Hallowood și Hollyween
Deși, evident, nu sunt Bilbo Baggins totuși cam asta mi s-a întâmplat: m-am dus și m-am întors. Unde? Pe planetă. Pen'ce? C-așa trebe. Te mai duci, te mai întorci... Uneori, doar te duci. N-a fost cazul. De această dată. Mai întâi, m-am dus în România. Câteva ore. După care, imediat, am purces spre Turcia. Nu de spaimă, dar așa era planul inițial. Am stat în Istanbul vreo săptămână. Apoi, am revenit la București. Am zăbovit câteva zile și-am plecat în Grecia. La plesneală! Am stat și acolo o săptămână. M-am întors iar la București. Am rămas câteva săptămâni în urbe. Eclectic. Apoi, am luat-o iarăși către Nord. Vorba ălora din Madagascar: To the wild? To the wild! Greu de spus unde a fost și unde este mai wild. Doar ne pregătim de sfârșitul lumii, nu? Remember? Mai avem o lună și, gata, scăpăm! Nu rămăsese așa? Chiar! Au făcut mexicanii documentarul ăla prin care urmau să fie elucidate toate neaflatele mayașe? L-au făcut? L-au difuzat? Nu observ. Pesemne, am fost luați iar - iar! - de fraieri.
Între timp - probează tocmai chestia cu fraiereala! - ne-am ales doar cu un alt, să-i spunem, documentar. Nord-american, de această dată: Contele de Anticristu' se întoarce! Imediat după Halloween. La Washington DC. ”Documentarul” a fost difuzat taman în ziua de 7 noiembrie, ziua aniversării / comemorării Marii Revoluții Socialiste din 1917, de la... Moscova! Perfect timing! Uvertura alegerilor americane a fost o colosală și stranie furtună posibil marca HAARP. Foarte potrivit. Mai ales că, în timpul campaniei, domnul Barack Obama, considerat de unii răspunzător de toate relele din Univers, fusese întrebat, printre altele, și dacă este adevărat că, pe șestache, le-ar fi dăruit rușilor o parte din Alaska - acolo, e HAARP! - sau măcar niște insule, oricum, în mod cert, tot petrolul american. Închis ( doar ) paranteza. Ca în producțiile hollywoodiene adevărate, întregul New York a fost pe punctul să dispară. Și să reapară. În altă parte, sub o altă formă. Tricky! Kinky! Dar, nu cu totul surprinzător. Scenariul ăsta cu dispariția e vechi de câteva decenii și nu se referă doar la New York. Asta este însă o altă poveste.
Apropo de ruși, tovarășul Putin vrea și el să-și îndeplinească visele și dorințele copilăriei și, ori de câte ori are prilejul, mai strălucește într-un rol favorit. Sindromul Radu Mazăre cumva. Nu cu multă vreme în urmă, juca în ”Zboară cocorii!”. Albi și siberieni. Roșii, n-a găsit. Aflu că, din păcate pentru cocori, în urma zborului cu deltaplanul, pe tovarășul Putin îl cam doare noada.
Să revenim la Washington... E film american? E! Avem deci action, sex și, desigur, spionaj! După alegeri, prompt, americanii au rămas fără șeful CIA. Avea el, întreb eu, pantofiori roșii fermecați? Numele de cod era Dorothy? Deoarece, precum în Vrăjitorul din Oz, parcă l-a luat ciclonul sau tornada sau ce haarpie o fi trecut în zilele acelea prin America. Dus a fost, cu sau fără cățelușul ( undercover ) Toto. La rândul ei, iubita subversivă are nume predestinat: Broadwell. Well! O combinație între Broadway și - sorry! - brothel. Firește, s-ar potrivi într-un alt tip de film, dar parcă, în ziua de azi, mai ține cont cineva de tradiție? Totuși, pentru completarea basmului, se aude că va fi numită o vrăjitoare rea, cu un interesant CV și cu misterioase și periculoase - așa e la spioni! - apucături și cunoștințe. Mult mai adaptată vremurilor și situațiilor care vor urma. Poate că da, poate că nu, deh, pălăvrăgeli de nemulțumiți... Există cineva care să-i mulțumească pe toți?!
