Am ratat momentul să spun ”Stejar, extremă urgență”. Între timp, a trecut chiar și Noaptea Sfântului Bartolomeu. Trec toate. Numai puciul a rămas! Și rămâne! A vorbit și Roma și cauza tot nu s-a soluționat. A început să fie evacuată și etnia romă de pretutindeni - firește, când nu merge direct la Sorbona - și criza tot a rămas. Statornică, deplină, teribilă. Un cetățean a ocupat Palatul Cotroceni. Îl imploră toate cancelariile să iasă. Pricinos și îndărătnic, refuză. Cred că, de acolo, nu-l mai scot nici mascații. Esențial: nu ascultă de nemți sau de americani. Doar de Vocea Rusiei.
În ajunul aniversării-comemorării zilei de 23 august 1939 / Pactul Ribbentrop-Molotov, doamna Angela Merkel - prietena cetățeanului Crin Antonescu, locatar, la vreme de august în flăcări, al Palatului Cotroceni, nu-i nimic, palatul s-a obișnuit cu tot felul de șocuri șocante și de amuzamente amuzante, rezistă! - doamna Merkel deci, aflată în vizită la Chișinău, pe când se străduia din răsputeri să nu spună nimic, să nu promită nimic, să nu dea nimic, era să încaseze în cap taman un cocktail Molotov. Din partea, se pare, a unui ghiduș nostalgic de origine și de ocupație găgăuz. Lângă fabrica de dulciuri Bucuria. Bine că nu și-a amintit lumea și de 23 august 1944 / ”Stejar, extremă urgență”! Cine știe ce mai ieșea?! I-am fi dat palpitații și ex-regelui Mihai, unicul supraviețuitor al acelor timpuri și moravuri. La auzul știrii, o oarecare tresărire, trebuie totuși să fi avut și fostul cancelar german Gerhard Schröder. Eventual și fostul președinte german Horst Köhler. Poate chiar și actualul șef al spionajului german, domnul Gerhard Schindler. M-am întrebat mereu și mă întreb încă: pe conducătorii lumii noastre, conducătorii lumii lor îi aleg și după nume? Se pare că da. Parcă am rămas, din adolescență, la Cinematecă și văd aceleași filme. Oi fi în iadul cinefililor? Sper că nu.
Tot în zilele noastre dinozauriene - tocmai ne-am reamintit și de celebra invadare a Pragăi / Back to USSR! - a reapărut și simpaticul domn Joschka Fischer. Dacă nu e același film, atunci, măcar același telejurnal sigur e. Cum care domnul Joschka Fischer? Același care, în 2005, pe când era încă vicecancelar, a trebuit să răspundă în fața poporului său pentru că, relaxase atât de mult relațiile cu Ucraina încât, via consulatul de la Kiev, facilitase instalarea în Europa a nu mai puțin de trei milioane jumate de cetățeni ucraineni și ce-or mai fi fost ei. Întrucât, veniseră în Germania sub identități false. Respect! Așa e când revoluția întoarce armele! În 2005, timp de câteva ore, domnul Fischer a fost muștruluit live, la televizor. Am văzut cu ochișorii mei. Ca o paranteză, de la același televizor, tot în acea perioadă idilică, am aflat și că ofițerii antitero germani se instruiesc în... desigur, Israel! Tare? Contondent! Vă gândeați? Ei, aparențele înșală!... Mult.
E drept, în 2005, deja, mă mai obișnuisem cu efectele devastatoare ale nonconformistei politici dusă de domnii Schröder și Fischer - cerusem sărurile ca să-mi revin din leșin și, iată, reușisem! - după ce, încă din 2003, mă întâlnisem cu vesel-tânguitoare alaiuri rusești de nuntă, amplu desfășurate chiar și pe lângă fosta reședință din Bad Nauheim, din fosta RFG, actuală Germanie reunificată, ocupată odinioară - atât reședința, cât și Germania - de militarul în termen Elvis Presley, din fostele și actualele USA. Dacă a reapărut chiar și domnul Joschka Fischer!... Și tot acum!... Coincidență, dar și domnul Joschka Fischer o ceartă tot pe doamna Merkel. Asta e, pare să se afle într-o zodie nefavorabilă. Le-a cășunat tuturor. Cășunat, hm, nu e tocmai un termen fericit ales, în acest moment, are și el un iz de gașcă și de complot. Celălalt prieten apropiat al domnului Putin, domnul Gerhard Schröder, tace enigmatic, n-are nevoie să mai facă rating. Petrolul și gazele rusești îi ajung. Se ocupă cu duioșie și cu discreție de soarta lor.
