Papa, bosonul, aliniamentul stelei negre și trăsnetul Noii Ordini Mondiale...
Care, bravo, e tot aia de dinainte!
Sau... cine știe?!...
Aflu că s-ar putea ca, în martie, hodoronc-tronc, să se oprească misteriosul accelerator de la CERN. Dacă, vi-l mai amintiți. S-ar putea să se oprească pentru vreo doi ani. Sau, mai mult. Sau, pentru totdeauna. Sau, deloc. Asta dacă, firește, a funcționat vreodată. Carevasăzică, ne întoarcem în urmă cu niște anișori, în preapocalipsă. Ce să înțelegem? Că, totuși, apocalipsa a avut loc? Că lumea a fost restartată? Că, ne-am împotmolit într-o buclă temporală? Că, am fost făcuți chisăliță de antimateria rezultată la CERN, după cum se tot făcea vorbire, și nu ne-am dat seama? Că, abia acum, vine apocalipsa? Sau că totul, dar absolut totul, nu e decât o imensă păcăleală? Inclusiv bosonul Higgs? Păcăleala boșilor, la adresa proștilor! În definitiv, dacă tot trăim într-o simulare pe computer, într-un univers holografic - după cum ni se tot repetă până la saturație - ne-ar mai putea mira ceva? Oricum, dacă știrea se confirmă, înseamnă că a venit momentul să mai schimbăm holograma. Măcar, în unele detalii. Și asta doar pentru că, peste câteva zile, iar pierdem ocazia să ni se strice, definitiv, proiectorul și să fim declarați expirați. Pour toujours. Se pare că, la o mustață de numai 15 minute, vom fi ratați de un meteorit - another one! - care se tot apropie, făcându-ne cu ochiul. Un meteorit care este încă un semn al încălzirii globale. În acest mod, a fost prezentat de media. Doar meteorit vine de la meteorologie sau invers. Așa e când se încurcă programele, canalele, hologramele și, mai ales, minciunile. Nu în ultimul rând, conspirațiile.
Oricum, o voce misterioasă de undeva, din eterul și din cloroformul netului, ne avertizează insistent că, în maximum 60 de zile, ceva groaznic ni se va întâmpla. Nu cunosc de când a început precis numărătoarea, dar, în mod sigur, e vorba despre 60 de zile. Un fel de Dark Zero Sixty. După ce trecem și de hopurile astea, pe data de 2 aprilie 2013, ne delectăm cu aliniamentul stelei negre. Iar privim nu știu ce gaură neagră direct în pupilă, iar ni se iau și gravitația, și respirația, iar ne trece transpirația. Oricum, dacă scăpăm și în aprilie, nu ne mai salvează nimeni și nimic în noiembrie. Atunci, o cometă mai strălucitoare de zece ori decât luna plină ne face onoarea să ni se arate. Și, presupun, să ne și facă de-o oarecare petrecanie. Suntem însă menajați, încă nu ni se destăinuie ce și cum.
Noi să fim sănătoși, e greu, dar nu imposibil, până atunci, ne rămân furtunile solare care pot să ne pună civilizația pe butuci oricând. Și, desigur, putem conta permanent pe extratereștri! Chiar și domnul Medvedev s-a plictisit și vrea să-i dea în gât. Cine sunt, câți sunt, cum arată, pe unde se ascund. Asta doar dacă - domnul Medvedev are maniere, e curtenitor - domnul Obama n-ar vrea să facă mai întâi el aceste bune oficii. Nu știu însă dacă domnul Obama poate. Din moment ce s-a stabilit destul de riguros faptul că el însuși e extraterestru. Asta dacă, nu e o clonă a unui faraon egiptean. Sau dacă, n-a trecut printr-o operație pe creier că doar i se vede cicatricea. Sare în ochi.
Ideea e că, deși, credeam că apocalipsa ne-a rezolvat și ne-a lăsat, ea, de fapt, continuă. E un perpetuum mobile. Se autoperfecționează. E maniacă, e nevrotică, e psihotică. Oricum, nu scăpăm de ea, e cert!
