La mulți ani, aproape dodoloațo!

României și românilor de pretutindeni, la mulți ani! Moldovei, felicitări și succes! Ungurilor, condoleanțe! După cum ne tot amintesc stăruitor, în mod special, cu prilejul fiecărei Zi Naționale a României - nu-i vorbă că și în toate celelalte 364 ale oricărui an - dar, în aceasta mai ales, ei suferă, jelesc, se lamentează, își smulg părul din cap, se tânguie, sunt în doliu, bocesc, hulesc, amenință, blesteamă etc. Așa că, nu ne putem împotrivi dorinței și voinței unor oameni atât de chinuiți, asta e! Prin urmare, tuturor trianonizaților, întristare plăcută! 

Revenind la Republica Moldova... În acest aprilie, pe când mă aflam în trecere prin București, am semnat și eu pentru unirea dintre România și Basarabia. Știam că nu contează, dar mi s-a părut cinstit ca românii de dincolo de Prut să primească un semnal oricât de mic. Pur și simplu, să observe că ne pasă! E drept că nu era acesta începutul. Și până acum, România a acționat în favoarea Moldovei. A făcut mult. Aproape tot ce se putea face în actualul context. Dar, de acum încolo, chiar toate porțile par definitiv deschise pentru orice fel de proiecte. Însă, tot de acum încolo, ar mai trebui, după părerea mea, ca și Republica Moldova să-i mai dea României semnale. Oricât de mici. Dar, clare. Și, dacă nu cumva cerem prea mult, pozitive.

În noua conjunctură, totuși, îmi trece prin minte un gând. Asta așa, pe fugă, înainte să înceapă și parada, și petrecerea ocazionate de Ziua de 1 Decembrie: când ne unim și cu fratele Schengen???? Și oare de ce nu ni s-a făcut bucuria nici în 2013? O fi fost doar ceasu-rău-pisica-treișpe? Plus doi? Las' că, trece! Oricum, în curând, facem treișpe-paișpe! Plus doi! În legătură cu aceasta, dar și cu multe altele, voi continua să mă întreb și în următoarele materiale. Ca și până acum.

Cât despre David Cameron, fraților, faceți-vă pomană, milostiviți-vă și dați-i și lui, necăjitu', niște fasole cu cârnați! Măcar nițel ciolan! Să-și mai vină omu-n fire, să se mai întremeze, să se mai pună pe picioare, să se mai înveselească oleacă! E posomorât rău! Frate Cameron, nene și bre, nu vin numai bulgarii și românii! Nu! Vin și moldovenii, taică Dave! Ia și cu niscaiva țuică fiartă că nu strică! Sau, dacă preferi, cu niște vin fiert! Că doar urmează producții serioase de peste Prut!

În sfârșit, aproape România Mare, aproape dodoloață deci, iarăși, în Europa! La mulți ani, tuturor!     

Presimțiri și nesimțiri despre trecut - Jurnalul vraiște al unor guri și timpuri așijderea / Partea a doua, cu c-lemență

