Și după cum vă spuneam... Anul acesta, va fi interesant de văzut serialul Mosfilm. Și nu numai! Cinematografia mondială în general pare că va adăuga noi oferte - europene, americane, asiatice, africane - cărora mă tem că nu le vom putea face față. Nu mai vorbim despre cinematografia galactică! E vedetă! Asta, desigur, numai dacă nu ne cad toți sateliții, toate rachetele și toate sondele spațiale în cap, pare să devină o modă deja, și numai dacă ACTA, PIPA și cu SOPA ne vor permite să ne delectăm. Că veni vorba, profit de prilejul pe care mi l-am acordat singură și mă grăbesc să mă declar fără echivoc împotriva lor! S-ar putea face un cântecel, de genul, ACTA, PIPA și cu SOPA / Învrăjbesc total Ioropa / Toți clamează ”Jos golanii!” / Legea o fac doar gologanii!... etc, se poate improviza, se poate extinde prin introducerea elementului mondial, adică nu e doar biata Europă de vină ș.a.m.d. Dacă tot e vorba despre cenzură, rog respectuos a nu se înțelege eronat exprimarea ”Jos golanii!”. Dar nu vi se pare, totuși, dacă tot e vorba despre cenzură, că aceste trei denumiri sunt suspecte? Ce-au vrut să insinueze autorii? ACTA?! Dar ce, e încununarea tuturor Actelor din Univers? PIPA?! S-au uitat ei oare prea mult la derierul hipermediatizat al unei anume duduițe cu nume aproape identic, rudă cu persoane cel-mai-sus-cocoțate, nu mai comentez, tăcerea e chiar de aur în sensul că rămâi cu toți banii în buzunar? SOPA?! Asta chiar mă deprimă, îmi dă senzația că are legătură cu sărăcia, cu supa-săracului, deși, dacă mai avem supă, putem să fim optimiști și entuziaști, oricum, e început de an apocaliptic, mai bine să nu cobim! Bref, dacă temutele zeități ACTA, PIPA și cu SOPA, în fantastica lor înțelepciune și în, sperăm, formidabila lor generozitate, ne vor îngădui, s-ar putea să uploadăm și să downloadăm toate extraordinarele superproducții ale acestui an. Reptili-an, se vor grăbi să adauge anumiți conspiraționiști. Să nu sărim peste cal, pardon, peste dragon și să nu cădem în ispită!...
Mosfilm, deci... În ultima postare și nu numai, v-am avertizat că nu e întâmplătoare scoaterea tovarășului Gorbaciov de la naftalină. Sau din vodcă, sau din pizza, sau din... ceva, în fine... Cu glasnostul pe buze, a dispărut, cu glasnostul pe buze, a reapărut. Nu l-a băgat prea multă lume în seamă totuși. În afară de rămășița agenturii sale de pe la noi. Sau, cum s-ar mai putea numi ea, rămășița-cârtișița. A apărut tovarășul Gorbaciov, s-a făcut rapid o ședință de spiritism și s-a încercat reînvierea spiritului revoluționar la români. Așa, tot, complet, toți, toate și deodată! Ce-a ieșit, s-a văzut! Și decembrie 1989, și revoluționarii, și armata-e-cu-noi, și-am-învins, și-fă-te-că-lucrezi, și isteria, și ochii ieșiți din orbite că e vorba de bani mulți, mămică, mălaiu' e gros, și e la o singură mână, și la o singură strigare, și apucă doar cine poate, și ianuarie 1990, și Ceaușescu-unde-ești, și Regili-și-patria, și vino-Mareșale, și scrie-Caragiale, și doar-seara-Che-Guevara, și steagu-cu-gaura-revoluționară, și steagu-cu-stema-comunistă, și steagu-cu-stema-capitalistă, și Piața Universității, și balcoanele, și silicoanele, și microfoanele, și agenturilii, și mineriadele, și bătăile, și incendierile, și cocktailurile Molotov, și căderea guvernului, și căderea zidurilor, și scoaterea bordurilor - aici, i-am prins, sunt tocmiți-năimiți, cuiva îi este foame și vrea să mănâncă și gura lui, adică vrea să organizeze licitații și să înhațe contracte! - și oripilarea mapamondului, și alungarea investitorilor străini, și prigonirea baronilor locali, și ordinul de emigrare în masă, și anticipatele etc!
E drept, au fost și lipsuri: bunăoară, gipsul. Dacă nu mă înșel, între timp, l-au găbjit franțujii. Dar, s-a rezolvat, fiind înlocuit printr-o operație: singurul medic rămas în țară a fost în țară, nu la țară, ci în capitală, la serviciu, ba chiar și de serviciu și-a prestat salvând rivaliuția veșnică. Spiritul revoluționar are constantele sale, dar are și flexibilități dictate de necesități, derutarea inamicului fiind una dintre ele. Astfel, nu utilizăm tot gipsul, e deja compromis, facem o operație, faptul e perfect admis. Un revoluționar adevărat învață mereu din experiențele anterioare. Și execută. Tot la capitolul lipsuri, trebuie consemnați minerii. În sensul că au lipsit. Avem însă un element dinamic, foarte promițător, mai internaționalist decât internaționala comunistă și foarte bine antrenat, mișcarea și scandarea făcând parte din datele sale naturale. Este vorba despre galeriile de fotbal și găștile de cartier. A nu se înțelege de Cartier că ACTA, PIPA și cu SOPA pot să ia și garderoba...
Din cele scrise, s-a recunoscut, probabil, un tablou frugal al recentelor revolte bucureștene. Au existat și constanțe. În afară de Constanța însăși, prin personalitățile ei trecute, prezente și viitoare, care cu vaporul, care cu trenul, care cu autostrada, care cu bereta sau cu beretta. La capitolul constanțe-care-duc-oiștea-direct-în-gardu'-lu'-89, sunt și arabii. Avem unul și de această dată. Ba chiar doi. În mod foarte interesant, domnul Raed Arafat, pentru care, personal, n-am decât respect, pe bune, a demisionat în ziua în care, în Siria, a fost eliberat domnul Omar Hayssam. Pe bune! Așa, ca între consătenii solidari. Întâmplător sau nu, așa au stat faptele. Uau! Și fandacsia-i gata! Și asta vine de se leagă și de celelalte obsesii referitoare la Hanuka pe care le-am vehiculat în celelalte postări pe blog. Sounds familiar? Mai reflectați...
