Nu mai scrisesem demult la acest, să-i zicem, serial. M-am gândit că, dată fiind conjunctura, n-ar fi rău să dezbat și eu nițeluș Codul Muncii. Între asumare și asomare. Așa pare a fi. Acasă, se discută, ca întotdeauna, interminabil. Fețe încrâncenate, fețe ironice, fețe miloage, fețe șmechere. Cearta se poartă pentru salarii care, în Suedia de exemplu, reprezintă echivalentul unor cumpărături banale, într-o singură seară, la supermarket. Nimeni nu se întreabă cum e posibil ca o țară atât de bogată ca România să nu-și poată susține financiar cetățenii. Culmea e că, unora, li se pare că și actualele venituri, mă refer la cele obișnuite, sunt prea mari! Acum mai mulți ani, pentru realizarea unui material, am luat niște pliante de la Ambasada Belgiei la București. Din ele, rezulta clar un lucru esențial: Belgia nu are deloc bogății naturale. Nu pare să moară de foame însă, nu? Imaginea din tren sau din mașină a Suediei, ca să revin, este dominată de păduri de pini, de pietre gigantice și de ape. Și cam atât. E o imagine frumoasă, cu o lumină uneori spectaculoasă, după cum se vede și din fotografiile pe care, din când în când, le public pe blog. Dar, cam atât. Fapt curios, nici Suedia nu pare să moară de foame. Și nu mănâncă nici lemne, nici pietre. Nu-mi dați replica deja uzată cu monarhia. Nu ține. În Suedia, de pildă, monarhia nu este atât de populară pe cât se vehiculează acasă. După cum rezultă din sondajele și din topurile alcătuite de suedezi înșiși, reprezentanții Casei Regale stau pe locuri mult îndepărtate de locul 1. Pot să vă dau un detaliu amuzant, îl întâlnesc la tot pasul: nici acum nu s-au vândut stocurile de ciocolată lansate odată cu nunta viitoarei regine, nuntă care a avut loc pe 19 iunie 2010. Ciocolata zăbovește în galantar chiar și la reducere. Chipurile fericiților miri regali n-au prea reușit în încercarea lor de a seduce portofelele suedezilor. Chiar dacă banii rezultați ar fi trebuit să meargă spre diverse scopuri caritabile. Cum altfel, nu?! Personajele-cheie în Suedia sunt premierul, ministrul de finanțe, unii lideri de partid. Despre monarhia belgiană, că tot a venit vorba, nu am date semnificative. Dar Belgia este totuși țara care a atins nivelul maxim de eficiență: periodic, trăiește bine-mersi chiar și fără guvern. Demonstrând că se poate.
De unde, atunci, prosperitatea lor atât de paralelă cu eterna noastră sărăcie fără leac? În Suedia, categoric, în primul rând, de la controlul averilor. Se poate să se fure, dar nu într-atât încât să nu mai rămână nimic. Apoi, de la distribuirea eficientă a banilor. Reformele sociale introduse în 1922 ( !!! ) și la care suedezii nu renunță și pace au dus la crearea unui echilibru social. Aici, ar fi mai multe de discutat. Rămâne pe altădată, când vreau să povestesc despre anumite aspecte care țin de organizarea socială și politică a Suediei. Nu există muritori de foame. Tot felul de programe sociale pot acoperi nevoile individului. Nu există, prin urmare, cerșetori locali. N-am văzut. Am văzut cerșetori, de-o anumită etnie, veniți și de la noi, și din alte zări. Există drogați umblând brambura, există alcoolici prin parcuri. Până la urmă însă, cineva îi preia. Există săraci. Există nemulțumiți. Dar, repet, nu există oamenii gunoaielor, ca la noi. Personal, n-am văzut. Nu în ultimul rând, prosperitatea generalizată decurge din dorința și din voința la fel de generalizate ca ea să existe. Contează deci mult atitudinea și mentalitatea.
