Am spus că lista poate continua. Și chiar continuă. Instantaneu. Mă refer la lista, mă rog, la ciotul de listă, cum ar formula Wikipedia, pe care l-am demarat în ”From Schengen, with Hate!”. Lista respectivă poate continua și cu nume grele afirmate și dincolo de spațiul Schengen. Dar care, firește, îl pot influența și chiar îl influențează. Chiar zilele acestea, când suntem triști și respinși de fratele Schengen, tocmai a fost ales primar al orașului Chicago, Rahm Israel Emanuel. Fost șef de cabinet al actualului președinte american Barack Obama. Fost consilier al fostului președinte american Bill Clinton. În opinia Jurnalului Național, citată de publicația Bucharest Herald, cu un bunic descins din emigrația... moldovenească. Desigur! Welcome to the club! Astfel, mama sa, Marsha Emanuel, născută Smulevitz, ar fi fiica unui emigrant moldovean, Herman Smulivitz, cunoscut ca fost boxer și lider sindical. Sună bine? Sună. Da, dar doar acolo. Doar la ei. Aceleași întrebări continuă să nu ne lase să dormim pe pernele noastre estice și neaderate la Schengen: de ce oare nu le folosește, iată, nici românilor, nici moldovenilor, niciodată, nimeni și nimic?! De ce nu ne iubește nimeni?! De ce nu ne ajută nimeni?! De ce nimeni nu ne cunoaște?! De ce, niciodată, noi nu cunoaștem pe nimeni?! De ce, niciodată, nu profităm?! De ce, niciodată, carevasăzică noi n-avem pile?! Nici în Europa, nici în Schengen, nici în SUA, nici în URSS?!... De ce-avem mereu contrapile? Și în Europa, și în Schengen, și în SUA, și în URSS?! Să sperăm că, în viitorul apropiat, vom avea mai mult noroc în privința Chinei. Propun să nu zăbovim și, în acest sens, să consultăm, grabnic, I-Ching-ul. De asemenea, sper, în ignoranța mea, că prietenii chinezi n-au motive să ne poarte pică nici măcar pentru vreo victorie nesăbuită pe care, în trecutul nostru comun, am fi repurtat-o vreodată - ce gând periculos! - în delirul nostru megaloman, la ping-pong, de pildă. Dacă îi pierdem și pe ei, chiar că nu ne mai rămâne nimeni! După cum observăm, din multe puncte de vedere, în zilele noastre, nici cu Marea Neagră, nu prea mai știm cum stăm.
Și, tot în continuarea ideilor exprimate în materialul sus-menționat, a mai sosit, prompt, încă o confirmare: după cum relatează presa, deja, statele europene riverane la Marea Mediterană au cerut ca o parte însemnată din fondurile care erau destinate unor state ex-sovietice să meargă spre ajutorarea celor din Africa și din Orientul Mijlociu, inflamate de revolte. Astfel, este dat deja ca aproape sigur faptul că, printr-un ricoșeu pervers, Republica Moldova va rata ajutoarele financiare promise și care erau menite să o transforme într-o poveste de succes. Nu intru în detalii tehnice, știrea circulă în presă și le conține. Doar n-o să fie deranjată Rusia chiar în ceea ce consideră ea că e bârlogul ei de drept! Ar fi și culmea! Prin urmare, din păcate, în cazul Republicii Moldova, povestea fetei frumoase, fără zestre și, după cum ziceam, fără pile pare a continua. Cât despre România și Bulgaria, Schengen-Club nici măcar nu mai aduce vorba despre accesul la oarece fonduri europene. E de la sine înțeles. Noi, oricum, nu cerem, membrii săi, oricum, nu ne dau. Asta da, poveste de succes! Vedeți, avem totuși această permanentă consolare: nu suntem singuri. Nici pe bulgari, nu-i iubește nimeni.
Să n-o lungim: noi, categoric, avem păcatele noastre și trebuie să ne facem, rapid, corect, ferm și demn, ordine în ogradă. Dar și ograda Schengen e destul de dubioasă. În mod evident, și dacă ne tundem regulamentar, și dacă ne prezentăm cu unghiuțele tăiate și cu batistuțele curate, și dacă suntem de acord să aderăm pe bucăți sau în bucăți, și dac-ar fi și s-ar povesti, și-n Schengen, acum, probabil, ei tot nu ne-ar primi. În afară de cine știe ce sfântă și urgentă necesitate! A lor. Pur și simplu, pentru că sunt alte priorități, alte taine măiestrite și alte cuvinte încrucișate. Ale lor, ale ălora din Schengen, ale ălora de la Vest de Schengen și ale ălora de la Est de noi. Extrem de dure și de grave și care n-au legătură cu foaia noastră de parcurs, ci, e limpede, cu foaia lor. Dar, desigur, ei nu pot recunoaște asta. Și-apoi, oculții sunt, prin natura lor, ermetici. Iar zgârcenia, lăcomia, lipsa oricărui scrupul, neonorarea angajamentelor și multe altele așijderea, după cum istoria generos ne învață, sunt prerogative imperiale. Iar tot acest joc lung și complicat de-a aderarea unora și altora la UE, NATO, Schengen etc ne-a învățat pe toți un singur lucru, tăios ca lama de secure: de ce să dai, orice, oricât de puțin, cuiva, de la care, oricând, oricum, poți lua totul, dar absolut totul, gratis?!
Cu speranța unui viitor mai luminos și-a unui Schengen mai mărinimos, semnez eu, clăcașul cel sfios!