MAIDAN-ZEUL


Cotarliada continuă. Morții cu morții, viii cu maidanezii. Covrigiada continuă și ea. Ca atare, nu se întreprinde nimic. Că veni vorba despre vii și despre morți: în continuare, toți cei implicați fac pe morții-n păpușoi, pe proștii în gunoi și pe hoții printre noi sau, mai bine zis, printre voi. În orice țară normală, dacă ar fi fost un copil devorat de câini - nu se ajungea în această situație, dar să admitem că ar fi putut exista o astfel de colosală tragedie - ieșea război. În noaptea aia, era scoasă armata, erau convocați vânătorii și se rezolva problema. Toate autoritățile se buluceau spre ușă cu demisia în mână. Milogindu-se să nu fie și urmărite penal. Oroarea ar fi fost pe loc tranșată o dată pentru totdeauna. Oroarea, tranșată. Nu omul. S-ar fi făcut dreptate! Măcar, pentru Ionuț. Dacă nu și pentru Veronica, dacă nu mă înșel, o fetiță ucisă de maidanezi. Dacă nu și pentru celelalte victime, copii și adulți.
Nici n-am mai auzit de situații similare. Nici măcar în Africa sau în Asia. Oamenii pot fi atacați de animale prin sate, prin zone izolate. Nu în capitale. Europene! Ba mai mult! În România, oamenii nu se pot proteja nici măcar singuri! Pedeapsa fiind închisoarea! Primarului medic primar, că e toate acestea și nu numai, i se pare normal. Melancolic, apatic, abulic, se declară răpus de sistem. Dar, din câte înțeleg, familia sa pare a fi direct implicată în afaceri câinești. Ce face primarele? Își șterge o lacrimă. I-a scăpat. S-a scăpat. A scăpat. Am scăpat?!
Mai nou, nației i s-a confiscat și dreptul de a mai plânge. Mai-micii ei se întrec în sensibilități, în sensibilitățuri chiar. Un copil a murit în chinuri teribile, atroce. O familie suferă îngrozitor. Primarul lăcrimează din nou. Din-ou. Ar dori poate, vag, să se oprescu. Dar, nu mai e în stare, nu mai știe cum. Nu mai poate. Buzunarele ONG-urilor trepidează isteric și tot felul de ochi ieșiți din cap și de fețe schimonosite protestează pe străzi, la televizor, în televizor, din televizor. Nația însă își vede de treabă. Mușcată, injectată, traumatizată, sfâșiată, nația se târăște inert, orb, tembel. Spre niciunde. Experimentul a reușit! I-au tâmpit! Pe toți. Par să nu mai aibă nici creieri pe care să-i spele indiferent cine! Dau senzația că nu mai au decât stomac, genitale și portofel. Singurele organe. Chircite unele într-altele. Anatomie clară, rudimentară, nemiloasă. Bigbrotheriada continuă și ea asiduu, acerb. Călăul perfect a găsit victima perfectă. Limuzine cu moroi, prin noroi și gunoi, printre maidanezi. Lux kaghebos.
În cazul în care, prin absurd, s-ar dori totuși să se înceapă într-un fel, în cazul în care s-ar intenționa, oricât de timid, să se găsească un modus operandi, un sfat util: Axel Munthe, renumitul doctor - tot doctor! - și scriitor suedez, mare iubitor și mare ocrotitor al animalelor, recomanda, la nevoie, eutanasierea câinilor prin împușcare, doar prin împușcare, și doar într-un anumită zonă a capului. Metoda este complet nedureroasă, moartea fiind instantanee. Nu recomanda otrăvirea. Bref, ar fi dezirabil să se acționeze așa cum trebuie. După cum cere situația. Imperios.
Ce se întâmplă însă? Nimic. Din punctul de vedere al autorităților. Eram acasă, mă uitam la știri, nimic. M-am întors aici, mă uit la știri, nimic. Autoritățile s-au relaxat până la nesimțirea cea mai autentică, pe sistemul dacă-problema-nu-se-discută-atunci-ea-nici-nu-există, se toacă și se miștocăresc alte subiecte, oamenii, copleșiți de sinistra obligație a supraviețuirii, au abandonat tema. De câini, ne pasă nouă?! Vine iarna!!! Iar!!!
Altminteri, pe scena luptei efective între oameni și câini, în mod evident, câștigă dulăii. Oamenii continuă să fie mușcați, devorați chiar. Maidanezii nu. Ei nu sunt nici mușcați, nici devorați, nici deranjați măcar. Autoritățile? Nici atât! Primarii continuă să promoveze brandul. Există chiar și directori de spitale, aflu, care protejează hămăilezii și lătrărezii, impunând taxe de la angajați pentru ca să hrănească haitele din curtea așezământului. La intrarea în unele secții de psihiatrie, mi s-a povestit, dulăii sunt chiar lăsați și încurajați să trieze eventualii pacienți. În rest, rar și discret, leneș, ba chiar în sictir, par a fi anchetați numai unii proprietari ai unor câini fioroși. Niciodată, un factor de răspundere. Cât despre labele și lăbuțele ONG-urilor de profil, ar fi complet deplasat să fie tulburate din misiunea lor caritabilă. Cu adevărat! N-au grijă de câini, e drept, dar au grijă de oameni! Strâng bani, lacom, oricât de mulți, de la oricine, de oriunde, ca să mănâncă și gura lor.
Din când în când, mai are loc un foarte mic protest spontano-plătit. În diverse orașe ale lumii. Pentru ca România să nu-și mai recupereze în veci imaginea civilizată. Pentru ca România să devină definitiv Rrrromânica. Pentru ca să fie clar țară țigănească, fără a putea să mai concureze alte state civilizate. Pentru ca să rămână cât mai primitivă. Și în formă, și în spirit. Visul lui Stalin rămâne astfel viu. Visul lui, coșmarul nostru! Cum care?! Ăla în care se făcea că românii erau cu toții țigani și cetățeni sovietici. Pe bune! Am mai scris și despre asta. Zeci de ani, așa s-a perorat în URSS despre noi. Firește, împreună cu faptul că limba română este slavă, că am fost creștinați de ruși, bașca, firește, că n-am avut niciodată vreun tezaur. Să nu divaghez însă...
Nu în ultimul rând, dacă România rămâne Romaidanezia - a nu se confunda cu Rhodesia - afacerile hidoase promovate de unii și de alții și până în prezent continuă să prospere. Iar populația nu e doar terorizată, ci, în același timp, se și obișnuiește, în cazul în care nu le avea deja prin naștere, și cu extrem de joase standarde. Respectul de sine și de celălalt scade până la dispariție. Treptat, te înveți să nu fii, până la urmă, decât un oarecare vagabond pe un maidan. Se creează un mental colectiv schizoid.
Desigur, în crearea acestui tip de mental, câinii vagabonzi nu sunt decât un vector. Foarte important însă. Chiar și bogătașii noii Românii s-au obișnuit cu o viață ca în India. Alături de palatele țigănești, își trântesc și ei, la concurență, căsoaie de tip transatlantic, pe mormane de gunoaie, lângă drumuri neasfaltate, cu gropi de s-ar putea crede că adresele sunt direct la cimitir, cu conducte de apă și de gaz la vedere, cu cabluri care le încrețesc trecătorilor cochet frizura până la stadiul de măciucă, făcându-le și un generos masaj. Gratis! De atâta electricitate șmecheră, de atâta voltaj expansiv și de atâta înaltă vibrație, toată nația va deveni o masă compactă nu de hingheri, ci de highlanderi mai strălucitori ca becu'. Păi, atunci să se ferească și englezii, și englejii! Trăsnete și fulgere, va fi vai de mama lor! Ah, și să nu uităm nici simpatica pânză freatică infestată de nitriți. Aleasa adăpare, desigur, are loc, obligatoriu, în mijlocul a tot mai mulți maidanezi băloșind feroce. Bine hidratați și fezandați, în mod cert, vom fi nu numai zemoși, ci și mult mai gustoși. Partea plină a paharului!
Apropo de proteste europene împotriva eutanasierii maidanezilor: în Germania, nu numai că nu există câini vagabonzi, nu numai că, după cum povesteam, nu mai sunt nici lupi, dar chiar și căprioarele și iepurii sunt animale atent monitorizate. În păduri, există puncte de observație de unde toată fauna este permanent urmărită. În absența lupilor, când se depășește proporția corectă de orice alte animale, surplusul este lichidat. Sunt numărate chiar și perechile de bufnițe. În acest caz, precum și în altele similare, pentru a se preveni extincția. Apele au fost activ repopulate cu pești. Natura este minuțios controlată. Se elimină calculat. Se adaugă măsurat. Restul, doar baliverne.
În Suedia, acum doi ani, se ducea un război feroce împotriva iepurilor. Se înmulțiseră prea mult și, se constatase, stricau până și anumite străzi din Stockholm. S-a stabilit că ar trebui să dispară aproximativ 6000 de exemplare. Urecheații au fost anunțați solemn, legal și protocolar, prin intermediul presei în integralitatea ei, oricât de comic și ridicol sună toate acestea, că se va trage asupra lor fără nici o somație. Să nu spună că n-au știut! În plus, s-a decis că respectivele cadavre vor deveni... combustibil pentru încălzire.