Până și papa s-a plictisit și-a vrut să ajute încăpățânata apocalipsă. Aproape total. Împlinind, cu mâna sa, profețiile. Deschizând drumul, Armaghedonului. Că doar așa e scris în profețiile cu pricina. Pleacă papa, urmează Armaghedonul! Și asta după ce, deja, ne contrariase, dându-ne a înțelege că există extratereștri, ba chiar, în mod nemilos, ne luase și Crăciunul. Acum, ne lasă orfani de Paști. Când se produce aliniamentul stelei negre. La aproape fix opt ani, după instalarea sa. Atunci, din întâmplare, stăteam în Germania. Și la venire, și la plecare, acest papă a fost unul cu totul special. A fost primul papă german după aproximativ 500 de ani, cam de la Martin Luther încoace. Este primul papă care se retrage după 600 de ani. În Germania, nu s-au bucurat de numirea lui. Nemții erau profund preocupați să scape doar de taxele religioase pe care le plătesc din salariile lor pentru întreținerea catedralelor. În plus, ei, nemții, în măsura în care își mai amintesc de creștinism, și asta, în cazul celor mai mulți, e extrem de vag, se revendică exclusiv de la Martin Luther. Mai mult, în momentul instalării Papei Benedict al XVI-lea, în confuzia religioasă care domină Occidentul în acest moment, Germania nefăcând excepție, mi-a fost dat să întâlnesc și oameni care credeau că doar noi, ca ortodocși, ar trebui să fim interesați de papalitate, nu ei ca protestanți. Că doar papalitatea este și ortodoxă! Poate chiar, numai ortodoxă! Și nu se refereau la dialogul ecumenic. Pur și simplu, chiar credeau, după cum se vehiculează și în filme, că, în afara protestantismului, există numai catolicism. Uimirea mea în fața ignoranței lor era dublată instantaneu de uimirea lor când primeau explicațiile de rigoare. Nu s-ar fi gândit! Ia te uită! În ce lume neobișnuită, trăim! Există și sute de milioane de ortodocși?! Formidabil! Nemaiauzit! Dacă așa stau lucrurile, acum, în modernitate, brusc, din anumite unghiuri, devenea destul de clar cum și de ce, în trecut, au existat atâtea sinistre războaie religioase.
La Vatican, au existat declarații cum că plecarea papei a căzut ca un trăsnet. S-a adeverit pe loc! Ditamai fulgerul s-a repezit în Bazilica Sf. Petru. Asta da sincronicitate! Deși, n-am prea înțeles care era mesajul. Dacă era. E bine că papa s-a retras? E rău că papa s-a retras? E un avertisment? În general? În legătură cu succesorul? Urmează chiar Armaghedonul? Sau e o tot o conspirație, un moment artistico-științifico-religios, o regie, o punere în scenă? Că se poate. Pentru a da greutate momentului. Greu de stabilit. Oricum, retragerea papei - în prima fază, în Palatul Gandolfo, pentru unii, sigur, faptul are legătură cu vrăjitorul Gandalf din poveștile Hobbitului lui Tolkien - retragerea papei deci a inflamat tabăra conspiraționistă care jubilează. S-a adeverit și această informație, vehiculată de mai multă vreme în anumite cercuri. Conform acestei versiuni, toți cei care au uneltit întru provocarea actualei crize și întru instalarea Noii Ordini Mondiale, rând pe rând, părăsesc... părăsesc... părăsesc... Ce-or părăsi! Gandolfo, Gandalf, Gangnam Style! Asta e epoca, iepoca, frate!
Argo, fuck yourself!...
Să învățăm chineză sau coreeană?
Vremuri grele!...
LOL
La capitolul retrageri, să nu pierdem din vedere și plecarea Reginei Beatrix a Olandei. Imediat după apocalipsa mayașo-bilderbergiană? Imediat. Având în vedere, apartenența reginei la respectivul club, e chiaaaar interesant. Și nu e singura plecare incitantă. Carnavalul continuă, măștile rămân, se schimbă protagoniștii. E drept, au trecut 23 de ani de la căderea comunismului. Cei aproximativ 23 de ani sacri, plus-minus, de care are nevoie oculta pentru propria ei devenire și reinventare.
Retrasă a rămas și doamna Hillary Clinton. Să n-o omitem. Până la urmă, e cert, nu ne va spune nimeni ce i s-a întâmplat de fapt. Cu alte cuvinte, și-a băgat, singură-singurică, piciorul în gips sau i-a fost băgat? Cu forța. E pentru cunoscători. În prezent, cu ce știm, cu aia rămânem, e clar, e mai mult chiar, am putea spune că e în clar. Am mai scris deja despre retragerea familiilor Bush și Clinton. Contextul e vast. De la petrol și gaze de șist, până la Osama, Benghazi, Iran etc. Și filmografia aferentă e bogată și diversă. În afară de The Event, deja menționat. Sunt și altele. De la Syriana și până la Fair Game, Promised Land, Dark Zero Thirty sau Argo. Premiatul Argo, că doar se pregătește Ben Affleck să intre în politică. Și că tot se frăsunește chestiunea atacării sau nonatacării Iranului. Asta așa, la prima mână. Numai ce, în ianuarie, în acest context, se vehicula, iarăși, denumirea Benghazi - și nu mirosea a bine - și, țac, a și fost sângerosul atentat din Algeria. Subit, armele proveneau fix din Libia, de la... Benghazi. Așa s-a spus. În plus, toată nenorocirea algeriană a fost pusă în cârca Al-Qaida, la numai câteva zile, după ce se anunțase că aceasta, dacă a existat vreodată, s-a hotărât să se autodesființeze. Dar, nu e de capul ei, nu poate compromite premierele cinematografice după cum i se năzare. Ce soartă ar mai avea un film ca Dark Zero Thirty?! Ca să dau un singur exemplu...