Interesant cum foarte mulți dintre conducătorii Europei și Americii din zilele noastre au strânse legături cu Basarabia, Rusia, Ucraina, România, Ungaria, Polonia, Bulgaria etc. Am mai scris pe blog despre aceste legături primejdioase care se încăpățânează să rămână primejdioase. Ba chiar tind să devină și mai primejdioase. Oricum, într-o atare aleasă companie și conjunctură, nu mai e chiar atât de uimitor că, pe 23 august 2012, în România, depune jurământul de ministru al justiției o persoană cu alură, cu accent și cu nume de comisar sovietic. Despre care nimeni nu știe nimic precis. Exact cum îi șade bine unui comisar sovietic. După unii, Mona Pivniceru e din Huși, după alții, din Iași, după restul, din Rusia plus Basarabia. Poate vine și momentul istoric al Rusiei minus Basarabia. După unii, e onestă, după alții, nu, dimpotrivă. Un fapt e cert: misterioasa mașină în care s-a urcat Mona Pivniceru, deocamdată, i-a purtat mai mult noroc decât i-a purtat spa-ul lui Vântu, lui Mircea Geoană. Cât despre domnul Hrebenciuc, după cum am mai scris, acum, că se mărită și EBA, presupun că nu-i rămâne decât să mediteze profund. Tema? Era să tastez că e la mintea cocoșului, dar, ne pierdeam în labirintul speculațiilor. Tema deci este : flacăra violetă sau tricoul bleu ciel? Sau ambele? Până se lămurește domnul Hrebenciuc, Kremlinul joacă tot mai aprig. Apropo: în suedeză, kremla este o ciupercă. Din familia Russulaceae.
Dar nu numai Kremlinul țopăie. Repet întrebarea pe care am tot pus-o în ultimele postări: ce se întâmplă la București e o perdea de fum? Sau e un test, după cum ne-a spus, de la obraz, însuși Gordon. Eternul emisar american, școlit politic și nu numai în Kosovo. Sau e un experiment? Toți protagoniștii vodevilului de la București au familia mutată în Parlamentul European. Bizar război! De ce pare totul un truc, o iluzie, o scenetă, o tărășenie? Să fim raționali și pragmatici. Cui folosește? României? Nu pare să-i folosească. Atunci? Cui? Altora, da. Moscovei și Kievului, categoric. Dar, nu numai lor. Poate și Europei. De ce nu? Dacă Europa nu vrea totuși să ne primească în raiul Schengen, atunci, am ajutat-o sârguincios. Are de ce să ne refuze. Dacă Europa nu mai vrea să ne dea bani, pentru simplul fapt că nu-i mai are - dar i-a luat și îi ia pe ai noștri! - atunci, am ajutat-o cu asupra de măsură. Are de ce să stopeze toate programele. Le stopăm chiar noi. Dacă Europa ar vrea să ne ia dreptul de circulație liberă, atunci, am ajutat-o profund. Poate să o facă. Dacă Europa ar vrea să nu ne mai recunoască diplomele și titlurile, atunci, am ajutat-o pe deplin. Dacă Europa ar vrea să ne ridice dreptul de muncă în țările sale, atunci, am ajutat-o total. Și tot așa. Dacă Europa vrea să ne șantajeze suplimentar pentru privatizări de tot felul, ori pentru cedări de tot felul, atunci, am ajutat-o cât se poate. Dacă Europa vrea să obțină drepturi sporite asupra țărilor membre și dacă vrea să pună presiune pentru a obține anumite efecte și pentru a impune anumite măsuri, atunci, balamucul nostru i-a fost de un imens ajutor. Am jucat poate micul, umilul, modestul nostru rol întru construirea Statelor Unite ale Europei. Este posibilă și o astfel de interpretare. Sau, întru destrămarea lor. Este posibilă și o astfel de interpretare.
Dacă România nu mai e un areal sigur nici din punct de vedere militaro-strategic, poate nu mai vine nici scutul. Să se ducă și americanii, și NATO. De unde au venit. Molotovu' de la fabrica de dulciuri Bucuria și scutu' de la Deveselu! Minunat! Unic! Polonezii au început și ei să cocheteze cu ideea că, la urma urmei, nu le trebuie scut, dă-l încolo, mai bine fără el! E adevărat, în cazul lor - dacă ne amintim numai de moartea președintelui Lech Kaczynski, din aprilie 2010 - s-au folosit argumente speciale. Speciale și letale. Păi, dacă americanii nu mai vin nici în România, nici în Polonia, unde se duc? Ori se duc la ei acasă, ori se duc în altă parte, ori, după unii cu imaginație mai fertilă, ar putea urma exemplul polului nord magnetic și s-ar putea duce în foarte sigura și primitoare... Rusie. Care, pasămite, ar avea deja gata făcut un proiect de baze militare, numa' bun. Și, uite așa, ajungem direct la / în coșmarul lui Petre Țuțea care, în fața viziunii unei posibile alianțe între americani și ruși, avea un groaznic frison. Pare greu de închipuit? Din multe puncte de vedere, da. Din multe, nu. În definitiv, există și un plan al unui guvern mondial care, pentru a se realiza, are mare nevoie de o arhitectură unică.