Periodic, Suedia este admonestată european nu numai în legătură cu vânarea lupilor, ci și a urșilor. Tot felul de iubitori mai ales din Germania care, după cum ziceam, a sacrificat și sacrifică în continuare pe oricine și pe orice o deranjează, dar, în același timp, dacă i se permite, face gât în legătură cu oricine și cu orice, îi pasă sau nu, o interesează sau nu, n-are importanță, se bagă, e acolo, teutonică, importantă și impozantă, tot felul de iubitori și de aflători în treabă deci se scandalizează. Suedia nu-i bagă în seamă și anunță în fiecare sezon de vânătoare numărul de lupi care vor fi împușcați. Și sunt împușcați. Leșurile lor devin nu numai trofee, ci și vedete de televiziune, dacă se poate spune așa.
Suedia are totuși unele probleme de conștiință și, legat sau nu de lupi, le rumegă periodic. Astfel, nu cu multă vreme în urmă, televiziunea suedeză a difuzat un documentar despre România. Peisajele erau superbe și apreciate ca atare. În sfârșit, era și ea o dată lăudată. Motivul: România are mult mai mulți lupi decât Suedia și, totuși, nu-i omoară. Era de bine. Dacă s-ar fi luat în calcul și situația maidanezilor, probabil, românii ar fi fost promovați la rangul de adevărați sfinți ocrotitori ai animalelor.
Lupii suedezi sunt vânați cu scandal european. Dar elanii suedezi sunt doborâți bine-mersi. Ba chiar, poate fi împușcată, abuziv, o ursoaică suedeză împreună cu puii ei. De ce? Ursoaica a atacat un om care intrase în arealul ei, cruțându-l totuși. Poate asta a iritat anumiți vânători suedezi. Poate omul era antipatizat. Ar fi fost deci un bun moment să fie trimis pe lumea cealaltă. Poate deja organele lui erau arvunite pe piața de resort. Că se poartă și asta. Se ducea și nimeni nu știa. De ce și pentru ce. Poate că deja afacerea lui sau slujba lui fuseseră date mai departe. Unora care se plictisiseră să aștepte. Sau poate că averea lui era râvnită. Oricum, dacă dispărea, totul ar fi fost clean. Crima perfectă. Ei bine, ursoaica nu era in the mood și n-a dat curs invitației subtile. Urmarea a fost că, imediat, dar imediat, toți cei dezamăgiți de tupeul ursoaicei și de eșuarea lamentabilă a năzuințelor lor au creat o poteră fioros letală. Ursoaica a fost instantaneu pedepsită. Executată. Puii, la pachet și ei. S-a făcut doar un reportaj televizat de tipul ”Așa nu!” și gata.
Dar, dacă vrea România să extermine maidanezii - admițând că ar vrea! - nu se poate! Am trecut în acest septembrie și prin Saint-Tropez, pe la doamnabrijitbardo pe acasă. Nu știu dacă doamna era, dar maidanezii ba! Nu era nici o potaie. Jandarmii nu se ocupau de stârpirea lor. Jucau pelotă.
Am mai scris pe blog: în Africa de Sud - știu, nu e în UE, dar, probabil, va intra înaintea noastră chiar și în Schengen - până și în vremea apartheidului, câinii fără stăpân erau eutanasiați. În condițiile în care câinele ucigaș era o adevărată instituție. Stăpânul alb era decorat dacă omora negri, dar, băgat la închisoare dacă se constata că-și chinuiește cumva câinele. Însă, nici măcar în aceste șocante circumstanțe, nu era tolerată prezența câinilor vagabonzi. Firește, a nu se înțelege că propun un astfel de model.
Am mai văzut câte un câine răzleț prin suburbiile orașului Cairo. Desigur, nici Egiptul nu e în UE, dar tot e relevant. Maidanezii erau puțini și rari. În condițiile în care, după cum am mai scris, sărăcia în astfel de locuri e teribilă, e de neimaginat. Mă mir chiar și în legătură cu prezența fantomatică a ălora pentru că, în civilizația islamică, animalul numit câine e aproape neadmis, fiind considerat impur.
Acum vreun an, pe când am mai trecut prin Istanbulul despre care, deja, am relatat, am zărit un câine amărât și capiu chiar pe lângă Topcapî. Tot din motive de tabu islamic, m-am minunat fie și de unica sa apariție umilă. Plus că strica nepermis firma și firmanu' lu' Soliman-Suleiman-Magnificu'.
Apropo, că sar de la una la alta: în București, la kilometrul zero, se află Biserica Brâncovenilor. De 24 de ani, blestem, ispită, insultă, blasfemie, periodic, perimetrul este condamnat nu numai să se țigănizeze, ci și să se turcizeze. Rând pe rând, zona a fost invadată de cerșetori și de interlopi, la grămadă cu mărfuri turcești, muzică turcească răcnită, turcă flecărită, cașparale, șerpești inscripții turcești, bule de aer cu urme de pâine turcească în ele, kebabării înmaionezate. Alișveriș, cu toptanu'! Acum, lângă biserică, desigur, printre imenși câini tolăniți ca sfincșii, poți mânca batoane și covrigi cu tot felul de unsuroase denumiri turcești. Îmi pare o impietate la adresa memoriei Brâncovenilor. În Istanbulul unde Martirii au fost mișelește uciși, nu s-ar permite gesturi similare. Nicidecum. Dar așa e mentalul colectiv din România actuală. Atâta vrea, atâta poate, atâta are. Și atâta primește.
Corolar: în imediata apropiere a Bisericii Brâncovenilor și-a perimetrului turcit-corcit, se află Pasajul Latin. Salut inițiativa! Fostul Pasaj Lipscani, renovat și reinventat, arată bine, arăta bine, cel puțin când am trecut eu pe acolo, nu devenise încă Pasajul Latrin. Cam stranie denumirea de Pasaj Latin totuși. Are legătură cu Traian și cu a sa Columnă, e adevărat, dar, în egală măsură, se referă la Dacia, la formarea poporului român, la istoria României în general. Cam nepotrivit numele. Dar și mai nepotrivit contextul ieniceresc în care se află momentan. La ieșirea din pasaj, e Piața Roma cu tot cu faimoasa și umblăreața Lupoaică. După ce a fost plimbată de colo-colo, pare să adaste oleacă. La tot ce se întâmplă în zonă însă, cu toată bunăvoința, Roma nu mai poate aminti decât de etnia romă. La rândul ei, Lupoaica nu pare decât o versiune bleagă a fioroșilor dulăi care îi dau târcoale. Nu departe, se găsește și Muzeul Național de Istorie. În interior, printre altele, Columna lui Traian, reprodusă competent. În fața muzeului, pe trepte, un Traian atletic ține în brațe o Lupoaică al cărei cap este de Lup dacic. Un simbol, firește. După unii însă, doar un mutant, un hibrid, o himeră. Dacă noi avem atâtea dificultăți și polemici, mai are vreun sens să ne întrebăm ce-or înțelege turcii și țiganii din toate acestea?!  
Concluzie-ocluzie: în India, vaca e sacră. În Rrrromânica, maidanezul e sacrosanct. MAIDAN-ZEUL! Totuși, maidanezul nu are nici o legătură cu Lupul dacic. A nu se insista pe această chestiune. E hilar. Existența lui nu revigorează Dacia. Nicidecum! Maidanezul nu este văr primar cu Lupoaica. Nu ne înfrățește cu Roma. Maidanezul nu e dingo. Prezența lui pe străzi nu transformă România în Australia. Nici pe departe! Iar, dacă, DACĂ se dorește cu adevărat eliminarea maidanezului ca entitate, ca instituție deoarece, în mod evident, asta a devenit, ei bine, faptul e perfect realizabil, iar fapta se poate comite. Serios, e voie, nu ne oprește nimeni și nimic, în afară de propria prostie și de propria ticăloșie. NU EXISTĂ MAIDANEZI NICĂIERI ÎN LUMEA CIVILIZATĂ! Să se termine odată cu această sfruntată minciună. Să nu se mai repete la nesfârșit că și alții au, că noi după ei ne-am luat, că așa e normal. Nu e așa! Nu există maidanezi! Deloc! Niciunde!
Aflu că, de la anu', se instituie taxe pentru traseele montane. Nu mai comentez stupiditatea uluitoare a unei astfel de hotărâri. Prin Meccoccident, te plimbi cam pe unde vrei. În multe țări, practic, nu există nici garduri, nici porți. Nici o delimitare. Nu mai există granițe darămite uluci! Dar, doar de dragul jocului și al ipotezei, să admitem, dacă s-ar introduce o astfel de taxă ridicolă, n-am înțeles un lucru: e cu tot cu lupi și cu urși? Dar, mai ales, e cu tot cu maidanezi? Cu tot cu MAIDAN-ZEI? All inclusive? Important de știut din timp în meniul cui ar putea sfârși poporu'. Să i se spună. Măcar atâta merită și el, săracu'!
Sau poate autoritățile în imensa lor responsabilitate și înțelepciune intenționează să bage poporu' în rezervații, că, altfel, nu i se mai poate asigura protecția și, atunci, extincția e sigură. Poporu'! Nobilă specie pe cale de dispariție! Până când maidanezii rup gardu', the last frontier, rudele și prietenii din emigrația alesului popor pot veni în vizită contra cost, plătindu-le, deci, aleșilor poporului din vatră taxa. TAXA!!! Pe vatră, pe drum, pe traseu, pe traseiști și pe toate cele. Strict promoțional, aeru' va fi, o foarte scurtă vreme, la liber. Nici n-are sens să dureze pomana mai mult pentru că maidanezii rup gardu', iar poporu' și diaspora pier într-o ultimă îmbrățișare fratern-fratricidă. S-au regăsit în sfârșit! Aleșii nu pier însă că d-aia sunt aleși. Și MAIDAN-ZEUL? Ei bine, MAIDAN-ZEUL rămâne stăpân pe vecie. La început, va fi dificil totuși. Va trebui să-și dispute arealul cu aleșii. Nu e de ici, de colo! Aleșii sunt bine antrenați. Doar, o  vreme, au fost chiar vârful lanțului trofic! Prin urmare, meci greu, asudat, luptă pe viață și pe moarte. Va curge sânge. Mult. Pentru unii combatanți, tot. Oricum, Evil prevails. Happy end. Kaniețfilma. Câiniețfilma.

