Wall Street și Oltenia, iubire fără de noroc?
În nici o săptămână. În numai câteva zile. Ce anume? Un nou dosar românesc. Fabricat, desigur. Așa pare. Să mai vedem deci niște pași meniți să mai dezmorțească tranșeele războiului penibil care cam zgâlțăie planetișoara noastră ...
Un tânăr de 21 de ani cu nume hispanic - până la urmă, doar el și câțiva intimi știu cum îl cheamă de fapt și ce origine are, doar tatuajele par ceva mai certe, dar e bine să nu ne bazăm prea mult nici pe ele - pare că ar fi încercat să-l asasineze pe Contele de Anticristu', respectiv pe președintele american. Pe când acesta nu era acasă. Și, din fericire, nici pe terasă, unde, dacă vă mai amintiți, îl mai uită, din când în când, cei oficial apropiați. Breichingniuzu' zburlește iar planetișoara: atentatorul de la Casa Albă avea în dotare o armă semiautomată românească fabricată de Cugir SA! Nu de Cugir USA. Cel puțin, nu încă.
Simultan aproape, un alt tânăr, de 19 ani, cu nume american de această dată, devine simbolul protestelor Occupy Wall Street. Plin de sânge, incriminează brutalitatea poliției americane. În afara nemulțumirii față de sistemul american, ce mai are el în comun cu primul tânăr? Practic, n-are cu el, ci, păstrând proporțiile, cu arma lui, întrucât, după unele surse oficiale, ar fi de aceeași origine română. Ar fi culmea să aflăm că și respectivul protestatar american are în arborele său genealogic vreo frunzuliță măcar de la Cugir!
Deja, văzând știrile și suferind pesemne și de o intratabilă paranoia, mi se părea că, în zona americană, românilor li se pregătește ceva. Părea că se construiește un dosar românesc. Mă tot întrebam de ce. Care să fie miza? Viza?! Ne-am obișnuit să nu ne-o dea. Și-apoi, la ce ne-ar mai folosi, aș dori să știu? Acum?! Tocmai s-a anunțat iminenta scufundare a orașului New York în maximum 10 ani! Ce, pentru Atlantida, avem nevoie de viză? În plus, la ce se petrece în America, mai bine ne-am gândi serios dacă n-a venit momentul să le luăm noi dreptul de-a obține viza românească prea ușor. La 49 de milioane de oameni foarte săraci creați în SUA de ultimul val al crizei... Miză, viză, criză... În plus, să se știe, cu chinezii, putem să negociem și singuri. N-avem nevoie de americani pentru asta. E chiar recomandabil să procedăm astfel. Așadar, întrebările m-au tot perpelit. Din fericire, nu prea multă vreme pentru că, iată, nu se termină săptămâna și mai vine o veste tulburătoare. E clar, până la căderea întregului sistem fiscal mondial și până la declanșarea războiului nuclear, s-a stabilit că trebuie să murim cu toții de inimă! Vestea tulburătoare - tulburătoare, dar predictibilă deoarece, printre altele, se leagă de cele 49 de milioane de oameni săraci și de protestele împotriva Wall Street - este că americanii s-ar putea să nu mai aibă posibilități de finanțare pentru multe proiecte. Printre ele, nici pentru scutul antirachetă de la Deveselu! A, păi ziceți așa, fraților, de-asta, în aceste zile, tremura subit America de frica românilor!! Atentat asupra președintelui american cu armă de proveniență românească, protestatar român antibancar și antisistem etc... După ce că fabricăm și exportăm arme care pun în primejdie viața președintelui american, după ce că luptăm împotriva jafului bancar mondial, mai avem și tupeul să cerem bani pentru scutul antirachetă și pentru staționarea militarilor americani pe teritoriul nostru, mai ales că toate astea sunt la cerere impusă, ca să zic așa! Ei da, acum, am priceput. A priceput chiar și baza militară de la Deveselu, din Oltenia, mai ales că, totuși, la cei 59 de ani ai săi, e mai veche decât cei doi tineri menționați. A văzut multe. Are și un simț al umorului foarte dezvoltat. Am mai scris despre asta, anecdotic nu e doar numele, anecdotică e și istoria sa. Baza militară de la Deveselu a fost creată de sovietici împotriva eventualelor atacuri ale SUA și ale NATO. Acum, Rusia se tot plânge că se simte ea atacată, ba chiar de-a dreptul violată chiar și de proiectul scutului antirachetă, ca să nu mai vorbim despre scut în sine. De altfel, tot zilele astea, s-a mai plâns încă o dată pe această temă. Teoria conspiraționistă se confirmă din nou. Sună meschin, știu, îmi dau seama, dar, brusc, mi-a părut sincer rău de țuica oltenească băută, nu cu multă vreme în urmă, la subînțelesul chiolhan de rigoare de către viitorii comandanți militari de la Deveselu, țuică de care păreau să nu se mai sature. Ar putea oare deveni țuica un argument capabil să-i convingă pe politicienii americani să voteze în favoarea finanțării scutului? Poate că trebuia să ne fi gândit la timp și să fi trimis niste damigene bine umplute. Deși ei ar prefera niște mine și niște complexe energetice. Aș prefera, totuși, să rămânem la stadiul de damigene. Și asta doar dacă e musai.