Cum e cu legislația muncii? Nu mă pretind expertă, dar pot comenta următoarele: dacă ești venit cu un contract de muncă în Suedia, intri în niște etape oarecum standard. Aceleași cu ale suedezilor înșiși. Perioada de probă este de 6 luni, cu un salariu ceva mai mic decât cel de după permanentizarea contractului, cu program normal de lucru, inclusiv, respectarea sărbătorilor legale și-a vacanței corespunzătoare. Perioada de probă este chiar de probă adică poate duce la nefinalizarea angajării. Pentru oricine. Dacă este vorba despre un imigrant, chiar dacă persoana a fost adusă prin recrutare, din țara ei, cu toate formalitățile, cu toate delicatețurile. Dacă persoana nu este agreată, nu este angajată. Pentru suedezi, este foarte important argumentul dacă noul venit, străin sau de-al casei, este prizabil, dacă pot compatibiliza, dacă pot colabora. E dificil pentru că lipsa de flexibilitate există și poate fi o realitate dură. Piața muncii este complet deschisă și, oficial, drepturile angajatului străin acceptat sunt aceleași cu ale suedezului. Mereu însă angajatorul, profitând de lipsa de informare corectă a imigrantului cu pricina, va încerca să joace în avantajul său. Va încerca, de multe ori, să înșele. La propriu. Trebuie aflat și, imediat, contracarat. Altfel, înșelătoria va persista și se va agrava.
Ca urmare a puternicelor presiuni din societatea suedeză, au început să fie nivelate și diferențele salariale dintre bărbați și femei. Existau și există, dar au început să mai dispară. Nu intru în alte detalii că nu fac obiectul. Oricum, pentru femeile din Occident, este inacceptabilă ideea că noi, esticele, renunțăm la drepturi pe care le-am avut. Drepturi pentru care, bunicile lor, mamele lor, uneori ele însele, au făcut închisoare, au mâncat bătaie, chiar au murit. Noi le socotim normale ba chiar derizorii. Nu-i așa! Nu-i deloc așa!
Dacă, după 6 luni, persoana este acceptată, atunci, primește contract pe termen nelimitat. Salariul se negociază și este superior celui din perioada de probă, sărbătorile și vacanțele se subînțeleg. Pe un contract permanent de lucru, există și dreptul la concediu fără plată, de până la 6 luni, pentru a încerca un transfer de pildă. Te duci, lucrezi în altă parte, ești plătit de cei de acolo, dacă există afinități, transferul se perfectează. Dacă nu, te poți întoarce la locul de muncă anterior. Sunt obligați să te primească. Aceeași perioadă de 6 luni fără plată poate fi întrebuințată însă pentru a merge, de exemplu, la lucru în străinatate, pentru un contract mai bine plătit sau, pur și simplu, pentru un proiect interesant strict pentru individul în cauză. Nu pentru compania la care lucrează permanent. Contractele de muncă presupun și perioade de pregătire profesională. Ele sunt plătite. Sunt milioane de alte detalii care ar merita discutate, dar, desigur, nu e vreme. Perioada de preaviz este de 3 luni, atât din partea angajatorului, cât și din partea angajatului. Toate acestea sunt valabile și pentru cetățenii suedezi, și pentru imigranții cu drept de muncă deplin. Firește că, la fața locului, ca oriunde în lume, apar tot felul de particularități. În principiu însă, acesta este cadrul general.
Pauzele de cafea și de masă sunt reglementate prin lege. Suedezii sunt printre cei mai mari băutori de cafea din lume. Aș fi putut să intitulez acest episod Pocher la cafea sau Cafea la copcă. S-ar fi pretat. Există foarte multe facilități în legătură cu învoirea părinților, indiferent de sex, pentru diverse probleme ale copiilor lor, inclusiv concediu de maternitate ori de paternitate. Luând aceste măsuri și multe altele, pecuniare, suedezii au reușit deblocarea gravei stagnări a propriei lor demografii.
