1 Poveste de iarnă, fără celulă de criză

Atipic pentru sezon, Baltica nu înghețase încă. Părea că nu-i pasă nici de glaciațiuni, nici de coduri pestrițe, nici de politicieni hieno-lihniți, nici de știriști apucați de streche. Străbătută de lebede estivalo-hibernale, Baltica se visa la tropice. După câteva ierni la rând ” ca din anii '70”, după cum au declarat înșiși localnicii,  în care lumea părea alcătuită exclusiv din fractali de cuarț, din diamante și din cristale - similar cu desenul animat Frozen, iată, filmele nu ne părăsesc nicicând și niciunde - reapariția vikingilor cu coarne și topoare de oțel, cu tot cu niscaiva magi cu puternice rune în frunte părând inevitabilă, în această perioadă deci, și Baltica, dar și noi am fost vizitați doar de o cumsecade verișoară a Crăiesei Zăpezilor. Să ne înțelegem: cumsecade, pentru aceste locuri și pentru aceste moravuri. Adicătelea, n-am mai avut doar de la - 18 grade Celsius în jos, până la - 33, am trăit și experiența unor delicioase valori de - 3, - 5, - 10 grade Celsius. O  singură dată, ne-a surprins un - 20. Am palpitat. Însă termometrul și-a revenit în minți. Și noi. 

Pe scurt, era așa de frumos afară încât, ne-am făcut iluzii. Am crezut că vom scăpa. Eram traumatizați de iernile anterioare. Mă defulasem pe blog postând imagini cu grămezi de zăpadă care, fără exagerare, atingeau și 4-5 m, avâd o durată de viață chiar și de aproximativ 5-6 luni. Singura speranță era că știam deja desfășurarea fenomenului. Urma să fie doar foarte frig și foarte alb. Vine iarna în Suedia. Ce se întâmplă? Nimic special. Plictisitor! Se lansează doar un avertisment prin media, nimeni nu comentează nimic, nici politicienii, nici oamenii din presă nu-și smulg părul din cap. Pur și simplu, mașinile lucrează în permanență. Dau zăpada, curăță acoperișurile blocurilor, aruncă pietricele, și pe carosabil, și pe trotuar, ca să prevină orice eventual derapaj, orice eventuală alunecare. Când grămezile devin cu adevărat uriașe, zăpada mai este transportată și pe terenuri virane de lângă mare unde se formează ghețari ce nu se topesc în totalitate nici până la venirea următoarei ierni. Toate acestea se petrec în Suedia, aci de față, foarte normal, fără isterie, fără nici măcar o discuție oarecare la o cafea amicală. 

Când vine dezghețul, întrucât vine chiar și aici, mașinile trec la fel de normal și strâng pietricelele. Câteva zile, este un pic de praf pentru că respectivele pietricele nu sunt chemate la ordine decât în momentul în care este cert faptul că iarna a plecat și că rânduneaua a adăstat. Desigur, în tot acest timp, apa caldă este clocotită și curge la robinet, iar caloriferele sunt chiar foarte fierbinți. Cireașa de pe tort: căldura nu se plătește, fiind inclusă în chirie, alături de apă, atât rece, cât și caldă. Pare incredibil, știu! Am mai scris și despre toate acestea. Cauza: centralele care reciclează practic orice din Univers. Suedia importă, printre altele, și gunoi pentru ca să-și alimenteze zisele centrale. Din câte știu, oferta suedeză a venit și către România. Bineînțeles, românilor nu li s-a explicat nimic în legătură cu toate avantajele care decurg din ea. Eram într-o vacanță acasă și-am urmărit ce se întâmpla. Voi mai aprofunda tema reciclării gunoiului menajer. 

Să nu mă pierd însă în nămeți... La fel de important ca toate celelalte de mai sus, pe aici, nimeni nu dă la lopată. Doar, prin curtea personală. Pe lângă blocuri, mașinile sunt cele care curăță. Chiar și pe cele mai lăturalnice alei. Povestea cu lopata se aplică în Germania, de exemplu. Acolo, există și obligația cetățenilor de a face curățenie. De când am venit în Suedia, personal, n-am văzut pe nimeni la lopată. Mașinile curăță chiar și în fața ușilor garajelor. Dar, e drept, am mai scris, românilor, pe orice cale, sub orice pretext, trebuie să li se bage în cap cu lopata dacă se poate că ei nu merită nimic, că statul nu le este dator cu nimic, că nu e musai să pretindă nimic, că nu trebuie să aștepte nimic. Că ei sunt nimic.

Prin urmare, să vedem câteva imagini din această iarnă, de la Baltica suedeză...

După cum povesteam, deși era deja programat cosmic să fie iarnă, nu era. Surpriză! În deplină inconștiență, toți ăia care ar fi trebuit să se menajeze, în așteptarea viscolului, pentru a fi apți și dornici să dea la lopată - admițând că perversa modă s-ar fi întins și aici - se plimbau și alergau pe faleză. Un drăgălaș paznic al lumilor - nu prea pare baltic, dar se potrivește că tocmai a început Anul Nou chinezesc - pesemne știa ce urmează să se întâmple. Dar, tăcea ermetic. Aștepta.

