Am aflat cu satisfacție despre inițiativa de a se organiza măcar un mitingel de protest în fața Ambasadei Bulgariei la București pe tema totul are o limită pe lumea asta, chiar și răbdarea românească în fața mârlăniei bulgărești. Nu știu dacă, până la urmă, mitingul a avut loc sau nu. E greu. E bine că ni s-a terminat răbdarea - dacă ni s-a terminat - în privința abuzurilor comise de bulgari asupra turiștilor români. Era și mai bine, totuși, să nu existe motive să ne apuce și enervarea. Oricum, fie și de la distanță, fie și mental, particip. Voiam să mă implic de mai multă vreme. Am avut alte priorități. O fac în acest moment. Chiar dacă sezonul turistic s-a terminat. Nu pot fi acuzată că-l sabotez. Ne-am plictisit și de cea-mai-gravă-criză-din-toate-timpurile-provocată-de-nu-se-știe-cine-nu-se-știe-pentru-cine-și-pentru-ce. Să mai depănăm și altceva. Oarecum. Mai ales că, și în acest an, a bântuit ciudata manie nițeluș sinucigașă care îi mână pe români la mare, la bulgari. Un fel de migrație, un fel de transhumanță, un fel de dor năprasnic de a mânca bătaie. Geamparale, geam-parale, Dobrogea vs. Cadrilater și viceversa. Deși, sunt cam același lucru. Anul trecut, în august, m-am lăsat antrenată în aventura unei astfel de vacanțe. Am traume. Lumea insista: să mergem, e foarte mișto, e trendy, e cu fițe, e cu mițe, e cool... E. coli. Am cedat. Slăbiciunile se plătesc.
Mai fusesem într-o vacanță bulgărească doar în anul de grație 1991. Atunci, a fost chiar aventuros. Dar, trebuie să admit, din motive mult mai interesante și mai elevate. Trebuia să plecăm în Crimeea, luasem și bilete, când am fost anunțați de către agenție că excursia nu mai are loc. Fără explicații. În lipsă de altceva, am ales Bulgaria. Pe când eram acolo, s-a anunțat că a fost arestat Gorbaciov, dacă vi-l mai amintiți. Da, da, exact el, cel cu vodca și cu pizza! Unde fusese el arestat? În Crimeea. Unde în Crimeea? Exact unde avusesem bilete cumpărate și returnate. Capisci? Așa că noi am avut mica noastră dovadă clară, concludentă și promptă că evenimentele de atunci, din vara lui 1991 - e pentru seniori, conform terminologiei turistice la modă - evenimente menite să ducă și la efemera destrămare a URSS, s-au bazat pe o lovitură de stat în detaliu organizată. De unde îmi vine ideea aceasta bizară? Din faptul că agențiile - ca să nu folosesc termenul de agenturi - primiseră cu săptămâni înainte ordinul să returneze biletele pentru concediile din Crimeea. Așa că am trecut frontiera româno-bulgară - aia pe care n-o cunosc și n-o recunosc unii oficiali suedezi în special și europeni în general - și-am ajuns la Ruse. Nu la ruși, după cum era planul inițial, ci la Ruse. În gară. Am așteptat trenul de Varna. Așa erau timpurile. Pe o bancă, dormea un țigan ostenit. Un milițian mic și enervat ca un ardei iute a sărit pe burta bietului țigan și-a început să-l snopească. În toiul și-n arșița nopții. Curgeau palmele, pumnii, ghionții, scatoalcele într-o viteză cu adevărat amețitoare. Aproape ca în desenele animate atât de generos difuzate de antena de bulgar timp de câțiva ani la rând. Țiganul nu zicea nici pâs. Secvența m-a impresionat. Gara din Ruse părea aproape vestică, părea un saloon.
