Anul trecut, au fost două reuniuni misterioase. Prima a fost întâlnirea anuală a Grupului Bilderberg. Renumitul și, în același timp, ocultul Grup Bilderberg, oficial - doar oficial! - creația vocalei și exigentei Olande. Întâlnirea a avut loc în perioada 3-6 iunie 2010, în Spania, la Sitges. Gurile rele spun că principala cauză a alegerii locului a fost teama de căderea euro, criza spaniolă putând să fie, în acest sens, un fel de gripă spaniolă totală. Ba chiar, general fatală. Cea de-a doua s-a petrecut în intervalul 15-17 octombrie 2010. Comisia Trilaterală, căreia unii îi spun ”sora mai mică a grupului Bilderberg”, pentru prima dată de la înființarea ei, s-a reunit la București. Adică, judecând după tot ceea ce ni se întâmplă, am putea considera că, de data asta, ne-au făcut chiar la noi acasă. Din toate punctele de vedere. Ce și-au spus și poate, mai ales, ce nu și-au spus distinșii membri Bilderberg și onorabilii membri trilaterali la aceste întâlniri nu e de nasul nostru. Numai telepatia și, eventual, serul adevărului administrat măcar unora dintre participanți ar putea să ne ajute, pe noi, simpli muritori, să ne facem o idee. Deși, știu și eu dacă ne-ar ajuta?! La ceva?! Oricum, mă gândesc, sigur o temă importantă trebuie să fi fost caritatea. N-am nici o îndoială. Nu există reuniune majoră pe această planetă, fără ca, la loc de cinste în program, să nu figureze tema carității!
Eee, nu s-a terminat bine întâlnirea Comisiei Trilaterale - ce denumire, un soi de combinație între universurile paralele și cinematografia 3D! - de la București și-a avut loc întâlnirea de la Deauville. Sesizați importanța socializării? Numai împreună putem reuși! Mai degrabă, numai împreună pot reuși. La Deauville, în Normandia - să nu neglijăm faptul că, în chestiunea socializării, și debarcările, mai mari sau mai mici, au meritele lor incontestabile - s-au întâlnit Sarkozy, Merkel și Medvedev. Știți care. Chiar ei. După toate aflatele și neaflatele de la București, țup, la Deauville! Pare că era imperativ - are legătură cu imperiile! - să se ”muschetarizeze”, împreună și numaidecât. De ce? Tăvălugul planetar se vede deja cu ochiul liber as we speak. Crize și revoluții, iarna dictatorilor, primăvara proletarilor, exodul eliberaților, arestarea tuturor nearestaților etc. Interesante personaje! Cele trei, desigur. Și, de fapt, dacă ne gândim bine, toate de-ale noastre, estice! Vă surprinde? Să nu vă surprindă. Și nu numai ele. Mai sunt și alte personaje din Est care se pretind din Vest, conduc Vestul, nenorocind Estul. Cel puțin, partea aia de Est care e între Vest și Rusia. V-am zăpăcit? Să explic atunci. Am un defect grav: nu pot nici să învăț, nici să-i învăț pe alții, dacă nu folosesc exemple. Deci...
La origine, domnul Sarkozy provine din emigrația maghiară, tatăl său, mai precis. Familia sa a părăsit Ungaria de frica Armatei Roșii care i-a confiscat toate bunurile. Totuși, domnul Sarkozy nu e supărat pe ruși. Îi iubește, sunt prietenii săi. Și dacă întrebați, și dacă nu-ntrebați, orice ungur vă va spune că domnul Sarkozy are un nume tradițional țigănesc. Fapt confirmat și de liderul etniei rrome din Austria, pe care-l cheamă la fel. Hm. Straniu. Domnul Sarkozy pare să aibă alergie la țigani. După cum se știe, e într-o ceartă aprigă, și cu românii, și cu țiganii, exact pentru problemele legate de această etnie. Doamna Merkel, deși născută în Hamburg, provine din fosta RDG. Conform WikiLeaks, americanii îi spun Teflon. Oameni răi. Conform altor surse de pe net, KGB-ul o consideră o amică intimă și-o dezmiardă Anita. Oameni tandri. Chiar așa, cum oare i s-o fi adresat, la Deauville, domnul Medvedev? Care, de fapt, este încă tovarășul Medvedev. Oricum, mai mult ca sigur, i s-a adresat în limba rusă întrucât, e știut, doamna Merkel o vorbește cursiv. Doar acestea, insist, doar acestea fiind spuse și parcă nu mai e atât de șocantă