Sclavagismul, visul de aur al omenirii!

Cel puțin, așa pare să se arate în zodii. Sau mi se adâncește mie depresia. Posibil. Spania a anunțat unele restricții pentru români. Fapt discriminatoriu, fără precedent, în tot mai strania Uniune Europeană, atât de multilateral dezvoltată, emancipată și implementată  încât aproape că devine mutantă. În loc să scoată foc și pară, în loc să dea cu Spania și cu Uniunea Europeană de pământ, România a înghițit gălușca. Fără urmă de prună, dar cu sâmbure cu tot. Tacticos. Fără să clipească. Fără un cuvințel, fără un sughițel, fără un regrețel. Ca întotdeauna. Cu o satisfacție tâmpă. Chiar pe deplin mulțumită că pățește asta. În  mod cert, acasă, există personaje fericite la gândul că li se întorc sclavii fugiți. Umili, docili, servili. Cel puțin, așa speră stăpânii de plantații mioritice. În ultimii ani, am tot auzit păreri stupefiate și stupefiante în legătură cu tupeul - așa era considerat! - celor plecați în patru zări de a cere, în eventualitatea întoarcerii în țară, salarii rezonabile, precum și condiții de muncă și de trai decente. Auzi la ei obrăznicie! Vor o viață mai bună! Acasă! Acasă?! Incredibil! Așa că nu m-aș mira deloc să aflu că, în loc să fie huiduite, Spania și Uniunea Europeană au fost chiar  sfătuite de unele cercuri românești să-i determine, activ, pe unii dintre conaționalii noștri să se repatrieze. Din partea mea, cine vrea să plece, să plece, cine vrea să se întoarcă, să se întoarcă! Dar oamenii să fie liberi să decidă pentru ei înșiși, nu să fie constrânși. Nici de legi aberante, nici de sărăcie și de mizerie.

Problema pe care vreau eu să o dezbat este însă reacția Suediei.  Pesemne, sclavagismul e ispititor și ia amploare. Cum a anunțat Uniunea Europeană faptul că acceptă restricțiile spaniole - e drept, oarecum ameliorate ca să nu fie hapul prea dur și să nu mai fie, pe cât posibil, încă o sămânță de scandal, că nu se știe niciodată când se aprinde vâlvătaia, când seacă izvorul și se sparge ulciorul - Suedia a și înhățat momeala. Semn că aștepta și că așteaptă încă așa ceva. Semn că o interesează foarte mult. Știrea la cald era în termeni de genul: Spania îi oprește pe români, Spania îi refuză pe români, Spania le spune un nu hotărât românilor. Nu era criticată Uniunea Europeană pentru o astfel de decizie. Cel puțin, nu la vedere, nu la modul explicit. Nu era exprimată vreo îngrijorare deși ar fi trebuit. Circumstanțele situației erau prezentate superficial. Nu erau date clar limitele și cauzele restricționării. E adevărat că, într-o adevărată Uniune Europeană, nu au cum să existe astfel de limitări, oricât de vagi, oricât de pasagere, oricât de volatile. Nici nu poate fi pusă problema unor restricționări care ies din tratatele semnate inițial. După ani de negocieri, după ani de așteptări, după ani de compromisuri. După renunțarea aproape completă la averea națională și la suveranitatea națională. S-a creat un precedent periculos: o țară europeană care și-a deschis piața muncii și, pe parcurs, iată, se răzgândește și-o închide iarăși. Chiar dacă efemer, chiar dacă incomplet. Nu se poate! Nu într-un club serios! În opinia mea, cred că Suedia poate a vrut să transmită și acest mesaj. Nădăjduiesc. O Uniune Europeană ambiguă, ba chiar contradictorie, nu poate cere coerență din partea membrilor săi. În scurtă vreme, nu va mai putea cere nici ascultare disciplinată. Prin arbitrarul său, situația devine aproape periculoasă.

