V-am prevenit că superproducțiile nu se opresc niciodată? V-am prevenit! Trecem astfel grațios de la epoca Iron Maiden, la e-poc-a Iron Dome! Cu acesta, domnul Benjamin Netanyahu vorbește personal și îi mulțumește oficial și pătruns. Iron Dome îl ascultă grav și competent, preocupat să nu dezamăgească. Să nu NE dezamăgească! Pentru că ruda sa apropiată, Praștia lui David, dorește să se mute la noi! Inocenți, ne uitam la televizor și-n castronul cu floricele și habar n-aveam că, de fapt, noi suntem publicul-target. Până la urmă, pasămite, bombardamentele asupra Fâșiei Gaza par să fi avut ca intenție principală să ne convingă pe noi, pe bulgari, pe sloveni, pe albanezi și pe alții din Balcani - iar ne-au mutat în Balcani, bă, noi suntem în Carpați, au aflat chiar și americanii!- să ne convingă, deci, pe noi să cumpărăm magicul scut. Scut, dom, praștie, OK! Există și pelerină de invizibilitate spre vânzare? Că așa e în Harry Potter și, fără Harry Potter, nu se poate, am zis! În vara asta, la Jocurile Olimpice, a fost reactivată chiar și umbrela lu' Mary Poppins. E o sugestie interesantă, poate o aprofundează cineva. Întrucât, din câte aflu, la pelerina de invizibilitate, deja se lucrează intens. Cine lucrează? Un uimitor grup de cercetători uimitori, desigur! Repet: nu știu unde e mai wild! Dom'le, nu mai suntem noi în NATO? Americanii nu mai vin cu scutul lor? Ne-au lăsat doar scutecul? La unison cu propriul meu computer, îmi vine să exclam ”He's dead, Jim!”.
Am mai scris și despre asta, știam că, și în Amrika - mai ales acolo! - se ceartă ca turbații pe bani, iar scutul cel devesel ar putea să cadă victimă, chiar s-a și propus deja. Dar totuși ce-ar fi de înțeles din oferta israeliană? În vremea Războiului Rece, se mai făcea câte un film cu James Bond pentru ca Occidentul să-și promoveze invențiile militare și, ulterior, să le și vândă. Acum, se organizează direct bombardamente? Cu alte cuvinte, ce s-o mai frecăm, să vedem agregatul direct la lucru! Și, la party, când se bea aldămașul, ce-ar urma să fie, artificii pe bază de napalm?!
Eu am înțeles că demonstrația Israelului viza Iranul. În treacăt, foarte în treacăt, se bănuiește și se speră că Teheranul a băgat la tărtăcuță. Pare puțin probabil că are rachete demne de nasul scutului respectiv. Și, dacă tot n-are cu ce, să nu mai agaseze omenirea cu absurde și inutile discursuri și promisiuni amenințătoare și să nu mai sâcâie nici sateliții europeni cu unele bâzâieli și miorlăieli ridicole, cum, după unele opinii, pare să fi făcut în ultimul timp. Revenind...
Astfel, deodată, sinistra demonstrație a bombardării Fâșiei Gaza echivalează cu un fel de showroom pervers! Gotic! Gothic! Fâșia Gaza a fost bombardată pentru ca să cumpărăm noi și alții scutul-praștie sau praștia-scut?! Joc într-un film mut. Perfect! Iar toate acestea se petrec în vremea în care avem un ministru al Sănătății palestinian, născut, unde anume, fix în Siria?! Când este exhumat Yasser Arafat?! Iar ambasadorul Israelului, în chip de captatio benevolentiae, ne spune că mințișoarele noastre românești ni s-ar băga altfel în căpșor dacă am fi atacați cu niscaiva rachete teroriste?! Nu e politically correct așa că, în pofida repetatelor recomandări de conduită și atitudine din filmele americane, am luat-o totuși personal. Așadar, e o simplă precizare, e o figură de stil, e o amenințare? Dacă, voit sau nu, tot jucăm în superproducții d-astea cu denumiri biblice sugestive, cu armaghedoane, cu mortal kombat în deșert, să punem și noi, atunci, întrebarea aia fundamentală: bre, da' americanii știu? Deși, îmi stă pe limbă să zic, bre, da' americanii știe? Ne-au dat ei cumva dezlegare să ne cumpărăm scuturi, prăștii, ghioage și coifuri de la un alt nene de pe piață? Că tocmai s-a întâlnit cu toți protagoniștii însăși doamna Thrillery Clinton. Cred că s-ar impune o clarificare pe foametea asta. Mai ales că situația s-ar putea să ne ducă exact în linia întâi. Așa că respectiva clarificare ar fi binevenită. Că, altminteri, putem să mai lăsăm Hollywoodul și în favoarea Mosfilmului. Rusia ce are? Că are! Numai ce și-a scos - iarăși! - navele de luptă la paradă. La o adică, se poate discuta și cu ea. Cu o singură condiție: să-i mai tacă gurița aia năbădăioasă a atât de pisăloagei prietene numită Vocea Rusiei! Că ne asurzește până la plictiseală și sictir.
Egiptul își redescoperă vocația gheșeftului și, prompt, sosește să își ia partea. Presupun că și pensia alimentară. Doar, după atâtea decenii, s-a obișnuit. Are și drept, și dreptate. Nu cu multă vreme în urmă, după cum am mai istorisit deja, pe unde alerga, aș vrea să știu, Calul Apocaliptic? Nu cumva prin Cairo? Ba da! Așa că este normal ca Egiptul să fie invitat la orice premieră pe această temă? Este! Mai ales că unii spectatori nesatisfăcuți de ritmul totuși lent al acțiunii ar dori și-o implicare acuș-acuș a Sinaiului. Chiar zilele astea, dacă s-ar putea. Cine poate rezolva asta? Egiptul! Ce-ar fi un conflict zonal fără Sinai și fără Suez? Nimic! Reiese clar doar din atâtea filme. Între timp, presupun că, nesătul de atâta publicitate câtă i s-a făcut, deh, vedetă, Calul Apocaliptic mai dorește să-și mai arate freza prin Tahrir încă o dată. În curând, va ajunge să dea și autografe. Lumea s-a strâns... din dinți și așteaptă apocalipsa după Coran de această dată întrucât Egiptul se radicalizează. Ăsta da film! Mai ales că, nici nu ieșise de pe platou bine, nici el, nici platoul, ( deja ) regretatul Mubarak, și se și auzeau glasuri sharioase cerând chiar și distrugerea imediată a Piramidelor și a Sfinxului ca să nu mai existe pretexte impure pentru invazii de cinefili maniaci.
E.T., în vizită la tovarășul Kim
În mod evident însă, nord-coreenii încearcă să ne păcălească. În ultimul timp, ne-au oferit numai imaginea de cântăreți, cu vocea și cu acordeonul, ca să nu ne arate cu ce se ocupă de fapt. Ei? Idei? Idei? Idei? Slăbuț! Nu mă refeream la lider. Ei bine, cică, nici nu mai au nevoie să se mai ostenească întru a comite bombardeaua fatală tuturor. Firește, nu și nouă care deja nu mai facem față numărului covârșitor de oferte de scuturi de profil. Noi suntem la adăpostul nuclear. Centralele nord-coreene cică au reactoare atât de teribile încât energia lor poate ajunge la mii de ani lumină! În acest mod, doar ei vor fi capabili să-i contacteze pe extratereștri. În orice caz, vor fi primii care îi vor contacta sau care vor fi contactați. Și, probabil, ultimii, dar - așa sunt geniile! - nu se încurcă ei în astfel de detalii. Ne lasă pe noi, chibiții. Și când vine această știre? Tocmai în zilele noastre când, după cum am mai scris, toate popoarele se bat pentru a avea șansa unei prime întâlniri de gradul cel mai grad cu prietenii noștri, extratereștrii! Se pregătise și un ambasador! Pasămite, nord-coreenii le-au luat caimacul spațial japonezilor, lăsându-i cu buza umflată. De altfel, invidioși, japonezii sunt și cei care i-au dat în gât. Lasă că, până la urmă, primii sau nu, și nord-coreenii tot la Spielberg, săracu', apelează. Poate nu atât de sărac dacă i-o fi dat Madoff banii înapoi - alt film captivant și destul de tânăruț! - ca să aibă omu' cu ce să-și cumpere scule, materiale și chifle ca să nu leșine de foame în platou, doar sunt vremuri grele. Oricum, se poate conta pe nord-coreeni, vor să ne facă o surpriză tuturor și să-i aducă pe extratereștri pe 21 decembrie 2012. De ce să umblăm cu jumătăți de măsură?! E apocalipsă la noi, să fie și la ei, să petrecem împreună!