Revenim la filmele de mai sus și, completăm cu tot ce ne mai cade în mână și în raza vizuală. Nici nu mai pomenim despre operațiunea din Mali. Ce să mai spunem?! Să vorbim iar despre obsesia nibireză a aurului - aici, filmele și documentarele abundă inepuizabil! - ori despre obsesia americano-iraniano-nord-coreeană a uraniului?! Să (af)flec(k)ărim despre faptul că, se zvonea, Mali se împrietenise, cam prea strâns, cu onorabila Chină?! Ca, de altfel, aproape întreaga Africă. În fond, cine n-ar vrea să-i ceară prietenia - așa cum spuneam noi când eram mici - Chinei? Angelina Jolie și Brad Pitt vor să se mute acolo, Celine Dion cântă în limba chineză, cum ar putea să reziste tocmai biata Mali?! Dacă e adevărat, atunci, trebuia să fie ajutată să-și învingă slăbiciunile pentru că, oricât ar fi de simpatică distinsa Chină, nu i se poate permite să înhațe tot continentul african. Întrucât, de câțiva ani încoace, lucrurile se petrec exact așa. În acest sens, de exemplu, Nigeria a deschis deja un parteneriat tumultuos. Și, nu e singura. De altfel, cred că ne aflăm într-o perioadă de răstălmăcire a fostelor revoluții africane de eliberare din secolul XX. Mai precis, foștii coloniști, treptat, într-o formă sau alta, încearcă să-și reia posesiunile. La concurență, cu alți coloniști, recent inventați sau autoinventați. Dacă e bine sau rău, e greu de spus, subiectul fiind gigantic. Vom mai vedea cu toții. Sau doar câți vom rămâne. Și doar dacă, vom mai vedea.
Prin urmare, și doamna Clinton dispare din politică, succesorul John Kerry trebuind să rezolve tot ce i se va da să rezolve. De către cine? De către cine l-a dorit și l-a impus. Paleta obiectivelor e generoasă, de la extratereștri și până la o lume întreagă, pe alertă nucleară. Iarăși?! Iarăși! Vedeți, aveam motive temeinice să nu-l scap din ochi pe grăsuțul nord-coreean. De luni de zile, am tot adus vorba despre el și despre năstrușniciile sale. Până la urmă, nu s-a lăsat! Ne-a tot aburit, ne-a tot zăpăcit, pălării de pai, muzică de acordeon, ursuleți de la grădina zoologică, nostalgii elvețiene, nevastă cântăreață, copil / copii și, de fapt, iată ce avea 'mnealui în cap! Sub pălăria de pai și sub frizura de golf. În această ordine. Testul nuclear! Au dreptate și extratereștrii să nu ni se arate și să ne țină, atent, sub observație. Tocmai acum, după anunțul american de reducere imediată și drastică a arsenalului nuclear propriu! Hai că, exact când pierdusem speranța și credeam că toată conspirația buncărelor, a tunelurilor, a filmelor, a cărților, a blogurilor și a videoclipurilor e deșartă, poate ni se face, totuși, favorul unui război nuclear live! Că, de la ultimul război mondial încoace, numai asta ni s-a arătat și numai asta ni s-a povestit. Baubaul nuclear! Până una alta, ca să nu pierdem situația din vedere, în toată complexitatea ei, s-a mai prăbușit și un acoperiș de la Cernobîl.
Să nu uităm și un alt detaliu: de curând, grăsuțul nord-coreean fusese vizitat chiar de Eric Schmidt și de fiica sa. Aproape imediat, președintele executiv Google, că despre el este vorba, a anunțat că vrea să-și vândă 42 % din acțiuni, un portofoliu important. Către cine? Către Coreea de Nord? Către Coreea de Sud? Atunci să vezi teste nucleare Gangnam Style! Către omniprezenta Chină, anunțată deja de către FMI ca primă superputere a lumii în 2016? Vom mai vedea. Chiar și pe net? În astfel de circumstanțe... Greu de zis. Ușor de interzis.
Care, bravo, e tot aia de dinainte!
Sau... cine știe?!...
