Prin ianuarie 2006, a fost alarmată - pentru a câta oară? - întreaga planetă: mișcarea ei de excentricitate, denumită și mișcarea Chandler, s-ar fi oprit subit. Carevasăzică, tocmai lipsa excentricității era o excentricitate. Posibile explicații: ruperea plăcilor tectonice din Oceanul Indian ca urmare a tragicului cutremur urmat de tsunami din 26 decembrie 2004 sau inversarea polilor magnetici. La auzul veștii, toată lumea a frisonat: planeta e bolnavă, planeta s-a oprit! Ce-i de făcut? Ce se va întâmpla? Ce spun maiașii? Apocalipsa era, iarăși, iminentă. Deblocarea acestei mișcări părea să se poată face doar cu prețul unui cataclism planetar. Ulterior, nimeni n-a mai spus nimic legat de acest subiect. Ce tipic!
În același timp, că despre timp e și vorba, ni s-a tot repetat ideea că rezonanța planetară Schumann s-a modificat și că, din 24 de ore, ziua terestră nu mai are decât 16. Toată lumea a sărit să declare că așa e, pulsul planetei s-a accelerat, inima planetei bate mai repede, e adevărat, e real, se simte, nu mai e timp pentru nimic! Urmarea inevitabilă a acestei schimbări ar fi că, în 2012, s-ar ajunge la timpul 0. Maiașii, fioros încruntați, ne somează ultimativ. Apocalipsa bate, iarăși, la ușă. Pentru că dispariția timpului este un semn important al ei, anunțat de 2000 de ani. Povestea asta, a contracției temporale, a sedus și s-a răspândit fulgerător, dar cele 16 ore par să fie o realitate definitivă. Sau abandonată. Pentru că, dacă, în 2012, timpul ar trebui să ajungă la 0, atunci, logic, presupusa contracție nu putea încremeni la doar 16 ore. Și asta, de câteva decenii! Nu s-a mai schimbat nimic? Timpul s-a contractat brusc, inexplicabil, o singură dată și, după, tot inexplicabil, s-a răzgândit? Nu s-a mai contractat deloc? Știe cineva ceva? Știe cineva ceva de-adevăratelea?
Simultan, cu sinistrul prilej al fiecărui cutremur teribil care, din nefericire, pare să fi devenit o realitate aproape cotidiană, aflăm că mișcarea planetei noastre a fost perturbată, că axa ei de rotație s-a deplasat, că e modificată configurația geografică, că timpul nostru a fost și el afectat etc. Și multe alte mărunțișuri. Că astfel ne sunt prezentate. Ca niște bagatele, la o cafea destul de sleită și ea. Acum, în mintea mea, lucrurile stau cam așa: dacă teoria despre oprirea mișcării de excentricitate Chandler este cea corectă atunci înseamnă că toate aceste cutremure, tsunami, explozii vulcanice etc ar putea fi doar încercările planetei de-a se vindeca, de-a se normaliza, de-a se debloca. Asta ca să mă extrag din teoria conspirației. Ori, eventual, încercările noastre disperate de a o debloca, forțând anumite puncte nevralgice, anumite falii sensibile. Asta ca să mă bag la loc în teoria conspirației. Dar, fapt cotidian deja, nu mă / ne lămurește nimeni. Dacă însă teoria cu oprirea mișcării Chandler este una falsă, dacă este doar o perdea de fum, o păcăleală - încă una?! - atunci, înseamnă că altceva sau altcineva provoacă deliberat sau nu aceste transformări planetare. Cine, cum, de ce, în ce scop, în ce mod? Am fost noi anunțați că planeta se transformă, că nu se mai comportă firesc și că timpul însuși se contractă? Am fost. Suntem deci informați. Că e real sau nu, că e normal sau nu, nu mai e treaba noastră, nu? Totul e să nu ne amestecăm în treaba celor care contează. Pe noi, niciodată, nu ne lămurește nimeni. Pentru noi, ghișeul este în permanență închis.
Informată sau neinformată, ceea ce observ eu, alături de toți ceilalți, este că planeta trece prin schimbări dramatice, tragice și nu mi-e clar dacă e o situație naturală sau nu. Mai degrabă, nu. Tocmai având în vedere multitudinea teoriilor științifice, aruncate la paritate cu o paletă extrem de largă de teorii pseudoștiințifice și apocaliptice. Într-o deplină devălmășeală. Se trage în toate direcțiile și din toate direcțiile. Firește, nimeni nu explică până la capăt nimic. În același timp, tragediile omenirii sunt evidente, sunt reale, sunt dese, sunt palpabile. Și, iată, după cum am arătat și în alte materiale postate pe acest blog, devine tot o obișnuință cel puțin stranie și inexplicabilă, tragediile omenirii sunt dinainte anunțate de persoane care știu. Nu știu cum fac ele de știu, dar știu. Iar fiecare teorie a acestor atotștiutoare persoane este prompt acompaniată de teroare.