Superproducțiile americane nu se opresc aici. Nu se opresc ele niciodată. Nu-i exclus să vedem și-o versiune updatată a filmului ”Pe aripile vântului”! Din moment ce douăzeci de state americane vor să se desprindă pașnic din cadrul SUA, pentru că, la conducere, a revenit domnul Barack Obama, am putea vedea noi o altă variantă a poveștii lui Scarlett și-a lui Rhett? Am putea! E drept, o variantă modernă, pașnică, veselă, prietenoasă, optimistă, pozitivă, progresistă etc. Dar coloana sonoră a oricărui film, oricât de pretențios și de complicat, poate fi asigurată de chinezi și de nord-coreeni. S-au apucat de cântat la cel mai înalt nivel. E adevărat, chinezii sunt totuși nițeluș mai ocupați. Din adânci frustrări, vor să joace și ei în filmele vechi americane, cu tot cu excesele, devierile și freneziile acestora. Așa că, în dorința lor de a copia orice din cosmos, și-au umplut țara cu mașini mari și forțoase și, ca atare, stau blocați în trafic și câte zece zile. N-am verificat, dar partea astea s-ar putea totuși să fie originală. Un copyright mai că ar fi posibil. La cozile alea, de nervi și din pură oftică pe americani, le-o fi venit ideea să le pună dronelor lor nume desprinse din Jurassic Park?
Europenii, mai exigenți dar și mai lacomi, vor să refacă tot parcursul cinematografic al propriului continent. Astfel, parcă sunt lansate simultan toate filmele, despre toate războaiele, dictaturile, crizele, fanteziile, rătăcirile, amăgirile și ciomăgirile ( rimă, din nefericire, foarte bogat ilustrată ). De exemplu, polonezii vor neapărat să le dea o mână de ajutor nemților ca să scape de vinovăția declanșării celui de-al Doilea Război Mondial - oricum, întotdeauna, au dat vina pe polonezi - dar și de povara lagărelor de exterminare - oricum, de mai mulți ani, sunt considerate lagăre poloneze - și, întru slujirea acestui nobil scop, musai sau nu, ies în stradă și se aruncă, din proprie inițiativă, în luptă, cu pieptul gol, înainte, tot înainte. Alături de unguri, își tot dispută paternitatea și maternitatea extremei drepte. Dar polonezii vor să-i scape și pe ruși. Așa că nu mai întreabă nimic nici despre Katyn, nici despre Kaczynski. Rămân doar filme. Sau nici măcar. Am mai scris și despre toate acestea.
Între timp, tot din nostalgii cinematografice ale perioadei de pionierat, mulți europeni au reînceput să se gândească a se întoarce în fostele colonii. După unele zvonuri, tot un exemplu, se pare că 100 000 de portughezi s-ar fi reinsertat deja în Angola. Presupun că în așa-numitele orașe-fantomă construite de... chinezi. Aceștia, bine informați, când nu cântă, cumpără tot, falsifică tot și construiesc tot. Mă întreb pentru cine or fi construit ei oare giganticele orașe-fantomă din însăși China lor. Există chiar replici de maximă fidelitate ale unor orașe din întreaga lume. Pe astea, pentru cine le-au construit ei oare? Ce știu chinezii și noi nu știm? Măcar, apropo de Angola, tot s-a obținut ceva și anume a fost elucidată taina nivelului de trai atât de înalt din Luanda ultimilor ani. Diamante, diamante, dar totuși...
Grecia se pregătește să debuteze în producții Mosfilm. Revine astfel la... Ialta, moment esențial al creației cinematografice universale când Elada - cred că așa le-a venit rușilor ideea să-și boteze mașina! - a fost cedată de Stalin în favoarea Aliaților și în ( de )favoarea României. Grecia nu vine cu mâna goală, aduce și Ciprul. Cu tot cu Afrodita. Dar nu și cu Turcia. Despre aceste două dive, Turcia și Grecia, mai detaliez în următorul episod. Și despre România, desigur.
