Presfârșitul fâsâit al lumii sau Shambaliada nărozilor 3

Postnațională și preelectorală

Văd că, în fiecare an, ziua noastră națională este dublată de tot felul de încercări ale unor nesimțiți care nu cunosc odihna, e genetic pesemne, în a pune întrebări veninoase de genul: să fie 1 Decembrie sau să fie 10 Mai? Anul acesta, n-au mai băgat-o p-aia cu monarhia, au băgat-o p-aia cu Independența de la 1877. A trecut ziua, s-a mâncat și fasolea, s-a mai zvârcolit maghiarimea încă o dată în ceaunul rămas gol și în țeapa proaspăt ascuțită, adusă din pădurile tăiate mai ales de ei până la osul muntelui nostru și mă întreb dacă s-a dat și răspunsul. Acesta este limpede, scurt, la obiect, rostit rar și răspicat, pe înțelesul tuturor: până ne vine o altă idee, dacă ne vine o altă idee și dacă ne vine NOUĂ și nu VOUĂ și nu LOR o altă idee, Ziua Națională a României este foarte bine să fie la 1 Decembrie deoarece atunci s-a făcut Marea Unire, nu Mica Unire, s-a câștigat Marea Independență, nu Mica Independență, ne-am eliberat și de austro-ungari, nu numai de turci, plus că am putut sărbători, alături de întreaga lume, decesul acelor imperii sinistre. Ziua de 1 Decembrie 1918 are semnificații puternice dincolo de vreo anume formă de guvernământ chiar dacă toți cei care au avut merite atunci, și suverani, și cetățeni, trebuie amintiți și onorați așa cum se cuvine, este precedată de ziua Sfântului Apostol Andrei, creștinătorul nostru și, nu în ultimul rând, coincide cu anul nou dacic, fiind astfel și zi de mare importanță pentru strămoși. Am putea chiar să declarăm fără a greși prea mult că această zi ne-a ales ea pe noi, nu noi pe ea. Așa că apriga dispută, la fasole sau nu, la sarmale sau nu, la țuică fiartă sau nu, înainte, în timpul sau după eveniment poate să cunoască o binemeritată și binecuvântată pauză. 

Păstrând proporțiile, alt subiect care îi frământă pe toți cu astfel de prilejuri este dacă sarmalele sunt sau nu suficient de naționale și de naționaliste. Bineînțeles, cârcotașii le declară fără ezitare turcești. Otomane, ca să revin și asupra subiectului din postarea anterioară. Ca si chifteaua. Se poate. Dar nimeni nu se gândește că turcii, migratori și agresiv milităroși, ar fi putut învăța ei aceste mâncăruri și altele din acest areal? În definitiv, au cucerit Bizanțul și poate că avea și acesta bucătarii și mâncărurile sale. Mai degrabă, o populație prosperă și armonios așezată în limitele ei firești are o artă culinară bine dezvoltată, decât un popor care trăiește, pe unde apucă, în corturi militare sau sub cerul liber și mănâncă doar ce poate prăda. E un gând. Poate noi am învățat de la ei, poate ei au învățat de la noi. Argument suprem și suveran pentru patriotismul sarmalelor: varza e cuvânt dacic. După unii. După alții, este un cuvânt latin. Nici nu mai iau în discuție Sarmizegetusa. Ba chiar, de ce nu, Marea Sarmatică și sarmații. La urma urmei, stranie coincidență, nu numai mâncărurile, băuturile, muzica și tradițiile noastre sunt considerate ”aduse”, ”importate”, învățate”, ”însușite, ”furate”, ci  și patrimoniul nostru lingvistic în totalitatea sa beneficiază de același tratament radical stupid. Toate cuvintele noastre provin din alte limbi. Așa ni se tot spune. Noi n-am învățat nimic pe nimeni. Așa ni se tot spune. Poate ne intră până la urmă în mintea istorică. Uite că nu ne intră!
Așa că să trăiască România Mare cu tot cu Dacia!

 Viscolul lu' Moș Nobel

Mă contrazic, să rămânem optimiști totuși: calota glaciară - cel puțin aia din fața ferestrei mele - mai are șanse de a fi salvată. Numai ce am declarat că ninsoarea a trecut de parcă nici n-ar fi fost și a și venit, aproape imediat,  un viscol cu ninsori-mamut sau ninsori-mă-mut, după cum are fiecare naturelul ( ne )simțitor și iscusința la alergarea prin nămeți. Temperatura a fost și de - 20 grade ale vecinului Celsius din Uppsala. Media s-a învârtit pe la - 15 / - 18 tot grade, tot ale aceluiași ilustru vecin. Urmarea? Se știe! Trenurile mai întâi au făcut tumbe năstrușnice, de pe liniile lor proaspăt rectificate bugetar, direct în zăpada eco-friendly. Avioanele tocmai au stat. De tot. Pe alocuri, pare să le țină isonul chiar și metroul. El ce are?! El de ce nu?! Mașinile și autobuzele trăiesc periculos și se străduiesc să nu sfârșească tot la fel. Ideea e că Ice Age a revenit, zăpada are peste un metru, va continua să ningă, Polului Nord i se mai dă o șansă. Mai bine! Cine știe cine sau / și ce ar mai putea ieși de sub ghețuri că doar am văzut atâtea filme la subiect! Să-și țină tentaculele, ghearele, clonțurile și ochii bulbucați acasă, în frigiderul personal. Deși poate că va fi dificil să nu fie unele modificări neașteptate deoarece, după părerea mea, numai în patru ani, durata zilei de iarnă de aici a crescut cam cu aproximativ 2 ore, o oră dimineața, o oră seara. Am dovezi, filme și fotografii. Poate că și ăsta e un semn cu o oarecare importanță. Poate că bărcuța noastră cosmică se află trasă brusc în altă parte a Universului decât trebuie sau decât socoteam noi că ar trebui să fie. Sau fenomenul o proveni de la chemtrails? Momentan, e chiar torid, transpiră întreaga natură, sunt numai temperaturi între  - 2 și - 10 grade, brazii gâfâie de zăpadă, plugurile, din fericire, nu așteaptă apocalipsa și se aferează, și scurmă și îndeasă, și stivuiesc. Altfel, la câtă zăpadă e și continuă să vină - pare calamitate, nu zăpadă! - n-am mai avea nici plăcerea, nici onoarea să... nimic. 

În rest, toate băncile importante suedeze au fost retrogradate pentru risc investițional. Aparent, agonizează și capra lor. Practic, toată populația trăiește pe datorie. Chiar și Fondul Nobel e în pericol de scăpătare în viitorul apropiat. În cel imediat, doar din punct de vedere meteorologic, așteptata ceremonie pare nițel incertă, senzația fiind că s-ar putea să fie nevoie de un desant ultraprofesionist pentru a aduce participanții. Greu de spus dacă, pe sub mormane, găurile de intrare în clădiri vor mai putea fi nimerite, pipăite și folosite. Și toooaată zăpada asta și-a găsit să cadă tocmai acum! O fi tooot o conspirație! Deși zăpada pare să vină de la finlandezi, a se subînțelege ruși, via Baltica, nu îi exclud pe norvegieni. La Oslo, va fi ceremonia la care trebuie să sosească întreaga UE pacifistă. Deși Norvegia nu face parte din UE. De ce Norvegia nu face parte din UE dacă e atât de convinsă de calitățile și de virtuțile distinsei instituții? Sau e un mesaj subliminal? O propunere? O candidatură? O aderare spontană? Ori e un premiu  futurist ca în cazul domnului Barack Obama, răsplătit pentru ceea ce, eventual, extrem de eventual, ar fi urmat să... ce? Cum va fi vremea la Oslo oare?
Populația încotoșmănită nu pare foarte interesată decât de - ce limite vulgare! - propriile interese. Șomajul crește, mai ales, la nivelul tinerilor. Pensionarii suedezi vor să rămână activi până la moarte, adică până dincolo de frageda vârstă de 90 de ani. Se fac deja emisiuni televizate în care să se demonstreze că și merită asta întrucât sunt mai sănătoși, mai sportivi și mai viguroși decât cei juni. Și chiar se reușește cu asupra de măsură. Chestiunea este că un tânăr degenerat chiar și dacă se apucă, la cei douăj-ș-oarece-de-anișori ai săi de sport și de viață sănătoasă după cum se tot clamează astăzi și reușește performanța greu de visat darămite de atins să arate glamorosofeanteastic precum un playboy sau o playgirl de 70-90 de ani, tot n-are cum să-și găsească serviciu. Poate să alerge, să vâslească și să roadă lăptuci până îl ia cu amețeală. Nu poate retrăi tinerețea celor acum în vârstă, nici pe aceea din coloniile hippy, dar nici pe aceea din coloniile de muncă pentru că, pardon de clișeul clișeului, lumea nu mai e aceeași. Nici planeta. După cum tocmai am arătat.
În rest, pentru a le rezolva chiar pe toate, Suedia are o mare dezbatere: cum să țină Adventul - perioada pregătitoare a Crăciunului - dar și Crăciunul însuși fără Iisus Hristos! Astfel, copiii și tinerii pot merge cu clasa, ca să mă exprim ca pe vremuri, la, atenție, BISERICĂ, dar, atenție, fără a fi rostit numele lui IISUS HRISTOS și fără, atenție, a spune vreo rugăciune, fără a intona vreun psalm și  fără a primi vreo binecuvântare! Se mai poate comenta ceva?!
În ajunul alegerilor noastre, firește televiziunea suedeză și-a găsit timp pentru a difuza un nou material ironic în care realizatorii n-au uitat să specifice faptul că ieșim după o dictatură de peste 40 de ani - mintea lor nu pricepe defel că au mai trecut și alți 23 de ani de când s-a terminat respectiva perioadă, bună sau rea, acum, e alta, bună sau rea! - că liderii actualului prezent românesc se înțeleg precum șoarecele și pisica, ori pisica și câinele, animalele par să fie oricum la modă, le-au mai curs încă o dată balele crainicilor și reporterilor tot enumerând bogățiile României, după care, frustrați, s-au răzbunat și ne-au reamintit cât suntem de sărăntoci și de dezamăgiți. Toate acestea, asezonate cu unele curioase rânjete senioriale de parcă am avea ceva de împărțit cu acești tovarăși. Pentru că, să fim bine înțeleși, aproape orice discurs suedez, oricât de banal, și aproape orice întrevedere oficială suedeză, oricât de modestă, presupun mărunte luări de cuvânt și acestea încep toate cu formula ”dragi tovarăși”! Am mai scris și despre asta. Desigur, materialul televizat nu povestea nimic despre toate afacerile profitabile pe care le fac deja suedezii în România, despre cum plănuiesc să se extindă și nici despre agresivitatea cu care încearcă inclusiv intrarea pe piața Republicii Moldova. Materialul părea dornic doar să discrediteze și, în subsidiar, să mai scuipe încă o dată veninul provenit din faptul că nu le-am cumpărat avioanele. Ei ne curtau asiduu pentru asta, nu noi pe ei. Desigur, nu uită și nu iartă. În schimb, bine că au uitat faptul că, la 9 decembrie 1967, Nicolae Ceaușescu devenea cu adevărat șeful statului de atunci. Câte comentarii și câte paralele cu 9 decembrie 2012 s-ar fi putut face! Ce ratare imensă! Să nu ne bucurăm prematur: tot rânjind, suedezii și-au amintit de toate cele din decembrie 1989 când s-a sfârșit dictatura după care, după cum am precizat deja, n-a mai urmat nimic.
În rest, vikingii își văd de treaba lor, importă gunoaie pe care le ard și, astfel, încălzesc enorm de multe locuințe complet gratis. Asta e nu de bine, e chiar de foarte bine, e chiar de foarte excelent, vorba domnului Vanghelie care totuși nu aplică metoda: apă și căldură, la discreție și fără bani! Utopie? Nu e! Deloc. Mai revin asupra subiectului.
Și, într-adevăr, după cum se și așteptau unii și alții, suedezii renunță progresiv la cash. Mai revin și asupra acestui subiect.

Nodul noadei

Cât despre aproape toate celelalte, se poate considera că am ieșit din sfera imaginației cinematografice și ne aflăm în plină gală. Premierele se difuzează una după alta și se și demodează rapid. Astfel, Israelul chiar vrea să-și vândă toate noile sisteme defensive, pe toate piețele. Chiar și în Afganistan. E drept, e momentul să acționeze pentru că nici nu va mai avea nevoie de ele, mai ales în eventualitatea că se apucă iar de construit masiv în zona palestiniană. La ce pace și prietenie vor fi acolo, cine ar mai avea nevoie vreodată de scuturi?! Palestinienilor li s-a recunoscut oficial statutul de locuitori ai acestei lumi, măcar acum, în pragul armaghedonului și al apocalipsei.
La rândul său, Egiptul escaladează radicalizarea radicalizării, e greu cu revoluțiile, oamenii se obișnuiesc să stea în stradă și nu mai vor să intre în case, cel puțin, nu în ale lor personale, pare o constantă inevitabilă. Pentru a-și demonstra încrâncenarea și seriozitatea combativă Egiptul ignoră aranjamentul planetar extrem de rar apărut deasupra Piramidelor de la Giseh. Dacă a fost. La câte zvonuri circulă, nu se mai știe. Oricum, dacă a fost, e doar pentru inițiați. Revoluționarii nu se uită la d-alde astea. Numai ce scrisesem că unii doresc distrugerea Piramidelor, cu tot cu Sfinx. Fapt real. După o eventuală distrugere a acestora, planetele în sine ar putea fi pesemne next level. Nu se apucaseră înșiși americanii să bombardeze Luna? Printre altele, probabil, și ca să se termine cu scandalurile și pretențiile iscate de chestiunea aselenizării? Egiptul ce are?! El de să nu se gândească  la așa ceva?! Momentan, Egiptul are însă alte urgențe, vrea să execute copți și pastori americani, vrea să folosească turiști occidentali morți accidental - sau poate că nu! - pentru a obține bani și avantaje, desigur. Unii se tot așteaptă ca, în spatele serbărilor populare din Egipt, să fie de fapt alte mize cum ar fi o rapidă incursiune americană în Sinai, pentru a închide drumul armelor iraniene către palestinieni. Încă din Antichitate, a existat și există tradiția drumurilor. De tot felul. Ca tot ce este bun, tradiția s-a păstrat și continuă. Alții susțin chiar că există proiectul mutării palestinienilor cu totul în Sinai, definitiv. Calul apocaliptic e, probabil, nedumerit. Să se mai arate sau nu? Și unde? Și cui? Și de ce?