Aflu că s-ar putea ca, în martie, hodoronc-tronc, să se oprească misteriosul accelerator de la CERN. Dacă, vi-l mai amintiți. S-ar putea să se oprească pentru vreo doi ani. Sau, mai mult. Sau, pentru totdeauna. Sau, deloc. Asta dacă, firește, a funcționat vreodată. Carevasăzică, ne întoarcem în urmă cu niște anișori, în preapocalipsă. Ce să înțelegem? Că, totuși, apocalipsa a avut loc? Că lumea a fost restartată? Că, ne-am împotmolit într-o buclă temporală? Că, am fost făcuți chisăliță de antimateria rezultată la CERN, după cum se tot făcea vorbire, și nu ne-am dat seama? Că, abia acum, vine apocalipsa? Sau că totul, dar absolut totul, nu e decât o imensă păcăleală? Inclusiv bosonul Higgs? Păcăleala boșilor, la adresa proștilor! În definitiv, dacă tot trăim într-o simulare pe computer, într-un univers holografic - după cum ni se tot repetă până la saturație - ne-ar mai putea mira ceva? Oricum, dacă știrea se confirmă, înseamnă că a venit momentul să mai schimbăm holograma. Măcar, în unele detalii. Și asta doar pentru că, peste câteva zile, iar pierdem ocazia să ni se strice, definitiv, proiectorul și să fim declarați expirați. Pour toujours. Se pare că, la o mustață de numai 15 minute, vom fi ratați de un meteorit - another one! - care se tot apropie, făcându-ne cu ochiul. Un meteorit care este încă un semn al încălzirii globale. În acest mod, a fost prezentat de media. Doar meteorit vine de la meteorologie sau invers. Așa e când se încurcă programele, canalele, hologramele și, mai ales, minciunile. Nu în ultimul rând, conspirațiile.
Oricum, o voce misterioasă de undeva, din eterul și din cloroformul netului, ne avertizează insistent că, în maximum 60 de zile, ceva groaznic ni se va întâmpla. Nu cunosc de când a început precis numărătoarea, dar, în mod sigur, e vorba despre 60 de zile. Un fel de Dark Zero Sixty. După ce trecem și de hopurile astea, pe data de 2 aprilie 2013, ne delectăm cu aliniamentul stelei negre. Iar privim nu știu ce gaură neagră direct în pupilă, iar ni se iau și gravitația, și respirația, iar ne trece transpirația. Oricum, dacă scăpăm și în aprilie, nu ne mai salvează nimeni și nimic în noiembrie. Atunci, o cometă mai strălucitoare de zece ori decât luna plină ne face onoarea să ni se arate. Și, presupun, să ne și facă de-o oarecare petrecanie. Suntem însă menajați, încă nu ni se destăinuie ce și cum.
Noi să fim sănătoși, e greu, dar nu imposibil, până atunci, ne rămân furtunile solare care pot să ne pună civilizația pe butuci oricând. Și, desigur, putem conta permanent pe extratereștri! Chiar și domnul Medvedev s-a plictisit și vrea să-i dea în gât. Cine sunt, câți sunt, cum arată, pe unde se ascund. Asta doar dacă - domnul Medvedev are maniere, e curtenitor - domnul Obama n-ar vrea să facă mai întâi el aceste bune oficii. Nu știu însă dacă domnul Obama poate. Din moment ce s-a stabilit destul de riguros faptul că el însuși e extraterestru. Asta dacă, nu e o clonă a unui faraon egiptean. Sau dacă, n-a trecut printr-o operație pe creier că doar i se vede cicatricea. Sare în ochi.
Ideea e că, deși, credeam că apocalipsa ne-a rezolvat și ne-a lăsat, ea, de fapt, continuă. E un perpetuum mobile. Se autoperfecționează. E maniacă, e nevrotică, e psihotică. Oricum, nu scăpăm de ea, e cert!
Până și papa s-a plictisit și-a vrut să ajute încăpățânata apocalipsă. Aproape total. Împlinind, cu mâna sa, profețiile. Deschizând drumul, Armaghedonului. Că doar așa e scris în profețiile cu pricina. Pleacă papa, urmează Armaghedonul! Și asta după ce, deja, ne contrariase, dându-ne a înțelege că există extratereștri, ba chiar, în mod nemilos, ne luase și Crăciunul. Acum, ne lasă orfani de Paști. Când se produce aliniamentul stelei negre. La aproape fix opt ani, după instalarea sa. Atunci, din întâmplare, stăteam în Germania. Și la venire, și la plecare, acest papă a fost unul cu totul special. A fost primul papă german după aproximativ 500 de ani, cam de la Martin Luther încoace. Este primul papă care se retrage după 600 de ani. În Germania, nu s-au bucurat de numirea lui. Nemții erau profund preocupați să scape doar de taxele religioase pe care le plătesc din salariile lor pentru întreținerea catedralelor. În plus, ei, nemții, în măsura în care își mai amintesc de creștinism, și asta, în cazul celor mai mulți, e extrem de vag, se revendică exclusiv de la Martin Luther. Mai mult, în momentul instalării Papei Benedict al XVI-lea, în confuzia religioasă care domină Occidentul în acest moment, Germania nefăcând excepție, mi-a fost dat să întâlnesc și oameni care credeau că doar noi, ca ortodocși, ar trebui să fim interesați de papalitate, nu ei ca protestanți. Că doar papalitatea este și ortodoxă! Poate chiar, numai ortodoxă! Și nu se refereau la dialogul ecumenic. Pur și simplu, chiar credeau, după cum se vehiculează și în filme, că, în afara protestantismului, există numai catolicism. Uimirea mea în fața ignoranței lor era dublată instantaneu de uimirea lor când primeau explicațiile de rigoare. Nu s-ar fi gândit! Ia te uită! În ce lume neobișnuită, trăim! Există și sute de milioane de ortodocși?! Formidabil! Nemaiauzit! Dacă așa stau lucrurile, acum, în modernitate, brusc, din anumite unghiuri, devenea destul de clar cum și de ce, în trecut, au existat atâtea sinistre războaie religioase.
