Și mi s-a răspuns aproape imediat. Semn că era o întrebare justificată. Mă întrebam în materialul ”Moș Gherilă, Baba Vanga, Zenga-Zenga!” cum s-a terminat, până la urmă, revolta din Cairo. Presupuneam că s-a terminat din moment ce însăși Oprah dorește să relanseze turistic Egiptul. Chiar din Piața Tahrir. Deocamdată, s-a relansat însă revolta. Mulțimea a luat cu asalt sedii ale Securității egiptene. Motivul: împiedicarea poliției secrete să distrugă dosarele. Martorii, înfuriați, pare să fie o trăsătură caracteristică, i-au și văzut deja pe membrii ei la treabă. Vigilența este o altă trăsătură caracteristică a martorilor. Adică, operațiunea de ardere a dosarelor ar fi și început. Sub pretextul salvării documentelor de la prezumtiva distrugere, revoluționarii înhață tot ce pot. Unii deja lecturează, ba chiar studiază. Cu siguranță, nu sunt cei, enorm de mulți, pe care i-am văzut dormind în cartierele săracilor, direct pe rogojine rupte, direct sub stele. În mod cert, aceia sunt analfabeți.
Ce înțelegem? Înțelegem că situația din Libia e, momentan, încurcată, aparent stagnantă chiar. În pofida unor fragmente de știri contradictorii menite să ne țină conectați la un tablou al violenței: ziarele anunță că tancurile lui Gaddafi trag direct în locuințe, televiziunile prezintă imagini cu diverși civili extrem de agitați, descărcând arme în aer. În lipsa unui deznodământ clar în chestiunea libiană, se mai animă nițeluș chestiunea egipteană. Pentru suflu și tonus. Și nu numai. A început, deci, dosariada. Astfel, s-a trecut deja la faza cuceririlor revoluționare. Din asta însă, din dosariadă, știm din vastă și nuanțată experiență, nu se mai iese cu una cu două. Nici cu 22. Mă refer la ani. Se vor împlini în curând. Mai ales că serviciul secret egiptean era considerat unul dintre cele mai performante și mai temute din lume. După unii, cel mai performant și, desigur, cel mai temut. Oricum, în fața acestui entuziasm colectiv, armata asistă aparent neputincioasă. Cunoaștem și această secvență. Chiar este versiunea arabă a anului 1989. În detaliu. Rămâne totuși întrebarea oportună și justificată: cine le-a insuflat revoluționarilor un asemenea avânt spre lectură? Și, mai ales, un asemenea apetit responsabil pentru conservarea patrimoniului de dosare? Conservare care, firește, începe prin ducerea lor în locuri speciale, cât mai tăinuite. Ei da, dar cine e, în acest caz, marele paznic de comori? Aceasta-i întrebarea!