Nu ningea, nu ningea, dar iarnă, oficial, deja era. Motiv pentru care lumina scădea dramatic. Până la solstițiul de iarnă. Nici acest fapt nu a surprins pe nimeni. Așa e iarna în Scandinavia. N-a fost nici un talk-show, n-au fost chemați nici astrologii, nici psihologii. Iarna era ca iarna! Lumina fiind cam astfel. Și aceasta doar între orele 10 a.m. și 13 p.m. În zona noastră. Ceva mai la nord, întunericul durează câteva luni. Iată însă o frânturică de lumină de iarnă polară...

Tiens, mai strălucește chiar și soarele! Doar că nu mai are putere și răgaz să-și parcurgă traiectoria completă. Nu se mai ridică în cruce. Un pic doar, deasupra orizontului și, buf, la culcare!

2 Poveste de iarnă, fără celulă de criză

În decembrie, la scurtă vreme după prânz, răsare luna. Nu ne-a dezamăgit și-a continuat să-și facă apariția și în această iarnă. Prompt! Pesemne, și-a dat seama că nu e de glumit cu televizorul. Mai ales că nici problema aselenizării nu e pe deplin elucidată. Ce să mai vorbim despre fața nevăzută?! Așa că, fără cârteli, fără mofturi și fără ifose! După cum se poate observa, de sclipit, luna sclipea, dar de nins, nu ningea! Ioc!

Ei, deodată, luminile au început să fie cu adevărat magice... V-am prevenit doar: paznicul lumilor știa el ce știa!

Eeee?! Și o astfel de frumusețe nesiliconată să nu aibă ea parte nici măcar de o fărâmă de talk-show?! Nici măcar de o bucățică de isterie autentică?! Ce înseamnă să ai ghinion în viață! O vizionează, eventual, numai niște joggeri morocănoși, niște cetățeni taciturni de câte 100 de anișori pe fiecare picior și niște rațe plictisite. Halal!

3 Poveste de iarnă, fără celulă de criză

Și nu era totul! Deși, n-avea disciplinara lopată lângă el, iată ce aștepta paznicul misterios! Cu adevărat, un înțelept și iscusit păzitor al lumilor! Aflate într-o continuă luptă! Uluitoare! Terifiantă! Dialectică multiversală sadea!

Uluitoare și terifiantă! Mă rog... Uluitoare și terifiantă o fi lupta asta a lumilor, ciocnirea asta grandioasă, dar, dacă n-are certificat de conformitate, dacă n-are off-shoriciul gros și doldora, dacă n-are pile, nici în politică, nici în media, dacă n-o bagă nimeni în seamă, rămâne mai anonimă decât o corcodușă amărâtă. Vai de dialectica ei!

4 Poveste de iarnă, fără celulă de criză

Deodată, frenezia cromatică se risipește și, brusc, ninge! Fruuumooooos! Suntem totuși nițeluș îngroziți întrucât habar n-avem ce urmează să ni se întâmple. Nu-și dă nimeni cu părerea! Mai e câte un avertisment de ninsoare, de ger, de polei, dar, cam atât. În Nord, au fost chiar - 42 grade Celsius! Și ce?! Un nou record! Și ce?! E chiar un oarecare viscol! Și ce?! Alergătorii aleargă, cetățenii cetățenesc, rațele se rățoiesc. Zăpada pune stăpânire pe ferestre, pe balcoane, pe ziduri, pe străzi. De pe străzi însă, e alungată prompt de, ați ghicit, mașini, utilaje, agregate, pluguri, freze, motorașe etc. Și nu de, ați ghicit iarăși, lopeți. Cine nu e gata, îl luăm cu lopata! Cam sinistră rima asta, nu vi se pare?! O folosim aproximativ de când ne-am născut. Poate că s-ar impune totuși o psihanaliză la nivel de popor. Vesel popor, vesel egregor!

Chiar și în aceste condiții vitrege, din când în când, soarele tot mai iese din bărlogul său, la luptă dreaptă...

E totuși iarnă... Credem aceasta deși nu se chinuiește nimeni să ne-o dovedească. De pildă, nu se clatină bătut de viscol, sub privirile absolut disperate ale națiunii, nici un reporter caraghios, cutremurat de iminența apocalipsei, cu căciula îndesată pe ochi, cu dinții rânjiți de frig, cu microfonul plin de țurțuri trepidați, crăcanat patetic în nămete, zbierând ca să acopere rafala, în așteptarea atelajului suprem. Cu adevărat, Deus ex machina!... La fel de adevărat însă și: mare e grădina Ta!

Suntem deci deferiți inconștienței fără drept de apel! Reporterii de acasă, oriunde s-ar găsi ei, chiar și cu mințile goale, știu să ne spună precis câte grade sunt de fapt afară dacă bate vântul - nu dacă-l bate pe Vântu / Vîntu! - precum și faptul că așșșșaaaaaa nișșște IERNI nu s-au mai pomenit de sute și mii de ani, mai exact, din anii, eheheheee, '30! Pe bune?! Vă jurați?! Amnezie completă, în privința iernilor mult mai tinere. Extrem de reale. Extrem de dure. În România?! În România! Ni le amintim atât de bine! Unii dintre noi, cel puțin. N-am murit încă toți. Nici noi, nici neuronii. Ghinion! Ghinion în neuron! Mai tăiați delirul globalo-climatologic! 