La Vatican, au existat declarații cum că plecarea papei a căzut ca un trăsnet. S-a adeverit pe loc! Ditamai fulgerul s-a repezit în Bazilica Sf. Petru. Asta da sincronicitate! Deși, n-am prea înțeles care era mesajul. Dacă era. E bine că papa s-a retras? E rău că papa s-a retras? E un avertisment? În general? În legătură cu succesorul? Urmează chiar Armaghedonul? Sau e o tot o conspirație, un moment artistico-științifico-religios, o regie, o punere în scenă? Că se poate. Pentru a da greutate momentului. Greu de stabilit. Oricum, retragerea papei - în prima fază, în Palatul Gandolfo, pentru unii, sigur, faptul are legătură cu vrăjitorul Gandalf din poveștile Hobbitului lui Tolkien - retragerea papei deci a inflamat tabăra conspiraționistă care jubilează. S-a adeverit și această informație, vehiculată de mai multă vreme în anumite cercuri. Conform acestei versiuni, toți cei care au uneltit întru provocarea actualei crize și întru instalarea Noii Ordini Mondiale, rând pe rând, părăsesc... părăsesc... părăsesc... Ce-or părăsi! Gandolfo, Gandalf, Gangnam Style! Asta e epoca, iepoca, frate!
Argo, fuck yourself!...
Să învățăm chineză sau coreeană?
Vremuri grele!...
LOL
La capitolul retrageri, să nu pierdem din vedere și plecarea Reginei Beatrix a Olandei. Imediat după apocalipsa mayașo-bilderbergiană? Imediat. Având în vedere, apartenența reginei la respectivul club, e chiaaaar interesant. Și nu e singura plecare incitantă. Carnavalul continuă, măștile rămân, se schimbă protagoniștii. E drept, au trecut 23 de ani de la căderea comunismului. Cei aproximativ 23 de ani sacri, plus-minus, de care are nevoie oculta pentru propria ei devenire și reinventare.
Retrasă a rămas și doamna Hillary Clinton. Să n-o omitem. Până la urmă, e cert, nu ne va spune nimeni ce i s-a întâmplat de fapt. Cu alte cuvinte, și-a băgat, singură-singurică, piciorul în gips sau i-a fost băgat? Cu forța. E pentru cunoscători. În prezent, cu ce știm, cu aia rămânem, e clar, e mai mult chiar, am putea spune că e în clar. Am mai scris deja despre retragerea familiilor Bush și Clinton. Contextul e vast. De la petrol și gaze de șist, până la Osama, Benghazi, Iran etc. Și filmografia aferentă e bogată și diversă. În afară de The Event, deja menționat. Sunt și altele. De la Syriana și până la Fair Game, Promised Land, Dark Zero Thirty sau Argo. Premiatul Argo, că doar se pregătește Ben Affleck să intre în politică. Și că tot se frăsunește chestiunea atacării sau nonatacării Iranului. Asta așa, la prima mână. Numai ce, în ianuarie, în acest context, se vehicula, iarăși, denumirea Benghazi - și nu mirosea a bine - și, țac, a și fost sângerosul atentat din Algeria. Subit, armele proveneau fix din Libia, de la... Benghazi. Așa s-a spus. În plus, toată nenorocirea algeriană a fost pusă în cârca Al-Qaida, la numai câteva zile, după ce se anunțase că aceasta, dacă a existat vreodată, s-a hotărât să se autodesființeze. Dar, nu e de capul ei, nu poate compromite premierele cinematografice după cum i se năzare. Ce soartă ar mai avea un film ca Dark Zero Thirty?! Ca să dau un singur exemplu...