Am ajuns apoi la mare. Cum era litoralul bulgăresc al anului 1991? Frumos, chiar frumos. Nu se construise foarte mult, contururile și tușele erau când sălbatice, când dulci, lumina splendidă, destul de multe lucruri de vizitat, fără ambițioase bășici în talpă și comprese reci pe frunte. Odihnitor, plăcut, respirabil. Marea, curată și bronzul, catifelat. Vacanță un pic arhaică. Peisajul a fost deodată răvășit însă de ceea ce părea debutul unui nou război mondial, ăsta, al treilea, pe care ne tot străduim să-l declanșăm prin atâta evitare. În contextul arestării lui Gorbaciov din Crimeea, Bulgaria asista emoționată la plecarea în viteză maximă - la propriu - a tuturor marinarilor americani abia staționați în Marea Neagră. The times! The times! Capriciile istoriei! Flota americană era proaspăt prezentă la apelul strict personal. Ea hotărâse că trebuie să vină, tot ea hotărâse că trebuie să plece. Meteahnă americană. Bulgarii mâncau agale înghețată, porumb fiert și semințe și îi lăsau pe americani să-și vadă de treabă. Nu-i rețineau. Anunțul arestării lui Gorbaciov părea să fie semnalul de plecare rapidă și necondiționată. Așa că Bulgaria - ca și noi - a mai trăit cumpene internaționale. Nu e Schengen capătul lumii. Nu pier castraveții, gogoșarii, gogonelele, salatele și tirurile doar din cauza revărsărilor de oftică ale olandezilor aroganți și monopoliști. Ori din cauza geloziei impertinente și slugarnice a finlandezilor care doresc o dragoste exclusivă din partea sovieto-rușilor. Finlanda a fost finlandizată, adică, aproape sovietizată, pe când Bulgaria implora - la modul foarte concret - să devină oficial o republică sovietică. Asta, pe vremuri, în timpul Războiului Rece. Apropo și pardon de paranteza parantezei: nu s-a întrebat nimeni de ce Finlanda s-a opus vehement aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen și, aproape imediat, și-a luat Nokia, banii, onoarea și tălpășița de la Jucu? Hm. Misterios și complotist. Eram însă în 1991. Marinarii americani aflați la plimbare și la cumpărături prin portul Varna primiseră ordin de ridicare urgentă a ancorei. Pericol maxim de război maxim. Toți aveau cel puțin doi metri înălțime și alergau de zor, cu diverse pachete în brațe, pe străzi. Exact ca în filmele de război. Prin urmare, adecvat. Bulgarii continuau să mănânce înghețată, porumb fiert și semințe, dar mult mai nervos. Urmarea istorică o cunoaștem cu toții. Nu mai zăbovesc. A fost strict evocativ. Nu mă pot gândi la Bulgaria anului 1991 decât în acest context. Prin toate datele sale, acea vacanță e greu să fie egalată vreodată. Nici nu știu dacă mi-aș dori așa ceva. Poate va mai veni vorba.
Prin 1994, am tranzitat Bulgaria înspre Turcia. Ni s-a spus: e noapte, autocarul nu oprește sub nici un motiv, să dormim liniștiți, dacă avem șansă, nu ne atacă bandele bulgărești. Bandele bulgărești? Da, înarmate până în dinți. Parcă eram pe vremea comitagiilor. Ce era să fac, era noapte adâncă, noapte istorică, m-am culcat, am scăpat.
Am mai trecut prin Bulgaria în vara anului 1997. Veneam din Turcia. Era ziuă. Vedeam. Ei, se schimbase atmosfera... Ce era bun începuse să se strice, ce era rău începuse să apară. Amețitor. Sărăcia mușca deja din priveliște. Convingător. Parcă ar fi un crâmpei din melodiile săltărețe transmise de aceeași antenă de bulgar tot ani întregi la rând. Nici nu erau rele unele dintre ele. Pe când filosofam în legătură cu natura, cu starea economică și cu antena de bulgar, am fost opriți de un echipaj de poliție care părea foarte în regulă și care ne-a inventat o amendă imaginară pentru un delict fictiv, care amendă părea și ea foarte în regulă. Firește, nu erau în regulă, nici echipajul, nici amenda. Dar, episodul cu milițianul Rambo din Ruse, anul 1991, fusese foarte persuasiv așa că n-am mai stat pe gânduri și-am plătit. Nici nu se putea altfel. Ce altceva să faci pe o șosea complet pustie din Bulgaria?
