Asta e, trăim într-o lume a conexiunilor. M-am luat cu vorba și-am abandonat serialul de succes. Și e chiar păcat. Dacă nu noi, atunci cine?! Dacă nu acum, atunci când?! Încălzirea globală pare să fie o reușită deplină pe aceste meleaguri. Care încălzire globală? Aia de se vede chiar acum pe geam și pe termometrul de la geam. Ieri noapte, au fost - 28 grade C. Prin părțile astea, nutrim o bucurie sinceră pentru faptul că, se pare, în Norvegia, au fost chiar și - 40 grade C. De ce o bucurie sinceră? Rămâne pe altădată. Prietenia suedezo-norvegiană va fi discutată într-un alt episod. După cum spuneam, trăim într-o lume a conexiunilor. Mă grăbesc să scriu. Ghețurile tind să devină veșnice. Pe alocuri, mormanele de zăpadă au și 4 metri. Fără exagerare. În ritmul în care ninge și îngheață, dacă mai rămâne cineva viu și apt, poate, o să trimită căinii să ne caute la primăvară. Primăvară, ce utopie! Și e greu de crezut că respectivii căței vor avea niscaiva sticluțe cu alcool. Și iată-ne, în spiritul conexiunilor luminate, readuși la debutul acestui text: bra mat, bra vin! În suedeză, această formulare înseamnă literal bună mâncare, bun vin. Este și-o modalitate, prin lăudare, de-a mulțumi pentru o tratație reușită. Mâncarea, v-am avertizat într-un alt episod, este o traumă națională. Cum, dacă mergem din succese în succese, riscă să devină și în România. Mai precis, nu cu multă vreme în urmă, în Suedia, mâncarea nu prea exista. Foametea și sărăcia au fost motivul unui exod a peste un milion de suedezi, la începutul secolului XX, spre America. Da, dar așa au apărut minuni ca Greta Garbo, ca să luăm doar un exemplu. Care Greta Garbo? Cea care a jucat-o pe Regina Cristina. Nu mai insist întrucât sper că ați prins deja ideea-forță, cum se spunea pe vremea comunismului. Vă dați seama ce foame le era suedezilor din moment ce iarna lor poate să țină și 9-10 luni?! Cu drepturi depline. Acum, aici, se redescoperă virtuțile nutritive ale pâinii săracilor, pâinea în compoziția căreia mai mult de jumătate era coajă de copac. În treacăt fie spus, pâinea săracilor e considerată acum o delicatesă și se vinde la prețuri pe care și le permit doar bogații. E promovată și la televizor. Și nu la emisiunile de supraviețuire în condiții extreme. Vă dați seama ce foamete vine dacă bogații se obișnuiesc deja să savureze coaja de copac?! Vă dați seama ce foame le era, până nu demult, suedezilor dacă, atunci când au găsit resursele necesare, au inventat bufetul suedez?! Care bufet suedez? Ăla care-ți permite să mănânci nelimitat și neobservat. Cel puțin, nu foarte strict observat. Oricum, fără ca fiscul să-ți numere dumicații și fără ca să-ți scotocească ficații. Recunosc, eu una apreciez invenția asta, bufetul suedez. A nu se înțelege că nu apreciez fiscul.
Mat / mâncarea este un soi de fetiș care se găsește, la prețuri mari, uneori, foarte mari, în supermarketuri. Piețe, așa cum le cunoaștem noi, n-am văzut încă în Suedia. Or fi. N-am avut plăcerea și onoarea. Se pare că, dacă ești dibaci, poți identifica diverse ferme și, tot pe mulți bani, acolo, poți cumpăra diverse produse. N-am prospectat. În general, lumea, aici, mănâncă de la supermarket. Unele prețuri sunt mai mari ca acasă la noi, uneori, la fel, uneori, mai mici. Da, da, ați înțeles bine. Chiar și extrem de recea, importatoarea de mâncare, exclusivista prin prețurile înalte Suedie are momente de permisivitate, generozitate și deschidere mai mari decât are, acum, România. Cel puțin, uneori. Asta e, când ești grânarul Europei, mi se pare corect să mori de foame. Da, dar mori râzând. Nu râzând ca dacii, în fața morții, ci, eventual, ca romanii, la spectacolele de circ, ba chiar și în cadrul lor. Asta e, codul genetic are capriciile sale. Și conexiunile astea, dom'le! Vedeți ce ne fac ele și unde ne duc?!
