Aparent, da. Că asta e Ucraina. Un stat artificial, numit La Mărgineni, în bună măsură, inventat de ruși și de nemți. Acum, se bagă în borș americanii înșiși. Am mai scris despre această mare ”prietenă” a noastră. Am vizitat-o pe la începutul anilor '90. Că Ucraina e totuna cu Rusia, aveau nestrămutată obligație de serviciu să declare toți ghizii care plimbau grupurile de turiști prin Kiev. Vizitând atunci recent independenta Ucraină, am avut probleme ca mai toți jurnaliștii români. De ce? Nu numai pentru că există o importantă minoritate românească acolo care pare să dea frisoane istorice și geopolitice majorității. Ci și pentru că însângeratul decembrie 1989, cu toate consecințele sale, a fost conceput, detaliat și parafat nu doar la Moscova, ci și la Kiev. Mă uit amuzată cum se lamentează anumite personaje de la București, pe tema Ucrainei. Până la urmă, i-a venit rândul să mănânce din aceeași prăjitură otrăvită pe care, acum aproape 25 de ani, le-a servit-o, atât de generos, românilor. E aceeași rețetă, de sorginte sovietică. Și nu numai. Are și iz puternic de American Pie.
Pe de altă parte, nu cu multă vreme în urmă, pe blog, scrisesem despre aterizarea cordialei doamne Nuland, în mijlocul Maidanului, cu tot cu fermecata ei plăsică. Năzdravană plăsică! Pici în cap, tot te ridică! Ești prea sus, atunci, te strică! Desigur, atât călătoarea plăsișoară, cât și doamna însoțitoare și-au făcut datoria. După cum și prevedeam în materialul pe care l-am scris. Ca o paranteză: probabil, nici straniile întâmplări din aceste zile de la București nu sunt complet străine, printre altele, de vizita doamnei cu plăsuță.
Revenind.. Desigur, la Kiev, și-au făcut datoria și alți domni și doamne debarcați prompt, toooocmaaai din Occidentul milos și adânc preocupat-băgat, direct, în brațele manifestanților. De-ar fi să amintim doar nelipsita Suedie. Momentan, e nițeluș ocupată. Teribila chestiune a homosexualilor din Uganda și devastatoarea dramă a țiganilor cerșetori din România îi generează insomnii. Fusese mistuită și de tragedia muncitorilor asupriți de la Soci. Dar, iată ce înseamnă responsabilitatea! Cu atâtea și atâtea megapreocupări și probleme de conștiință, în clipa crucială, Suedia tot a găsit timp și resurse să se afle pe Maidan. Păstrând proporțiile, cam tot așa a fost și în România anului 1989. Și pe la noi, roiau tot felul de străini, sub diverse pretexte. Acum, sunt deplânși morții Ucrainei. Îi deplâng și eu pentru că, în mod sigur, sunt nevinovații care plătesc prețul. Ei, și familiile lor. Dar rețeta moscovito-kieveană de atunci a produs, din păcate, și mai mulți morți în România, plus pagube incalculabile, prejudicii ale căror efecte durează până în ziua de astăzi.
Ce s-a întâmplat de fapt la Kiev? E limpede. A fost și este un război prin procură între Occident și Rusia. S-a profitat de faptul că Putin era nițel ocupat la Soci, că nu dorea să-și facă praf propria investiție financiară și de imagine, respectiv JO, și s-a trecut abrupt la fapte. Nu e prima dată. Au mai fost războaie prin procură între occidentali și ruși. Istoria secolului XX e plină de astfel de cazuri. Chiar și istoria acestui secol. După cum bine se observă. Să vedem însă cât de departe se va merge în situația Ucrainei. Depinde de cât de mare este miza. Depinde de modul în care va negocia Rusia. De obicei, ea are ceva major de obținut. Dacă obține, devine bucuroasă și prietenoasă. Ca un copil mare. O vreme. Până o apucă iar năbădăile.