Iranul se ascunde și, e de presupus, pândește și cumpănește atent în spatele tuturor furtunilor din deșert. Poate le și alimentează după cum îl tot acuză unii și alții.
De unde Emiratele își disputau cu Islanda locul întâi la falimentul absolut, acum, tot cu Islanda, își dispută locul întâi la redresare și prosperitate. Care o fi oare adevărul? Care o fi oare adevărul în toate țările și pe toate continentele? Deoarece toate, dar absolut toate, rând pe rând, când își anunță falimentul, când și-l iau rapid înapoi!
Coreea de Nord - am nimerit-o și pe asta! - vrea să organizeze jocul de artificii, respectiv eterna lor rachetiadă, cu ocazia apocalipsei mayașe, dar comuniștii n-au superstiții ieftine. Pasămite, ei vor doar să-și comemoreze fostul lider. Iar îi apucă plânsul și bocitul?!
Aparent, asaltul și pisălogeala otomane culeg roade - sau poate n-au fost și acestea decât tot o perdea de fum, foarte potrivită în logica oricărui front - și NATO îi face hatîrul Turciei și amplasează rachete - altă rachetiadă! - Patriot, la granița ei. Patriot! Ce-mi plac mie denumirile astea, au militarii o imaginație și un umor cărora cu greu li se poate face față, la propriu, în absența unui chirurg plastician potrivit și la îndemână! NATO amplasează deci rachete Patriot la granița Turciei cu Siria. Care nu se mai știe dacă mai e, cum mai e și, mai ales, dacă mai e condusă și de către cine anume. Ca să nu se mai știe chiar nimic, tocmai își închisese netul. Lumea crede că președintele ei a murit sau a fugit la Moscova. Despre toți președinții aflați în dificultate din precambrian încoace, s-a tot crezut că au fugit la Moscova. Mai puțin ăia pe care îi dorea Moscova morți și care, invariabil, fugeau în Cuba. Până la urmă, istoria Evului Mediu,  de la timpuriu, la târziu, a infirmat toate aceste zvonuri destabilizatoare. Mai ales că, în prezent, indiferent ce și pe cine reprezintă acest prezent, pe tovarășul Putin pare să-l doară noada. Na că s-a potrivit și asta! Boala e un subiect delicat și dificil. Stalin însuși nu se temea de generali, ci de doctori. Greu să fii tovarășul Putin și să te doară spatele. Chiar! Dar de ce - dacă nu este doar o simplă minciună sfruntată - îl doare spatele? Din cauza cocorilor? Erau mai radioactivi? Că se practică... Din cauza revoluțiilor? Ale lor - nu mă refer la cocori - sau ale altora? Poate totuși îi trece, trec toate, chiar și cocorii, chiar și revoluțiile, chiar și noadele președinților...

Ucraina își pierde și premierul, și guvernul după ce, în patriotismul - alți patrioți! - lor energetic, au fost escrocați de un individ pe care nu-l cunoaște nimeni! Asta e fabuloasă! Meaaagic! Ba chiar meaaagick! Vine un om, de lângă un pom, de pe un drum și e un fum! Alt fum! Și totul, în urma lui, e scrum. Nimeni din toată țara, din tot guvernul și din toate serviciile nu-i știe nici măcar numele real?! E mai tare ca orice! Vine unu', se declară de la o mare firmă oficială din Spania, semnează cu toți oficialii ucraineni independența energetică a țării lor - gata, au scăpat de ruși! - și dispare! Carevasăzică, nu ajută la nimic nici să fii racket, nici să ai fostul premier în închisoare. Dar Ucraina s-ar putea să-i piardă de mușterii și pe anglo-indienii de la ArcelorMittal care sunt la cuțite, de oțel, desigur, cu francezii și se răzbună pe ucraineni și pe al lor Krivoy Rog. Foarte bine, să se răzbune și să ne răzbune întrucât ucrainenii au furat toate drepturile românești de la Krivoy Rog. Am fost cândva acolo și știu care e povestea în detaliu. Firește, cu larga și generoasa complicitate a prostiei, hoției și trădării noastre. Se putea altfel?! Dar, până una-alta, foarte bine, să se bată și să se înșele prădătorii între ei.
De-abia scrisesem despre reactivarea vampirului sârb Sava Savanovici și, eveniment șocant și tragic, s-a sinucis ambasadorul sârb la NATO. Nu cred ca nenorocirea aceasta să aibă totuși vreo legătură cu vampirul respectiv. Poate cu alți vampiri.

America tipărește bani, face filme, avertizează și se încordează penetrant. UE tipărește documente și tratate, avertizează și se încordează într-o viteză, în două, în cinci. Așa și?! Chestiunea e că nimeni nu mai pare impresionat. Banii oricum s-au terminat sau nu se mai dau. Consecință pozitivă, în curând, se vor termina și țepele - nu alea pentru vampiri, alea pentru noi - atât din lipsă de bani, cât și din lipsă de inspirație. La un moment dat, se termină chiar și pârdalnicele de idei. Cât să se fure totuși?! E o limită și în asta!
Risipitoarea Grecie oricum va fi salvată, cu tot cu nemții, rușii, chinezii și marțienii care vor o bucățică de stâncă din ea plus frunzulica de dafin aferentă și s-au și prezentat deja în acest sens. Însă Parisul, grijuliu și econom, pentru a da un exemplu, vrea să-și stingă luminile. A lăsat frivolitatea și a devenit gospodar. Parisul auster! Nici nu mai comentez faptul că e o contradicție în termeni, dar ce să mai stingă?! Astă-primăvară, mi-a părut destul de beznos. Nimerise orbul Brăila, dar, cu Parisul în schimb, nu mai era atât de sigur că se repetă minunea. Poate numai după miros întrucât, în metrou, se puțea ( sic ) intra numai dacă îți lăsai nasul undeva, în exterior, dar, și acolo, era discutabil că doar dezbaterea e la ea acasă la Paris. Timp în care vechile palate și castele franțuzești au început să fie cumpărate de magnați ruși și, prin complicitatea muncitorilor polonezi, sub pretextul universalei necunoașteri a limbii franceze, în loc să fie restaurate, sunt dărâmate. Mare brânză! Că tot e vorba despre Franța. Au dat rușii foc Moscovei lor, după cum susțin unii istorici, pentru a scăpa de Napoleon! O să se încurce acum în niște amărâte de castele părăginite mai ales dacă sunt ale franțujilor?! Mai ales dacă sunt ale lu' Napoleon?! Iar, dacă e vorba tot despre Napoleon, polonezii au și ei motivele lor, să nu fie provocați, e mai bine...

Corp la corp și corb la corb


Cât despre noi... Dacă mă uit în ziarele românești, mă gândesc să cer pașaport britanic. Interesul pentru familia regală britanică oscilează între bizar și ridicol. În fiecare zi, în fiecare ziar, orice știre despre orice mărunțiș legat de monarhia britanică este prezentată și de trei-patru ori. Isterie? Prostie? Viclenie? Am o veste, bună sau rea, depinde, dar, certă: nu facem parte din imperiul britanic. Cei entuziasmați de subiect ar face bine să rețină un detaliu: în imperiul britanic, averea țărilor componente îi aparține monarhului în funcțiune. Din cauza și pentru acest, să-i zicem, detaliu, mulți, din multe popoare, au murit în condiții crâncene. Același iritant detaliu este prezent și în cazul relației dintre Vatican și popoarele catolice. Averea tuturor popoarelor catolice, oricât de simbolic, îi aparține papei. Nu mai e cazul să precizăm și câți au murit din acest motiv. La urma urmei, în afară de chestiunea divorțului lui Henric al VIII-lea, d-aia s-a rupt și monarhia britanică de Vatican. Și și-a făcut biserică proprie. Și imperiu propriu. Cred că e de reflectat. Ca să nu mai pomenim nimic despre cât este de însângerată monarhia britanică. D-abia a fost conceput moștenitorul și, în directă legătură, a și murit prompt cineva, respectiv asistenta medicală. Nici nu se prea știe exact dacă este o sinucidere sau nu.
Altfel, numai ce am fost înștiințați de către israelieni că ne-ar trebui sisteme defensive suplimentare și-au și apărut imediat, drept dovadă maxim convingătoare a necesității achiziționării lor, teroriștii legitimi și necesari în cămășoaie și în șalvari taman din pitorescul Pakistan. Cum am fi putut să fim lămuriți altfel? Acum, suntem pe deplin. Oricum, intuisem și această posibilitate! Dacă totuși e oricât de vag adevărat, foarte bine că au fost prinși la timp.
În rest, am tot scris astă-vară despre situația din România, așa cum se vedea ea de la mine. Nu mai persist. Am tot întrebat atunci dacă actanții - toți! - sunt plătiți pentru a lăsa țara fără fonduri europene - s-a petrecut deja! - și pentru a consolida politicile altora, fie europene, fie rusești, fie americane, fie maghiare, fie chinezești, fie israeliene, fie arabe - s-a petrecut deja! -, n-am de gând s-o țin ca gaia-mațu'! Apropo de politici maghiare, constat că se fac unele încercări de limitare a agresivității formațiunilor lor. Foarte bine! Poate se termină și cu autonomia federalizării și cu federalizarea autonomiei, mai ales că Ungaria este într-o prăpastie destul de neplăcut de adâncă, din care proștii și trădătorii noștri se tot reped să o salveze, băgând-o în seamă mai mult decât e cazul. Nu în ultimul rând, se poate vedea cu ochiul liber faptul că agitatorii maghiari de pe teritoriul nostru sunt, pe lângă multe altele, oamenii rușilor sau, dacă nu sunt încă, atunci vor să devină rapid. Prea tot unifică situația Ardealului, exclusiv din perspectiva lor, cu problema Moldovei, exclusiv din perspectivă rusească.
În sfârșit, se pun plăcuțe în românește pe teritoriul românesc! Dacă e real, bravos, a durat ceva, dar s-a înțeles până la urmă! Sunt țări europene care nu numai că nu scriu nimic în nici o altă limbă, dar, de multe ori, nu folosesc aproape deloc limbi internaționale nici măcar unde ar fi obligatoriu să le folosească, de exemplu, pe aeroporturi. Așa că salut restricționarea altor limbi care, prin impertinență, depășiseră cu mult orice uzanțe, fie ele chiar și galactice. Salut și inițiativa redeschiderii dosarului Gojdu. Măcar de s-ar face! Măcar de s-ar recupera averea Gojdu! Aș saluta și limitarea retrocedărilor caraghios de abuzive, făcute indiferent către cine, ba chiar aș saluta și anumite naționalizări care ar fi aproape obligatorii a se săvârși. Adică, de exemplu, i-aș da afară pe austriecii de la OMV și pe mulți alți siniștri venetici, fără nici o tresărire de sprânceană. Măcar de-ar exista elementara și corecta voință politică pentru ca România să redevină funcțională și să se termine cu toate cedările nepermise.
Rămân un fan al stenogramelor și sper ca anumite dosare să fie totuși finalizate înainte să murim doar de râs când vedem pe ce structuri jalnice am reușit să ne proțăpim. Cât despre fondurile europene, deși am intuit conspirația încă de astă-vară, și deși voi încasa niște înjurături, pentru moment, sunt de acord cu sistarea lor având în vedere la cine ajunseseră deja, operațiunea urmând să continue cu spor, în exact același mod. Infractorii erau cu toții aliniați ca să ia startul la furat. În idealismul meu deșănțat, sper ca banii să vină, dar când trebuie, cum trebuie și să ajungă la cine trebuie, nu la toți găinarii. Banal, răsuflat, plictisitor, dar extrem de adevărat! Cine știe, poate se petrece totuși minunea! Păstrând proporțiile, tărășenia asta a fondurilor europene are ceva din competiția produse eco / bio vs produse alimentare clasice. Diferența de investiție și de profit îi determină pe protagoniști să se controleze și să se dea în gât între ei. La sânge. În cazul fondurilor europene, practic, luptă corp la corp și corb la corb, hoții lor cu hoții noștri sau invers. Deschis, pe față, în față, la față, cu toate mijloacele oricât de contondente. Așa că, un bob zăbavă, până se mai încălzesc și alte loturi de lotrii. Acum, la vot, se va stabili și acest adevăr copleșitor: dacă mai e vreo șansă în a se primi fonduri europene, cine oare va înhăța prada? N-am nici o îndoială, toți participanții sunt extrem de talentați, au și dovedit-o, iar partenerii lor sunt pe măsură, fapt demonstrat în cazul multora de prestațiile de la televizor și din teritoriu, de dosarele pe care le au și, nu în ultimul rând, de stenograme, aceste adevărate ideograme ale timpului nostru, prin comparație, benzile desenate se sinucid jenate, repet, mă declar un fan, ba chiar un fanfan al lor. Fie ca binele să triumfe și cel mai iscusit înhățător să câștige și să facă tot ce știe el mai potrivit, respectiv să înhațe! Lăsând gluma electorală la o parte, asta nu înseamnă că începutul acestui material nu rămâne valabil: țara e țară și trebuie să fie eternă,  poporul e popor și trebuie să încerce să fie etern, iar statul e stat și trebuie să încerce măcar să se transforme benefic până chiar reușește să devină unul adevărat.
Cât despre renumitul polițist Cioacă, presupun că a fost arestat strict din motive electorale. Domnul Dan Diaconescu și-a petrecut jumătate din viață încercând să elucideze cazul Elodia. Există sau nu există dovezi clare ale asasinatului? Procurorii și-au motivat demersul și prin faptul că nefinalizarea cazului a dus la împiedicarea familiei să aprindă o lumânare în cunoștință de cauză, iar opinia publică a fost indusă în eroare, riscând să piardă orice reper, orice discernământ și orice sens. Aha! Deci nu faptul că un soț și-ar fi putut ucide într-un mod bestial soția este motivul de bază al arestării, ci lipsa lumânării și deruta opiniei publice. OK. Halucinant! În plus, ca să deruteze opinia publică și mai mult, polițistul Cioacă ar fi reușit, prin abilități profesionale, să comită crima perfectă. Dacă polițiștii din provincia românească sunt așa de desăvârșiți, vă dați seama cum sunt ăia din capitală? Și asta după ce americanii, prin toate filmele lor, ne-au tot demonstrat că nu există crima perfectă. Ba uite că există, a comis-o Cioacă! Problema e că polițistul Cioacă, dacă e asasin, înțeleg că a reușit să comită crima perfectă strict prin lipsa tehnicii de detecție și nu prin cine știe ce înzestrări excepționale sau calități paranormale. Firește, asta e cu totul altceva! Și în acest caz, sper ca binele să triumfe etc. Dacă nu binele, măcar adevărul.
În rest, după cum îmi știți ideile și apucăturile, nu mă pot împiedica să nu-mi treacă prin minte că, la urma urmei, având în vedere contextul, poate chiar și accidentul - Doamne, ferește! - domnului Valeriu Tabără - multă sănătate! - nu e atât de întâmplător. Numai ce-l nominalizase interlopul bancher... Interlopul bancher! Interlopul analfabet bancher!
Un fapt e sigur și ne bucură: ca o zână bună, doamna Hillary Clinton veghează asupra noastră neclintit și numără tot. Tot ce facem și tot ce avem. Perfect! Suntem mult mai linștiți acum. Dar, în scurtă vreme, un fior pervers ne încearcă iar: bine, bine, veghează, veghează, dar știe exact pe cine și, mai ales, știe precis unde ne găsim? Cu americanii totuși, nu putem fi siguri niciodată...