Dar, totuși, de ce-a înhățat Suedia, cu atâta lăcomie, momeala? Și de ce-a transmis respectiva știre în termeni atât de neprietenoși, aproape agresivi? Ca să arate că împăratul, respectiv Uniunea Europeană, e gol pușcă. OK. Dar, nu numai. Ci și pentru că se află într-o situație similară cu Spania. Având nevoie de personal, mai ales calificat, chiar extrem de calificat, și-a deschis piața muncii. Dar, dacă se poate, dacă există un precedent, dacă au mai făcut-o și spaniolii, de ce, eventual, să nu facă și suedezii la fel?! Mai ales, dacă Uniunea Europeană pare să și agreeze astfel de rezoluții. Pe scurt, de ce, la o adică, să nu mai ia și Suedia din drepturile acordate deja? Nu?! De ce, de exemplu, să nu plătească mai prost? De ce să nu mintă? De ce să nu păcălească? De ce să nu impună, în mod nejustificat, condiții mai severe? De ce să nu aibă pretenții mai mari? De ce să nu aibă fantezii, mofturi și ifose personale? De ce să nu devină mai autoritară și mai impertinentă? De ce, dacă tot are un vast program de asistență socială pentru milioane de oameni veniți din Asia, din Africa și din America de Sud, plătiți de statul suedez doar ca să meargă la școală și să toarne copii, de ce, la o adică, să nu mai fie, absolut compensatoriu, restricționate drepturile cetățenilor est-europeni? Făcându-i pe aceștia, astfel, să fie, pe propriul continent,  sclavii moderni ai tuturor popoarelor, venite de aiurea și aiurea. Iată, în sfârșit, un avantaj clar al tratatelor europene! Trebuia să se ajungă și la asta, nu?! Și, mucles, fără smiorcăieli și fără proteste, că, altfel, mai umblăm la sus-numitele tratate! Și n-o să vă convină! Mințile, băgate bine în cap, spinările, sârguincios încovoiate, gurile, categoric, ermetic sigilate. 

Pentru ca informația cu pricina să aibă greutate, a fost citat și Laszlo Andor, comisarul european pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune. Ce titulatură! Dezocuparea forței de muncă, mânării sociale și excluziune erau, consider, denumiri mult mai potrivite! Din alte știri, am remarcat că, deși este maghiar, acesta a încercat să pară măcar pozitiv și progresist în relația cu partenerii români. Astfel, el însuși a subliniat că modalitatea prin care se rezolvă astfel de situații și de conjuncturi este crearea de locuri de muncă, iar nu suprimarea ori limitarea drepturilor pe care le au angajații sau șomerii. Desigur, suedezii l-au introdus în știrea respectivă doar ca pe un argument suplimentar al refuzului decis adresat de spanioli românilor. Dar, cine știe, poate că suedezii chiar au habar despre ce vorbesc... Plus informații pertinente. Și suedezii știu ce este Uniunea Europeană. Probabil, chiar mai bine decât noi. Deși, acum, avem și noi o oarecare idee. Dar, mai există un aspect menit să apropie România de Suedia: comunitatea maghiară. Și în Suedia, aceasta este una substanțială și activă. Nu mă îndoiesc de faptul că, în privința noastră, informează țara de adopție ritmic, minuțios și, în special, veridic. Întotdeauna, m-am întrebat dacă asta nu explică, printre altele, de ce ungurilor li s-au acordat mai multe premii Nobel, iar românilor nu. Sau, când li s-a întâmplat în sfârșit minunea, au  primit Nobelul prin intermediul unui personaj ca Hertha Mueller care a ridicat la rang de artă - așa se pretinde cel puțin! - ura îndreptată împotriva românilor și înjurăturile adresate lor. Asta, ca o paranteză, foarte generală, dar și foarte specială. Ca să înțelegem că suntem singuri tocmai pentru că nu suntem singuri. Și că nu suntem iubiți tocmai pentru că suntem detestați. Și că suntem detestați tocmai pentru a fi cât mai temeinic furați și cât mai amplu discriminați.