Scheletiada, Moș Gerilă, vampirul cel năuc și preasfârșitul lumii
Pentru moment, probabil, și pentru foarte puțin timp, operațiunea SAS a avut parte de happy end, compania încă nu se închide, dar, greu de prevăzut următoarele episoade întrucât, brusc, telenovela suedeză s-a sucit, publicul e zăpăcit, prognoza economică e proastă, iar SAS depinde și de banii suedezi. Cât despre prognoză, până acum o săptămână și trei ore, era foarte bună, cea mai bună, mai bună, nici nu se putea, după cum cred că s-a înțeles deja că e jocul de glezne suedez. Ai aflat doar ce vor ei să-ți spună, faci eroarea să-i crezi, ei te-au păcălit, tu te-ai relaxat și te așezi confortabil ca să-ți mănânci chifteaua. Cum ai întors capul nițel, cum ți-au șutit-o din farfurie cu tot cu ea că e criză. E la modă. Poate vă mai întrebați ce e cu trenurile suedeze? Vă mai amintiți? Alea care mai și mergeau când nu stăteau. Trenul, nu, alt concept viguros al oricărei cinematografii! Trenurile suedeze sunt bine. Numai anul acesta au fost oprite de vreo 65 de ori până când guvernul a zis că le dă banii pe care-i cereau insistent și convingător. La un moment dat, calea ferată - doar se învățase acum! - a mai cerut o rectificare a rectificării. Nu s-a aprobat. Odată, s-a încordat, a sughițat, trenurile toate au stagnat și, desigur, rectificarea s-a prezentat la ordin.
În plus, ca noi toți, și Suedia are pe cap problemele Fâșiei Gaza. Cred că a început să fie bântuită de nostalgia Războiului Rece. Pare un sindrom generalizat. Așadar, simultan, Suedia luptă în favoarea cauzei palestiniene și premiază scriitori evrei care scriu despre lagăre. Păstrând proporțiile, atitudinea asta e aproximativ furată de la noi, de la Nicolae Ceaușescu, mai precis. Trebuia să ia Premiul Nobel pentru Pace pentru abilele și chiar performantele negocieri din Orientul Mijlociu, pe care le făcea, dar, până la urmă, n-a mai apucat. Suedezii au scăpat însă și din această situație neplăcută, dând vina, presupun, exclusiv pe norvegieni că pacea doar e în bătătura lor, e știut. Apropo de Premiul Nobel... Mare mister de ce nu-l primesc și românii. Că ungurii îl primesc din abundență. Păi, răspunsul e subînțeles. Am mai tratat și acest subiect. Mă reped că văd că iar e dezbatere și iar e surprindere. După Contrarevoluția din 1956, au fost acceptați în Suedia mulți refugiați maghiari. Treptat, s-au transformat într-o largă minoritate. Printre altele, aceasta face și ceea ce știe ea mai bine, respectiv, îi înjură pe români. Nu în ultimul rând, în materiale de televiziune prompt difuzate de televiziunea suedeză. Așadar, misterul, cel puțin o semnificativă parte din el, a fost rezolvat. Agatha Christie nu și-ar fi pierdut mai mult de trei secunde prețioase.
Dar nici economia, nici Premiul Nobel nu par să le mai intereseze pe suedeze. Au căzut în depresie, dar asta, în Nord, e banal. Depresia e atât de accentuată că, nu-i mai așteaptă nici pe extratereștri. Defulând refularea, s-au apucat să cumpere schelete ca să aibă cu cine dormi. În pat, nu în dulap. Dormitul e important. E important să dormi, e important să visezi. După cum se vede, e important și ce anume visezi. Dar e important și din ce motiv dormi. Suedia și Finlanda sunt lovite de numărul cel mai mare de cazuri de narcolepsie, posibil pe viață, apărute în urma vaccinului împotriva gripei porcine. Am mai relatat: Suedia a cumpărat o cantitate imensă de vaccin și a făcut mari presiuni la nivelul întregii populații ca să se imunizeze. Iată riscul neprevăzut: n-au murit de moartea porcului, au început să se transforme în Frumoasa-din-Pădurea-Adormită sau în Albă-ca-Zăpada, că tot suntem în Nord. Așa că, dacă vaccinul care a generat scandalul recent din România provine din Danemarca, faptul mi se pare interesant, nu lipsit de sens, ci, dimpotrivă, demn de a fi investigat.
Întorcându-mă la bizara opțiune pentru schelete... Nici povestea asta nu e complet nouă - ce mai poate fi nou?! - un scenariu cu unele puncte comune a mai fost folosit astă-vară parcă. O suedeză a călătorit în avion lângă un mort. A declarat că n-a deranjat-o. O fi fost aceeași? Dacă da, atunci mortul, dacă nu i-a făcut safteaua, poate considera că a avut noroc. Hm! Gotic! Gothic! Barri Gotic doar că ăsta e în Barcelona! Nu-i nimic, e plin de suedeze pe acolo. Poate că morții din zonă ar fi bine să treacă printr-un training de autoapărare, ceva.
Parcă am fi în vremea lui Nosferatu. Păi și suntem! Vampirii mișună peste tot, și pe ecrane, și în realitate. Ca să fie în tendințe, Serbia chiar și-a reactivat vampirul favorit, Sava Savanovici. Cică, bietul de el, ar fi foarte derutat. Năuc, mai precis. Cine nu e și cine nu ar fi? I-au dărâmat căscioara de unde nu mai supăra pe nimeni și, acum, oamenii fac pe istericii. Monoton și demodat, tot usturoiul e promovat ca leac miraculos. Boring! Să mai încerce, dom'le, și altceva! De pildă, o savarină. Poate Sava Savanovici o apreciază, o consideră gustoasă și se lasă de vechile apucături. Poate, în schimb, se apucă de gătit, după cum pare să se fi apucat trei sferturi din populația lumii, de te întrebi cine mai mănâncă dacă toată lumea gătește și se și promovează pe net. On second thought, totuși, nu știu dacă ideea cu gătitul ar fi cea mai fericită în cazul unui vampir fie el și reactivat. Mai ales dacă e năuc. Lasă că vine Praștia lui David în Balcani și rezolvă tot ce mai era de rezolvat. În cazul lui Vlad Țepeș, noi am vrea să-i dezactivăm nemeritatul statut de vampir, dar nu ne lasă numeroșii admiratori și nici creierii lor proaspăt spălați. Zombies sunt convocați oficial la propria apocalipsă. Doar e presfârșitul lumii! Nu se ratează nimic! Nimeni nu-i uitat! Din pur entuziasm, nu cu multă vreme în urmă, zombies au și făcut unele demonstrații convingătoare în America. Îl pomenisem pe Nosferatu... Chiar dacă joacă, preponderent, în Transferatu, în Restructuratu sau în Destructuratu, inspirate de același Halloween, compatrioatele noastre s-au apucat și ele de scheletiadă, adicătelea, de strâns schelete. În brațe. După ce, mai întâi, le-au strâns din morgă, din cimitire și de pe internet. Uau! Au! Au scăpat extratereștrii. Sau este conspirația lor?
Să nu uit! Să nu mai fim supărați pe Olanda că ne urăște și că vrea să ne ia Constanța! Constanța pare salvată, o iau rușii, domnul Mazăre a rezolvat chestiunea. Cu tot cu Cazinou. Cum o fi fost oare costumat la negocieri? Olanda nu ne urăște doar pe noi! Există voci în Olanda care, se pare, destul de apăsat, propun rezolvarea conflictului din Gaza prin sterilizarea palestinienilor. Aceste voci au citit ele oare ”Jurnalul Annei Frank”? Sau nu? Sau l-au citit prea mult? Sau doar pe el? Sau invers? Sau doar vreo parodie sau vreo versiune adaptată pentru benzi colorate? Sau asta este una dintre interpretările recomandate cititorilor din întreaga lume?
Cât despre McAfee, s-a integrat în comunitatea blogărașilor. Putea să creadă marele John McAfee că apucă o astfel de zi și o astfel de noapte? Că îl paște o asemenea rușine? Că va apuca vremea în care nu-i va rămâne decât blogul ca să se apere de presa cea rea care-i distruge imaginea? The end of the world is upon us!...