În acest caz, ce gând sublim voiau să ne transmită oare studenții suedezii de la Cluj - asta e, n-am găsit altă conexiune, mă întorc tot la ei și la articolul din Adevărul - când au declarat că mâncarea din România e bună și ieftină? Voiau să spună că mâncarea noastră e naturală și gustoasă - deși noi știm că nu mai e chiar așa, dar asta rămâne doar între noi, e secret național - și, prin comparație cu a lor, pare automat bio. Din multe puncte de vedere. Chiar și acum, după teribile degradări și dispariții, mâncarea din România se adresează, totuși, simțurilor, nu unei fantezii debordante și maladive așa cum se adresează, de multe ori, mâncarea din Suedia. Fac parte dintre cei care au avut o copilărie fericită: pe vremea mea, mâncarea era mâncare, nu substanțe, aer, plastic și carton. Când mâncai, mâncai, nu-ți închipuiai doar că mănânci. Pentru mine și pentru alții ca mine, atunci când mâncarea din Suedia se apropie, prin gust, savoare, culoare și miros, de ceea ce știm noi că ar trebui de fapt să fie, îți golește contul. Un exemplu: un kilogram de mărar, și încă nu e complet sigur dacă e mărar-mărar sau vreo păcăleală verde, costă, în acest moment, peste 20 de euro, kilogramul. Așa se vinde. La prețul ăsta, concurează etnobotanicele. La tot ce se întâmplă chiar în prezentul imediat în lume, n-ar fi oare bine, în loc să ne batem capul să dezincriminăm drogurile, să ne batem capul să dezincriminăm mâncarea? Și, dacă se poate, mâncarea adevărată? Nu știu, mă gândesc și eu așa, cu mințișoara mea... Da, da, da, știu, conexiunile astea n-o să-mi aducă nimic bun. Pesemne.
Cât despre băutură, și ea este tot o traumă națională. În secolul XIX, suedezii s-au apucat de băut. Mult, intens, fără limită. Parcă atunci ar fi descoperit, subit, că le e frig tot timpul. Așa povestesc ei cel puțin. Dar, printr-o copcă istorică, a apărut Ordinul Bunilor Templieri. Care Ordinul Bunilor Templieri? Nu vă emoționați că n-are legătură cu Codul lui Da Vinci. Care Da Vinci? Leonardo, prietenul și, ca să zic așa, colegul lui Bramante. Ordinul Bunilor Templieri e cu totul altă mâncare de pește. Peștele are legătură cu Suedia; în multe zone ale ei, era mâncare de bază. Înainte de epoca mercurului. Strălucit intuită de suedezul Anders Celsius. Care Anders Celsius? C-ul care însoțește gradele. Gradele care au legătură și cu încălzirea asta globală pe bază de ghețuri veșnice, și cu termometrul de la fereastră care arată mereu temperaturi inexistente într-o lume normală, nu în ultimul rând, și cu alcoolul. Mă rog, plus-minus, important e să ne iasă demonstrația. Să nu divagăm însă. Conexita tinde să devină patologică și să preia controlul. Povestea ne spune că Ordinul Bunilor Templieri, alături de alți factori progresiști din societate, a sesizat existența unui demon primejdios în alambicul nelipsit din ograda fiecărui suedez, a stabilit că s-a ajuns prea departe cu alcoolismul și-a declanșat cruciada necesară. Treptat, statul a preluat monopolul și-a decis că suedezii nu pot fi lăsați să se îmbete după placul inimii. Și liberul arbitru are un arbitru. Așa că a apărut Systembolaget, o rețea de magazine specializate numai în vânzarea băuturilor. Ce-au vrut să spună tinerii suedezi când își exprimau sincera bucurie că, venind în România, au ieșit din era prohibiției? Au vrut să spună că, la Systembolget, nu pot cumpăra alcool decât după împlinirea vârstei de 20 de ani și după ce arată buletinul. Și că alcoolul nu poate fi cumpărat decât la prețuri mari. Acum, eu nu mă supăr foarte tare pentru faptul că suedezii vor să controleze un viciu care și lor, și nouă, și altora, le aduce mari prejudicii. Foarte bine! Suedezii susțin că măsura a fost și este binevenită și că acest monopol al statului este foarte mănos pentru buget. În acest context, întotdeauna, ei o dau p-aia cu copiii, că-i un