Descălecarea lui Noir-Vodă, în rubașcă de sânge și cu trabuc pestilențial

În urmă cu 25 de ani, din punctul meu de vedere, odioasa și sinistra situație arăta așa: Moscova bătuse palma cu Washingtonul pentru invadarea României. Alte capitale – Kiev, Budapesta etc. - erau și ele implicate în acordul mârșav. Personal, am înțeles asta încă de atunci. Fără dubiu. Și fără cărțile apărute ulterior în Occident care demonstrau și ele aceeași teorie. Ca pe o uriașă revelație.

Drept urmare a oribilului și cinicului acord dezacordat,  în 1990, haosul s-a instalat și domnește încă nestingherit. Până în ziua de astăzi. Este evident și din ce motiv: pactul otrăvit continuă, invazia continuă și ea. În tot acest răstimp, în România, înțelegerea, priceperea, comprehensiunea, logica - sau cum am vrea noi să-i mai spunem! - se află cu adevărat brutal îngrămădită – aproape definitiv! - într-o nișă diabolic de meschină.

Care este greșeala esențială a poporului român? Faptul că, nelimitat, le-a permis și le permite străinilor, dar și propriilor săi trădători să-i speculeze defectele. Nu calitățile, ci defectele. Într-un mod sângeros. Am mai depănat despre toate  acestea și pe blogul prezent la raport.

De ce public acum aceste imagini doveditoare ale celor scrise atunci, în 1990? Din mai multe motive. Unul ar fi că adevărul cu pricina se vedea totuși clar din primele momente. Dacă s-ar fi dorit. Excesele de tot felul au fost necesare doar pentru ca el, adevărul, să fie ascuns. Un alt motiv este acela că toate înțelegerile monstruoase, criminale având ca miză România și poporul român nu încetează. Ele doar continuă, se complică, se agravează. Cu tot cortegiul funerar al efectelor. După cum se și vede prea bine.

Totuși, e și ceva util în tot acest experiment noir. În toată această copleșitoare descălecare a lui Noir-Vodă, în rubașcă de sânge și cu trabuc pestilențial. Ceva util, dar la modul extrem, la modul teribil. Uneori, dramatic, uneori, tragic, uneori, hilar, chiar comic, suntem forțați să simțim pe propria noastră piele cât este de grea, cât este de complicată, cât este de anevoioasă viețuirea într-o astfel de țară. Nu păream foarte convinși totuși din tot ceea ce răzbătea din propria noastră istorie. Și, slavă Domnului, răzbătea! Cred însă că, între timp, chiar și cei mai sceptici, chiar și cei mai increduli, chiar și cei mai bășcălioși s-au lămurit cu asupra de măsură.  

Un alt motiv pentru publicarea unui material atât de vechi este că, exact în această clipă, as we speak, se țes noi și noi conspirații și înțelegeri similare de făcut praf și pilaf pe oricine și pe orice. Tâlhăria a fost ridicată la rang de artă și de virtute. La scară mondială. Între timp însă, nu se poate nega, am înregistrat și un oarecare progres. Moscova, prin vocea divinului Putin, ne-a informat că invazia sovietică post-Ialta n-a fost ”un lucru bun”. Dar invazia sovietică - și, evident, nu numai sovietică, și americană, și multe, multe altele - post-Malta o fi fost ea ”un lucru bun”? Articolul meu din 1990 este un scurt și umil indiciu al faptului că, încă de la începutul acestei perioade, Licuricii din cerneala și de pe sugativa marilor cancelarii s-au înțeles perfect. Aveau să li se alăture neîntârziat Gândacii din bucătăriile sordide ale micii străinătăți. Din această cauză, pentru tot ce s-a întâmplat și se întâmplă în România, au fost și sunt considerați vinovați doar românii. Niciodată, străinii. Din această cauză, jigăniile cu pricina se înțeleg perfect, se admiră fără saț, se menajează reciproc și, în realitate,  coabitează perfect.

Cât despre, să zicem, un ultim motiv al postării străvechiului articol, acesta ar fi, de fapt, un cumul de întrebări mai degrabă: în acest moment, în România, carnavalul arestărilor demonstrează că, nu în ultimul rând, pactul sumbru de mai sus, din 1990, e pe ducă în mod real? Sau e doar o nouă făcătură istorică? Sau are loc o metamorfozare? Sau e doar o camuflare? Americanii  îi arestează pe ruși? Rușii îi arestează pe americani? Românii îi arestează pe toți ceilalți? Toți ceilalți îi arestează pe români? Arestare sau testare? Ce se întâmplă de fapt? În privința ungurilor, despre ei, din tot ceea ce se petrece în România și doar în România, nicăieri în altă parte, s-ar putea lesne susține că sunt un fel de entitate supremă, un invadator invincibil, pătruns asemenea unui virus în imaginarul colectiv românesc, emanând o groază sacră, un soi de eu superior, de arhetip cu adevărat primordial și fundamental, un egregor al egregorilor. Dar ce spun eu?! Maica egregorilor însăși! Talpa egregorilor însăși! Un oarece înspăimântător. Apocaliptic. Intangibil. E de psihanalizat temeinic la scară națională! Nu glumesc!

Iar, dacă toate aceste motive / interogații / teme de reflecție / stupefacții sunt invalidate, atunci, ei bine, atunci, nu ne mai rămâne decât eterna ipoteză a unui atac extraterestru. Continuu! De 25 de ani încoace! Așa că, și în 1990, și în 2015, am spus și mi-am salvat sufletul meu! Contul personal nu intră în discuție...