Și-a venit și vacanța de anul trecut! Anul 2010! Al erei noastre ultramoderne. Ce poate să ți se întâmple într-o epocă atât de avansată?! Retrogradă, nu voiam să cred în paradisul bulgăresc. Nici măcar de dragul milițianului din Ruse, probabil privatizat și, sunt sigură, în hotelul căruia nu mișcă nimeni în front. Da, dar dacă nu mișcă nici turiștii? Și dacă, altă ipoteză de lucru, vacanța urmează să se desfășoare la hotelul înhățat poate de ceilalți, ăia care nici măcar nu erau milițieni adevărați, ci bandiți mascați? Ori, de bandiții înarmați care atacau autocarele noaptea? Care bandiți din 1994 poate că erau totuna cu milițienii din 1991, ori cu pretinșii polițiști din 1997... Grea și profundă dilemă. Am fost considerată un element reacționar, incapabil să iasă dintr-un univers meschin și să se bucure de schimbările extraordinare produse în țara atât de prietenă. Rușinată, am trădat încă o dată Dobrogea, am cedat încă o dată Cadrilaterul și m-am dus. Desigur, la Nisipurile de Aur. Era în august 2010, temperatura aerului și cea a mării erau oarecum egale, aproximativ + 45 grade C. Oficial. În fapt, cred că erau + 80. Atât asfaltul, cât și marea se mutaseră la umbră că nu se mai putea. Am constatat că se construise foarte mult. Arhitectonic, hotelurile mi s-au părut elegante însă creau un fel de pasaj oarecum sufocant. Claustrofobie, cu o inflație de dansatoare din buric. Din motive termice și tehnice, în toată stațiunea, mirosea canalizarea. Puternic. La recepție, personalul complet uimit de faptul că citisem pe net despre opriri de apă și de curent. La noi? La țevile și la prizele noastre? Vai! Se poate?! Complet greșit. Totul funcționează perfect. Până la explozie, până la implozie! La bulgari, după cum se știe, gestual, da e nu și nu e da. Poate că, de aici, și eroarea de comunicare. O fi fost vreo problemă de body language. Altfel, recepționerul s-a ofilit pe loc la auzul știrii că nu venisem cu mașina personală. Nu era, deci, nimic important de furat. Păreau atât de triști și de îngrijorați încât nu exclud eventuale pedepse dacă nu se face norma la ciordit automobile. Camera era spațioasă, frumoasă, elegantă. Nu mergea aerul condiționat. Să murim. Cu greu, în următoarea zi, a venit cineva și-a simulat o reparație. Agregatul bâzâia mai tare. Și atât. Panorama din balcon, demnă de toată admirația: rândunele, marea albastră, plaja curată, umbreluțe, veselie, antren, tot felul de atracții mergătoare, zburătoare, înotătoare. Dar, în scurtă vreme, asta e, blestemele forumiștilor s-au adeverit, apa s-a oprit. În fiecare zi, câteva ore. În tot hotelul. Toalete, chiuvete, robinete, manșete etc. Meniul all inclusive, foarte bun. Dar, pregătit și consumat astfel. Cu mâinile nespălate. Cu mâinile necurate. N-a fost suficient însă. Maleficitatea forumiștilor a atins eficiențe înspăimântătoare și s-a oprit și curentul electric. Frumos să înoți, frumos să te plimbi, frumos să te distrezi, toate posibilitățile și toate ocaziile, dar ce faci dacă îți petreci vacanța în lift? Sau dacă nu mai poți ieși din cameră? Sau dacă nu mai poți intra în cameră? Ei, ce faci?! Recepția era senină precum cerul bulgăresc: probleme minore, absolut minore și absolut trecătoare. Nemaiîntâlnite. Nebănuite. Să nu dramatizăm, să fim răbdători, să fim îndurători. Totul a fost amuzant până când ni s-au declanșat niște stări sinistre de vomă, febră, diaree, combinate cu senzația de poltergeist generată de bezna atât de potrivită unei stațiuni la modă, în plin sezon. În tot răul, e și un bine, chiar și în cazul unei vacanțe bulgărești: simptomele ne-au lovit chiar la plecare. Am reușit să ajungem acasă și să ne tratăm. Aveam febră 40, iar boala a durat vreo săptămână la intensitate maximă. Până să părăsim ospitaliera - mai bine zis, o-spitaliera - stațiune Nisipurile de Aur, cădeau oamenii în jurul nostru ca banii la cazinou. Ar fi putut să schimbe și denumirea salvamarului în salmonella. Dar li s-o fi părut prea italienească și, prin urmare, netradițională. Până la urmă, încă aproximativ vii, am părăsit frumoasele hoteluri. Canalizarea puțea răpitor. În sensul că îi răpea pe toți. Stațiunea, febrilă. În scurtă vreme, cred că termometrele au ajuns să se vândă la bișniță. Pe drum, nu ne-a mai atacat nimeni. O dată că pesemne erau atât de ocupați cu turiștii încă vii, a doua că, știutori, nu riscau să se mai apropie de contaminați. Cum să oprești o epidemie din seducătorul ei marș?! Altminteri, un reciproc salut voios de pionier, de pe Podul Prieteniei! Știu, never say never, dar, totuși, parcă nu m-aș mai duce într-o vacanță în Balgaria. E cool? E mult mai mult! E. coli!
