Crim și Crin, sub zodia Calului de Lemn 2

Oculta săltăreață, Crim, Kim, Crin, Călin cel Șerpesc,
offshore-urile de aur și Il Dan-Di-Grande!
Of!




Un fapt e cert: Oculta internațională se află într-un moment dinamic. Nu mai apuci nici să-ți dai cu părerea despre ceva. Despre oarece. Între două îmbucături dintr-un sandviș, blițuiește când în dreapta, când în stânga, când de dreapta, când de stânga, când în Ucraina, când în Crimeea, când în Thailanda, când în Turcia, când în Venezuela etc. Eliberează turistic și condiționat Moldova biometrică, schimbă guverne, falimentează orașe, îmbogățește orașe, dă fonduri europene / internaționale, retrage fonduri europene / internaționale ș.a.m.d. E ceva!... Oricât de energici am fi, Oculta ne vine de hac, e mai săltăreață, este clar, nu-i facem față!
Aveam Crin, aveam Crim, îl avem, iarăși, pe Kim! După ce și-a omorât toate rudele, toți prietenii și toate iubitele, dacă este adevărat ce se vehiculează, profund enervat de fotografia făcută din satelit de către aceeași Ocultă băgăcioasă, Ocultă a disperării noastre generale, fotografie deci a întunericului absolut din Coreea de Nord, pasămite cea mai noapte dintre nopți, Kim a revenit la pasiunea sa mai veche, rachetele. Mă rog, fiecare cu mania lui!... Unii sunt cu mașinuțele.
Crimeea e sub asalt, după cum se și prevedea, după cum și explicam în materialul anterior. Se pun steaguri, se scot steaguri - aici, situația ne amintește și de UDMR et comp. - vin avioane, pleacă avioane, vin tancuri, pleacă tancuri, se dau declarații, se lansează amenințări, sunt destituiți unii oameni, sunt numiți alți oameni, se evacuează clădiri, se ocupă iarăși, se cer și se oferă, foarte important, bani, cât mai mulți bani. S-ar putea crede că a început un nou Război al Crimeei / Crimeii întrucât, după cum bine s-a remarcat, fiecare scrie cum vrea respectiva denumire. Poate chiar se intenționează un nou experiment: destrămarea rapidă a unui stat modern. Un alt vis iubit al Ocultei! Cel puțin, al unei părți din ea. Posibil, secțiunea ”Coșmaruri Live”. Dacă este așa, s-a ales intenționat un stat din afara UE ca să se constate ce și cum, fără primejdii imediate pentru restul Europei. Ori poate se dorește chiar o intervenție militară europeană, marca Vișegrad. Nu contează poate că ar fi prematur. Dacă armata e gata, s-o testăm! De ce nu, arealul, geografic, politic și etnic, e mai mult decât potrivit pentru componența acelor trupe, încă nebotezate în foc. Dacă nu, poate ne oferă NATO șansa unei noi producții de neuitat, de neimitat și de neegalat. Și, dacă nimic din toate acestea nu se adeverește, putem conta oricum pe ruși și pe setea lor de putere. De la tunuri și biserică, până la absolut orice, nu ezită și nu vor ezita să arunce în ring orice le stă în putere și în dotare. Există tot felul de paralele evidente, parcă înadins căutate: SUA își anunță retragerea trupelor din Afganistan exact atunci când se sărbătoresc / comemorează 25 de ani de la retragerea trupelor sovietice de acolo. În fine, e mult, e greu, e tenebros...
Filma pare însă departe de a fi kanieț. Încă. După lunetiștii de la Kiev, au apărut teroriștii de la Simferopol. După extrema dreaptă, apare extrema stângă. După ucrainenii naționaliști, apar rușii internaționaliști. După oamenii în uniformă, au apărut oamenii fără uniformă. După oamenii cunoscuți, au apărut oamenii necunoscuți. După oamenii cu însemne, au apărut oamenii fără însemne. Itakdale. V-am zis că, păstrând proporțiile, e rețeta sovietică folosită în decembrie 1989, la București / România? V-am zis! Deh, fiecare pasăre pre limba ei piere... Dar va pieri ea oare? Mă întreb: printre actanți, se află și unii dintre experimentații turiști sovietici de la noi, din 1989? Sau niscaiva odrasle, urmași, discipoli? Pesemne. Oricum, aceeași școală.
Ce face Suedia în acest context? Meditează, reflectează, adastă. Tocmai a primit un bobârnac ugandez. Aparent, doar aparent, lăsase Maidanul să-și urmeze destinul său, ne înhățase pe noi ca să ni se taie fondurile europene din moment ce nu ne îngrijim nici de țigani, nici de sistemul de sănătate, exact în această alăturare de termeni, și se repezise, cu o falcă-n cer și una-n pământ, pleașcă, tooocmai în Uganda. Care Uganda numai ce a dat o lege prin care să-i încarcereze pe viață, dacă e posibil, pe homosexuali. Suedia s-a dus să ceară explicații, ce mai, socoteală în toată regula. Aș dori să fie clar: personal, nu doresc să întemnițez deloc, pe nimeni. Însă, mărturisesc, a fost distractivă reacția conducătorului ugandez care și-a motivat gestul ca fiind inspirat exact de un studiu suedez, de la măreața Karolinska. Studiul cu pricina demonstrează că oamenii nu se nasc homosexuali, ci devin astfel. Ca atare, Uganda și ugandezii săi au decis izolarea pour toujours a respectivilor gays. Ce replică ar mai fi putut avea delegația suedeză?! Nici măcar una! A fost șah-mat! Și, din partea cui! Din partea Ugandei!