Firește, nu poate fi uitată inegalabila premieră avându-i ca protagoniști pe spionii cehi în Grecia! Urmașii lui Svejk, în Grecia! În Grecia?! Să spioneze ce? Rușii au cumpărat aproape tot. Poate spionau în favoarea chinezilor?! Poate îi spionau pe turcii de vizavi?! Și, astfel, ajung acolo unde voiam să ajung: la Turcia. Dar, nu așa, imediat, ci, mai întâi, trecând nițeluș pe acasă.
Până una-alta, Papa ne lasă fără Crăciun. Gata! Am scăpat de-o grijă. Noi suntem antrenați. Noi l-am cunoscut și pe Moș Gerilă. Avantajul vârstei și atuul experienței. Noi supraviețuim. Exemplu de gândire pozitivă și de mental bine exersat. Acum, nici Papa n-avea încotro! Lumea nu l-a înțeles și l-a făcut fascist. Dar, n-avea încotro! Din moment ce lumea, ajunsă la cheremul capriciilor mayașilor, se termină pe 21 decembrie 2012 trecute fix, ce sens ar mai avea Crăciunul? Cum să mai fie Crăciun? Îl vom avea live, în a patra dimensiune, ba chiar, și mai sigur, în a cincea, dar, am mai spus, asta e doar pentru merituoși. Cine se știe în această situație, să pregătească totuși bradul, dar, înainte de 21 decembrie întrucât e o situație de forță majoră. Mai de forță majoră decât asta ce-ar putea fi?! În aceste circumstanțe, cu aceste maniere și în acest rit-m, avem nu numai presfârșitul lumii, avem chiar preasfârșitul lumii.
Am mai scris și despre asta, știam că, și în Amrika - mai ales acolo! - se ceartă ca turbații pe bani, iar scutul cel devesel ar putea să cadă victimă, chiar s-a și propus deja. Dar totuși ce-ar fi de înțeles din oferta israeliană? În vremea Războiului Rece, se mai făcea câte un film cu James Bond pentru ca Occidentul să-și promoveze invențiile militare și, ulterior, să le și vândă. Acum, se organizează direct bombardamente? Cu alte cuvinte, ce s-o mai frecăm, să vedem agregatul direct la lucru! Și, la party, când se bea aldămașul, ce-ar urma să fie, artificii pe bază de napalm?!
Eu am înțeles că demonstrația Israelului viza Iranul. În treacăt, foarte în treacăt, se bănuiește și se speră că Teheranul a băgat la tărtăcuță. Pare puțin probabil că are rachete demne de nasul scutului respectiv. Și, dacă tot n-are cu ce, să nu mai agaseze omenirea cu absurde și inutile discursuri și promisiuni amenințătoare și să nu mai sâcâie nici sateliții europeni cu unele bâzâieli și miorlăieli ridicole, cum, după unele opinii, pare să fi făcut în ultimul timp. Revenind...
Astfel, deodată, sinistra demonstrație a bombardării Fâșiei Gaza echivalează cu un fel de showroom pervers! Gotic! Gothic! Fâșia Gaza a fost bombardată pentru ca să cumpărăm noi și alții scutul-praștie sau praștia-scut?! Joc într-un film mut. Perfect! Iar toate acestea se petrec în vremea în care avem un ministru al Sănătății palestinian, născut, unde anume, fix în Siria?! Când este exhumat Yasser Arafat?! Iar ambasadorul Israelului, în chip de captatio benevolentiae, ne spune că mințișoarele noastre românești ni s-ar băga altfel în căpșor dacă am fi atacați cu niscaiva rachete teroriste?! Nu e politically correct așa că, în pofida repetatelor recomandări de conduită și atitudine din filmele americane, am luat-o totuși personal. Așadar, e o simplă precizare, e o figură de stil, e o amenințare? Dacă, voit sau nu, tot jucăm în superproducții d-astea cu denumiri biblice sugestive, cu armaghedoane, cu mortal kombat în deșert, să punem și noi, atunci, întrebarea aia fundamentală: bre, da' americanii știu? Deși, îmi stă pe limbă să zic, bre, da' americanii știe? Ne-au dat ei cumva dezlegare să ne cumpărăm scuturi, prăștii, ghioage și coifuri de la un alt nene de pe piață? Că tocmai s-a întâlnit cu toți protagoniștii însăși doamna Thrillery Clinton. Cred că s-ar impune o clarificare pe foametea asta. Mai ales că situația s-ar putea să ne ducă exact în linia întâi. Așa că respectiva clarificare ar fi binevenită. Că, altminteri, putem să mai lăsăm Hollywoodul și în favoarea Mosfilmului. Rusia ce are? Că are! Numai ce și-a scos - iarăși! - navele de luptă la paradă. La o adică, se poate discuta și cu ea. Cu o singură condiție: să-i mai tacă gurița aia năbădăioasă a atât de pisăloagei prietene numită Vocea Rusiei! Că ne asurzește până la plictiseală și sictir.
Egiptul își redescoperă vocația gheșeftului și, prompt, sosește să își ia partea. Presupun că și pensia alimentară. Doar, după atâtea decenii, s-a obișnuit. Are și drept, și dreptate. Nu cu multă vreme în urmă, după cum am mai istorisit deja, pe unde alerga, aș vrea să știu, Calul Apocaliptic? Nu cumva prin Cairo? Ba da! Așa că este normal ca Egiptul să fie invitat la orice premieră pe această temă? Este! Mai ales că unii spectatori nesatisfăcuți de ritmul totuși lent al acțiunii ar dori și-o implicare acuș-acuș a Sinaiului. Chiar zilele astea, dacă s-ar putea. Cine poate rezolva asta? Egiptul! Ce-ar fi un conflict zonal fără Sinai și fără Suez? Nimic! Reiese clar doar din atâtea filme. Între timp, presupun că, nesătul de atâta publicitate câtă i s-a făcut, deh, vedetă, Calul Apocaliptic mai dorește să-și mai arate freza prin Tahrir încă o dată. În curând, va ajunge să dea și autografe. Lumea s-a strâns... din dinți și așteaptă apocalipsa după Coran de această dată întrucât Egiptul se radicalizează. Ăsta da film! Mai ales că, nici nu ieșise de pe platou bine, nici el, nici platoul, ( deja ) regretatul Mubarak, și se și auzeau glasuri sharioase cerând chiar și distrugerea imediată a Piramidelor și a Sfinxului ca să nu mai existe pretexte impure pentru invazii de cinefili maniaci.
E.T., în vizită la tovarășul Kim
În mod evident însă, nord-coreenii încearcă să ne păcălească. În ultimul timp, ne-au oferit numai imaginea de cântăreți, cu vocea și cu acordeonul, ca să nu ne arate cu ce se ocupă de fapt. Ei? Idei? Idei? Idei? Slăbuț! Nu mă refeream la lider. Ei bine, cică, nici nu mai au nevoie să se mai ostenească întru a comite bombardeaua fatală tuturor. Firește, nu și nouă care deja nu mai facem față numărului covârșitor de oferte de scuturi de profil. Noi suntem la adăpostul nuclear. Centralele nord-coreene cică au reactoare atât de teribile încât energia lor poate ajunge la mii de ani lumină! În acest mod, doar ei vor fi capabili să-i contacteze pe extratereștri. În orice caz, vor fi primii care îi vor contacta sau care vor fi contactați. Și, probabil, ultimii, dar - așa sunt geniile! - nu se încurcă ei în astfel de detalii. Ne lasă pe noi, chibiții. Și când vine această știre? Tocmai în zilele noastre când, după cum am mai scris, toate popoarele se bat pentru a avea șansa unei prime întâlniri de gradul cel mai grad cu prietenii noștri, extratereștrii! Se pregătise și un ambasador! Pasămite, nord-coreenii le-au luat caimacul spațial japonezilor, lăsându-i cu buza umflată. De altfel, invidioși, japonezii sunt și cei care i-au dat în gât. Lasă că, până la urmă, primii sau nu, și nord-coreenii tot la Spielberg, săracu', apelează. Poate nu atât de sărac dacă i-o fi dat Madoff banii înapoi - alt film captivant și destul de tânăruț! - ca să aibă omu' cu ce să-și cumpere scule, materiale și chifle ca să nu leșine de foame în platou, doar sunt vremuri grele. Oricum, se poate conta pe nord-coreeni, vor să ne facă o surpriză tuturor și să-i aducă pe extratereștri pe 21 decembrie 2012. De ce să umblăm cu jumătăți de măsură?! E apocalipsă la noi, să fie și la ei, să petrecem împreună!