Ca să închei mărunta dizertație, nu mi-a plăcut defel modul în care au procedat spaniolii. Despre Uniunea Europeană, nici nu mai merită aproape comentat. Prințul se transformă din ce în ce mai rapid în broscoi și nu știu dacă se va mai găsi vreo prințesă suficient de generoasă și de calificată pentru ca să-l pupe și să rupă vraja. Mai exact, vrăjeala. Dar nu mi-a plăcut nici modul în care au reacționat suedezii. Dincolo de atât de gălăgios afișata lor mefiență față de Uniunea Europeană, totuși, din câte văd eu, profitând tocmai de legile și de oportunitățile europene, Suedia se înfruptă cât poate, cum poate, de unde poate și de la cine poate. Lacom, rapid, eficient, cât are ocazia. În paralel, ca să nu se prindă lumea, doar bombăne și boscorodește, ceartă și moralizează. Dacă știrea respectivă a fost doar nefericit redactată, bine, să fie iertată, și ea, și redacția răspunzător emitentă. Oricum, suedezii par să stea la pândă. În toate sensurile și în toate direcțiile. Asta mie mi-e limpede. Iar răul s-a produs deja și, fără îndoială, va începe să genereze efecte pe măsură. Pe scurt, mă tem că spaniolii, cu oribila-penibila aprobare a Uniunii Europene, precum și cu difuzarea promptă și agravantă din partea suedezilor este posibil tocmai să fi relansat o modă periculoasă, aceea a piețelor de sclavi.  Românii par să fie marfa de încercare. Dar să fim relaxați: în această privință, în mod sigur, cei dintâi nu vor rămâne și cei din urmă. Cei dintâi nu vor fi decât începutul.

( 4 ) Coincidențe, sincronicități, serendipități, conexiuni, conspirații

Oslo, între Fuck for Forest și strâmtorarea Behring

În Joia Înălțării, mai precis pe 2 iunie 2011 dimineața, lumea venise la Domul din Oslo pentru serviciul divin. Deși nu foarte numeroși, participanții la slujbă cântau cu însuflețire. Deodată, în fața altarului, doi tineri în pielea goală au început să simuleze, explicit și agresiv, un act sexual. Imaginea i-a șocat pe toți cei de față și-a deturnat complet sensul prezenței lor acolo. Pe când se încerca îndepărtarea celor doi tineri, hop că mai apare o persoană dezbrăcată, nerăbdătoare să se implice și ea în toată acea hidoșenie. În fapt, cei trei erau activiști - așa își spun ei! - ai organizației Fuck for Forest. Ce este această bizară organizație? Prima grupare de tip eco-pornografic din lume. Este întemeiată în Norvegia, dar, se pare, nu este străină nici de Germania, de Berlin. Ce dorește ea? Salvarea pădurilor în general și-a pădurii ecuatoriale în special. Cum anume? Prin promovarea și vinderea pornografiei, de unde și denumirea de Fuck for Forest. Mesajul? După cum se poate vedea, abisal. Organizația este interesată nu numai de salvarea pădurilor, dar și, printre altele, de exprimarea urii împotriva creștinismului crud care a ars oameni pe rug folosind lemnul rezultat din tăierea copacilor. Cerc închis, caz închis și, după multă stupefacție, guri închise și ele. Presa a relatat întreaga tărășenie, informațiile există încă pe net. Orașul nu s-a vexat. S-a vorbit despre droguri, despre exhibiționism, despre drepturile omului, despre niște amenzi, poate un proces, poate oarece detenție etc. Oamenii s-au mirat nițel, au comentat nițel, s-au amuzat nițel. Imediat aproape, întâmplarea a fost uitată.