Presfârșitul fâsâit al lumii sau Shambaliada nărozilor 2

He's dead, Jim!

V-am prevenit că superproducțiile nu se opresc niciodată? V-am prevenit! Trecem astfel grațios de la epoca Iron Maiden, la e-poc-a Iron Dome! Cu acesta, domnul Benjamin Netanyahu vorbește personal și îi mulțumește oficial și pătruns. Iron Dome îl ascultă grav și competent, preocupat să nu dezamăgească. Să nu NE dezamăgească! Pentru că ruda sa apropiată, Praștia lui David, dorește să se mute la noi! Inocenți, ne uitam la televizor și-n castronul cu floricele și habar n-aveam că, de fapt, noi suntem publicul-target. Până la urmă, pasămite, bombardamentele asupra Fâșiei Gaza par să fi avut ca intenție principală să ne convingă pe noi, pe bulgari, pe sloveni, pe albanezi și pe alții din Balcani - iar ne-au mutat în Balcani, bă, noi suntem în Carpați, au aflat chiar și americanii!- să ne convingă, deci, pe noi să cumpărăm magicul scut. Scut, dom, praștie, OK! Există și pelerină de invizibilitate  spre vânzare? Că așa e în Harry Potter și, fără Harry Potter, nu se poate, am  zis! În vara asta, la Jocurile Olimpice, a fost reactivată chiar și umbrela lu' Mary Poppins. E o sugestie interesantă, poate o aprofundează cineva. Întrucât, din câte aflu, la pelerina de invizibilitate, deja se lucrează intens. Cine lucrează? Un uimitor grup de cercetători uimitori, desigur! Repet: nu știu unde e mai wild! Dom'le, nu mai suntem noi în NATO? Americanii nu mai vin cu scutul lor? Ne-au lăsat doar scutecul? La unison cu propriul meu computer, îmi vine să exclam ”He's dead, Jim!”.
Am mai scris și despre asta, știam că, și în Amrika - mai ales acolo! - se ceartă ca turbații pe bani, iar scutul cel devesel ar putea să cadă victimă, chiar s-a și propus deja. Dar totuși ce-ar fi de înțeles din oferta israeliană? În vremea Războiului Rece, se mai făcea câte un film cu James Bond pentru ca Occidentul să-și promoveze invențiile militare și, ulterior, să le și vândă. Acum, se organizează direct bombardamente? Cu alte cuvinte, ce s-o mai frecăm, să vedem agregatul direct la lucru! Și, la party, când se bea aldămașul, ce-ar urma să fie, artificii pe bază de napalm?!
Eu am înțeles că demonstrația Israelului viza Iranul. În treacăt, foarte în treacăt, se bănuiește și se speră că Teheranul a băgat la tărtăcuță. Pare puțin probabil că are rachete demne de nasul scutului respectiv. Și, dacă tot n-are cu ce, să nu mai agaseze omenirea cu absurde și inutile discursuri și promisiuni amenințătoare și să nu mai sâcâie nici sateliții europeni cu unele bâzâieli și miorlăieli  ridicole, cum, după unele opinii, pare să fi făcut în ultimul timp. Revenind...
Astfel, deodată, sinistra demonstrație a bombardării Fâșiei Gaza echivalează cu un fel de showroom pervers! Gotic! Gothic! Fâșia Gaza a fost bombardată pentru ca să cumpărăm noi și alții scutul-praștie sau praștia-scut?! Joc într-un film mut. Perfect! Iar toate acestea se petrec în vremea în care avem un ministru al Sănătății palestinian, născut, unde anume, fix în Siria?! Când este exhumat Yasser Arafat?! Iar ambasadorul Israelului, în chip de captatio benevolentiae, ne spune că mințișoarele noastre românești ni s-ar băga altfel în căpșor dacă am fi atacați cu niscaiva rachete teroriste?! Nu e politically correct așa că, în pofida repetatelor recomandări de conduită și atitudine din filmele americane, am luat-o totuși personal. Așadar, e o simplă precizare, e o figură de stil, e o amenințare? Dacă, voit sau nu, tot jucăm în superproducții d-astea cu denumiri biblice sugestive, cu armaghedoane, cu mortal kombat în deșert, să punem și noi, atunci, întrebarea aia fundamentală: bre, da' americanii știu? Deși, îmi stă pe limbă să zic, bre, da' americanii știe? Ne-au dat ei cumva dezlegare să ne cumpărăm scuturi, prăștii, ghioage și coifuri de la un alt nene de pe piață? Că tocmai s-a întâlnit cu toți protagoniștii însăși doamna Thrillery Clinton. Cred că s-ar impune o clarificare pe foametea asta. Mai ales că situația s-ar putea să ne ducă exact în linia întâi. Așa că respectiva clarificare ar fi binevenită. Că, altminteri, putem să mai lăsăm Hollywoodul și în favoarea Mosfilmului. Rusia ce are? Că are! Numai ce și-a scos - iarăși! - navele de luptă la paradă. La o adică, se poate discuta și cu ea. Cu o singură condiție: să-i mai tacă gurița aia năbădăioasă a atât de pisăloagei prietene numită Vocea Rusiei! Că ne asurzește până la plictiseală și sictir.
Egiptul își redescoperă vocația gheșeftului și, prompt, sosește să își ia partea. Presupun că și pensia alimentară. Doar, după atâtea decenii, s-a obișnuit. Are și drept, și dreptate. Nu cu multă vreme în urmă, după cum am mai istorisit deja, pe unde alerga, aș vrea să știu, Calul Apocaliptic? Nu cumva prin Cairo? Ba da! Așa că este normal ca Egiptul să fie invitat la orice premieră pe această temă? Este! Mai ales că unii spectatori nesatisfăcuți de ritmul totuși lent al acțiunii ar dori și-o implicare acuș-acuș a Sinaiului. Chiar zilele astea, dacă s-ar putea. Cine poate rezolva asta? Egiptul! Ce-ar fi un conflict zonal fără Sinai și fără Suez? Nimic! Reiese clar doar din atâtea filme. Între timp, presupun că, nesătul de atâta publicitate câtă i s-a făcut, deh, vedetă, Calul Apocaliptic mai dorește să-și mai arate freza prin Tahrir încă o dată. În curând, va ajunge să dea și autografe. Lumea s-a strâns... din dinți și așteaptă apocalipsa după Coran de această dată întrucât Egiptul se radicalizează. Ăsta da film! Mai ales că, nici nu ieșise de pe platou bine, nici el, nici platoul, ( deja ) regretatul Mubarak, și se și auzeau glasuri sharioase cerând chiar și distrugerea imediată a Piramidelor și a Sfinxului ca să nu mai existe pretexte impure pentru invazii de cinefili maniaci.

E.T., în vizită la tovarășul Kim

În mod evident însă, nord-coreenii încearcă să ne păcălească. În ultimul timp, ne-au oferit numai imaginea de cântăreți, cu vocea și cu acordeonul, ca să nu ne arate cu ce se ocupă de fapt. Ei? Idei? Idei? Idei? Slăbuț! Nu mă refeream la lider. Ei bine, cică, nici nu mai au nevoie să se mai ostenească întru a comite bombardeaua fatală tuturor. Firește, nu și nouă care deja nu mai facem față numărului covârșitor de oferte de scuturi de profil. Noi suntem la adăpostul nuclear. Centralele nord-coreene cică au reactoare atât de teribile încât energia lor poate ajunge la mii de ani lumină! În acest mod, doar ei vor fi capabili să-i contacteze pe extratereștri. În orice caz, vor fi primii care îi vor contacta sau care vor fi contactați. Și, probabil, ultimii, dar - așa sunt geniile! - nu se încurcă ei în astfel de detalii. Ne lasă pe noi, chibiții. Și când vine această știre? Tocmai în zilele noastre când, după cum am mai scris, toate popoarele se bat pentru a avea șansa unei prime întâlniri de gradul cel mai grad cu prietenii noștri, extratereștrii! Se pregătise și un ambasador! Pasămite, nord-coreenii le-au luat caimacul spațial japonezilor, lăsându-i cu buza umflată. De altfel, invidioși, japonezii sunt și cei care i-au dat în gât. Lasă că, până la urmă, primii sau nu, și nord-coreenii tot la Spielberg, săracu', apelează. Poate nu atât de sărac dacă i-o fi dat Madoff banii înapoi - alt film captivant și destul de tânăruț! - ca să aibă  omu' cu ce să-și cumpere scule, materiale și chifle ca să nu leșine de foame în platou, doar sunt vremuri grele. Oricum, se poate conta pe nord-coreeni, vor să ne facă o surpriză tuturor și să-i aducă pe extratereștri pe 21 decembrie 2012. De ce să umblăm cu jumătăți de măsură?! E apocalipsă la noi, să fie și la ei, să petrecem împreună!