Tot la capitolul constanțe, în afara domnului Gorbaciov - că doar n-o fi el vinovat de tot ce mișcă și mai ales de tot ce nu mai mișcă în Univers! - le putem enumera și pe celelalte mari prietene, KGB, CIA, Mossad, AVH etc. Mă mir că, în cadrul protestelor, nu s-a afirmat și tovarășul pastor Laszlo Tokes, omul-orchestră-al-tuturor-zgomotelor-neplăcute. Iată încă o lipsă față de trecut. Să fi venit autonom în mijlocul manifestanților să-și spună frustrările, doleanțele și păsurile! Să le dea lumină Molotov! Să vadă dacă e iubit majoritar, să constate tot ce e minoritar, să se lase apărat de mulțime, să se lase adulat! Ca odinioară, la Timișoara. De ce oare n-a venit? E timid? Nu e popular? Pesemne, e minoritar și are complexe. Chiar, ați observat că, în cadrul manifestației din București, parcă era casting? Veneau toate vedetele, mai vechi și mai noi, mai cunoscute, și mai-nu-prea-spre-deloc, să defileze, să fie văzute, aoleo, să fie oare și testate?!... Să fi fost oare și o verificare de cadre pentru următoarele alegeri? Nasol! Dacă ne luăm după huiduieli, nu prea mai rămâne nimeni valabil.
Marele înțelept al rivaliuției de tip nou rămâne românul sentimental, călător împătimit, domnul Vanghelie. Cred că a beneficiat de consultanță mai mult decât avizată în astfel de probleme revoluționare. În poze, părea un dandy plictisit și detașat. Deși, pe cinstite, pe frigul ăla, niște mici n-ar fi stricat. Mai ales că era deja încins grătarul.
Putem fi siguri de faptul că nimic nu a scăpat ochiului mormon al domnului Jeffrey Franks, o variantă nouă de Cenușăreasă, care nu bea, nu mănâncă, nu fumează, participă la sindrofii doar cât să consemneze pricinos cât au băut-mâncat-fumat ceilalți participanți și, la plecare, în loc de iscălitură, dar și de noi tranșe de împrumut, își lasă doar pantoful găurit. Pe gerul ăsta?! Ei bine, da! Dar, nu-l plângeți. Strategie vicleană, marca FMI! Domnul Jeffrey Franks, alături de roata de rezervă, are întotdeauna un pantof de rezervă. Armă imbatabilă și nedetectabilă! A învățat de la arabi. Foarte bună și-n caz de mitinguri, ori doar de simplu entuziasm popular debordant.
Cât despre rezultatul concret al proaspetelor revolte, nu vă amăgiți inutil, domnul Boc a plecat pentru că așa a vrut, are de organizat alegerile, nu-l mai deranjați cu invitații inutile la coasă, iar noul premier, judecând după biografie, nu pare premier, pare o arcană, o enigmă revigorantă, o cimilitură impenetrabilă pe care, dacă există și dacă se încumetă, doar vreun nou Oedip dibaci s-o descurce. N-are legătură nici cu baciul ungurean, nici cu Sigmund Freud.
Pe scurt, toată tărășenia, după cum v-ați prins și singuri, și la noi, dar și aiurea, e rezumabilă doar în câteva vorbe: Noua Ordine Mondială și lupta pentru finanțări și pentru resurse. Doar nu s-a plimbat calul apocaliptic degeaba! Ia uite cum se-nvârtoșează și dragonul apocaliptic! În cazul nostru, anul acesta, originali ca întotdeauna, noi sărbătorim marea privatizare a tot ce ne-a mai rămas. Ca să-i îmbogățim pe unii, ca să plătim datoriile altora și, în general, ca să nu mai avem nimic, nici casă măcar. Catalogul a fost strigat: toate hienele, flămând prezente! Se lamentau organizatorii bâlciului stradal pe tema pasivității populației! Lumea nu-i pasivă. Se conservă. A înțeles că ea, lumea, nu contează. Amuzant, dacă n-ar fi tragic, e faptul că, uluitor, au încercat să scoată oamenii în stradă, după aceleași tipare așa-zis revoluționare, exact aceia care, prin toate mijloacele, timp de peste două decenii, le-au demonstrat lor, oamenilor, cu asupra de măsură că tocmai demonstratul nu le folosește la nimic, ca să zic așa, scuzați redundanța. Iată! S-a dorit? S-a reușit! După cum se știe, de multe ori, istoria când se repetă e ridicolă. În plus, mulți au murit, mulți au emigrat, mulți au călătorit, mulți s-au îmbogățit, mulți au sărăcit, gândirea s-a schimbat fundamental, 2012 nu mai e 1989, asta e, c'est-la-vie-en-scleroză.
Acuma, rușii, și nu sunt singurii, nu stau degeaba. A venit un frig de s-ar putea crede că, pe ascuns, americanii și rușii au bătut palma pentru folosirea comună just-for-fun-și-nu-numai a lui HAARP-Alb, că, la bază, e din Alaska. Frigul a venit după ce-a căzut - dacă exista și dacă a căzut, întrucât nu se mai știe nimic sigur - pe unde a apucat sonda spațială rusească Phobos-Grunt, răpusă prematur și mișel de același agregat yankeu HAARP. Și, desigur, după ce a avut loc aproape zilnica furtună solară de intensitate maximă care, de regulă, nu-i așa, ne dovedește tuturor că vine marea încălzire. Doar că, acum, se pare, a venit marea răcire. Îmi pare corect, din moment ce-a reînceput Războiul Rece, e oficial. Ei, și marea răcire, tocmai am aflat, va dura 70 de ani și-o zi, după cum sunt sentințele americane. Asta e, am ajuns tot la ăștia, rușii ne înțeleg! Dar și americanii ne înțeleg și, mai ales, europenii, pentru că rușii au cam tăiat gazul. Iar ucazul va consta în: dacă nu plătiți cât ni se năzare nouă, nu vi se mai topesc oamenii de zăpadă și nu puteți relua protestele. Și-atunci, îi supărăm suplimentar pe ruși - ei erau oricum supărăcioși din fire, dar arțagul bolșevic marca Lenin-Stalin-și-urmașii i-a făcut chiar imposibili - pentru că sunt dintre cei care au interesul ca protestele să continue, să se extindă, să se diversifice. Și nu sunt singurii. Dar, dacă e adevărat că tocmai au pus mâna și pe lacul ăla misterios din Antarctica, pe Antarctica însăși, ba chiar și pe arhivele secrete ale lui Adolf Hitler, nu știu cum mai ieșim din încurcătură. Ăștia sunt obișnuiți cu frigul, nu-i tulbură nimeni și nimic. Stau relaxați pe banchiză, sorb tacticos din ceai și-l citesc pe Hitler în original. Germana e limba marelui-mic-inamic-prieten, au învățat-o toți. Toți care contează. Polul Nord magnetic se mută oricum de mai multă vreme către Rusia ( a se revedea și materialele de pe acest blog ), iar, în cursa pentru petrolul arctic, rușii sunt înscriși dintotdeauna. Până aici, ne-a fost!