Sigur că, în România prezentului, sunt multe motive pentru a crede că e vorba doar despre un război între clanuri și găști. Interne și internaționale. Poate chiar războiul este și util, ba chiar și necesar. Se elimină gangsterii între ei. Ca în Chicago. Dacă este așa, să nu-i deranjăm. Știu ei mai bine. Dar toate aceste transformări ciudate par să fie impuse și din afară. Cerute. Plătite. Și nu numai de la Moscova sau de la Kiev. De exemplu, dacă populația României ar scădea oficial, scade și reprezentarea din Parlamentul European. Acum, România ocupă locul 7, cu 33 de europarlamentari. Prin comparație, Suedia are 18. În aceste zile, Suedia și-a repetat dorința, voința și speranța ca puterea decizională a României să scadă. Ba chiar Suedia a cerut ca România să-și piardă dreptul de vot din Consiliul Europei. Dacă se poate, dreptul de vot și de tot. Suedia și Danemarca au împreună 31 de parlamentari europeni. Suedia și Finlanda au împreună 31 de europarlamentari. O scădere a populației României ar folosi unora? Se vede treaba că da. După cum se observă, Suedia, când nu e ocupată cu violul lui Assange sau cu violarea spațiului aerian al Belarusului, desigur, în scopul democratic de a arunca urși de pluș în capul dictaturii de la Minsk, Suedia deci își numără europarlamentarii și e deranjată de puterea decizională a României. Nu e singura în această situație. Unii vor excluderea unor state. Alții vor includerea altor state. Ceilalți vor o Europă cu două, trei, zece viteze. Etc.
O populație redusă a României înseamnă și mai puține fonduri europene. Aici, chestiunea pare tranșată: ori nu ni le dau ei deloc, ori nu le luăm noi. Banii nu vin. Iar, dacă vin, se fură. Așa reiese. Pe scurt, faza cu banii europeni e rezolvată. Să nu mai deranjăm Germania și Italia în deturnarea fondurilor. Ce se vor face însă cei trimiși de statele europene pentru ca să facă firme pe teritoriul românesc în așa fel încât banii să se întoarcă de fapt, direct și indirect, tot în țările occidentale care i-au dat? S-a observat fenomenul? E amuzant.
Scăderea numărului de cetățeni români poate conduce și la o pondere mai însemnată a minorităților. Visul de aur al maghiarilor și nu numai. Dacă își mai iau și câțiva trădători români în plus cetățenia maghiară, cu atât mai bine. Ungurii devin o voce puternică. Contribuim direct la fericirea Budapestei. Prin urmare, prin aport demografic, le sporim și importanța în cadrul Parlamentului European. Contează mai puțin România, contează mai mult Ungaria. Dacă scade numărul românilor din România, prezența celor de peste Prut care reușesc să-și facă acte românești devine mai semnificativă. Personal, nu sunt împotriva acordării cetățeniei române celor din teritoriile românești care au tot fost furate de către sovietici și care au tot fost pierdute prin prostia, trădarea și nepăsarea unora dintre noi sau a unor cârtițe / conserve / marionete sovietice lăsate pe teritoriul nostru. Dar, aș dori ca actele să ajungă la adevărații români. Nu la cei cu identități false. Adică, aș dori să evităm exact situația pe care o avem deja și pe care a trăit-o și Germania domnului Joschka Fischer, la care tocmai am făcut referire.
Dacă numărul românilor scade, nu se mai tem Rusia și Ucraina - așa declară mereu, că se tem! - de faptul că le atacăm și că le răpim Basarabia și Nordul Bucovinei - așa declară mereu, că sunt ale lor! - ori de faptul că ne împotrivim generoasei lor dorințe de a crea un pol ortodox. Teribil de comică această aspirație, venită tocmai din partea celor care s-au străduit atât de mult și de feroce să extermine ortodoxia, inclusiv pe teritoriul nostru. Apropo: s-au botezat măcar? Pe acolo, prin fosta URSS, n-ar fi de mirare să se întâlnească chiar și slujitori bisericești nebotezați. Ba chiar ar fi foarte normal și foarte posibil. Au avut un hiatus de câteva generații în care n-au prea obișnuit să o facă. Ba chiar era ferm interzis. Cu toate păcatele noastre, și sunt numeroase și mari, să ne ierte Dumnezeu și să ne ajute, la noi, ortodoxia este neîntreruptă. Totuși. Dar despre Rusia ( ba chiar și Ucraina! ) și ale sale naive, nostime, caraghioase aspirații de lider al întregii ortodoxii, poate, vom mai vorbi. Povestea e lungă, dar merită. Bref, dacă numărul românilor scade cu niște milioane, nu e o glumă, întreaga situație a României se poate schimba dramatic.