Înainte însă de superproducția Ialta, în anul 1943, Stalin, Churchill și Roosevelt mai regizaseră un alt film de excepție, Teheran pe numele său. Exact cam pe la vremea asta, 28 noiembrie - 1 decembrie. Varianta actuală a filmului Teheran e chiar în plină facere. Se fac ultimele repetiții, se pun la punct ultimele detalii, după cum se spune în showbiz. Dacă proiectul va fi finalizat este posibil să fie însă cu adevărat o coproducție mondială grandioasă. Costisitoare și sângeroasă. Jocurile video vor fi nimic. Deja, Orientul Apropiat, Îndepărtat, Mijlociu, Timpuriu și Târziu dă senzația că nu mai are răbdare. Deloc.
Ce fac suedezii? Au și ei filmele lor. Au lansat propria versiune a filmului ”Bodyguard”. La ei, deh, nordice simțiri cețoase, gărzile de corp se sinucid. Uneori, mai sunt și arestate. E complex. Dar, dinamici, au mai avut o premieră. Cam sângeroasă și asta. Au avut suedezi împușcați la... Waterloo! Asta m-a dat gata. M-a lăsat cu gura căscată. Curată provocare! Păi, în 1974, taman cu melodia ”Waterloo”, a câștigat ABBA Eurovisionul! Nu e doar o tragedie, e și o imensă obrăznicie! Altminteri, întreaga Scandinavie se pregătește, inter alia, și de o variantă personală a operațiunilor SAS - asta e, așa se numește trebușoara! - și anume, 6000 de concedieri în curând, pe ecrane, plus o scădere destul de neplăcută a salariilor protagoniștilor rămași pe platou. Turbulență adevărată, nu glumă!
Bref, sunt multe filme de văzut și sunt multe de bârfit. Tot să stăm în fața televizorului și-a computerului. Dacă nu vine totuși apocalipsa mayașă cu care, acum, în lipsă de alte surse și argumente credibile, au ajuns să ne plictisească până și tibetanii. Nu puteam încheia fără evocarea acestui moment. Revenim deci, pe final, în America. Când nu ne mai păsa nouă, umililor pământeni, decât de criza mondială și de dispariția banilor și-a aurului din bănci, hopa, un indian hopi, veți spune! N-are legătură sau, de fapt, are. Că ne-au plictisit și cu profețiile indienilor hopi, lăudată să le fie amintirea! Astfel, un călugăr tibetan trimite, acușica, o epistolă spre continentul indienilor hopi. Cam pe la Halloween. Mesajul este adresat celor de la NASA și conține ultimele instrucțiuni legate de sfârșitul lumii. Uitasem, ne luasem cu criza, bine că ne-a amintit! Personal, mi s-a părut doar încă o explicare, dacă mai era nevoie, pe înțelesul tuturor, a modului în care ar trebui să trăim și să murim dacă Halloween ar dura luni, ani, veșnic. Mai dramatic nițel, dar așa e în Tibet. Însă, categoric, NASA nu putea fără Lhasa. E în scenariul inițial. Și-apoi, ce-ar fi sfârșitul lumii fără Shambala? Ce haz ar avea?
Suntem în 2012, s-au cheltuit mulți bani și multă energie pentru ca să ne intre în cap faptul că e apocalipsa. Fie ea mayașă, hopi, tibetană, creștină, musulmană, mozaică, n-are importanță, oricare și pe toate stilurile! Generală, totală, definitivă! Și tot nu ne-a intrat în cap, tot la mălai și la distracții, ne stă mințișoara. În fine, că despre asta este vorba, despre fine, în fine, deci, uriașa producție cinematografică ”2012”, din câte îmi amintesc, avea și ea treabă cu Tibetul, avem, atunci, și noi, avea de-a face și cu America, desigur, pozitivă și vitează, și cu rușii, mafioți, e drept, și pe lumea ailaltă, în eternitate, în viziunea americanilor, rușii sunt tot mafioți, și cu chinezii, cu tot cu arce, cu Noe și cu Jurassic Park, și cu Africa de Sud, iată, figurează și chestiunea întoarcerii în colonii etc. Filmul ”2012” a avut și un frate, ”Avatar”. Împreună, aproape didactic, ne explicau viitorul: cutia Pandorei se deschide și cine nu are bani să-și cumpere un loc în arcă și să ajungă în noul Pământ al Făgăduinței, Africa de Sud - Angola e aproape, la rigoare, poate fi și ea inclusă - atunci, are la dispoziție soluția pentru sărăntoci, se reîntrupează pe o altă planetă, în chip de cal albastru - destul de expresionist! - oricum, e de bine, de fapt, nu moare nimeni de tot, e o apocalipsă generoasă, populară, pentru toate buzunarele!