argument forte, adică, și de aici, din taxele pe alcool, vin carevasăzică mulți bani pentru întreținerea copiilor. Se poate, nu contest, ba chiar, după câți suedezi treji, văd pe stradă, mie mi se pare că problema e admirabil rezolvată, iar copiii chiar n-au de ce să se teamă - nici măcar cei plecați, temporar, la Cluj - de vreun impas financiar. Bugetul lor prosperă. Ba chiar ei înșiși, copiii suedezi adică, par a contribui din plin la rotunjirea lui. Dacă, totuși, îngrijorat de faptul că încasarile pentru bugetul copiilor ar putea să mai scadă, te decizi să contribui și tu, vei descoperi că este chiar nostim să mergi la Systembolaget. E o experiență unică, aproape musulmană. În fiecare oraș, sunt puține astfel de magazine, trebuie să le descoperi, iar, orarul fiind destul de sever, se formează chiar și cozi. Socializarea e asigurată și, având în vedere circumstanțele, nu poate fi decât benefică. Cutuma prezintă și un șarm suplimentar: vicioșii sunt astfel strânși laolaltă și se pot cunoaște și recunoaște între ei. Pot fi și filmați, și înregistrați. Pot fi și refuzați dacă nu par foarte odihniți și dacă dovedesc arțag. Din cauza situației create, unii cumpăratori se furișează pur și simplu printre rafturi. Unii au priviri vinovate, alții au priviri sfidătoare. Unora li se lipesc literalmente privirile lăcrămoase de etichetele sticlelor din coșurile celorlalți. Visează la o lume magică perfectă în care conținutul sticlelor plătite de alții se transferă instantaneu în stomacurile lor. Sau ei se transferă cu totul în respectivele sticle. În fine... Dar ce nu face omu' pentru bugetul național?! Plătește chiar și cele mai banale vinuri la preț de lux, le cară prin tot orașul că, deh, Systembolagetul, ca și primăria, ca și spitalul, ca și biserica, ca și cimitirul, nu-i decât unul și se mai lasă, vrând-nevrând, trecut și la condicuța celor care, dacă nu sunt opriți să mai bea spumos de ziua lor, s-ar putea să pună în pericol mortal - Doamne ferește! - încasările Casei de Sănătate. Pe scurt, nu contest măsura, explorez doar originalitatea situației.
În plus, în Suedia, mai e o preocupare despre cum să nu mai bei, bând totuși. Bugetul, ce să-i faci! Mai precis, băuturile sunt, tot mai des, înlocuite cu versiunea lor fără alcool. Astfel de făcături, încep să apară chiar și la Systembolaget. La supermarketurile obișnuite, se găseau demult unele substitute de alcool, plus bere slabă. Dacă bei două, te ia o migrenă de nu te mai salvează decât paracetamolul. La televizor și în diverse publicații, se tot anunță faptul că ideea prinde și că suedezii se bat pe băutura fără alcool. Devine deci o modă. D-aia când elevii unui liceu de aici au fost într-un schimb de experiență în România nu mai puteau fi scoși din supermarketuri de unde nu-și cumpărau decât băutură. Așa mi s-a povestit. Nu vreau să insinuez nimic...
În privința restaurantelor, nu se poate spune decât atât: locuri total banale, mohorâte chiar, în care mâncarea este puțină și scumpă. Desigur, cu excepția notabilă a bufetului suedez. De regulă, băutura inclusă nu depășește o jumătate de pahar de vin sau o bere mică. Cine mai vrea în plus plătește de-l ia amețeala înainte să se îmbete. Încă o dată, bugetul copiilor e la adăpost! Iar, dacă ești invitat la cineva acasă, ei, chiar poți avea diverse surprize. N-ai vrea să fii propriul tău colon! Vă dau un singur exemplu: să fii tratat cu doar o porție de ciorbă de fasole boabe plus doar un păhăruț de vin, la masa de protocol oferită de cineva cu pretenții care se pensionează și care ține să fie vizitat de toți foștii săi colegi de muncă. Faptul s-a petrecut. Când s-a încheiat toată această orgie culinaro-bahică, în calitate de inițiați, vă dați seama acum și singuri ce i-au spus, la plecare, invitații, gazdei. Desigur, bra mat, bra vin!
Mai revin eu că iarna e lungă...
