Fotografia mea
Călător experimentat, cetățean planetar greu încercat

marți, 26 noiembrie 2013

Presimțiri și nesimțiri despre trecut - Jurnalul vraiște al unor guri și timpuri așijderea / Partea a doua, cu c-lemență



MAIDAN-ZEUL


Cotarliada continuă. Morții cu morții, viii cu maidanezii. Covrigiada continuă și ea. Ca atare, nu se întreprinde nimic. Că veni vorba despre vii și despre morți: în continuare, toți cei implicați fac pe morții-n păpușoi, pe proștii în gunoi și pe hoții printre noi sau, mai bine zis, printre voi. În orice țară normală, dacă ar fi fost un copil devorat de câini - nu se ajungea în această situație, dar să admitem că ar fi putut exista o astfel de colosală tragedie - ieșea război. În noaptea aia, era scoasă armata, erau convocați vânătorii și se rezolva problema. Toate autoritățile se buluceau spre ușă cu demisia în mână. Milogindu-se să nu fie și urmărite penal. Oroarea ar fi fost pe loc tranșată o dată pentru totdeauna. Oroarea, tranșată. Nu omul. S-ar fi făcut dreptate! Măcar, pentru Ionuț. Dacă nu și pentru Veronica, dacă nu mă înșel, o fetiță ucisă de maidanezi. Dacă nu și pentru celelalte victime, copii și adulți.
Nici n-am mai auzit de situații similare. Nici măcar în Africa sau în Asia. Oamenii pot fi atacați de animale prin sate, prin zone izolate. Nu în capitale. Europene! Ba mai mult! În România, oamenii nu se pot proteja nici măcar singuri! Pedeapsa fiind închisoarea! Primarului medic primar, că e toate acestea și nu numai, i se pare normal. Melancolic, apatic, abulic, se declară răpus de sistem. Dar, din câte înțeleg, familia sa pare a fi direct implicată în afaceri câinești. Ce face primarele? Își șterge o lacrimă. I-a scăpat. S-a scăpat. A scăpat. Am scăpat?!
Mai nou, nației i s-a confiscat și dreptul de a mai plânge. Mai-micii ei se întrec în sensibilități, în sensibilitățuri chiar. Un copil a murit în chinuri teribile, atroce. O familie suferă îngrozitor. Primarul lăcrimează din nou. Din-ou. Ar dori poate, vag, să se oprescu. Dar, nu mai e în stare, nu mai știe cum. Nu mai poate. Buzunarele ONG-urilor trepidează isteric și tot felul de ochi ieșiți din cap și de fețe schimonosite protestează pe străzi, la televizor, în televizor, din televizor. Nația însă își vede de treabă. Mușcată, injectată, traumatizată, sfâșiată, nația se târăște inert, orb, tembel. Spre niciunde. Experimentul a reușit! I-au tâmpit! Pe toți. Par să nu mai aibă nici creieri pe care să-i spele indiferent cine! Dau senzația că nu mai au decât stomac, genitale și portofel. Singurele organe. Chircite unele într-altele. Anatomie clară, rudimentară, nemiloasă. Bigbrotheriada continuă și ea asiduu, acerb. Călăul perfect a găsit victima perfectă. Limuzine cu moroi, prin noroi și gunoi, printre maidanezi. Lux kaghebos.
În cazul în care, prin absurd, s-ar dori totuși să se înceapă într-un fel, în cazul în care s-ar intenționa, oricât de timid, să se găsească un modus operandi, un sfat util: Axel Munthe, renumitul doctor - tot doctor! - și scriitor suedez, mare iubitor și mare ocrotitor al animalelor, recomanda, la nevoie, eutanasierea câinilor prin împușcare, doar prin împușcare, și doar într-un anumită zonă a capului. Metoda este complet nedureroasă, moartea fiind instantanee. Nu recomanda otrăvirea. Bref, ar fi dezirabil să se acționeze așa cum trebuie. După cum cere situația. Imperios.