De altfel, televiziunile noastre par să fi devenit o ilustrare aproape perfectă a filmelor Anchorman 1 și Anchorman 2. Că doar nu era să uităm de cinematografie tocmai acum, în toiul iernii, la gura sobei și în intimitatea gingașă și bucuroasă a unui iglu aproape galactic! Dacă se mai perseverează un pic întru demență, se vor scăpa complet nu numai caii, ci și boii - deși aceștia din urmă par totuși cam numeroși - și, în curând, vom avea nu Moșii de iarnă, ci Eschimoșii de iarnă. Pe Calea Eschimoșilor, desigur.

5 Poveste de iarnă, fără celulă de criză

S-a cernut. S-a așternut. S-a întroienit. S-a liniștit. Peisajul a fost pudrat discret chiar și azi. Populația care n-a plecat încă în Thailanda, în Cipru sau în Tenerife își plimbă insolent și indolent câinii și pisicile. În lesă, ambele categorii de ”cei mai buni prieteni ai omului”. 

Și noi ce facem? Rămânem așa?! Impasibili, în fața urgiei?! Da! E trist, dar da! Concluzia? Simplu: în Suedia, omenetul nu se bate pe contractele de deszăpezire. Ar face-o, desigur, dar, nu poate întrucât i se dă peste bot. Omenetele, prieten cu nămetele! După cum apucasem să scriu în materialul trecut, miza nebuniei sezoniere din România nu o reprezintă DECÂT aceste contracte grase. S-a putut observa limpede și în acest an. Și în Suedia, se fură, ca peste tot, dar, așa, mai din vârful degetelor, mai grațios, nu chiar cu mâna până la cot. Până la urmă, e vorba doar de zăpadă, nu de oala cu smântână. Chiar dacă unii măsoară neaua și o cântăresc de parcă ar fi smântână. Ba chiar, și slănina din pod. 

Curios! După câteva decenii de capitalism de cumetrie, de cuscrie, de nășie, de cârdășie și de curvie,  în România, iarna a devenit un șoc, o obsesie, o depresie. Pe vremea mea, iarna era o tanti simpatică, prietenoasă, care îi bucura pe copii, îi dădea cu săniuța pe derdeluș, îi ducea la patinoar, îi mai dădea și cu albastru-n gât și cu spirt pe spate atunci când răceau, îi îndopa cu banane, portocale, mandarine, bomboane de pom, le citea povești și, bineînțeles, le punea și filme. Acu', nu pare decât o zgripțuroaică haină, aptă doar să le pună tuturor pielea pe băț. În prime time! Live! Then dead! 

Uite, ca să nu mai surprindă și ca să nu mai deruteze, poate are Coana Iarna vreo toană și nu mai vine deloc! Era cât p-aci! Deja, acasă, cu puține zile în urmă, lumea căzuse pradă unui alt val de istericale în legătură cu faptul că salata și ceapa s-au făcut mult prea devreme! De la atâta căldură! De la atâta soare! Sfârșitul lumii! Vor fi trei recolte de salată și ceapă pe an! Sfârșitul lumii din nou! Din ou!

Eeeeei, poate nu mai vine iarna deloc! Ca să se facă patru recolte! Atunci, să vezi nenorocire și jelanie! Nu va fi totuși nimic prin comparație cu buza umflată și mofluză a băieților de la deszăpezire. O întrebare amabil salvatoare: pot fi adaptate respectivele agregate inexistente pe străzi pentru arat, treierat, semănat pe câmp etc.? În acte, presupun că da, pe sume cu adevărat șocante. Atunci, s-a rezolvat! Nu vom mai avea nici un șoc. În afara numerarului, firește. Pentru că, în astfel de impertinente și de stupide tărășenii, doar sumele fraudate sunt și rămân teribil de șocante. Nu buletinele meteo, nu realitatea însăși. 

Dar, dacă iarna își ia totuși lumea în cap și nu ne mai deranjează, să rămânem optimiști, și noi, și olandezii, și ufologii: în aceste circumstanțe tragice, toate cele o mie de recolte românești anuale vor dispărea uluitor de brusc și de inexplicabil, extratereștrii vor fi sigur și total de vină - nu ne păcălesc ei pe noi, noi știm! - iar România va consuma veșnic ardei grași olandeji, veșnici și ei. Ochii telescopici ai națiunii vor rămâne devotat pelicanolizați de televizor și de reporterii îngroziți din el, timp în care - indiferent cât va dura acest timp! - ei, reporterii, vor răcni și vor scrâșni pe întrecute pe tema-șoc-ipoteză-șoc-subiect-șoc a mesajelor misterios încâlcite, venite din viitor, de la aceiași extratereștri becisnici, sub forma cercurilor fără lanuri. Cine oare să le înțeleagă?! Abisal! Fără speranță! Șooooc!!!!