Crin duce și el micul său război. Aproape la fel. Mai puțin lunetiștii, mai puțin teroriștii cu sau fără însemne. Se negociază totul. Declarațiile se țin lanț, cancelariile sunt unite de un adevărat fir roșu, și nu al Mărțișorului, se cer și se oferă muuuuulți bani, se cer și se oferă tot felul de posturi, job-uri, funcții, sinecuri, alocații, pensii alimentare, ajutoare pentru handicapul pierderii unui post de demnitar. Mai ales, probabil, se negociază febril libertăți, dosare, brățări electronice, arest la domiciliu, pedeapsă în regim deschis, pedeapsă în regim închis, granițe libere, granițe închise, conturi intangibile, conturi blocate etc. Se arată pisica. Zilele acestea, se plânge mult. Plângem și noi: iar ne-am trezit cu ungurii pe cap?! IAR?! De Mărțișor?! De Merțișeor?! Se vede treaba că da! Că tot venise vorba... Crin și Viorel ne-au făcut-o! Și nu numai ei! Judecând după unele efecte, întreaga tărășenie a spargerii monolitului USL ar putea fi suspectată a nu fi fost decât o șmecherie uneltită în detaliu de absolut toți cei aflați la conducere în acest moment. Din interiorul țării, dar și din exteriorul ei. Cum să facem noi oare să reajungă ungurii la guvernare?! Iete așa! Să nu cumva să rateze bieții de ei alegerile europarlamentare! Dar eficiente mai sunt agenturilii astea care acționează pe la noi! Sau sunt românii de la conducere prea proști? Sau sunt șantajabili? Sau sunt recrutați / recrutabili de către cine nu trebuie? De către cine nu ne trebuie nouă, dar le trebuie altora? Sau, toate acestea la un loc? Fie și numai pentru ce s-a întâmplat la recentul meci de hochei, și acceptarea intrării la guvernare cu acești indivizi reprezintă trădare de țară! UDMR, zisă și ”Limba cântarului”! Scârț și pârț! Plictisitoare mai sunt și aceste sechele staliniste!... Ce sechele! Adevărate păduchelnițe!
Și nu, nu ajungeau doar Crim, Crin și Kim! Nu! Îl avem și pe Călin! Dezamăgitor, într-adevăr! Sau poate că nu chiar! Deloc, aș spune! Dacă ne amintim de unele gesturi, de unele semnături, de unele uneltiri, de unele hotărâri, poate că nu e chiar așa neașteptat, poate că nu e chiar așa dezamăgitor. În postarea anterioară, tocmai am întrebat despre soarta petrolului din Marea Neagră, din zona Insulei Șerpilor. Parcă în perioada lu' Manechin - Fire din neveste, a cam fost dat pe sub mână unor așa-ziși canadieni. Onorabili, desigur! Ca toți occidentalii! Numai esticii sunt total corupți, se știe! Dar măcar esticii, corupți sau nu, sunt reali. Pe când occidentalii, adesea, nici nu există, sunt inventați ad-hoc. Inventați, neinventați, lor le-a cedat Călin toate drepturile asupra respectivului petrol, fără să întrebe pe nimeni, fără să comunice nimănui, încă înainte să câștige România procesul. Călin cel Șerpesc! Călin cel Șerpesc și offshore-urile de aur! Acesta e numai un exemplu. Mai este dezamăgitor Călin? N-aș prea crede! Dimpotrivă, e consecvent! E în deplină armonie cu dizarmonicul său sine!

Calul de Lemn, în esența sa rară, face bine. E egoist și cinic. Pare să fie rudă cu deja veterana mârțoagă apocaliptică de la Cairo. Mai arogant totuși, mai de anvergură mondială. Deh, o rudă mai bogată... Înțeleg totuși că, anul acesta, ar avea o dilemă. Cromatică. Să fie verde sau să fie albastru? Mda, cochetării de cal de lemn... Uite de ce-i pasă lui! E Calul de Lemn sau sunt frecții la piciorul de lemn?! Lumea vede verde și albastru în fața ochilor și Calul de Lemn nu se poate decide! Să meargă la Simferopol și la Sevastopol că se rezolvă, se face roșu pe loc! Foc și pară!