schimbarea de atitudine, în special a Franței, marea și tradiționala noastră protectoare și prietenă. Și, până la urmă, nici morocănoșenia germană nu mai e nici ea atât de uimitoare. Și încă n-am terminat. Spre o mai bună pricepere a fenomenului, în completare, am putea sa adăugăm și alte nume, direct sau indirect, conectate cu cei tocmai menționați. Fără pretenția unui pomelnic exhaustiv. Nicidecum. De exemplu, cea de-a doua soție a domnului Sarkozy, Cecilia Ciganer-Albeniz... Tatăl ei provine din Bălți, Basarabia, fiind considerat, în principiu, evreu ruso-român. Doamna Cecilia Ciganer-Albeniz, luând în considerare exact numele de Ciganer, îl bănuia a fi țigan. Ulterior, s-a rămas, totuși, la varianta originii evreiești. Sau domnul Horst Köhler... Domnul Horst Köhler, fost președinte al Germaniei, care, subit, a demisionat anul trecut, dintr-un moft suspect, surprinzând pe toată lumea, provine dintr-o familie germană care a trăit 150 de ani în Basarabia, lângă ”aceleași” Bălți. Părinții săi, cetățeni români la acea dată, care, după propriile sale declarații, vorbeau cursiv românește, s-au refugiat din calea sovieticilor, ca urmare a efectelor Pactului Ribbentrop-Molotov, mai întâi, în România. Ulterior, au ajuns în Polonia unde s-a și născut domnul Horst Köhler. Chiar, de ce-o fi trebuit, totuși, să demisioneze fix în 2010? Din câte se știe, la întâlnirea de la Deauville, inter alia, s-a discutat și situația Republicii Moldova, cu nelipsitul ei pandant, chestiunea transnistreană. Mai precis, rușii au fost rugați cu toată precauția, delicatețea și deferența, ca de obicei, să se retragă din Transnistria și ei au promis că se vor gândi. Mult, adânc și, mai ales, îndelungat. O fi oare vreo legătură? Or fi niscaiva sensibilități? Or fi orgolii? Sau o fi doar o simplă coincidență. Pentru cine întreabă, e doar o coincidență, pentru cine cumpără...
La origine, domnul Sarkozy provine din emigrația maghiară, tatăl său, mai precis. Familia sa a părăsit Ungaria de frica Armatei Roșii care i-a confiscat toate bunurile. Totuși, domnul Sarkozy nu e supărat pe ruși. Îi iubește, sunt prietenii săi. Și dacă întrebați, și dacă nu-ntrebați, orice ungur vă va spune că domnul Sarkozy are un nume tradițional țigănesc. Fapt confirmat și de liderul etniei rrome din Austria, pe care-l cheamă la fel. Hm. Straniu. Domnul Sarkozy pare să aibă alergie la țigani. După cum se știe, e într-o ceartă aprigă, și cu românii, și cu țiganii, exact pentru problemele legate de această etnie. Doamna Merkel, deși născută în Hamburg, provine din fosta RDG. Conform WikiLeaks, americanii îi spun Teflon. Oameni răi. Conform altor surse de pe net, KGB-ul o consideră o amică intimă și-o dezmiardă Anita. Oameni tandri. Chiar așa, cum oare i s-o fi adresat, la Deauville, domnul Medvedev? Care, de fapt, este încă tovarășul Medvedev. Oricum, mai mult ca sigur, i s-a adresat în limba rusă întrucât, e știut, doamna Merkel o vorbește cursiv. Doar acestea, insist, doar acestea fiind spuse și parcă nu mai e atât de șocantă schimbarea de atitudine, în special a Franței, marea și tradiționala noastră protectoare și prietenă. Și, până la urmă, nici morocănoșenia germană nu mai e nici ea atât de uimitoare. Și încă n-am terminat. Spre o mai bună pricepere a fenomenului, în completare, am putea sa adăugăm și alte nume, direct sau indirect, conectate cu cei tocmai menționați. Fără pretenția unui pomelnic exhaustiv. Nicidecum. De exemplu, cea de-a doua soție a domnului Sarkozy, Cecilia Ciganer-Albeniz... Tatăl ei provine din Bălți, Basarabia, fiind considerat, în principiu, evreu ruso-român. Doamna Cecilia Ciganer-Albeniz, luând în considerare exact numele de Ciganer, îl bănuia a fi țigan. Ulterior, s-a rămas, totuși, la varianta originii evreiești. Sau domnul Horst Köhler... Domnul Horst Köhler, fost președinte al Germaniei, care, subit, a demisionat anul trecut, dintr-un moft