Revenim la filmele de mai sus și, completăm cu tot ce ne mai cade în mână și în raza vizuală. Nici nu mai pomenim despre operațiunea din Mali. Ce să mai spunem?! Să vorbim iar despre obsesia nibireză a aurului - aici, filmele și documentarele abundă inepuizabil! - ori despre obsesia americano-iraniano-nord-coreeană a uraniului?! Să (af)flec(k)ărim despre faptul că, se zvonea, Mali se împrietenise, cam prea strâns, cu onorabila Chină?! Ca, de altfel, aproape întreaga Africă. În fond, cine n-ar vrea să-i ceară prietenia - așa cum spuneam noi când eram mici - Chinei? Angelina Jolie și Brad Pitt vor să se mute acolo, Celine Dion cântă în limba chineză, cum ar putea să reziste tocmai biata Mali?! Dacă e adevărat, atunci, trebuia să fie ajutată să-și învingă slăbiciunile pentru că, oricât ar fi de simpatică distinsa Chină, nu i se poate permite să înhațe tot continentul african. Întrucât, de câțiva ani încoace, lucrurile se petrec exact așa. În acest sens, de exemplu, Nigeria a deschis deja un parteneriat tumultuos. Și, nu e singura. De altfel, cred că ne aflăm într-o perioadă de răstălmăcire a fostelor revoluții africane de eliberare din secolul XX. Mai precis, foștii coloniști, treptat, într-o formă sau alta, încearcă să-și reia posesiunile. La concurență, cu alți coloniști, recent inventați sau autoinventați. Dacă e bine sau rău, e greu de spus, subiectul fiind gigantic. Vom mai vedea cu toții. Sau doar câți vom rămâne. Și doar dacă, vom mai vedea.
Prin urmare, și doamna Clinton dispare din politică, succesorul John Kerry trebuind să rezolve tot ce i se va da să rezolve. De către cine? De către cine l-a dorit și l-a impus. Paleta obiectivelor e generoasă, de la extratereștri și până la o lume întreagă, pe alertă nucleară. Iarăși?! Iarăși! Vedeți, aveam motive temeinice să nu-l scap din ochi pe grăsuțul nord-coreean. De luni de zile, am tot adus vorba despre el și despre năstrușniciile sale. Până la urmă, nu s-a lăsat! Ne-a tot aburit, ne-a tot zăpăcit, pălării de pai, muzică de acordeon, ursuleți de la grădina zoologică, nostalgii elvețiene, nevastă cântăreață, copil / copii și, de fapt, iată ce avea 'mnealui în cap! Sub pălăria de pai și sub frizura de golf. În această ordine. Testul nuclear! Au dreptate și extratereștrii să nu ni se arate și să ne țină, atent, sub observație. Tocmai acum, după anunțul american de reducere imediată și drastică a arsenalului nuclear propriu! Hai că, exact când pierdusem speranța și credeam că toată conspirația buncărelor, a tunelurilor, a filmelor, a cărților, a blogurilor și a videoclipurilor e deșartă, poate ni se face, totuși, favorul unui război nuclear live! Că, de la ultimul război mondial încoace, numai asta ni s-a arătat și numai asta ni s-a povestit. Baubaul nuclear! Până una alta, ca să nu pierdem situația din vedere, în toată complexitatea ei, s-a mai prăbușit și un acoperiș de la Cernobîl.
Să nu uităm și un alt detaliu: de curând, grăsuțul nord-coreean fusese vizitat chiar de Eric Schmidt și de fiica sa. Aproape imediat, președintele executiv Google, că despre el este vorba, a anunțat că vrea să-și vândă 42 % din acțiuni, un portofoliu important. Către cine? Către Coreea de Nord? Către Coreea de Sud? Atunci să vezi teste nucleare Gangnam Style! Către omniprezenta Chină, anunțată deja de către FMI ca primă superputere a lumii în 2016? Vom mai vedea. Chiar și pe net? În astfel de circumstanțe... Greu de zis. Ușor de interzis.
Între timp, ne-a devenit limpede și de ce-a fost schimbat directorul CIA. Și în acel mod. Am mai scris și despre asta. Până la urmă, n-a venit o tanti al cărei nume era vechiculat și care părea destul de convingătoare. A venit un nene. Și ce nene! Și ce față! Carisma toporului! Filmele pomenite mai sus, alături de altele, direct și indirect, au legătură și ele cu tema. Și cu încă alte două subiecte destul de afine. Acestea ne privesc și pe noi. Într-una dintre povești, protagonist este domnul Aurel Frățilă. În legătură cu acest caz, nu pot decât să-mi exprim mirarea. Mirarea că, în condițiile de apartenență la NATO, îi ajuta pe iranieni. Mirarea că și-a plasat încrederea, cu tot cu secrete, în comunicarea electronică. Și, mai ales, mirarea că a ales ca partener de business un suedez. Pentru comerțul cu arme. E de neînchipuit! Despre acest subiect, al comerțului cu arme practicat de suedezi, există lămuriri suficiente cred eu chiar și pe blogul meu. Altminteri, în calitate de biet muritor, umil cetățean, blogăraș naiv și pasionat cinefil, tocmai pentru că am menționat filmele de mai sus și, repet, nu sunt singurele, firește, nu l-aș extrăda sub nici o formă. Cum să-l extrădezi spre Guantanamo?! Spre Guantanamo?! Doamne, ferește!
