Fotografia mea
Călător experimentat, cetățean planetar greu încercat

sâmbătă, 12 februarie 2011

( 3 ) Suedia - Pocher la copcă

Încerc să-mi revin din emoția firească pe care mi-a provocat-o știrea că, în fine, va fi inspectată granița româno-turcă și că, astfel, toate suspiciunile și dubiile legate de aderarea noastră la spațiul Schengen vor fi definitiv spulberate. Sper că, între timp, inspecția a avut loc în cele mai bune condiții posibile, sper că doamna Cecilia Malmström le-a transmis, cu acest prilej, un puternic mesaj de încurajare și turcilor și mai sper și că Bulgaria a suportat stoic ștergerea ei de pe hartă. Acum, între noi fie spus, nici n-ar trebui să facă prea multe fițe, și-așa nu corespunde tehnic, doamna Cecilia Malmström a vrut doar să-i facă un bine. Ciocu' mic, ce mare brânză - mă refer la telemeaua bulgărească, desigur - ce-ai tu, Bulgarie, de pierdut în fond, la inspecție, ei bine, nu mai ești pe hartă, ei și ce, ai un avantaj clar și anume că nu te faci de râs și, ulterior, reapari glorios în granițele firești, și pleci direct, cu toate tirurile tale, plus ale altora, la liber, prin tot Schengenul! Dacă era vorba cumva despre granița maritimă, doamna Cecilia Malmström ar fi putut fi mai explicită. N-a fost mai explicită. A fost deci mai amuzantă. Dar, m-am înfierbântat și bat câmpii...   Ah, da, era vorba despre serialul suedez. Reapuc firul. E cam încâlcit, recunosc, dar așa e Nordul, misterios. Și Balcanii, e drept, dar și Nordul!
Aveam, deci, niște onorabili studenți suedezi la Cluj... În materialul publicat de ziarul Adevărul, se precizează faptul că ei nu fac mare caz de sentimente patriotice. Dovada este că nu și-au adus nici steaguri și nici obiecte de acasă. Asta e interesant! Steagul suedez este personaj de bază în Suedia, este, cum ar veni, membru al familiei, al comunității, tovarăș de joacă al copiilor, perechea nedespărțită a ghiveciului cu flori, prieten al tuturor. Suedezii neagă faptul că steagul lor este arborat cam la tot pasul. Cum eu nu-i suspectez de amnezie a apartenenței naționale, deduc faptul că steagul este pus pentru non-vikingii care se întâmplă să mai treacă pe permafrostul lor. Întrebați direct, desigur, suedezii reîncep cochetăria aia a lor cu privirea pieziș-tulbure, completată de o mormăială până la urmă normală, doar suntem aproape de Fram și de Polul Nord, și finalizată prin spatele întors demn. V-am mai povestit despre asta. Dacă faci pe prostu'  - nici nu-i greu, ești străin, e de la sine înțeles că ești ori așa, ori copil al străzii, ori ambele - și insiști, uite nu poți dormi de grija steagului suedez și vrei să știi de ce e el așa de omniprezent, poți obține chiar și reacții de inflamare. Cineva - pe bune, avea privirea înflăcărată! - mi-a spus o poveste drăguță despre propriul său tată care, în urmă cu niște decenii, și-ar fi aruncat din barcă - suntem în Suedia, mergem cu barca - propria soție, respectiv mama povestitorului, pentru că, dintr-o sinistră neatenție, s-ar fi așezat pe steagul împăturit și pus pe banchetă!
Dacă studenții suedezi de la Cluj nu și-au adus steagul, situația este într-adevăr uimitoare. Ori sunt atipici, ori, după cum am mai presupus deja, s-au cam românizat. Cât despre draperiile de la IKEA pe care și le-a pus, la fereastră, unul dintre ei, cred că le avea cumpărate de multă vreme. Mai precis, de dinainte de scandalul iscat recent - inflamare națională, ba chiar sfântă indignare! - de faptul că patronul onorabilei firme își ascunde banii în paradisul fiscal Lichtenstein. Ca să nu plătească impozitele alea uriașe, pentru mașinăria bine unsă a sistemului suedez care generează, printre altele, și colonii de studenți mediciniști la Cluj. Altminteri, și patronul de la IKEA stă bine cu steagul, adică și el îl are și îl pune. La multă vedere.
Ce e rău în asta? Absolut nimic. Doar că suedezii, din ceea ce-am putut observa cu posibilitățile mele de pricepere destul de reduse - deh, ca orișice pârdalnic de străin - au o stranie și veșnic tânără uimire în fața faptului că mai există și alte steaguri ( ah, da, serios, aveți și voi?! ), și alte țări ( păi, țara voastră n-a fost distrusă de război?! ), și alte limbi ( cum, mai folosiți între voi altă limbă decât suedeza?! ), ba chiar și alte imnuri naționale ( ați ascultat imnul suedez, nu ați simțit cum vă dau lacrimile, nu v-ați simțit deloc emoționați? ) etc. Ba chiar sunt sincer uimiți că mai există și alte popoare în general și că, la urma urmei, planeta e în întregime cunoscută, explorată,  locuită, chiar supralocuită. Cum, dincolo de frontierele suedeze, nu este doar Terra Incognita? Nu, nu e. Uite că mai există chiar și Clujul și, culmea, e cunoscut și el! Ba chiar, și locuit! Și, ca să nu bulversăm defel competentele convingeri ale suedezilor, îi putem informa deferent că dragonii nu foiesc pe străzile Clujului, dar că lei, e drept, mai sunt, cât or mai fi și ăștia. În plus față de adevărata Terra Incognita, pe care hărțile antice și medievale o creditau metaforic a fi locuită de dragoni și lei, la Cluj, sunt și câini. Și pe-ăștia chiar se poate conta, sunt eterni. Fac parte din brandul de țară. În aceste condiții - suspansul e mare - rămâne de văzut când studenții suedezi de la Cluj cedează psihic și-și pun steagul la vedere - eu cred că îl au deja la ei, pitit pe undeva - la fereastră, lângă draperiile de la IKEA. Dă-l încolo de Lichtenstein, important e să-i civilizăm pe băștinași! Cu tot cu câinii lor, dacă se poate!
V-am prevenit că sunt multe de spus...