  

Presimțiri și nesimțiri despre trecut - Jurnalul vraiște al unor guri și timpuri așijderea / Partea întâi, cu indulgență

Ies din șoc și rup tăcerea! Tocmai m-am întors din a treia călătorie acasă, în România. Într-un singur an. Sunt competentă. Frate, muică și distinși compatrioți! Trebuie acționat! Fără întârziere și fără ezitare! În toate sensurile și nonsensurile! Să le luăm, dezorganizat, la pură întâmplare, complet alandala, dar pe rând... 

Covrigii cu câini în gaură

Apel către nație înainte de a fi definitiv și total sfârtecată de potăi și de cotarle: ÎN OCCIDENT, NU EXISTĂ CÂINI VAGABONZI, BRE! Acasă, de câteva decenii revoluționare, se tooot discuuuută, se tooot voooorbește și se tooot trăăăăăncănește despre cum să imităm Vestul chiar și în acest sens. Aparent, o dilemă din care nu se poate ieși. În realitatea cea reală, de fapt și de drept, ieșirea e foarte simplă și foarte oablă: a se extermina maidanezii. Toți. Vesticii, extratereștrii ăia cu două capete și cu solzii reptilieni bine ascunși sub cauciucul din dotare, așa au procedat. I-au mardit. Au eliminat ei populații! Darămite niște amărâți de cîini! 

Dacă n-ar fi tragic, ar fi chiar amuzant. De ce? Pentru că, în exact aceleași decenii la care facem referire, milioane de români au călătorit și continuă debordant să o facă în Meccoccident. Ba chiar șăd și adastă în același loc de la care iau lumină - deși, acolo, ea, lumina, apune -  și tot degeaba. Haitele de pe străzile patriei li se par obligatorii, necesare și emblematice. Sine qua non. Sine qua neuron. A văzut cineva vreodată un câine vagabond pe vreo stradă din Vest? Firește că nu. Din ce motiv? Nu există. Poate, au emigrat în Est, la noi. Poate, de aici, pleacă doar oamenii. Poate câinii vin. Și rămân. 

Credeam că doar documentele KGB de controlare, stresare sau chiar distrugere a unei națiuni invadate de către URSS presupuneau metode de impunere a mizeriei. La propriu. Erau tehnici precise. Uneori, îmi pare că acești câini vagabonzi ar putea să facă parte din această strategie, continuată obstinat și dibaci peste timp. Și de Bucureștiul remoscovizat - Bucureștii remoscovizați, după gust și preferință - dar și de Bruxelles. Deloc uimitor. Și la Bruxelles, și la Strasbourg, se vorbește destul de mult rusește. Prea mult. Ca o paranteză: până să ajung acasă, la începutul acestui septembrie, am fost pe Coasta de Azur. După cum mă așteptam, toată Nisa vorbea rusește. Toate proprietățile azurii, după cum semnala însăși televiziunea franceză nițeluș alarmată, în prezentul imediat, par să fie cumpărate compulsiv de ruși. Ba chiar, la Monte Carlo, în renumitul Casino, întâmplător, am auzit plângerea telefonică justificată a unui angajat - nu mai putea omu' și se jeluia în gura mare, în luxosul hol - despre faptul că, în zilele noastre, ”tout le monde dit seulement kharacho, kharacho, kharacho!”. Nu putea pronunța ”harașo”. Sincer, îl sfătuim să mai exerseze.  Din proprie inițiativă. Altfel, s-ar putea să învețe pronunția delicatului ”kalașnikov”. Am închis paranteza. Istorică.

Sigur, la conspirația KGB, certă, se adaugă și faptul, la fel de cert, cert ca un certificat, al descălecării unora și altora. Unde? În politica românească și, implicit, în București, mult hulita capitală. Mult hulită, bineînțeles, doar până când și ultimul neață venit de aiurea, plin de clăbucii hulirii și ai urii față de București, se instalează confortabil și nu se mai dă dus. Nicicum. Descălecații au tendințe ciudate. Una dintre ele ar fi aceea de a perpetua toate obiceiurile grațioase pe care le-au deprins în hogeacurile de unde au ieșit la furat. Și, atunci, niște dulăi pe uliță pesemne reprezintă chiar normalitatea. O normalitate cu elemente chiar de nostalgie. Ulița copilăriei! Pe linia mamei, familia mea este în București de 100 de ani. Nu existau câini vagabonzi. Mi-au spus mie mamaie și tataie! Sigur, domnul primar Oprescu, deși bucureștean, m-ar / ne-ar contrazice. E drept, și în București, existau ulițe. Multe. Asta ar putea fi o explicație. Dar, până la urmă, unora le-au plăcut totuși străzile, ba chiar și bulevardele și, pe cale de consecință, au trecut la next level. Așa că nu putem da vina doar pe KGB și pe descălecați. Cred că ne-ar trebui niște ședințe generale de psihanaliză. Doctorii știu de ce. Pentru a înhăța cuvintele-cheie maidan și maidanezi. Întru aprofundare temeinică și întru exorcizare.
Dar, mă tem, va fi greu spre imposibil deoarece multe elemente din popor trăiesc efectiv și exclusiv din cele mai năstrușnice și bizare combinații. Javrele de pripas fiind doar una dintre ele. Am cunoscut și eu cazuri care îmbinau uluitor elementul patologic, viclenia și lăcomia. Adică, indivizii păreau suficient de nebuni ca să transforme câinii vagabonzi în obsesia vieții lor. Asta ținea de fișa medicală. În același timp însă, erau și suficient de interesați de toate avantajele, aparent, deloc neglijabile, care pot decurge dintr-un business. Asta ținea de contul bancar. Ba chiar, pierdeau toți caii în hățișul explicațiilor despre câini. Le spuneai că tocmai vii din Vest. Nu se lăsau și încercau să-ți povestească ei despre cum e în UE. Despre cum se pune problemușoara. Desigur, o strâmbau după cum le era bunul plac. N-aveau argumente, aveau numai istericale, dar, fără îndoială, asta le era mai mult decât de ajuns. Și ție. Și mie.

Ei bine, în UE, nu e așa! Chiar dacă UE își bate joc - nu e prima dată și, probabil, nici ultima - de prostia și de hoția care, din nefericire, domină psihologia multor români, stimulându-i, din varii motive, ca nu care cumva să renunțe la prezența șarmantă a dulăilor pe străzi, în statele tradițional ale sale, nu tolerează aberații. Un singur exemplu: în Germania, nu numai că nu există câini vagabonzi, dar legile sunt foarte aspre și cu proprietarii de câini. Nu ai voie să ai un câine personal dacă nu ai certificat care să ateste că a fost dresat. Trebuie să aibă control medical și toate vaccinările la zi. Trebuie să fie permanent antrenat. Dacă e prea gras, se confiscă. Dacă e prea slab, se confiscă. Dacă e abandonat în casă, se confiscă. Dacă nu e corect îngrijit, se confiscă. Păstrând proporțiile, aceste musaiuri și țumbefeluri sunt valabile și pentru pisici și pentru alți devotați prieteni ai omului. În urma oricărei încălcări, stăpânii pierd dreptul de a mai avea, vreodată, animale de companie. Motivul: neglijență, nepăsare, cruzime. Dacă ai câine, pe ușa casei, trebuie să existe avertizare. Dacă ai mașină, pe portiere, trebuie să fie specificat faptul că, din interior, poate țâșni un câine. Chiar dacă, e blazat și inofensiv. Chiar dacă, nu se năpustește defel, ci, dimpotrivă, iese timid și respectuos. Tot e considerat un potențial agresor periculos. Dacă-l plimbi, lesa este obligatorie. Dacă este lăsat să zburde, în eventualitatea apropierii unui trecător, câinele este recuperat și reintrodus în respectiva lesă, iar omul este încurajat verbal să nu se panicheze. Orice indisciplină a câinelui este considerată o infracțiune a proprietarului. Se poate ajunge la amendă, se poate ajunge și la închisoare. A se compara cu adopția câinilor din București. Amețitor! Seamănă până la indigo! Seamănă până când devine indigenul indigo! De nervi!
Dar despre ce discutăm?! Am mai scris și pe acest blog: în Germania, nu mai există nici măcar lupi. Încă de pe la 1840. Ultimul lup omorât se află împăiat la muzeu. Lupi vii nu mai au decât în rezervații. Copii vii merg să-i viziteze. Rămân vii cu toții. Chiar și lupii. Chiar și câinii. Chiar și copiii. Nimeni nu sfârșește în burta celuilalt. Nu mai sfârșește. Niciodată.