Cealaltă poveste înrudită se referă la scutiadă. Știam că sunt tot felul de fricțiuni, din tot felul de cauze, pricini și motive, pe tema scutului de la Deveselu. M-am mai referit pe blog. Este începutul unui nou mandat la Casa Albă și, firește, se reactivează și subiectul respectiv. Oricum, momentan, la întrebarea directă legată de facerea sau de nefacerea scutului devesel, răspunsul american are unele prudențe și unele ambiguități. Demne de a fi sesizate și luate în calcul. Iar completarea legată de o eventuală imprevizibilitate a României deschide calea tuturor speculațiilor. Și-a tuturor speculanților. Dacă așa stau lucrurile, cei interesați în neamplasarea scutului, indiferent cine sunt ei, ar putea să-și pună toate talentele în valoare pentru ca România chiar să devină imprevizibilă. Și, în consecință, să nu trebuiască să-i mai frece grija scutului americano-oltenesc.
În rest, în America, par să se ia tot felul de hotărâri mai mult decât stranii, ireale aproape, de la arestarea și chiar uciderea cetățenilor americani, fără mandat, fără judecată, și până la utilizarea dronelor împotriva demonstranților, a jurnaliștilor, a activiștilor. Ca să spicuiesc, după cum se spunea cu nițică vreme în urmă, doar câteva dintre bizareriile mai mult decât îngrijorătoare. Adevărate urgii, dacă sunt reale. O gândire malițioasă nu s-ar putea împiedica să nu constate o anumită consonanță, o anume potrivire. Între schimbările produse în echipa de conducere a Americii și, până la urmă, a lumii, și luarea unor decizii șocante precum sunt cele de mai sus. Nu în ultimul rând, aici, ar putea fi încadrat și modul în care președintele Obama este portretizat. Unii s-ar grăbi să adauge și șantajat. S-a dat senzația că s-au folosit toate argumentele și că s-a negociat totul pentru ca, în noul mandat, să ia anumite decizii și să săvârșească anumite fapte. Altminteri, depunerea jurământului prezidențial s-a făcut de ziua lui Martin Luther King, desigur, cu totul altcineva decât Martin Luther. Și după lansarea filmului Lincoln, personaj istoric favorit al președintelui Obama. Dar și după lansarea, mai veche sau mai recentă a tuturor celorlalte filme deja amintite, care, alături de altele, parcă vor să ne dea dimensiunea evenimentelor care urmează. În definitiv, dacă știrile din America sunt complet adevărate, atunci, în mod oficial, președintele Obama ar putea primi puteri nelimitate. Fapt fără precedent. În această situație, ar fi aproape un antipreședinte antiamerican. Ar fi un contrarezultat al unei contraevoluții. Chiar s-ar apropia de modelul Contele de Anticristu'. Să sperăm că-i va dezamăgi pe conspiraționiști, în favoarea păstrării încrederii și a simpatiei cetățenilor americani și numai.
Pentru că, dacă teoriile filonului conspiraționist ar fi probate, nu în ultimul rând, s-ar demonstra și faptul că orice putere, nu numai cea absolută chiar din stadiul inițial, orice putere deci tinde să devină absolută și să corupă absolut. Să sperăm că nu vom avea, în viață, ghinionul să vizionăm și acest film. Mai mult, să nădăjduim și că superstiția americană a lui treișpe nu va fi nici ea atât de intens dovedită. Însă, fie și numai după ceea ce se vede sau doar după ceea ce suntem lăsați să vedem, culisele, insinuările și provocările actualului mandat par destul de crâncenele. Norocul nostru că, avem imaginația bogată, stomacul rezistent, nervii tari, plus, fapt deloc neglijabil, avem Cinemateca. Filmele ne ajută mult să mai pricepem oarece din tot ce ni se întâmplă. Nu în ultimul rând, în cazul Sandy Hook, unul dintre evenimentele care, vrând-nevrând, au marcat încheierea vechiului mandat Obama și intrarea în noua perioadă prezidențială.
