Cel puțin, așa pare să se arate în zodii. Sau mi se adâncește mie depresia. Posibil. Spania a anunțat unele restricții pentru români. Fapt discriminatoriu, fără precedent, în tot mai strania Uniune Europeană, atât de multilateral dezvoltată, emancipată și implementată încât aproape că devine mutantă. În loc să scoată foc și pară, în loc să dea cu Spania și cu Uniunea Europeană de pământ, România a înghițit gălușca. Fără urmă de prună, dar cu sâmbure cu tot. Tacticos. Fără să clipească. Fără un cuvințel, fără un sughițel, fără un regrețel. Ca întotdeauna. Cu o satisfacție tâmpă. Chiar pe deplin mulțumită că pățește asta. În mod cert, acasă, există personaje fericite la gândul că li se întorc sclavii fugiți. Umili, docili, servili. Cel puțin, așa speră stăpânii de plantații mioritice. În ultimii ani, am tot auzit păreri stupefiate și stupefiante în legătură cu tupeul - așa era considerat! - celor plecați în patru zări de a cere, în eventualitatea întoarcerii în țară, salarii rezonabile, precum și condiții de muncă și de trai decente. Auzi la ei obrăznicie! Vor o viață mai bună! Acasă! Acasă?! Incredibil! Așa că nu m-aș mira deloc să aflu că, în loc să fie huiduite, Spania și Uniunea Europeană au fost chiar sfătuite de unele cercuri românești să-i determine, activ, pe unii dintre conaționalii noștri să se repatrieze. Din partea mea, cine vrea să plece, să plece, cine vrea să se întoarcă, să se întoarcă! Dar oamenii să fie liberi să decidă pentru ei înșiși, nu să fie constrânși. Nici de legi aberante, nici de sărăcie și de mizerie.
Problema pe care vreau eu să o dezbat este însă reacția Suediei. Pesemne, sclavagismul e ispititor și ia amploare. Cum a anunțat Uniunea Europeană faptul că acceptă restricțiile spaniole - e drept, oarecum ameliorate ca să nu fie hapul prea dur și să nu mai fie, pe cât posibil, încă o sămânță de scandal, că nu se știe niciodată când se aprinde vâlvătaia, când seacă izvorul și se sparge ulciorul - Suedia a și înhățat momeala. Semn că aștepta și că așteaptă încă așa ceva. Semn că o interesează foarte mult. Știrea la cald era în termeni de genul: Spania îi oprește pe români, Spania îi refuză pe români, Spania le spune un nu hotărât românilor. Nu era criticată Uniunea Europeană pentru o astfel de decizie. Cel puțin, nu la vedere, nu la modul explicit. Nu era exprimată vreo îngrijorare deși ar fi trebuit. Circumstanțele situației erau prezentate superficial. Nu erau date clar limitele și cauzele restricționării. E adevărat că, într-o adevărată Uniune Europeană, nu au cum să existe astfel de limitări, oricât de vagi, oricât de pasagere, oricât de volatile. Nici nu poate fi pusă problema unor restricționări care ies din tratatele semnate inițial. După ani de negocieri, după ani de așteptări, după ani de compromisuri. După renunțarea aproape completă la averea națională și la suveranitatea națională. S-a creat un precedent periculos: o țară europeană care și-a deschis piața muncii și, pe parcurs, iată, se răzgândește și-o închide iarăși. Chiar dacă efemer, chiar dacă incomplet. Nu se poate! Nu într-un club serios! În opinia mea, cred că Suedia poate a vrut să transmită și acest mesaj. Nădăjduiesc. O Uniune Europeană ambiguă, ba chiar contradictorie, nu poate cere coerență din partea membrilor săi. În scurtă vreme, nu va mai putea cere nici ascultare disciplinată. Prin arbitrarul său, situația devine aproape periculoasă.