suspect, surprinzând pe toată lumea, provine dintr-o familie germană care a trăit 150 de ani în Basarabia, lângă ”aceleași” Bălți. Părinții săi, cetățeni români la acea dată, care, după propriile sale declarații, vorbeau cursiv românește, s-au refugiat din calea sovieticilor, ca urmare a efectelor Pactului Ribbentrop-Molotov, mai întâi, în România. Ulterior, au ajuns în Polonia unde s-a și născut domnul Horst Köhler. Chiar, de ce-o fi trebuit, totuși, să demisioneze fix în 2010? Din câte se știe, la întâlnirea de la Deauville, inter alia, s-a discutat și situația Republicii Moldova, cu nelipsitul ei pandant, chestiunea transnistreană. Mai precis, rușii au fost rugați cu toată precauția, delicatețea și deferența, ca de obicei, să se retragă din Transnistria și ei au promis că se vor gândi. Mult, adânc și, mai ales, îndelungat. O fi oare vreo legătură? Or fi niscaiva sensibilități? Or fi orgolii? Sau o fi doar o simplă coincidență. Pentru cine întreabă, e doar o coincidență, pentru cine cumpără...
Carevasăzică, într-o zi de octombrie a anului de grație 2010 - captivant an! - mușchii celor trei mușchetari esto-vestici sus-menționați - știu, e de la muschetă, nu de la mușchi, dar, în cazul lor, se potrivește mănușă! - s-au încordat, la unison, pentru a pune bazele unei alianțe, Parteneriatul de la Deauville. Nu mai intru în detalii de mușchi țigănesc, pregătit în tigaie de teflon și râvnit de un urs pofticios și nesățios că nu-i elegant. Deh, noblesse oblige! Normandia, deci! Acolo unde, cu niște decenii în urmă, a avut loc debarcarea aliaților! Care s-au înghesuit pe plajele Normandiei ca să nu apuce rușii să intre singuri în Berlin. Și credeați că vă zăpăcesc eu cu teoriile mele! Stalin viu a intrat atunci doar în Berlin. Și-a rămas. Stalin mort debarcă acum singur de-a dreptul în Normandia. Atât de singur, atât de dezinvolt, atât de suveran că ai strania impresie că te uiți greșit la hartă. Mai precis, ai impresia halucinantă că harta a fost întoarsă pe dos și, prin urmare, nu e vorba despre Franța, Deauville, Normandia, ci despre Ialta, Crimeea. În plus, din ceea ce se poate observa, Stalin mort pare mai viu decât Stalin viu.
La începutul anilor '90, rememorez, toate delegațiile occidentale care contau, vizitând România, aproape fără excepție, aveau o marotă pe care o tot rosteau clar și apăsat în cadrul conferințelor de presă: să nu lezăm URSS. Noi. Și nici ei. După o scurtă vreme, URSS a încetat să existe. Atunci, ni s-a transmis să nu supărăm CSI. Să nu anexăm Moldova. N-o anexăm. Să mergem pe vârfuri, să vorbim în șoaptă, în general, să nu vrem nimic. Extrem de important: să nu tulburăm armonia creată de Pactul Ribbentrop-Molotov. Pe care nu-l recunoaște nimeni, niciodată. Mai ales când victimele cer să li se facă dreptate. Să nu ne vrem tezaurul furat de ruși înapoi. Să nu vrem baze NATO. Mai târziu, în această ultimă chestiune, occidentalii, capricioși și fanteziști cum îi știm, s-au răzgândit. Ulterior, a fost și-a rămas musai să nu irităm Rusia. Ideea asta persistă, într-o încercare de a ne bloca mentalul colectiv. Timp în care, iată, ce se întâmplă la Deauville. E pe față! Americanii sunt trimiși înapoi acasă exact de unde au debarcat, în 1944, în Europa. De către cine? De către ruși. Evident, se dorește egalizarea mai multor scoruri, nu mai intru în detalii. Același concept al unui deplin prieteșug cu Rusia o fi fost destul de clar exprimat și în cadrul celorlalte două reuniuni pomenite, Bilderberg și Trilaterala, doar că, acolo, fiind mai mulți, ursul rusesc se mai pierdea în aglomerație. Se mai estompa în poza de grup. Chiar, ce limbă s-o fi folosit în cadrul lucrărilor? Interesant de știut întrucât observ că arborii genealogici ai unora și altora dintre cei aflați la conducerea lumii sunt, de multe ori, surprinzători, chiar șocanți. Dar nu-i nimic nou sub soare. Așa a cam fost mereu. Se poate demonstra.