Să lăsăm așadar lamentările în exces! Să-i întrebăm mai bine pe ucraineni cum a fost cu așa-zișii sportivi sovietici trimiși să asasineze în România anului 1989! Că tot e vremea sportului. Întregul vodevil însângerat pare că se repetă obsesiv. Pleacă un corupt și apropiații, apare, ca din pălărie, scos de urechi, un alt corupt. Și, desigur, apropiații. Ca să nu se mai înțelegă nimic, Iulia Timoșenko e când omul rușilor, când luptătorul exemplar, naționalist, ”slava-ucrainenist”, antirus până la moarte. Între timp, în Occident, e promovat intens modelul cozii împletite, drept coafura ideală în orice ocazie și, mai ales, în orice impas și în orice marasm. Așa și e! Occidentul salută eliberarea Iuliei, cu tot cu inconfundabila ei coadă. Acum mai mulți ani, pe când eram în Germania, fiica ei, intervievată, în aceste zile, aproape într-un mod evlavios, era acuzată de cercurile occidentale, inclusiv germane, de faptul că ar fi pionul unor rețele de droguri. În prezent, Germania vibrează doar de dorința de a se face utilă cauzei Maidanului și a protagoniștilor lui. Deh, coada împletită face minuni! N-ai ce să-i faci! Dar parcă tot plăsica doamnei Nuland e mai tare! Personal, pariez pe ea!
Pe de altă parte, nu cu multă vreme în urmă, pe blog, scrisesem despre aterizarea cordialei doamne Nuland, în mijlocul Maidanului, cu tot cu fermecata ei plăsică. Năzdravană plăsică! Pici în cap, tot te ridică! Ești prea sus, atunci, te strică! Desigur, atât călătoarea plăsișoară, cât și doamna însoțitoare și-au făcut datoria. După cum și prevedeam în materialul pe care l-am scris. Ca o paranteză: probabil, nici straniile întâmplări din aceste zile de la București nu sunt complet străine, printre altele, de vizita doamnei cu plăsuță.
Revenind.. Desigur, la Kiev, și-au făcut datoria și alți domni și doamne debarcați prompt, toooocmaaai din Occidentul milos și adânc preocupat-băgat, direct, în brațele manifestanților. De-ar fi să amintim doar nelipsita Suedie. Momentan, e nițeluș ocupată. Teribila chestiune a homosexualilor din Uganda și devastatoarea dramă a țiganilor cerșetori din România îi generează insomnii. Fusese mistuită și de tragedia muncitorilor asupriți de la Soci. Dar, iată ce înseamnă responsabilitatea! Cu atâtea și atâtea megapreocupări și probleme de conștiință, în clipa crucială, Suedia tot a găsit timp și resurse să se afle pe Maidan. Păstrând proporțiile, cam tot așa a fost și în România anului 1989. Și pe la noi, roiau tot felul de străini, sub diverse pretexte. Acum, sunt deplânși morții Ucrainei. Îi deplâng și eu pentru că, în mod sigur, sunt nevinovații care plătesc prețul. Ei, și familiile lor. Dar rețeta moscovito-kieveană de atunci a produs, din păcate, și mai mulți morți în România, plus pagube incalculabile, prejudicii ale căror efecte durează până în ziua de astăzi.
Ce s-a întâmplat de fapt la Kiev? E limpede. A fost și este un război prin procură între Occident și Rusia. S-a profitat de faptul că Putin era nițel ocupat la Soci, că nu dorea să-și facă praf propria investiție financiară și de imagine, respectiv JO, și s-a trecut abrupt la fapte. Nu e prima dată. Au mai fost războaie prin procură între occidentali și ruși. Istoria secolului XX e plină de astfel de cazuri. Chiar și istoria acestui secol. După cum bine se observă. Să vedem însă cât de departe se va merge în situația Ucrainei. Depinde de cât de mare este miza. Depinde de modul în care va negocia Rusia. De obicei, ea are ceva major de obținut. Dacă obține, devine bucuroasă și prietenoasă. Ca un copil mare. O vreme. Până o apucă iar năbădăile.
Să lăsăm așadar lamentările în exces! Să-i întrebăm mai bine pe ucraineni cum a fost cu așa-zișii sportivi sovietici trimiși să asasineze în România anului 1989! Că tot e vremea sportului. Întregul vodevil însângerat pare că se repetă obsesiv. Pleacă un corupt și apropiații, apare, ca din pălărie, scos de urechi, un alt corupt. Și, desigur, apropiații. Ca să nu se mai înțelegă nimic, Iulia Timoșenko e când omul rușilor, când luptătorul exemplar, naționalist, ”slava-ucrainenist”, antirus până la moarte. Între timp, în Occident, e promovat intens modelul cozii împletite, drept coafura ideală în orice ocazie și, mai ales, în orice impas și în orice marasm. Așa și e! Occidentul salută eliberarea Iuliei, cu tot cu inconfundabila ei coadă. Acum mai mulți ani, pe când eram în Germania, fiica ei, intervievată, în aceste zile, aproape într-un mod evlavios, era acuzată de cercurile occidentale, inclusiv germane, de faptul că ar fi pionul unor rețele de droguri. În prezent, Germania vibrează doar de dorința de a se face utilă cauzei Maidanului și a protagoniștilor lui. Deh, coada împletită face minuni! N-ai ce să-i faci! Dar parcă tot plăsica doamnei Nuland e mai tare! Personal, pariez pe ea!