Dacă românii din diasporă își pierd dreptul de vot - o prostie fără de margini, pot demonstra, dar asta e o altă chestiune! - și dacă nu se anunță totuși ce populație are România, ne putem gândi la orice, inclusiv, la faptul că persoanele fals eliminate ar putea fi înlocuite pe tot felul de liste, în tot felul de statistici importante, de tot felul de alte persoane, venite, eventual, din cu totul alte țări. În plus, treptat, se pot pierde și alte drepturi, cum ar fi proprietățile, banii din bănci, dreptul de a mai lucra, pensiile, cetățenia însăși etc. Aberant? Posibil. Dar s-a mai întâmplat. Toate s-au mai întâmplat deja. De când cu libera circulație, pare o idee suspect de fixă a politicienilor români: poporul să emigreze și să nu mai deranjeze, să rămână emigrat! Cu tot respectul, să ne transformăm de bunăvoie în palestinieni și în kurzi? Într-un fel sau altul, toți liderii au articulat acest îndemn. Dar de ce? Doar pentru ca România să conteze din ce în ce mai puțin? Pentru ca românii să conteze din ce în ce mai puțin? Spre deloc? Sau, de ce nu, și pentru ca locul să rămână liber pentru alte populații? Variantele nu se exclud, se completează.
Sau poate se dorește doar aducerea acasă forțată a românilor. Ideea a mai fost în vogă. Pentru a plăti, în regim de sclavie, datoria externă? Ce lipsă de originalitate! Sau poate se intenționează impunerea unor taxe. Taxa pentru șederea în străinătate! Taxa pe dreptul de a fi în diasporă! Taxa pe dreptul de ședere în România! Nici șozul cu lozul / taxa pentru cei plecați din țară nu e nouă. Dacă nu mă înșel, chiar și fostul interimar - care mai bântuie încă prin Palatul Cotroceni pentru a semna decrete fantomatice, pentru miniștri fantomatici - era de părere că ar trebui să li se impună minimum o taxă celor plecați. Unii au început chiar să lucreze la posibile grile de salarizare pentru expatriații care, îngroziți de amenințarea cu pierderea dreptului de vot, s-ar buluci la granițe pentru a fi reprimiți în paradisul lui Crin și Viorel. Interesant, repet, că delirul este direct generat și tutelat de cei care trăiesc, nu în ultimul rând, pe baza Parlamentului European. Halucinant! Ba chiar halucinogen!
Aflu că liderul prietenoasei extreme drepte din prietenoasa Olandă, Geert Wilders, zis și Mozart, zis și Captain Peroxide, zis și cel mai faimos platinat / cea mai faimoasă platinată de la Marilyn Monroe încoace, zis și Indonezianu' Zburător ( pe asta, am adăugat-o eu ), Geert Wilders deci - are soția maghiară și contează, ba chiar fost diplomat maghiar și contează! - ar vrea România transformată într-un loc de tranzit pentru solicitanții de azil în țara aceea delicată, cu prostituate înghesuite în vitrine, înghesuite la rândul lor între biserici și palate, cu drogați, printre lalele, ardei, vinete și roșii și cu eutanasiați, pe sub lalele, ardei, vinete și roșii. Cu cât România contează mai puțin și cu cât românii se împuținează, cu atât mai rapid i s-ar putea îndeplini dorința domnului Geert Wilders. Alături de multe altele, oricât de impertinente și de tâmpite. Ale lui și ale altora ca el. În mod evident, greu cu Moscova și cu Kievul, dar greu și cu Occidentul. Sfântul Ștefan cel Mare știa el ce știa. Mai toți voievozii și conducătorii noștri știau ei ce știau. Pentru că, dacă nu știau, aflau.
Sunt câteva gânduri care mă fac să mă întreb repetat dacă tot ce se întâmplă în țară e pe bune. Și ce e pe bune? Și cât e pe bune? Și cât e de pe bune? Am senzația că nu totul, că mult e doar un teatru ieftin. Ieftin, dar periculos. Și pe termen scurt, și pe termen lung. Mi-a trecut prin minte și ipoteza că poate ne-am hotărât să ne grecizăm. O ținem într-un scandal, facem tot ce ne trece prin cap, nu ne plătim datoriile, hai, noroc, la multe chermeze și la multe arestări! Cui nu-i place, să se care! Dacă e trădare, primim, dar să știm și noi, exmatriculații din diasporă. Dacă s-a dat liber la fentat FMI-ul, personal, achiesez. Iată, am vocabular european. Mai ales că, știu că e o criză artificială, în bună măsură, provocată de FMI. Ca să nu mai zic nimic despre datoria externă, băgată cu anasâna, pe gâtul nostru. Dar, decât să ne grecizăm, propun să ne islandizăm, să facem ordine, să schimbăm regula jocului și să-i alungăm pe hoți. Dar, chiar pe toți.
În rest, după cum v-am mărturisit, contemplu plecarea gâștelor. E pictural, e cinematografic, e panoramic, e epic. Par să plece mai devreme anul acesta. Cred că, în afară de considerente climatice și de hrană, se grăbesc să prindă și desfășurarea evenimentelor. Scandalurile noastre sunt pe traseul stolurilor. Dacă nu le mănâncă nimeni până acolo sau acolo - nu e de glumit cu apetitul vânătorilor chiar dacă unii, pentru moment, sunt nițeluș ocupați, nu sunt toți, mai sunt și alții încă disponibili și dotați cu muniție din belșug - atunci, nu vor rata circul. Al nostru, nu al lor.