Scheletiada, Moș Gerilă, vampirul cel năuc și preasfârșitul lumii
Pentru moment, probabil, și pentru foarte puțin timp, operațiunea SAS a avut parte de happy end, compania încă nu se închide, dar, greu de prevăzut următoarele episoade întrucât, brusc, telenovela suedeză s-a sucit, publicul e zăpăcit, prognoza economică e proastă, iar SAS depinde și de banii suedezi. Cât despre prognoză, până acum o săptămână și trei ore, era foarte bună, cea mai bună, mai bună, nici nu se putea, după cum cred că s-a înțeles deja că e jocul de glezne suedez. Ai aflat doar ce vor ei să-ți spună, faci eroarea să-i crezi, ei te-au păcălit, tu te-ai relaxat și te așezi confortabil ca să-ți mănânci chifteaua. Cum ai întors capul nițel, cum ți-au șutit-o din farfurie cu tot cu ea că e criză. E la modă. Poate vă mai întrebați ce e cu trenurile suedeze? Vă mai amintiți? Alea care mai și mergeau când nu stăteau. Trenul, nu, alt concept viguros al oricărei cinematografii! Trenurile suedeze sunt bine. Numai anul acesta au fost oprite de vreo 65 de ori până când guvernul a zis că le dă banii pe care-i cereau insistent și convingător. La un moment dat, calea ferată - doar se învățase acum! - a mai cerut o rectificare a rectificării. Nu s-a aprobat. Odată, s-a încordat, a sughițat, trenurile toate au stagnat și, desigur, rectificarea s-a prezentat la ordin.
În plus, ca noi toți, și Suedia are pe cap problemele Fâșiei Gaza. Cred că a început să fie bântuită de nostalgia Războiului Rece. Pare un sindrom generalizat. Așadar, simultan, Suedia luptă în favoarea cauzei palestiniene și premiază scriitori evrei care scriu despre lagăre. Păstrând proporțiile, atitudinea asta e aproximativ furată de la noi, de la Nicolae Ceaușescu, mai precis. Trebuia să ia Premiul Nobel pentru Pace pentru abilele și chiar performantele negocieri din Orientul Mijlociu, pe care le făcea, dar, până la urmă, n-a mai apucat. Suedezii au scăpat însă și din această situație neplăcută, dând vina, presupun, exclusiv pe norvegieni că pacea doar e în bătătura lor, e știut. Apropo de Premiul Nobel... Mare mister de ce nu-l primesc și românii. Că ungurii îl primesc din abundență. Păi, răspunsul e subînțeles. Am mai tratat și acest subiect. Mă reped că văd că iar e dezbatere și iar e surprindere. După Contrarevoluția din 1956, au fost acceptați în Suedia mulți refugiați maghiari. Treptat, s-au transformat într-o largă minoritate. Printre altele, aceasta face și ceea ce știe ea mai bine, respectiv, îi înjură pe români. Nu în ultimul rând, în materiale de televiziune prompt difuzate de televiziunea suedeză. Așadar, misterul, cel puțin o semnificativă parte din el, a fost rezolvat. Agatha Christie nu și-ar fi pierdut mai mult de trei secunde prețioase.
Dar nici economia, nici Premiul Nobel nu par să le mai intereseze pe suedeze. Au căzut în depresie, dar asta, în Nord, e banal. Depresia e atât de accentuată că, nu-i mai așteaptă nici pe extratereștri. Defulând refularea, s-au apucat să cumpere schelete ca să aibă cu cine dormi. În pat, nu în dulap. Dormitul e important. E important să dormi, e important să visezi. După cum se vede, e important și ce anume visezi. Dar e important și din ce motiv dormi. Suedia și Finlanda sunt lovite de numărul cel mai mare de cazuri de narcolepsie, posibil pe viață, apărute în urma vaccinului împotriva gripei porcine. Am mai relatat: Suedia a cumpărat o cantitate imensă de vaccin și a făcut mari presiuni la nivelul întregii populații ca să se imunizeze. Iată riscul neprevăzut: n-au murit de moartea porcului, au început să se transforme în Frumoasa-din-Pădurea-Adormită sau în Albă-ca-Zăpada, că tot suntem în Nord. Așa că, dacă vaccinul care a generat scandalul recent din România provine din Danemarca, faptul mi se pare interesant, nu lipsit de sens, ci, dimpotrivă, demn de a fi investigat.
Întorcându-mă la bizara opțiune pentru schelete... Nici povestea asta nu e complet nouă - ce mai poate fi nou?! - un scenariu cu unele puncte comune a mai fost folosit astă-vară parcă. O suedeză a călătorit în avion lângă un mort. A declarat că n-a deranjat-o. O fi fost aceeași? Dacă da, atunci mortul, dacă nu i-a făcut safteaua, poate considera că a avut noroc. Hm! Gotic! Gothic! Barri Gotic doar că ăsta e în Barcelona! Nu-i nimic, e plin de suedeze pe acolo. Poate că morții din zonă ar fi bine să treacă printr-un training de autoapărare, ceva.
Parcă am fi în vremea lui Nosferatu. Păi și suntem! Vampirii mișună peste tot, și pe ecrane, și în realitate. Ca să fie în tendințe, Serbia chiar și-a reactivat vampirul favorit, Sava Savanovici. Cică, bietul de el, ar fi foarte derutat. Năuc, mai precis. Cine nu e și cine nu ar fi? I-au dărâmat căscioara de unde nu mai supăra pe nimeni și, acum, oamenii fac pe istericii. Monoton și demodat, tot usturoiul e promovat ca leac miraculos. Boring! Să mai încerce, dom'le, și altceva! De pildă, o savarină. Poate Sava Savanovici o apreciază, o consideră gustoasă și se lasă de vechile apucături. Poate, în schimb, se apucă de gătit, după cum pare să se fi apucat trei sferturi din populația lumii, de te întrebi cine mai mănâncă dacă toată lumea gătește și se și promovează pe net. On second thought, totuși, nu știu dacă ideea cu gătitul ar fi cea mai fericită în cazul unui vampir fie el și reactivat. Mai ales dacă e năuc. Lasă că vine Praștia lui David în Balcani și rezolvă tot ce mai era de rezolvat. În cazul lui Vlad Țepeș, noi am vrea să-i dezactivăm nemeritatul statut de vampir, dar nu ne lasă numeroșii admiratori și nici creierii lor proaspăt spălați. Zombies sunt convocați oficial la propria apocalipsă. Doar e presfârșitul lumii! Nu se ratează nimic! Nimeni nu-i uitat! Din pur entuziasm, nu cu multă vreme în urmă, zombies au și făcut unele demonstrații convingătoare în America. Îl pomenisem pe Nosferatu... Chiar dacă joacă, preponderent, în Transferatu, în Restructuratu sau în Destructuratu, inspirate de același Halloween, compatrioatele noastre s-au apucat și ele de scheletiadă, adicătelea, de strâns schelete. În brațe. După ce, mai întâi, le-au strâns din morgă, din cimitire și de pe internet. Uau! Au! Au scăpat extratereștrii. Sau este conspirația lor?
Să nu uit! Să nu mai fim supărați pe Olanda că ne urăște și că vrea să ne ia Constanța! Constanța pare salvată, o iau rușii, domnul Mazăre a rezolvat chestiunea. Cu tot cu Cazinou. Cum o fi fost oare costumat la negocieri? Olanda nu ne urăște doar pe noi! Există voci în Olanda care, se pare, destul de apăsat, propun rezolvarea conflictului din Gaza prin sterilizarea palestinienilor. Aceste voci au citit ele oare ”Jurnalul Annei Frank”? Sau nu? Sau l-au citit prea mult? Sau doar pe el? Sau invers? Sau doar vreo parodie sau vreo versiune adaptată pentru benzi colorate? Sau asta este una dintre interpretările recomandate cititorilor din întreaga lume?
Cât despre McAfee, s-a integrat în comunitatea blogărașilor. Putea să creadă marele John McAfee că apucă o astfel de zi și o astfel de noapte? Că îl paște o asemenea rușine? Că va apuca vremea în care nu-i va rămâne decât blogul ca să se apere de presa cea rea care-i distruge imaginea? The end of the world is upon us!...
Firește, nu poate fi uitată inegalabila premieră avându-i ca protagoniști pe spionii cehi în Grecia! Urmașii lui Svejk, în Grecia! În Grecia?! Să spioneze ce? Rușii au cumpărat aproape tot. Poate spionau în favoarea chinezilor?! Poate îi spionau pe turcii de vizavi?! Și, astfel, ajung acolo unde voiam să ajung: la Turcia. Dar, nu așa, imediat, ci, mai întâi, trecând nițeluș pe acasă.