Însă staliniada nu se desfășoară doar la Deauville. E vizibilă la tot pasul dacă umbli prin Europa zilelor noastre: peste tot, vesele și vaste comunități rusești, ucrainene, uzbehe, kazahe etc de-ai spune că vizele n-au existat niciodată nici măcar în calitate de vagă intenție. Cât despre Schengen, cu care tocmai ne privim tăios în ochi, un neavizat ar putea crede că nici nu s-a inventat încă! De altfel, nu cu mulți ani în urmă, în 2005 mai exact, un fost ministru de externe german, popularul Joschka Fischer, a fost silit să demisioneze exact din această cauză, intitulată Afacerea Vizelor Germane pentru Ucraina. Ce se întâmplase? Se prinseseră chiar și nemții de prezența masivă și nejustificată a milioane de locuitori din fostul spațiu URSS, preponderent via consulatul german din Kiev, după cum s-a și dovedit. Mai mult ca sigur - rezultă și din cele enumerate în acest material - și în Germania, era și este activă tot clauza aia a nelezării... Amuzant e că și familia domnului Joschka Fischer, la origine, provine tot din emigrația maghiară că d-aia este alintat Joschka. Și familia sa, de data aceasta de etnici germani, ca și familia domnului Sarkozy, a fugit tot din Ungaria și tot de frica rușilor. Dar, după cum prea bine se vede, nici el nu-i detestă pe ruși. Veselul și vioiul domn Joschka Fischer, născut e drept în Germania, nu și-a terminat niciodată școala. Asta, e adevărat, n-are legătură cu rușii. Neșcolirea nu l-a împiedicat, ba, pesemne, chiar l-a ajutat să facă extraordinara carieră pe care a făcut-o. Și asta poate avea de-a face cu rușii și nu numai întrucât, după propriile-i mărturisiri, linia sa politică, ideologică și culturală a trecut, în tinerețe, preponderent pe la Lenin, Marx și chiar Mao. Și pe la facțiunile militare de extremă-stânga. Cu consecințe dovedit violente. Și cam atât. Ei, dar asta a fost în tinerețe! În plus, din când în când, l-a mai citit, totuși, și pe Hegel. Ah, și să nu uit... Domnul Joschka Fischer mai are și un vis-concept intitulat ”Un miliard de europeni, de la Vancouver, la Vladivostok”. Ei, acu' e clar!
Ce să mai spunem despre domnul Gerhard Schröder, predecesorul doamnei Merkel?! Pe cand domnul Joschka Fischer era ministru de externe, domnul Schröder era, prin urmare, cancelar. Și destinul domnului Schröder, într-un mod tragic, trece tot prin Est. Tatăl său a fost ucis pe teritoriul României după ce noi, la 23 August 1944, am rupt acordul cu nemții. Curios, dar nici domnul Schröder nu e supărat pe ruși. Are chiar și doi copii adoptați de la Sankt-Petersburg. E supărat însă pe tatăl său pentru că a luptat de partea Germaniei naziste. Cât despre români, nu ne-a mărturisit, nu știm nimic precis. Sperăm că ne-a iertat. Eh, păi cum e, în zilele noastre, doamna Merkel cu tovarășul Medvedev, așa era, în zilele sale, și domnul Schröder cu tovarășul Putin! Și mai e. Și, desigur, cu tovarășul gaz rusesc. Și mai e. Pentru că domnul Schröder este conducătorul companiei Nord Stream, cea care aduce gazul rusesc direct în Europa de Vest. Foarte important. Vital chiar. Pentru că, nu-i așa, până la urmă cum i-ar sta unei reuniuni a Clubului Bilderberg, la lumânare? Cum s-ar mai conversa onorabilii săi membri înghețați bocnă, scoțând vălătuci și tropăind în șoșoni? Cum ar suna aplauzele unor mâini în mănuși de lână? Neapărat de lână și nu de blană. Ecologia știe de ce. Cât despre caritate... Nici nu vreau să mă gândesc.