Scheletiada, Moș Gerilă, vampirul cel năuc și preasfârșitul lumii

Pentru moment, probabil, și pentru foarte puțin timp, operațiunea SAS a avut parte de happy end, compania încă nu se închide, dar, greu de prevăzut următoarele episoade întrucât, brusc, telenovela suedeză s-a sucit, publicul e zăpăcit, prognoza economică e proastă, iar SAS depinde și de banii suedezi. Cât despre prognoză, până acum o săptămână și trei ore, era foarte bună, cea mai bună, mai bună, nici nu se putea, după cum cred că s-a înțeles deja că e jocul de glezne suedez. Ai aflat doar ce vor ei să-ți spună, faci eroarea să-i crezi, ei te-au păcălit, tu te-ai relaxat și te așezi confortabil ca să-ți mănânci chifteaua. Cum ai întors capul nițel, cum ți-au șutit-o din farfurie cu tot cu ea că e criză. E la modă. Poate vă mai întrebați ce e cu trenurile suedeze? Vă mai amintiți? Alea care mai și mergeau când nu stăteau. Trenul, nu, alt concept viguros al oricărei cinematografii! Trenurile suedeze sunt bine. Numai anul acesta au fost oprite de vreo 65 de ori până când guvernul a zis că le dă banii pe care-i cereau insistent și convingător. La un moment dat, calea ferată - doar se învățase acum! - a mai cerut o rectificare a rectificării. Nu s-a aprobat. Odată, s-a încordat, a sughițat, trenurile toate au stagnat și, desigur, rectificarea s-a prezentat la ordin.
În plus, ca noi toți, și Suedia are pe cap problemele Fâșiei Gaza. Cred că a început să fie bântuită de nostalgia Războiului Rece. Pare un sindrom generalizat. Așadar, simultan, Suedia luptă în favoarea cauzei palestiniene și premiază scriitori evrei care scriu despre lagăre. Păstrând proporțiile, atitudinea asta e aproximativ furată de la noi, de la Nicolae Ceaușescu, mai precis. Trebuia să ia Premiul Nobel pentru Pace pentru abilele și chiar performantele negocieri din Orientul Mijlociu, pe care le făcea, dar, până la urmă, n-a mai apucat. Suedezii au scăpat însă și din această situație neplăcută, dând vina, presupun, exclusiv pe norvegieni că pacea doar e în bătătura lor, e știut. Apropo de Premiul Nobel... Mare mister de ce nu-l primesc și românii. Că ungurii îl primesc din abundență. Păi, răspunsul e subînțeles. Am mai tratat și acest subiect. Mă reped că văd că iar e dezbatere și iar e surprindere. După Contrarevoluția din 1956, au fost acceptați în Suedia mulți refugiați maghiari. Treptat, s-au transformat într-o largă minoritate. Printre altele, aceasta face și ceea ce știe ea mai bine, respectiv, îi înjură pe români. Nu în ultimul rând, în materiale de televiziune prompt difuzate de televiziunea suedeză. Așadar, misterul, cel puțin o semnificativă parte din el, a fost rezolvat. Agatha Christie nu și-ar fi pierdut mai mult de trei secunde prețioase.
Dar nici economia, nici Premiul Nobel nu par să le mai intereseze pe suedeze. Au căzut în depresie, dar asta, în Nord, e banal. Depresia e atât de accentuată că, nu-i mai așteaptă nici pe extratereștri. Defulând refularea, s-au apucat să cumpere schelete ca să aibă cu cine dormi. În pat, nu în dulap. Dormitul e important. E important să dormi, e important să visezi. După cum se vede, e important și ce anume visezi. Dar e important și din ce motiv dormi. Suedia și Finlanda sunt lovite de numărul cel mai mare de cazuri de narcolepsie, posibil pe viață, apărute în urma vaccinului împotriva gripei porcine. Am mai relatat: Suedia a cumpărat o cantitate imensă de vaccin și a făcut mari presiuni la nivelul întregii populații ca să se imunizeze. Iată riscul neprevăzut: n-au murit de moartea porcului, au început să se transforme în Frumoasa-din-Pădurea-Adormită sau în Albă-ca-Zăpada, că tot suntem în Nord. Așa că, dacă vaccinul care a generat scandalul recent din România provine din Danemarca, faptul mi se pare interesant, nu lipsit de sens, ci, dimpotrivă, demn de a fi investigat.
Întorcându-mă la bizara opțiune pentru schelete... Nici povestea asta nu e complet nouă - ce mai poate fi nou?! - un scenariu cu unele puncte comune a mai fost folosit astă-vară parcă. O suedeză a călătorit în avion lângă un mort. A declarat că n-a deranjat-o. O fi fost aceeași? Dacă da, atunci mortul, dacă nu i-a făcut safteaua, poate considera că a avut noroc. Hm! Gotic! Gothic! Barri Gotic doar că ăsta e în Barcelona! Nu-i nimic, e plin de suedeze pe acolo. Poate că morții din zonă ar fi bine să treacă printr-un training de autoapărare, ceva.
Parcă am fi în vremea lui Nosferatu. Păi și suntem! Vampirii mișună peste tot, și pe ecrane, și în realitate. Ca să fie în tendințe, Serbia chiar și-a reactivat vampirul favorit, Sava Savanovici. Cică, bietul de el, ar fi foarte derutat. Năuc, mai precis. Cine nu e și cine nu ar fi? I-au dărâmat căscioara de unde nu mai supăra pe nimeni și, acum, oamenii fac pe istericii. Monoton și demodat, tot usturoiul e promovat ca leac miraculos. Boring! Să mai încerce, dom'le, și altceva! De pildă, o savarină. Poate Sava Savanovici o apreciază, o consideră gustoasă și se lasă de vechile apucături. Poate, în schimb, se apucă de gătit, după cum pare să se fi apucat trei sferturi din populația lumii, de te întrebi cine mai mănâncă dacă toată lumea gătește și se și promovează pe net. On second thought, totuși, nu știu dacă ideea cu gătitul ar fi cea mai fericită în cazul unui vampir fie el și reactivat. Mai ales dacă e năuc. Lasă că vine Praștia lui David în Balcani și rezolvă tot ce mai era de rezolvat. În cazul lui Vlad Țepeș, noi am vrea să-i dezactivăm nemeritatul statut de vampir, dar nu ne lasă numeroșii admiratori și nici creierii lor proaspăt spălați. Zombies sunt convocați oficial la propria apocalipsă. Doar e presfârșitul lumii! Nu se ratează nimic! Nimeni nu-i uitat! Din pur entuziasm, nu cu multă vreme în urmă, zombies au și făcut unele demonstrații convingătoare în America. Îl pomenisem pe Nosferatu... Chiar dacă joacă, preponderent, în Transferatu, în Restructuratu sau în Destructuratu, inspirate de același Halloween, compatrioatele noastre s-au apucat și ele de scheletiadă, adicătelea, de strâns schelete. În brațe. După ce, mai întâi, le-au strâns din morgă, din cimitire și de pe internet. Uau! Au! Au scăpat extratereștrii. Sau este conspirația lor?
Să nu uit! Să nu mai fim supărați pe Olanda că ne urăște și că vrea să ne ia Constanța! Constanța pare salvată, o iau rușii, domnul Mazăre a rezolvat chestiunea. Cu tot cu Cazinou. Cum o fi fost oare costumat la negocieri? Olanda nu ne urăște doar pe noi! Există voci în Olanda care, se pare, destul de apăsat, propun rezolvarea conflictului din Gaza prin sterilizarea palestinienilor. Aceste voci au citit ele oare ”Jurnalul Annei Frank”? Sau nu? Sau l-au citit prea mult? Sau doar pe el? Sau invers? Sau doar vreo parodie sau vreo versiune adaptată pentru benzi colorate? Sau asta este una dintre interpretările recomandate cititorilor din întreaga lume?
Cât despre McAfee, s-a integrat în comunitatea blogărașilor. Putea să creadă marele John McAfee că apucă o astfel de zi și o astfel de noapte? Că îl paște o asemenea rușine? Că va apuca vremea în care nu-i va rămâne decât blogul ca să se apere de presa cea rea care-i distruge imaginea? The end of the world is upon us!...
Firește, nu poate fi uitată inegalabila premieră avându-i ca protagoniști pe spionii cehi în Grecia! Urmașii lui Svejk, în Grecia! În Grecia?! Să spioneze ce? Rușii au cumpărat aproape tot. Poate spionau în favoarea chinezilor?! Poate îi spionau pe turcii de vizavi?! Și, astfel, ajung acolo unde voiam să ajung: la Turcia. Dar, nu așa, imediat, ci, mai întâi, trecând nițeluș pe acasă.
Până una-alta, Papa ne lasă fără Crăciun. Gata! Am scăpat de-o grijă. Noi suntem antrenați. Noi l-am cunoscut și pe Moș Gerilă. Avantajul vârstei și atuul experienței. Noi supraviețuim. Exemplu de gândire pozitivă și de mental bine exersat. Acum, nici Papa n-avea încotro! Lumea nu l-a înțeles și l-a făcut fascist. Dar, n-avea încotro! Din moment ce lumea, ajunsă la cheremul capriciilor mayașilor, se termină pe 21 decembrie 2012 trecute fix, ce sens ar mai avea Crăciunul? Cum să mai fie Crăciun? Îl vom avea live, în a patra dimensiune, ba chiar, și mai sigur, în a cincea, dar, am mai spus, asta e doar pentru merituoși. Cine se știe în această situație, să pregătească totuși bradul, dar, înainte de 21 decembrie întrucât e o situație de forță majoră. Mai de forță majoră decât asta ce-ar putea fi?! În aceste circumstanțe, cu aceste maniere și în acest rit-m, avem nu numai presfârșitul lumii, avem chiar preasfârșitul lumii. 

Întoarcerea lui Fram

Am completat cadrul cinematografic, să mergem mai departe...

Septembrie... Nu e nici filmul, nu e nici melodia, nu e nici poezia, sunt eu care am aterizat, buf, exact în canicula de la București. Și, aproape, am murit în direct. Lumea, câtă mai exista, trecută prin +45 de grade la umbră, se răcorea, fericită și recunoscătoare, la vreo +35. Numai. Practic, se băgase aer condiționat la liber, în oraș. În aceste condiții, supraviețuitorii nu puteau pricepe lichefierea penibilă a unui biet locuitor al banchizei lăsată hăt departe, peste mări și țări, locuitor care, în direct, transpira, se sufoca, se dilata, ce mai, se ducea. Altminteri, toți aterizații la București, fără excepție, păreau loviți de sindromul japonez, adică, să pătrundă cumva, rapid, în rărunchii orașului, dar fără taxi, fără psihopați și fără câini vagabonzi. Să nu uităm că nu avem doar o japoneză pe conștiință, tânăra asasinată, avem și un japonez, mușcat mortal de un câine. Așa că intrarea arc-triumfală se face acum în capitală de către aproape toată lumea doar cu autobuzul sau cu sună-un-prieten sau altceva dacă există, dar un altceva bine știut și bine verificat. În autobuz, e pitoresc, nu știu dacă și criminalii, dar, sigur, hoții se urcă vioi pentru a identifica eventualele victime interesante, inclusiv, pentru o socializare picantă cu ele. După câte am înțeles, percheziția, dacă nu poate fi evitată, pare să se petreacă mai încolo nițel, la coborâre, pe stradă sau în stație, eventual, la gară dacă nou-sosiții sunt atrași de misterul și de exotismul provinciei.

Am stat în urbe câteva ceasuri, am luat la cunoștință starea națiunii, mi-am verificat intuițiile metafizice în urma cărora, scrisesem timp de câteva luni, am asistat la nunți elitiste, asezonate cu înfocate huiduieli populare, am savurat - odată deschis televizorul, faptul nu putea fi nicidecum evitat - amenințări, blesteme, înjurături, certuri, promisiuni electorale care mai de care mai suprareliste, mai grotești și mai hilare, m-am reacomodat cu urletele mascotei românești și, desigur, bucureștene, maidanezul, produs de serie în sute de mii de exemplare delicios de înspăimântătoare. Efect pozitiv, urletele acopereau promisiunile electorale. Nu puteam da sonorul mai tare ca să nu-i deranjez pe vecinii aparent concentrați, ca să nu spun chiar focusați, asupra modestei lor afaceri, bănuiesc, un salon de masaj erotic. Ce altă afacere s-ar mai putea face?!  Dar, chiar și în aceste condiții precare, tot am înțeles că domnul Dan Diaconescu vrea să-mi dăruiască 20 000 euro, am reținut, am salvat în memorie, viitorul era azi și suna bine, totuși, nu reintrasem suficient  de mult în atmosferă încât să dau și SMS. Însă, nu uit și nu iert și, dacă e nevoie, vin personal după bani!
Toate aceste delectări naționale de mai să pierd avionul, plus o tratațiune cosmopolită à la Hercule Poirot, croissants și cafea,  în doar câteva ore. Suflul mi-l pierdusem oricum. Timpul nu. Televizorul și contextul aveau efectul unui soi de zumba fitness cu efect deplin asupra nervilor mei moleșiți, fleșcăiți chiar. Sindromul banchizei dispărea. Fram se retrezea. Până la urmă, n-am avut încotro și, plină de forțe proaspete, la primul urlet atât de visceral al gunoierilor și al pasionaților ecologiști autohtoni, veniți după orice, după oricine, după tot, de la fier vechi, la tot ce are omu-n casă, fără să mă panichez, mi-am înșfăcat bagajul adaptat corespunzător, am schimbat caii și-am șters-o la Istanbul sau la Constantinopol(e), mă rog, de la caz la caz, după gust, după lecturi și după nostalgii.