Vedeți?! Nu m-am putut abține să nu scriu toate aceste răutăți despre amica Bulgarie, să n-o pârăsc tandru, tocmai acum, în contextul în care UE dorește să interzică turismul all inclusive. Vrea să-l facă deci all exclusive. Dar, în cazul nostru, a fost chiar super all inclusive. E greu să renunți la picanterii tradiționale de genul salmonella ori E.coli. Și apoi, fără ele, fără mașini furate, fără turiști români bătuți, fără hoți deghizați în polițiști etc, ce viitor ar mai avea hârjoana noastră cu bulgarii?! Ca să nu mai zic nimic de faptul că ne aflăm chiar înainte de votul Schengen. Români și bulgari, îl așteptăm emoționați. Dacă o mai fi! Dacă s-o mai ține! Dacă, între timp, nu ne atacă uriașa pitică maronie, de patru ori cât Jupiter, care a apărut subit în sistemul nostru solar. Sau Draconidele de mâine noapte. Cred, totuși, după manifestări, că acestea au invadat de multă vreme Pământul și n-am fost informați oficial. Ele se vor vedea perfect din România. Tot din România?! Terifiant! Cum nu s-au mai văzut din 1933 și din 1946. Sună familiar? Înfiorător. Asta nu mai e astronomie, e astrologie. Sau revoluția din octombrie. De data aceasta, transmisă live de la americani, cu masa și dansul plătite de ruși. Cu salutări și complimente tovărășești! Sau asteroidul din noiembrie. Ăsta e popular, ne vizează și ne vizitează pe toți. Plus alți sateliți, meteoriți, comete și rachete. Sau inflația. Sau, mai ales, războiul. Etc. The never end. Ce spuneam?! The times! The times! Capriciile istoriei!
Mai fusesem într-o vacanță bulgărească doar în anul de grație 1991. Atunci, a fost chiar aventuros. Dar, trebuie să admit, din motive mult mai interesante și mai elevate. Trebuia să plecăm în Crimeea, luasem și bilete, când am fost anunțați de către agenție că excursia nu mai are loc. Fără explicații. În lipsă de altceva, am ales Bulgaria. Pe când eram acolo, s-a anunțat că a fost arestat Gorbaciov, dacă vi-l mai amintiți. Da, da, exact el, cel cu vodca și cu pizza! Unde fusese el arestat? În Crimeea. Unde în Crimeea? Exact unde avusesem bilete cumpărate și returnate. Capisci? Așa că noi am avut mica noastră dovadă clară, concludentă și promptă că evenimentele de atunci, din vara lui 1991 - e pentru seniori, conform terminologiei turistice la modă - evenimente menite să ducă și la efemera destrămare a URSS, s-au bazat pe o lovitură de stat în detaliu organizată. De unde îmi vine ideea aceasta bizară? Din faptul că agențiile - ca să nu folosesc termenul de agenturi - primiseră cu săptămâni înainte ordinul să returneze biletele pentru concediile din Crimeea. Așa că am trecut frontiera româno-bulgară - aia pe care n-o cunosc și n-o recunosc unii oficiali suedezi în special și europeni în general - și-am ajuns la Ruse. Nu la ruși, după cum era planul inițial, ci la Ruse. În gară. Am așteptat trenul de Varna. Așa erau timpurile. Pe o bancă, dormea un țigan ostenit. Un milițian mic și enervat ca un ardei iute a sărit pe burta bietului țigan și-a început să-l snopească. În toiul și-n arșița nopții. Curgeau palmele, pumnii, ghionții, scatoalcele într-o viteză cu adevărat amețitoare. Aproape ca în desenele animate atât de generos difuzate de antena de bulgar timp de câțiva ani la rând. Țiganul nu zicea nici pâs. Secvența m-a impresionat. Gara din Ruse părea aproape vestică, părea un saloon.