Dar, totuși, de ce-a înhățat Suedia, cu atâta lăcomie, momeala? Și de ce-a transmis respectiva știre în termeni atât de neprietenoși, aproape agresivi? Ca să arate că împăratul, respectiv Uniunea Europeană, e gol pușcă. OK. Dar, nu numai. Ci și pentru că se află într-o situație similară cu Spania. Având nevoie de personal, mai ales calificat, chiar extrem de calificat, și-a deschis piața muncii. Dar, dacă se poate, dacă există un precedent, dacă au mai făcut-o și spaniolii, de ce, eventual, să nu facă și suedezii la fel?! Mai ales, dacă Uniunea Europeană pare să și agreeze astfel de rezoluții. Pe scurt, de ce, la o adică, să nu mai ia și Suedia din drepturile acordate deja? Nu?! De ce, de exemplu, să nu plătească mai prost? De ce să nu mintă? De ce să nu păcălească? De ce să nu impună, în mod nejustificat, condiții mai severe? De ce să nu aibă pretenții mai mari? De ce să nu aibă fantezii, mofturi și ifose personale? De ce să nu devină mai autoritară și mai impertinentă? De ce, dacă tot are un vast program de asistență socială pentru milioane de oameni veniți din Asia, din Africa și din America de Sud, plătiți de statul suedez doar ca să meargă la școală și să toarne copii, de ce, la o adică, să nu mai fie, absolut compensatoriu, restricționate drepturile cetățenilor est-europeni? Făcându-i pe aceștia, astfel, să fie, pe propriul continent, sclavii moderni ai tuturor popoarelor, venite de aiurea și aiurea. Iată, în sfârșit, un avantaj clar al tratatelor europene! Trebuia să se ajungă și la asta, nu?! Și, mucles, fără smiorcăieli și fără proteste, că, altfel, mai umblăm la sus-numitele tratate! Și n-o să vă convină! Mințile, băgate bine în cap, spinările, sârguincios încovoiate, gurile, categoric, ermetic sigilate.
Pentru ca informația cu pricina să aibă greutate, a fost citat și Laszlo Andor, comisarul european pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune. Ce titulatură! Dezocuparea forței de muncă, mânării sociale și excluziune erau, consider, denumiri mult mai potrivite! Din alte știri, am remarcat că, deși este maghiar, acesta a încercat să pară măcar pozitiv și progresist în relația cu partenerii români. Astfel, el însuși a subliniat că modalitatea prin care se rezolvă astfel de situații și de conjuncturi este crearea de locuri de muncă, iar nu suprimarea ori limitarea drepturilor pe care le au angajații sau șomerii. Desigur, suedezii l-au introdus în știrea respectivă doar ca pe un argument suplimentar al refuzului decis adresat de spanioli românilor. Dar, cine știe, poate că suedezii chiar au habar despre ce vorbesc... Plus informații pertinente. Și suedezii știu ce este Uniunea Europeană. Probabil, chiar mai bine decât noi. Deși, acum, avem și noi o oarecare idee. Dar, mai există un aspect menit să apropie România de Suedia: comunitatea maghiară. Și în Suedia, aceasta este una substanțială și activă. Nu mă îndoiesc de faptul că, în privința noastră, informează țara de adopție ritmic, minuțios și, în special, veridic. Întotdeauna, m-am întrebat dacă asta nu explică, printre altele, de ce ungurilor li s-au acordat mai multe premii Nobel, iar românilor nu. Sau, când li s-a întâmplat în sfârșit minunea, au primit Nobelul prin intermediul unui personaj ca Hertha Mueller care a ridicat la rang de artă - așa se pretinde cel puțin! - ura îndreptată împotriva românilor și înjurăturile adresate lor. Asta, ca o paranteză, foarte generală, dar și foarte specială. Ca să înțelegem că suntem singuri tocmai pentru că nu suntem singuri. Și că nu suntem iubiți tocmai pentru că suntem detestați. Și că suntem detestați tocmai pentru a fi cât mai temeinic furați și cât mai amplu discriminați.
Ca să închei mărunta dizertație, nu mi-a plăcut defel modul în care au procedat spaniolii. Despre Uniunea Europeană, nici nu mai merită aproape comentat. Prințul se transformă din ce în ce mai rapid în broscoi și nu știu dacă se va mai găsi vreo prințesă suficient de generoasă și de calificată pentru ca să-l pupe și să rupă vraja. Mai exact, vrăjeala. Dar nu mi-a plăcut nici modul în care au reacționat suedezii. Dincolo de atât de gălăgios afișata lor mefiență față de Uniunea Europeană, totuși, din câte văd eu, profitând tocmai de legile și de oportunitățile europene, Suedia se înfruptă cât poate, cum poate, de unde poate și de la cine poate. Lacom, rapid, eficient, cât are ocazia. În paralel, ca să nu se prindă lumea, doar bombăne și boscorodește, ceartă și moralizează. Dacă știrea respectivă a fost doar nefericit redactată, bine, să fie iertată, și ea, și redacția răspunzător emitentă. Oricum, suedezii par să stea la pândă. În toate sensurile și în toate direcțiile. Asta mie mi-e limpede. Iar răul s-a produs deja și, fără îndoială, va începe să genereze efecte pe măsură. Pe scurt, mă tem că spaniolii, cu oribila-penibila aprobare a Uniunii Europene, precum și cu difuzarea promptă și agravantă din partea suedezilor este posibil tocmai să fi relansat o modă periculoasă, aceea a piețelor de sclavi. Românii par să fie marfa de încercare. Dar să fim relaxați: în această privință, în mod sigur, cei dintâi nu vor rămâne și cei din urmă. Cei dintâi nu vor fi decât începutul.