Ce să mai spunem despre domnul Gerhard Schröder, predecesorul doamnei Merkel?! Pe cand domnul Joschka Fischer era ministru de externe, domnul Schröder era, prin urmare, cancelar. Și destinul domnului Schröder, într-un mod tragic, trece tot prin Est. Tatăl său a fost ucis pe teritoriul României după ce noi, la 23 August 1944, am rupt acordul cu nemții. Curios, dar nici domnul Schröder nu e supărat pe ruși. Are chiar și doi copii adoptați de la Sankt-Petersburg. E supărat însă pe tatăl său pentru că a luptat de partea Germaniei naziste. Cât despre români, nu ne-a mărturisit, nu știm nimic precis. Sperăm că ne-a iertat. Eh, păi cum e, în zilele noastre, doamna Merkel cu tovarășul Medvedev, așa era, în zilele sale, și domnul Schröder cu tovarășul Putin! Și mai e. Și, desigur, cu tovarășul gaz rusesc. Și mai e. Pentru că domnul Schröder este conducătorul companiei Nord Stream, cea care aduce gazul rusesc direct în Europa de Vest. Foarte important. Vital chiar. Pentru că, nu-i așa, până la urmă cum i-ar sta unei reuniuni a Clubului Bilderberg, la lumânare? Cum s-ar mai conversa onorabilii săi membri înghețați bocnă, scoțând vălătuci și tropăind în șoșoni? Cum ar suna aplauzele unor mâini în mănuși de lână? Neapărat de lână și nu de blană. Ecologia știe de ce. Cât despre caritate... Nici nu vreau să mă gândesc.
Dacă suni pe la organismele europene, constați abundența accentului slav. Mulți ochi albaștri oblici îți palatalizează suav direct în urechi. Acel ”Alio” inconfundabil... Ai senzația curioasă că și Franța, Germania, Anglia, Italia etc, fiecare în parte, au câte o Moldovă în care, asemenea limbii române, franceza, germana, engleza, italiana etc sunt vorbite cu accent rusesc. Inevitabil, îți pui întrebări. Dacă intri prin birourile teritoriale ale multor parlamentari europeni, observi prezența seducătoare și misterioasă a unor șefe de cabinet și secretare de import, marca Balșoi Teater plus Gazprom, plus conductele petroliere gen Drujba. E cert, pentru mine cel puțin, că Războiul Rece n-a fost decât un delir colectiv. Bine că ne-a trecut.
În vara anului 2010 - șturlubatic an! - o știre suedeză mi-a atras atenția. Pare minoră dar nu cred că e: cică se finalizaseră deja negocierile pentru aducerea a unor zeci de familii de ruși într-un sat cam depopulat din Suedia. S-a făcut reclamă chiar și la televiziunea rusă. Candidează peste 700 de persoane. Cei aleși ar trebui să se mute până la sfârșitul anului 2011. Fără probleme, fără fițe, fără foaie de parcurs, fără condiții suplimentare. Satul se numește Sorsele. După știința mea, se pronunță Surșele. Având în vedere pronunția numelui cred că e un mesaj aproape subliminal pentru români, dar și pentru moldoveni. Și, de ce nu, pe cale de consecință, și pentru intrarea sau neintrarea noastră în Schengen. Că despre asta e vorba. Uite cum intră, fără probleme, rușii, de pildă, și nu intrăm noi.
Dacă te preumbli prin Europa - era cândva la modă un documentar Șocanta Asie, lasă că nici Europa nu se lasă, vine puternic din urmă! - vezi milioane de asiatici și africani. Mulți, ajunși cu barca. Iată, alte debarcări, alte vremuri, alte popoare, alt țel, același continent însă! Ai deodată strania senzație că maurii n-au fost alungați niciodată, că, la căderea sa, Constantinopolelui i-au ținut companie Parisul, Londra, Berlinul, Roma etc, că Asediul Vienei a avut un cu totul alt deznodământ și că, pe scurt, ai fost mințit la școală. Și-n general, tot timpul. Nici nu mai spun cât cheltuiește Suedia, mama tuturor refugiaților, pentru întreținerea imigranților. Taxele uriașe plătite din salarii merg și în această zonă fără a i se cere vreun acord, măcar de principiu, impozitatului. Ei, dar, la urma urmei, o fi știind ea, Suedia, de ce, nu?!...
