Răspund, totuși. Cu dicționarele, e mai greu, mai ales dacă sunt de mitologie. De ce Hercule și Anteu? Anteu era un uriaș legendar libian, fiul lui Poseidon și-al Gaiei. Îi plăcea să lupte și, atâta vreme cât picioarele lui atingeau pământul, era invincibil. Puterea îi venea de la Gaia, mama lui, de la pământ deci. Provoca orice trecător la luptă și, după ce-l învingea, îl ucidea. Hercule, eroul mitic, a venit să se confrunte cu el și-a înțeles care-i este taina. Ca atare, în toiul încleștării, l-a desprins de pământ, ridicându-l în aer. Astfel, a reușit să-l învingă și l-a ucis. Numele de Anteu înseamnă și cel care se opune, cel care este împotrivă. Hercule e Hercule. Dar mai există și avioanele Hercules, de exemplu. Clară? Sper că da.
Mai puțin clară e însă situația actuală. Totuși, analogia, cu toate implicațiile ei mai mult sau mai puțin metaforice, pare să fie din ce în ce mai potrivită, având în vedere că Nicolas Sarkozy pledează deja pentru ”bombardamente precise” asupra Libiei, timp în care Italia și Rusia, la rândul lor, acreditează ideea că, în acest circumstanțe, avem al treilea război mondial. Nu înțeleg exact de ce. Nu ni se spune. Dar, dacă ar fi așa, parcă la celelalte două războaie mondiale, i s-a spus ceva precis cuiva? Nici până în ziua de azi. Se prea poate să se petreacă și una ca asta întrucât nu degeaba s-au vehiculat atâtea profeții, nu degeaba s-au făcut atâtea filme sfârșitoristice și nu degeaba a fost scos, la paradă, calul morții, pe străzile din Cairo. Ca să luăm, sumar și superficial, niște exemple la întâmplare. Oricum, unii se străduiesc demult. Și eforturile au, întotdeauna, un sfârșit. Dar și răbdarea.