Ce se întâmplă însă? Nimic. Din punctul de vedere al autorităților. Eram acasă, mă uitam la știri, nimic. M-am întors aici, mă uit la știri, nimic. Autoritățile s-au relaxat până la nesimțirea cea mai autentică, pe sistemul dacă-problema-nu-se-discută-atunci-ea-nici-nu-există, se toacă și se miștocăresc alte subiecte, oamenii, copleșiți de sinistra obligație a supraviețuirii, au abandonat tema. De câini, ne pasă nouă?! Vine iarna!!! Iar!!!
Altminteri, pe scena luptei efective între oameni și câini, în mod evident, câștigă dulăii. Oamenii continuă să fie mușcați, devorați chiar. Maidanezii nu. Ei nu sunt nici mușcați, nici devorați, nici deranjați măcar. Autoritățile? Nici atât! Primarii continuă să promoveze brandul. Există chiar și directori de spitale, aflu, care protejează hămăilezii și lătrărezii, impunând taxe de la angajați pentru ca să hrănească haitele din curtea așezământului. La intrarea în unele secții de psihiatrie, mi s-a povestit, dulăii sunt chiar lăsați și încurajați să trieze eventualii pacienți. În rest, rar și discret, leneș, ba chiar în sictir, par a fi anchetați numai unii proprietari ai unor câini fioroși. Niciodată, un factor de răspundere. Cât despre labele și lăbuțele ONG-urilor de profil, ar fi complet deplasat să fie tulburate din misiunea lor caritabilă. Cu adevărat! N-au grijă de câini, e drept, dar au grijă de oameni! Strâng bani, lacom, oricât de mulți, de la oricine, de oriunde, ca să mănâncă și gura lor.
Din când în când, mai are loc un foarte mic protest spontano-plătit. În diverse orașe ale lumii. Pentru ca România să nu-și mai recupereze în veci imaginea civilizată. Pentru ca România să devină definitiv Rrrromânica. Pentru ca să fie clar țară țigănească, fără a putea să mai concureze alte state civilizate. Pentru ca să rămână cât mai primitivă. Și în formă, și în spirit. Visul lui Stalin rămâne astfel viu. Visul lui, coșmarul nostru! Cum care?! Ăla în care se făcea că românii erau cu toții țigani și cetățeni sovietici. Pe bune! Am mai scris și despre asta. Zeci de ani, așa s-a perorat în URSS despre noi. Firește, împreună cu faptul că limba română este slavă, că am fost creștinați de ruși, bașca, firește, că n-am avut niciodată vreun tezaur. Să nu divaghez însă...
Nu în ultimul rând, dacă România rămâne Romaidanezia - a nu se confunda cu Rhodesia - afacerile hidoase promovate de unii și de alții și până în prezent continuă să prospere. Iar populația nu e doar terorizată, ci, în același timp, se și obișnuiește, în cazul în care nu le avea deja prin naștere, și cu extrem de joase standarde. Respectul de sine și de celălalt scade până la dispariție. Treptat, te înveți să nu fii, până la urmă, decât un oarecare vagabond pe un maidan. Se creează un mental colectiv schizoid.
Desigur, în crearea acestui tip de mental, câinii vagabonzi nu sunt decât un vector. Foarte important însă. Chiar și bogătașii noii Românii s-au obișnuit cu o viață ca în India. Alături de palatele țigănești, își trântesc și ei, la concurență, căsoaie de tip transatlantic, pe mormane de gunoaie, lângă drumuri neasfaltate, cu gropi de s-ar putea crede că adresele sunt direct la cimitir, cu conducte de apă și de gaz la vedere, cu cabluri care le încrețesc trecătorilor cochet frizura până la stadiul de măciucă, făcându-le și un generos masaj. Gratis! De atâta electricitate șmecheră, de atâta voltaj expansiv și de atâta înaltă vibrație, toată nația va deveni o masă compactă nu de hingheri, ci de highlanderi mai strălucitori ca becu'. Păi, atunci să se ferească și englezii, și englejii! Trăsnete și fulgere, va fi vai de mama lor! Ah, și să nu uităm nici simpatica pânză freatică infestată de nitriți. Aleasa adăpare, desigur, are loc, obligatoriu, în mijlocul a tot mai mulți maidanezi băloșind feroce. Bine hidratați și fezandați, în mod cert, vom fi nu numai zemoși, ci și mult mai gustoși. Partea plină a paharului!