Călugărul tibetan, varianta americană a Călugărului Vasile de la noi, de pe vremuri - copiază ăștia tot, aproape ca niște chinezi - ne-a prevenit acu', la Halloween, că apocalipsa vine pe 21 decembrie 2012 nesmintit, dar, ca să nu ne smintim, e bine să aflăm că ea, apocalipsa, durează oleacă, niște luni de zile, mai precis, de nopți, e cu multe nopți, dar e și cu strigoi, e cu nebunie, e cu întoarcere în primitivism, e cu furtuni solare și lunare, e cu alinieri de planete, e cu foamete, e cu privit gaura galaxiei în ochi, e cu războaie, e cu mulți morți, e frumos de tot, e interesant, e captivant, e epic!... Neapărat, trebuie să considerăm momentul ca pe o șansă uriașă, ca pe un nou început al Universului, eventual, produs în acceleratorul de particule din Elveția, era obligatoriu să apară și Elveția în film, nu se putea altfel, accelerator care, încă de la începuturile sale, fatalitate, urma să genereze antimaterie exact în acest an, în 2012. Așa era anunțat. Că, după ce găsește particula lui Dumnezeu, misiune îndeplinită deja, ne trântește niște antimaterie în cap, pleosc, și, astfel, ne autodistrugem. Suntem informați de ani de zile deja. Dacă rămânem la varianta asta, atunci, e limpede, nu avem decât alternativa reîncarnării sub formă de cai albaștri. Asta e! Voyager - prin urmare, ne întoarcem la NASA, vechea noastră prietenă - Voyager deci a părăsit sistemul nostru solar - tot acum! - așa că pasămite se va afla vreodată și de vremelnica și oribil-penibila noastră existență. Omenirea nu-i o cauză complet pierdută. Vine cineva să ne salveze sau, de ce nu, să termine ce-am început chiar noi. Ideea asta e, până la urmă, oarecum în spiritul celor tocmai declarate de domnul Barack Obama, imediat după alegeri. Continuăm și terminăm ce-am început... Colosal de abisal.
Altminteri, rămânem optimiști, ne păstrăm mintea deschisă, curățăm pivnița, căutăm geanta de la masca de gaze pe care o purtam în liceu că era cool, ne facem rezerve de ce-om putea fiecare, îi salutăm pe mayași, pe incași, pe malgași, pe papuași, pe hopi, pe tibetani, pe atlanți, pe toată lumea, ne îngândurăm, medităm, ne armonizăm, e, de altfel, tot ce ne-a mai rămas, și ne pregătim opaițul și abacul. Pentru trecerea în dimensiunea a patra, ba, eventual, chiar și a cincea, dar asta e doar pentru cei merituoși.
Păi, în aceste împrejurări, unde și cum mai vedem filmele? Nu le mai vedem, le trăim direct și în direct! Asta e, dacă nu suntem cuminți, nu stăm în banca noastră și punem întrebări nepotrivite în legătură cu banii noștri din băncile lor, dacă protestăm și nu stăm liniștiți să rumegăm nimic în staul și dacă îi obligăm, pur și simplu asta facem, ei nu vor, dar noi suntem cei care îi obligăm să declanșeze războiul, furtuna solară, apocalipsa mayașă sau hopi sau shambaliada sau... De pildă, deja, am o bănuială care mă îngrijorează și mă face invidioasă și anume că, mult mai înțelepți decât noi, gloata, fără să mai piardă timpul, care, oricum, se va isprăvi în curând, și fără să mai plictisească adevărații lorzi grei cu întrebări impertinente, înțelegând tendința și aluzia, disciplinați, Calul apocaliptic, Călărețul-fără-cap și Cavalerul Negru deja au cerut pliante documentate despre posibilitățile concrete de transformare în cai albaștri de succes și despre condițiile în care pot trăi fericiți ca azilanți pe planeta, să admitem, Pandora. De la El Dorado, la El Pandorado. Panta rei!
Se cască întunericul. Căscăm și noi... Sughițăm a hău.