Decât să ne lamentăm, mai bine să-i întrebăm pe amicii ucraineni despre tratamentul aplicat permanent comunității românești, despre Combinatul de la Krivoi Rog - România are datorii de plătit pentru hoția ucraineană! - despre scandalurile repetate de la granița noastră, despre Bîstroe, despre traficul vârtos și vânjos de țigări, despre aroganța și violența cu care ni se adresează - amuzant este că, din punct de vedere genetic, foarte mulți dintre ucraineni sunt români slavizați! - despre rakeți, despre mafiile din Vest care îi persecută și-i sclavizează chiar și pe unii români aflați la lucru, în varii țări, despre nava Rostock etc. Însă, în privința petrolului din Marea Neagră, din zona Insulei Șerpilor, proces câștigat sclipitor de către România, după cum se știe, aș propune totuși să ne întrebăm pe noi înșine. Chiar așa?! După marele succes din instanțele europene, ce s-a mai întâmplat cu petrolul respectiv? Amnezie stupefiată! Scandalurile pe carburanți se țin lanț, conducătorii trădători ai României cedând tot ce se poate ceda în favoarea tuturor veneticilor. Nu gratis, bineînțeles! Prin urmare, unde e petrolul șerpesc? Să-l căutăm în coada Iuliei, în plasa doamnei Nuland, în coroana reginei? Unde să-l căutăm? Dar banii? Pe ei, unde să-i căutăm?
În ceea ce privește Crimeea, aceasta face parte dintr-un joc mai vechi dintre Rusia și Ucraina. Mă refer la timpurile recente și relativ recente. Altminteri, Crimeea a fost, multă vreme, și traco-scitică, dar și românească. Și grecească, și romană, și tătară. Am vizitat Bahcisarai. Stalin lustruise exemplar locul de tătari, ca și de români de altfel. Populația Crimeei era profund ostil antiromânească întrucât așa învățase. Pentru ei, eram doar trădători ai măreței URSS și, firește, ai neprețuitei Moscove. Niște ingrați și atât! Apropo de Crimeea și de tătari: înainte de 1989, se bănuia chiar faptul că reformele dorite și implementate de Gorbaciov erau, nu în ultimul rând, impulsionate de soția sa, Raisa, care provenea exact din zona unde fuseseră deportați tătarii crâmleni, de către Stalin. Fizionomia Raisei părea să susțină din plin această teză. Chiar și numele ei care trimitea atât la Asia, cât și la Rusia.
Rusia a fost cea care i-a cedat Crimeea, Ucrainei. Și, de când a făcut-o, mereu, sunt probleme legate de apartenența peninsulei. Foarte frumoasă, de altfel, am vizitat-o. Constant, sunt scandaluri, chiar și lupte, chiar și ciocniri la Sevastopol. Nu e nimic nou. Nu e nimic uluitor. Doar că, într-adevăr, admit, momentul este delicat. Seamănă într-un fel cu ce se petrecea - întrucât petrecere și era! - acum 23 de ani, când s-a dezmembrat URSS. Bastionul păcii e! Să vedem episodul următor. La urma urmei, Crimeea, cu tot cu Sevastopol, e la Marea Neagră, Soci e și el la Marea Neagră. Tot prin Marea Neagră, se plimbau de curând și niște nave americane. Au plecat? Au rămas? O ipoteză cuceritoare: să nu se bată doar Rusia și Ucraina la Sevastopol, să intre în joc și America. După spectaculoasele jocuri de artificii de la Soci, putem avea o superproducție și la Sevastopol. Chiar! De unde au luat artificiile? De la chinezi? Că putem întinde cazaciocul. Sub chinezeasca zodie a Calului de Lemn. Mult popor, mult popcorn! Ar fi o situație de tip win-win. Pe gustul americanilor.