Apropo de proteste europene împotriva eutanasierii maidanezilor: în Germania, nu numai că nu există câini vagabonzi, nu numai că, după cum povesteam, nu mai sunt nici lupi, dar chiar și căprioarele și iepurii sunt animale atent monitorizate. În păduri, există puncte de observație de unde toată fauna este permanent urmărită. În absența lupilor, când se depășește proporția corectă de orice alte animale, surplusul este lichidat. Sunt numărate chiar și perechile de bufnițe. În acest caz, precum și în altele similare, pentru a se preveni extincția. Apele au fost activ repopulate cu pești. Natura este minuțios controlată. Se elimină calculat. Se adaugă măsurat. Restul, doar baliverne.
În Suedia, acum doi ani, se ducea un război feroce împotriva iepurilor. Se înmulțiseră prea mult și, se constatase, stricau până și anumite străzi din Stockholm. S-a stabilit că ar trebui să dispară aproximativ 6000 de exemplare. Urecheații au fost anunțați solemn, legal și protocolar, prin intermediul presei în integralitatea ei, oricât de comic și ridicol sună toate acestea, că se va trage asupra lor fără nici o somație. Să nu spună că n-au știut! În plus, s-a decis că respectivele cadavre vor deveni... combustibil pentru încălzire.
Periodic, Suedia este admonestată european nu numai în legătură cu vânarea lupilor, ci și a urșilor. Tot felul de iubitori mai ales din Germania care, după cum ziceam, a sacrificat și sacrifică în continuare pe oricine și pe orice o deranjează, dar, în același timp, dacă i se permite, face gât în legătură cu oricine și cu orice, îi pasă sau nu, o interesează sau nu, n-are importanță, se bagă, e acolo, teutonică, importantă și impozantă, tot felul de iubitori și de aflători în treabă deci se scandalizează. Suedia nu-i bagă în seamă și anunță în fiecare sezon de vânătoare numărul de lupi care vor fi împușcați. Și sunt împușcați. Leșurile lor devin nu numai trofee, ci și vedete de televiziune, dacă se poate spune așa.
Suedia are totuși unele probleme de conștiință și, legat sau nu de lupi, le rumegă periodic. Astfel, nu cu multă vreme în urmă, televiziunea suedeză a difuzat un documentar despre România. Peisajele erau superbe și apreciate ca atare. În sfârșit, era și ea o dată lăudată. Motivul: România are mult mai mulți lupi decât Suedia și, totuși, nu-i omoară. Era de bine. Dacă s-ar fi luat în calcul și situația maidanezilor, probabil, românii ar fi fost promovați la rangul de adevărați sfinți ocrotitori ai animalelor.
Lupii suedezi sunt vânați cu scandal european. Dar elanii suedezi sunt doborâți bine-mersi. Ba chiar, poate fi împușcată, abuziv, o ursoaică suedeză împreună cu puii ei. De ce? Ursoaica a atacat un om care intrase în arealul ei, cruțându-l totuși. Poate asta a iritat anumiți vânători suedezi. Poate omul era antipatizat. Ar fi fost deci un bun moment să fie trimis pe lumea cealaltă. Poate deja organele lui erau arvunite pe piața de resort. Că se poartă și asta. Se ducea și nimeni nu știa. De ce și pentru ce. Poate că deja afacerea lui sau slujba lui fuseseră date mai departe. Unora care se plictisiseră să aștepte. Sau poate că averea lui era râvnită. Oricum, dacă dispărea, totul ar fi fost clean. Crima perfectă. Ei bine, ursoaica nu era in the mood și n-a dat curs invitației subtile. Urmarea a fost că, imediat, dar imediat, toți cei dezamăgiți de tupeul ursoaicei și de eșuarea lamentabilă a năzuințelor lor au creat o poteră fioros letală. Ursoaica a fost instantaneu pedepsită. Executată. Puii, la pachet și ei. S-a făcut doar un reportaj televizat de tipul ”Așa nu!” și gata.
