După cum scriam în finalul celuilalt episod din acest seriăluț, iarăși, trebuie să iau un tren suedez, panica se instalează, fiori de groază mă cuprind sau panica se instalează, mă cuprind fiori de groază, nu mă pot decide, hm, hm etc. Fără ambiții de haiku, e totuși un poem inspirat. De starea, structura, esența, perseverența și absența căilor ferate suedeze, SJ. Cum am șuguit, așa rămâne! Suedia nu e numai în afara oricăror principii de cale ferată, e în afara oricăror principii de calcul al probabilităților. Dacă aș întreba oricare specialist în domeniul probabilităților în ce măsură e posibil să ți se întâmple, halucinant, cam aceeași experiență, ar răspunde, presupun, că o dată la un milion / miliard / trilion etc. de posibilități. Ei bine, nu! Uite că se poate de fiecare dată! Uite că vortexul căilor ferate suedeze fac de rîs și de rușine orice calcul, al oricui, oriunde și oricând.
Carevasăzică, am fost în România, timp de două săptămâni. Voi reveni asupra acestui subiect întrucât sunt destul de multe de povestit. Oricum, acesta este motivul pentru care am scutit blogosfera de prezența mea. Nesuferită, se vor grăbi unii să adauge. Acum trei zile, m-am întors în Suedia. Mai întâi, era să ajung săptămâna viitoare deoarece avioanele Malev au avut întârzieri. La câte avioane, trenuri și taxiuri, am de luat când parcurg acest itinerar, odată ce-am plecat târziu, e ca și cum mai bine stăteam acasă, la mine, în pătuț. Dar, din fericire, avioanele respective au refăcut întârzierea așa că, deși ungurești, regret să declar că nu poartă ele vina. Am ajuns în deja celebra gară Stockholm Centralen și-am moțăit / navigat pe net / mâncat / băut cafea în tot felul de unghere ale ei pentru a trece rapid și plăcut așteptarea de două ore și ceva cât era prevăzută ea inițial. Deja eram plini de noi, ne și vedeam ajunși la timp în cel mai rapid și confortabil mod posibil. Norocul nostru a fost că un reflex ancestral dictat de antrenamentul contra dezastrelor și-a activat alarma isterică în mințișoarele noastre și ne-am trezit din ațipeala aiuritoare și din hibernare - aceasta din urmă s-a reinstalat spontan la vederea fulgilor scandinavici de nea cât un nea care ne-au întâmpinat cum am coborât din avion și asta după soarele fierbinte și plăcut de la București, după copăceii înfloriți, după iarba ca smaraldul etc. - și ne-a trecut prin minte gândul de pe urmă al românului de pe urmă să ne uităm pe plăcuță! Adicătelea, bre, mai e sau nu mai e tren? Brusc, ne-am amintit unde ne aflăm și anume în țara în care, dacă îți reglezi ceasul după căile ferate, e egal moartea. Cu îmbălsămare, dric elegant, alai și respect, da' tot moartea se cheamă! Și ce credeți că scria pe ecran? E deja pălărie-ntr-un picior, ghici, ciupercă, ce-i! Câteva trenuri importante, printre care și al nostru, fuseseră suspendate! Acum, toate ar mai fi cum ar mai fi numai că biletele lor de tren, cumpărate din timp pe net, au toate datele de contact ale cumpărătorului. Prin urmare, eminențele feroviare ale Suediei puteau oricând să ne găsească, oriunde în lume, și să ne anunțe măcar. Mai ales că, uite, se poate să ai și fantezii d-astea complet nesănătoase de a veni dintr-o altă țară, după două avioane, ca să iei un tren suedez. De data asta, ne-a sărit țandăra, ne-au ieșit ochii din orbite și, desigur, ne-am luat de funcționară. I-am explicat că, din punctul nostru de vedere, căile ferate suedeze sunt un pericol public și că ar trebui să se autodizolve. Chiar mă întreb: pe ăștia, care sunt extrem de vocali în a-i critica pe toți ceilalți, inclusiv pe