Dar, la câtă fiere și la cât venin se varsă, nu cred să mai bage de seamă cineva că trec stoluri de gâște spre Africa. Mai bine, scade riscul de victime colaterale printre ele. Cine să mai observe gâștele?! Numai ce-și terminase show-ul Lady Gaga, și ocupase deja scena, cu surle, tobe și trâmbițe, milionarul ANAF Marius Gaga. Nu mai comentez nimic despre Gagarin că ajungem iar la ruși și, e clar, nu mai isprăvim niciodată.
În ajunul aniversării-comemorării zilei de 23 august 1939 / Pactul Ribbentrop-Molotov, doamna Angela Merkel - prietena cetățeanului Crin Antonescu, locatar, la vreme de august în flăcări, al Palatului Cotroceni, nu-i nimic, palatul s-a obișnuit cu tot felul de șocuri șocante și de amuzamente amuzante, rezistă! - doamna Merkel deci, aflată în vizită la Chișinău, pe când se străduia din răsputeri să nu spună nimic, să nu promită nimic, să nu dea nimic, era să încaseze în cap taman un cocktail Molotov. Din partea, se pare, a unui ghiduș nostalgic de origine și de ocupație găgăuz. Lângă fabrica de dulciuri Bucuria. Bine că nu și-a amintit lumea și de 23 august 1944 / ”Stejar, extremă urgență”! Cine știe ce mai ieșea?! I-am fi dat palpitații și ex-regelui Mihai, unicul supraviețuitor al acelor timpuri și moravuri. La auzul știrii, o oarecare tresărire, trebuie totuși să fi avut și fostul cancelar german Gerhard Schröder. Eventual și fostul președinte german Horst Köhler. Poate chiar și actualul șef al spionajului german, domnul Gerhard Schindler. M-am întrebat mereu și mă întreb încă: pe conducătorii lumii noastre, conducătorii lumii lor îi aleg și după nume? Se pare că da. Parcă am rămas, din adolescență, la Cinematecă și văd aceleași filme. Oi fi în iadul cinefililor? Sper că nu.
Tot în zilele noastre dinozauriene - tocmai ne-am reamintit și de celebra invadare a Pragăi / Back to USSR! - a reapărut și simpaticul domn Joschka Fischer. Dacă nu e același film, atunci, măcar același telejurnal sigur e. Cum care domnul Joschka Fischer? Același care, în 2005, pe când era încă vicecancelar, a trebuit să răspundă în fața poporului său pentru că, relaxase atât de mult relațiile cu Ucraina încât, via consulatul de la Kiev, facilitase instalarea în Europa a nu mai puțin de trei milioane jumate de cetățeni ucraineni și ce-or mai fi fost ei. Întrucât, veniseră în Germania sub identități false. Respect! Așa e când revoluția întoarce armele! În 2005, timp de câteva ore, domnul Fischer a fost muștruluit live, la televizor. Am văzut cu ochișorii mei. Ca o paranteză, de la același televizor, tot în acea perioadă idilică, am aflat și că ofițerii antitero germani se instruiesc în... desigur, Israel! Tare? Contondent! Vă gândeați? Ei, aparențele înșală!... Mult.
E drept, în 2005, deja, mă mai obișnuisem cu efectele devastatoare ale nonconformistei politici dusă de domnii Schröder și Fischer - cerusem sărurile ca să-mi revin din leșin și, iată, reușisem! - după ce, încă din 2003, mă întâlnisem cu vesel-tânguitoare alaiuri rusești de nuntă, amplu desfășurate chiar și pe lângă fosta reședință din Bad Nauheim, din fosta RFG, actuală Germanie reunificată, ocupată odinioară - atât reședința, cât și Germania - de militarul în termen Elvis Presley, din fostele și actualele USA. Dacă a reapărut chiar și domnul Joschka Fischer!... Și tot acum!... Coincidență, dar și domnul Joschka Fischer o ceartă tot pe doamna Merkel. Asta e, pare să se afle într-o zodie nefavorabilă. Le-a cășunat tuturor. Cășunat, hm, nu e tocmai un termen fericit ales, în acest moment, are și el un iz de gașcă și de complot. Celălalt prieten apropiat al domnului Putin, domnul Gerhard Schröder, tace enigmatic, n-are nevoie să mai facă rating. Petrolul și gazele rusești îi ajung. Se ocupă cu duioșie și cu discreție de soarta lor.