Behemot-Partay!

After Pământu' lu' Patron și Moron

Ce-am mai dres, ales, cules? Am văzut filme. Foarte util. Cum ne mai aflăm? Cinematografic? Real? Ambele? Păi, ne aflăm cam așa... În chestiunea apocalipsei, Baba Vanga și Nostradamus fiind epuizați, a venit rândul lui Rasputin. S-a compromis și el. Filmele de profil au obosit și ele. Apocalipsa însăși a ajuns la capătul răbdării. Și-și smulge părul din cap. Și noi.
Altfel, cum mai stăm? Păi, stăm cam așa... Dacă n-a fost totuși bombardată - după cum se sugera nu cu multă vreme în urmă, n-a înțeles nimeni foarte bine de ce - Luna a suportat violul unui meteorit. Aproape ca în filmul Oblivion, doar că, acolo, era chiar iremediabil distrusă. Oricum, just in case, se fac febrile pregătiri de strămutare pe Selena, iarăși, nu se înțelege foarte bine de ce, precum și pe Marte. Pentru cei mai mofturoși și mai exclusiviști. În privința aceasta, filmele au fost și sunt gârlă. Excesiv de gârlă. Cred că s-au plictisit și scientologii.
În rest? Dacă Phenianuț ar fi fost pe bune, dar nu era, după cum m-am și prins, am fi avut ridicola stare de asediu din Olympus Has Fallen. Gerard Butler included! America e însă la adăpost, Gerard Butler mai trece pe la Bran, grăsuțul de la Phenian e derutat, nu mai știe ce să facă, ba vrea un parc de distracții pentru a nu mai fugi în Japonia, ba visează la o stațiune de schi, așa cum a văzut el în Elveția, ba se duce să plângă în poala mămoasei Chine, ba vrea negocieri cu Seulul, după ce nici nu mai voia să audă de el. Acum, se ocupă de familii destrămate. Pur și simplu, e răsuflat și soporific! Candidații manciurieni par să fie totuși mai interesanți în filme. Să rămână acolo. Dacă e adevărat însă că, ignorat de toată lumea, în căutare de some action, s-a apucat și de executat artiste, atunci, soarta sa cinematografică s-ar putea să ia, brusc, o altă turnură.
Eeei, până la urmă, apocalipsa nu s-a mai ținut și nu ne-am întors în prepostistorie. Încă. Deși filmele erau pregătite. The Croods, spre o pildă. Nici nu era posibil să ne taie stăpânii curentul. Care stăpâni? Unii care chiar seamănă cu păpușarii din The Cabin in the Woods. Care curent? Ăla necesar și pentru superproducții, dar și pentru scaunul electric. Dacă ne duceam în caverne, cum am mai fi văzut filmele?! Cum și-ar mai fi scos banii apocalipso-făcătorii?! După cum se observă, am tot scris, realitatea se identifică în mod bizar și provocator cu producția cinematografică. Face parte din tehnicile de manipulare și de spălare de creieri. Pentru cei care mai au. Ni s-a impus o criză interminabilă, ni s-a livrat și un Gatsby, ca să ne reamintim și despre cum e cu bogații și cu săracii din trecutul nu foarte îndepărtat. S-a mai adăugat și un Elysium ca să nu pierdem din vedere același subiect și să fim conștienți că el aparține nu doar trecutului, nu doar prezentului, ci și viitorului. Nu ne mai place pe Terra actuală? Avem alternativa After Earth! Croods și Woods! Olympus și Elysium! After Pământu' lu' Patron și Moron! Pricipiși? Boooooring!