Până una-alta, Papa ne lasă fără Crăciun. Gata! Am scăpat de-o grijă. Noi suntem antrenați. Noi l-am cunoscut și pe Moș Gerilă. Avantajul vârstei și atuul experienței. Noi supraviețuim. Exemplu de gândire pozitivă și de mental bine exersat. Acum, nici Papa n-avea încotro! Lumea nu l-a înțeles și l-a făcut fascist. Dar, n-avea încotro! Din moment ce lumea, ajunsă la cheremul capriciilor mayașilor, se termină pe 21 decembrie 2012 trecute fix, ce sens ar mai avea Crăciunul? Cum să mai fie Crăciun? Îl vom avea live, în a patra dimensiune, ba chiar, și mai sigur, în a cincea, dar, am mai spus, asta e doar pentru merituoși. Cine se știe în această situație, să pregătească totuși bradul, dar, înainte de 21 decembrie întrucât e o situație de forță majoră. Mai de forță majoră decât asta ce-ar putea fi?! În aceste circumstanțe, cu aceste maniere și în acest rit-m, avem nu numai presfârșitul lumii, avem chiar preasfârșitul lumii.
Întoarcerea lui Fram
Am completat cadrul cinematografic, să mergem mai departe...
Septembrie... Nu e nici filmul, nu e nici melodia, nu e nici poezia, sunt eu care am aterizat, buf, exact în canicula de la București. Și, aproape, am murit în direct. Lumea, câtă mai exista, trecută prin +45 de grade la umbră, se răcorea, fericită și recunoscătoare, la vreo +35. Numai. Practic, se băgase aer condiționat la liber, în oraș. În aceste condiții, supraviețuitorii nu puteau pricepe lichefierea penibilă a unui biet locuitor al banchizei lăsată hăt departe, peste mări și țări, locuitor care, în direct, transpira, se sufoca, se dilata, ce mai, se ducea. Altminteri, toți aterizații la București, fără excepție, păreau loviți de sindromul japonez, adică, să pătrundă cumva, rapid, în rărunchii orașului, dar fără taxi, fără psihopați și fără câini vagabonzi. Să nu uităm că nu avem doar o japoneză pe conștiință, tânăra asasinată, avem și un japonez, mușcat mortal de un câine. Așa că intrarea arc-triumfală se face acum în capitală de către aproape toată lumea doar cu autobuzul sau cu sună-un-prieten sau altceva dacă există, dar un altceva bine știut și bine verificat. În autobuz, e pitoresc, nu știu dacă și criminalii, dar, sigur, hoții se urcă vioi pentru a identifica eventualele victime interesante, inclusiv, pentru o socializare picantă cu ele. După câte am înțeles, percheziția, dacă nu poate fi evitată, pare să se petreacă mai încolo nițel, la coborâre, pe stradă sau în stație, eventual, la gară dacă nou-sosiții sunt atrași de misterul și de exotismul provinciei.
Am stat în urbe câteva ceasuri, am luat la cunoștință starea națiunii, mi-am verificat intuițiile metafizice în urma cărora, scrisesem timp de câteva luni, am asistat la nunți elitiste, asezonate cu înfocate huiduieli populare, am savurat - odată deschis televizorul, faptul nu putea fi nicidecum evitat - amenințări, blesteme, înjurături, certuri, promisiuni electorale care mai de care mai suprareliste, mai grotești și mai hilare, m-am reacomodat cu urletele mascotei românești și, desigur, bucureștene, maidanezul, produs de serie în sute de mii de exemplare delicios de înspăimântătoare. Efect pozitiv, urletele acopereau promisiunile electorale. Nu puteam da sonorul mai tare ca să nu-i deranjez pe vecinii aparent concentrați, ca să nu spun chiar focusați, asupra modestei lor afaceri, bănuiesc, un salon de masaj erotic. Ce altă afacere s-ar mai putea face?! Dar, chiar și în aceste condiții precare, tot am înțeles că domnul Dan Diaconescu vrea să-mi dăruiască 20 000 euro, am reținut, am salvat în memorie, viitorul era azi și suna bine, totuși, nu reintrasem suficient de mult în atmosferă încât să dau și SMS. Însă, nu uit și nu iert și, dacă e nevoie, vin personal după bani!
Toate aceste delectări naționale de mai să pierd avionul, plus o tratațiune cosmopolită à la Hercule Poirot, croissants și cafea, în doar câteva ore. Suflul mi-l pierdusem oricum. Timpul nu. Televizorul și contextul aveau efectul unui soi de zumba fitness cu efect deplin asupra nervilor mei moleșiți, fleșcăiți chiar. Sindromul banchizei dispărea. Fram se retrezea. Până la urmă, n-am avut încotro și, plină de forțe proaspete, la primul urlet atât de visceral al gunoierilor și al pasionaților ecologiști autohtoni, veniți după orice, după oricine, după tot, de la fier vechi, la tot ce are omu-n casă, fără să mă panichez, mi-am înșfăcat bagajul adaptat corespunzător, am schimbat caii și-am șters-o la Istanbul sau la Constantinopol(e), mă rog, de la caz la caz, după gust, după lecturi și după nostalgii.
Beiul cel țâfnos și rahatul lui
Ce era în Istanbul? Constantinopol, din ce în ce mai puțin spre deloc. Nu intru în detalii și în clișee turistice, nu e cazul, se cam știe de către toată lumea ce și cum. Din punctul meu de vedere, există câteva surprinderi importante și voi zăbovi asupra lor.
Am tot scris despre faptul că Turcia este într-un intens proces de otomanizare. S-a produs. Acesta este cuvântul-cheie pretutindeni. Aceasta este și atitudinea. Aproape orice inscripție, orice anunț, orice invitație, orice referire cuprinde vocabula otoman. Mâncarea este otomană, politica este otomană, hainele, arhitectura, spiritualitatea, suvenirurile, bazarul, muzeele, străzile, cafeaua, ceaiul, localurile, baclavalele, sarailiile sunt și ele otomane. Nu la modul îmbietor, la modul amenințător. Brusc, toate spectrele afine acestui concept al otomanizării te vizitează și constați cu un frison că ai traume. Nu prea ai mai mânca nici măcar inofensivii covrigi. Otomani și ei. Nastratin Hogea însuși devine otoman și, reprofilat, are o căutătură antipatică, de neguțător chitros.
În ultimii ani, Turcia a avut parte de avânt economic, foarte bine, îi dorim succes. Însă, în acest context, treptat, pare a-și redescoperi vocația aroganței. Cam în toate situațiile, te simți și cam singur și cam nesigur. Fețele sunt toate cam prea acre și cam prea ostile. Vânzătorii de bilete de la intrarea în muzee întâmpină turiștii cu atitudini aspre de ieniceri, în fapt, adesea, prin această tentativă de impunere vulgară, încercând să-i jefuiască de mult mai mult decât costul vizitării, oricum, aproape întotdeauna, foarte ridicat, nejustificat de ridicat. O conduită foarte otomană, de altfel. Sunt situații când cel mai deștept, respectiv turistul agresat, cedează și, contrar convingerilor și așteptărilor agresorilor, întoarce spatele culturii otomane și renunță să mai sponsorizeze astfel de muzee cu astfel de gazde, ghizi, curatori. Mai ales că - sfidarea trebuie să aibă și ea limitele ei! - Bizanțul este reîmpins, frecvent, în colțuri mai mult decât umile și obscure de către, desigur, aceeași omniprezentă, omnipotentă și contondentă otomanizare. Vizitarea unui muzeu, dacă totuși se petrece, este însoțită de fețe încruntate, deh, e un favor, și de niște zbierete menite doar să mâne isteric lumea, de colo-colo, împiedicând-o să și vadă ceva. Dacă tot a plătit, și încă mult!... Foarte otoman.
Foarte otomană este și vegetația din parcuri. Așa ne informează plăcuțele cel puțin. Ba chiar, precizările merg mai departe. Astfel, turiștii află că luxurianta vegetație provine strict din partea turco-otomană și islamică a Ciprului! Doar de acolo! Partea grecească și creștină a Ciprului nu cunoaște înzestrări naturale similare. Nici nu poate visa la o asemenea onoare.