Odiseea Sandy Hook continuă la modul halucinant. Această derulare în sine spune mult despre tot ceea ce se petrece în America și, în lume, în general. Nebunia pare a fi la ea acasă. Autorul masacrului ba a murit cu o zi înainte de măcel, ba cu trei ani înainte, ba nu a existat deloc, ba el și fratele său sunt una și aceeași persoană, ba nici unul dintre ei n-ar fi cel real, ba n-ar fi defel implicat, ba avea o familie minunată, ba erau niște psihopați, ba erau bogați, ba erau săraci lipiți și lihniți, ba erau ucigași din tată-n fiu, ba n-ar fi putut omorî nici măcar o muscă, ucigașii fiind de fapt cu totul alții! Oricum, ucigașii cui?! Pentru că, pentru o parte importantă a opiniei publice, e sigur, n-a murit nimeni, toată lumea apare în fotografii moartă doar de râs, toți sunt vii însă, de fapt, au fost răpiți, erau doar actori plătiți, erau închiriați cu ora sau cu viața, noi, cu toții, am fost păcăliți, nefiind nici prima dată și nici ultima, și tot așa. Ba chiar, copiii de la Sandy Hook - dacă există într-adevăr un astfel de loc întrucât nimic nu este ceea ce pare - vii sau morți, că nu se mai știe, vor cânta cică la Super Bowl. Culmea cinismului, a impertinenței și a demenței, au clamat în cor conspiraționiștii. Cel puțin, unii dintre ei. Atenție, nu pot fi ignorați sau evitați pentru că, până una-alta, au avut dreptate. Au crezut și-au susținut cu strășnicie, printre altele, și faptul că apocalipsa 2012 nu e decât o aiureală. După cum a și fost. Așa că... E greu să fie contraziși...
Am rămas la Super Bowl. De acolo, o și reiau. În curând. Firește, la o porție de lasagna cu carne de cal, știu, nu mă eschivez, urmează... Alături de multe alte goodies...
Pentru că, dacă teoriile filonului conspiraționist ar fi probate, nu în ultimul rând, s-ar demonstra și faptul că orice putere, nu numai cea absolută chiar din stadiul inițial, orice putere deci tinde să devină absolută și să corupă absolut. Să sperăm că nu vom avea, în viață, ghinionul să vizionăm și acest film. Mai mult, să nădăjduim și că superstiția americană a lui treișpe nu va fi nici ea atât de intens dovedită. Însă, fie și numai după ceea ce se vede sau doar după ceea ce suntem lăsați să vedem, culisele, insinuările și provocările actualului mandat par destul de crâncenele. Norocul nostru că, avem imaginația bogată, stomacul rezistent, nervii tari, plus, fapt deloc neglijabil, avem Cinemateca. Filmele ne ajută mult să mai pricepem oarece din tot ce ni se întâmplă. Nu în ultimul rând, în cazul Sandy Hook, unul dintre evenimentele care, vrând-nevrând, au marcat încheierea vechiului mandat Obama și intrarea în noua perioadă prezidențială.
Odiseea Sandy Hook continuă la modul halucinant. Această derulare în sine spune mult despre tot ceea ce se petrece în America și, în lume, în general. Nebunia pare a fi la ea acasă. Autorul masacrului ba a murit cu o zi înainte de măcel, ba cu trei ani înainte, ba nu a existat deloc, ba el și fratele său sunt una și aceeași persoană, ba nici unul dintre ei n-ar fi cel real, ba n-ar fi defel implicat, ba avea o familie minunată, ba erau niște psihopați, ba erau bogați, ba erau săraci lipiți și lihniți, ba erau ucigași din tată-n fiu, ba n-ar fi putut omorî nici măcar o muscă, ucigașii fiind de fapt cu totul alții! Oricum, ucigașii cui?! Pentru că, pentru o parte importantă a opiniei publice, e sigur, n-a murit nimeni, toată lumea apare în fotografii moartă doar de râs, toți sunt vii însă, de fapt, au fost răpiți, erau doar actori plătiți, erau închiriați cu ora sau cu viața, noi, cu toții, am fost păcăliți, nefiind nici prima dată și nici ultima, și tot așa. Ba chiar, copiii de la Sandy Hook - dacă există într-adevăr un astfel de loc întrucât nimic nu este ceea ce pare - vii sau morți, că nu se mai știe, vor cânta cică la Super Bowl. Culmea cinismului, a impertinenței și a demenței, au clamat în cor conspiraționiștii. Cel puțin, unii dintre ei. Atenție, nu pot fi ignorați sau evitați pentru că, până una-alta, au avut dreptate. Au crezut și-au susținut cu strășnicie, printre altele, și faptul că apocalipsa 2012 nu e decât o aiureală. După cum a și fost. Așa că... E greu să fie contraziși...
Am rămas la Super Bowl. De acolo, o și reiau. În curând. Firește, la o porție de lasagna cu carne de cal, știu, nu mă eschivez, urmează... Alături de multe alte goodies...