Interesant cum foarte mulți dintre conducătorii Europei și Americii din zilele noastre au strânse legături cu Basarabia, Rusia, Ucraina, România, Ungaria, Polonia, Bulgaria etc. Am mai scris pe blog despre aceste legături primejdioase care se încăpățânează să rămână primejdioase. Ba chiar tind să devină și mai primejdioase. Oricum, într-o atare aleasă companie și conjunctură, nu mai e chiar atât de uimitor că, pe 23 august 2012, în România, depune jurământul de ministru al justiției o persoană cu alură, cu accent și cu nume de comisar sovietic. Despre care nimeni nu știe nimic precis. Exact cum îi șade bine unui comisar sovietic. După unii, Mona Pivniceru e din Huși, după alții, din Iași, după restul, din Rusia plus Basarabia. Poate vine și momentul istoric al Rusiei minus Basarabia. După unii, e onestă, după alții, nu, dimpotrivă. Un fapt e cert: misterioasa mașină în care s-a urcat Mona Pivniceru, deocamdată, i-a purtat mai mult noroc decât i-a purtat spa-ul lui Vântu, lui Mircea Geoană. Cât despre domnul Hrebenciuc, după cum am mai scris, acum, că se mărită și EBA, presupun că nu-i rămâne decât să mediteze profund. Tema? Era să tastez că e la mintea cocoșului, dar, ne pierdeam în labirintul speculațiilor. Tema deci este : flacăra violetă sau tricoul bleu ciel? Sau ambele? Până se lămurește domnul Hrebenciuc, Kremlinul joacă tot mai aprig. Apropo: în suedeză, kremla este o ciupercă. Din familia Russulaceae.
Dar nu numai Kremlinul țopăie. Repet întrebarea pe care am tot pus-o în ultimele postări: ce se întâmplă la București e o perdea de fum? Sau e un test, după cum ne-a spus, de la obraz, însuși Gordon. Eternul emisar american, școlit politic și nu numai în Kosovo. Sau e un experiment? Toți protagoniștii vodevilului de la București au familia mutată în Parlamentul European. Bizar război! De ce pare totul un truc, o iluzie, o scenetă, o tărășenie? Să fim raționali și pragmatici. Cui folosește? României? Nu pare să-i folosească. Atunci? Cui? Altora, da. Moscovei și Kievului, categoric. Dar, nu numai lor. Poate și Europei. De ce nu? Dacă Europa nu vrea totuși să ne primească în raiul Schengen, atunci, am ajutat-o sârguincios. Are de ce să ne refuze. Dacă Europa nu mai vrea să ne dea bani, pentru simplul fapt că nu-i mai are - dar i-a luat și îi ia pe ai noștri! - atunci, am ajutat-o cu asupra de măsură. Are de ce să stopeze toate programele. Le stopăm chiar noi. Dacă Europa ar vrea să ne ia dreptul de circulație liberă, atunci, am ajutat-o profund. Poate să o facă. Dacă Europa ar vrea să nu ne mai recunoască diplomele și titlurile, atunci, am ajutat-o pe deplin. Dacă Europa ar vrea să ne ridice dreptul de muncă în țările sale, atunci, am ajutat-o total. Și tot așa. Dacă Europa vrea să ne șantajeze suplimentar pentru privatizări de tot felul, ori pentru cedări de tot felul, atunci, am ajutat-o cât se poate. Dacă Europa vrea să obțină drepturi sporite asupra țărilor membre și dacă vrea să pună presiune pentru a obține anumite efecte și pentru a impune anumite măsuri, atunci, balamucul nostru i-a fost de un imens ajutor. Am jucat poate micul, umilul, modestul nostru rol întru construirea Statelor Unite ale Europei. Este posibilă și o astfel de interpretare. Sau, întru destrămarea lor. Este posibilă și o astfel de interpretare.
Dacă România nu mai e un areal sigur nici din punct de vedere militaro-strategic, poate nu mai vine nici scutul. Să se ducă și americanii, și NATO. De unde au venit. Molotovu' de la fabrica de dulciuri Bucuria și scutu' de la Deveselu! Minunat! Unic! Polonezii au început și ei să cocheteze cu ideea că, la urma urmei, nu le trebuie scut, dă-l încolo, mai bine fără el! E adevărat, în cazul lor - dacă ne amintim numai de moartea președintelui Lech Kaczynski, din aprilie 2010 - s-au folosit argumente speciale. Speciale și letale. Păi, dacă americanii nu mai vin nici în România, nici în Polonia, unde se duc? Ori se duc la ei acasă, ori se duc în altă parte, ori, după unii cu imaginație mai fertilă, ar putea urma exemplul polului nord magnetic și s-ar putea duce în foarte sigura și primitoare... Rusie. Care, pasămite, ar avea deja gata făcut un proiect de baze militare, numa' bun. Și, uite așa, ajungem direct la / în coșmarul lui Petre Țuțea care, în fața viziunii unei posibile alianțe între americani și ruși, avea un groaznic frison. Pare greu de închipuit? Din multe puncte de vedere, da. Din multe, nu. În definitiv, există și un plan al unui guvern mondial care, pentru a se realiza, are mare nevoie de o arhitectură unică.