Să nu ne rătăcim însă în propriul labirint... Și să încheiem și cu această Hanuka prelungită nefiresc. Siria... Cu domnul Raed Arafat, chestiunea s-a lămurit. A rămas cu noi. Nu mi-e clar însă ce se întâmplă cu domnul Omar Hayssam. Ne vizitează măcar? Vreo 20 de ani, după cum era parcă stabilit în schema inițială? Și în această privință, dar și în altele, cheia misterului pare să fie la noul premier. Misterul e premierul, premierul e misterul...
Cât despre Siria însăși, ea s-ar putea să fie cum o vedem la televizor. Sau nu. Americanii dădeau, de curând, imagini de la Atena ca fiind dovada protestelor din Rusia. Presupun că și imaginile din Siria e foarte posibil să fie de fapt din Libia. Deh, nici propaganda nu mai e ce era odată! Tot nu mi-e clar dacă rușii le-au livrat sirienilor armele pe care le-au plimbat pe sub nasul ciprioților. În plus, cică, ar fi încheiat, cu sirienii, un contract pentru avioane. Pe datorie, ca în Libia. Au și rușii propaganda lor. Sunt sceptică, din toate punctele de vedere. Dacă aceste contracte sunt reale, banii s-ar putea să fie cu adevărat doar virtuali. Ne pricepem doar. Genul ăsta de contracte și de datorii sunt și specialitate românească, putem organiza învățământ universitar de profil. De unde știm? Din toată istoria noastră, nu în ultimul rând, din relațiile cu rușii, de pildă. Avantaj ei, desigur. La ce? La furat, kaniejna.
Altminteri, în această conjunctură, Rusia își menține dreptul de veto și îi asigură, destul de crispat totuși, pe sirieni de o veșnică prietenie. Foarte bine, m-am săturat de măceluri. Între timp, se spune însă, ar fi făcut și un alt contract pentru vânzarea armelor neletale, numai bune de folosit împotriva demonstranților. Cumpărătorul? Nimeni altcineva decât poliția americană. Pe sistemul, dacă vă arde de cafting, harașo, luați de vă jucați, dar, între voi, la voi acasă, nu-i mai deranjați pe alții. Însă americanii insistă în a-i deranja pe alții. Niște copii mari! Astfel, senatorul John McCain pare să facă lobby în favoarea trimiterii de arme opoziției siriene. Cuuom? Dacă e adevărat, simt nevoia unei pauze. Anul trecut, tot în februarie, senatorul John McCain și nu numai făcea lobby în favoarea înarmării opoziției libiene. Am postat pe blog materialul Organizația caritabilă ”Senatori fără frontiere”. E o cutumă? E un ritual de trecere? E o boală? E o modă? Are legătură cu păsările migratoare? Ce e asta? Aceiași oameni, aceleași declarații, aceleași vorbe, aceleași fapte... Poate nu sunt oameni, poate sunt holograme și vedem același film. Din ce în ce mai prost. Matrix-retard, ori Alzheimer, leur amour.
Cât despre Grecia, celălalt personaj al Hanukăi, se spune că nu mai are oficial decât trei zile până la faliment. Nu mai e nimic de spus. Grecii îi urăsc pe nemți și îi iubesc pe ruși. Amuzant! Pactul Ribbentrop-Molotov e mai viu decât oricând, cuplul Merkozy face parte dintre consecințele sale. Și Uniunea Europeană. Și Grecia actuală. Chiar și Antarctica. Am mai scris pe blog despre toate acestea.
Israelul, gazda jocurilor prilejuite de Sărbătoarea Luminilor, după spusele unora, pare să fie în efervescență. E în plin proces de închiriere a tuturor acoperișurilor din Tel Aviv. Cui? Presei străine. De ce? Hanuka s-a isprăvit și urmează, după cum am mai subliniat, Purimul. În martie. Și ce?! Israelienii sărbătoresc Purimul pe acoperișuri? Firește că nu! Acoperișurile li se închiriază corespondenților de presă pentru o mai bună observare și transmitere a următorului război, cel adecvat Purimului, războiul din Iran. Teheranul e exclusivist și recalcitrant. Tel Avivul e galant și magnanim. Are dreptate și domnul John McCain: câtă răbdare să aibă și lumea cu Siria asta? Hanuka s-a terminat. Ne mai apucăm și de altceva. Purimul bate la usă. Imediat după, vine și Pesahul și atunci se clarifică și situația Egiptului. N-aș dori să fiu greșit înțeleasă: nu sunt un fan al lumii musulmane. Are categoric valorile ei, acestea trebuie respectate, dar are și multe aspecte cu adevărat sinistre și acestea trebuie condamnate, evitate măcar. Dar nu agreez deloc războiul, nici minciuna fără limite și nici neocolonialismul. Și, ca să nu se supere Israelul, în martie, nu e numai Purimul. Sunt și Idele lui Marte. Aici, intră și Europa, și America, și alții, la grămadă. În 2011, am scris și despre Idele lui Marte. S-a făcut și film. Repet: oculta are tot felul de fixații, datele, denumirile, simbolurile, gesturile, mesajele, atitudinile, demersurile sunt aceleași, la nesfârșit, de parcă marele păpușar n-ar fi decât un robot și încă unul cam sărăcuț în programe. Mai știi?!
Deja propaganda ia proporții amețitoare: Siria anunță faptul că a primit asistență din partea a 15 000 de soldați iranieni de elită care vor da de pământ cu inamicul terestru. Rusia și China insistă pe dreptul de veto și ba vor lupta, ba doar vor negocia. Libanul nu stă nici el pe gânduri și anunță că a capturat un transport uriaș de dolari, arme, pașapoarte speciale și carduri trimise la Beirut din SUA și din Brazilia.Plus, evident, lista de agenți, trădători, conspiratori și colaboraționiști, vai de mama lor, care au și început să fie harnic arestați. Aha! Nu e doar mult, e de-a dreptul aglomerat. Ritmul e strivitor. Aspirină și cafea! Și-o updatare! Și-o upgradare!