Am ajuns apoi la mare. Cum era litoralul bulgăresc al anului 1991? Frumos, chiar frumos. Nu se construise foarte mult, contururile și tușele erau când sălbatice, când dulci, lumina splendidă, destul de multe lucruri de vizitat, fără ambițioase bășici în talpă și comprese reci pe frunte. Odihnitor, plăcut, respirabil. Marea, curată și bronzul, catifelat. Vacanță un pic arhaică. Peisajul a fost deodată răvășit însă de ceea ce părea debutul unui nou război mondial, ăsta, al treilea, pe care ne tot străduim să-l declanșăm prin atâta evitare. În contextul arestării lui Gorbaciov din Crimeea, Bulgaria asista emoționată la plecarea în viteză maximă - la propriu - a tuturor marinarilor americani abia staționați în Marea Neagră. The times! The times! Capriciile istoriei! Flota americană era proaspăt prezentă la apelul strict personal. Ea hotărâse că trebuie să vină, tot ea hotărâse că trebuie să plece. Meteahnă americană. Bulgarii mâncau agale înghețată, porumb fiert și semințe și îi lăsau pe americani să-și vadă de treabă. Nu-i rețineau. Anunțul arestării lui Gorbaciov părea să fie semnalul de plecare rapidă și necondiționată. Așa că Bulgaria - ca și noi - a mai trăit cumpene internaționale. Nu e Schengen capătul lumii. Nu pier castraveții, gogoșarii, gogonelele, salatele și tirurile doar din cauza revărsărilor de oftică ale olandezilor aroganți și monopoliști. Ori din cauza geloziei impertinente și slugarnice a finlandezilor care doresc o dragoste exclusivă din partea sovieto-rușilor. Finlanda a fost finlandizată, adică, aproape sovietizată, pe când Bulgaria implora - la modul foarte concret - să devină oficial o republică sovietică. Asta, pe vremuri, în timpul Războiului Rece. Apropo și pardon de paranteza parantezei: nu s-a întrebat nimeni de ce Finlanda s-a opus vehement aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen și, aproape imediat, și-a luat Nokia, banii, onoarea și tălpășița de la Jucu? Hm. Misterios și complotist. Eram însă în 1991. Marinarii americani aflați la plimbare și la cumpărături prin portul Varna primiseră ordin de ridicare urgentă a ancorei. Pericol maxim de război maxim. Toți aveau cel puțin doi metri înălțime și alergau de zor, cu diverse pachete în brațe, pe străzi. Exact ca în filmele de război. Prin urmare, adecvat. Bulgarii continuau să mănânce înghețată, porumb fiert și semințe, dar mult mai nervos. Urmarea istorică o cunoaștem cu toții. Nu mai zăbovesc. A fost strict evocativ. Nu mă pot gândi la Bulgaria anului 1991 decât în acest context. Prin toate datele sale, acea vacanță e greu să fie egalată vreodată. Nici nu știu dacă mi-aș dori așa ceva. Poate va mai veni vorba.
Prin 1994, am tranzitat Bulgaria înspre Turcia. Ni s-a spus: e noapte, autocarul nu oprește sub nici un motiv, să dormim liniștiți, dacă avem șansă, nu ne atacă bandele bulgărești. Bandele bulgărești? Da, înarmate până în dinți. Parcă eram pe vremea comitagiilor. Ce era să fac, era noapte adâncă, noapte istorică, m-am culcat, am scăpat.