Beiul cel țâfnos și rahatul lui

Ce era în Istanbul? Constantinopol, din ce în ce mai puțin spre deloc. Nu intru în detalii și în clișee turistice, nu e cazul, se cam știe de către toată lumea ce și cum. Din punctul meu de vedere, există câteva surprinderi importante și voi zăbovi asupra lor.
Am tot scris despre faptul că Turcia este într-un intens proces de otomanizare. S-a produs. Acesta este cuvântul-cheie pretutindeni. Aceasta este și atitudinea. Aproape orice inscripție, orice anunț, orice invitație, orice referire cuprinde vocabula otoman. Mâncarea este otomană, politica este otomană, hainele, arhitectura, spiritualitatea, suvenirurile, bazarul, muzeele, străzile, cafeaua, ceaiul, localurile, baclavalele, sarailiile sunt și ele otomane. Nu la modul îmbietor, la modul amenințător. Brusc, toate spectrele afine acestui concept al otomanizării te vizitează și constați cu un frison că ai traume. Nu prea ai mai mânca nici măcar inofensivii covrigi. Otomani și ei. Nastratin Hogea însuși devine otoman și, reprofilat, are o căutătură antipatică, de neguțător chitros.
În ultimii ani, Turcia a avut parte de avânt economic, foarte bine, îi dorim succes. Însă, în acest context, treptat, pare a-și redescoperi vocația aroganței. Cam în toate situațiile, te simți și cam singur și cam nesigur. Fețele sunt toate cam prea acre și cam prea ostile. Vânzătorii de bilete de la intrarea în muzee întâmpină turiștii cu atitudini aspre de ieniceri, în fapt, adesea, prin această tentativă de impunere vulgară, încercând să-i jefuiască de mult mai mult decât costul vizitării, oricum, aproape întotdeauna, foarte ridicat, nejustificat de ridicat. O conduită foarte otomană, de altfel. Sunt situații când cel mai deștept, respectiv turistul agresat, cedează și, contrar convingerilor și așteptărilor agresorilor, întoarce spatele culturii otomane și renunță să mai sponsorizeze astfel de muzee cu astfel de gazde, ghizi, curatori. Mai ales că - sfidarea trebuie să aibă și ea limitele ei! - Bizanțul este reîmpins, frecvent, în colțuri mai mult decât umile și obscure de către, desigur, aceeași omniprezentă, omnipotentă și contondentă otomanizare. Vizitarea unui muzeu, dacă totuși se petrece, este însoțită de fețe încruntate, deh, e un favor, și de niște zbierete menite doar să mâne isteric lumea, de colo-colo, împiedicând-o să și vadă ceva. Dacă tot a plătit, și încă mult!... Foarte otoman.
Foarte otomană este și vegetația din parcuri. Așa ne informează plăcuțele cel puțin. Ba chiar, precizările merg mai departe. Astfel, turiștii află că luxurianta vegetație provine strict din partea turco-otomană și islamică a Ciprului! Doar de acolo! Partea grecească și creștină a Ciprului nu cunoaște înzestrări naturale similare. Nici nu poate visa la o asemenea onoare.
Cât despre rugăciunea muezinului, există, firește, dar, într-adevăr, pare să se audă direct și de la Sfânta Sofia. Citisem că s-ar fi petrecut un astfel de fapt și el pare real, microfoanele sunt situate în așa fel încât acesta este efectul, de retransformare a Sfintei Sofia în moschee. Astfel, se cam încalcă toate acordurile care promiteau o strictă neutralitate muzeală pentru minunata biserică.
Aglomerația este sufocantă, Istanbulul este un oraș gigantic și, asta e de bine, vizibil, s-a construit mult. Contrastele rămân puternice. În continuare, trebuie să mărturisesc, prețuiesc cafeaua și ceaiul care-mi par, ca întotdeauna, extraordinare. Am apreciat și faptul că ni se permite intrarea fără viză. Oricum, am plătit și plătim destul. Am apreciat totuși.
Dar, de când s-a introdus lira nouă, turcii par că și-au pierdut geniul negoțului, muza negoțului sau și acestea s-au otomanizat. Și-au pierdut și orice urmă de zâmbet, deh, așa dă bine la otomani. În plus, nu prea mai negociază nimic. Iar prețurile, de cele mai multe ori, sunt uriașe. Parcă și simțul măsurii s-a făcut iar otoman. Cât despre calitate, aceasta s-a făcut total chinezească. Inclusiv, în cazul rahatului. Până la urmă, rahatul e un etalon demn de luat în seamă în cazul unei societăți care îl are ca simbol. Din păcate, în acest moment, în Istanbul, adevărul e în rahat. Care, pe cutie, este, fatalitate, pompos otomanizat, dar, înăuntru, zace pur și simplu înstrăinat de sine însuși. O caricatură de rahat! Nu se poate să pierdem, în același timp, chiar totul, și pe Nastratin Hogea, și rahatul! Fără nici un firman și fără nici o negociere!
Din imense frustrări, Turcia a vrut să intre în Europa măcar așa, cu prețurile. La Istanbul, a reușit. A și ieșit din ea. Dar și din ea însăși. Astfel, tocăturile și seurile otomane se vând la preț de cordon bleu dintr-un mare restaurant, înghețata ceva mai de soi e mai scumpă decât la Paris, sucul de rodii proaspăt stors se îndoaie cu apă și costă mai mult decât dacă l-ar reimporta din Nord, pielăria de calitate e mai scumpă decât în Germania, Franța și Suedia la un loc, cataiful, baclavaua, sarailia, - oribil, brutal de îndulcite și de însiropate - și, evident, rahatul - făcut de rușine, după cum am arătat - concurează lejer prețul drogurilor, prăjiturile se bat pentru supremație în topul paralelor direct cu suvenirurile, cărțile rămân doar în librării, aurul, foarte frumos lucrat, se luptă pe viață și pe moarte cu sine însuși, nu-l bagă nimeni în seamă, argintul sforăie-n vitrine, bazarul a ajuns loc de promenadă înțesată, dar destul de neproductivă. Probabil, dacă ai răbdare și energie, poți să te afunzi în furnicar, în labirint, în măruntaiele orașului și, după minuțioase explorări și după atente cumpăniri, s-ar putea să și descoperi vreo cumpărătură interesantă. Nu mai e cazul meu. Cel puțin, în această viață.
Însă Turcia nu s-a otomanizat doar. S-a și islamizat. Continuă să o facă Sunt tot felul de semnale evidente, puternice. Actualele cercuri conducătoare ale Turciei tot vor să retransforme Turcia într-o mare putere, dar, neapărat, cu păstoase tușe musulmane. Acuma, am precizat că, în marea lor majoritate, locuitorii Istanbului s-au acrit. Nu toți. Există și oameni foarte educați, foarte cultivați și foarte amabili, am întâlnit, am cunoscut, există. Dar actuala tendință a comportamentului local este aceea de acreală atât de evidentă încât, dacă se poate, toți vizitatorii să se strepezească, mama lor de pehlivani! Uitătura de deochi se exercită asupra nevolnicelor femei, mai ales turiste, care neadaptate modei islamice, sunt o periculoasă ispită ghiaură pentru  purii bărbați otomani. Însă acreala și deochiul se prăvălesc năprasnic și asupra tuturor celor care par să provină din zgripțuroaica-UE-care-îi-ține-pe-turcii-de-la-Înalta-Poartă-la-porticica-ei-pipernicită-dar-n-au-nevoie-turcii-de-UE-are-nevoie-UE-de-turci, am încheiat citatul. Deochiul devine aproape căutătura letală a Meduzei atunci când apar turiști senini, poate chiar fericiți în inconștiența lor de faptul că se găsesc în acel oraș, dar care au chipuri care, strict după criteriile secrete ale istanbulezilor, ar putea fi vag semitice. Indiferent cine sunt ei și de unde vin, indiferent dacă sunt sau nu semiți,  prin aceasta, înțelegând atât evreii, cât și arabii, istanbulezii le aruncă o uitătură chiorâșă, disprețuitoare, țâfnoasă. Îi agresează verbal și gestual. Pentru că, în acest elan al otomanizării, Turcia, subit, își amintește de faptul că a fost o mare putere și regională, și internațională. Uită că a fost la un pas de ștergerea de pe hartă. Rememorează doar că a fost mare și tare. S-a dezmeticit și se rățoiește. Se poartă autoritar și excesiv față de Siria, față de Israel, față de Egipt, față de Europa etc. Un adevărat delir de personalitate. Față de americani, acreala turcească manifestă încă un oarecare respect, dar vigilent, rigid, exigent și îmbufnat. Să se știe, să se afle și să se cunoască! Turcia a moțăit prea mult, a fost umilită prea mult, a fost ignorată prea mult. A venit momentul să se trezească.
Poate că e momentul să ne trezim și noi. Și poate ar trebui să ne amintim permanent de Clauza Martiriul-Brâncovenilor și de Clauza Sabia-Sfântului-Ștefan-cel-Mare. Cel puțin! Două chestiuni extrem de grave și asta, la prima strigare. Și poate că ar trebui să introducem măcar aceste clauze în orice discuție și în orice negociere. Chiar așa! Ne-a cerut Turcia iertare , nouă și altora, pentru toate nenorocirile provocate? I-am cerut noi și alții Turciei despăgubiri pentru sutele de ani de deranj? Și ce deranj!!! Că Turcia văd că nu ezită și cere și declară că locul ei e în Europa! De când? De când a distrus Bizanțul? De când a impus birul, peșcheșul, bacșișul, robia și multe alte drăgălășenii? De când a furat sabia Sfântului Ștefan cel Mare? De când s-a luptat cu toți voievozii noștri? De când a adus baia de sânge la rang de modă? De când? De la Asediul Vienei? De la Războiul nostru de Independență? De la Primul Război Mondial? Deja, au început să apară documentare despre rolul civilizator jucat deTurcia în, unde altundeva, Europa! Plus, acu-i acu, documentare despre Pax Ottomana! Pax Ottomana pe care, cu greu, cu multe eforturi și cu multe jertfe personale, Turcia ar fi reușit - desigur, în scopuri absolut progresiste, înălțătoare și caritabile - s-o bage pe gâtul restului lumii care a avut nefericirea să-i cunoască rahatul! Lukum. Altminteri, gustos și parfumat, dacă nu e contrafăcut și dacă e servit într-un cadru elegant și prietenos. Desigur, urmărind telenovelele turcești. Rahat cu perje! Telenovele turcești! Era tot ce-i mai lipsea  țâcnelii de acasă. În loc să ceară repatrierea sabiei Sfântului Ștefan cel Mare, românii stau împietriți de admirație în fața isprăvilor lui Soliman Magnificul și în fața epocii sale! Primind cu entuziasm modelul roabei creștine transformată în sultană, probabil, în mintea abisală a turcului - ești turc, nu pricepi? - un exemplu pozitiv pentru toată lumea creștină care ar trebui să înghită și rahatul cu Pax Ottomana, ba chiar să și dorească o reactivare a ei! Astfel, nu mai intră Turcia în UE! Intră UE în Turcia! O ia de unde a lăsat-o! O ia de la Asediul Vienei! Că, în Germania, sunt deja peste patru milioane de turci. Nu mai este Turcia membru NATO! NATO trebuie să răspundă la ordinele Turciei, după cum se și vede din repetatele încercări de a tot invada Siria și nu numai! Că doar Turcia e expertă! N-a dat ea lumii Pax Ottomana?! Vax Ottomana! Turcia și-a reamintit că e otomană! Perfect! Propun să ne amintim și noi cu toții! Temeinic! Dar, propun să-i amintim și Turciei ce înseamnă exact faptul că a fost otomană, precum și ce ar însemna reotomanizarea ei. Din perspectiva noastră, a tuturor. Mai ales că, Turcia pare să uite acest aspect, mulți dintre cei care o locuiesc astăzi sunt, nu în ultimul rând, urmașii foștilor copii duși în robie, inclusiv de la noi. Nu pare a fi tocmai o bază pentru ca lumea să privească plină de simpatie și de entuziasm la aceste viguroase și rapide tendințe de otomanizare.
Nu mai ține nimeni minte ce a învățat la școală? Nu mai ține minte nimeni nimic din istoria noastră? Căscăm gura la istoria lor? N-o cunoaștem? Nu ne-a ajuns? Nu se găsește nimeni, repet, care să se zbată pentru a aduce sabia Sfântului Ștefan cel Mare definitiv, acasă? Ni se otomanizează mallurile, ni se otomanizează clinicile, ni se otomanizează bolnavii - jumătate din cei care erau în avion, se întorceau de pe la spitalele turcești - ni se otomanizează vacanțele, ni se otomanizează și televiziunea, ce mai urmează oare? Rușii care, din când în când, mai au unele prieteșuguri, întâlniri de taină și puneri la cale cu turcii, l-au otomanizat și pe celebrul ”Amiral”, dacă s-a vizionat filmul. L-au declarat exclusiv turc deși, la baza bazei, era românul Colceag, dintr-o familie inițial turcită și care a dat un pașă, e drept, dar o familie revenită la ortodoxie și, totuși, românească. Se poate verifica.
Cam atât. Mă întorc în noaptea polară. Echilibrul climatic e salvat, a venit prima ninsoare. Să nu fim totuși prea optimiști: prima ninsoare a durat vreo cinci minute. A trecut aproape ca și cum nici n-ar fi fost. În apartamentul de deasupra, vecinul turc - putea să fie altceva?! - se declară ateu, ecologist și iubitor de muzică. Putea, aici, să pretindă că e altcumva?! Mersul însă îl trădează, e de cărător de calabalîc din bazar, iar alura e de plăcintar. Privirea însă scapără de trufii mortale de spahiu și fața e, desigur, acră. E clar! Se otomanizează. Dragă lume, la bună otomanizare!...