Indignata Senkiu-Amrika și Moscova-sorcova, la Syriana-Ball-and-Mall



Momentan, între Spania și marea Britanie, există încordarea numită Gibraltar. Filme vechi deja! Dar și filme noi! Însă, în Spania, în afară de stresul Gibraltar și de antipatica depresie economică, par să se lupte pe față extrema dreaptă și extrema stângă. Film vechi și ăsta. Ca să nu se piardă din vedere ideea și ca să se mai pună și nițel gaz pe foc că poate e necesar, s-a produs și un film despre Hemingway și Gellhorn, precum și despre Războiul Civil din anii '30. În treacăt și apropo: am văzut filmul, merită să fie văzut, și-am făcut și un pic de cercetare. Dacă informațiile nu sunt eronate, aproape fără dubiu, Moscova este cea care a zădărnicit victoria comuniștilor în Războiul Civil din Spania. Firește, cu complicitatea pasivității și obtuzității americane. La ordinul lui Stalin, au fost uciși liderii spanioli de extremă stângă - erau considerați troțkiști periculoși și agenți ai puterilor străine - iar aurul spaniol a fost furat. Nu mai puțin de 600 tone! Trimise la Moscova! Sounds familiar? Cred că da. Mai mult decât familiar. Care Moscova? Aia pe care, din când în când, unii oficiali de la București simt nevoia sfâșietoare să mărturisească, mai mult sau mai puțin voalat, că o poartă în inimă, în suflet, în papuci, în buzunar și în alte locuri despre care buna creștere ne oprește să facem vorbire. Păstrând proporțiile, ce s-a întâmplat atunci are legătură până astăzi cu Spania. Și cu România. Și cu toți ceilalți.
Să ne întoarcem în America... Avem, periodic, tornade fără precedent? Avem! Atunci, avem și un nou film Oz! Aveam Echelon Conspiracy?  Aveam! Filmul e vechi. Are deja vreo patru ani. Îl avem și pe tânărul Edward Snowden? Îl avem! El e recent. În paranteză: la un moment dat, se visa cetățean planetar. Uite cum a ajuns la vorba mea! Deveneam măcar doi! Că, oricum, greu încercat dă senzația că e și el deja. S-a făcut însă rus. Va fi un rus greu încercat. Dacă va mai fi. Revenind... Aveam Echelon Conspiracy, NSA și ruși? Aveam! Avem Edward Snowden, NSA și ruși? Avem! Repet până la saturație și până la obsesie: filmele se inspiră din realitate sau invers? Big Brother - Hollywood și amicii! Noi facem propaganda cinematografică? Ea ne face pe noi? Reciproc? Mai degrabă. De la începuturile cinematografiei în sine. Sigur, propaganda e în toate ale tribului, din totdeauna.
Oricum, pentru cine nu se mută în Coreea de Nord - am mai scris despre asta, părea să fie o stranie tendință a acestui an - a devenit trendy să te muți la ruși. Snowden e un om modern. Spionul care a venit din frig. Film. Spionul care a venit din frig și a plecat tot în frig. Realitate? Sau tot film? Snowden e modern deci. După cum e și Depardieu. Deși, de când s-a mutat la ruși, se spune că Obélix are și aventuri: un apartament în flăcări, un accident de mașină cu un taxi-fantomă etc. Se pare că Larry King însuși vehiculează ideea că s-ar putea să lucreze pentru ruși. În viitor. Dar în trecut? După ce ne-a păcălit pe toți și s-a dat ba mort, ba răpit de extratereștri, acum, e cât se poate de viu - așa susține! - și rusofil. O fi și rusofon? Că se poate. Toți aceștia și alții să fie totuși atenți! Să nu aibă soarta tezaurului spaniol, a tezaurului românesc, a intelectualilor occidentali din timpul lui Stalin i tak dale.
Oricum, prin PRISMa tânărului (s)pion Snowden - are și un nume sugestiv care poate trimite gândul și la Alaska, pasămite și ea vorbitoare de rusă și invadată de ruși, și la rușii din Rusia, la bârloguri, dar și la Războiul Rece - (s)pion care ne-a trântit crudul adevăr în față, momentan, nu mai încape nici o îndoială, suntem urmăriți! Partay! Partay! Partay! Deja, ca urmare a acestor devoalări, medii largi iau în calcul și revenirea la mașina de scris. Mi-am păstrat-o și eu, la București. E adevărat că urmărirea celor de la Siaei e mai confortabilă. Măcar, nu te deranjează nimeni. Decât dacă, ferească Dumnezeu, vin în bătătură și te saltă. Cu mașina de scris însă, trebuia cândva mers la miliție. Bun poate pentru socializare, dar totuși... În perspectiva timpurilor viitoare, mă gândesc să-mi procur și un abac. Nu se știe ca pământu'. Sau, ca after pământu', că tot venise vorba mai adineaori.
În urma agitației Snowden - s-au făcut deja filme despre Assange, așteptăm producții și despre Snowden! - s-a creat necesitatea masivă a unei perdele de fum. Cât mai impenetrabilă. S-au inflamat popoarele din cauza urmăririi? Vociferează? Se pot revolta? Să le motivăm atunci! August 2013 a fost declarată lună de o periculozitate maximă, s-au închis ambasade, acum, s-au redeschis, pământul s-a pârjolit în diverse locuri, de exemplu în Egipt, iar Siria ”cere” o imediată operațiune radicală. Să curgă sânge deci! Doar asta pare a conta. Împreună cu întunericul, nesimțirea, dezmățul, prostia și multe alte goodies. Pe acest blog, am mai scris și despre Egipt - vă mai amintiți calul apocaliptic? - am mai scris și despre Siria - inclusiv despre problema kurdă, despre noua hartă a zonei pusă deja în circulație de o vreme, despre baza militară rusească, despre traficul de armament din zonă, despre petrol - există și părerea că intervenția în Siria trebuie grăbită pentru că unii din Occident ar fi primit tacit de la alții de prin Israel drepturile de exploatare a petrolului în zona Golan - etc. Am mai scris inclusiv despre posibilitatea unui război mondial ca soluție totală pentru ștergerea urmelor ticăloșiilor săvârșite până în prezent.
În privința Siriei, rămâne extrem de interesantă cartea pe care o va juca Moscova. Sau filmul în care va juca Moscova. Americanii, zgomotos indignați, repetă matematic tot ce-au mai făcut. Pretutindeni. În Iugoslavia. În Irak. În Libia. Scandalul Benghazi e încă mai mult decât treaz. Irakul e din ce în ce mai pilafizat. Afganistanul, vai de el! Interesant, indignarea americană pare a spori vârtos, direct proporțional cu o evidentă redresare economică. Pentru că, e drept, SUA par să se redreseze. Europa cade, cazanul crizei fierbe, grătarul războiului local și mondial se încinge și, iată, incredibilul se produce, indignata Americă își revine!