Pe 18 iunie 2011, m-am aflat în prima mea incursiune în Oslo. Rapid și neașteptat, aveau să urmeze și altele, nu detaliez întrucât nu importă. Dar, atunci, pe 18 iunie deci, primul popas pe care l-am făcut a fost chiar la Domul din Oslo. Turiștii îl admirau. L-am admirat și eu. Totuși, am remarcat un oarecare grad de supraveghere din partea personalului, la adresa tuturor vizitatorilor. După cele petrecute nu cu multă vreme în urmă, o atenție sporită avea sens și justificare.
După vizitarea domului, am pornit să explorez orașul. Foarte frumos, de altfel. Nu departe de dom, templul masonic. La intrare, statuia compozitorului Edvard Grieg. Tocmai se terminase o reuniune masonică și strada era plină de domni în costume negre, cu cravate negre, precum și de doamne și de copii în costume populare norvegiene. Pitoresc, elegant și interesant. Era sâmbătă, prin urmare, prin tot orașul, erau și multe nunți. Ca un făcut, numai căsătorii mixte, numai mirese exotice. Extrem de exotice, dacă se poate spune așa. Câteva ceasuri mai târziu, pe strada Karl Johan, strada considerată cea mai importantă din Oslo, mereu aglomerată, în deplin contrast cu numele - Karl Johan a fost rege al Suediei și al Norvegiei - atmosferă de bazar oriental: toate mărfurile scoase direct în drum și, printre ele, pe măsuțe amplasate pe trotuar, Coranul și felurite cărți musulmane. Scopul nu era doar vânzarea lor, ci și intrarea într-un dialog cât mai animat cu trecătorii. Agenții de vânzare și de propagandă, mai ales femei, îmbrăcate în dense văluri negre. M-a cuprins o stare de confuzie teribilă: deodată, nu mă mai aflam la Oslo, ci, de exemplu, la Cairo. Veacuri la rând, Oslo s-a numit Christiania / Kristiania. Denumirea este încă extrem de prezentă în întregul oraș. Am mai scris pe acest blog despre strania situație creată în întreaga Scandinavie prin prezența unor grupuri etnice complet netradiționale în această zonă. Materialele există și pot fi accesate. Ca să ne facem o idee suplimentară, totuși: statisticile oficiale afirmă faptul că, în prezent, în Oslo, principala minoritate este cea pakistaneză, urmată de cea somaleză. Minoritatea suedeză se află deja pe locul al treilea.