Cât despre rugăciunea muezinului, există, firește, dar, într-adevăr, pare să se audă direct și de la Sfânta Sofia. Citisem că s-ar fi petrecut un astfel de fapt și el pare real, microfoanele sunt situate în așa fel încât acesta este efectul, de retransformare a Sfintei Sofia în moschee. Astfel, se cam încalcă toate acordurile care promiteau o strictă neutralitate muzeală pentru minunata biserică.
Aglomerația este sufocantă, Istanbulul este un oraș gigantic și, asta e de bine, vizibil, s-a construit mult. Contrastele rămân puternice. În continuare, trebuie să mărturisesc, prețuiesc cafeaua și ceaiul care-mi par, ca întotdeauna, extraordinare. Am apreciat și faptul că ni se permite intrarea fără viză. Oricum, am plătit și plătim destul. Am apreciat totuși.
Dar, de când s-a introdus lira nouă, turcii par că și-au pierdut geniul negoțului, muza negoțului sau și acestea s-au otomanizat. Și-au pierdut și orice urmă de zâmbet, deh, așa dă bine la otomani. În plus, nu prea mai negociază nimic. Iar prețurile, de cele mai multe ori, sunt uriașe. Parcă și simțul măsurii s-a făcut iar otoman. Cât despre calitate, aceasta s-a făcut total chinezească. Inclusiv, în cazul rahatului. Până la urmă, rahatul e un etalon demn de luat în seamă în cazul unei societăți care îl are ca simbol. Din păcate, în acest moment, în Istanbul, adevărul e în rahat. Care, pe cutie, este, fatalitate, pompos otomanizat, dar, înăuntru, zace pur și simplu înstrăinat de sine însuși. O caricatură de rahat! Nu se poate să pierdem, în același timp, chiar totul, și pe Nastratin Hogea, și rahatul! Fără nici un firman și fără nici o negociere!
Din imense frustrări, Turcia a vrut să intre în Europa măcar așa, cu prețurile. La Istanbul, a reușit. A și ieșit din ea. Dar și din ea însăși. Astfel, tocăturile și seurile otomane se vând la preț de cordon bleu dintr-un mare restaurant, înghețata ceva mai de soi e mai scumpă decât la Paris, sucul de rodii proaspăt stors se îndoaie cu apă și costă mai mult decât dacă l-ar reimporta din Nord, pielăria de calitate e mai scumpă decât în Germania, Franța și Suedia la un loc, cataiful, baclavaua, sarailia, - oribil, brutal de îndulcite și de însiropate - și, evident, rahatul - făcut de rușine, după cum am arătat - concurează lejer prețul drogurilor, prăjiturile se bat pentru supremație în topul paralelor direct cu suvenirurile, cărțile rămân doar în librării, aurul, foarte frumos lucrat, se luptă pe viață și pe moarte cu sine însuși, nu-l bagă nimeni în seamă, argintul sforăie-n vitrine, bazarul a ajuns loc de promenadă înțesată, dar destul de neproductivă. Probabil, dacă ai răbdare și energie, poți să te afunzi în furnicar, în labirint, în măruntaiele orașului și, după minuțioase explorări și după atente cumpăniri, s-ar putea să și descoperi vreo cumpărătură interesantă. Nu mai e cazul meu. Cel puțin, în această viață.
Însă Turcia nu s-a otomanizat doar. S-a și islamizat. Continuă să o facă Sunt tot felul de semnale evidente, puternice. Actualele cercuri conducătoare ale Turciei tot vor să retransforme Turcia într-o mare putere, dar, neapărat, cu păstoase tușe musulmane. Acuma, am precizat că, în marea lor majoritate, locuitorii Istanbului s-au acrit. Nu toți. Există și oameni foarte educați, foarte cultivați și foarte amabili, am întâlnit, am cunoscut, există. Dar actuala tendință a comportamentului local este aceea de acreală atât de evidentă încât, dacă se poate, toți vizitatorii să se strepezească, mama lor de pehlivani! Uitătura de deochi se exercită asupra nevolnicelor femei, mai ales turiste, care neadaptate modei islamice, sunt o periculoasă ispită ghiaură pentru purii bărbați otomani. Însă acreala și deochiul se prăvălesc năprasnic și asupra tuturor celor care par să provină din zgripțuroaica-UE-care-îi-ține-pe-turcii-de-la-Înalta-Poartă-la-porticica-ei-pipernicită-dar-n-au-nevoie-turcii-de-UE-are-nevoie-UE-de-turci, am încheiat citatul. Deochiul devine aproape căutătura letală a Meduzei atunci când apar turiști senini, poate chiar fericiți în inconștiența lor de faptul că se găsesc în acel oraș, dar care au chipuri care, strict după criteriile secrete ale istanbulezilor, ar putea fi vag semitice. Indiferent cine sunt ei și de unde vin, indiferent dacă sunt sau nu semiți, prin aceasta, înțelegând atât evreii, cât și arabii, istanbulezii le aruncă o uitătură chiorâșă, disprețuitoare, țâfnoasă. Îi agresează verbal și gestual. Pentru că, în acest elan al otomanizării, Turcia, subit, își amintește de faptul că a fost o mare putere și regională, și internațională. Uită că a fost la un pas de ștergerea de pe hartă. Rememorează doar că a fost mare și tare. S-a dezmeticit și se rățoiește. Se poartă autoritar și excesiv față de Siria, față de Israel, față de Egipt, față de Europa etc. Un adevărat delir de personalitate. Față de americani, acreala turcească manifestă încă un oarecare respect, dar vigilent, rigid, exigent și îmbufnat. Să se știe, să se afle și să se cunoască! Turcia a moțăit prea mult, a fost umilită prea mult, a fost ignorată prea mult. A venit momentul să se trezească.
Poate că e momentul să ne trezim și noi. Și poate ar trebui să ne amintim permanent de Clauza Martiriul-Brâncovenilor și de Clauza Sabia-Sfântului-Ștefan-cel-Mare. Cel puțin! Două chestiuni extrem de grave și asta, la prima strigare. Și poate că ar trebui să introducem măcar aceste clauze în orice discuție și în orice negociere. Chiar așa! Ne-a cerut Turcia iertare , nouă și altora, pentru toate nenorocirile provocate? I-am cerut noi și alții Turciei despăgubiri pentru sutele de ani de deranj? Și ce deranj!!! Că Turcia văd că nu ezită și cere și declară că locul ei e în Europa! De când? De când a distrus Bizanțul? De când a impus birul, peșcheșul, bacșișul, robia și multe alte drăgălășenii? De când a furat sabia Sfântului Ștefan cel Mare? De când s-a luptat cu toți voievozii noștri? De când a adus baia de sânge la rang de modă? De când? De la Asediul Vienei? De la Războiul nostru de Independență? De la Primul Război Mondial? Deja, au început să apară documentare despre rolul civilizator jucat deTurcia în, unde altundeva, Europa! Plus, acu-i acu, documentare despre Pax Ottomana! Pax Ottomana pe care, cu greu, cu multe eforturi și cu multe jertfe personale, Turcia ar fi reușit - desigur, în scopuri absolut progresiste, înălțătoare și caritabile - s-o bage pe gâtul restului lumii care a avut nefericirea să-i cunoască rahatul! Lukum. Altminteri, gustos și parfumat, dacă nu e contrafăcut și dacă e servit într-un cadru elegant și prietenos. Desigur, urmărind telenovelele turcești. Rahat cu perje! Telenovele turcești! Era tot ce-i mai lipsea țâcnelii de acasă. În loc să ceară repatrierea sabiei Sfântului Ștefan cel Mare, românii stau împietriți de admirație în fața isprăvilor lui Soliman Magnificul și în fața epocii sale! Primind cu entuziasm modelul roabei creștine transformată în sultană, probabil, în mintea abisală a turcului - ești turc, nu pricepi? - un exemplu pozitiv pentru toată lumea creștină care ar trebui să înghită și rahatul cu Pax Ottomana, ba chiar să și dorească o reactivare a ei! Astfel, nu mai intră Turcia în UE! Intră UE în Turcia! O ia de unde a lăsat-o! O ia de la Asediul Vienei! Că, în Germania, sunt deja peste patru milioane de turci. Nu mai este Turcia membru NATO! NATO trebuie să răspundă la ordinele Turciei, după cum se și vede din repetatele încercări de a tot invada Siria și nu numai! Că doar Turcia e expertă! N-a dat ea lumii Pax Ottomana?! Vax Ottomana! Turcia și-a reamintit că e otomană! Perfect! Propun să ne amintim și noi cu toții! Temeinic! Dar, propun să-i amintim și Turciei ce înseamnă exact faptul că a fost otomană, precum și ce ar însemna reotomanizarea ei. Din perspectiva noastră, a tuturor. Mai ales că, Turcia pare să uite acest aspect, mulți dintre cei care o locuiesc astăzi sunt, nu în ultimul rând, urmașii foștilor copii duși în robie, inclusiv de la noi. Nu pare a fi tocmai o bază pentru ca lumea să privească plină de simpatie și de entuziasm la aceste viguroase și rapide tendințe de otomanizare.