Sigur că, în România prezentului, sunt multe motive pentru a crede că e vorba doar despre un război între clanuri și găști. Interne și internaționale. Poate chiar războiul este și util, ba chiar și necesar. Se elimină gangsterii între ei. Ca în Chicago. Dacă este așa, să nu-i deranjăm. Știu ei mai bine. Dar toate aceste transformări ciudate par să fie impuse și din afară. Cerute. Plătite. Și nu numai de la Moscova sau de la Kiev. De exemplu, dacă populația României ar scădea oficial, scade și reprezentarea din Parlamentul European. Acum, România ocupă locul 7, cu 33 de europarlamentari. Prin comparație, Suedia are 18. În aceste zile, Suedia și-a repetat dorința, voința și speranța ca puterea decizională a României să scadă. Ba chiar Suedia a cerut ca România să-și piardă dreptul de vot din Consiliul Europei. Dacă se poate, dreptul de vot și de tot. Suedia și Danemarca au împreună 31 de parlamentari europeni. Suedia și Finlanda au împreună 31 de europarlamentari. O scădere a populației României ar folosi unora? Se vede treaba că da. După cum se observă, Suedia, când nu e ocupată cu violul lui Assange sau cu violarea spațiului aerian al Belarusului, desigur, în scopul democratic de a arunca urși de pluș în capul dictaturii de la Minsk, Suedia deci își numără europarlamentarii și e deranjată de puterea decizională a României. Nu e singura în această situație. Unii vor excluderea unor state. Alții vor includerea altor state. Ceilalți vor o Europă cu două, trei, zece viteze. Etc.
O populație redusă a României înseamnă și mai puține fonduri europene. Aici, chestiunea pare tranșată: ori nu ni le dau ei deloc, ori nu le luăm noi. Banii nu vin. Iar, dacă vin, se fură. Așa reiese. Pe scurt, faza cu banii europeni e rezolvată. Să nu mai deranjăm Germania și Italia în deturnarea fondurilor. Ce se vor face însă cei trimiși de statele europene pentru ca să facă firme pe teritoriul românesc în așa fel încât banii să se întoarcă de fapt, direct și indirect, tot în țările occidentale care i-au dat? S-a observat fenomenul? E amuzant.
Scăderea numărului de cetățeni români poate conduce și la o pondere mai însemnată a minorităților. Visul de aur al maghiarilor și nu numai. Dacă își mai iau și câțiva trădători români în plus cetățenia maghiară, cu atât mai bine. Ungurii devin o voce puternică. Contribuim direct la fericirea Budapestei. Prin urmare, prin aport demografic, le sporim și importanța în cadrul Parlamentului European. Contează mai puțin România, contează mai mult Ungaria. Dacă scade numărul românilor din România, prezența celor de peste Prut care reușesc să-și facă acte românești devine mai semnificativă. Personal, nu sunt împotriva acordării cetățeniei române celor din teritoriile românești care au tot fost furate de către sovietici și care au tot fost pierdute prin prostia, trădarea și nepăsarea unora dintre noi sau a unor cârtițe / conserve / marionete sovietice lăsate pe teritoriul nostru. Dar, aș dori ca actele să ajungă la adevărații români. Nu la cei cu identități false. Adică, aș dori să evităm exact situația pe care o avem deja și pe care a trăit-o și Germania domnului Joschka Fischer, la care tocmai am făcut referire.
Dacă numărul românilor scade, nu se mai tem Rusia și Ucraina - așa declară mereu, că se tem! - de faptul că le atacăm și că le răpim Basarabia și Nordul Bucovinei - așa declară mereu, că sunt ale lor! - ori de faptul că ne împotrivim generoasei lor dorințe de a crea un pol ortodox. Teribil de comică această aspirație, venită tocmai din partea celor care s-au străduit atât de mult și de feroce să extermine ortodoxia, inclusiv pe teritoriul nostru. Apropo: s-au botezat măcar? Pe acolo, prin fosta URSS, n-ar fi de mirare să se întâlnească chiar și slujitori bisericești nebotezați. Ba chiar ar fi foarte normal și foarte posibil. Au avut un hiatus de câteva generații în care n-au prea obișnuit să o facă. Ba chiar era ferm interzis. Cu toate păcatele noastre, și sunt numeroase și mari, să ne ierte Dumnezeu și să ne ajute, la noi, ortodoxia este neîntreruptă. Totuși. Dar despre Rusia ( ba chiar și Ucraina! ) și ale sale naive, nostime, caraghioase aspirații de lider al întregii ortodoxii, poate, vom mai vorbi. Povestea e lungă, dar merită. Bref, dacă numărul românilor scade cu niște milioane, nu e o glumă, întreaga situație a României se poate schimba dramatic.
Dacă românii din diasporă își pierd dreptul de vot - o prostie fără de margini, pot demonstra, dar asta e o altă chestiune! - și dacă nu se anunță totuși ce populație are România, ne putem gândi la orice, inclusiv, la faptul că persoanele fals eliminate ar putea fi înlocuite pe tot felul de liste, în tot felul de statistici importante, de tot felul de alte persoane, venite, eventual, din cu totul alte țări. În plus, treptat, se pot pierde și alte drepturi, cum ar fi proprietățile, banii din bănci, dreptul de a mai lucra, pensiile, cetățenia însăși etc. Aberant? Posibil. Dar s-a mai întâmplat. Toate s-au mai întâmplat deja. De când cu libera circulație, pare o idee suspect de fixă a politicienilor români: poporul să emigreze și să nu mai deranjeze, să rămână emigrat! Cu tot respectul, să ne transformăm de bunăvoie în palestinieni și în kurzi? Într-un fel sau altul, toți liderii au articulat acest îndemn. Dar de ce? Doar pentru ca România să conteze din ce în ce mai puțin? Pentru ca românii să conteze din ce în ce mai puțin? Spre deloc? Sau, de ce nu, și pentru ca locul să rămână liber pentru alte populații? Variantele nu se exclud, se completează.