Nici problema cu fasciștii și cu comuniștii în Ucraina nu e nouă. S-a mai întâmplat și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Că Moscova ține Kievul sub toate presiunile posibile nu e nici asta o noutate. Stalin i-a înfometat înfiorător pe ucraineni. Și din acest motiv, în timpul războiului, până la un punct măcar, ucrainenii i-au preferat pe nemți. Care nu i-au cruțat nici ei deloc. Așa că și istoria Ucrainei e, ce să zic, destul de veselă! Vai de capul ei, vai de capul lor! Vai de coada lor, împletită sau nu! De pildă, până să apară investitorii străini în România inter alia și pentru a fura pământul - la propriu! - premiera se produsese deja în Ucraina, imediat după dobândirea independenței. După cum am scris, rețeta era sosită de la Moscova și Kiev. Cei desemnați să se îmbogățească acolo vindeau tot. S-a aplicat la literă în tot Estul, inclusiv în România. Astfel, i-a venit rândul la vânzare și cernoziomului ucrainean. De foarte bună calitate, nu putea fi ratat. La începutul anilor '90, trenuri întregi părăseau Ucraina, încărcate cu, probabil, cel mai bun pământ agricol din Europa. Am mai povestit și despre asta. Așa că, n-am nici îndoială, a venit un nou moment de spoliere a Ucrainei. Pentru îndeplinirea obiectivului, este necesară o rotație a cadrelor, după cum se numea în comunism. Poate chiar o oarecare împrospătare a lor. Fenomenul este evident în multe locuri din lume. În mod sigur, pentru a înlesni accesul la cașcaval. Pesemne, mai sunt și alții care s-au plictisit să-și tooooot aștepte rândul la îmbogățire. Șăcălei și hienuțe, poftiți la ospețel! Măcar, să sperăm că noua halchiadă și noua ciolaniadă vor fi mai bine, mai elegant, mai decent cosmetizate. Poate, nădejde slabă, va rămâne ceva și pentru oamenii de rând, după cum le place să spună foștilor oameni de rând îndată ce au senzația că au devenit demnitari cu greutate.
Altminteri, opțiunile ofensive par să rămână toate deschise în Europa momentului. Tocmai m-am întors din Portugalia. PSD-ul lor avea congres, FMI-ul, jovial, le-a recomandat exasperaților portughezi, continuarea unei linii austere, la infinit dacă este posibil, hoții de buzunare, lusitani, într-o grațioasă cârdășie cu țiganii din România, îi ușurau pe turiști de apetisantele lor portofele - îi solicit Suediei o imediată aflare în treabă pe colinele Lisabonei, soldată cu un studiu exhaustivo-pertinent, însoțit de un discurs impertinent! - pretutindeni, la loc de cinste, tronau secera și ciocanul, precum și chemarea impetuoasă la ”Greve Geral!”. Cât despre Estoril, ei bine, acolo, nu mai e viu decât marele cazinou. E complex. E pentru cunoscători.
Dar unde este Crin în toate acestea? Nu știm precis. Tulbure. Ezoteric. Mistic.
N.B. Mă grăbesc să postez. Sper să și reușesc. Am intrat în lumea bună. Ca orice blogger respectabil, am și eu nebunul meu. Acesta, periodic, îmi tot virusează blogul, mi-l tot blochează, tot încearcă să-i reducă expunerea pe net, mă tooot plictisește în fel și chip . Până la urmă însă, mă zbat, dau din coate, cumva, ies la liman. Asta e! Dacă n-am plăsuță fermecată și coadă împletită miraculoasă, mă descurc și eu cum pot! Mă simt chiar flatată, băgată în seamă și importantă. Mă voi strădui să nu-mi iau nasul la purtare. La câtă străduință depune maniacul de serviciu, va fi însă greu.
Rusia a fost cea care i-a cedat Crimeea, Ucrainei. Și, de când a făcut-o, mereu, sunt probleme legate de apartenența peninsulei. Foarte frumoasă, de altfel, am vizitat-o. Constant, sunt scandaluri, chiar și lupte, chiar și ciocniri la Sevastopol. Nu e nimic nou. Nu e nimic uluitor. Doar că, într-adevăr, admit, momentul este delicat. Seamănă într-un fel cu ce se petrecea - întrucât petrecere și era! - acum 23 de ani, când s-a dezmembrat URSS. Bastionul păcii e! Să vedem episodul următor. La urma urmei, Crimeea, cu tot cu Sevastopol, e la Marea Neagră, Soci e și el la Marea Neagră. Tot prin Marea Neagră, se plimbau de curând și niște nave americane. Au plecat? Au rămas? O ipoteză cuceritoare: să nu se bată doar Rusia și Ucraina la Sevastopol, să intre în joc și America. După spectaculoasele jocuri de artificii de la Soci, putem avea o superproducție și la Sevastopol. Chiar! De unde au luat artificiile? De la chinezi? Că putem întinde cazaciocul. Sub chinezeasca zodie a Calului de Lemn. Mult popor, mult popcorn! Ar fi o situație de tip win-win. Pe gustul americanilor.