Acum, reuniunea Bilderberg, întâlnirea Comisiei Trilaterale și Parteneriatul de la Deauville, precum și alte întâlniri și parteneriate, au legătură sigură cu toate marile schimbări pe care le vedem. Dar și cu mărunta noastră neadmitere în Schengen. N-o să facem acum pe neștiutorii. Probabil, printre altele, a fost stabilit, în detaliu, scenariul actualelor revolte din lumea musulmană. Probabil, a fost luată în calcul eventualitatea unei penurii de petrol și gaz, ori a unei scumpiri masive. Aici, intră în scenă Rusia și rezolvă. Mai scump, poate, mai capricios, mai șantajist eventual, dar rezolvă. Situația însă poate scăpa de sub control și emigranții morți de foame din țările musulmane făcute pilaf - ar vrea ei, dar nu-i decât așa, o figură de stil - erup și intră în Europa prin toate granițele posibile. Ce s-ar întâmpla dacă se mai enervează și niște milioane de chinezi sătui - ce ironie! - de orezul făcut din plastic, de ouăle sintetice și de alte delicatese d-astea? Ce s-ar întâmpla cu UE? Ce s-ar întâmpla cu Schengenul? România și Bulgaria sunt deci, printre altele, necesare ca zone-tampon. Și gri, și tampon, e deja o alăturare de termeni supărătoare! Cât despre rolul pe care ar trebui să-l joace ele, eu, în locul Bulgariei, aș fi mai îngrijorată! ”Granița româno-turcă” mi-ar da profund de gândit. Ce mesaj subtil o fi vrut să transmită UE? Ei, și-am ajuns și la graniță... Că despre asta e vorba în Schengen, nu?! Despre granițe. Bun, am înțeles că trebuie să ne securizăm frontierele că întrucât, în Schengen, nu intră așa, oricine, ca vodă-n lobodă! OK! Problema e să ni le securizăm de ce? Pentru ce? Pentru cine? Contra cui? Asiaticii, africanii, rușii, ucrainenii, uzbehii, kazahii etc ș.a.m.d. au intrat demult, după cum tocmai am arătat. Mai trebuie să-și aducă doar rudele și prietenii. Câți au mai rămas pe-acasă. Cât despre asta, pentru unii, chestiunea e lesne, rapid și eficient rezolvată via plajele de la Mediterana, pentru alții, via Parteneriatul de la Deauville, de exemplu. Ah, ar mai fi un detaliu, e drept. Tehnic, după părerea unora. El a ieșit la iveală chiar zilele acestea. Există un proiect de acordare a unor puteri sporite unei autorități europene care să se ocupe - doar ea! - de securizarea granițelor. Corect! Ziceți așa! E ca în cazul norului de cenușă vulcanică din Islanda! Atunci, ne trebuia subit autoritatea europeană aviatică. Dorința de consolidare și de împuternicire a unei autorități europene care să gestioneze granițele UE mi se pare complet justificată. Iar eficiența ei, perfect demonstrată tocmai de toate aceste milioane de oameni, despre care am tot vorbit, din diverse colțuri ale lumii, care n-ar trebui să se găsească în Europa. Care, conform tuturor legilor în vigoare, ar fi trebuit să fi rămas dincolo de frontierele europene. Și să nu uităm încă un fapt: în toți acești ani, prin desființarea atâtor granițe, vă dați seama câți oameni calificați în domeniul vamal au rămas fără lucru? Pe praful ăsta? Cu toate prafurile astea? De altfel, Schengen-Schengen, dar, pe șestache, au tot reapărut brigăzi mobile care opresc, controlează, verifică, percheziționează în diverse puncte - unde cu gândul nu gândești! - ale spațiului comunitar, oameni, mărfuri, mașini etc. Adică frontierele și chiar, într-un anume fel, vămile mai există încă doar că sunt mobile. În plus, vă dați seama ce impact tele-vizual au avut averile vameșilor și polițiștilor români?! Mamă, ce of, jale, plânset și suspin or fi fost în piepturile vameșilor concediați din diverse țări europene?! Dar și ce satisfacție or fi avut ei văzând valul de arestări! Și, nu în ultimul rând, în bietele lor piepturi concediate, ce renaștere a speranței a unei noi prosperități care se prefigurează! Acum niște ani, mă amuzam de scandalul iscat de diverși oameni de afaceri din Vest prin șpăguirea politicienilor din țările lor. Ca să obțină autorizații de deschidere, în România, a unor spații comerciale. Atât de profitabil și de dezirabil era. Deși era în Est. Deși era în România. Acum, mă distrează gândul cum o fi început deja, în țările occidentale, sforariada pentru ocuparea posturilor de la granițele României și Bulgariei. I-ar da ei la o parte și pe turci dar e greu. Au antrenament de profil serios și îndelungat în zonă.