Înscrierea în sindicat este mai mult decât recomandabilă, și pentru suedezi, și pentru străini. După prima negociere, se va observa că este și indispensabilă. Chiar șeful, de multe ori, începe discuția prin a pune întrebarea dacă ești membru de sindicat. Contează. Dacă sunt probleme, reprezentantul sindical poate negocia el în locul respectivului angajat. Ideea-forță este următoarea: oamenii nu se smiorcăie pentru a-și obține drepturile. Multe dintre ele sunt obținute deja de multă vreme și, atenție, sunt viguros, agresiv, păstrate, altele sunt negociate și impuse pas cu pas. Femeile luptă în mod tenace pentru drepturile lor. Pentru multe femei din Occident, egalitatea salarială sau dreptul de vot s-au obținut foarte greu. Sau, cum e cazul egalității salariale, nu complet. Mirarea e mare și reciprocă: venind aici, noi suntem mirați / mirate că se pune problema așa, autohtonii, la rândul lor, sunt mirați / mirate că avem obișnuința egalității depline a drepturilor salariale. Și așa și trebuie să fie: la pregătire și muncă egală, salarii egale. Astfel, în Occident, încă se tinde în multe locuri și în multe domenii, spre atingerea unui obiectiv normal pentru cei care am trăit și în comunism, respectiv, nediscriminarea financiară între femei și bărbați. În schimb, în Suedia, s-au luat măsuri pentru acordarea, după cum am precizat mai devreme, de facilități pentru creșterea copiilor, indiferent de sexul părintelui solicitant.
Salariile nu sunt uriașe, dar, categoric, îndestulătoare. Taxele sunt gigantice, în jur de 40 % și, într-adevăr, cresc direct proporțional cu obținerea câștigurilor. Există și unele sporadice avantaje care decurg din taxe, există și deductibilități. Cel mai adesea însă, taxa pare puternic împovărătoare. Mai ales dacă nimeni nu-ți explică și beneficiile, în măsura în care ele există. Aici, intrăm în zona complet misterioasă a Suediei. Pe scurt, ei dau banii, ei îi iau înapoi, ei știu ce fac cu ei. E adevărat însă că și fac. Și n-are legătură cu vorba aia rușinoasă din engleză. Mereu, există tendințe de evaziune fiscală, chiar semnificative, atât individuale, cât și la nivel de companie. Mereu, sunt, până la urmă, identificate, demascate în media și, desigur cu forța, ”reparate”. Suedia a depășit, la începutul anilor '90, o majoră criză economică, și bancară, și imobiliară, asemănătoare recentei crize mondiale. A luat măsuri, le conservă fără abateri aparente și, ca atare, băncile, până de curând cel puțin, dădeau credite relativ ușor și cu dobânzi mici. Chiar și pentru concedii. Acum, au început să mai înăsprească regimul de creditare.
Programul de lucru este reglementat, cu tot cu pauzele aferente. În principiu, pentru orele suplimentare există compensații în bani și în timp liber. În principiu, pentru că, în privința asta, lucrurile au început să scârțâie în mai multe domenii. Se încearcă forțarea unor limite pur și simplu prin nerespectarea regulilor jocului. Angajatorul încearcă să nu dea, dar oamenii, repet, sunt intransigenți. Își cunosc drepturile și, dacă sesizează că au fost înșelați, luptă, obțin, ori, dacă nu, profitând de reala protecție socială, demisionează. Uneori, din informațiile mele, diferența financiară între cei ce lucrează și cei ce stau acasă primind diverse ajutoare este foarte mică. Există și contracte de muncă bazate pe reducerea programului de lucru din rațiuni medicale. Astfel de contracte nu sunt o raritate, sunt chiar des întâlnite. Există și contracte de muncă pe durată determinată care au drept scop acoperirea lipsei de personal. De cele mai multe ori, sunt foarte avantajoase din punct de vedere financiar. Foarte mulți le preferă. Și imigranții primesc diferite sume de susținere. Asta apropo de toată isteria de acasă iscată în legătură cu problema ajutoarelor financiare, cu problema protecției sociale și profesionale etc. Păi tocmai asta înseamnă civilizație: să nu mai ajungă nimeni în mizerie. Să ai opțiuni. Să-ți permiți să fii demn. Să ai protecție reală. Cât despre faptul că România, vezi Doamne, nu și-ar permite astfel de măsuri, e o prostie, firește că și-ar permite dacă n-ar exista evaziune, corupție, furt etc.