Dar, dacă vrea România să extermine maidanezii - admițând că ar vrea! - nu se poate! Am trecut în acest septembrie și prin Saint-Tropez, pe la doamnabrijitbardo pe acasă. Nu știu dacă doamna era, dar maidanezii ba! Nu era nici o potaie. Jandarmii nu se ocupau de stârpirea lor. Jucau pelotă.
Am mai scris pe blog: în Africa de Sud - știu, nu e în UE, dar, probabil, va intra înaintea noastră chiar și în Schengen - până și în vremea apartheidului, câinii fără stăpân erau eutanasiați. În condițiile în care câinele ucigaș era o adevărată instituție. Stăpânul alb era decorat dacă omora negri, dar, băgat la închisoare dacă se constata că-și chinuiește cumva câinele. Însă, nici măcar în aceste șocante circumstanțe, nu era tolerată prezența câinilor vagabonzi. Firește, a nu se înțelege că propun un astfel de model.
Am mai văzut câte un câine răzleț prin suburbiile orașului Cairo. Desigur, nici Egiptul nu e în UE, dar tot e relevant. Maidanezii erau puțini și rari. În condițiile în care, după cum am mai scris, sărăcia în astfel de locuri e teribilă, e de neimaginat. Mă mir chiar și în legătură cu prezența fantomatică a ălora pentru că, în civilizația islamică, animalul numit câine e aproape neadmis, fiind considerat impur.
Acum vreun an, pe când am mai trecut prin Istanbulul despre care, deja, am relatat, am zărit un câine amărât și capiu chiar pe lângă Topcapî. Tot din motive de tabu islamic, m-am minunat fie și de unica sa apariție umilă. Plus că strica nepermis firma și firmanu' lu' Soliman-Suleiman-Magnificu'.
Apropo, că sar de la una la alta: în București, la kilometrul zero, se află Biserica Brâncovenilor. De 24 de ani, blestem, ispită, insultă, blasfemie, periodic, perimetrul este condamnat nu numai să se țigănizeze, ci și să se turcizeze. Rând pe rând, zona a fost invadată de cerșetori și de interlopi, la grămadă cu mărfuri turcești, muzică turcească răcnită, turcă flecărită, cașparale, șerpești inscripții turcești, bule de aer cu urme de pâine turcească în ele, kebabării înmaionezate. Alișveriș, cu toptanu'! Acum, lângă biserică, desigur, printre imenși câini tolăniți ca sfincșii, poți mânca batoane și covrigi cu tot felul de unsuroase denumiri turcești. Îmi pare o impietate la adresa memoriei Brâncovenilor. În Istanbulul unde Martirii au fost mișelește uciși, nu s-ar permite gesturi similare. Nicidecum. Dar așa e mentalul colectiv din România actuală. Atâta vrea, atâta poate, atâta are. Și atâta primește.
Corolar: în imediata apropiere a Bisericii Brâncovenilor și-a perimetrului turcit-corcit, se află Pasajul Latin. Salut inițiativa! Fostul Pasaj Lipscani, renovat și reinventat, arată bine, arăta bine, cel puțin când am trecut eu pe acolo, nu devenise încă Pasajul Latrin. Cam stranie denumirea de Pasaj Latin totuși. Are legătură cu Traian și cu a sa Columnă, e adevărat, dar, în egală măsură, se referă la Dacia, la formarea poporului român, la istoria României în general. Cam nepotrivit numele. Dar și mai nepotrivit contextul ieniceresc în care se află momentan. La ieșirea din pasaj, e Piața Roma cu tot cu faimoasa și umblăreața Lupoaică. După ce a fost plimbată de colo-colo, pare să adaste oleacă. La tot ce se întâmplă în zonă însă, cu toată bunăvoința, Roma nu mai poate aminti decât de etnia romă. La rândul ei, Lupoaica nu pare decât o versiune bleagă a fioroșilor dulăi care îi dau târcoale. Nu departe, se găsește și Muzeul Național de Istorie. În interior, printre altele, Columna lui Traian, reprodusă competent. În fața muzeului, pe trepte, un Traian atletic ține în brațe o Lupoaică al cărei cap este de Lup dacic. Un simbol, firește. După unii însă, doar un mutant, un hibrid, o himeră. Dacă noi avem atâtea dificultăți și polemici, mai are vreun sens să ne întrebăm ce-or înțelege turcii și țiganii din toate acestea?!  