Am mai trecut prin Bulgaria în vara anului 1997. Veneam din Turcia. Era ziuă. Vedeam. Ei, se schimbase atmosfera... Ce era bun începuse să se strice, ce era rău începuse să apară. Amețitor. Sărăcia mușca deja din priveliște. Convingător. Parcă ar fi un crâmpei din melodiile săltărețe transmise de aceeași antenă de bulgar tot ani întregi la rând. Nici nu erau rele unele dintre ele. Pe când filosofam în legătură cu natura, cu starea economică și cu antena de bulgar, am fost opriți de un echipaj de poliție care părea foarte în regulă și care ne-a inventat o amendă imaginară pentru un delict fictiv, care amendă părea și ea foarte în regulă. Firește, nu erau în regulă, nici echipajul, nici amenda. Dar, episodul cu milițianul Rambo din Ruse, anul 1991, fusese foarte persuasiv așa că n-am mai stat pe gânduri și-am plătit. Nici nu se putea altfel. Ce altceva să faci pe o șosea complet pustie din Bulgaria?
Și-a venit și vacanța de anul trecut! Anul 2010! Al erei noastre ultramoderne. Ce poate să ți se întâmple într-o epocă atât de avansată?! Retrogradă, nu voiam să cred în paradisul bulgăresc. Nici măcar de dragul milițianului din Ruse, probabil privatizat și, sunt sigură, în hotelul căruia nu mișcă nimeni în front. Da, dar dacă nu mișcă nici turiștii? Și dacă, altă ipoteză de lucru, vacanța urmează să se desfășoare la hotelul înhățat poate de ceilalți, ăia care nici măcar nu erau milițieni adevărați, ci bandiți mascați? Ori, de bandiții înarmați care atacau autocarele noaptea? Care bandiți din 1994 poate că erau totuna cu milițienii din 1991, ori cu pretinșii polițiști din 1997... Grea și profundă dilemă. Am fost considerată un element reacționar, incapabil să iasă dintr-un univers meschin și să se bucure de schimbările extraordinare produse în țara atât de prietenă. Rușinată, am trădat încă o dată Dobrogea, am cedat încă o dată Cadrilaterul și m-am dus. Desigur, la Nisipurile de Aur. Era în august 2010, temperatura aerului și cea a mării erau oarecum egale, aproximativ + 45 grade C. Oficial. În fapt, cred că erau + 80. Atât asfaltul, cât și marea se mutaseră la umbră că nu se mai putea. Am constatat că se construise foarte mult. Arhitectonic, hotelurile mi s-au părut elegante însă creau un fel de pasaj oarecum sufocant. Claustrofobie, cu o inflație de dansatoare din buric. Din motive termice și tehnice, în toată stațiunea, mirosea canalizarea. Puternic. La recepție, personalul complet uimit de faptul că citisem pe net despre opriri de apă și de curent. La noi? La țevile și la prizele noastre? Vai! Se poate?! Complet greșit. Totul funcționează perfect. Până la explozie, până la implozie! La bulgari, după cum se știe, gestual, da e nu și nu e da. Poate că, de aici, și eroarea de comunicare. O fi fost vreo problemă de body language. Altfel, recepționerul s-a ofilit pe loc la auzul știrii că nu venisem cu mașina personală. Nu era, deci, nimic important de furat. Păreau atât de triști și de îngrijorați încât nu exclud eventuale pedepse dacă nu se face norma la ciordit automobile. Camera era spațioasă, frumoasă, elegantă. Nu mergea aerul condiționat. Să murim. Cu greu, în următoarea zi, a venit cineva și-a simulat o reparație. Agregatul bâzâia mai tare. Și atât. Panorama din balcon, demnă de toată admirația: rândunele, marea albastră, plaja curată, umbreluțe, veselie, antren, tot felul de atracții mergătoare, zburătoare, înotătoare. Dar, în scurtă vreme, asta e, blestemele forumiștilor s-au adeverit, apa s-a oprit. În fiecare zi, câteva ore. În tot hotelul. Toalete, chiuvete, robinete, manșete