Deși, evident, nu sunt Bilbo Baggins totuși cam asta mi s-a întâmplat: m-am dus și m-am întors. Unde? Pe planetă. Pen'ce? C-așa trebe. Te mai duci, te mai întorci... Uneori, doar te duci. N-a fost cazul. De această dată. Mai întâi, m-am dus în România. Câteva ore. După care, imediat, am purces spre Turcia. Nu de spaimă, dar așa era planul inițial. Am stat în Istanbul vreo săptămână. Apoi, am revenit la București. Am zăbovit câteva zile și-am plecat în Grecia. La plesneală! Am stat și acolo o săptămână. M-am întors iar la București. Am rămas câteva săptămâni în urbe. Eclectic. Apoi, am luat-o iarăși către Nord. Vorba ălora din Madagascar: To the wild? To the wild! Greu de spus unde a fost și unde este mai wild. Doar ne pregătim de sfârșitul lumii, nu? Remember? Mai avem o lună și, gata, scăpăm! Nu rămăsese așa? Chiar! Au făcut mexicanii documentarul ăla prin care urmau să fie elucidate toate neaflatele mayașe? L-au făcut? L-au difuzat? Nu observ. Pesemne, am fost luați iar - iar! - de fraieri.
Între timp - probează tocmai chestia cu fraiereala! - ne-am ales doar cu un alt, să-i spunem, documentar. Nord-american, de această dată: Contele de Anticristu' se întoarce! Imediat după Halloween. La Washington DC. ”Documentarul” a fost difuzat taman în ziua de 7 noiembrie, ziua aniversării / comemorării Marii Revoluții Socialiste din 1917, de la... Moscova! Perfect timing! Uvertura alegerilor americane a fost o colosală și stranie furtună posibil marca HAARP. Foarte potrivit. Mai ales că, în timpul campaniei, domnul Barack Obama, considerat de unii răspunzător de toate relele din Univers, fusese întrebat, printre altele, și dacă este adevărat că, pe șestache, le-ar fi dăruit rușilor o parte din Alaska - acolo, e HAARP! - sau măcar niște insule, oricum, în mod cert, tot petrolul american. Închis ( doar ) paranteza. Ca în producțiile hollywoodiene adevărate, întregul New York a fost pe punctul să dispară. Și să reapară. În altă parte, sub o altă formă. Tricky! Kinky! Dar, nu cu totul surprinzător. Scenariul ăsta cu dispariția e vechi de câteva decenii și nu se referă doar la New York. Asta este însă o altă poveste.
Apropo de ruși, tovarășul Putin vrea și el să-și îndeplinească visele și dorințele copilăriei și, ori de câte ori are prilejul, mai strălucește într-un rol favorit. Sindromul Radu Mazăre cumva. Nu cu multă vreme în urmă, juca în ”Zboară cocorii!”. Albi și siberieni. Roșii, n-a găsit. Aflu că, din păcate pentru cocori, în urma zborului cu deltaplanul, pe tovarășul Putin îl cam doare noada.
Să revenim la Washington... E film american? E! Avem deci action, sex și, desigur, spionaj! După alegeri, prompt, americanii au rămas fără șeful CIA. Avea el, întreb eu, pantofiori roșii fermecați? Numele de cod era Dorothy? Deoarece, precum în Vrăjitorul din Oz, parcă l-a luat ciclonul sau tornada sau ce haarpie o fi trecut în zilele acelea prin America. Dus a fost, cu sau fără cățelușul ( undercover ) Toto. La rândul ei, iubita subversivă are nume predestinat: Broadwell. Well! O combinație între Broadway și - sorry! - brothel. Firește, s-ar potrivi într-un alt tip de film, dar parcă, în ziua de azi, mai ține cont cineva de tradiție? Totuși, pentru completarea basmului, se aude că va fi numită o vrăjitoare rea, cu un interesant CV și cu misterioase și periculoase - așa e la spioni! - apucături și cunoștințe. Mult mai adaptată vremurilor și situațiilor care vor urma. Poate că da, poate că nu, deh, pălăvrăgeli de nemulțumiți... Există cineva care să-i mulțumească pe toți?!