Dar să nu uităm încă o știre legată de Iran. Nu cu multă vreme în urmă, se anunțase că sosesc 2000 de turiști iranieni la noi. Că vor condiții speciale pentru care plătesc și că, dacă se poate, n-ar dori deloc vize. Așa e, să nu-i incomodăm pe turiști cu detalii ridicole! Exact în aceeași zi, Turcia a anunțat că a respins demersurile unui grup masiv de turiști iranieni. Aceștia se pare că le ceruseră și turcilor un tratament preferențial în chestiunea vizelor și urmau să stea în hoteluri de lux. Numai că turcii au declarat că știu sigur că iranienii au treabă cu dispozitivele NATO aflate pe teritoriul lor, mai precis, cu radarul, considerându-i potențial periculoși. Ca atare, nu i-au primit. La noi, cum a rămas totuși? A început, în eventualitatea războiului, refugiul către Vestul Europei a unora mai importanți și mai bogați? Sau unii doreau să vadă concret în ce măsură există scutul antirachetă? Ce anume urmau să facă exact? Că iarăși am avut senzația de deja-vu-deja-connu-deja-perdu. Ultima vizită a lui Ceaușescu a fost în Iran. Cum nu cred să primesc vreun răspuns, cel puțin nu în această viață, nu mai zăbovesc. Dar merita pusă o întrebare...
În ceea ce-l privește pe Barack Obama, parcă vrea să nu mai lase nici un dubiu că este Contele de Anticristu' și, în dorința sa fierbinte de a câștiga un profund capital de antipatie, pare să le fi cerut catolicilor să nu mai miște în front și să execute fără crâcnire ordinele date de el și de guvern. Asta după ce, iarăși, deși a fost chemat, nu s-a dus la tribunal să demonstreze cine e el de fapt. Așa relatează muribunda presă, cel puțin. Dar, în curând, asta se rezolvă, legile există și detenția e deja fără limită și fără explicație. Cu atâtea războaie, în curând și tragerea va fi fără somație. N-o să se mai trezească nimeni vorbind neîntrebat. Nici întrebat. N-o să se mai trezească deloc. Dronele deja veghează cerul patriei. Cu aprobare. Ce e legal, și lui Dumnezeu îi place! Cred că vor înțelege și catolicii...
Un început de an surprinzător ne-a oferit Coreea de Nord prin formația de tineri interpreți la acordeon. Dacă erau din Coreea de Nord. De la bocet și parastas, la cântări și voie bună! A venit un lider nou, tănăr, occidentalizat, era de așteptat că, treptat, încep să apară schimbări majore. Acordeonul îmi pare un simbol potrivit al viitorului care îi așteaptă. Mai ales, după marea privatizare a patriei, când nu le vor mai rămâne decât prietenoasele străzi capitaliste pe care să câștige un ban. Destul de discutabil totuși, dacă se va trece la banii virtuali. Asta e! Au învățat să cânte la acordeon prea târziu. Mi-a plăcut și explicația: au fost inițiați în muzică de către un norvegian care a poposit pe meleagurile nord-coreene și s-a îndrăgostit de modul de viață de acolo. Ce tipic scandinav! Urmează oare o disidență premiată prompt cu un Nobel pentru Pace? Urmează niște contracte preferențiale? E posibil ca această informație să conțină și dezlegarea unui alt mister adânc: dispariția untului norvegian din această iarnă. Șuguiesc și eu!...
Eeei, și-am ajuns și la penultima - până în prezent - secvență a acestui pitoresc serial de început de an, conflictul din Insulele Falkland. L-am menționat în ultimul material. Între timp, a luat amploare. E greu să și exprimi ideea: dacă spui Falkland, se supără argentinienii, dacă spui Malvine, se supără britanicii. Conflictul din acele insule din Atlanticul de Sud. Sper să nu se supere Triunghiul Bermudelor. Armata britanică s-a dus să apere insulele cu pricina. Nu singură, ci cu tot cu prințul William plus submarine nucleare. Carevasăzică, dacă ratăm conflictul nuclear în Iran, îl avem pe cel din Atlanticul de Sud. O astfel de idee însă poate avea legătură cu cei 70 de ani de îngheț, cu iarna nucleară, cu tunelurile, cu sumele imense care s-au băgat în construirea lor și-a tot felul de buncăre și de subterane, cu decimarea populației etc. Devine monoton. Știu că multă lume privește cu neîncredere posibilitatea începerii unui război nuclear. Eu nu susțin că va începe. Observ însă că pare o temă favorită, ba chiar prioritară, pe agenda mondială actuală. Prin anii '80, înainte de Cernobâl, se vehicula teoria că o injecție nucleară la scară planetară n-ar face decât să încurajeze dezvoltarea fizică și mentală a segmentului de populație selectat. Exemplu favorit: Japonia. În ultimii ani, m-am tot reîntâlnit cu acest topic: ce bine ne-ar fi dacă ne-am iradia! Ne-am atins limitele ca specie, suntem condamnați, un astfel de gest radical ar fi salvator, ne-ar transforma în altceva, categoric mai bun. Cunoașterea codului genetic aduce și tentația de a fi Dumnezeu. Acum, depinde câți gândesc astfel și ce putere au. Dacă sunt mulți și dacă sunt convinși, atunci, vor fi și convingători. Conform bancului, dacă mai apucăm, nu ne rămâne decât să ne luăm lumânarea și cearșaful și, de bună voie, să ne îndreptăm disciplinat spre cimitir. Fără panică! Așa că, personal, nu-mi pare atât de exagerată ipoteza că ar putea fi declanșat un război nuclear. Nu, deloc.
Revenind la Falklands / Malvine, tiparul e cel mai sus-menționat: avem data de comemorare / aniversare, 30 de ani fix de la război. Cum îi place ocultei. Să fim ordonați, să nu ne încurcăm în date și în denumiri. În timpul Revelionului, stabilim ce evenimente pot alcătui un an de neuitat și-i dăm drumul! Foarte precis! Respectivul război a fost declanșat pe 2 aprilie 1982 și-a durat aproximativ două luni. Așa că, într-un interval extrem de scurt, avem și Purim, și Idele lui Marte, și data Războiului din Falkland. Să tot petrecem! Avem și, desigur, ați ghicit, avem și film! Se putea?! Iron Lady, despre Margaret Thatcher. Filmul tocmai a fost lansat. Continuă încă seria premierelor naționale. Margaret Thatcher nu prea mai știe nimic despre acel război. Păi, să fie ajutată să rememoreze, propun! Pe toate căile și prin toate mijloacele!