Mai e un aspect: suntem în plină președinție europeană a Ungariei. Ne tot asigură de dorința ei fierbinte și de bunele ei intenții ca să aderăm la Schengen. Se poate. M-aș bucura să fie așa. Dar, în general, mă bazez pe ce știu, pe ce văd, pe ce trăiesc. În acest context, un alt gând se înfiripă în mintea mea: doar n-o să li se ia vameșilor din țara vecină și prietenă mâncarea de la gură?! Pe criza asta?! Chiar în timpul președinției europene a Ungariei?! Cine a trecut granița pe la unguri, știe ce vorbesc. Aroganța și disprețul de pe fețele lor sunt greu de egalat. În 2008, deci după aderarea noastră la UE, dacă treceai cu autocarul, prețul era încă de 5-10 euro de persoană. După ce suma era dată și, respectiv, înhățată, poliția maghiară hărțuia autocarele oprindu-le noaptea, în câmp, desfăcând brutal bagajele în mijlocul drumului, fără ca să-i pese cuiva nici de umilirea românilor, nici de eventualele pagube. Cât despre trecerea prin aeroportul din Budapesta, e scârboasă chiar și amintirea scârbei de pe fețele lucrătorilor de acolo. Iar impertinența e criteriu de angajare, cred. Și asta, acum, în prezentul imediat. Cât despre calitatea avioanelor care leagă Bucureștiul de Budapesta și invers, ce să mai vorbim?! Nici nu putem s-o facem întrucât, din cauza zgomotului motoarelor, nu ne auzim. În fine, așa e, aveți dreptate, bine totuși că merg încă.
A nu se înțelege că aprob corupția, evaziunea fiscală, balamucul și bordelul din vămile noastre. Nicidecum. Acolo, trebuia și trebuie să se facă ordine. Doar că, având în vedere trecutul, prezentul și, mă tem, viitorul, am convingerea că neaderarea noastră la Schengen depășește cu mult scandalul vilelor, mașinilor, conturilor, partidelor de sex ale vameșilor și polițiștilor români. Chestiunea e în mod cert cu mult mai amplă, mai complexă și, foarte posibil, cu mult mai gravă. Până la urmă, ce este acest Schengen? Și cine ne primește de fapt în acest miraj? Că una pare și, după cum am arătat fără pretenția că aș fi epuizat subiectul, în mod evident, cu totul alta e. Zilnic, acest concept ne șochează. Această neaderare obstinată și fără temei legal are cumva legătură cu faptul că UE se clatină, euro se clatină, lumea se clatină etc? Și, ca întotdeauna, trebuie să se salveze doar unii? Mai ales că, în acești 21 de ani, țări ca România și Bulgaria au fost - părea greu de crezut, dar uite că se poate! - și lichidate, și înrobite economic. Numai bune deci să fie lăsate, precum cerșetorii, pe la uși. În special, dacă sunt Înalte Porți.
Mai e un aspect: suntem în plină președinție europeană a Ungariei. Ne tot asigură de dorința ei fierbinte și de bunele ei intenții ca să aderăm la Schengen. Se poate. M-aș bucura să fie așa. Dar, în general, mă bazez pe ce știu, pe ce văd, pe ce trăiesc. În acest context, un alt gând se înfiripă în mintea mea: doar n-o să li se ia vameșilor din țara vecină și prietenă mâncarea de la gură?! Pe criza asta?! Chiar în timpul președinției europene a Ungariei?! Cine a trecut granița pe la unguri, știe ce vorbesc. Aroganța și disprețul de pe fețele lor sunt greu de egalat. În 2008, deci după aderarea noastră la UE, dacă treceai cu autocarul, prețul era încă de 5-10 euro de persoană. După ce suma era dată și, respectiv, înhățată, poliția maghiară hărțuia autocarele oprindu-le noaptea, în câmp, desfăcând brutal bagajele în mijlocul drumului, fără ca să-i pese cuiva nici de umilirea românilor, nici de eventualele pagube. Cât despre trecerea prin aeroportul din Budapesta, e scârboasă chiar și amintirea scârbei de pe fețele lucrătorilor de acolo. Iar impertinența e criteriu de angajare, cred. Și asta, acum, în prezentul imediat. Cât despre calitatea avioanelor care leagă Bucureștiul de Budapesta și invers, ce să mai vorbim?! Nici nu putem s-o facem întrucât, din cauza zgomotului motoarelor, nu ne auzim. În fine, așa e, aveți dreptate, bine totuși că merg încă.