Superproducțiile americane nu se opresc aici. Nu se opresc ele niciodată. Nu-i exclus să vedem și-o versiune updatată a filmului ”Pe aripile vântului”! Din moment ce douăzeci de state americane vor să se desprindă pașnic din cadrul SUA, pentru că, la conducere, a revenit domnul Barack Obama, am putea vedea noi o altă variantă a poveștii lui Scarlett și-a lui Rhett? Am putea! E drept, o variantă modernă, pașnică, veselă, prietenoasă, optimistă, pozitivă, progresistă etc. Dar coloana sonoră a oricărui film, oricât de pretențios și de complicat, poate fi asigurată de chinezi și de nord-coreeni. S-au apucat de cântat la cel mai înalt nivel. E adevărat, chinezii sunt totuși nițeluș mai ocupați. Din adânci frustrări, vor să joace și ei în filmele vechi americane, cu tot cu excesele, devierile și freneziile acestora. Așa că, în dorința lor de a copia orice din cosmos, și-au umplut țara cu mașini mari și forțoase și, ca atare, stau blocați în trafic și câte zece zile. N-am verificat, dar partea astea s-ar putea totuși să fie originală. Un copyright mai că ar fi posibil. La cozile alea, de nervi și din pură oftică pe americani, le-o fi venit ideea să le pună dronelor lor nume desprinse din Jurassic Park?
Europenii, mai exigenți dar și mai lacomi, vor să refacă tot parcursul cinematografic al propriului continent. Astfel, parcă sunt lansate simultan toate filmele, despre toate războaiele, dictaturile, crizele, fanteziile, rătăcirile, amăgirile și ciomăgirile ( rimă, din nefericire, foarte bogat ilustrată ). De exemplu, polonezii vor neapărat să le dea o mână de ajutor nemților ca să scape de vinovăția declanșării celui de-al Doilea Război Mondial - oricum, întotdeauna, au dat vina pe polonezi - dar și de povara lagărelor de exterminare - oricum, de mai mulți ani, sunt considerate lagăre poloneze - și, întru slujirea acestui nobil scop, musai sau nu, ies în stradă și se aruncă, din proprie inițiativă, în luptă, cu pieptul gol, înainte, tot înainte. Alături de unguri, își tot dispută paternitatea și maternitatea extremei drepte. Dar polonezii vor să-i scape și pe ruși. Așa că nu mai întreabă nimic nici despre Katyn, nici despre Kaczynski. Rămân doar filme. Sau nici măcar. Am mai scris și despre toate acestea.
Între timp, tot din nostalgii cinematografice ale perioadei de pionierat, mulți europeni au reînceput să se gândească a se întoarce în fostele colonii. După unele zvonuri, tot un exemplu, se pare că 100 000 de portughezi s-ar fi reinsertat deja în Angola. Presupun că în așa-numitele orașe-fantomă construite de... chinezi. Aceștia, bine informați, când nu cântă, cumpără tot, falsifică tot și construiesc tot. Mă întreb pentru cine or fi construit ei oare giganticele orașe-fantomă din însăși China lor. Există chiar replici de maximă fidelitate ale unor orașe din întreaga lume. Pe astea, pentru cine le-au construit ei oare? Ce știu chinezii și noi nu știm? Măcar, apropo de Angola, tot s-a obținut ceva și anume a fost elucidată taina nivelului de trai atât de înalt din Luanda ultimilor ani. Diamante, diamante, dar totuși...
Grecia se pregătește să debuteze în producții Mosfilm. Revine astfel la... Ialta, moment esențial al creației cinematografice universale când Elada - cred că așa le-a venit rușilor ideea să-și boteze mașina! - a fost cedată de Stalin în favoarea Aliaților și în ( de )favoarea României. Grecia nu vine cu mâna goală, aduce și Ciprul. Cu tot cu Afrodita. Dar nu și cu Turcia. Despre aceste două dive, Turcia și Grecia, mai detaliez în următorul episod. Și despre România, desigur.