Acum două zile, președinta Argentinei, Cristina Fernandes de Kirchner, s-a adresat sumbru națiunii îngrijorate, dând senzația că situația e foarte gravă și, cu greu, se încearcă evitarea războiului. Miza conflictului? Iarăși ați ghicit, s-a găsit petrol și are aviz de exploatare începând cu 2016! Resursele și neocolonialismul au fost chiar temele abordate de președinta Argentinei. Aceasta a anunțat că, din acest moment, conflictul de acolo vizează tot Atlanticul de Sud. Mai mult, că este chiar o problemă globală. În acest sens, ONU va fi sesizată neîntârziat. Alianța Bolivar, ALBA, prin glasul lui Hugo Chavez, a declarat că va fi complet de partea Argentinei. La nevoie, se alătură și spiritul mayașilor că doar e 2012, anul lor. În 1982, în ipostaza de agresor, Argentina a fost ajutată, în diferite moduri, de Israel, Libia, Peru și Brazilia. Libia e, momentan, cum se vede, când se mai vede. În Brazilia, țară cu o puternică economie emergentă, nitam-nisam, tocmai a început un soi de război civil în care protagoniști sunt chiar polițiștii, nemulțumiți din cauza salariilor și, firește, a condițiilor de viață și de muncă. În treacăt fie spus, situația carnavalului e incertă și asta, pe plan mondial, nu numai în Brazilia. Ce să mai spunem atunci de patinoarul Veneția?! Cât despre brazilieni, asta e, dacă domnul Mazăre i-a abandonat în favoarea desenelor animate și merge, acum, în Madagascar! În plus, s-a apucat și de revoluții. Le-a purtat ghinion.
Ultima piesă la dosar este o bombonică suedeză. Nu puteam să vă dezamăgesc. Mai ales că se și potrivește. Au și suedezii premierul lor. Acesta tocmai i-a anunțat că, mai mult ca sigur, vârsta de pensionare va deveni 75 de ani. Pentru cine scapă de nucleară. Ăia care se salvează în subterană nu stau ei în nădejdea pensiei. Cum a justificat-o? Cum se obișnuiește. Eficiență, realism, solidaritate, înțelegere, măsură, înțelepciune, cumpătare bla-bla-bla... Mai nostim e faptul că el, premierul, are dreptul să se pensioneze de la 50 de ani. După doar câțiva anișori lucrați. Iar sumele sunt mai mult decât generoase. Mi se pare corect, după atâta competență, eroism, devotament și jertfă. În curând, o să-i vedem și pe suedezi cu arhipelagurile-gulagurile scoase la mezat și scandând ”Vă rugăm să ne iertați / Nu producem cât furați!”. Asta mi-a plăcut, recunosc. Alături de banca de semințe și de discurile indestructibile, rămâne sigur în arhiva subteranei. Ca una dintre explicațiile cele mai pertinente pentru distrugerea oricărei civilizații terestre. Chiar și a Atlantidei.
E drept, au fost și lipsuri: bunăoară, gipsul. Dacă nu mă înșel, între timp, l-au găbjit franțujii. Dar, s-a rezolvat, fiind înlocuit printr-o operație: singurul medic rămas în țară a fost în țară, nu la țară, ci în capitală, la serviciu, ba chiar și de serviciu și-a prestat salvând rivaliuția veșnică. Spiritul revoluționar are constantele sale, dar are și flexibilități dictate de necesități, derutarea inamicului fiind una dintre ele. Astfel, nu utilizăm tot gipsul, e deja compromis, facem o operație, faptul e perfect admis. Un revoluționar adevărat învață mereu din experiențele anterioare. Și execută. Tot la capitolul lipsuri, trebuie consemnați minerii. În sensul că au lipsit. Avem însă un element dinamic, foarte promițător, mai internaționalist decât internaționala comunistă și foarte bine antrenat, mișcarea și scandarea făcând parte din datele sale naturale. Este vorba despre galeriile de fotbal și găștile de cartier. A nu se înțelege de Cartier că ACTA, PIPA și cu SOPA pot să ia și garderoba...
Din cele scrise, s-a recunoscut, probabil, un tablou frugal al recentelor revolte bucureștene. Au existat și constanțe. În afară de Constanța însăși, prin personalitățile ei trecute, prezente și viitoare, care cu vaporul, care cu trenul, care cu autostrada, care cu bereta sau cu beretta. La capitolul constanțe-care-duc-oiștea-direct-în-gardu'-lu'-89, sunt și arabii. Avem unul și de această dată. Ba chiar doi. În mod foarte interesant, domnul Raed Arafat, pentru care, personal, n-am decât respect, pe bune, a demisionat în ziua în care, în Siria, a fost eliberat domnul Omar Hayssam. Pe bune! Așa, ca între consătenii solidari. Întâmplător sau nu, așa au stat faptele. Uau! Și fandacsia-i gata! Și asta vine de se leagă și de celelalte obsesii referitoare la Hanuka pe care le-am vehiculat în celelalte postări pe blog. Sounds familiar? Mai reflectați...
Tot la capitolul constanțe, în afara domnului Gorbaciov - că doar n-o fi el vinovat de tot ce mișcă și mai ales de tot ce nu mai mișcă în Univers! - le putem enumera și pe celelalte mari prietene, KGB, CIA, Mossad, AVH etc. Mă mir că, în cadrul protestelor, nu s-a afirmat și tovarășul pastor Laszlo Tokes, omul-orchestră-al-tuturor-zgomotelor-neplăcute. Iată încă o lipsă față de trecut. Să fi venit autonom în mijlocul manifestanților să-și spună frustrările, doleanțele și păsurile! Să le dea lumină Molotov! Să vadă dacă e iubit majoritar, să constate tot ce e minoritar, să se lase apărat de mulțime, să se lase adulat! Ca odinioară, la Timișoara. De ce oare n-a venit? E timid? Nu e popular? Pesemne, e minoritar și are complexe. Chiar, ați observat că, în cadrul manifestației din București, parcă era casting? Veneau toate vedetele, mai vechi și mai noi, mai cunoscute, și mai-nu-prea-spre-deloc, să defileze, să fie văzute, aoleo, să fie oare și testate?!... Să fi fost oare și o verificare de cadre pentru următoarele alegeri? Nasol! Dacă ne luăm după huiduieli, nu prea mai rămâne nimeni valabil.
Marele înțelept al rivaliuției de tip nou rămâne românul sentimental, călător împătimit, domnul Vanghelie. Cred că a beneficiat de consultanță mai mult decât avizată în astfel de probleme revoluționare. În poze, părea un dandy plictisit și detașat. Deși, pe cinstite, pe frigul ăla, niște mici n-ar fi stricat. Mai ales că era deja încins grătarul.
Putem fi siguri de faptul că nimic nu a scăpat ochiului mormon al domnului Jeffrey Franks, o variantă nouă de Cenușăreasă, care nu bea, nu mănâncă, nu fumează, participă la sindrofii doar cât să consemneze pricinos cât au băut-mâncat-fumat ceilalți participanți și, la plecare, în loc de iscălitură, dar și de noi tranșe de împrumut, își lasă doar pantoful găurit. Pe gerul ăsta?! Ei bine, da! Dar, nu-l plângeți. Strategie vicleană, marca FMI! Domnul Jeffrey Franks, alături de roata de rezervă, are întotdeauna un pantof de rezervă. Armă imbatabilă și nedetectabilă! A învățat de la arabi. Foarte bună și-n caz de mitinguri, ori doar de simplu entuziasm popular debordant.