Și în Suedia există îngrijorare pentru actuala deschidere a pieței muncii. Concurența fiind mult mai mare, tendința angajatorului ar fi, evident, să desființeze multe dintre drepturile angajaților. Numai că, după cum arătam, educația angajaților este cea corectă: fermitate deplină în păstrarea drepturilor existente, tenacitate în dobândirea celor care lipsesc. Nu miorlăieli și abureli fără temei și fără utilitate. În Suedia, angajatorul, indiferent de ce fumuri o fi având el în cap, nu este stăpân. Nu mai este lăsat să se considere stăpân. Este angajator. Este doar parte a unui contract de muncă. Occidentalul angajat are în general această optică și nu ne înțelege pe noi. Aici, mă simt occidental. Nu înțeleg nici eu. Cum de nu avem nici un fel de instinct al luptei de clasă? În adevăratul sens al cuvântului. Văd deja ironie și mirare, ba chiar iritare, pe fețe. Ei bine, nu e cazul. Încă mulți intelectuali occidentali păstrează la loc de cinste, în bibliotecile lor, operele lui Marx, Engels, Lenin, ba chiar și Mao, plus povestea tinereții lui Stalin. Ei nu pot pricepe cum noi, cei din Est, nu avem sindicate adevărate care să scoată mase întregi în stradă. Chestiunea este simplă și logică: toate aceste drepturi pe care angajații occidentali le-au avut și le au încă au decurs din faptul că sistemul comunist era implementat în unele țări. Noi nu înțelegem și respingem asta. Dar e așa! E un fapt. Odată cu dezintegrarea sistemului comunist, dacă sindicatele occidentale ar fi manifestat aceeași impotență pe care o manifestă sindicatele de la noi, de exemplu, nu știu dacă, astăzi, țările lor ar mai fi fost la fel de apetisante. Dar vesticii au înțeles, la timp, primejdia și, după cum se vede și la televizor, se luptă pentru fiecare încălcare a drepturilor lor. Dacă noi vrem să ne facem praf țara, nu e nici o problemă, putem fi și ajutați. Există, slavă Domnului, cine să ne ajute! Și se pricepe, oho, măiestria e deplină! Și asta vedem în fiecare zi la televizor. Și câți sunt! Câtă frunză și iarbă! În filmul ”Kapitalism - rețeta noastră secretă”, domnul Dinu Patriciu - îmi vine așa, spontan, în minte - într-un moment de sinceritate dezarmantă, ne povestea, ca un copil ne povestea, ce-a mai râs și ce s-a mai distrat în toți anii ăștia, de tot ce-a văzut și-a trăit. Dacă am avea bugete similare, ce ne-am mai hlizi cu toții!