Ei bine, cu aceștia toți, am înțeles nițeluș cam ce se întâmplă. Ce se întâmplă însă cu domnu' Dan? Cum care domnu' Dan?! Domnu' Dan Diaconescu! N-a dispărut, n-a murit, nu e arestat! Nu! Emite din Italia. Nu e așa cum susțin detractorii din România că și-ar fi încheiat activitatea, cariera și aspirațiile. Nicidecum. Eu îl urmăresc niște minute bune aproape în fiecare seară. Încearcă să aglutineze politic românii din Italia, poate din întreaga diasporă. Are șanse! Davvero! Sunt interesante și intervențiile telefonice ale românilor de acolo. Mulți dintre ei, oameni necăjiți. Dar, și plictisitori. Necazurile altora sunt agasante. Unii dintre ei sunt și cam pisălogi. Ce să-i faci? S-au dus vremurile bune de altădată, alea cu Magda și Tolea Ciumac, Ildiko, Lelia Bratu, domnu' Gigi, dom' Petrică, domnu' Lazarus, Zăvo și atâția alții! Dar, pe bune, cine oare n-a trecut prin televiziunea lu' domnu' Dan?! Pot fi numărați pe degetele de la o singură mână. OTV-ul era trepidant, vesel, imprevizibil, palpitant! Acum, răbdarea domnului Dan, se observă cu ochiul liber, e greu încercată de inerția convorbirilor telefonice. Dacă n-a vorbit cu toate badantele, atunci, n-a vorbit cu niciuna! Ce face însă, până la un punct măcar, nu pare a fi rău deloc. I-a trimis pe români să-și ia cartea de alegător pentru a putea vota în Italia. Au șanse că sunt mulți. În timp, comunitatea ar putea dobândi un statut considerabil mai bun. Acum, nu-i de vină domnu' Dan că el e primul, că, până la el, nu i-a mai trecut nimănui altcuiva ideea prin freză. Pe bune! Iar, dacă o mai fi fost altcineva, iarăși, nu e de vină domnu' Dan că acel altcineva a avut nevoie taman de el pentru a-și atinge obiectivele.

Ce face însă domnu' Dan? La prima vedere, pare să facă bine. Se simte însă că e un stropșor melancolic. Se observă faptul că îi lipsește Bucureștiul.  Când se vede pe sine ca marea surpriză electorală de acasă, îi sclipesc ochișorii! El însă, dacă strânge românii de acolo, poate furniza o surpriza electorală și în Italia. Nu e prost domnu' Dan! Nu e prost deloc! De altfel, când a fost?! Niciodată! Luptă cu ciocoii și lăcrimează când își amintește de modul în care aceștia i-au venit de hac. Pentru un foarte scurt moment. Mai scurt decât unul de publicitate. Se compară cu Evita Peron și Kennedy, se vede, într-un viitor apropiat, stradă ori statuie. Aceasta în faza în care se ia din nou la trântă cu ciocoii și e martir. Există însă și varianta în care, se retrage din politică, stă doar cu fiica lui, o plimbă prin întreaga lume, e fericit. Mai are încă o posibilitate: se retrage din politică, nu stă cu fiica lui, se întoarce la televiziune, o caută pe Elodia, e împlinit. Mai interesantă - aici, l-aș lua în serios! - este opțiunea de vacanță pentru luna mai 2014: să-și ducă tatăl, la cerea expresă a acestuia, fix la Moscova! Pricipiși? Asta da idee de vacanță! Cu preciziune, înainte de europarlamentare! O incursiune la Înalta Stea nu i-ar strica deloc! Un blat cu rușii ar putea fi cheia succesului. Asta era dată așa, pentru cine are urechi fine de auzit fin... Exact din Italia, din fieful KGB-ului plus urmașii.
S-a deșteptat domnu' Dănuț! Bravos! A înțeles cine are pâinea și, mai ales, cuțitul! Sau, mai știi, poate că Înalta Stea i-a mai împlinit dorințele, măcar parțial, și până în prezent!... When you wish upon a star... Pardon! Asta e din Pinocchio, varianta Disney! Am încurcat filmele, poveștile și limbile. Nu în ultimul rând, studiourile de film. Importantissimo! Să nu rătăcim! Bref, și asta e esențial, capital chiar, domnu' Dan n-a pierit, ciocoii și tiranii nu l-au dovedit, și, flancat de Papă, Nași, Kremlin, popor, până la urmă, de partea lui, poate să fie însuși Il Futuro. Magnifico! Di grande! Il Dan! Il Dan-Di-Grande! Maestre, ce-aș mai putea adăuga?! Chapeau! Auguri di forza e coraggio! Sunt fan!

Crim și Crin, sub zodia Calului de Lemn 1

Și Maidan, și Mărgineni?!