noi, nu-i verifică nici o comisie europeană de resort? Mă bate gândul să fac o sesizare în acest sens. I-am reamintit funcționarei că încă nici n-am încheiat recentul nostru litigiu, relatat în Suedia - Pocher la copcă 6, și, ca atare, încă nu ne-am primit banii pe care ni-i datorează pentru biletele pierdute atunci, peste 80 euro, ca să nu mai aduc vorba despre taxiul cu care-am străbătut Suedia, peste 400 euro etc. În plus, în aceste aproximativ trei săptămâni, mai avusesem parte de niște incidente minore legate de proasta funcționare a trenurilor, pe care nici nu le mai menționez ca să nu pierdem vremea și ca să nu ne afundăm fatal în redundanță. Chestiunea este că, practic, din experiența noastră, nici un tren suedez, și-au fost deja zeci, n-a funcționat complet normal. Aspectul cochet și curățenia sunt însă constante, este perfect adevărat, trebuie să repet asta. Însă, desigur, la ce-ți folosește un tren cochet și curat care însă nu merge niciunde? A nu se înțelege că prefer trenurile noastre murdare, sinistre, scumpe, vai de mama lor și de-a noastră. Nicidecum. Dar, am avut nesperata șansă în viață de a cunoaște și trenuri curate, cochete și punctuale. Adică, trenuri adevărate. Înțeleg, am avut o viață fericită.
Carevasăzică, am fost în România, timp de două săptămâni. Voi reveni asupra acestui subiect întrucât sunt destul de multe de povestit. Oricum, acesta este motivul pentru care am scutit blogosfera de prezența mea. Nesuferită, se vor grăbi unii să adauge. Acum trei zile, m-am întors în Suedia. Mai întâi, era să ajung săptămâna viitoare deoarece avioanele Malev au avut întârzieri. La câte avioane, trenuri și taxiuri, am de luat când parcurg acest itinerar, odată ce-am plecat târziu, e ca și cum mai bine stăteam acasă, la mine, în pătuț. Dar, din fericire, avioanele respective au refăcut întârzierea așa că, deși ungurești, regret să declar că nu poartă ele vina. Am ajuns în deja celebra gară Stockholm Centralen și-am moțăit / navigat pe net / mâncat / băut cafea în tot felul de unghere ale ei pentru a trece rapid și plăcut așteptarea de două ore și ceva cât era prevăzută ea inițial. Deja eram plini de noi, ne și vedeam ajunși la timp în cel mai rapid și confortabil mod posibil. Norocul nostru a fost că un reflex ancestral dictat de antrenamentul contra dezastrelor și-a activat alarma isterică în mințișoarele noastre și ne-am trezit din ațipeala aiuritoare și din hibernare - aceasta din urmă s-a reinstalat spontan la vederea fulgilor scandinavici de nea cât un nea care ne-au întâmpinat cum am coborât din avion și asta după soarele fierbinte și plăcut de la București, după copăceii înfloriți, după iarba ca smaraldul etc. - și ne-a trecut prin minte gândul de pe urmă al românului de pe urmă să ne uităm pe plăcuță! Adicătelea, bre, mai e sau nu mai e tren? Brusc, ne-am amintit unde ne aflăm și anume în țara în care, dacă îți reglezi ceasul după căile ferate, e egal moartea. Cu îmbălsămare, dric elegant, alai și respect, da' tot moartea se cheamă! Și ce credeți că scria pe ecran? E deja pălărie-ntr-un picior, ghici, ciupercă, ce-i! Câteva trenuri importante, printre care și al nostru, fuseseră suspendate! Acum, toate ar mai fi cum ar mai fi numai că biletele lor de tren, cumpărate din timp pe net, au toate datele de contact ale cumpărătorului. Prin urmare, eminențele feroviare ale Suediei puteau oricând să ne găsească, oriunde în lume, și să ne anunțe măcar. Mai ales că, uite, se poate să ai și fantezii d-astea complet nesănătoase de a veni dintr-o altă țară, după două avioane, ca să iei un tren