Și în Suedia există îngrijorare pentru actuala deschidere a pieței muncii. Concurența fiind mult mai mare, tendința angajatorului ar fi, evident, să desființeze multe dintre drepturile angajaților. Numai că, după cum arătam, educația angajaților este cea corectă: fermitate deplină în păstrarea drepturilor existente, tenacitate în dobândirea celor care lipsesc. Nu miorlăieli și abureli fără temei și fără utilitate. În Suedia, angajatorul, indiferent de ce fumuri o fi având el în cap, nu este stăpân. Nu mai este lăsat să se considere stăpân. Este angajator. Este doar parte a unui contract de muncă. Occidentalul angajat are în general această optică și nu ne înțelege pe noi. Aici, mă simt occidental. Nu înțeleg nici eu. Cum de nu avem nici un fel de instinct al luptei de clasă? În adevăratul sens al cuvântului. Văd deja ironie și mirare, ba chiar iritare, pe fețe. Ei bine, nu e cazul. Încă mulți intelectuali occidentali păstrează la loc de cinste, în bibliotecile lor, operele lui Marx, Engels, Lenin, ba chiar și Mao, plus povestea tinereții lui Stalin. Ei nu pot pricepe cum noi, cei din Est, nu avem sindicate adevărate care să scoată mase întregi în stradă. Chestiunea este simplă și logică: toate aceste drepturi pe care angajații occidentali le-au avut și le au încă au decurs din faptul că sistemul comunist era implementat în unele țări. Noi nu înțelegem și respingem asta. Dar e așa! E un fapt. Odată cu dezintegrarea sistemului comunist, dacă sindicatele occidentale ar fi manifestat aceeași impotență pe care o manifestă sindicatele de la noi, de exemplu, nu știu dacă, astăzi, țările lor ar mai fi fost la fel de apetisante. Dar vesticii au înțeles, la timp, primejdia și, după cum se vede și la televizor, se luptă pentru fiecare încălcare a drepturilor lor. Dacă noi vrem să ne facem praf țara, nu e nici o problemă, putem fi și ajutați. Există, slavă Domnului, cine să ne ajute! Și se pricepe, oho, măiestria e deplină! Și asta vedem în fiecare zi la televizor. Și câți sunt! Câtă frunză și iarbă! În filmul ”Kapitalism - rețeta noastră secretă”, domnul Dinu Patriciu - îmi vine așa, spontan, în minte - într-un moment de sinceritate dezarmantă, ne povestea, ca un copil ne povestea, ce-a mai râs și ce s-a mai distrat în toți anii ăștia, de tot ce-a văzut și-a trăit. Dacă am avea bugete similare, ce ne-am mai hlizi cu toții!
Pomenitele reforme suedeze din 1922 au fost introduse ca urmare a Revoluției conduse de Lenin. De altfel, din Berna, drumul său spre Sankt Petersburg, a trecut pe la o bancă din Stockholm, înființată special pentru necesități revoluționare. E complicat. Sau, mai bine zis, e komplikat. Și astăzi, discursurile suedeze încep foarte des cu formularea ”kamrater” / tovarăși, adică. V-am zis că e komplikat. Ziua de 1 Mai este o sărbătoare de mare importanță. Steagurile roșii o împodobesc. Internaționala este un cântec foarte des vehiculat și, cu adevărat, apreciat. Nu pot să uit mirarea și șocul de pe fața unei suedeze atunci când o unguroaică, relativ recent, i-a explicat faptul că, în Ungaria, pedeapsa este de 5 ani de închisoare pentru interpretarea Internaționalei. Așa o fi. Prin urmare, pentru ca să nu m-apuce ziua de 1 Mai tot scriind la acest material, concluzia ar fi cam aceasta: cetățeni și cetățene, tovarăși și tovarășe, nu mai stați ca blegii / blegele, crezând că lumea modernă și prosperă se guvernează după legi medievale. Nu! Unele dintre ele, chiar de bază, sunt de-a dreptul comuniste. Altele sunt capitaliste. Altele sunt pur și simplu de bun-simț. Avem o problemă gravă care ne-a costat distrugerea țării. Nu înțelegem, pur și simplu nu înțelegem, deloc nu înțelegem că e țara noastră, a tuturor, nu numai a unora, la mila cărora stăm. Se vede treaba că e musai să se lucreze din greu, rapid și intens la mentalul colectiv.
