( 3 ) Începutul scremut, scrâșnit și scrântit al amărâtei lumi noi

Meteoritul lui Galilei sau când Lavrov nu răspunde la telefon
Loteria lui Dumnezeu ne dă cu tifla!
Rămânem confuzi și mofluzi


Până la urmă, la Celeabinsk, a căzut ce? Specialiștii  - LOL - anunțaseră că, în ultima clipă, scăpăm de un meteorit, insist, așa a fost definit, meteorit, și, de fapt, ne păștea ( și ) un asteroid. Dacă, ne păștea. Un meteorit sau un meteor? Că nu-i totuna. Sau marele asteroid? Ideea e că, indiferent ce-a fost, la o mustață de 15 minute, ne-a ratat pe noi, ceilalți. Nu, și pe ruși. E adevărat, ei sunt și mai mult decât acomodați cu paranormalul.
În afară de Celeabinsk, se pare că, în ultima vreme, stranii fenomene cerești comparate cu niște autobuze explodate și înflăcărate au mai fost și în Cuba, și în California, și în Japonia, și în Arabia Saudită. Dacă, au fost. Oricum, la Celeabinsk, a avut loc un eveniment serios. Cică, locul a mai fost vizitat de... ceva / cineva. Și doar cu vreo doi ani în urmă. Aparent, ciudate sfere celeste au mai dat târcoale pe acolo și în 2011. E pe net. Pe 15 februarie, de ziua lui Galileo Galilei - altă dată anunțată de o oarecare vreme de către unele calendare conspiraționiste - au fost rănite circa 1200 persoane. Alte 24 000 au căutat acu' în caru' cu fân. Și n-au găsit nimic. Nici o urmă, dar, cu desăvârșire, nici una măcar, a așa-zisului meteorit. S-a dat verdictul: e ca la Tunguska! O fi venit însuși Galilei! O fi intervenit providențial însuși Obelix că, să nu uităm, domnul Depardieu s-a mutat în zonă.
Enfin, când a fost abandonată căutarea, brusc, a apărut pozișoara unei mânuțe de specialist, cu o pietricică neagră între degețele. Iată suprema dovadă a căderii meteoritului! A fost printre noi, ba chiar în capul nostru! Ce înseamnă un specialist adevărat! Cei 24 000 au căutat ca orbeții, asta e, ignoranță și incompetență, ce poți să faci și ce poți să zici, dar a sosit un specialist, un singur specialist și, voilà, punct țintit și punct lovit! Așa că, deși nimeni nu știe ce-a fost la Celeabinsk - sau nu vrea să spună - și, deși nimeni n-a găsit nimic cu adevărat relevant, totuși, prezumtivele fragmente ale meteoritului au început să fie scoase la vânzare. Au apărut deja anunțuri în acest sens.
Bine că, între timp, să nu ne fie de deochi, am traversat binișor aniversarea lui Copernic. Plictisitor, chiar. Pesemne, mahmureala petrecăreților, a adevăraților petrecăreți, de la ziua lui Galilei n-a trecut așa ușor, doar cu hrean și cu muștar. Sunt încă muți. Chestiunea rămâne totuși. Ce-a căzut, bre, la Celeabinsk? La câteva zile doar după testul nuclear nord-coreean. În același timp cu intrarea navelor chinezești în apele teritoriale japoneze. Odată cu activarea programului nuclear chinezesc. La câteva zile după ce, se pare, John Kerry îl căuta - și nu-l găsea! - pe Lavrov - pe unde umbla?! - ca să-i spună oarece despre oarece în directă legătură cu o taină din ceruri. În aceeași zi în care ne dădea, dacă ne dădea, târcoale un asteroid. Imediat, după demisia papei. Și, după fulgerul atât de prompt și de (im) pertinent. La scurtă vreme după depunerea jurământului lui Obama și după toate schimbările de la Casa Albă. Aproape simultan cu anunțul făcut de același Obama despre ”umbrela nucleară americană”, menită să protejeze Japonia, dacă nu se potolește Coreea de Nord. Ori, China. La puțin timp după ce Medvedev, cică, l-a atenționat pe Obama că Rusia face anunțul legat de extratereștri. Lista poate continua.
În Celeabinsk?! Păi, ăsta este un oraș care, încă din anii '40, a dezvoltat programe nucleare ultrasecrete. Plutoniul este parola. Locul este doldora de... mai-bine-nu-întrebăm-și-mai-bine-nu-aflăm. Era în grupul orașelor sovietice închise ermetic pentru străini până în 1992. N-am fost în Celeabinsk. Dar, mi-a fost dat să ajung într-un oraș sovietic similar ca grad de militarizare și de secretizare, imediat după deschiderea sa către lume. Nikolaev, 1992. În gară, nimeni nu vorbea cu nimeni, cu atât mai puțin cu străinii, aceștia erau ocoliți precum ciumații, în mijloacele de transport, localnicii aveau pretenția ca aceiași străini să li se adreseze doar în rusă sau chiar în ucraineană - Nikolaev aparține, acum, Ucrainei - iar călătoria să fie plătită doar în dolari. Așadar, la Celeabinsk, a căzut ce? Și de ce? Sau, eventual, a fost împiedicat să cadă ce? De ce nu mai intră, aici, în discuție. Dacă ar fi avut loc o adevărată coliziune, la ce există în Celeabinsk, nu știu dacă, mai purtam conversația de față. A fost un experiment militar? A fost un OZN? O nouă armă? O nouă făcătură? E vorba despre un parteneriat militar secret între Rusia și America? Tocmai acum, după noua răcire a relațiilor? O nouă încălzire? Adânc, precum Baikalul. Misterios, precum Uralii.