Presfârșitul fâsâit al lumii sau Shambaliada nărozilor 1

Hallowood și Hollyween


Deși, evident, nu sunt Bilbo Baggins totuși cam asta mi s-a întâmplat: m-am dus și m-am întors. Unde? Pe planetă. Pen'ce? C-așa trebe. Te mai duci, te mai întorci... Uneori, doar te duci. N-a fost cazul. De această dată. Mai întâi, m-am dus în România. Câteva ore. După care, imediat, am purces spre Turcia. Nu de spaimă, dar așa era planul inițial. Am stat în Istanbul vreo săptămână. Apoi, am revenit la București. Am zăbovit câteva zile și-am plecat în Grecia. La plesneală! Am stat și acolo o săptămână. M-am întors iar la București. Am rămas câteva săptămâni în urbe. Eclectic. Apoi, am luat-o iarăși către Nord. Vorba ălora din Madagascar: To the wild? To the wild! Greu de spus unde a fost și unde este mai wild. Doar ne pregătim de sfârșitul lumii, nu? Remember? Mai avem o lună și, gata, scăpăm! Nu rămăsese așa? Chiar! Au făcut mexicanii documentarul ăla prin care urmau să fie elucidate toate neaflatele mayașe? L-au făcut? L-au difuzat? Nu observ. Pesemne, am fost luați iar - iar! - de fraieri.
Între timp - probează tocmai chestia cu fraiereala! - ne-am ales doar cu un alt, să-i spunem, documentar. Nord-american, de această dată: Contele de Anticristu' se întoarce! Imediat după Halloween. La Washington DC. ”Documentarul” a fost difuzat taman în ziua de 7 noiembrie, ziua aniversării / comemorării Marii Revoluții Socialiste din 1917, de la... Moscova! Perfect timing! Uvertura alegerilor americane a fost o colosală și stranie furtună posibil marca HAARP. Foarte potrivit. Mai ales că, în timpul campaniei, domnul Barack Obama, considerat de unii răspunzător de toate relele din Univers, fusese întrebat, printre altele, și dacă este adevărat că, pe șestache, le-ar fi dăruit rușilor o parte din Alaska - acolo, e HAARP! - sau măcar niște insule, oricum, în mod cert, tot petrolul american. Închis ( doar ) paranteza. Ca în producțiile hollywoodiene adevărate, întregul New York a fost pe punctul să dispară. Și să reapară. În altă parte, sub o altă formă. Tricky! Kinky! Dar, nu cu totul surprinzător. Scenariul ăsta cu dispariția e vechi de câteva decenii și nu se referă doar la New York. Asta este însă o altă poveste.
Apropo de ruși, tovarășul Putin vrea și el să-și îndeplinească visele și dorințele copilăriei și, ori de câte ori are prilejul, mai strălucește într-un rol favorit. Sindromul Radu Mazăre cumva. Nu cu multă vreme în urmă, juca în ”Zboară cocorii!”. Albi și siberieni. Roșii, n-a găsit. Aflu că, din păcate pentru cocori, în urma zborului cu deltaplanul, pe tovarășul Putin îl cam doare noada.
Să revenim la Washington... E film american? E! Avem deci action, sex și, desigur, spionaj! După alegeri, prompt, americanii au rămas fără șeful CIA. Avea el, întreb eu, pantofiori roșii fermecați? Numele de cod era Dorothy? Deoarece, precum în Vrăjitorul din Oz, parcă l-a luat ciclonul sau tornada sau ce haarpie o fi trecut în zilele acelea prin America. Dus a fost, cu sau fără cățelușul ( undercover ) Toto. La rândul ei, iubita subversivă are nume predestinat: Broadwell. Well! O combinație între Broadway și - sorry! - brothel. Firește, s-ar potrivi într-un alt tip de film, dar parcă, în ziua de azi,  mai ține cont cineva de tradiție? Totuși, pentru completarea basmului, se aude că va fi numită o vrăjitoare rea, cu un interesant CV și cu misterioase și periculoase - așa e la spioni! - apucături și cunoștințe. Mult mai adaptată vremurilor și situațiilor care vor urma. Poate că da, poate că nu, deh, pălăvrăgeli de nemulțumiți... Există cineva care să-i mulțumească pe toți?!
Superproducțiile americane nu se opresc aici. Nu se opresc ele niciodată. Nu-i exclus să vedem și-o versiune updatată a filmului ”Pe aripile vântului”! Din moment ce douăzeci de state americane vor să se desprindă pașnic din cadrul SUA, pentru că, la conducere, a revenit domnul Barack Obama, am putea vedea noi o altă variantă a poveștii lui Scarlett și-a lui Rhett? Am putea! E drept, o variantă modernă, pașnică, veselă, prietenoasă, optimistă, pozitivă, progresistă etc. Dar coloana sonoră a oricărui film, oricât de pretențios și de complicat, poate fi asigurată de chinezi și de nord-coreeni. S-au apucat de cântat la cel mai înalt nivel. E adevărat, chinezii sunt totuși nițeluș mai ocupați. Din adânci frustrări, vor să joace și ei în filmele vechi americane, cu tot cu excesele, devierile și freneziile acestora. Așa că, în dorința lor de a copia orice din cosmos, și-au umplut țara cu mașini mari și forțoase  și, ca atare, stau blocați în trafic și câte zece zile. N-am verificat, dar partea astea s-ar putea totuși să fie originală. Un copyright mai că ar fi posibil. La cozile alea, de nervi și din pură oftică pe americani, le-o fi venit ideea să le pună dronelor lor nume desprinse din Jurassic Park?
Europenii, mai exigenți dar și mai lacomi, vor să refacă tot parcursul cinematografic al propriului continent. Astfel, parcă sunt lansate simultan toate filmele, despre toate războaiele, dictaturile, crizele, fanteziile, rătăcirile, amăgirile și ciomăgirile ( rimă, din nefericire, foarte bogat ilustrată ). De exemplu, polonezii vor neapărat să le dea o mână de ajutor nemților ca să scape de vinovăția declanșării celui de-al Doilea Război Mondial - oricum, întotdeauna, au dat vina pe polonezi - dar și de povara lagărelor de exterminare - oricum, de mai mulți ani, sunt considerate lagăre poloneze - și, întru slujirea acestui nobil scop, musai sau nu, ies în stradă și se aruncă, din proprie inițiativă, în luptă, cu pieptul gol, înainte, tot  înainte. Alături de unguri, își tot dispută paternitatea și maternitatea extremei drepte. Dar polonezii vor să-i scape și pe ruși. Așa că nu mai întreabă nimic nici despre Katyn, nici despre Kaczynski. Rămân doar filme. Sau nici măcar. Am mai scris și despre toate acestea.
Între timp, tot din nostalgii cinematografice ale perioadei de pionierat, mulți europeni au reînceput să se gândească a se întoarce în fostele colonii. După unele zvonuri, tot un exemplu, se pare că 100 000 de portughezi s-ar fi reinsertat deja în Angola. Presupun că în așa-numitele orașe-fantomă construite de... chinezi. Aceștia, bine informați, când nu cântă, cumpără tot, falsifică tot și construiesc tot. Mă întreb pentru cine or fi construit ei oare giganticele orașe-fantomă din însăși China lor. Există chiar replici de maximă fidelitate ale unor orașe din întreaga lume. Pe astea, pentru cine le-au construit ei oare? Ce știu chinezii și noi nu știm? Măcar, apropo de Angola, tot s-a obținut ceva și anume a fost elucidată taina nivelului de trai atât de înalt din Luanda ultimilor ani. Diamante, diamante, dar totuși...
Grecia se pregătește să debuteze în producții Mosfilm. Revine astfel la... Ialta, moment esențial al creației cinematografice universale când Elada - cred că așa le-a venit rușilor ideea să-și boteze mașina! - a fost cedată de Stalin în favoarea Aliaților și în ( de )favoarea României. Grecia nu vine cu mâna goală, aduce și Ciprul. Cu tot cu Afrodita. Dar nu și cu Turcia. Despre aceste două dive, Turcia și Grecia, mai detaliez în următorul episod. Și despre România, desigur.
Înainte însă de superproducția Ialta, în anul 1943, Stalin, Churchill și Roosevelt mai regizaseră un alt film de excepție, Teheran pe numele său. Exact cam pe la vremea asta, 28 noiembrie - 1 decembrie. Varianta actuală a filmului Teheran e chiar în plină facere. Se fac ultimele repetiții, se pun la punct ultimele detalii, după cum se spune în showbiz. Dacă proiectul va fi finalizat este posibil să fie însă cu adevărat o coproducție mondială grandioasă. Costisitoare și sângeroasă. Jocurile video vor fi nimic. Deja, Orientul Apropiat, Îndepărtat, Mijlociu, Timpuriu și Târziu dă senzația că nu mai are răbdare. Deloc.
Ce fac suedezii? Au și ei filmele lor. Au lansat propria versiune a filmului ”Bodyguard”. La ei, deh, nordice simțiri cețoase, gărzile de corp se sinucid. Uneori, mai sunt și arestate. E complex. Dar, dinamici, au mai avut o premieră. Cam sângeroasă și asta. Au avut suedezi împușcați la... Waterloo! Asta m-a dat gata. M-a lăsat cu gura căscată. Curată provocare! Păi, în 1974, taman cu melodia ”Waterloo”, a câștigat ABBA Eurovisionul! Nu e doar o tragedie, e și o imensă obrăznicie! Altminteri, întreaga Scandinavie se pregătește, inter alia, și de o variantă personală a operațiunilor SAS - asta e, așa se numește trebușoara! - și anume, 6000 de concedieri în curând, pe ecrane, plus o scădere destul de neplăcută a salariilor protagoniștilor rămași pe platou. Turbulență adevărată, nu glumă!
Bref, sunt multe filme de văzut și sunt multe de bârfit. Tot să stăm în fața televizorului și-a computerului. Dacă nu vine totuși apocalipsa mayașă cu care, acum, în lipsă de alte surse și argumente credibile, au ajuns să ne plictisească până și tibetanii. Nu puteam încheia fără evocarea acestui moment. Revenim deci, pe final, în America. Când nu ne mai păsa nouă, umililor pământeni, decât de criza mondială și de dispariția banilor și-a aurului din bănci, hopa, un indian hopi, veți spune! N-are legătură sau, de fapt, are. Că ne-au plictisit și cu profețiile indienilor hopi, lăudată să le fie amintirea! Astfel, un călugăr tibetan trimite, acușica, o epistolă spre continentul indienilor hopi. Cam pe la Halloween. Mesajul este adresat celor de la NASA și conține ultimele instrucțiuni legate de sfârșitul lumii. Uitasem, ne luasem cu criza, bine că ne-a amintit! Personal, mi s-a părut doar încă o explicare, dacă mai era nevoie, pe înțelesul tuturor, a modului în care ar trebui să trăim și să murim dacă Halloween ar dura luni, ani, veșnic. Mai dramatic nițel, dar așa e în Tibet. Însă, categoric, NASA nu putea fără Lhasa. E în scenariul inițial. Și-apoi, ce-ar fi sfârșitul lumii fără Shambala? Ce haz ar avea?
Suntem în 2012, s-au cheltuit mulți bani și multă energie pentru ca să ne intre în cap faptul că e apocalipsa. Fie ea mayașă, hopi, tibetană, creștină, musulmană, mozaică, n-are importanță, oricare și pe toate stilurile! Generală, totală, definitivă! Și tot nu ne-a intrat în cap, tot la mălai și la distracții, ne stă mințișoara. În fine, că despre asta este vorba, despre fine, în fine, deci, uriașa producție cinematografică ”2012”, din câte îmi amintesc, avea și ea treabă cu Tibetul, avem, atunci, și noi, avea de-a face și cu America, desigur, pozitivă și vitează, și cu rușii, mafioți, e drept, și pe lumea ailaltă, în eternitate, în viziunea americanilor, rușii sunt tot mafioți, și cu chinezii, cu tot cu arce, cu Noe și cu Jurassic Park, și cu Africa de Sud, iată, figurează și chestiunea întoarcerii în colonii etc. Filmul ”2012” a avut și un frate, ”Avatar”. Împreună, aproape didactic, ne explicau viitorul: cutia Pandorei se deschide și cine nu are bani să-și cumpere un loc în arcă și să ajungă în noul Pământ al Făgăduinței, Africa de Sud - Angola e aproape, la rigoare, poate fi și ea inclusă - atunci, are la dispoziție soluția pentru sărăntoci, se reîntrupează pe o altă planetă, în chip de cal albastru - destul de expresionist! - oricum, e de bine, de fapt, nu moare nimeni de tot, e o apocalipsă generoasă, populară, pentru toate buzunarele!
Călugărul tibetan, varianta americană a Călugărului Vasile de la noi, de pe vremuri - copiază ăștia tot, aproape ca niște chinezi - ne-a prevenit acu', la Halloween, că apocalipsa vine pe 21 decembrie 2012 nesmintit, dar, ca să nu ne smintim, e bine să aflăm că ea, apocalipsa, durează oleacă, niște luni de zile, mai precis, de nopți, e cu multe nopți, dar e și cu strigoi, e cu nebunie, e cu întoarcere în primitivism, e cu furtuni solare și lunare, e cu alinieri de planete, e cu foamete, e cu privit gaura galaxiei în ochi, e cu războaie, e cu mulți morți, e frumos de tot, e interesant, e captivant, e epic!... Neapărat, trebuie să considerăm momentul ca pe o șansă uriașă, ca pe un nou început al Universului, eventual, produs în acceleratorul de particule din Elveția, era obligatoriu să apară și Elveția în film, nu se putea altfel, accelerator care, încă de la începuturile sale, fatalitate, urma să genereze antimaterie exact în acest an, în 2012. Așa era anunțat. Că, după ce găsește particula lui Dumnezeu, misiune îndeplinită deja, ne trântește niște antimaterie în cap, pleosc, și, astfel, ne autodistrugem. Suntem informați de ani de zile deja. Dacă rămânem la varianta asta, atunci, e limpede, nu avem decât alternativa reîncarnării sub formă de cai albaștri. Asta e! Voyager - prin urmare, ne întoarcem la NASA, vechea noastră prietenă - Voyager deci a părăsit sistemul nostru solar - tot acum! - așa că pasămite se va afla vreodată și de vremelnica și oribil-penibila noastră existență. Omenirea nu-i o cauză complet pierdută. Vine cineva să ne salveze sau, de ce nu, să termine ce-am început chiar noi. Ideea asta e, până la urmă, oarecum în spiritul celor tocmai declarate de domnul Barack Obama, imediat după alegeri. Continuăm și terminăm ce-am început... Colosal de abisal.
Altminteri, rămânem optimiști, ne păstrăm mintea deschisă, curățăm pivnița, căutăm geanta de la masca de gaze pe care o purtam în liceu că era cool, ne facem rezerve de ce-om putea fiecare, îi salutăm pe mayași, pe incași, pe malgași, pe papuași, pe hopi, pe tibetani, pe atlanți, pe toată lumea, ne îngândurăm, medităm, ne armonizăm, e, de altfel, tot ce ne-a mai rămas, și ne pregătim opaițul și abacul. Pentru trecerea în dimensiunea a patra, ba, eventual, chiar și a cincea, dar asta e doar pentru cei merituoși.
Păi, în aceste împrejurări, unde și cum mai vedem filmele? Nu le mai vedem, le trăim direct și  în direct! Asta e, dacă nu suntem cuminți, nu stăm în banca noastră și punem întrebări nepotrivite în legătură cu banii noștri din băncile lor, dacă protestăm și nu stăm liniștiți să rumegăm nimic în staul și dacă îi obligăm, pur și simplu asta facem, ei nu vor, dar noi suntem cei care îi obligăm să declanșeze războiul, furtuna solară, apocalipsa mayașă sau hopi sau shambaliada sau... De pildă, deja, am o bănuială care mă îngrijorează și mă face invidioasă și anume că, mult mai înțelepți decât noi, gloata, fără să mai piardă timpul, care, oricum, se va isprăvi în curând, și fără să mai plictisească adevărații lorzi grei cu întrebări impertinente, înțelegând tendința și aluzia, disciplinați, Calul apocaliptic, Călărețul-fără-cap și Cavalerul Negru deja au cerut pliante documentate despre posibilitățile concrete de transformare în cai albaștri de succes și despre condițiile în care pot trăi fericiți ca azilanți pe planeta, să admitem, Pandora. De la El Dorado, la El Pandorado. Panta rei!
Se cască întunericul. Căscăm și noi... Sughițăm a hău.

Adorarea șmecherului de aur

S-a încheiat experimentuciul? Aparent, da. Că nu e clar. Și cum? Toată lumea tace. Sau, se tupilează. Fostul suspendat, cu tot cu flacăra violetă și cu tricoul bleu ciel, a părăsit garajul și-a reintrat tiptil în Palatul Cotropeni. Fostul interimar a plecat glonț spre ceva ce amintește atât de Clanul Sicilienilor, cât și de Vedi Napoli e poi muori. Aoleo! Mai bine, rămânem totuși la Clanul Sicilienilor. Sau, mai bine, la Vedi Napoli e poi... Greu de zis. E cam totuna. M-am hotărât: Vedi Napoli e basta! Desigur, cu tot cu pasta și cu nevasta!