suedez. De data asta, ne-a sărit țandăra, ne-au ieșit ochii din orbite și, desigur, ne-am luat de funcționară. I-am explicat că, din punctul nostru de vedere, căile ferate suedeze sunt un pericol public și că ar trebui să se autodizolve. Chiar mă întreb: pe ăștia, care sunt extrem de vocali în a-i critica pe toți ceilalți, inclusiv pe noi, nu-i verifică nici o comisie europeană de resort? Mă bate gândul să fac o sesizare în acest sens. I-am reamintit funcționarei că încă nici n-am încheiat recentul nostru litigiu, relatat în Suedia - Pocher la copcă 6, și, ca atare, încă nu ne-am primit banii pe care ni-i datorează pentru biletele pierdute atunci, peste 80 euro, ca să nu mai aduc vorba despre taxiul cu care-am străbătut Suedia, peste 400 euro etc. În plus, în aceste aproximativ trei săptămâni, mai avusesem parte de niște incidente minore legate de proasta funcționare a trenurilor, pe care nici nu le mai menționez ca să nu pierdem vremea și ca să nu ne afundăm fatal în redundanță. Chestiunea este că, practic, din experiența noastră, nici un tren suedez, și-au fost deja zeci, n-a funcționat complet normal. Aspectul cochet și curățenia sunt însă constante, este perfect adevărat, trebuie să repet asta. Însă, desigur, la ce-ți folosește un tren cochet și curat care însă nu merge niciunde? A nu se înțelege că prefer trenurile noastre murdare, sinistre, scumpe, vai de mama lor și de-a noastră. Nicidecum. Dar, am avut nesperata șansă în viață de a cunoaște și trenuri curate, cochete și punctuale. Adică, trenuri adevărate. Înțeleg, am avut o viață fericită.
Funcționara n-a ripostat, nici n-avea de ce, și-a cerut scuze, avea și de ce, ne-a dat, pentru fiecare, câte un bon în valoare de aproximativ 11 euro pentru a cumpăra mâncare și cafea la Pressbyrån, un loc specializat unde se vând diverse produse, inclusiv ziare, reviste, gustări etc. În plus, ne-a dat bilete cu tot cu locuri rezervate la următorul tren. Sigur, asta n-are nici o legătură, dar nici una, cu situații similare din România, sunt complet de acord. Dar nici nu explică bizarul program și strania conduită a SJ. Așteptarea trenului cu care trebuia să călătorim a fost suplimentată cu aproape două ore. Până la urmă, am reușit să plecăm și-am reușit să și ajungem. În loc de ora 15.00, am ajuns pe la ora 17.00. Slavă Domnului, cu bine, întregi și fără să sponsorizăm toate taxiurile din Stockholm.
Câteva întrebări stăruie totuși: de ce nu circulă normal trenurile în Suedia? Aceasta ar fi prima întrebare. Suedia este o țară cu mari posibilități și tradiții tehnice, precum și cu imense pretenții în acest sens. Carevasăzică, de ce nu circulă normal trenurile în Suedia? Ce se întâmplă atâta de important și de misterios pe calea ferată suedeză de nu mai au loc și pasagerii? Pentru că, o să râdeți, dar nu suntem singurii călători. Sunt destui alții care ne împărtășesc această curioasă și total nepotrivită pasiune a călătoriei cu trenul. De ce se licitează biletele de tren? De ce nu au preț constant, reflectat de numărul de kilometri, de viteză, de gradul de confort etc? De ce nu există pregătite întotdeauna autobuze pentru a înlocui trenurile fără ca oamenii să aibă de suferit? De ce autoritățile suedeze tac și nu iau măsuri aspre pentru că, din ceea ce vedem noi, incidentele feroviare de tot soiul par să fie într-o creștere alarmantă. De ce nu se investighează toate aceste situații și de ce nu se ridică licențe de funcționare? De ce nu sunt demiși cei incompetenți? Nu mai insist pentru că, în Suedia - Pocher la copcă 6, am tot întors subiectul pe diferite