Nici problema cu fasciștii și cu comuniștii în Ucraina nu e nouă. S-a mai întâmplat și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Că Moscova ține Kievul sub toate presiunile posibile nu e nici asta o noutate. Stalin i-a înfometat înfiorător pe ucraineni. Și din acest motiv, în timpul războiului, până la un punct măcar, ucrainenii i-au preferat pe nemți. Care nu i-au cruțat nici ei deloc. Așa că și istoria Ucrainei e, ce să zic, destul de veselă! Vai de capul ei, vai de capul lor! Vai de coada lor, împletită sau nu! De pildă, până să apară investitorii străini în România inter alia și pentru a fura pământul - la propriu! - premiera se produsese deja în Ucraina, imediat după dobândirea independenței. După cum am scris, rețeta era sosită de la Moscova și Kiev. Cei desemnați să se îmbogățească acolo vindeau tot. S-a aplicat la literă în tot Estul, inclusiv în România. Astfel, i-a venit rândul la vânzare și cernoziomului ucrainean. De foarte bună calitate, nu putea fi ratat. La începutul anilor '90, trenuri întregi părăseau Ucraina, încărcate cu, probabil, cel mai bun pământ agricol din Europa. Am mai povestit și despre asta. Așa că, n-am nici îndoială, a venit un nou moment de spoliere a Ucrainei. Pentru îndeplinirea obiectivului, este necesară o rotație a cadrelor, după cum se numea în comunism. Poate chiar o oarecare împrospătare a lor. Fenomenul este evident în multe locuri din lume. În mod sigur, pentru a înlesni accesul la cașcaval. Pesemne, mai sunt și alții care s-au plictisit să-și tooooot aștepte rândul la îmbogățire. Șăcălei și hienuțe, poftiți la ospețel! Măcar, să sperăm că noua halchiadă și noua ciolaniadă vor fi mai bine, mai elegant, mai decent cosmetizate. Poate, nădejde slabă, va rămâne ceva și pentru oamenii de rând, după cum le place să spună foștilor oameni de rând îndată ce au senzația că au devenit demnitari cu greutate.
Altminteri, opțiunile ofensive par să rămână toate deschise în Europa momentului. Tocmai m-am întors din Portugalia. PSD-ul lor avea congres, FMI-ul, jovial, le-a recomandat exasperaților portughezi, continuarea unei linii austere, la infinit dacă este posibil, hoții de buzunare, lusitani, într-o grațioasă cârdășie cu țiganii din România, îi ușurau pe turiști de apetisantele lor portofele - îi solicit Suediei o imediată aflare în treabă pe colinele Lisabonei, soldată cu un studiu exhaustivo-pertinent, însoțit de un discurs impertinent! - pretutindeni, la loc de cinste, tronau secera și ciocanul, precum și chemarea impetuoasă la ”Greve Geral!”. Cât despre Estoril, ei bine, acolo, nu mai e viu decât marele cazinou. E complex. E pentru cunoscători.
Dar unde este Crin în toate acestea? Nu știm precis. Tulbure. Ezoteric. Mistic.
N.B. Mă grăbesc să postez. Sper să și reușesc. Am intrat în lumea bună. Ca orice blogger respectabil, am și eu nebunul meu. Acesta, periodic, îmi tot virusează blogul, mi-l tot blochează, tot încearcă să-i reducă expunerea pe net, mă tooot plictisește în fel și chip . Până la urmă însă, mă zbat, dau din coate, cumva, ies la liman. Asta e! Dacă n-am plăsuță fermecată și coadă împletită miraculoasă, mă descurc și eu cum pot! Mă simt chiar flatată, băgată în seamă și importantă. Mă voi strădui să nu-mi iau nasul la purtare. La câtă străduință depune maniacul de serviciu, va fi însă greu.