În Siria, decizia pe care o vor lua rușii pare să fie esențială. Crucială. Vor susține regimul de la Damasc sau îl vor trăda și îl vor vinde? Aceasta e întrebarea. În ultimele decenii, au mai făcut jocuri similare și în alte zone de conflict. Nu în ultimul rând, vor susține creștinismul sau nu? Vom susține creștinismul sau nu? Creștinismul este o chestiune foarte importantă și în Siria, și în Egipt, și în Liban și în alte locuri tragice. În mod aparent bizar, Occidentul șochează, susținând obstinat extremismul musulman. Cu tot cortegiul de efecte vizibile care apar garantat, fără dubiu ori rateu, în aproape toată lumea musulmană. Inclusiv în Egipt. Inclusiv în Siria. Bizar? Doar aparent. Bazar? Evident. Se pot găsi explicații perfect satisfăcătoare. Și ele se referă nu numai la consumul de armament ori la armate. Se pare că se dorește instabilitate în acele zone. Se pare că se dorește teroare. Se pare că se dorește recăderea în barbarie, cu tot ce presupune aceasta. Filmul Syriana este numai un exemplu despre modul în care, în acest moment al istoriei, se stabilesc prioritățile și câștigătorii oriunde în lume. Inclusiv în Orient. Inclusiv în Occident. Inclusiv în România.
Am mai scris și despre agresiv-otomanizata Turcie. Nu în ultimul rând, despre faptul pozitiv, în opinia mea, că și-a plătit datoria externă. După cum și-o plătise și România. Între noi fie spus: cei care, de-a lungul timpului, au minimalizat și disprețuit plătirea datoriei externe au prilejul să savureze, chiar acum, deliciile unei astfel de situații. Achitarea datoriei externe! Mmmm!...
Cât despre faptul că, în nebunia din Siria, par să fie atât de implicați și saudiții, nu e de mirare și nu e prima dată. Și nu sunt numai ei. În decursul timpului, am mai scris și despre ei, și despre alte state din zonă, care fac tot felul de jocuri după cum le dictează interesele economice, politice și, desigur, religioase. Lumea arabă este profund divizată și consecințele se văd. Syriana și Body of Lies sunt doar două dintre aluziile cinematografice la îndemână. Iranul se pregătește. Poate fi chiar interesat ca devastarea Siriei să continue. Mai uită lumea de Teheran. Alții însă sunt de părere că, dimpotrivă, ofensiva occidentală odată pornită în Siria, nimic nu va mai opri extinderea ei către Iran. O întrebare de bază: cine sunt mercenarii din Siria? Am mai scris și despre ei. Unii cică ar veni din Libia, gata ”prelucrați” în războiul de acolo. Mâncători de inimi și de ficați? Kinky! Thriller-ul a devenit horror.
Utilizarea armelor chimice în Siria? În august 2013? Sub alertă teroristă maximă? Cu ambasadele prudent închise? Păi, ăsta nu pare defel un atac din partea unui guvern. E mai mult decât evident că e ori operațiune false flag, ori operațiune teroristă. Cu asta seamănă. Personal, nu cred în responsabilitatea guvernului de la Damasc. Se tot repetă un scenariu pe care l-am tot văzut. Dar cred că, dacă au fost folosite astfel de arme, pare cu mult mai probabil ca utilizatorii să fie mercenarii / rebelii mâncători de inimi și de ficați. Corespunde și profilului psihologic, și fișei postului. Și, mai presus de orice, iată, justifică de minune intervenția în Siria.
Nici tevatura europenilor pentru a-și pune la punct o strategie comună de securitate, împreună cu o armată personală și independentă nu e un subiect nou. Nici măcar în acest context. Și despre el, am mai scris. De 11 ani, mai mult sau mai puțin întâmplător, din când în când, asist, în Occident, la demonstrații și mitinguri pro și contra acestui subiect. Și tot întâmplător sau nu, la aceste mitinguri, Coca-Cola este distribuită gratuit. De ce? E simplu. Printre altele, printre multe altele, o armată europeană este, automat, prin însăși natura ei, și o armată antiamericană.
Faptul că, până în ultima clipă, perspectiva războiului se transformă într-un sângeros troc și iarmaroc nu e un fapt uimitor. E doar oribil. Dar, banal. Și obscen. Asta da obscenitate! Se negociază pe față cine ce are de câștigat sau de pierdut. Cât are de câștigat și cât are de pierdut. Bursele cresc și scad în funcție de intensitatea masacrelor. Nu e prima dată. Nu e nici ultima. Vai de lume!
Dar, despre toate acestea și despre multe altele, am mai elaborat, materialele sunt pe blog. Nu mai deranjez.
Revenind din acoladă... Pastila suedeză. În ceea ce privește intervenția lui Snowden în destinul planetei, aceasta i-a inspirat și pe suedezi. Tocmai ei să rămână neinspirați?! The Pirate Bay - dacă nu se mută în Coreea de Nord întrucât păreau să facă și ei parte din recentul tsunami de prieteni ai lui Phenianuț cel virtuos și justițiar - au anunțat că vor face un sistem anti-NSA. Lucrează deja la el. Acesta va fi atât de sigur și de secret încât nici Pirate Bay, nici Suedia, americanii nici atât, nici măcar Phenianuț, cu desăvârșire nimeni în Univers nu va ști la ce lucrează utilizatorul. Nici măcar el însuși. Conceptul pare interesant și generos, îl salut!
Dar, deocamdată, Suedia - ca întreaga lume de altfel - este victima a tot mai numeroase atacuri cibernetice suspecte. Bancare și nu numai. E adevărat, pe unele, pare să și le provoace singură-singurică: spre o pildă, magazinele tind să dubleze facturile către bănci. Uneori, acestea din urmă se mai și prind. Când nu sunt atacate. Dar, din ce în ce mai frecvent, internetul în sine tace, doarme, moare, mai cade chiar și curentul. Trenurile sunt tot cum le știam și după cum și povesteam în atâtea rânduri: periodic, vin, pleacă, stau, exclusiv după reguli numai de ele știute. Economia crește, dar scade, șomajul scade, dar crește, exporturile cresc și ele scăzând dramatic, optimismul este la el acasă, dar situația rămâne pesimistă și pentru la anul, băncile urmează să taie dobânzile, dar, exact în intervalul anunțat, le vor crește. Etc. Ș.a.m.d. Referitor la evenimentele actuale și nu numai, suedezii au trupe în teatre de război, au parteneriat cu NATO, exportă armament la greu - am tot comentat acest aspect - dar, la televizor, se miră inocent în legătură cu faptul că, la nivel mondial, nu mai sunt percepuți ca fiind neutri și că inclusiv medicii lor trimiși în misiuni umanitare sunt frecvent atacați. Într-adevăr, uluitor!
Dacă nu mă înșel, în The Cabin in the Woods, se aude, la un moment dat, ceva de genul ”Toată lumea știe că nu poți avea încredere în suedezi!”. Toată lumea, în afară de suedezii înșiși! Neabătut. Și neabăut.