Înainte însă de superproducția Ialta, în anul 1943, Stalin, Churchill și Roosevelt mai regizaseră un alt film de excepție, Teheran pe numele său. Exact cam pe la vremea asta, 28 noiembrie - 1 decembrie. Varianta actuală a filmului Teheran e chiar în plină facere. Se fac ultimele repetiții, se pun la punct ultimele detalii, după cum se spune în showbiz. Dacă proiectul va fi finalizat este posibil să fie însă cu adevărat o coproducție mondială grandioasă. Costisitoare și sângeroasă. Jocurile video vor fi nimic. Deja, Orientul Apropiat, Îndepărtat, Mijlociu, Timpuriu și Târziu dă senzația că nu mai are răbdare. Deloc.
Ce fac suedezii? Au și ei filmele lor. Au lansat propria versiune a filmului ”Bodyguard”. La ei, deh, nordice simțiri cețoase, gărzile de corp se sinucid. Uneori, mai sunt și arestate. E complex. Dar, dinamici, au mai avut o premieră. Cam sângeroasă și asta. Au avut suedezi împușcați la... Waterloo! Asta m-a dat gata. M-a lăsat cu gura căscată. Curată provocare! Păi, în 1974, taman cu melodia ”Waterloo”, a câștigat ABBA Eurovisionul! Nu e doar o tragedie, e și o imensă obrăznicie! Altminteri, întreaga Scandinavie se pregătește, inter alia, și de o variantă personală a operațiunilor SAS - asta e, așa se numește trebușoara! - și anume, 6000 de concedieri în curând, pe ecrane, plus o scădere destul de neplăcută a salariilor protagoniștilor rămași pe platou. Turbulență adevărată, nu glumă!
Bref, sunt multe filme de văzut și sunt multe de bârfit. Tot să stăm în fața televizorului și-a computerului. Dacă nu vine totuși apocalipsa mayașă cu care, acum, în lipsă de alte surse și argumente credibile, au ajuns să ne plictisească până și tibetanii. Nu puteam încheia fără evocarea acestui moment. Revenim deci, pe final, în America. Când nu ne mai păsa nouă, umililor pământeni, decât de criza mondială și de dispariția banilor și-a aurului din bănci, hopa, un indian hopi, veți spune! N-are legătură sau, de fapt, are. Că ne-au plictisit și cu profețiile indienilor hopi, lăudată să le fie amintirea! Astfel, un călugăr tibetan trimite, acușica, o epistolă spre continentul indienilor hopi. Cam pe la Halloween. Mesajul este adresat celor de la NASA și conține ultimele instrucțiuni legate de sfârșitul lumii. Uitasem, ne luasem cu criza, bine că ne-a amintit! Personal, mi s-a părut doar încă o explicare, dacă mai era nevoie, pe înțelesul tuturor, a modului în care ar trebui să trăim și să murim dacă Halloween ar dura luni, ani, veșnic. Mai dramatic nițel, dar așa e în Tibet. Însă, categoric, NASA nu putea fără Lhasa. E în scenariul inițial. Și-apoi, ce-ar fi sfârșitul lumii fără Shambala? Ce haz ar avea?
Suntem în 2012, s-au cheltuit mulți bani și multă energie pentru ca să ne intre în cap faptul că e apocalipsa. Fie ea mayașă, hopi, tibetană, creștină, musulmană, mozaică, n-are importanță, oricare și pe toate stilurile! Generală, totală, definitivă! Și tot nu ne-a intrat în cap, tot la mălai și la distracții, ne stă mințișoara. În fine, că despre asta este vorba, despre fine, în fine, deci, uriașa producție cinematografică ”2012”, din câte îmi amintesc, avea și ea treabă cu Tibetul, avem, atunci, și noi, avea de-a face și cu America, desigur, pozitivă și vitează, și cu rușii, mafioți, e drept, și pe lumea ailaltă, în eternitate, în viziunea americanilor, rușii sunt tot mafioți, și cu chinezii, cu tot cu arce, cu Noe și cu Jurassic Park, și cu Africa de Sud, iată, figurează și chestiunea întoarcerii în colonii etc. Filmul ”2012” a avut și un frate, ”Avatar”. Împreună, aproape didactic, ne explicau viitorul: cutia Pandorei se deschide și cine nu are bani să-și cumpere un loc în arcă și să ajungă în noul Pământ al Făgăduinței, Africa de Sud - Angola e aproape, la rigoare, poate fi și ea inclusă - atunci, are la dispoziție soluția pentru sărăntoci, se reîntrupează pe o altă planetă, în chip de cal albastru - destul de expresionist! - oricum, e de bine, de fapt, nu moare nimeni de tot, e o apocalipsă generoasă, populară, pentru toate buzunarele!