Cât despre rezultatul concret al proaspetelor revolte, nu vă amăgiți inutil, domnul Boc a plecat pentru că așa a vrut, are de organizat alegerile, nu-l mai deranjați cu invitații inutile la coasă, iar noul premier, judecând după biografie, nu pare premier, pare o arcană, o enigmă revigorantă, o cimilitură impenetrabilă pe care, dacă există și dacă se încumetă, doar vreun nou Oedip dibaci s-o descurce. N-are legătură nici cu baciul ungurean, nici cu Sigmund Freud.
Pe scurt, toată tărășenia, după cum v-ați prins și singuri, și la noi, dar și aiurea, e rezumabilă doar în câteva vorbe: Noua Ordine Mondială și lupta pentru finanțări și pentru resurse. Doar nu s-a plimbat calul apocaliptic degeaba! Ia uite cum se-nvârtoșează și dragonul apocaliptic! În cazul nostru, anul acesta, originali ca întotdeauna, noi sărbătorim marea privatizare a tot ce ne-a mai rămas. Ca să-i îmbogățim pe unii, ca să plătim datoriile altora și, în general, ca să nu mai avem nimic, nici casă măcar. Catalogul a fost strigat: toate hienele, flămând prezente! Se lamentau organizatorii bâlciului stradal pe tema pasivității populației! Lumea nu-i pasivă. Se conservă. A înțeles că ea, lumea, nu contează. Amuzant, dacă n-ar fi tragic, e faptul că, uluitor, au încercat să scoată oamenii în stradă, după aceleași tipare așa-zis revoluționare, exact aceia care, prin toate mijloacele, timp de peste două decenii, le-au demonstrat lor, oamenilor, cu asupra de măsură că tocmai demonstratul nu le folosește la nimic, ca să zic așa, scuzați redundanța. Iată! S-a dorit? S-a reușit! După cum se știe, de multe ori, istoria când se repetă e ridicolă. În plus, mulți au murit, mulți au emigrat, mulți au călătorit, mulți s-au îmbogățit, mulți au sărăcit, gândirea s-a schimbat fundamental, 2012 nu mai e 1989, asta e, c'est-la-vie-en-scleroză.
Acuma, rușii, și nu sunt singurii, nu stau degeaba. A venit un frig de s-ar putea crede că, pe ascuns, americanii și rușii au bătut palma pentru folosirea comună just-for-fun-și-nu-numai a lui HAARP-Alb, că, la bază, e din Alaska. Frigul a venit după ce-a căzut - dacă exista și dacă a căzut, întrucât nu se mai știe nimic sigur - pe unde a apucat sonda spațială rusească Phobos-Grunt, răpusă prematur și mișel de același agregat yankeu HAARP. Și, desigur, după ce a avut loc aproape zilnica furtună solară de intensitate maximă care, de regulă, nu-i așa, ne dovedește tuturor că vine marea încălzire. Doar că, acum, se pare, a venit marea răcire. Îmi pare corect, din moment ce-a reînceput Războiul Rece, e oficial. Ei, și marea răcire, tocmai am aflat, va dura 70 de ani și-o zi, după cum sunt sentințele americane. Asta e, am ajuns tot la ăștia, rușii ne înțeleg! Dar și americanii ne înțeleg și, mai ales, europenii, pentru că rușii au cam tăiat gazul. Iar ucazul va consta în: dacă nu plătiți cât ni se năzare nouă, nu vi se mai topesc oamenii de zăpadă și nu puteți relua protestele. Și-atunci, îi supărăm suplimentar pe ruși - ei erau oricum supărăcioși din fire, dar arțagul bolșevic marca Lenin-Stalin-și-urmașii i-a făcut chiar imposibili - pentru că sunt dintre cei care au interesul ca protestele să continue, să se extindă, să se diversifice. Și nu sunt singurii. Dar, dacă e adevărat că tocmai au pus mâna și pe lacul ăla misterios din Antarctica, pe Antarctica însăși, ba chiar și pe arhivele secrete ale lui Adolf Hitler, nu știu cum mai ieșim din încurcătură. Ăștia sunt obișnuiți cu frigul, nu-i tulbură nimeni și nimic. Stau relaxați pe banchiză, sorb tacticos din ceai și-l citesc pe Hitler în original. Germana e limba marelui-mic-inamic-prieten, au învățat-o toți. Toți care contează. Polul Nord magnetic se mută oricum de mai multă vreme către Rusia ( a se revedea și materialele de pe acest blog ), iar, în cursa pentru petrolul arctic, rușii sunt înscriși dintotdeauna. Până aici, ne-a fost!
Să nu ne rătăcim însă în propriul labirint... Și să încheiem și cu această Hanuka prelungită nefiresc. Siria... Cu domnul Raed Arafat, chestiunea s-a lămurit. A rămas cu noi. Nu mi-e clar însă ce se întâmplă cu domnul Omar Hayssam. Ne vizitează măcar? Vreo 20 de ani, după cum era parcă stabilit în schema inițială? Și în această privință, dar și în altele, cheia misterului pare să fie la noul premier. Misterul e premierul, premierul e misterul...
Cât despre Siria însăși, ea s-ar putea să fie cum o vedem la televizor. Sau nu. Americanii dădeau, de curând, imagini de la Atena ca fiind dovada protestelor din Rusia. Presupun că și imaginile din Siria e foarte posibil să fie de fapt din Libia. Deh, nici propaganda nu mai e ce era odată! Tot nu mi-e clar dacă rușii le-au livrat sirienilor armele pe care le-au plimbat pe sub nasul ciprioților. În plus, cică, ar fi încheiat, cu sirienii, un contract pentru avioane. Pe datorie, ca în Libia. Au și rușii propaganda lor. Sunt sceptică, din toate punctele de vedere. Dacă aceste contracte sunt reale, banii s-ar putea să fie cu adevărat doar virtuali. Ne pricepem doar. Genul ăsta de contracte și de datorii sunt și specialitate românească, putem organiza învățământ universitar de profil. De unde știm? Din toată istoria noastră, nu în ultimul rând, din relațiile cu rușii, de pildă. Avantaj ei, desigur. La ce? La furat, kaniejna.