Sau poate se dorește doar aducerea acasă forțată a românilor. Ideea a mai fost în vogă. Pentru a plăti, în regim de sclavie, datoria externă? Ce lipsă de originalitate! Sau poate se intenționează impunerea unor taxe. Taxa pentru șederea în străinătate! Taxa pe dreptul de a fi în diasporă! Taxa pe dreptul de ședere în România! Nici șozul cu lozul / taxa pentru cei plecați din țară nu e nouă. Dacă nu mă înșel, chiar și fostul interimar - care mai bântuie încă prin Palatul Cotroceni pentru a semna decrete fantomatice, pentru miniștri fantomatici - era de părere că ar trebui să li se impună minimum o taxă celor plecați. Unii au început chiar să lucreze la posibile grile de salarizare pentru expatriații care, îngroziți de amenințarea cu pierderea dreptului de vot, s-ar buluci la granițe pentru a fi reprimiți în paradisul lui Crin și Viorel. Interesant, repet, că delirul este direct generat și tutelat de cei care trăiesc, nu în ultimul rând, pe baza Parlamentului European. Halucinant! Ba chiar halucinogen!
Aflu că liderul prietenoasei extreme drepte din prietenoasa Olandă, Geert Wilders, zis și Mozart, zis și Captain Peroxide, zis și cel mai faimos platinat / cea mai faimoasă platinată de la Marilyn Monroe încoace, zis și Indonezianu' Zburător ( pe asta, am adăugat-o eu ), Geert Wilders deci - are soția maghiară și contează, ba chiar fost diplomat maghiar și contează! - ar vrea România transformată într-un loc de tranzit pentru solicitanții de azil în țara aceea delicată, cu prostituate înghesuite în vitrine, înghesuite la rândul lor între biserici și palate, cu drogați, printre lalele, ardei, vinete și roșii și cu eutanasiați, pe sub lalele, ardei, vinete și roșii. Cu cât România contează mai puțin și cu cât românii se împuținează, cu atât mai rapid i s-ar putea îndeplini dorința domnului Geert Wilders. Alături de multe altele, oricât de impertinente și de tâmpite. Ale lui și ale altora ca el. În mod evident, greu cu Moscova și cu Kievul, dar greu și cu Occidentul. Sfântul Ștefan cel Mare știa el ce știa. Mai toți voievozii și conducătorii noștri știau ei ce știau. Pentru că, dacă nu știau, aflau.
Sunt câteva gânduri care mă fac să mă întreb repetat dacă tot ce se întâmplă în țară e pe bune. Și ce e pe bune? Și cât e pe bune? Și cât e de pe bune? Am senzația că nu totul, că mult e doar un teatru ieftin. Ieftin, dar periculos. Și pe termen scurt, și pe termen lung. Mi-a trecut prin minte și ipoteza că poate ne-am hotărât să ne grecizăm. O ținem într-un scandal, facem tot ce ne trece prin cap, nu ne plătim datoriile, hai, noroc, la multe chermeze și la multe arestări! Cui nu-i place, să se care! Dacă e trădare, primim, dar să știm și noi, exmatriculații din diasporă. Dacă s-a dat liber la fentat FMI-ul, personal, achiesez. Iată, am vocabular european. Mai ales că, știu că e o criză artificială, în bună măsură, provocată de FMI. Ca să nu mai zic nimic despre datoria externă, băgată cu anasâna, pe gâtul nostru. Dar, decât să ne grecizăm, propun să ne islandizăm, să facem ordine, să schimbăm regula jocului și să-i alungăm pe hoți. Dar, chiar pe toți.
În rest, după cum v-am mărturisit, contemplu plecarea gâștelor. E pictural, e cinematografic, e panoramic, e epic. Par să plece mai devreme anul acesta. Cred că, în afară de considerente climatice și de hrană, se grăbesc să prindă și desfășurarea evenimentelor. Scandalurile noastre sunt pe traseul stolurilor. Dacă nu le mănâncă nimeni până acolo sau acolo - nu e de glumit cu apetitul vânătorilor chiar dacă unii, pentru moment, sunt nițeluș ocupați, nu sunt toți, mai sunt și alții încă disponibili și dotați cu muniție din belșug - atunci, nu vor rata circul. Al nostru, nu al lor.
Dar, la câtă fiere și la cât venin se varsă, nu cred să mai bage de seamă cineva că trec stoluri de gâște spre Africa. Mai bine, scade riscul de victime colaterale printre ele. Cine să mai observe gâștele?! Numai ce-și terminase show-ul Lady Gaga, și ocupase deja scena, cu surle, tobe și trâmbițe, milionarul ANAF Marius Gaga. Nu mai comentez nimic despre Gagarin că ajungem iar la ruși și, e clar, nu mai isprăvim niciodată.