La prima vedere, politicienii americani par să dorească o rezolvare exemplară a dilemei: cui îi trebuie scut american să plătească! Scutul financiar al scutului antirachetă. Marcă banu'! Ca în lumea mafiei! Am fost anunțați cât costă și întreținerea anuală. Devizul e complet. Ba chiar americanii par să aibă un plan mai amplu, dând senzația că se gândesc să se retragă militar total din Europa. După cum li s-a sugerat nu o dată. S-au mai rărit oricum. În logica în care par să dorească să acționeze în privința scutului antirachetă de pe teritoriul nostru, presupun că, în curând, în relațiile cu europenii, vor lansa următorul principiu: aveți nevoie să vă păzim, ne rugați frumos, plătiți bine și, eventual, dacă și interesele noastre o cer, o vom face! În cazul în care stabiliți că nu aveți nevoie de noi, dar decidem că avem noi nevoie de voi, atunci, ”nu excludem nici o posibilitate”, după cum le place americanilor să spună din când în când! Ce-mi plac mie exprimările astea care ar fi făcut să crape de invidie orice oracol. Până la urmă, am mai scris și despre acest subiect, părem să rămânem etern în stadiul de acum 20 de ani în care înșiși americanii, occidentalii și, în general, oficialii NATO ne tot avertizau că e bine să nu-i supărăm / lezăm / irităm/ deranjăm pe ruși / sovietici / ex-sovietici.
Plini de încredere, așteptăm votul politicienilor americani. Vreau să ajut cauza și, ca atare, propun să le ceară bani chiar rușilor. De ce nu? Din moment ce, se pare, există politicieni americani care susțin că, de pildă, Irakul ar trebui să plătească pentru deranjul SUA de a fi făcut războiul de acolo pentru... pentru... pentru... Sincer, oricât m-aș strădui, nu știu pentru ce. Mi-e teamă însă că rușii vor fi cârcotași și nu vor dori să dea bani pentru americanizarea bazei militare ex-sovietice de la Deveselu. Sau vor încerca să aplice și ei modernul principiu chinezesc: noi plătim, noi fixăm regulile! Adică, noi spunem pe cine atacăm și când și dacă.
Asta e! S-ar putea ca proiectul scutului american antirachetă de la Deveselu să nu se fi veselit decât o vară. După cum, s-ar putea ca politicienii americani să ne surprindă printr-un vot onest care să ducă la îndeplinire acordurile semnate deja. Prin urmare, s-ar putea chiar să-și respecte cuvântul dat și să voteze finanțarea lui. Dar, după cum s-a construit dosarul românesc din America acestor zile, am dubii și cred că vor exista măcar elemente de șantaj și de presiune. Poate chiar ni se va cere să-l susținem integral. Sau să urgentăm privatizările-furt care ni se tot impun atât de strident și de explicit în ultima vreme. Dacă așa stau lucrurile, nu mă îndoiesc de faptul că, după tradiție, nu ne va trece prin cap să ne opunem nici măcar formal, așa, o fiță, un capriț, un șpriț, un moft, oarece. Ba chiar, ne vom oferi noi să susținem și scutul, și militarii americani, și salvarea mediului, și eradicarea sărăciei și-a analfabetismului, și vom dărui și energia, și minele și, în general, tot ce-a mai rămas și n-a plecat deja la muncă în străinătate.
Poate, totuși, scăpăm și, până miercuri - parcă atunci, e votul cu pricina - se prăbușește sistemul financiar mondial și izbucnește și războiul nuclear, concepte absolut șarmante care, de-o vreme, tot concurează, aproape neloial, știrile despre nunți, botezuri, divorțuri, arestări, jafuri, stenograme, șpăgi, modă și, desigur, să nu uităm, știrile despre cometa Elenin, planeta Nibiru, centura de asteroizi, ploaia de meteoriți, moartea timpului și, firește, alimentația sănătoasă. Dar, probabil, nu-s decât vorbe de clacă! Oricum, îmi pare oportun să stau și să mă întreb moromețian dacă, atunci când, în lupta lor fierbinte pentru pace, sovieticii au făcut baza militară de la Deveselu s-or fi gândit să lase în urmă și niscaiva buncăre. Tot sunt în tendințe acum. N-ai buncăr, n-ai viitor! Cum, mai ai încă un cont bancar?! Atunci, ia-ți un buncăr! Deși, poate că e mai bine să nu existe că ne obligă să le privatizăm și pe astea. Mi-e și frică să mă gândesc în favoarea cui.
Altminteri, după cum ne șade în fire când nu ne sinucidem, vom alege să ignorăm tâmp modul în care suntem lucrați în foi de viță de Cugir, de Wall Street și de Deveselu. Ca întotdeauna, vom prefera să nu ne punem cu cei mari și tari ca să nu-i supărăm cumva și ne vom lăsa bine înjurați și terfeliți ca să nu lezăm exploziva armonie planetară. În general, ne vom veseli bine! Distracția e pe cinste și e-n toi! Iată, și formulările americane au savoare, dar nici ale noastre nu sunt mai prejos! În plus, sunt un accesoriu atât de cochet al schizofreniei incurabile în care părem să ne bălăcim!... Hai să ne mai veselim nițel!