A nu se înțelege că aprob corupția, evaziunea fiscală, balamucul și bordelul din vămile noastre. Nicidecum. Acolo, trebuia și trebuie să se facă ordine. Doar că, având în vedere trecutul, prezentul și, mă tem, viitorul, am convingerea că neaderarea noastră la Schengen depășește cu mult scandalul vilelor, mașinilor, conturilor, partidelor de sex ale vameșilor și polițiștilor români. Chestiunea e în mod cert cu mult mai amplă, mai complexă și, foarte posibil, cu mult mai gravă. Până la urmă, ce este acest Schengen? Și cine ne primește de fapt în acest miraj? Că una pare și, după cum am arătat fără pretenția că aș fi epuizat subiectul, în mod evident, cu totul alta e. Zilnic, acest concept ne șochează. Această neaderare obstinată și fără temei legal are cumva legătură cu faptul că UE se clatină, euro se clatină, lumea se clatină etc? Și, ca întotdeauna, trebuie să se salveze doar unii? Mai ales că, în acești 21 de ani, țări ca România și Bulgaria au fost - părea greu de crezut, dar uite că se poate! - și lichidate, și înrobite economic. Numai bune deci să fie lăsate, precum cerșetorii, pe la uși. În special, dacă sunt Înalte Porți.
Când să termin poliloghia, mă surprind mai multe știri. Una dintre ele se referă la faptul că, pe fondul revoltelor din lumea arabă, refugiații din Nordul Africii care au ajuns sau vor ajunge pe teritoriul Italiei vor fi deja filtrați de zeci de polițiști europeni, inclusiv, de polițiști români, în cadrul unui program de colaborare europeană pentru securizarea granițelor UE. O alta e că situația catastrofală din Grecia nu răspunde la comenzi și că s-ar putea chiar ea să se ”ceară” afară din zona euro și să revină la drahmă. O altă știre e că Slovacia se gândește deja de bunăvoie dacă n-ar fi oportun să renunțe la euro. O alta e că, în scurtă vreme, va fi lansată o valută mondială credibilă, creată ori desemnată de FMI. Iar noi suntem anunțați pe diferite căi să nu regretăm prea mult neaderarea la Schengen și să nu ne bosumflăm prea tare deoarece s-ar putea să intrăm chiar într-o evaluare politică mai amplă, mai detaliată. Ba chiar s-ar putea să ne pierdem statutul de membru cu drepturi depline în cadrul UE. Ba chiar s-ar putea să pierdem accesul la fondurile europene pe care, oricum, nu le luăm. Ba chiar s-ar putea să nu mai aderăm vreodată la euro care, la rândul său, s-ar putea, oricum, să înceteze să existe foarte curând și nu din vina noastră. Ba chiar s-ar putea, că tot avem datorii externe uriașe pentru a salva economic țări ca Austria, de exemplu, să fim siliți să dăm, să cedăm, să privatizăm tot ce mai avem. Și, după unii, am mai avea. Și nu bagatele. Așa că Schengen este un joc dificil, viclean și chiar periculos. E pentru inițiații din prima ligă, e pentru grei. Se joacă, obligatoriu, împreună cu celelalte două, Bilderberg și Trilaterala. Deja, ne-am făcut o idee întrucât de-abia ne-am delectat cu partidele din 2010, de la Sitges și de la București. Și, firește, să nu uităm Deauville!
P.S. Tocmai s-a anunțat că s-ar putea să aderăm, la spațiul Schengen, pe bucăți. N-am înțeles foarte bine. Pe bucăți, cine, ce, care? Noi, poporul? Din thriller, aderarea a ajuns horror? Pe bucăți tehnice, adică, suntem în Schengen cu avionul, dar nu și cu autocarul, trenul, mașina, de exemplu? Sau, Doamne ferește, pe bucăți geografice? Sau e mai bine să nici nu mai întrebăm?
P.S. Tocmai s-a anunțat că s-ar putea să aderăm, la spațiul Schengen, pe bucăți. N-am înțeles foarte bine. Pe bucăți, cine, ce, care? Noi, poporul? Din thriller, aderarea a ajuns horror? Pe bucăți tehnice, adică, suntem în Schengen cu avionul, dar nu și cu autocarul, trenul, mașina, de exemplu? Sau, Doamne ferește, pe bucăți geografice? Sau e mai bine să nici nu mai întrebăm?
