Atipic pentru sezon, Baltica nu înghețase încă. Părea că nu-i pasă nici de glaciațiuni, nici de coduri pestrițe, nici de politicieni hieno-lihniți, nici de știriști apucați de streche. Străbătută de lebede estivalo-hibernale, Baltica se visa la tropice. După câteva ierni la rând ” ca din anii '70”, după cum au declarat înșiși localnicii, în care lumea părea alcătuită exclusiv din fractali de cuarț, din diamante și din cristale - similar cu desenul animat Frozen, iată, filmele nu ne părăsesc nicicând și niciunde - reapariția vikingilor cu coarne și topoare de oțel, cu tot cu niscaiva magi cu puternice rune în frunte părând inevitabilă, în această perioadă deci, și Baltica, dar și noi am fost vizitați doar de o cumsecade verișoară a Crăiesei Zăpezilor. Să ne înțelegem: cumsecade, pentru aceste locuri și pentru aceste moravuri. Adicătelea, n-am mai avut doar de la - 18 grade Celsius în jos, până la - 33, am trăit și experiența unor delicioase valori de - 3, - 5, - 10 grade Celsius. O singură dată, ne-a surprins un - 20. Am palpitat. Însă termometrul și-a revenit în minți. Și noi.
Pe scurt, era așa de frumos afară încât, ne-am făcut iluzii. Am crezut că vom scăpa. Eram traumatizați de iernile anterioare. Mă defulasem pe blog postând imagini cu grămezi de zăpadă care, fără exagerare, atingeau și 4-5 m, avâd o durată de viață chiar și de aproximativ 5-6 luni. Singura speranță era că știam deja desfășurarea fenomenului. Urma să fie doar foarte frig și foarte alb. Vine iarna în Suedia. Ce se întâmplă? Nimic special. Plictisitor! Se lansează doar un avertisment prin media, nimeni nu comentează nimic, nici politicienii, nici oamenii din presă nu-și smulg părul din cap. Pur și simplu, mașinile lucrează în permanență. Dau zăpada, curăță acoperișurile blocurilor, aruncă pietricele, și pe carosabil, și pe trotuar, ca să prevină orice eventual derapaj, orice eventuală alunecare. Când grămezile devin cu adevărat uriașe, zăpada mai este transportată și pe terenuri virane de lângă mare unde se formează ghețari ce nu se topesc în totalitate nici până la venirea următoarei ierni. Toate acestea se petrec în Suedia, aci de față, foarte normal, fără isterie, fără nici măcar o discuție oarecare la o cafea amicală.
Când vine dezghețul, întrucât vine chiar și aici, mașinile trec la fel de normal și strâng pietricelele. Câteva zile, este un pic de praf pentru că respectivele pietricele nu sunt chemate la ordine decât în momentul în care este cert faptul că iarna a plecat și că rânduneaua a adăstat. Desigur, în tot acest timp, apa caldă este clocotită și curge la robinet, iar caloriferele sunt chiar foarte fierbinți. Cireașa de pe tort: căldura nu se plătește, fiind inclusă în chirie, alături de apă, atât rece, cât și caldă. Pare incredibil, știu! Am mai scris și despre toate acestea. Cauza: centralele care reciclează practic orice din Univers. Suedia importă, printre altele, și gunoi pentru ca să-și alimenteze zisele centrale. Din câte știu, oferta suedeză a venit și către România. Bineînțeles, românilor nu li s-a explicat nimic în legătură cu toate avantajele care decurg din ea. Eram într-o vacanță acasă și-am urmărit ce se întâmpla. Voi mai aprofunda tema reciclării gunoiului menajer.
Să nu mă pierd însă în nămeți... La fel de important ca toate celelalte de mai sus, pe aici, nimeni nu dă la lopată. Doar, prin curtea personală. Pe lângă blocuri, mașinile sunt cele care curăță. Chiar și pe cele mai lăturalnice alei. Povestea cu lopata se aplică în Germania, de exemplu. Acolo, există și obligația cetățenilor de a face curățenie. De când am venit în Suedia, personal, n-am văzut pe nimeni la lopată. Mașinile curăță chiar și în fața ușilor garajelor. Dar, e drept, am mai scris, românilor, pe orice cale, sub orice pretext, trebuie să li se bage în cap cu lopata dacă se poate că ei nu merită nimic, că statul nu le este dator cu nimic, că nu e musai să pretindă nimic, că nu trebuie să aștepte nimic. Că ei sunt nimic.
Prin urmare, să vedem câteva imagini din această iarnă, de la Baltica suedeză...
După cum povesteam, deși era deja programat cosmic să fie iarnă, nu era. Surpriză! În deplină inconștiență, toți ăia care ar fi trebuit să se menajeze, în așteptarea viscolului, pentru a fi apți și dornici să dea la lopată - admițând că perversa modă s-ar fi întins și aici - se plimbau și alergau pe faleză. Un drăgălaș paznic al lumilor - nu prea pare baltic, dar se potrivește că tocmai a început Anul Nou chinezesc - pesemne știa ce urmează să se întâmple. Dar, tăcea ermetic. Aștepta.
Nu ningea, nu ningea, dar iarnă, oficial, deja era. Motiv pentru care lumina scădea dramatic. Până la solstițiul de iarnă. Nici acest fapt nu a surprins pe nimeni. Așa e iarna în Scandinavia. N-a fost nici un talk-show, n-au fost chemați nici astrologii, nici psihologii. Iarna era ca iarna! Lumina fiind cam astfel. Și aceasta doar între orele 10 a.m. și 13 p.m. În zona noastră. Ceva mai la nord, întunericul durează câteva luni. Iată însă o frânturică de lumină de iarnă polară...
Tiens, mai strălucește chiar și soarele! Doar că nu mai are putere și răgaz să-și parcurgă traiectoria completă. Nu se mai ridică în cruce. Un pic doar, deasupra orizontului și, buf, la culcare!