Astfel, ca să iau un tragic exemplu recent și încă neconsumat pe deplin, și recentul cutremur din Japonia ar fi contribuit la modificarea axei de rotație a Terrei, a geografiei ei, dar și a timpului. Mă întreb că, firește, n-am pe cine altcineva întreba: acest cutremur e o consecință a blocatei mișcări Chandler, dacă e blocată? Sau e o consecință de a debloca mișcarea Chandler? Sau e o încercare tocmai de a bloca mișcarea Chandler? E, de asemenea, o încercare de a provoca tocmai o contracție a timpului că n-are bunul simț s-o facă singur? Sau nu e suficient de sprinten? Sau nu e suficient de leneș? Sau e doar un experiment HAARP scăpat de sub control? Sau e doar o aplicație HAARP mult prea bine controlată? Despre asta, deja, am mai scris, nu doresc să agasez pe nimeni. Nici măcar pe mine însămi. Înțeleg. E prea mult. E prea halucinant. E drept. Dar, se vede treaba, nu toată omenirea își petrece timpul la coadă la șomaj sau la bătălia din magazine, pentru reduceri și pentru promoții, ori la citit tabloide și la vizionat scandaluri. Uite că sunt unii care-și bat capul să construiască arme geotectonice, dispozitive HAARP, să contracte timpul, să modifice datele planetei etc. Simultan, le dau, periodic, celorlați, ăia ocupați cu șomajul, cu shoppingul și cu scandalurile, cu supraviețuirea în general, teme apocaliptice de reflecție. Ca să-i țină captivi mental - și-i țin, slavă Domnului! - și, în același timp, ca să-i țină mulțumiți că, iată, a mai trecut o zi și, deziderat suprem, au supraviețuit! Uraaa!
Bine-bine, ura-ura, dar, până la urmă, îmi explică și mie cineva ceva coerent și, dacă se poate, adevărat, în legătură cu situația mișcării de excentricitate Chandler și-a rezonanței Schumann din acest moment? În legătură cu planeta reală și nu cu vreun model imaginat pe calculator? Sau, te pomenești, că ele, mișcarea și rezonanța, nici nu există măcar? Dar planeta, ea există? Dar dispozitivul HAARP, el există? Simt cum recad în fandacsie și în teoria conspirației. Mai bine zis, în teroria conspirației. Și iar, simt nevoia să pun întrebări plictisitoare. Pe scurt, mai ales dacă timpul s-a contractat, pe foarte scurt, de câțiva ani încoace, asistăm la consecințele macabre ale formidabilului concert natural compus spontan de mișcarea Chandler și de rezonanța Schumann? Sau avem privilegiul unui megashow de tip horror, minuțios pus la cale, în care Chandler și Schumann sunt interpretate la HAARP? Pentru răstimpul în care ne mai rotim prin acest Univers, răspunsul mi se pare de-o importanță copleșitoare. Catastrofal de copleșitoare, ca să zic așa. Pentru maniacul din mine, contează nu numai viața în cunoștință de cauză, ci și moartea în cunoștință de cauză. Și tocmai asta e: nimeni nu mă lămurește care e cauza. Mi se spune doar că ea e definitiv pierdută. Of!
În același timp, că despre timp e și vorba, ni s-a tot repetat ideea că rezonanța planetară Schumann s-a modificat și că, din 24 de ore, ziua terestră nu mai are decât 16. Toată lumea a sărit să declare că așa e, pulsul planetei s-a accelerat, inima planetei bate mai repede, e adevărat, e real, se simte, nu mai e timp pentru nimic! Urmarea inevitabilă a acestei schimbări ar fi că, în 2012, s-ar ajunge la timpul 0. Maiașii, fioros încruntați, ne somează ultimativ. Apocalipsa bate, iarăși, la ușă. Pentru că dispariția timpului este un semn important al ei, anunțat de 2000 de ani. Povestea asta, a contracției temporale, a sedus și s-a răspândit fulgerător, dar cele 16 ore par să fie o realitate definitivă. Sau abandonată. Pentru că, dacă, în 2012, timpul ar trebui să ajungă la 0, atunci, logic, presupusa contracție nu putea încremeni la doar 16 ore. Și asta, de câteva decenii! Nu s-a mai schimbat nimic? Timpul s-a contractat brusc, inexplicabil, o singură dată și, după, tot inexplicabil, s-a răzgândit? Nu s-a mai contractat deloc? Știe cineva ceva? Știe cineva ceva de-adevăratelea?