Aparent, da. Că asta e Ucraina. Un stat artificial, numit La Mărgineni, în bună măsură, inventat de ruși și de nemți. Acum, se bagă în borș americanii înșiși. Am mai scris despre această mare ”prietenă” a noastră. Am vizitat-o pe la începutul anilor '90. Că Ucraina e totuna cu Rusia, aveau nestrămutată obligație de serviciu să declare toți ghizii care plimbau grupurile de turiști prin Kiev. Vizitând atunci recent independenta Ucraină, am avut probleme ca mai toți jurnaliștii români. De ce? Nu numai pentru că există o importantă minoritate românească acolo care pare să dea frisoane istorice și geopolitice majorității. Ci și pentru că însângeratul decembrie 1989, cu toate consecințele sale, a fost conceput, detaliat și parafat nu doar la Moscova, ci și la Kiev. Mă uit amuzată cum se lamentează anumite personaje de la București, pe tema Ucrainei. Până la urmă, i-a venit rândul să mănânce din aceeași prăjitură otrăvită pe care, acum aproape 25 de ani, le-a servit-o, atât de generos, românilor. E aceeași rețetă, de sorginte sovietică. Și nu numai. Are și iz puternic de American Pie.
Pe de altă parte, nu cu multă vreme în urmă, pe blog, scrisesem despre aterizarea cordialei doamne Nuland, în mijlocul Maidanului, cu tot cu fermecata ei plăsică. Năzdravană plăsică! Pici în cap, tot te ridică! Ești prea sus, atunci, te strică! Desigur, atât călătoarea plăsișoară, cât și doamna însoțitoare și-au făcut datoria. După cum și prevedeam în materialul pe care l-am scris. Ca o paranteză: probabil, nici straniile întâmplări din aceste zile de la București nu sunt complet străine, printre altele, de vizita doamnei cu plăsuță.
Revenind.. Desigur, la Kiev, și-au făcut datoria și alți domni și doamne debarcați prompt, toooocmaaai din Occidentul milos și adânc preocupat-băgat, direct, în brațele manifestanților. De-ar fi să amintim doar nelipsita Suedie. Momentan, e nițeluș ocupată. Teribila chestiune a homosexualilor din Uganda și devastatoarea dramă a țiganilor cerșetori din România îi generează insomnii. Fusese mistuită și de tragedia muncitorilor asupriți de la Soci. Dar, iată ce înseamnă responsabilitatea! Cu atâtea și atâtea megapreocupări și probleme de conștiință, în clipa crucială, Suedia tot a găsit timp și resurse să se afle pe Maidan. Păstrând proporțiile, cam tot așa a fost și în România anului 1989. Și pe la noi, roiau tot felul de străini, sub diverse pretexte. Acum, sunt deplânși morții Ucrainei. Îi deplâng și eu pentru că, în mod sigur, sunt nevinovații care plătesc prețul. Ei, și familiile lor. Dar rețeta moscovito-kieveană de atunci a produs, din păcate, și mai mulți morți în România, plus pagube incalculabile, prejudicii ale căror efecte durează până în ziua de astăzi.
Ce s-a întâmplat de fapt la Kiev? E limpede. A fost și este un război prin procură între Occident și Rusia. S-a profitat de faptul că Putin era nițel ocupat la Soci, că nu dorea să-și facă praf propria investiție financiară și de imagine, respectiv JO,  și s-a trecut abrupt la fapte. Nu e prima dată. Au mai fost războaie prin procură între occidentali și ruși. Istoria secolului XX e plină de astfel de cazuri. Chiar și istoria acestui secol. După cum bine se observă. Să vedem însă cât de departe se va merge în situația Ucrainei. Depinde de cât de mare este miza. Depinde de modul în care va negocia Rusia. De obicei, ea are ceva major de obținut. Dacă obține, devine bucuroasă și prietenoasă. Ca un copil mare. O vreme. Până o apucă iar năbădăile.
Să lăsăm așadar lamentările în exces! Să-i întrebăm mai bine pe ucraineni cum a fost cu așa-zișii sportivi sovietici trimiși să asasineze în România anului 1989! Că tot e vremea sportului. Întregul vodevil însângerat pare că se repetă obsesiv. Pleacă un corupt și apropiații, apare, ca din pălărie, scos de urechi, un alt corupt. Și, desigur, apropiații. Ca să nu se mai înțelegă nimic, Iulia Timoșenko e când omul rușilor, când luptătorul exemplar, naționalist, ”slava-ucrainenist”, antirus până la moarte. Între timp, în Occident, e promovat intens modelul cozii împletite, drept coafura ideală în orice ocazie și, mai ales, în orice impas și în orice marasm. Așa și e! Occidentul salută eliberarea Iuliei, cu tot cu inconfundabila ei coadă. Acum mai mulți ani, pe când eram în Germania, fiica ei, intervievată, în aceste zile, aproape într-un mod evlavios, era acuzată de cercurile occidentale, inclusiv germane, de faptul că ar fi pionul unor rețele de droguri. În prezent, Germania vibrează doar de dorința de a se face utilă cauzei Maidanului și a protagoniștilor lui. Deh, coada împletită face minuni! N-ai ce să-i faci! Dar parcă tot plăsica doamnei Nuland e mai tare! Personal, pariez pe ea!  

Decât să ne lamentăm, mai bine să-i întrebăm pe amicii ucraineni despre tratamentul aplicat permanent comunității românești, despre Combinatul de la Krivoi Rog - România are datorii de plătit pentru hoția ucraineană! - despre scandalurile repetate de la granița noastră, despre Bîstroe, despre traficul vârtos și vânjos de țigări, despre aroganța și violența cu care ni se adresează - amuzant este că, din punct de vedere genetic, foarte mulți dintre ucraineni sunt români slavizați! - despre rakeți, despre mafiile din Vest care îi persecută și-i sclavizează chiar și pe unii români aflați la lucru, în varii țări, despre nava Rostock etc. Însă, în privința petrolului din Marea Neagră, din zona Insulei Șerpilor, proces câștigat sclipitor de către România, după cum se știe, aș propune totuși să ne întrebăm pe noi înșine. Chiar așa?! După marele succes din instanțele europene, ce s-a mai întâmplat cu petrolul respectiv? Amnezie stupefiată! Scandalurile pe carburanți se țin lanț, conducătorii trădători ai României cedând tot ce se poate ceda în favoarea tuturor veneticilor. Nu gratis, bineînțeles! Prin urmare, unde e petrolul șerpesc? Să-l căutăm în coada Iuliei, în plasa doamnei Nuland, în coroana reginei? Unde să-l căutăm? Dar banii? Pe ei, unde să-i căutăm? 