Nu mai ține nimeni minte ce a învățat la școală? Nu mai ține minte nimeni nimic din istoria noastră? Căscăm gura la istoria lor? N-o cunoaștem? Nu ne-a ajuns? Nu se găsește nimeni, repet, care să se zbată pentru a aduce sabia Sfântului Ștefan cel Mare definitiv, acasă? Ni se otomanizează mallurile, ni se otomanizează clinicile, ni se otomanizează bolnavii - jumătate din cei care erau în avion, se întorceau de pe la spitalele turcești - ni se otomanizează vacanțele, ni se otomanizează și televiziunea, ce mai urmează oare? Rușii care, din când în când, mai au unele prieteșuguri, întâlniri de taină și puneri la cale cu turcii, l-au otomanizat și pe celebrul ”Amiral”, dacă s-a vizionat filmul. L-au declarat exclusiv turc deși, la baza bazei, era românul Colceag, dintr-o familie inițial turcită și care a dat un pașă, e drept, dar o familie revenită la ortodoxie și, totuși, românească. Se poate verifica.
Cam atât. Mă întorc în noaptea polară. Echilibrul climatic e salvat, a venit prima ninsoare. Să nu fim totuși prea optimiști: prima ninsoare a durat vreo cinci minute. A trecut aproape ca și cum nici n-ar fi fost. În apartamentul de deasupra, vecinul turc - putea să fie altceva?! - se declară ateu, ecologist și iubitor de muzică. Putea, aici, să pretindă că e altcumva?! Mersul însă îl trădează, e de cărător de calabalîc din bazar, iar alura e de plăcintar. Privirea însă scapără de trufii mortale de spahiu și fața e, desigur, acră. E clar! Se otomanizează. Dragă lume, la bună otomanizare!...
Toate aceste delectări naționale de mai să pierd avionul, plus o tratațiune cosmopolită à la Hercule Poirot, croissants și cafea, în doar câteva ore. Suflul mi-l pierdusem oricum. Timpul nu. Televizorul și contextul aveau efectul unui soi de zumba fitness cu efect deplin asupra nervilor mei moleșiți, fleșcăiți chiar. Sindromul banchizei dispărea. Fram se retrezea. Până la urmă, n-am avut încotro și, plină de forțe proaspete, la primul urlet atât de visceral al gunoierilor și al pasionaților ecologiști autohtoni, veniți după orice, după oricine, după tot, de la fier vechi, la tot ce are omu-n casă, fără să mă panichez, mi-am înșfăcat bagajul adaptat corespunzător, am schimbat caii și-am șters-o la Istanbul sau la Constantinopol(e), mă rog, de la caz la caz, după gust, după lecturi și după nostalgii.
Beiul cel țâfnos și rahatul lui
Ce era în Istanbul? Constantinopol, din ce în ce mai puțin spre deloc. Nu intru în detalii și în clișee turistice, nu e cazul, se cam știe de către toată lumea ce și cum. Din punctul meu de vedere, există câteva surprinderi importante și voi zăbovi asupra lor.
Am tot scris despre faptul că Turcia este într-un intens proces de otomanizare. S-a produs. Acesta este cuvântul-cheie pretutindeni. Aceasta este și atitudinea. Aproape orice inscripție, orice anunț, orice invitație, orice referire cuprinde vocabula otoman. Mâncarea este otomană, politica este otomană, hainele, arhitectura, spiritualitatea, suvenirurile, bazarul, muzeele, străzile, cafeaua, ceaiul, localurile, baclavalele, sarailiile sunt și ele otomane. Nu la modul îmbietor, la modul amenințător. Brusc, toate spectrele afine acestui concept al otomanizării te vizitează și constați cu un frison că ai traume. Nu prea ai mai mânca nici măcar inofensivii covrigi. Otomani și ei. Nastratin Hogea însuși devine otoman și, reprofilat, are o căutătură antipatică, de neguțător chitros.
În ultimii ani, Turcia a avut parte de avânt economic, foarte bine, îi dorim succes. Însă, în acest context, treptat, pare a-și redescoperi vocația aroganței. Cam în toate situațiile, te simți și cam singur și cam nesigur. Fețele sunt toate cam prea acre și cam prea ostile. Vânzătorii de bilete de la intrarea în muzee întâmpină turiștii cu atitudini aspre de ieniceri, în fapt, adesea, prin această tentativă de impunere vulgară, încercând să-i jefuiască de mult mai mult decât costul vizitării, oricum, aproape întotdeauna, foarte ridicat, nejustificat de ridicat. O conduită foarte otomană, de altfel. Sunt situații când cel mai deștept, respectiv turistul agresat, cedează și, contrar convingerilor și așteptărilor agresorilor, întoarce spatele culturii otomane și renunță să mai sponsorizeze astfel de muzee cu astfel de gazde, ghizi, curatori. Mai ales că - sfidarea trebuie să aibă și ea limitele ei! - Bizanțul este reîmpins, frecvent, în colțuri mai mult decât umile și obscure de către, desigur, aceeași omniprezentă, omnipotentă și contondentă otomanizare. Vizitarea unui muzeu, dacă totuși se petrece, este însoțită de fețe încruntate, deh, e un favor, și de niște zbierete menite doar să mâne isteric lumea, de colo-colo, împiedicând-o să și vadă ceva. Dacă tot a plătit, și încă mult!... Foarte otoman.
Foarte otomană este și vegetația din parcuri. Așa ne informează plăcuțele cel puțin. Ba chiar, precizările merg mai departe. Astfel, turiștii află că luxurianta vegetație provine strict din partea turco-otomană și islamică a Ciprului! Doar de acolo! Partea grecească și creștină a Ciprului nu cunoaște înzestrări naturale similare. Nici nu poate visa la o asemenea onoare.
Cât despre rugăciunea muezinului, există, firește, dar, într-adevăr, pare să se audă direct și de la Sfânta Sofia. Citisem că s-ar fi petrecut un astfel de fapt și el pare real, microfoanele sunt situate în așa fel încât acesta este efectul, de retransformare a Sfintei Sofia în moschee. Astfel, se cam încalcă toate acordurile care promiteau o strictă neutralitate muzeală pentru minunata biserică.
Aglomerația este sufocantă, Istanbulul este un oraș gigantic și, asta e de bine, vizibil, s-a construit mult. Contrastele rămân puternice. În continuare, trebuie să mărturisesc, prețuiesc cafeaua și ceaiul care-mi par, ca întotdeauna, extraordinare. Am apreciat și faptul că ni se permite intrarea fără viză. Oricum, am plătit și plătim destul. Am apreciat totuși.
Dar, de când s-a introdus lira nouă, turcii par că și-au pierdut geniul negoțului, muza negoțului sau și acestea s-au otomanizat. Și-au pierdut și orice urmă de zâmbet, deh, așa dă bine la otomani. În plus, nu prea mai negociază nimic. Iar prețurile, de cele mai multe ori, sunt uriașe. Parcă și simțul măsurii s-a făcut iar otoman. Cât despre calitate, aceasta s-a făcut total chinezească. Inclusiv, în cazul rahatului. Până la urmă, rahatul e un etalon demn de luat în seamă în cazul unei societăți care îl are ca simbol. Din păcate, în acest moment, în Istanbul, adevărul e în rahat. Care, pe cutie, este, fatalitate, pompos otomanizat, dar, înăuntru, zace pur și simplu înstrăinat de sine însuși. O caricatură de rahat! Nu se poate să pierdem, în același timp, chiar totul, și pe Nastratin Hogea, și rahatul! Fără nici un firman și fără nici o negociere!