Simultan, cu sinistrul prilej al fiecărui cutremur teribil care, din nefericire, pare să fi devenit o realitate aproape cotidiană, aflăm că mișcarea planetei noastre a fost perturbată, că axa ei de rotație s-a deplasat, că e modificată configurația geografică, că timpul nostru a fost și el afectat etc. Și multe alte mărunțișuri. Că astfel ne sunt prezentate. Ca niște bagatele, la o cafea destul de sleită și ea. Acum, în mintea mea, lucrurile stau cam așa: dacă teoria despre oprirea mișcării de excentricitate Chandler este cea corectă atunci înseamnă că toate aceste cutremure, tsunami, explozii vulcanice etc ar putea fi doar încercările planetei de-a se vindeca, de-a se normaliza, de-a se debloca. Asta ca să mă extrag din teoria conspirației. Ori, eventual, încercările noastre disperate de a o debloca, forțând anumite puncte nevralgice, anumite falii sensibile. Asta ca să mă bag la loc în teoria conspirației. Dar, fapt cotidian deja, nu mă / ne lămurește nimeni. Dacă însă teoria cu oprirea mișcării Chandler este una falsă, dacă este doar o perdea de fum, o păcăleală - încă una?! - atunci, înseamnă că altceva sau altcineva provoacă deliberat sau nu aceste transformări planetare. Cine, cum, de ce, în ce scop, în ce mod? Am fost noi anunțați că planeta se transformă, că nu se mai comportă firesc și că timpul însuși se contractă? Am fost. Suntem deci informați. Că e real sau nu, că e normal sau nu, nu mai e treaba noastră, nu? Totul e să nu ne amestecăm în treaba celor care contează. Pe noi, niciodată, nu ne lămurește nimeni. Pentru noi, ghișeul este în permanență închis.
Informată sau neinformată, ceea ce observ eu, alături de toți ceilalți, este că planeta trece prin schimbări dramatice, tragice și nu mi-e clar dacă e o situație naturală sau nu. Mai degrabă, nu. Tocmai având în vedere multitudinea teoriilor științifice, aruncate la paritate cu o paletă extrem de largă de teorii pseudoștiințifice și apocaliptice. Într-o deplină devălmășeală. Se trage în toate direcțiile și din toate direcțiile. Firește, nimeni nu explică până la capăt nimic. În același timp, tragediile omenirii sunt evidente, sunt reale, sunt dese, sunt palpabile. Și, iată, după cum am arătat și în alte materiale postate pe acest blog, devine tot o obișnuință cel puțin stranie și inexplicabilă, tragediile omenirii sunt dinainte anunțate de persoane care știu. Nu știu cum fac ele de știu, dar știu. Iar fiecare teorie a acestor atotștiutoare persoane este prompt acompaniată de teroare.
Astfel, ca să iau un tragic exemplu recent și încă neconsumat pe deplin, și recentul cutremur din Japonia ar fi contribuit la modificarea axei de rotație a Terrei, a geografiei ei, dar și a timpului. Mă întreb că, firește, n-am pe cine altcineva întreba: acest cutremur e o consecință a blocatei mișcări Chandler, dacă e blocată? Sau e o consecință de a debloca mișcarea Chandler? Sau e o încercare tocmai de a bloca mișcarea Chandler? E, de asemenea, o încercare de a provoca tocmai o contracție a timpului că n-are bunul simț s-o facă singur? Sau nu e suficient de sprinten? Sau nu e suficient de leneș? Sau e doar un experiment HAARP scăpat de sub control? Sau e doar o aplicație HAARP mult prea bine controlată? Despre asta, deja, am mai scris, nu doresc să agasez pe nimeni. Nici măcar pe mine însămi. Înțeleg. E prea mult. E prea halucinant. E drept. Dar, se vede treaba, nu toată omenirea își petrece timpul la coadă la șomaj sau la bătălia din magazine, pentru reduceri și pentru promoții, ori la citit tabloide și la vizionat scandaluri. Uite că sunt unii care-și bat capul să construiască arme geotectonice, dispozitive HAARP, să contracte timpul, să modifice datele planetei etc. Simultan, le dau, periodic, celorlați, ăia ocupați cu șomajul, cu shoppingul și cu scandalurile, cu supraviețuirea în general, teme apocaliptice de reflecție. Ca să-i țină captivi mental - și-i țin, slavă Domnului! - și, în același timp, ca să-i țină mulțumiți că, iată, a mai trecut o zi și, deziderat suprem, au supraviețuit! Uraaa!
Bine-bine, ura-ura, dar, până la urmă, îmi explică și mie cineva ceva coerent și, dacă se poate, adevărat, în legătură cu situația mișcării de excentricitate Chandler și-a rezonanței Schumann din acest moment? În legătură cu planeta reală și nu cu vreun model imaginat pe calculator? Sau, te pomenești, că ele, mișcarea și rezonanța, nici nu există măcar? Dar planeta, ea există? Dar dispozitivul HAARP, el există? Simt cum recad în fandacsie și în teoria conspirației. Mai bine zis, în teroria conspirației. Și iar, simt nevoia să pun întrebări plictisitoare. Pe scurt, mai ales dacă timpul s-a contractat, pe foarte scurt, de câțiva ani încoace, asistăm la consecințele macabre ale formidabilului concert natural compus spontan de mișcarea Chandler și de rezonanța Schumann? Sau avem privilegiul unui megashow de tip horror, minuțios pus la cale, în care Chandler și Schumann sunt interpretate la HAARP? Pentru răstimpul în care ne mai rotim prin acest Univers, răspunsul mi se pare de-o importanță copleșitoare. Catastrofal de copleșitoare, ca să zic așa. Pentru maniacul din mine, contează nu numai viața în cunoștință de cauză, ci și moartea în cunoștință de cauză. Și tocmai asta e: nimeni nu mă lămurește care e cauza. Mi se spune doar că ea e definitiv pierdută. Of!