În ceea ce privește Crimeea, aceasta face parte dintr-un joc mai vechi dintre Rusia și Ucraina. Mă refer la timpurile recente și relativ recente. Altminteri, Crimeea a fost, multă vreme, și traco-scitică, dar și românească. Și grecească, și romană, și tătară. Am vizitat Bahcisarai. Stalin lustruise exemplar locul de tătari, ca și de români de altfel. Populația Crimeei era profund ostil antiromânească întrucât așa învățase. Pentru ei, eram doar trădători ai măreței URSS și, firește, ai neprețuitei Moscove. Niște ingrați și atât! Apropo de Crimeea și de tătari: înainte de 1989, se bănuia chiar faptul că reformele dorite și implementate de Gorbaciov erau, nu în ultimul rând, impulsionate de soția sa, Raisa, care provenea exact din zona unde fuseseră deportați tătarii crâmleni, de către Stalin. Fizionomia Raisei părea să susțină din plin această teză. Chiar și numele ei care trimitea atât la Asia, cât și la Rusia.
Rusia a fost cea care i-a cedat Crimeea, Ucrainei. Și, de când a făcut-o, mereu, sunt probleme legate de apartenența peninsulei. Foarte frumoasă, de altfel, am vizitat-o. Constant, sunt scandaluri, chiar și lupte, chiar și ciocniri la Sevastopol. Nu e nimic nou. Nu e nimic uluitor. Doar că, într-adevăr, admit, momentul este delicat. Seamănă într-un fel cu ce se petrecea - întrucât petrecere și era! - acum 23 de ani, când s-a dezmembrat URSS. Bastionul păcii e! Să vedem episodul următor. La urma urmei, Crimeea, cu tot cu Sevastopol, e la Marea Neagră, Soci e și el la Marea Neagră. Tot prin Marea Neagră, se plimbau de curând și niște nave americane. Au plecat? Au rămas? O ipoteză cuceritoare: să nu se bată doar Rusia și Ucraina la Sevastopol, să intre în joc și America. După spectaculoasele jocuri de artificii de la Soci, putem avea o superproducție și la Sevastopol. Chiar! De unde au luat artificiile? De la chinezi? Că putem întinde cazaciocul. Sub chinezeasca zodie a Calului de Lemn. Mult popor, mult popcorn! Ar fi o situație de tip win-win. Pe gustul americanilor.
Nici problema cu fasciștii și cu comuniștii în Ucraina nu e nouă. S-a mai întâmplat și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Că Moscova ține Kievul sub toate presiunile posibile nu e nici asta  o noutate. Stalin i-a înfometat înfiorător pe ucraineni. Și din acest motiv, în timpul războiului, până la un punct măcar, ucrainenii i-au preferat pe nemți. Care nu i-au cruțat nici ei deloc. Așa că și istoria Ucrainei e, ce să zic, destul de veselă! Vai de capul ei, vai de capul lor! Vai de coada lor, împletită sau nu! De pildă, până să apară investitorii străini în România inter alia și pentru a fura pământul - la propriu! - premiera se produsese deja în Ucraina, imediat după dobândirea independenței. După cum am scris, rețeta era sosită de la Moscova și Kiev. Cei desemnați să se îmbogățească acolo vindeau tot. S-a aplicat la literă în tot Estul, inclusiv în România. Astfel, i-a venit rândul la vânzare și cernoziomului ucrainean. De foarte bună calitate, nu putea fi ratat. La începutul anilor '90, trenuri întregi părăseau Ucraina, încărcate cu, probabil, cel mai bun pământ agricol din Europa. Am mai povestit și despre asta. Așa că, n-am nici îndoială, a venit un nou moment de spoliere a Ucrainei. Pentru îndeplinirea obiectivului, este necesară o rotație a cadrelor, după cum se numea în comunism. Poate chiar o oarecare împrospătare a lor. Fenomenul este evident în multe locuri din lume. În mod sigur, pentru a înlesni accesul la cașcaval. Pesemne, mai sunt și alții care s-au plictisit să-și tooooot aștepte rândul la îmbogățire. Șăcălei și hienuțe, poftiți la ospețel! Măcar, să sperăm că noua halchiadă și noua ciolaniadă vor fi mai bine, mai elegant, mai decent cosmetizate. Poate, nădejde slabă, va rămâne ceva și pentru oamenii de rând, după cum le place să spună foștilor oameni de rând îndată ce au senzația că au devenit demnitari cu greutate.
Altminteri, opțiunile ofensive par să rămână toate deschise în Europa momentului. Tocmai m-am întors din Portugalia. PSD-ul lor avea congres, FMI-ul, jovial, le-a recomandat exasperaților portughezi, continuarea unei linii austere, la infinit dacă este posibil, hoții de buzunare, lusitani, într-o grațioasă cârdășie cu țiganii din România, îi ușurau pe turiști de apetisantele lor portofele - îi solicit Suediei o imediată aflare în treabă pe colinele Lisabonei, soldată cu un studiu exhaustivo-pertinent, însoțit de un discurs impertinent! - pretutindeni, la loc de cinste, tronau secera și ciocanul, precum și chemarea impetuoasă la ”Greve Geral!”. Cât despre Estoril, ei bine, acolo, nu mai e viu decât marele cazinou. E complex. E pentru cunoscători.
Dar unde este Crin în toate acestea? Nu știm precis. Tulbure. Ezoteric. Mistic.