Tot ce-am relatat se referă la situația unui angajat legal, suedez sau străin după caz, cu drepturi legale, într-o companie legală din Suedia. Important. Pentru că pot fi și încălcări. Având mentalul colectiv prost, după cum ziceam, în mintea noastră, pare întipărită ideea că unii sunt țepari și unii păgubiți și că așa e normal să fie. Drept urmare, chiar și în Suedia, cu toate legile ei ample și puternice, există români aduși la muncă în diverse companii ale altor români, unde sunt extrem de prost plătiți și, evident, chiar rău păcăliți. Aviz amatorilor! Pot fi astfel de situații, forumurile conțin destule plângeri în acest sens. Dar țepari pot fi și suedezii. Chiar și în condițiile unei angajări după tipic. De aceea, întrebarea pusă de angajator în legătură cu apartenența la sindicat a angajatului este o întrebare extrem de importantă. Ca să știe dacă îl poate înșela sau nu, dacă are cine să-l apere sau nu. Cât despre aducerea muncitorilor din afara UE, situația poate fi absolut dramatică: doi ani la rând, am asistat la drama sezonierilor aduși din Tailanda, la cules de fructe de pădure. De fiecare dată, după sosirea lor, angajatorul suedez a dispărut ca prin farmec, și-a închis contul bancar, amărâții au primit de la niște persoane de contact mâncare și strictul necesar, și și-au făcut munca în ideea că vor fi, până la urmă, plătiți corect. N-au fost. La sfârșitul sezonului, au fost urcați în avion și trimiși acasă de către statul suedez mereu candid surprins de o astfel de situație o-ri-bi-lă și bosumflat că trebuie să susțină din sfintele taxe o asemenea pa-gu-bă! Dat fiind că, din câte văd, situația pare a se repeta anual, mintea mea pricinoasă bănuiește că nu e decât o cale de exploatare deliberată a unor oameni fără drepturi și fără apărare. La urma urmei, ce știu tailandezii despre 1 Mai, nu?!
Habar n-am dacă noul Cod al Muncii de acasă este sclavagist sau nu. Se poate. Un fapt este însă cert: dacă nu vom înțelege clar, la timp și corect faptul că nu suntem sclavi, atunci vom deveni! Precis. Și nu numai în România. Pretutindeni în lume. Vulnerabilitatea noastră ca țară și ca popor este deja de notorietate. Din acest motiv, ca român, a fost și-a rămas greu să-ți impui și să-ți păstrezi standardele. Este mai ales vina noastră. Orice popor este sabotat pe baza defectelor pe care le are. Ele sunt atent studiate de cine trebuie și, apoi, continuu și devastator, atacate. Mentalul este capitalul, ca să zic așa. Sau chiar Kapitalul. Dacă mentalul este corect, până la urmă, va genera și situații corecte și fericite. Dacă nu... Acceptând în permanență inacceptabilul, noi ne-am creat pușcăria în care ne zbatem și pe care, inevitabil, vrând-nevrând, fiecare român, prin însuși statutul său, în felul său, o poartă cu el, prin întreaga lume. Pe scurt și oarecum metaforic, din punctul de vedere al Codului Muncii, atât acasă, cât și pretutindeni în diasporă, a venit momentul ca orice român să se decidă, măcar în mintea lui, dacă vrea să devină suedez sau tailandez.
Și, pentru că postez materialul acesta de 8 Martie, fetelor, la mulți ani! Sărbătoriți liniștite ziua că este sărbătoare ONU. Și suedezii, iată, o au în calendar și-o prețuiesc. Și chiar dacă ar fi fost doar sărbătoare comunistă și tot trebuia păstrată. Mai bine o sărbătoare în plus decât una în minus. Nu-i ascultați pe bărbați când vor să vă lămurească să renunțați la o sărbătoare a voastră. Dacă nu vă mai cumpără flori, își cumpără bere. Cu tot ceea ce decurge din asta.
