel de la Oslo, s-a spus că prietenii infideli vor fi înlăturați. Despre cine o fi fost vorba oare? Apropo de ceremonie: a fost invitat să performeze un mic grup din Portugalia, probabil, de pe strada pe care a copilărit, cândva, trist, singur și sărac, domnul Barroso. Grup de criză. Unul dintre interpreți își folosea aproape întregul corp pentru a cânta. Printre altele, își trăgea palme. Mi s-a părut foarte nimerită alegerea unui astfel de concept artistic.

Grecia a fost salvată. În schimb, a fost mustrat Ciprul. Ungaria face efectiv ce-i trece prin cap și este lăsată ca atare, ba chiar încurajată. A primit și niște laude în legătură cu starea economică deși s-ar putea să nu fie cazul. Altfel, nu pare să aibă astâmpăr, unii oficiali maghiari ard drapele israeliene, alții vor să-i dea afară, în pas alergător, pe diplomații sirieni, iar alții măresc pensiile supraviețuitorilor Holocaustului. Nu se mai deslușește ce e la mișto și ce nu. Ceardașul se străduiește să fie derutant. În politică, nu e rău. Nici în economie, după cum se vede, dat fiind că, în pofida laudelor deja pomenite, de pildă, fostul Malev tot n-are banii necesari pe care să-i returneze foștilor săi clienți păgubiți. Dacă nimeni nu se ia de el!...Oare de ce nu se ia nimeni de el?!
Între două erupții vulcanice, Islanda pare să își continue operațiunea de toleranță zero pentru crizele absurde și sinistre impuse de FMI și de restul găștii, băgându-și la închisoare bancherii corupți. Bine că nu-i bagă direct în craterele fumegânde! Dar de ce o fi fugit, în momentul când a fugit, domnul Sima taman în Islanda?! E tainic!
Norvegia nu face parte din UE, dar, o elogiază și o premiază. În același timp, continuă să nu adere, dar, ceartă Marea Britanie pentru că vrea să se retragă. Tocmai acum! În condițiile în care se aude chiar de o posibilă înfrățire între UE și SUA! Asta dacă SUA nu fuzionează economic și monetar cu Mexic și cu onorabila Canadă. E și ăsta un proiect. Poate că UK vrea să se bage în el. Dacă nu se bagă - iarăși! - în Argentina. Am mai scris și despre asta, tot despre axa petrolului, e vorba. Oricum, indiferent de schemă, în mod ciudat, după ceremonia Nobel, desigur, fără nici o legătură, Norvegia s-a trezit cu o puternică epidemie de gripă porcină. Suedia care, tot după cum am mai scris, în urma vaccinării de acum trei ani, s-a procopsit cu o sumedenie de misterioase cazuri de narcolepsie - cele mai multe cazuri de narcolepsie chiar, după numărătoarea răutăcioasă a unora! - de unde, își punea întrebări dramatice pe această temă, s-a și grăbit să jubileze că, iată, ea nu are, acum, probleme similare întrucât respectiva campanie de imunizare a fost mai mult decât eficientă! Carevasăzică, s-a scos dibaci de unde singură se vârâse!

Rusia ne-a anunțat că, până aici, ne-a fost tuturor. De acum, se va implica în orice țară pentru apărarea valorilor democratice, desigur, după cum va crede de cuviință. A făcut vreodată altfel?! Implicarea a și început. Deja, un Vladimir Putin oarecum schimbat, nu mai părea el, pe bune, părea sosia, i-a oferit lui Gérard - alt Gerard, pare să fie vremea lor, noi îl avem și pe Gerard Butler alias Leonidas, că doar e al nostru, al tuturor, viitor ginere național, ce mai, și prin Mădălina Ghenea, dar și prin Leonidas însuși! - lui Gérard Depardieu deci pașaport rusesc, nu pașaport rus, după cum tot scriu ziarele românești,  gândindu-se la Ioan Rus pesemne. Și Depardieu a acceptat bucuros. Ba chiar, l-a și cerut! E tot din filme și cu filme! Să fii francez și să ceri protecția Moscovei și a Kremlinului pentru a scăpa de socialiștii din patria-mumă și pentru a-ți pune la adăpost imensa avere capitalistă!!! E mai mult decât mai mult și decât foarte mult! E peste!