N.B. Mă grăbesc să postez. Sper să și reușesc. Am intrat în lumea bună. Ca orice blogger respectabil, am și eu nebunul meu. Acesta, periodic, îmi tot virusează blogul, mi-l tot blochează, tot încearcă să-i reducă expunerea pe net, mă tooot plictisește în fel și chip . Până la urmă însă, mă zbat, dau din coate, cumva, ies la liman. Asta e! Dacă n-am plăsuță fermecată și coadă împletită miraculoasă, mă descurc și eu cum pot! Mă simt chiar flatată, băgată în seamă și importantă. Mă voi strădui să nu-mi iau nasul la purtare. La câtă străduință depune maniacul de serviciu, va fi însă greu. 

1 Poveste de iarnă, fără celulă de criză

Atipic pentru sezon, Baltica nu înghețase încă. Părea că nu-i pasă nici de glaciațiuni, nici de coduri pestrițe, nici de politicieni hieno-lihniți, nici de știriști apucați de streche. Străbătută de lebede estivalo-hibernale, Baltica se visa la tropice. După câteva ierni la rând ” ca din anii '70”, după cum au declarat înșiși localnicii,  în care lumea părea alcătuită exclusiv din fractali de cuarț, din diamante și din cristale - similar cu desenul animat Frozen, iată, filmele nu ne părăsesc nicicând și niciunde - reapariția vikingilor cu coarne și topoare de oțel, cu tot cu niscaiva magi cu puternice rune în frunte părând inevitabilă, în această perioadă deci, și Baltica, dar și noi am fost vizitați doar de o cumsecade verișoară a Crăiesei Zăpezilor. Să ne înțelegem: cumsecade, pentru aceste locuri și pentru aceste moravuri. Adicătelea, n-am mai avut doar de la - 18 grade Celsius în jos, până la - 33, am trăit și experiența unor delicioase valori de - 3, - 5, - 10 grade Celsius. O  singură dată, ne-a surprins un - 20. Am palpitat. Însă termometrul și-a revenit în minți. Și noi. 

Pe scurt, era așa de frumos afară încât, ne-am făcut iluzii. Am crezut că vom scăpa. Eram traumatizați de iernile anterioare. Mă defulasem pe blog postând imagini cu grămezi de zăpadă care, fără exagerare, atingeau și 4-5 m, avâd o durată de viață chiar și de aproximativ 5-6 luni. Singura speranță era că știam deja desfășurarea fenomenului. Urma să fie doar foarte frig și foarte alb. Vine iarna în Suedia. Ce se întâmplă? Nimic special. Plictisitor! Se lansează doar un avertisment prin media, nimeni nu comentează nimic, nici politicienii, nici oamenii din presă nu-și smulg părul din cap. Pur și simplu, mașinile lucrează în permanență. Dau zăpada, curăță acoperișurile blocurilor, aruncă pietricele, și pe carosabil, și pe trotuar, ca să prevină orice eventual derapaj, orice eventuală alunecare. Când grămezile devin cu adevărat uriașe, zăpada mai este transportată și pe terenuri virane de lângă mare unde se formează ghețari ce nu se topesc în totalitate nici până la venirea următoarei ierni. Toate acestea se petrec în Suedia, aci de față, foarte normal, fără isterie, fără nici măcar o discuție oarecare la o cafea amicală. 

Când vine dezghețul, întrucât vine chiar și aici, mașinile trec la fel de normal și strâng pietricelele. Câteva zile, este un pic de praf pentru că respectivele pietricele nu sunt chemate la ordine decât în momentul în care este cert faptul că iarna a plecat și că rânduneaua a adăstat. Desigur, în tot acest timp, apa caldă este clocotită și curge la robinet, iar caloriferele sunt chiar foarte fierbinți. Cireașa de pe tort: căldura nu se plătește, fiind inclusă în chirie, alături de apă, atât rece, cât și caldă. Pare incredibil, știu! Am mai scris și despre toate acestea. Cauza: centralele care reciclează practic orice din Univers. Suedia importă, printre altele, și gunoi pentru ca să-și alimenteze zisele centrale. Din câte știu, oferta suedeză a venit și către România. Bineînțeles, românilor nu li s-a explicat nimic în legătură cu toate avantajele care decurg din ea. Eram într-o vacanță acasă și-am urmărit ce se întâmpla. Voi mai aprofunda tema reciclării gunoiului menajer. 

Să nu mă pierd însă în nămeți... La fel de important ca toate celelalte de mai sus, pe aici, nimeni nu dă la lopată. Doar, prin curtea personală. Pe lângă blocuri, mașinile sunt cele care curăță. Chiar și pe cele mai lăturalnice alei. Povestea cu lopata se aplică în Germania, de exemplu. Acolo, există și obligația cetățenilor de a face curățenie. De când am venit în Suedia, personal, n-am văzut pe nimeni la lopată. Mașinile curăță chiar și în fața ușilor garajelor. Dar, e drept, am mai scris, românilor, pe orice cale, sub orice pretext, trebuie să li se bage în cap cu lopata dacă se poate că ei nu merită nimic, că statul nu le este dator cu nimic, că nu e musai să pretindă nimic, că nu trebuie să aștepte nimic. Că ei sunt nimic.

Prin urmare, să vedem câteva imagini din această iarnă, de la Baltica suedeză...