Altminteri, în această conjunctură, Rusia își menține dreptul de veto și îi asigură, destul de crispat totuși, pe sirieni de o veșnică prietenie. Foarte bine, m-am săturat de măceluri. Între timp, se spune însă, ar fi făcut și un alt contract pentru vânzarea armelor neletale, numai bune de folosit împotriva demonstranților. Cumpărătorul? Nimeni altcineva decât poliția americană. Pe sistemul, dacă vă arde de cafting, harașo, luați de vă jucați, dar, între voi, la voi acasă, nu-i mai deranjați pe alții. Însă americanii insistă în a-i deranja pe alții. Niște copii mari! Astfel, senatorul John McCain pare să facă lobby în favoarea trimiterii de arme opoziției siriene. Cuuom? Dacă e adevărat, simt nevoia unei pauze. Anul trecut, tot în februarie, senatorul John McCain și nu numai făcea lobby în favoarea înarmării opoziției libiene. Am postat pe blog materialul Organizația caritabilă ”Senatori fără frontiere”. E o cutumă? E un ritual de trecere? E o boală? E o modă? Are legătură cu păsările migratoare? Ce e asta? Aceiași oameni, aceleași declarații, aceleași vorbe, aceleași fapte... Poate nu sunt oameni, poate sunt holograme și vedem același film. Din ce în ce mai prost. Matrix-retard, ori Alzheimer, leur amour.
Cât despre Grecia, celălalt personaj al Hanukăi, se spune că nu mai are oficial decât trei zile până la faliment. Nu mai e nimic de spus. Grecii îi urăsc pe nemți și îi iubesc pe ruși. Amuzant! Pactul Ribbentrop-Molotov e mai viu decât oricând, cuplul Merkozy face parte dintre consecințele sale. Și Uniunea Europeană. Și Grecia actuală. Chiar și Antarctica. Am mai scris pe blog despre toate acestea.
Israelul, gazda jocurilor prilejuite de Sărbătoarea Luminilor, după spusele unora, pare să fie în efervescență. E în plin proces de închiriere a tuturor acoperișurilor din Tel Aviv. Cui? Presei străine. De ce? Hanuka s-a isprăvit și urmează, după cum am mai subliniat, Purimul. În martie. Și ce?! Israelienii sărbătoresc Purimul pe acoperișuri? Firește că nu! Acoperișurile li se închiriază corespondenților de presă pentru o mai bună observare și transmitere a următorului război, cel adecvat Purimului, războiul din Iran. Teheranul e exclusivist și recalcitrant. Tel Avivul e galant și magnanim. Are dreptate și domnul John McCain: câtă răbdare să aibă și lumea cu Siria asta? Hanuka s-a terminat. Ne mai apucăm și de altceva. Purimul bate la usă. Imediat după, vine și Pesahul și atunci se clarifică și situația Egiptului. N-aș dori să fiu greșit înțeleasă: nu sunt un fan al lumii musulmane. Are categoric valorile ei, acestea trebuie respectate, dar are și multe aspecte cu adevărat sinistre și acestea trebuie condamnate, evitate măcar. Dar nu agreez deloc războiul, nici minciuna fără limite și nici neocolonialismul. Și, ca să nu se supere Israelul, în martie, nu e numai Purimul. Sunt și Idele lui Marte. Aici, intră și Europa, și America, și alții, la grămadă. În 2011, am scris și despre Idele lui Marte. S-a făcut și film. Repet: oculta are tot felul de fixații, datele, denumirile, simbolurile, gesturile, mesajele, atitudinile, demersurile sunt aceleași, la nesfârșit, de parcă marele păpușar n-ar fi decât un robot și încă unul cam sărăcuț în programe. Mai știi?!
Deja propaganda ia proporții amețitoare: Siria anunță faptul că a primit asistență din partea a 15 000 de soldați iranieni de elită care vor da de pământ cu inamicul terestru. Rusia și China insistă pe dreptul de veto și ba vor lupta, ba doar vor negocia. Libanul nu stă nici el pe gânduri și anunță că a capturat un transport uriaș de dolari, arme, pașapoarte speciale și carduri trimise la Beirut din SUA și din Brazilia.Plus, evident, lista de agenți, trădători, conspiratori și colaboraționiști, vai de mama lor, care au și început să fie harnic arestați. Aha! Nu e doar mult, e de-a dreptul aglomerat. Ritmul e strivitor. Aspirină și cafea! Și-o updatare! Și-o upgradare!
Dar să nu uităm încă o știre legată de Iran. Nu cu multă vreme în urmă, se anunțase că sosesc 2000 de turiști iranieni la noi. Că vor condiții speciale pentru care plătesc și că, dacă se poate, n-ar dori deloc vize. Așa e, să nu-i incomodăm pe turiști cu detalii ridicole! Exact în aceeași zi, Turcia a anunțat că a respins demersurile unui grup masiv de turiști iranieni. Aceștia se pare că le ceruseră și turcilor un tratament preferențial în chestiunea vizelor și urmau să stea în hoteluri de lux. Numai că turcii au declarat că știu sigur că iranienii au treabă cu dispozitivele NATO aflate pe teritoriul lor, mai precis, cu radarul, considerându-i potențial periculoși. Ca atare, nu i-au primit. La noi, cum a rămas totuși? A început, în eventualitatea războiului, refugiul către Vestul Europei a unora mai importanți și mai bogați? Sau unii doreau să vadă concret în ce măsură există scutul antirachetă? Ce anume urmau să facă exact? Că iarăși am avut senzația de deja-vu-deja-connu-deja-perdu. Ultima vizită a lui Ceaușescu a fost în Iran. Cum nu cred să primesc vreun răspuns, cel puțin nu în această viață, nu mai zăbovesc. Dar merita pusă o întrebare...
În ceea ce-l privește pe Barack Obama, parcă vrea să nu mai lase nici un dubiu că este Contele de Anticristu' și, în dorința sa fierbinte de a câștiga un profund capital de antipatie, pare să le fi cerut catolicilor să nu mai miște în front și să execute fără crâcnire ordinele date de el și de guvern. Asta după ce, iarăși, deși a fost chemat, nu s-a dus la tribunal să demonstreze cine e el de fapt. Așa relatează muribunda presă, cel puțin. Dar, în curând, asta se rezolvă, legile există și detenția e deja fără limită și fără explicație. Cu atâtea războaie, în curând și tragerea va fi fără somație. N-o să se mai trezească nimeni vorbind neîntrebat. Nici întrebat. N-o să se mai trezească deloc. Dronele deja veghează cerul patriei. Cu aprobare. Ce e legal, și lui Dumnezeu îi place! Cred că vor înțelege și catolicii...