Fostul și actualul CopyPaste, în schimb, s-a prezentat la Congresul Internaționalei Socialiste de la Cape Town! În cazul lui, poate că ar fi trebuit să se numească Copy Town. Congresul Internaționalei Socialiste de la Cape Town! Uau! Lenin însuși ar fi mândru. Ion Iliescu își retrăieștea tinerețea și-și împlinește bătrânețea. Cape Town! După ce obiectivele europene au fost atât de glorios atinse, next level era musai să fie de anvergură mondială. Sinergici sau nu, oarecum, ne retrăim toți tinerețea: înainte de 1989, în mod oficial, Africa de Sud și România erau considerate țări de rang egal. Probabil, încercăm să refacem armonia și decalajul înainte să cumpere chinezii chiar tot continentul african. Ziua nu e departe.
După cum s-a aflat, Victor Ponta s-a dus în Africa de Sud pentru a participa la Congresul Internaționalei Socialiste înainte de începerea lui. A terminat exact cand toți ceilalți începeau. Mai tare ca Lenin! Deși, n-a participat, că n-a participat, a fost ales totuși vicepreședinte. Mai tare și ca Mona Sahlin, reprezentanta Suediei, care a vrut postul de secretar general, post deținut de 23 de ani de către chilianul Luis Ayala, și n-a reușit. Deși, au participat amândoi. Din câte înțeleg, Victor Ponta are și doctorat, și masterat, prin neparticipare. Are, iată, și funcții tot așa. Pare un mod de viață. Gandhi era o autoritate a noncombat-ului, Victor Ponta este una a neparticipării. Dar nu chiar întotdeauna. Face și excepții. Cum e nunta din acest weekend, la care va fi naș. Va participa și nu va năși pe oricine. Este vorba despre fiul adoptiv al fostului lider al lumii interlope din Vâlcea. Vivat! Dă-o-ncolo de Internațională Socialistă! Oricum, prin natura funcției de vice trebuie să se prezinte la lucrări, la fiecare șase luni. Dacă aș fi în locul celorlalți 31 de vicepreședinți, din realism, n-aș conta prea mult totuși pe o frecventare prea riguroasă a clubului, din partea domnului Victor Ponta.
Dar, că veni vorba, în Africa de Sud, până la urmă, ce-a făcut premierul? E o țară care are importanța ei, are și afaceri în derulare în România, în ultima vreme, pare că s-a retrezit, și pașnic, dar și violent. Oricum, lasă impresia că se dezmorțește tot mai mult și că reintră în cărți. Deci, ar fi extrem de interesant de aflat ce-a făcut Victor Ponta prin Cape Town. Africa de Sud înseamnă Africa de Sud, înseamnă și Africa, dar înseamnă și Marea Britanie. La Londra, văd că Victor Ponta încalcă principiul neparticipării și semnează condica în ritm vioi. Dar Africa de Sud mai înseamnă și Olanda. Hopa! Olanda! Îmbățoșările Olandei, rățoielile ei, antischengenita ei, geertwildersita ei și toate celelalte, nu mai insist, am tot scris, au oare legătură cu eventuala pretenție de a înhăța portul Constanța? Voiam neapărat să pun întrebarea și profit de orice moment. Chiar dacă, abuzez. Așa circulă vorba prin sat. Că asta ar fi marea supărare a Olandei: prin intrarea României în Schengen, portul Constanța ar deveni un rival serios, chiar prea serios, pentru Rotterdam. Tot așa se zvârcoleau unii și când România construia Canalul Dunăre-Marea Neagră. Să nu deranjeze Canalul Rin-Main, printre altele. Și tot vorba aia care umblă prin sat insinuează și că Victor Ponta, dacă rămâne premier, ar trebui să fie cel care le pune în brațe olandezilor Constanța. O paranteză: cu tot cu Mazăre? Că și pe acesta îl văd tot mai prezent. Și încă la ce mod și în ce moduri!... Poate d-aia nu se mai repară nici Cazinoul! Bref, zvonul susține că, printre foarte multe altele, întregul balamuc românesc din această vară, ar avea legătură și cu privatizarea portului Constanța. Firește, alături de alte bunăciuni, după cum e trendy să se spună. Constanța! Dobrogea! Chiar are sens! Protagoniștii, Traian Băsescu, Crin Antonescu, Anca Boagiu, Radu Mazăre etc... Pe de altă parte, nu mai avem flotă, atunci, la ce ne-ar mai trebui portul?! Aferim! Poate, și din acest motiv, în această vară, a fost vânzoleala din Marea Neagră, cu manevre maritime și militare rusești, ucrainene, ba chiar și chinezești! Ohohoho! Păi, dacă devine Constanța port Schengen, nu mai pupă Rotterdamu' nici o marfă chinezească! De-ar veni și ziua aia! Atunci, să-l vedem pe Captain Peroxide / Geert Wilders ce mai face și ce mai zice! Nu-l mai ajută nici măcar sângele indonezian. Vin alegerile și în Olanda! Există chiar un ambițios proiect al unui Canal Rotterdam-Constanța. Plus programele și strategiile care vizează Dunărea. Ele au făcut parte din programul electoral al lui Traian Băsescu în 2009. Sunt nenumărați bani europeni în joc. Mă rog, erau, dacă, între timp, nu i-a topit criza și p-ăștia. Mai mult ca sigur da.
Așa că mizele românești rămân destul de mari, iar arșița dementă a acestei veri pare să aibă multe cauze și multe motivații. În fiecare zi, se mai ițește câte una șocantă. Dar, să admitem că n-ar fi vorba despre nici o Olandă, despre nici un Rotterdam, despre nici o Constanță, despre nici o Dunăre și să admitem că nu s-a purtat nici o discuție secretă, departe de ochii și urechile unora și altora, despre toate astea... Totuși, până la urmă, Victor Ponta a făcut exact ce în Africa de Sud? În afară de faptul că i-a convins, direct sau indirect, pe socialiști să nu mai vină la București, a mai făcut ce? Înainte de desfășurarea lucrărilor congresului? A fost chemat intenționat separat? Ca să fie menajat? Ca să nu fie certat în timpul lucrărilor? A fost mângâiat pe creștet? A primit laude? I s-a mulțumit pentru serviciile aduse dezinteresat Bulgariei, în vederea aderării la Schengen? A fost mustrat cu avertisment și, totodată, promovat la rangul de vicepreședinte? Deși, dacă sunt 32 de  vicepreședinți, rezultă că e promovată cam toată lumea. A luat birul de la firmele sud-africane intrate deja pe piața românească? A luat birul de la firmele sud-africane dornice să intre pe piața românească? N-a luat nici un bir? A avut întâlniri așa, mai la fereală, înainte de începerea lucrărilor? I s-a comunicat faptul că, în timpul mandatului său, România nu va fi vizitată chiar de nimeni? Începând chiar cu distinșii confrați socialiști? Așa, cel puțin, pare să indice agenda lunii septembrie. Care - e deja anunțat - va fi ba negru, ba roșu. După împrejurări. Negru și roșu, va vedea poporul, e aproape cert. Prin urmare, ce-a făcut Victor Ponta în Africa de Sud? O internațională socialistă este o adunare importantă și vine multă lume aleasă. Un bun prilej de întâlnire, de ticluire, de târguire, de prăduire. Din această ceață, nu cred să ieșim prea curând. Dar, în afară de congrese și internaționale, bine că există sportul național nunta care, alături de sportul național botezul, ne mai scoate din marasm! O parte dintre protagoniștii acestei veri de neuitat sunt în acest weekend la nunți! Să trăiască!

Fiecare, cu nunta sa. Și Crin Antonescu a avut o nuntă, nu cu foarte multă vreme în urmă. Și, de la încă relativ recenta nuntă din Italia a fostului interimar și până la ”Să-ți fie rușine, Dinu Patriciu!”, replica fostului suspendat, trecând, firește, direct prin referen(dum)dum și direct prin experimentuci, toate pe lumea asta par să aibă legătură, nu în ultimul rând, și cu nimeni altul decât același Dinu Patriciu. Acesta, după propriile mărturisiri exprimate cu un tupeu nonșalant într-un material difuzat, cândva, de televiziune, s-a distrat și s-a hlizit copios în toți acești ani. Pe seama românilor, firește. De ce n-ar râde și de ce nu s-ar hlizi?! De exemplu, chiar acușica: de la o posibilă pedeapsă maximă de 20 de ani de închisoare, la achitare. Uimire?! Uimeală, de-a dreptul! Nu e de râs? Că tot stăteam bine la justiție! Ori procurorii - breasla lu' CopyPaste - sunt habarniști, ori judecătorul - breasla lu' Pivniceru -e pafarist! Ori poporu'! Bineînțeles, corupția și traficul de influență sunt de neimaginat. În țara noastră?! În Europa?! Să nu ni le imaginăm dară! Mai ales că, după cum am fost înștiințați, România a derapat extrem de serios, până la margine, dar, în mod fericit, a fost oprită la timp de înțelepciunea vigilentă a Europei. Care, în mod curios, nu pare a se sinchisi deloc de derapajele Ungariei, care mai de care mai agresive și mai arogante. Să nu contribuim suplimentar însă la derapaj... Dar nu ne putem abține! Imediat după tranșarea referendumului și după înscăunarea noului ministru al justiției, primul eveniment este achitarea lui Dinu Patriciu!!! Vă spuneam eu că e perdea de fum! De trabuc și de țigări fine.
Și de ce n-ar fi? Care sunt de fapt țelurile noastre în viață? Distracția pe cinste și la maxim, precum și biografiile de succes. Cu cât se distrează mai la maxim posesorul biografiei de succes pe banii poporului aiurit și împietrit de admirație, cu atât mai mult sporește în prestigiu și în bonitate. În ochii aceluiași popor, adulator al șmecherilor. Adorarea șmecherului de aur. Alături de nunți și botezuri, alt sport național. Ca atare, și în situația de față, propun să nu rămânem apatici în fața poveștii de succes a idolului nostru. Am putea face mult mai mult. De pildă, am putea chiar urma productivul sfat oferit, nu cu multă vreme în urmă, de patricianul nostru - cine n-are un patrician, să-și cumpere, noi așa am făcut și, iată, binefacerile curg! - sfat oferit deci, la modul absolut dezinteresat, între un trabuc și o hlizeală, de a face afaceri în... Georgia! Georgia, USA? Nu, Georgia, ex-USSR. Deși, în prezent, conceptele se cam amestecă. Vă mai amintiți? Eu îmi amintesc de zicerile sale. Ba chiar, în înțelepciunea sa, ne îndemna să depunem bani în Georgia! Elveția Răsăritului! Încă una! Care cum se visează oarece pe lumea asta se visează neapărat Elveția! Mi se pare corect să ne direcționeze Dinu Patriciu spre Georgia. Unde să ne trimită? În Libia?! Libia, cu tot cu creanțele care o vizau, pare să fi dispărut de pe planetă.  În niște buzunare. Eventual, pe Marte? Observ că, în zilișoarele noastre, Marte pare să fie tot ce ne preocupă. Alături de misterioasele desene, semne și forme din lanuri. Desigur, în timp ce-i așteptăm pe extratereștri. Cu infinită răbdare și cu mult devotament. Oricum, zic să urmăm sfatul patricianului. Ce mai avem noi de pierdut? În plus, e limpede că știe ce vorbește. A spus că are încredere în justiție? A spus! A avut omul încredere în ea, în justiție? A avut! A câștigat? A câștigat! Are el încredere în Georgia? Are! Vedem ce pățim după. Nu e exclus să semene cu Napoli. 

Grea vară! Grea toamnă! Și anul buclucaș-mayaș nu s-a terminat încă. Altminteri, și ca urmare a experimentuciului de la noi, după cum și preconizam de altfel, Europa e încordată să... să... să... Să pună la cale. Ea știe ce. Vedi Statele Unite ale Europei e poi... Posibil, fără noi.
Altminteri, surprinzător, dar, uneori, părem să avem chiar și noi constanțele noastre. În afară de Constanța. Dacia Romana, Dacia Traiana, Dacia Felix... Daciana... Interesant! Aspectul face oare parte din complot? Să aprofundăm sau să lăsăm? Cum o fi mai bine? În rest, nici o problemă, trec toate, trec și imperiile, și crinii imperiali sau nu, și victoriile, și înfrângerile, și suspendările, și vin altele, și referendumurile, și vin altele, și banii, și nu se știe dacă mai vin alții, și șmecherii, și vin mereu alții, și august în flăcări, și septembrie negru, și septembrie roșu...