După cum povesteam, deși era deja programat cosmic să fie iarnă, nu era. Surpriză! În deplină inconștiență, toți ăia care ar fi trebuit să se menajeze, în așteptarea viscolului, pentru a fi apți și dornici să dea la lopată - admițând că perversa modă s-ar fi întins și aici - se plimbau și alergau pe faleză. Un drăgălaș paznic al lumilor - nu prea pare baltic, dar se potrivește că tocmai a început Anul Nou chinezesc - pesemne știa ce urmează să se întâmple. Dar, tăcea ermetic. Aștepta.

Nu ningea, nu ningea, dar iarnă, oficial, deja era. Motiv pentru care lumina scădea dramatic. Până la solstițiul de iarnă. Nici acest fapt nu a surprins pe nimeni. Așa e iarna în Scandinavia. N-a fost nici un talk-show, n-au fost chemați nici astrologii, nici psihologii. Iarna era ca iarna! Lumina fiind cam astfel. Și aceasta doar între orele 10 a.m. și 13 p.m. În zona noastră. Ceva mai la nord, întunericul durează câteva luni. Iată însă o frânturică de lumină de iarnă polară...

Tiens, mai strălucește chiar și soarele! Doar că nu mai are putere și răgaz să-și parcurgă traiectoria completă. Nu se mai ridică în cruce. Un pic doar, deasupra orizontului și, buf, la culcare!

2 Poveste de iarnă, fără celulă de criză

În decembrie, la scurtă vreme după prânz, răsare luna. Nu ne-a dezamăgit și-a continuat să-și facă apariția și în această iarnă. Prompt! Pesemne, și-a dat seama că nu e de glumit cu televizorul. Mai ales că nici problema aselenizării nu e pe deplin elucidată. Ce să mai vorbim despre fața nevăzută?! Așa că, fără cârteli, fără mofturi și fără ifose! După cum se poate observa, de sclipit, luna sclipea, dar de nins, nu ningea! Ioc!

Ei, deodată, luminile au început să fie cu adevărat magice... V-am prevenit doar: paznicul lumilor știa el ce știa!

Eeee?! Și o astfel de frumusețe nesiliconată să nu aibă ea parte nici măcar de o fărâmă de talk-show?! Nici măcar de o bucățică de isterie autentică?! Ce înseamnă să ai ghinion în viață! O vizionează, eventual, numai niște joggeri morocănoși, niște cetățeni taciturni de câte 100 de anișori pe fiecare picior și niște rațe plictisite. Halal!

3 Poveste de iarnă, fără celulă de criză

Și nu era totul! Deși, n-avea disciplinara lopată lângă el, iată ce aștepta paznicul misterios! Cu adevărat, un înțelept și iscusit păzitor al lumilor! Aflate într-o continuă luptă! Uluitoare! Terifiantă! Dialectică multiversală sadea!

Uluitoare și terifiantă! Mă rog... Uluitoare și terifiantă o fi lupta asta a lumilor, ciocnirea asta grandioasă, dar, dacă n-are certificat de conformitate, dacă n-are off-shoriciul gros și doldora, dacă n-are pile, nici în politică, nici în media, dacă n-o bagă nimeni în seamă, rămâne mai anonimă decât o corcodușă amărâtă. Vai de dialectica ei!

4 Poveste de iarnă, fără celulă de criză

Deodată, frenezia cromatică se risipește și, brusc, ninge! Fruuumooooos! Suntem totuși nițeluș îngroziți întrucât habar n-avem ce urmează să ni se întâmple. Nu-și dă nimeni cu părerea! Mai e câte un avertisment de ninsoare, de ger, de polei, dar, cam atât. În Nord, au fost chiar - 42 grade Celsius! Și ce?! Un nou record! Și ce?! E chiar un oarecare viscol! Și ce?! Alergătorii aleargă, cetățenii cetățenesc, rațele se rățoiesc. Zăpada pune stăpânire pe ferestre, pe balcoane, pe ziduri, pe străzi. De pe străzi însă, e alungată prompt de, ați ghicit, mașini, utilaje, agregate, pluguri, freze, motorașe etc. Și nu de, ați ghicit iarăși, lopeți. Cine nu e gata, îl luăm cu lopata! Cam sinistră rima asta, nu vi se pare?! O folosim aproximativ de când ne-am născut. Poate că s-ar impune totuși o psihanaliză la nivel de popor. Vesel popor, vesel egregor!

Chiar și în aceste condiții vitrege, din când în când, soarele tot mai iese din bărlogul său, la luptă dreaptă...

E totuși iarnă... Credem aceasta deși nu se chinuiește nimeni să ne-o dovedească. De pildă, nu se clatină bătut de viscol, sub privirile absolut disperate ale națiunii, nici un reporter caraghios, cutremurat de iminența apocalipsei, cu căciula îndesată pe ochi, cu dinții rânjiți de frig, cu microfonul plin de țurțuri trepidați, crăcanat patetic în nămete, zbierând ca să acopere rafala, în așteptarea atelajului suprem. Cu adevărat, Deus ex machina!... La fel de adevărat însă și: mare e grădina Ta!