Călugărul tibetan, varianta americană a Călugărului Vasile de la noi, de pe vremuri - copiază ăștia tot, aproape ca niște chinezi - ne-a prevenit acu', la Halloween, că apocalipsa vine pe 21 decembrie 2012 nesmintit, dar, ca să nu ne smintim, e bine să aflăm că ea, apocalipsa, durează oleacă, niște luni de zile, mai precis, de nopți, e cu multe nopți, dar e și cu strigoi, e cu nebunie, e cu întoarcere în primitivism, e cu furtuni solare și lunare, e cu alinieri de planete, e cu foamete, e cu privit gaura galaxiei în ochi, e cu războaie, e cu mulți morți, e frumos de tot, e interesant, e captivant, e epic!... Neapărat, trebuie să considerăm momentul ca pe o șansă uriașă, ca pe un nou început al Universului, eventual, produs în acceleratorul de particule din Elveția, era obligatoriu să apară și Elveția în film, nu se putea altfel, accelerator care, încă de la începuturile sale, fatalitate, urma să genereze antimaterie exact în acest an, în 2012. Așa era anunțat. Că, după ce găsește particula lui Dumnezeu, misiune îndeplinită deja, ne trântește niște antimaterie în cap, pleosc, și, astfel, ne autodistrugem. Suntem informați de ani de zile deja. Dacă rămânem la varianta asta, atunci, e limpede, nu avem decât alternativa reîncarnării sub formă de cai albaștri. Asta e! Voyager - prin urmare, ne întoarcem la NASA, vechea noastră prietenă - Voyager deci a părăsit sistemul nostru solar - tot acum! - așa că pasămite se va afla vreodată și de vremelnica și oribil-penibila noastră existență. Omenirea nu-i o cauză complet pierdută. Vine cineva să ne salveze sau, de ce nu, să termine ce-am început chiar noi. Ideea asta e, până la urmă, oarecum în spiritul celor tocmai declarate de domnul Barack Obama, imediat după alegeri. Continuăm și terminăm ce-am început... Colosal de abisal.
Altminteri, rămânem optimiști, ne păstrăm mintea deschisă, curățăm pivnița, căutăm geanta de la masca de gaze pe care o purtam în liceu că era cool, ne facem rezerve de ce-om putea fiecare, îi salutăm pe mayași, pe incași, pe malgași, pe papuași, pe hopi, pe tibetani, pe atlanți, pe toată lumea, ne îngândurăm, medităm, ne armonizăm, e, de altfel, tot ce ne-a mai rămas, și ne pregătim opaițul și abacul. Pentru trecerea în dimensiunea a patra, ba, eventual, chiar și a cincea, dar asta e doar pentru cei merituoși.
Păi, în aceste împrejurări, unde și cum mai vedem filmele? Nu le mai vedem, le trăim direct și în direct! Asta e, dacă nu suntem cuminți, nu stăm în banca noastră și punem întrebări nepotrivite în legătură cu banii noștri din băncile lor, dacă protestăm și nu stăm liniștiți să rumegăm nimic în staul și dacă îi obligăm, pur și simplu asta facem, ei nu vor, dar noi suntem cei care îi obligăm să declanșeze războiul, furtuna solară, apocalipsa mayașă sau hopi sau shambaliada sau... De pildă, deja, am o bănuială care mă îngrijorează și mă face invidioasă și anume că, mult mai înțelepți decât noi, gloata, fără să mai piardă timpul, care, oricum, se va isprăvi în curând, și fără să mai plictisească adevărații lorzi grei cu întrebări impertinente, înțelegând tendința și aluzia, disciplinați, Calul apocaliptic, Călărețul-fără-cap și Cavalerul Negru deja au cerut pliante documentate despre posibilitățile concrete de transformare în cai albaștri de succes și despre condițiile în care pot trăi fericiți ca azilanți pe planeta, să admitem, Pandora. De la El Dorado, la El Pandorado. Panta rei!
Se cască întunericul. Căscăm și noi... Sughițăm a hău.