Luci-versul, primusul lui Behemot și mătura made in Swaziland



Dacă nu ne plac temele deja enumerate, avem în continuare știri despre farfurii zburătoare. Întrebare: or fi și cu mâncare? Ce sunt OZN-urile? Oficial, nimeni n-are habar. Nici măcar dacă sunt. Dar știri, avem berechet. Pentru nelămurirea nelămuririi, ni se oferă generos filme din gama Area 51, nebuloasă și ea precum subiectul însuși, precum și pelicule gen The Host care să ne învețe să coabităm. Nu e necesar doar în politică. Pare o adevărată directivă cosmică. Filmul ne recomandă să acceptăm coabitarea cu niște suflete vagaboande care ne cad în cap din cer și ne fac ochii lucitori. Luci-tori. Taica popa ne-ar spune că e cam periculos totuși și ne-ar invita să mai reflectăm nițeluș la ideea conviețuirii.
Suntem sceptici ori precauți în legătură cu Universul / Multiversul / Cosmosul și iubim fatal Terra?Atunci, ne rămân  întotdeauna vampirii. Locali, devotați, patrioți, planetarioți. Nici ei nu pleacă nicăieri. Unde să plece, păcatele mele?! Stau și ei unde e păpica! Vampiri?! Inflație! Potop! Filme cu colți însângerați, pe bandă rulantă! Byzantium și Fright Night doar așa, la prima mână, la prima mușcătură, la prima îmbucătură și la prima înghițitură! Nu vrem nici asta?! Sosesc prompt vrăjitorii! Nu ne părăsesc și nu ne dezamăgesc nici ei după cum ne asigură Beautiful Creatures măcar. Doar că, de această dată, pare că adevărul nu mai poate fi evitat, trebuie spus, n-avem încotro, rămânem și cu ei pe cap și în cap. Exact ca și cu sufletele vagaboande deja menționate. Pour toujours. Coabităm și cu ăștia. N-au unde să se ducă, săracii, după cum n-au nici vampirii, după cum n-avem nici noi! E adevărat, nu este o lume perfectă, dar are potențial, cred că d-aia s-a și aglomerat așa. Suprapopularea rapidă a planetei pare să fie o taină în ea însăși. Personal, îmi pare stranie. S-or fi pripășit deja și alții printre noi? Ca în serialul The Event? Zici că s-a mutat tot Multiversul aici!
Oricum, vrăjitoarea din Beautiful Creatures trece prin ciur și prin dârmon, așa cum îi șade bine unei vrăjitoare respectabile, dar rămâne în viață, tot așa cum îi șade bine unei vrăjitoare respectabile. Ca să fie ce?! Ca să fie un simbol al unei lumi vechi, dar și al unei lumi noi. La capătul peripețiilor, pare să fie lovită de un fel de ceacârism ocult, un ochi e pozitiv, blajin și tandru iar, din celălalt, luce-ște iadul. Univers?! Multivers?! Luci-vers?! Pe scurt, matroana-metatroana ne taie macaroana, nu mai avem cum să scăpăm din această copleșitoare combinație, e chiar mai bine să nici nu încercăm, les jeux sont faits. Din meschinul meu punct de vedere, bine că mult a fost, puțin a mai rămas. Carevasăzică, am să încerc să scap cum pot.
Dar nici realitatea nu se dă bătută! Swaziland, o țară curajoasă și cu un accentuat simț al priorităților, a decis că vrăjitoarele nu pot zbura pe măturile lor mai sus de 150 de metri. Mai jos, da, se știe că o fac oricum, pentru a răspândi diverse poțiuni, loțiuni și imprecațiuni. Dar, dacă depășesc limita, pot fi arestate sau amendate. Există riscul de bulversare a traficului. Nu ne jucăm! Iată, încet-încet, învățăm să coabităm. Civilizat!
După cum am precizat, am încă mașina de scris. Mă duc să-mi verific și mătura. Să mă asigur dacă face față tuturor noilor criterii și cerințe. Nu se știe niciodată când am nevoie de ea. Ca în Maestrul și Margareta. Carte. Genială. De Bulgakov. Genial. Dar și film. Excepțional. De ce însă ar trebui să fim așa de uimiți de toate acestea? Din moment ce, în chiar zilișoarele noastre, sunt, se pare - doar se pare, doar foarte se pare, ca să zic așa, dat fiind că știrile nu mai pot fi aproape total creditate, total spre deloc - din moment ce sunt oameni arestați pentru așa-zise activități subversive numai pentru faptul că și-ar fi cumpărat un rucsac și-o oală-minune!!! Bine că, pentru a demonstra utilitatea interceptărilor globale, autoritățile nu scotocesc și întru dibuirea primusului lui Behemot, personajul lui Bulgakov! Primus? PRISM? Diferența începe să devină insesizabilă.
Altminteri, pare o lume foarte sănătoasă, tradiționalistă, serioasă, așezată pe baze trainice. După cum se și vede. Chestiunea e mai presus de orice îndoială rezonabilă, cum îi place justiției americane să se exprime. Ce vreau să spun de fapt în confuzia mea? Oricât ne-am chinui, nu mai facem deosebirea între realitate și ficțiune. Asta se și dorește. Că doar se fac și cercetări despre cum să ni se vâre etern conștiința în computere și în roboți. Există filme deja vechi despre o astfel de lume, despre existența ca surogat cibernetic. E bine poate să ne obișnuim și cu această idee. Cei cuminți și merituoși vor fi transferați cibernetic, iar nevirtuoasele - ne + virtual + oase - rămășițe, eutanasiate. Eutanasiate cum? În această privință, nici nu mai avem nevoie de filme. Avem știrile. Atâtea câte au mai rămas și atâtea pe câte se mai poate conta.
Dar, să nu fim neliniștiți, unii stâlpi ai societății rămân neschimbați: astfel, din Star Trek Into Darkness, aflăm că, și în viitorul îndepărtat, termenul de regalitate nu va dispărea. Măcar la nivelul spitalelor. Vine Nibiru, pleacă Nibiru - ni se dă iarăși spre clefăit gogoașa asta - regalitatea rămâne. De ce? Așa vrea ea! Peste sute de ani, Royal Children's Hospital?! Da. Dar, spital regal sau nu, regali sau nu și ei, copiii grav bolnavi nu vor dispărea. În cinismul nostru, ne-am liniștit. Nu se modifică nimic esențial. Nu-i nici o pagubă dacă nu mai apucăm. Se modifică doar, oarecum, forma mașinilor. Eventual. Pricep: filmul trebuia pesemne să completeze cumva, în felul său, exasperanta naștere de-o vară întreagă, practic, petrecută pe tot globul, a bebelușului regal. Bebelușul regal al întregului glob?! Al întregului Univers?! Al tuturor timpurilor?! Mister. Regalitate, copii și Star Trek Into Darkness?! Interesantă alăturare de termeni! De reflectat, între două lupte de cocoși.
Iar, dacă ne-am săturat de ocult și de galactic, ne rămân furturile. De exemplu, de bijuterii. Nu mai persist, Cinemateca e plină de filme adecvate. Adevărate cursuri exhaustive. Avem însă, as we speak, și tulburătoare furturi de tablouri. Iar, pentru supraspecializări sensibile și rafinate, ni se oferă filmul Trance: hipnoză pe pâine. Pentru clipele când, printre altele, omenirea nu se delectează direct cu pâinea câștigată și unsă cu Nugtella, Nutella cu marijuana. Într-un viitor nu prea îndepărtat, s-ar putea să devină obligatorie. Și la vânzare, și la cumpărare. În această problemă, oferta e nelimitată. Filmele mustesc de droguri. Universul e de multă vreme profund psihedelic. Sevraje și derapaje!
Dacă nu ne era clar până în prezent, ACEASTA este cea de-a cincea dimensiune în care, până la paranoia isteriei și până la isteria paranoiei, ni se tot comunica în anii anteriori că ne vom integra după 21 decembrie 2012. Cu filme cu tot! Nu-i de mirare! În paranteză, în teză și în proteză: mulți dintre propovăduitorii apocalipsei mayașe și nu numai sunt plătiți, nu în ultimul rând, din traficul de droguri. E știut! Unii dintre ei chiar își îmbină, la vedere, meșteșugul cu promovarea legalizării drogurilor. Se poate demonstra. Uite că reușita deplină tropăie, grohăie și bate nerăbdător la ușa lor! Și nu numai la ușa lor. Oameni capabili și de succes. Ca și vânzătorii de arme. Ca și traficanții de carne. Ca și traficanții de pământ. Drug Lords, Warlords, Sex Lords, Ganglords, Landlords. Și alți Lords. Și noi, iobagii lor. Două sexe, trei sexe, un sex, Dumnezeu cu mila și cu apostila! Pare adevărat că am intrat în cea de-a cincea dimensiune. Cea de-a cincea dimensiune sesizată de Bulgakov. Lectură plăcută! Vizionare plăcută! Decimare plăcută! Behemot-Partay!

În așteptarea apocalipsei lui Rasputin, echinocțiul de primăvară 2013, la Portofino - Portofino a

În așteptarea apocalipsei lui Rasputin, echinocțiul de primăvară - e tot pe bază de ocult! - 2013, la Portofino! De ce?! Păi, nu așteptăm numai atât de moderna, de banala, de omniprezenta apocalipsă, de această dată, a lui Rasputin. În treacăt fie spus, în zilele noastre, rușii par să fie în toate, chiar și, iată, în apocalipsă. Cotidiană, precum e și cafeaua. Se poartă apocalipsa! E trendy! Am putea chiar să inaugurăm și Era Apocalipsei. Să ne instalăm confortabil și definitiv în ea! Happy Apocalypse!
Dar, să revin... Nu așteptăm numai apocalipsa lui Rasputin! Nu și nu!  Așteptăm și comemorarea Pactului Ribbentrop-Molotov, 23 august 1939! Așteptăm și rememorarea zilei de 23 august 1944 / Stejar - extremă urgență! Ne mai gândim și la Illuminati că 23, se spune, e unul dintre numerele lor favorite! Oarecum, el e prezent și în configurația anului 2013. I tak dale... Und so weiter...

Și care e legătură?  Una ar fi că, odinioară, Portofino a fost frecventat și de Eva Braun. N-are legătură cu portofinezul Castel Brown, prezent în fotografii. Cine este Eva Braun? Atunci, nu purtăm conversația că ne pierdem timpul. După Eva Braun, după Pactul Ribbentrop-Molotov, după ”Un august în flăcări”, după Petrarca, după Guy de Maupassant, după Elizabeth von Arnim și ”The Enchanted April”, la urma urmei, chiar și după Rasputin, dar, se vede treaba, înainte de a sa apocalipsă, Portofino a fost, pentru o vreme, adjudecat de Hollywood et comp. De pildă, amintirea iahtului lui Elizabeth Taylor și Richard Burton încă mai trece pe acolo... Aidoma unui miraj. Fantomele celebre ale locului refuză plecarea, zăbovind măcar în fotografiile de pe pereții Castelului Brown. Care, pentru câteva ceasuri, a fost doar al nostru. Și, desigur, al lor... Am lăsat o semnătură. Un mărțișor. Obicei vechi și bun. Vizibil într-o poză. Mai precis, a șasea. Mărțișor și apocalipsă?! Exorcizările pot fi și subtile, și delicate, și grațioase...

Portofino b

Portofino c

Portofino d

Ochiul mistic al amurgului - Scandinavia, mai 2013