Molotovu' de la Bucuria și scutu' de la Deveselu

Am ratat momentul să spun ”Stejar, extremă urgență”. Între timp, a trecut chiar și Noaptea Sfântului Bartolomeu. Trec toate. Numai puciul a rămas! Și rămâne! A vorbit și Roma și cauza tot nu s-a soluționat. A început să fie evacuată și etnia romă de pretutindeni - firește, când nu merge direct la Sorbona - și criza tot a rămas. Statornică, deplină, teribilă. Un cetățean a ocupat Palatul Cotroceni. Îl imploră toate cancelariile să iasă. Pricinos și îndărătnic, refuză. Cred că, de acolo, nu-l mai scot nici mascații. Esențial: nu ascultă de nemți sau de americani. Doar de Vocea Rusiei.
În ajunul aniversării-comemorării zilei de 23 august 1939 / Pactul Ribbentrop-Molotov, doamna Angela Merkel - prietena cetățeanului Crin Antonescu, locatar, la vreme de august în flăcări, al Palatului Cotroceni, nu-i nimic, palatul s-a obișnuit cu tot felul de șocuri șocante și de amuzamente amuzante, rezistă! - doamna Merkel deci, aflată în vizită la Chișinău, pe când se străduia din răsputeri să nu spună nimic, să nu promită nimic, să nu dea nimic, era să încaseze în cap taman un cocktail Molotov. Din partea, se pare, a unui ghiduș nostalgic de origine și de ocupație găgăuz. Lângă fabrica de dulciuri Bucuria. Bine că nu și-a amintit lumea și de 23 august 1944 / ”Stejar, extremă urgență”! Cine știe ce mai ieșea?! I-am fi dat palpitații și ex-regelui Mihai, unicul supraviețuitor al acelor timpuri și moravuri. La auzul știrii, o oarecare tresărire, trebuie totuși să fi avut și fostul cancelar german Gerhard Schröder. Eventual și fostul președinte german Horst Köhler. Poate chiar și actualul șef al spionajului german, domnul Gerhard Schindler. M-am întrebat mereu și mă întreb încă: pe conducătorii lumii noastre, conducătorii lumii lor îi aleg și după nume? Se pare că da. Parcă am rămas, din adolescență, la Cinematecă și văd aceleași filme. Oi fi în iadul cinefililor? Sper că nu.
Tot în zilele noastre dinozauriene - tocmai ne-am reamintit și de celebra invadare a Pragăi / Back to USSR! - a reapărut și simpaticul domn Joschka Fischer. Dacă nu e același film, atunci, măcar același telejurnal sigur e. Cum care domnul Joschka Fischer? Același care, în 2005, pe când era încă vicecancelar, a trebuit să răspundă în fața poporului său pentru că, relaxase atât de mult relațiile cu Ucraina încât, via consulatul de la Kiev, facilitase instalarea în Europa a nu mai puțin de trei milioane jumate de cetățeni ucraineni și ce-or mai fi fost ei. Întrucât, veniseră în Germania sub identități false. Respect! Așa e când revoluția întoarce armele! În 2005, timp de câteva ore, domnul Fischer a fost muștruluit live, la televizor. Am văzut cu ochișorii mei. Ca o paranteză, de la același televizor, tot în acea perioadă idilică, am aflat și că ofițerii antitero germani se instruiesc în... desigur, Israel! Tare? Contondent! Vă gândeați? Ei, aparențele înșală!... Mult.
E drept, în 2005, deja, mă mai obișnuisem cu efectele devastatoare ale nonconformistei politici dusă de domnii Schröder și Fischer - cerusem sărurile ca să-mi revin din leșin și, iată, reușisem! - după ce, încă din 2003, mă întâlnisem cu vesel-tânguitoare alaiuri rusești de nuntă, amplu desfășurate chiar și pe lângă fosta reședință din Bad Nauheim, din fosta RFG, actuală Germanie reunificată, ocupată odinioară - atât reședința, cât și Germania - de  militarul în termen Elvis Presley, din fostele și actualele USA. Dacă a reapărut chiar și domnul Joschka Fischer!... Și tot acum!... Coincidență, dar și domnul Joschka Fischer o ceartă tot pe doamna Merkel. Asta e, pare să se afle într-o zodie nefavorabilă. Le-a cășunat tuturor. Cășunat, hm, nu e tocmai un termen fericit ales, în acest moment, are și el un iz de gașcă și de complot. Celălalt prieten apropiat al domnului Putin, domnul Gerhard Schröder, tace enigmatic, n-are nevoie să mai facă rating. Petrolul și gazele rusești îi ajung. Se ocupă cu duioșie și cu discreție de soarta lor.
Interesant cum foarte mulți dintre conducătorii Europei și Americii din zilele noastre au strânse legături cu Basarabia, Rusia, Ucraina, România, Ungaria, Polonia, Bulgaria etc. Am mai scris pe blog despre aceste legături primejdioase care se încăpățânează să rămână primejdioase. Ba chiar tind să devină și mai primejdioase. Oricum, într-o atare aleasă companie și conjunctură, nu mai e chiar atât de uimitor că, pe 23 august 2012, în România, depune jurământul de ministru al justiției o persoană cu alură, cu accent și cu nume de comisar sovietic. Despre care nimeni nu știe nimic precis. Exact cum îi șade bine unui comisar sovietic. După unii, Mona Pivniceru e din Huși, după alții, din Iași, după restul, din Rusia plus Basarabia. Poate vine și momentul istoric al Rusiei minus Basarabia. După unii, e onestă, după alții, nu, dimpotrivă. Un fapt e cert: misterioasa mașină în care s-a urcat Mona Pivniceru, deocamdată, i-a purtat mai mult noroc decât i-a purtat spa-ul lui Vântu, lui Mircea Geoană. Cât despre domnul Hrebenciuc, după cum am mai scris, acum, că se mărită și EBA, presupun că nu-i rămâne decât să mediteze profund. Tema? Era să tastez că e la mintea cocoșului, dar, ne pierdeam în labirintul speculațiilor. Tema deci este : flacăra violetă sau tricoul bleu ciel? Sau ambele? Până se lămurește domnul Hrebenciuc, Kremlinul joacă tot mai aprig. Apropo: în suedeză, kremla este o ciupercă. Din familia Russulaceae.
Dar nu numai Kremlinul țopăie. Repet întrebarea pe care am tot pus-o în ultimele postări: ce se întâmplă la București e o perdea de fum? Sau e un test, după cum ne-a spus, de la obraz, însuși Gordon. Eternul emisar american, școlit politic și nu numai în Kosovo. Sau e un experiment? Toți protagoniștii vodevilului de la București au familia mutată în Parlamentul European. Bizar război! De ce pare totul un truc, o iluzie, o scenetă, o tărășenie? Să fim raționali și pragmatici. Cui folosește? României? Nu pare să-i folosească. Atunci? Cui? Altora, da. Moscovei și Kievului, categoric. Dar, nu numai lor. Poate și Europei. De ce nu? Dacă Europa nu vrea totuși să ne primească în raiul Schengen, atunci, am ajutat-o sârguincios. Are de ce să ne refuze. Dacă Europa nu mai vrea să ne dea bani, pentru simplul fapt că nu-i mai are - dar i-a luat și îi ia pe ai noștri! - atunci, am ajutat-o cu asupra de măsură. Are de ce să stopeze toate programele. Le stopăm chiar noi. Dacă Europa ar vrea să ne ia dreptul de circulație liberă, atunci, am ajutat-o profund. Poate să o facă. Dacă Europa ar vrea să nu ne mai recunoască diplomele și titlurile, atunci, am ajutat-o pe deplin. Dacă Europa ar vrea să ne ridice dreptul de muncă în țările sale, atunci, am ajutat-o total. Și tot așa. Dacă Europa vrea să ne șantajeze suplimentar pentru privatizări de tot felul, ori pentru cedări de tot felul, atunci, am ajutat-o cât se poate. Dacă Europa vrea să obțină drepturi sporite asupra țărilor membre și dacă vrea să pună presiune pentru a obține anumite efecte și pentru a impune anumite măsuri, atunci, balamucul nostru i-a fost de un imens ajutor. Am jucat poate micul, umilul, modestul nostru rol întru construirea Statelor Unite ale Europei. Este posibilă și o astfel de interpretare. Sau, întru destrămarea lor. Este posibilă și o astfel de interpretare.
Dacă România nu mai e un areal sigur nici din punct de vedere militaro-strategic, poate nu mai vine nici scutul. Să se ducă și americanii, și NATO. De unde au venit. Molotovu' de la fabrica de dulciuri Bucuria și scutu' de la Deveselu! Minunat! Unic! Polonezii au început și ei să cocheteze cu ideea că, la urma urmei, nu le trebuie scut, dă-l încolo, mai bine fără el! E adevărat, în cazul lor - dacă ne amintim numai de moartea președintelui Lech Kaczynski, din aprilie 2010 - s-au folosit argumente speciale. Speciale și letale. Păi, dacă americanii nu mai vin nici în România, nici în Polonia, unde se duc? Ori se duc la ei acasă, ori se duc în altă parte, ori, după unii cu imaginație mai fertilă, ar putea urma exemplul polului nord magnetic și s-ar putea duce în foarte sigura și primitoare... Rusie. Care, pasămite, ar avea deja gata făcut un proiect de baze militare, numa' bun. Și, uite așa, ajungem direct la / în coșmarul lui Petre Țuțea care, în fața viziunii unei posibile alianțe între americani și ruși, avea un groaznic frison. Pare greu de închipuit? Din multe puncte de vedere, da. Din multe, nu. În definitiv, există și un plan al unui guvern mondial care, pentru a se realiza, are mare nevoie de o arhitectură unică.
Sigur că, în România prezentului, sunt multe motive pentru a crede că e vorba doar despre un război între clanuri și găști. Interne și internaționale. Poate chiar războiul este și util, ba chiar și necesar. Se elimină gangsterii între ei. Ca în Chicago. Dacă este așa, să nu-i deranjăm. Știu ei mai bine. Dar toate aceste transformări ciudate par să fie impuse și din afară. Cerute. Plătite. Și nu numai de la Moscova sau de la Kiev. De exemplu, dacă populația României ar scădea oficial, scade și reprezentarea din Parlamentul European. Acum, România ocupă locul 7, cu 33 de europarlamentari. Prin comparație, Suedia are 18. În aceste zile, Suedia și-a repetat dorința, voința și speranța ca puterea decizională a României să scadă. Ba chiar Suedia a cerut ca România să-și piardă dreptul de vot din Consiliul Europei. Dacă se poate, dreptul de vot și de tot. Suedia și Danemarca au împreună 31 de parlamentari europeni. Suedia și Finlanda au împreună 31 de europarlamentari. O scădere a populației României ar folosi unora? Se vede treaba că da. După cum se observă, Suedia, când nu e ocupată cu violul lui Assange sau cu violarea spațiului aerian al Belarusului, desigur, în scopul democratic de a arunca urși de pluș în capul dictaturii de la Minsk, Suedia deci își numără europarlamentarii și e deranjată de puterea decizională a României. Nu e singura în această situație. Unii vor excluderea unor state. Alții vor includerea altor state. Ceilalți vor o Europă cu două, trei, zece viteze. Etc.
O populație redusă a României înseamnă și mai puține fonduri europene. Aici, chestiunea pare tranșată: ori nu ni le dau ei deloc, ori nu le luăm noi. Banii nu vin. Iar, dacă vin, se fură. Așa reiese. Pe scurt, faza cu banii europeni e rezolvată. Să nu mai deranjăm Germania și Italia în deturnarea fondurilor. Ce se vor face însă cei trimiși de statele europene pentru ca să facă firme pe teritoriul românesc în așa fel încât banii să se întoarcă de fapt, direct și indirect, tot în țările occidentale care i-au dat? S-a observat fenomenul? E amuzant.
Scăderea numărului de cetățeni români poate conduce și la o pondere mai însemnată a minorităților. Visul de aur al maghiarilor și nu numai. Dacă își mai iau și câțiva trădători români în plus cetățenia maghiară, cu atât mai bine. Ungurii devin o voce puternică. Contribuim direct la fericirea Budapestei. Prin urmare, prin aport demografic, le sporim și importanța în cadrul Parlamentului European. Contează mai puțin România, contează mai mult Ungaria. Dacă scade numărul românilor din România, prezența celor de peste Prut care reușesc să-și facă acte românești devine mai semnificativă. Personal, nu sunt împotriva acordării cetățeniei române celor din teritoriile românești care au tot fost furate de către sovietici și care au tot fost pierdute prin prostia, trădarea și nepăsarea unora dintre noi sau a unor cârtițe / conserve / marionete sovietice lăsate pe teritoriul nostru. Dar, aș dori ca actele să ajungă la adevărații români. Nu la cei cu identități false. Adică, aș dori să evităm exact situația pe care o avem deja și pe care a trăit-o și Germania domnului Joschka Fischer, la care tocmai am făcut referire.
Dacă numărul românilor scade, nu se mai tem Rusia și Ucraina - așa declară mereu, că se tem! - de faptul că le atacăm și că le răpim Basarabia și Nordul Bucovinei - așa declară mereu, că sunt ale lor! - ori de faptul că ne împotrivim generoasei lor dorințe de a crea un pol ortodox. Teribil de comică această aspirație, venită tocmai din partea celor care s-au străduit atât de mult și de feroce să extermine ortodoxia, inclusiv pe teritoriul nostru. Apropo: s-au botezat măcar? Pe acolo, prin fosta URSS, n-ar fi de mirare să se întâlnească chiar și slujitori bisericești nebotezați. Ba chiar ar fi foarte normal și foarte posibil. Au avut un hiatus de câteva generații în care n-au prea obișnuit să o facă. Ba chiar era ferm interzis. Cu toate păcatele noastre, și sunt numeroase și mari, să ne ierte Dumnezeu și să ne ajute, la noi, ortodoxia este neîntreruptă. Totuși. Dar despre Rusia ( ba chiar și Ucraina! ) și ale sale naive, nostime, caraghioase aspirații de lider al întregii ortodoxii, poate, vom mai vorbi. Povestea e lungă, dar merită. Bref, dacă numărul românilor scade cu niște milioane, nu e o glumă, întreaga situație a României se poate schimba dramatic.
Dacă românii din diasporă își pierd dreptul de vot - o prostie fără de margini, pot demonstra, dar asta e o altă chestiune! - și dacă nu se anunță totuși ce populație are România, ne putem gândi la orice, inclusiv, la faptul că persoanele fals eliminate ar putea fi înlocuite pe tot felul de liste, în tot felul de statistici importante, de tot felul de alte persoane, venite, eventual, din cu totul alte țări. În plus, treptat, se pot pierde și alte drepturi, cum ar fi proprietățile, banii din bănci, dreptul de a mai lucra, pensiile, cetățenia însăși etc. Aberant? Posibil. Dar s-a mai întâmplat. Toate s-au mai întâmplat deja. De când cu libera circulație, pare o idee suspect de fixă a politicienilor români: poporul să emigreze și să nu mai deranjeze, să rămână emigrat! Cu tot respectul, să ne transformăm de bunăvoie în palestinieni și în kurzi? Într-un fel sau altul, toți liderii au articulat acest îndemn. Dar de ce? Doar pentru ca România să conteze din ce în ce mai puțin? Pentru ca românii să conteze din ce în ce mai puțin? Spre deloc? Sau, de ce nu, și pentru ca locul să rămână liber pentru alte populații? Variantele nu se exclud, se completează.
Sau poate se dorește doar aducerea acasă forțată a românilor. Ideea a mai fost în vogă. Pentru a plăti, în regim de sclavie, datoria externă? Ce lipsă de originalitate! Sau poate se intenționează impunerea unor taxe. Taxa pentru șederea în străinătate! Taxa pe dreptul de a fi în diasporă! Taxa pe dreptul de ședere în România! Nici șozul cu lozul / taxa pentru cei plecați din țară nu e nouă. Dacă nu mă înșel, chiar și fostul interimar - care mai bântuie încă prin Palatul Cotroceni pentru a semna decrete fantomatice, pentru miniștri fantomatici - era de părere că ar trebui să li se impună minimum o taxă celor plecați. Unii au început chiar să lucreze la posibile grile de salarizare pentru expatriații care, îngroziți de amenințarea cu pierderea dreptului de vot, s-ar buluci la granițe pentru a fi reprimiți în paradisul lui Crin și Viorel. Interesant, repet, că delirul este direct generat și tutelat de cei care trăiesc, nu în ultimul rând, pe baza Parlamentului European. Halucinant! Ba chiar halucinogen!
Aflu că liderul prietenoasei extreme drepte din prietenoasa Olandă, Geert Wilders, zis și Mozart, zis și Captain Peroxide, zis și cel mai faimos platinat / cea mai faimoasă platinată de la Marilyn Monroe încoace, zis și Indonezianu' Zburător ( pe asta, am adăugat-o eu ), Geert Wilders deci - are soția maghiară și contează, ba chiar fost diplomat maghiar și contează! - ar vrea România transformată într-un loc de tranzit pentru solicitanții de azil în țara aceea delicată, cu prostituate înghesuite în vitrine, înghesuite la rândul lor între biserici și palate, cu drogați, printre lalele, ardei, vinete și roșii și cu eutanasiați, pe sub lalele, ardei, vinete și roșii. Cu cât România contează mai puțin și cu cât românii se împuținează, cu atât mai rapid i s-ar putea îndeplini dorința domnului Geert Wilders. Alături de multe altele, oricât de impertinente și de tâmpite. Ale lui și ale altora ca el. În mod evident, greu cu Moscova și cu Kievul, dar greu și cu Occidentul. Sfântul Ștefan cel Mare știa el ce știa. Mai toți voievozii și conducătorii noștri știau ei ce știau. Pentru că, dacă nu știau, aflau.
Sunt câteva gânduri care mă fac să mă întreb repetat dacă tot ce se întâmplă în țară e pe bune. Și ce e pe bune? Și cât e pe bune? Și cât e de pe bune? Am senzația că nu totul, că mult e doar un teatru ieftin. Ieftin, dar periculos. Și pe termen scurt, și pe termen lung. Mi-a trecut prin minte și ipoteza că poate ne-am hotărât să ne grecizăm. O ținem într-un scandal, facem tot ce ne trece prin cap, nu ne plătim datoriile, hai, noroc, la multe chermeze și la multe arestări! Cui nu-i place, să se care! Dacă e trădare, primim, dar să știm și noi, exmatriculații din diasporă. Dacă s-a dat liber la fentat FMI-ul, personal, achiesez. Iată, am vocabular european. Mai ales că, știu că e o criză artificială, în bună măsură, provocată de FMI. Ca să nu mai zic nimic despre datoria externă, băgată cu anasâna, pe gâtul nostru. Dar, decât să ne grecizăm, propun să ne islandizăm, să facem ordine, să schimbăm regula jocului și să-i alungăm pe hoți. Dar, chiar pe toți.
În rest, după cum v-am mărturisit, contemplu plecarea gâștelor. E pictural, e cinematografic, e panoramic, e epic. Par să plece mai devreme anul acesta. Cred că, în afară de considerente climatice și de hrană, se grăbesc să prindă și desfășurarea evenimentelor. Scandalurile noastre sunt pe traseul stolurilor. Dacă nu le mănâncă nimeni până acolo sau acolo - nu e de glumit cu apetitul vânătorilor chiar dacă unii, pentru moment, sunt nițeluș ocupați, nu sunt toți, mai sunt și alții încă disponibili și dotați cu muniție din belșug - atunci, nu vor rata circul. Al nostru, nu al lor.
Dar, la câtă fiere și la cât venin se varsă, nu cred să mai bage de seamă cineva că trec stoluri de gâște spre Africa. Mai bine, scade riscul de victime colaterale printre ele. Cine să mai observe gâștele?! Numai ce-și terminase show-ul Lady Gaga, și ocupase deja scena, cu surle, tobe și trâmbițe, milionarul ANAF Marius Gaga. Nu mai comentez nimic despre Gagarin că ajungem iar la ruși și, e clar, nu mai isprăvim niciodată.