Suntem deci deferiți inconștienței fără drept de apel! Reporterii de acasă, oriunde s-ar găsi ei, chiar și cu mințile goale, știu să ne spună precis câte grade sunt de fapt afară dacă bate vântul - nu dacă-l bate pe Vântu / Vîntu! - precum și faptul că așșșșaaaaaa nișșște IERNI nu s-au mai pomenit de sute și mii de ani, mai exact, din anii, eheheheee, '30! Pe bune?! Vă jurați?! Amnezie completă, în privința iernilor mult mai tinere. Extrem de reale. Extrem de dure. În România?! În România! Ni le amintim atât de bine! Unii dintre noi, cel puțin. N-am murit încă toți. Nici noi, nici neuronii. Ghinion! Ghinion în neuron! Mai tăiați delirul globalo-climatologic! 

De altfel, televiziunile noastre par să fi devenit o ilustrare aproape perfectă a filmelor Anchorman 1 și Anchorman 2. Că doar nu era să uităm de cinematografie tocmai acum, în toiul iernii, la gura sobei și în intimitatea gingașă și bucuroasă a unui iglu aproape galactic! Dacă se mai perseverează un pic întru demență, se vor scăpa complet nu numai caii, ci și boii - deși aceștia din urmă par totuși cam numeroși - și, în curând, vom avea nu Moșii de iarnă, ci Eschimoșii de iarnă. Pe Calea Eschimoșilor, desigur.

5 Poveste de iarnă, fără celulă de criză

S-a cernut. S-a așternut. S-a întroienit. S-a liniștit. Peisajul a fost pudrat discret chiar și azi. Populația care n-a plecat încă în Thailanda, în Cipru sau în Tenerife își plimbă insolent și indolent câinii și pisicile. În lesă, ambele categorii de ”cei mai buni prieteni ai omului”. 

Și noi ce facem? Rămânem așa?! Impasibili, în fața urgiei?! Da! E trist, dar da! Concluzia? Simplu: în Suedia, omenetul nu se bate pe contractele de deszăpezire. Ar face-o, desigur, dar, nu poate întrucât i se dă peste bot. Omenetele, prieten cu nămetele! După cum apucasem să scriu în materialul trecut, miza nebuniei sezoniere din România nu o reprezintă DECÂT aceste contracte grase. S-a putut observa limpede și în acest an. Și în Suedia, se fură, ca peste tot, dar, așa, mai din vârful degetelor, mai grațios, nu chiar cu mâna până la cot. Până la urmă, e vorba doar de zăpadă, nu de oala cu smântână. Chiar dacă unii măsoară neaua și o cântăresc de parcă ar fi smântână. Ba chiar, și slănina din pod. 

Curios! După câteva decenii de capitalism de cumetrie, de cuscrie, de nășie, de cârdășie și de curvie,  în România, iarna a devenit un șoc, o obsesie, o depresie. Pe vremea mea, iarna era o tanti simpatică, prietenoasă, care îi bucura pe copii, îi dădea cu săniuța pe derdeluș, îi ducea la patinoar, îi mai dădea și cu albastru-n gât și cu spirt pe spate atunci când răceau, îi îndopa cu banane, portocale, mandarine, bomboane de pom, le citea povești și, bineînțeles, le punea și filme. Acu', nu pare decât o zgripțuroaică haină, aptă doar să le pună tuturor pielea pe băț. În prime time! Live! Then dead! 

Uite, ca să nu mai surprindă și ca să nu mai deruteze, poate are Coana Iarna vreo toană și nu mai vine deloc! Era cât p-aci! Deja, acasă, cu puține zile în urmă, lumea căzuse pradă unui alt val de istericale în legătură cu faptul că salata și ceapa s-au făcut mult prea devreme! De la atâta căldură! De la atâta soare! Sfârșitul lumii! Vor fi trei recolte de salată și ceapă pe an! Sfârșitul lumii din nou! Din ou!

Eeeeei, poate nu mai vine iarna deloc! Ca să se facă patru recolte! Atunci, să vezi nenorocire și jelanie! Nu va fi totuși nimic prin comparație cu buza umflată și mofluză a băieților de la deszăpezire. O întrebare amabil salvatoare: pot fi adaptate respectivele agregate inexistente pe străzi pentru arat, treierat, semănat pe câmp etc.? În acte, presupun că da, pe sume cu adevărat șocante. Atunci, s-a rezolvat! Nu vom mai avea nici un șoc. În afara numerarului, firește. Pentru că, în astfel de impertinente și de stupide tărășenii, doar sumele fraudate sunt și rămân teribil de șocante. Nu buletinele meteo, nu realitatea însăși. 

Dar, dacă iarna își ia totuși lumea în cap și nu ne mai deranjează, să rămânem optimiști, și noi, și olandezii, și ufologii: în aceste circumstanțe tragice, toate cele o mie de recolte românești anuale vor dispărea uluitor de brusc și de inexplicabil, extratereștrii vor fi sigur și total de vină - nu ne păcălesc ei pe noi, noi știm! - iar România va consuma veșnic ardei grași olandeji, veșnici și ei. Ochii telescopici ai națiunii vor rămâne devotat pelicanolizați de televizor și de reporterii îngroziți din el, timp în care - indiferent cât va dura acest timp! - ei, reporterii, vor răcni și vor scrâșni pe întrecute pe tema-șoc-ipoteză-șoc-subiect-șoc a mesajelor misterios încâlcite, venite din viitor, de la aceiași extratereștri becisnici, sub forma cercurilor fără lanuri. Cine oare să le înțeleagă?! Abisal! Fără speranță! Șooooc!!!!