etc. Meniul all inclusive, foarte bun. Dar, pregătit și consumat astfel. Cu mâinile nespălate. Cu mâinile necurate. N-a fost suficient însă. Maleficitatea forumiștilor a atins eficiențe înspăimântătoare și s-a oprit și curentul electric. Frumos să înoți, frumos să te plimbi, frumos să te distrezi, toate posibilitățile și toate ocaziile, dar ce faci dacă îți petreci vacanța în lift? Sau dacă nu mai poți ieși din cameră? Sau dacă nu mai poți intra în cameră? Ei, ce faci?! Recepția era senină precum cerul bulgăresc: probleme minore, absolut minore și absolut trecătoare. Nemaiîntâlnite. Nebănuite. Să nu dramatizăm, să fim răbdători, să fim îndurători. Totul a fost amuzant până când ni s-au declanșat niște stări sinistre de vomă, febră, diaree, combinate cu senzația de poltergeist generată de bezna atât de potrivită unei stațiuni la modă, în plin sezon. În tot răul, e și un bine, chiar și în cazul unei vacanțe bulgărești: simptomele ne-au lovit chiar la plecare. Am reușit să ajungem acasă și să ne tratăm. Aveam febră 40, iar boala a durat vreo săptămână la intensitate maximă. Până să părăsim ospitaliera - mai bine zis, o-spitaliera - stațiune Nisipurile de Aur, cădeau oamenii în jurul nostru ca banii la cazinou. Ar fi putut să schimbe și denumirea salvamarului în salmonella. Dar li s-o fi părut prea italienească și, prin urmare, netradițională. Până la urmă, încă aproximativ vii, am părăsit frumoasele hoteluri. Canalizarea puțea răpitor. În sensul că îi răpea pe toți. Stațiunea, febrilă. În scurtă vreme, cred că termometrele au ajuns să se vândă la bișniță. Pe drum, nu ne-a mai atacat nimeni. O dată că pesemne erau atât de ocupați cu turiștii încă vii, a doua că, știutori, nu riscau să se mai apropie de contaminați. Cum să oprești o epidemie din seducătorul ei marș?! Altminteri, un reciproc salut voios de pionier, de pe Podul Prieteniei! Știu, never say never, dar, totuși, parcă nu m-aș mai duce într-o vacanță în Balgaria. E cool? E mult mai mult! E. coli!
Vedeți?! Nu m-am putut abține să nu scriu toate aceste răutăți despre amica Bulgarie, să n-o pârăsc tandru, tocmai acum, în contextul în care UE dorește să interzică turismul all inclusive. Vrea să-l facă deci all exclusive. Dar, în cazul nostru, a fost chiar super all inclusive. E greu să renunți la picanterii tradiționale de genul salmonella ori E.coli. Și apoi, fără ele, fără mașini furate, fără turiști români bătuți, fără hoți deghizați în polițiști etc, ce viitor ar mai avea hârjoana noastră cu bulgarii?! Ca să nu mai zic nimic de faptul că ne aflăm chiar înainte de votul Schengen. Români și bulgari, îl așteptăm emoționați. Dacă o mai fi! Dacă s-o mai ține! Dacă, între timp, nu ne atacă uriașa pitică maronie, de patru ori cât Jupiter, care a apărut subit în sistemul nostru solar. Sau Draconidele de mâine noapte. Cred, totuși, după manifestări, că acestea au invadat de multă vreme Pământul și n-am fost informați oficial. Ele se vor vedea perfect din România. Tot din România?! Terifiant! Cum nu s-au mai văzut din 1933 și din 1946. Sună familiar? Înfiorător. Asta nu mai e astronomie, e astrologie. Sau revoluția din octombrie. De data aceasta, transmisă live de la americani, cu masa și dansul plătite de ruși. Cu salutări și complimente tovărășești! Sau asteroidul din noiembrie. Ăsta e popular, ne vizează și ne vizitează pe toți. Plus alți sateliți, meteoriți, comete și rachete. Sau inflația. Sau, mai ales, războiul. Etc. The never end. Ce spuneam?! The times! The times! Capriciile istoriei!