Un început de an surprinzător ne-a oferit Coreea de Nord prin formația de tineri interpreți la acordeon. Dacă erau din Coreea de Nord. De la bocet și parastas, la cântări și voie bună! A venit un lider nou, tănăr, occidentalizat, era de așteptat că, treptat, încep să apară schimbări majore. Acordeonul îmi pare un simbol potrivit al viitorului care îi așteaptă. Mai ales, după marea privatizare a patriei, când nu le vor mai rămâne decât prietenoasele străzi capitaliste pe care să câștige un ban. Destul de discutabil totuși, dacă se va trece la banii virtuali. Asta e! Au învățat să cânte la acordeon prea târziu. Mi-a plăcut și explicația: au fost inițiați în muzică de către un norvegian care a poposit pe meleagurile nord-coreene și s-a îndrăgostit de modul de viață de acolo. Ce tipic scandinav! Urmează oare o disidență premiată prompt cu un Nobel pentru Pace? Urmează niște contracte preferențiale? E posibil ca această informație să conțină și dezlegarea unui alt mister adânc: dispariția untului norvegian din această iarnă. Șuguiesc și eu!...
Eeei, și-am ajuns și la penultima - până în prezent - secvență a acestui pitoresc serial de început de an, conflictul din Insulele Falkland. L-am menționat în ultimul material. Între timp, a luat amploare. E greu să și exprimi ideea: dacă spui Falkland, se supără argentinienii, dacă spui Malvine, se supără britanicii. Conflictul din acele insule din Atlanticul de Sud. Sper să nu se supere Triunghiul Bermudelor. Armata britanică s-a dus să apere insulele cu pricina. Nu singură, ci cu tot cu prințul William plus submarine nucleare. Carevasăzică, dacă ratăm conflictul nuclear în Iran, îl avem pe cel din Atlanticul de Sud. O astfel de idee însă poate avea legătură cu cei 70 de ani de îngheț, cu iarna nucleară, cu tunelurile, cu sumele imense care s-au băgat în construirea lor și-a tot felul de buncăre și de subterane, cu decimarea populației etc. Devine monoton. Știu că multă lume privește cu neîncredere posibilitatea începerii unui război nuclear. Eu nu susțin că va începe. Observ însă că pare o temă favorită, ba chiar prioritară, pe agenda mondială actuală. Prin anii '80, înainte de Cernobâl, se vehicula teoria că o injecție nucleară la scară planetară n-ar face decât să încurajeze dezvoltarea fizică și mentală a segmentului de populație selectat. Exemplu favorit: Japonia. În ultimii ani, m-am tot reîntâlnit cu acest topic: ce bine ne-ar fi dacă ne-am iradia! Ne-am atins limitele ca specie, suntem condamnați, un astfel de gest radical ar fi salvator, ne-ar transforma în altceva, categoric mai bun. Cunoașterea codului genetic aduce și tentația de a fi Dumnezeu. Acum, depinde câți gândesc astfel și ce putere au. Dacă sunt mulți și dacă sunt convinși, atunci, vor fi și convingători. Conform bancului, dacă mai apucăm, nu ne rămâne decât să ne luăm lumânarea și cearșaful și, de bună voie, să ne îndreptăm disciplinat spre cimitir. Fără panică! Așa că, personal, nu-mi pare atât de exagerată ipoteza că ar putea fi declanșat un război nuclear. Nu, deloc.
Revenind la Falklands / Malvine, tiparul e cel mai sus-menționat: avem data de comemorare / aniversare, 30 de ani fix de la război. Cum îi place ocultei. Să fim ordonați, să nu ne încurcăm în date și în denumiri. În timpul Revelionului, stabilim ce evenimente pot alcătui un an de neuitat și-i dăm drumul! Foarte precis! Respectivul război a fost declanșat pe 2 aprilie 1982 și-a durat aproximativ două luni. Așa că, într-un interval extrem de scurt, avem și Purim, și Idele lui Marte, și data Războiului din Falkland. Să tot petrecem! Avem și, desigur, ați ghicit, avem și film! Se putea?! Iron Lady, despre Margaret Thatcher. Filmul tocmai a fost lansat. Continuă încă seria premierelor naționale. Margaret Thatcher nu prea mai știe nimic despre acel război. Păi, să fie ajutată să rememoreze, propun! Pe toate căile și prin toate mijloacele!
Acum două zile, președinta Argentinei, Cristina Fernandes de Kirchner, s-a adresat sumbru națiunii îngrijorate, dând senzația că situația e foarte gravă și, cu greu, se încearcă evitarea războiului. Miza conflictului? Iarăși ați ghicit, s-a găsit petrol și are aviz de exploatare începând cu 2016! Resursele și neocolonialismul au fost chiar temele abordate de președinta Argentinei. Aceasta a anunțat că, din acest moment, conflictul de acolo vizează tot Atlanticul de Sud. Mai mult, că este chiar o problemă globală. În acest sens, ONU va fi sesizată neîntârziat. Alianța Bolivar, ALBA, prin glasul lui Hugo Chavez, a declarat că va fi complet de partea Argentinei. La nevoie, se alătură și spiritul mayașilor că doar e 2012, anul lor. În 1982, în ipostaza de agresor, Argentina a fost ajutată, în diferite moduri, de Israel, Libia, Peru și Brazilia. Libia e, momentan, cum se vede, când se mai vede. În Brazilia, țară cu o puternică economie emergentă, nitam-nisam, tocmai a început un soi de război civil în care protagoniști sunt chiar polițiștii, nemulțumiți din cauza salariilor și, firește, a condițiilor de viață și de muncă. În treacăt fie spus, situația carnavalului e incertă și asta, pe plan mondial, nu numai în Brazilia. Ce să mai spunem atunci de patinoarul Veneția?! Cât despre brazilieni, asta e, dacă domnul Mazăre i-a abandonat în favoarea desenelor animate și merge, acum, în Madagascar! În plus, s-a apucat și de revoluții. Le-a purtat ghinion.
Ultima piesă la dosar este o bombonică suedeză. Nu puteam să vă dezamăgesc. Mai ales că se și potrivește. Au și suedezii premierul lor. Acesta tocmai i-a anunțat că, mai mult ca sigur, vârsta de pensionare va deveni 75 de ani. Pentru cine scapă de nucleară. Ăia care se salvează în subterană nu stau ei în nădejdea pensiei. Cum a justificat-o? Cum se obișnuiește. Eficiență, realism, solidaritate, înțelegere, măsură, înțelepciune, cumpătare bla-bla-bla... Mai nostim e faptul că el, premierul, are dreptul să se pensioneze de la 50 de ani. După doar câțiva anișori lucrați. Iar sumele sunt mai mult decât generoase. Mi se pare corect, după atâta competență, eroism, devotament și jertfă. În curând, o să-i vedem și pe suedezi cu arhipelagurile-gulagurile scoase la mezat și scandând ”Vă rugăm să ne iertați / Nu producem cât furați!”. Asta mi-a plăcut, recunosc. Alături de banca de semințe și de discurile indestructibile, rămâne sigur în arhiva subteranei. Ca una dintre explicațiile cele mai pertinente pentru distrugerea oricărei civilizații terestre. Chiar și a Atlantidei.