părți. Mai lansez, totuși, o întrebare: de unde banii de despăgubiri? De ce le convine parcă să aibă pierderi și să acopere respectiva situație prin sume mai mari decât biletul deja achitat? Concret, în cazul nostru, biletele pierdute prin suspendarea trenului respectiv însumau numai 190 coroane, adică, în jur de 20 euro. Dar, drept despăgubire, am primit bonul pentru mâncare în valoare de 200 coroane, aproximativ 22 euro, precum și două bilete în valoare de 400 coroane, adică peste 40 euro. Rezultă logic faptul că sistemul feroviar suedez a încasat de la noi în jur de 20 euro și ne-a dat peste 60 euro. Pierderea lor este astfel de aproximativ 40 euro, după umilul meu calcul. Și, să nu uităm, că nu uităm și nici nu-i lăsăm, mai au de dat încă peste 80 euro de la tărășenia de data trecută, din aprilie. De ce le convine așa ceva? De ce le convine să dea mereu apă și cafea gratuit pentru că nu le merg trenurile? De ce achită taxiuri în cazul în care pasagerii nu ajung la destinație în bune condiții? De ce, de ce, de ce... De unde provin astfel de bani într-o țară atât de controlată fiscal? Aud? Misterioase sunt căile Domnului, mai ales dacă, se vede treaba, ele sunt și feroviare...
Câteva întrebări stăruie totuși: de ce nu circulă normal trenurile în Suedia? Aceasta ar fi prima întrebare. Suedia este o țară cu mari posibilități și tradiții tehnice, precum și cu imense pretenții în acest sens. Carevasăzică, de ce nu circulă normal trenurile în Suedia? Ce se întâmplă atâta de important și de misterios pe calea ferată suedeză de nu mai au loc și pasagerii? Pentru că, o să râdeți, dar nu suntem singurii călători. Sunt destui alții care ne împărtășesc această curioasă și total nepotrivită pasiune a călătoriei cu trenul. De ce se licitează biletele de tren? De ce nu au preț constant, reflectat de numărul de kilometri, de viteză, de gradul de confort etc? De ce nu există pregătite întotdeauna autobuze pentru a înlocui trenurile fără ca oamenii să aibă de suferit? De ce autoritățile suedeze tac și nu iau măsuri aspre pentru că, din ceea ce vedem noi, incidentele feroviare de tot soiul par să fie într-o creștere alarmantă. De ce nu se investighează toate aceste situații și de ce nu se ridică licențe de funcționare? De ce nu sunt demiși cei incompetenți? Nu mai insist pentru că, în Suedia - Pocher la copcă 6, am tot întors subiectul pe diferite părți. Mai lansez, totuși, o întrebare: de unde banii de despăgubiri? De ce le convine parcă să aibă pierderi și să acopere respectiva situație prin sume mai mari decât biletul deja achitat? Concret, în cazul nostru, biletele pierdute prin suspendarea trenului respectiv însumau numai 190 coroane, adică, în jur de 20 euro. Dar, drept despăgubire, am primit bonul pentru mâncare în valoare de 200 coroane, aproximativ 22 euro, precum și două bilete în valoare de 400 coroane, adică peste 40 euro. Rezultă logic faptul că sistemul feroviar suedez a încasat de la noi în jur de 20 euro și ne-a dat peste 60 euro. Pierderea lor este astfel de aproximativ 40 euro, după umilul meu calcul. Și, să nu uităm, că nu uităm și nici nu-i lăsăm, mai au de dat încă peste 80 euro de la tărășenia de data trecută, din aprilie. De ce le convine așa ceva? De ce le convine să dea mereu apă și cafea gratuit pentru că nu le merg trenurile? De ce achită taxiuri în cazul în care pasagerii nu ajung la destinație în bune condiții? De ce, de ce, de ce... De unde provin astfel de bani într-o țară atât de controlată fiscal? Aud? Misterioase sunt căile Domnului, mai ales dacă, se vede treaba, ele sunt și feroviare...