Din imense frustrări, Turcia a vrut să intre în Europa măcar așa, cu prețurile. La Istanbul, a reușit. A și ieșit din ea. Dar și din ea însăși. Astfel, tocăturile și seurile otomane se vând la preț de cordon bleu dintr-un mare restaurant, înghețata ceva mai de soi e mai scumpă decât la Paris, sucul de rodii proaspăt stors se îndoaie cu apă și costă mai mult decât dacă l-ar reimporta din Nord, pielăria de calitate e mai scumpă decât în Germania, Franța și Suedia la un loc, cataiful, baclavaua, sarailia, - oribil, brutal de îndulcite și de însiropate - și, evident, rahatul - făcut de rușine, după cum am arătat - concurează lejer prețul drogurilor, prăjiturile se bat pentru supremație în topul paralelor direct cu suvenirurile, cărțile rămân doar în librării, aurul, foarte frumos lucrat, se luptă pe viață și pe moarte cu sine însuși, nu-l bagă nimeni în seamă, argintul sforăie-n vitrine, bazarul a ajuns loc de promenadă înțesată, dar destul de neproductivă. Probabil, dacă ai răbdare și energie, poți să te afunzi în furnicar, în labirint, în măruntaiele orașului și, după minuțioase explorări și după atente cumpăniri, s-ar putea să și descoperi vreo cumpărătură interesantă. Nu mai e cazul meu. Cel puțin, în această viață.
Însă Turcia nu s-a otomanizat doar. S-a și islamizat. Continuă să o facă Sunt tot felul de semnale evidente, puternice. Actualele cercuri conducătoare ale Turciei tot vor să retransforme Turcia într-o mare putere, dar, neapărat, cu păstoase tușe musulmane. Acuma, am precizat că, în marea lor majoritate, locuitorii Istanbului s-au acrit. Nu toți. Există și oameni foarte educați, foarte cultivați și foarte amabili, am întâlnit, am cunoscut, există. Dar actuala tendință a comportamentului local este aceea de acreală atât de evidentă încât, dacă se poate, toți vizitatorii să se strepezească, mama lor de pehlivani! Uitătura de deochi se exercită asupra nevolnicelor femei, mai ales turiste, care neadaptate modei islamice, sunt o periculoasă ispită ghiaură pentru purii bărbați otomani. Însă acreala și deochiul se prăvălesc năprasnic și asupra tuturor celor care par să provină din zgripțuroaica-UE-care-îi-ține-pe-turcii-de-la-Înalta-Poartă-la-porticica-ei-pipernicită-dar-n-au-nevoie-turcii-de-UE-are-nevoie-UE-de-turci, am încheiat citatul. Deochiul devine aproape căutătura letală a Meduzei atunci când apar turiști senini, poate chiar fericiți în inconștiența lor de faptul că se găsesc în acel oraș, dar care au chipuri care, strict după criteriile secrete ale istanbulezilor, ar putea fi vag semitice. Indiferent cine sunt ei și de unde vin, indiferent dacă sunt sau nu semiți, prin aceasta, înțelegând atât evreii, cât și arabii, istanbulezii le aruncă o uitătură chiorâșă, disprețuitoare, țâfnoasă. Îi agresează verbal și gestual. Pentru că, în acest elan al otomanizării, Turcia, subit, își amintește de faptul că a fost o mare putere și regională, și internațională. Uită că a fost la un pas de ștergerea de pe hartă. Rememorează doar că a fost mare și tare. S-a dezmeticit și se rățoiește. Se poartă autoritar și excesiv față de Siria, față de Israel, față de Egipt, față de Europa etc. Un adevărat delir de personalitate. Față de americani, acreala turcească manifestă încă un oarecare respect, dar vigilent, rigid, exigent și îmbufnat. Să se știe, să se afle și să se cunoască! Turcia a moțăit prea mult, a fost umilită prea mult, a fost ignorată prea mult. A venit momentul să se trezească.
Poate că e momentul să ne trezim și noi. Și poate ar trebui să ne amintim permanent de Clauza Martiriul-Brâncovenilor și de Clauza Sabia-Sfântului-Ștefan-cel-Mare. Cel puțin! Două chestiuni extrem de grave și asta, la prima strigare. Și poate că ar trebui să introducem măcar aceste clauze în orice discuție și în orice negociere. Chiar așa! Ne-a cerut Turcia iertare , nouă și altora, pentru toate nenorocirile provocate? I-am cerut noi și alții Turciei despăgubiri pentru sutele de ani de deranj? Și ce deranj!!! Că Turcia văd că nu ezită și cere și declară că locul ei e în Europa! De când? De când a distrus Bizanțul? De când a impus birul, peșcheșul, bacșișul, robia și multe alte drăgălășenii? De când a furat sabia Sfântului Ștefan cel Mare? De când s-a luptat cu toți voievozii noștri? De când a adus baia de sânge la rang de modă? De când? De la Asediul Vienei? De la Războiul nostru de Independență? De la Primul Război Mondial? Deja, au început să apară documentare despre rolul civilizator jucat deTurcia în, unde altundeva, Europa! Plus, acu-i acu, documentare despre Pax Ottomana! Pax Ottomana pe care, cu greu, cu multe eforturi și cu multe jertfe personale, Turcia ar fi reușit - desigur, în scopuri absolut progresiste, înălțătoare și caritabile - s-o bage pe gâtul restului lumii care a avut nefericirea să-i cunoască rahatul! Lukum. Altminteri, gustos și parfumat, dacă nu e contrafăcut și dacă e servit într-un cadru elegant și prietenos. Desigur, urmărind telenovelele turcești. Rahat cu perje! Telenovele turcești! Era tot ce-i mai lipsea țâcnelii de acasă. În loc să ceară repatrierea sabiei Sfântului Ștefan cel Mare, românii stau împietriți de admirație în fața isprăvilor lui Soliman Magnificul și în fața epocii sale! Primind cu entuziasm modelul roabei creștine transformată în sultană, probabil, în mintea abisală a turcului - ești turc, nu pricepi? - un exemplu pozitiv pentru toată lumea creștină care ar trebui să înghită și rahatul cu Pax Ottomana, ba chiar să și dorească o reactivare a ei! Astfel, nu mai intră Turcia în UE! Intră UE în Turcia! O ia de unde a lăsat-o! O ia de la Asediul Vienei! Că, în Germania, sunt deja peste patru milioane de turci. Nu mai este Turcia membru NATO! NATO trebuie să răspundă la ordinele Turciei, după cum se și vede din repetatele încercări de a tot invada Siria și nu numai! Că doar Turcia e expertă! N-a dat ea lumii Pax Ottomana?! Vax Ottomana! Turcia și-a reamintit că e otomană! Perfect! Propun să ne amintim și noi cu toții! Temeinic! Dar, propun să-i amintim și Turciei ce înseamnă exact faptul că a fost otomană, precum și ce ar însemna reotomanizarea ei. Din perspectiva noastră, a tuturor. Mai ales că, Turcia pare să uite acest aspect, mulți dintre cei care o locuiesc astăzi sunt, nu în ultimul rând, urmașii foștilor copii duși în robie, inclusiv de la noi. Nu pare a fi tocmai o bază pentru ca lumea să privească plină de simpatie și de entuziasm la aceste viguroase și rapide tendințe de otomanizare.
Nu mai ține nimeni minte ce a învățat la școală? Nu mai ține minte nimeni nimic din istoria noastră? Căscăm gura la istoria lor? N-o cunoaștem? Nu ne-a ajuns? Nu se găsește nimeni, repet, care să se zbată pentru a aduce sabia Sfântului Ștefan cel Mare definitiv, acasă? Ni se otomanizează mallurile, ni se otomanizează clinicile, ni se otomanizează bolnavii - jumătate din cei care erau în avion, se întorceau de pe la spitalele turcești - ni se otomanizează vacanțele, ni se otomanizează și televiziunea, ce mai urmează oare? Rușii care, din când în când, mai au unele prieteșuguri, întâlniri de taină și puneri la cale cu turcii, l-au otomanizat și pe celebrul ”Amiral”, dacă s-a vizionat filmul. L-au declarat exclusiv turc deși, la baza bazei, era românul Colceag, dintr-o familie inițial turcită și care a dat un pașă, e drept, dar o familie revenită la ortodoxie și, totuși, românească. Se poate verifica.
Cam atât. Mă întorc în noaptea polară. Echilibrul climatic e salvat, a venit prima ninsoare. Să nu fim totuși prea optimiști: prima ninsoare a durat vreo cinci minute. A trecut aproape ca și cum nici n-ar fi fost. În apartamentul de deasupra, vecinul turc - putea să fie altceva?! - se declară ateu, ecologist și iubitor de muzică. Putea, aici, să pretindă că e altcumva?! Mersul însă îl trădează, e de cărător de calabalîc din bazar, iar alura e de plăcintar. Privirea însă scapără de trufii mortale de spahiu și fața e, desigur, acră. E clar! Se otomanizează. Dragă lume, la bună otomanizare!...