Concluzie-ocluzie: în India, vaca e sacră. În Rrrromânica, maidanezul e sacrosanct. MAIDAN-ZEUL! Totuși, maidanezul nu are nici o legătură cu Lupul dacic. A nu se insista pe această chestiune. E hilar. Existența lui nu revigorează Dacia. Nicidecum! Maidanezul nu este văr primar cu Lupoaica. Nu ne înfrățește cu Roma. Maidanezul nu e dingo. Prezența lui pe străzi nu transformă România în Australia. Nici pe departe! Iar, dacă, DACĂ se dorește cu adevărat eliminarea maidanezului ca entitate, ca instituție deoarece, în mod evident, asta a devenit, ei bine, faptul e perfect realizabil, iar fapta se poate comite. Serios, e voie, nu ne oprește nimeni și nimic, în afară de propria prostie și de propria ticăloșie. NU EXISTĂ MAIDANEZI NICĂIERI ÎN LUMEA CIVILIZATĂ! Să se termine odată cu această sfruntată minciună. Să nu se mai repete la nesfârșit că și alții au, că noi după ei ne-am luat, că așa e normal. Nu e așa! Nu există maidanezi! Deloc! Niciunde!
Aflu că, de la anu', se instituie taxe pentru traseele montane. Nu mai comentez stupiditatea uluitoare a unei astfel de hotărâri. Prin Meccoccident, te plimbi cam pe unde vrei. În multe țări, practic, nu există nici garduri, nici porți. Nici o delimitare. Nu mai există granițe darămite uluci! Dar, doar de dragul jocului și al ipotezei, să admitem, dacă s-ar introduce o astfel de taxă ridicolă, n-am înțeles un lucru: e cu tot cu lupi și cu urși? Dar, mai ales, e cu tot cu maidanezi? Cu tot cu MAIDAN-ZEI? All inclusive? Important de știut din timp în meniul cui ar putea sfârși poporu'. Să i se spună. Măcar atâta merită și el, săracu'!
Sau poate autoritățile în imensa lor responsabilitate și înțelepciune intenționează să bage poporu' în rezervații, că, altfel, nu i se mai poate asigura protecția și, atunci, extincția e sigură. Poporu'! Nobilă specie pe cale de dispariție! Până când maidanezii rup gardu', the last frontier, rudele și prietenii din emigrația alesului popor pot veni în vizită contra cost, plătindu-le, deci, aleșilor poporului din vatră taxa. TAXA!!! Pe vatră, pe drum, pe traseu, pe traseiști și pe toate cele. Strict promoțional, aeru' va fi, o foarte scurtă vreme, la liber. Nici n-are sens să dureze pomana mai mult pentru că maidanezii rup gardu', iar poporu' și diaspora pier într-o ultimă îmbrățișare fratern-fratricidă. S-au regăsit în sfârșit! Aleșii nu pier însă că d-aia sunt aleși. Și MAIDAN-ZEUL? Ei bine, MAIDAN-ZEUL rămâne stăpân pe vecie. La început, va fi dificil totuși. Va trebui să-și dispute arealul cu aleșii. Nu e de ici, de colo! Aleșii sunt bine antrenați. Doar, o  vreme, au fost chiar vârful lanțului trofic! Prin urmare, meci greu, asudat, luptă pe viață și pe moarte. Va curge sânge. Mult. Pentru unii combatanți, tot. Oricum, Evil prevails. Happy end. Kaniețfilma. Câiniețfilma.