Pe 22 iulie 2011, într-o zi de vineri - are importanță, semnificația este și general creștină, este și templieră, este și musulmană - un tânăr norvegian, Anders Behring Breivik, a ucis și rănit zeci de persoane. De această dată, firesc, orașul s-a cutremurat. Domul, același, profanat pe data de 2 iunie 2011 de activiștii de la Fuck for Forest, a devenit neîncăpător, oamenii au reînvățat să se roage, s-au adus mii de flori și de lumânări. Un cinic ar putea concluziona că, astfel, locuitorii orașului Oslo au redevenit credincioși. Autodeclarat mason, fundamentalist creștin, apărător dedicat al creștinismului, înfocat antimusulman, cavaler templier, admirator al lui Vlad Țepeș - măcar știe corect cine a fost și ce a fost - operat estetic în căutarea unui chip cât mai marțial arian, autorul unui manifest de 1500 de pagini, Anders Behring Breivik este, cu siguranță, mai mult decât un simplu cetățean norvegian tulburat și revoltat. Pedanților de serviciu, le transmit faptul că știu că Strămtoarea Bering se scrie așa și nu altfel, că provine de la numele danezului Vitus Bering și că se află un pic în altă parte, mai exact, între Rusia și Alaska. Calamburul pe care l-am făcut ne trimite la toate acestea și la toate celelalte. Dar și efectul Anders Behring Breivik este oarecum asemănător. Ne trimite instantaneu la multe și, în același timp, la nimic până la capăt. De pildă, după știința mea, mai nimeni nu a observat că teribila tragedie pe care a produs-o acesta s-a petrecut nu oricănd, ci în ziua Sfintei Maria Magdalena. Cum Anders Behring Breivik se autodeclară cavaler templier din ramura scandinavă, afiliată la cea britanică și, respectiv, la cea americană - sunt mai multe ramuri, tendințe și orientări templiere, chiar dacă ele se află, în prezent, într-un oarecare consens - alegerea datei pentru atacul din Oslo și de pe insula Utoeya nu poate fi întâmplătoare. Detaliul, să-i spunem astfel, ne duce direct la Dan Brown și la cartea sa, generatoare a unui adevărat sindrom, Codul lui Da Vinci. În viziunea lui Dan Brown, adevărata credință templieră, precum și toate tainele și misterele templiere o au în centrul lor pe Sfânta Maria Magdalena. E greu de știut și de afirmat ce crede cu adevărat Anders Behring Breivik și ce-a dorit el să facă de fapt, dar, este evident, a acționat exact în acea zi de pomenire a Sfintei Maria Magdalena, o zi de vineri, cu toate conotațiile ei. În același timp, era și o zi de 22, nu mai revin, am mai scris și în alte materiale postate pe acest blog despre importanța ezoterică a acestui număr, ca și a companionului său, 11. Și anul acesta, ca și în alți ani, după cum se știe, avem deja câteva evenimente majore, oribile, cutremurătoare, obscure petrecute pe date similare. Ce s-a comentat după tragedia din Norvegia? Că Anders Behring Breivik era drogat, că avea subliminalul invadat de muzică și de jocuri distructive, că, pe insula Utoeya, urma să aibă loc un miting pro-Palestina, că avusese loc deja un miting pro-Palestina, că a acționat la comanda Mossadului, că a acționat la ordinul musulmanilor, că îi urăște pe musulmani, că îi admiră și că le folosește metodele, că face parte din conspirația New Age, că face parte din conspirația Noii Ordini Mondiale, că nu este decât un adult traumatizat după ce a crescut fără tată, că luptă în favoarea familiei, că luptă împotriva familiei, că este un tip sensibil, că este psihopat, că este sociopat, că este misogin, că este un protector al femeilor, că este omul americanilor, că este omul rușilor, că face parte dintr-o operațiune de tipul operațiunilor ”steaguri false”, operațiuni practicate și de armatele secrete ale NATO, că este omul extremei drepte care vrea să-și impună valorile, că este omul extremei stângi care vrea să o compromită pe cea dreaptă, că luptă pentru creștinism, că, de fapt, îl distruge etc. Nimic nu e clar. Pe zi ce trece, neclaritatea sporește dramatic. Revin la începutul materialului: o stranie simetrie ne este revelată la Oslo - Christiania / Kristiania, Joia Înălțării, 2 iunie 2011, vinerea Sfintei Maria Magdalena, 22 iulie 2011. De la blasfemie, la crima teribilă. Pare să fie un mesaj amplu și extrem de complex. Pare să fie un început zguduitor al unor transformări foarte grave, deloc exclus, ba chiar presupus, cumplite. Care vom mai apuca, vom mai vedea.
Și în primele episoade ale acestui serial, am atras atenția că vin vremuri interesante. Noaptea Valpurgiei, cu tot ce reprezintă ea, a fost sărbătorită anul acesta într-un mod special: nunta regală britanică, tot vinerea și exact în ziua în care s-au căsătorit Adolf Hitler și Eva Braun, anunțarea a nu știu câta oară a uciderii a nu știu câta oară a lui Osama Bin Laden - pesemne trebuia ca și Obama să aibă rolul său în serialul Osama - beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea. Aproape în același context, un regizor de talia danezului Lars Von Trier și-a asumat anatema și s-a autodeclarat nazist și admirator al lui Adolf Hitler. Ca în tot restul anului 2011, apocalipsa pare să vină zilnic și să îmbrace forme tot mai bizare și mai greu de ignorat, una dintre ele fiind, în mod cert, și Anders Behring Breivik. Dinamismul transformărilor ne lasă fără suflare. Pe unii, chiar la propriu. În toată această nebună sarabandă a schimbării rolurilor și a măștilor, există și picanterii cum ar fi, de exemplu, faptul că, subit, Richard Wagner este agreat de orchestrele israeliene sau că extrema dreaptă europeană este, brusc, profund devotată conceptului de stat Israel puternic și prosper. Și-am mai putea continua. Mă repet: probabil, dacă vom mai apuca, vom și continua.
 Dacă nu vă supărați, totuși, cam ce se petrece? Întreb și eu așa, în calitate de biet cetățean al acestei necăjite planete. Ca să pricep. Dacă se poate. Nu de alta, dar, dacă va mai fi nevoie, dacă va mai trebui, dacă va fi necesar, ca să știu și eu cu cine să votez. Asta în cazul în care se va mai păstra această cutumă retrogradă. În cazul în care nu se va mai păstra, vă rog, uitați că am pus întrebarea...