Se repetă și vremurile staliniste oare? Pesemne. Și atunci, s-au dus, plini de entuziasm, direct în URSS, sute de mii de intelectuali occidentali dornici să construiască o societate nouă și, desigur, mai bună și oscioarele le-au rămas pe acolo, risipite prin stepă, tundră și taiga. Ca să nu mai amintim și despre spionii de la Cambridge, de exemplu! Dar, să nu ne pripim întrucât domnul Depardieu - de partea lui Dumnezeu, din partea lui Dumnezeu sau plecarea lui Dumnezeu ș.a.m.d., nume cu semnificații complexe și adânci - probabil, știe ce face, în acest sens, dovezile par să fie multiple. Spre o pildă, poate, încă din leagăn, a fost bine informat deoarece tatăl său a fost comunist. Harașo, nimic extraordinar, au mai fost și alții. În plus, coincidență sau nu, domnul Depardieu l-a jucat, de curând, pe Rasputin. L-au mai jucat și alții. În ultimii ani, proaspătul cetățean rus a cântat cu Gulnara Karimova, numită artistic și Gugușa, fiica dictatorului din Uzbekistan. Faptul e aproape banal, cântă cu ea și Elveția, ba chiar și Suedia, țările, nu vrăjitoarele! Dar Lady Gugușa și Obélix au anunțat și - nu se putea altfel! - unele intenții cinematografice extrem de promițătoare, desigur, în tandem. Și?! Nu sunt nici primii, nici ultimii. Însă, tot în ultimii ani, tovarășul Depardieu s-a declarat și un fervent admirator al lui Ramzan Kadîrov, tânărul președinte cecen de succes, nu știm și dacă de viitor deoarece media de viață e scurtă prin acele locuri. Să nu dramatizăm și, să nu ne repezim să tragem concluzii! Păi, să nu o facem, dar, totuși, e drept, indiferent cum e pusă întrebarea și cum e evitat răspunsul, Gérard Depardieu chiar pare a fi un devotat și consecvent prieten al URSS, al ex-URSS și al viitoarei URSS.
Nu știu dacă era informat însă, în prealabil, și despre amplasarea sa în Republica Mordovia - alt mesaj cu semnificații complexe, ba chiar abisale, moartea care dă viață sau calea morții etc. - precum și despre oportunitatea senzațională de a deveni ministru al culturii peste cele 20 de pușcării de acolo. Că Mordovia cam asta are. Plus niște rubedenii ale finlandezilor, destul de năucite de istorie și de samagon. Pe undeva pe hartă, mai trece și Volga, destul de departe și, oricum, nu știu dacă asta îl poate ajuta pe Depardieu. Poate o Volgă neagră, rămasă la ordin, la raion... S-ar putea să mai fie și să mai și sosească. Să sperăm că nu cu același scop precum odinioară... Trimiterea lui Depardieu în Mordovia amintește nu numai de Obélix, ci și de Tintin că maestrul tot a vrut să se facă și belgian. Dar nu numai! Situația, în afară de aceștia și de Rasputin, bineînțeles, îi invocă, îi impune chiar, prompt și tranșant, direct pe Dostoievski, Amintiri din casa morților, pe Doctor Jivago al lui Pasternak, ori pe Soljenițîn și al său Arhipelag Gulag. Brrrr!
Dacă, după cum se aude, se expatriază și doamna Brigitte Bardot și dacă, vine la braț și cu alți 500 care voiau să plece din Franța socialistă de teama impozitelor, salvându-se - trefantasmagoric și ocinfantasmagoricico!!! - în Rusia capitalistă ( !!!! ) - Orwell poate fi invidios, și pe față, și pe dos, prezentul e mult mai tare! - bugetul marii puteri, repet, capitaliste ( !!!! ) de la Răsărit - hohote de râs și aplauze asurzitoare ! - bugetul rusesc deci se reface mai mult decât mulțumitor. Plus că, de ce nu, are balta pește, se prea poate să se mai contamineze și alții, de prin alte unghere aurite ale planetei. Uite așa, până la urmă, primim nu numai lista bogătașilor, ci și lista agenților și a agenturilor. Măcar la vremea senectuții lor, mai mult sau mai puțin senile.
Prin urmare, ajutată de ștabii și de nababii lumii, că ea însăși era orfelină și în zdrențe, Rusia poate să lase Occidentul să dârdâie de frig și să se bucure de intimitatea opaițului. Și n-ar greși prea mult! În plus - că despre plus, chiar despre foarte mult plus, e și vorba! - Rusia poate să continue să-și conserve intacte bogățiile Siberiei, în așteptarea Polului Nord magnetic. Că și ăla fuge tot într-acolo! Ce întâlnire, scăldată în caviar beluga și în vodcă roșie, cu fulgi de aur și cu diamante, va fi între Cyrano, Bardot, Rasputin, Putin, cocorii albi siberieni și Polul Nord magnetic!!!...
Ce nu știu eu este însă dacă, înainte să completeze cererea pentru pașaportul rusesc, nu pașaportul Ioan Rus, Gérard Depardieu a aflat cumva, fie și în treacăt, despre destinul tezaurului românesc. Poate, se interesează. Poate, ne spune și nouă. Pentru că, dacă nu, din strictă prietenie pentru Obélix, îi spunem noi. E adevărat, doar ce știm. Și nu e mult, dar e foarte clar: de regulă, pe ce pune Rusia mâna, pune doar ea și strânge bine, stoarce de-a dreptul. Pour toujours!
Altminteri, după cum fremătam deja, ce petreceri vor fi!... Oare vor apuca ele a se și povesti?...