Dar evenimente stranii și provocatoare au loc nu numai la Celeabinsk. E el important, dar, să nu-și ia nasul la purtare! Mai nou, Suedia are cutremure. Mici, e drept. Deși, n-avea. Cică, după unii, de la gheață și zăpadă. Nu că n-ar putea fi. Fără exagerare, în anumite locuri, zăpada din iarna asta, acolo unde a fost îngrămădită, atinge și 5 m. Alte opinii susțin că aceste cutremure sunt începutul sfârșitului - alt început al sfârșitului?! - având legătură de fapt cu metanul arctic. Care, dacă mai crește cantitativ și, pare-se, mai crește, la un moment dat, termină singur orice lucrare și orice afacere în Scandinavia. O teorie asemănătoare cu teoria legată de prezența masivă a hidrogenului sulfurat în Marea Neagră. Dar, deodată, Suedia nu are numai cutremure mici. Are și meteoriți. Cu doar câteva zile înainte de Celeabinsk, Suedia a avut și cutremure, și, hopa, un meteorit. Așa povesteau unii, pe aici. Asta după ce, nu cu multă vreme în urmă, mai avusese încă unul. Așa povesteau alții. Na, să crape Celeabinskul de invidie! Tot Suedia e mai brează!
Până la urmă, meteoriții ăștia sunt reali? În loc să intrăm în centura de castitate a fotonilor, în dimensiunea a patra și ulterior, în dimensiunea a cincea, am intrat în centura de ( ne)siguranță a meteoriților?! Intrăm în dimensiunea a doua, eventual, în prima, ori, chiar, de-a dreptul, în marele nimic? Sau, conform pregătirilor mai mult sau mai puțin secrete din vremea Războiului Rece, trecem la mult așteptatul, mult doritul și mult pregătitul Plan B, Star Wars, Alien Invasion, Blue Beam Show, Deep Impact, Falling Skies etc? Sau chiar etțetera?

Oricum, la Celeabinsk, trebuie să fie o dezamăgire profundă, crâncenă. Sărmanii! Nu numai că s-au ales cu leziuni și cu pagube importante - să ferească Dumnezeu, pe toată lumea! - dar, nici n-au speranță de îmbogățire. Dacă meteoritul ar fi fost real și-ar fi fost găsit, asta ar fi însemnat o sursă importantă de înavuțire. E la modă. Așa că, la omul sărac, nici boii nu trag! Nu s-au ales / ne-am ales cu nimic nici de pe urma asteroidului care, dacă a existat vreodată, tocmai ne-a ratat. Acesta nici nu ne căzuse bine în cap și, deja - omenire josnic obsedată de bani! - fusese evaluat la... 195 miliarde de dolari!!! Loteria lui Dumnezeu, doar în trecere! Dându-ne cu tifla! Lăsându-ne confuzi și mofluzi! Loteria lui Dumnezeu, într-un bolovan?! Chiar așa! Păstrând proporțiile, cam ca în cazul Poruncilor lui Moise! Eeee? Buzițe umflate? Depresie nervoasă? Depresie economică? Să fi căzut asteroidul în capul cui trebuie și să fi găsit bucățile cine trebuie! Lasă, mai bine să ne amintim doar de Poruncile lui Moise!

Dar, pentru că, totuși, nu ne putem abține, așa e omu', nu abandonează niciodată, nu fiți triști, nu disperați, conspiraționiștii sunt generoși! Numai în luna martie, sunt prevăzute 25 de date dubios-alarmante. Practic, toată luna. Așa că, după cum am zis, nu abandonați, nu fiți defetiști, rămâneți în dispozitiv, cu tot cu plasa pentru prins meteoriți, asteroizi, furtuni solare, comete și extratereștri! În scurtele pauze, nu uitați să săpați cu sârg și cu entuziasm. Cum pentru ce? Pentru facerea buncărului, desigur! Ați uitat?!

Bowl, Benz și Sandy, în vremea lui Treișpe

Promisesem că încep cu Super Bowl. Asta e, m-a atras meteoritul! Super Bowl, Mercedes Benz, apocalipsa perpetuă. Acestea sunt elementele. Mercedes Benz și-a făcut o reclamă care nu știu dacă va duce la creșterea vânzărilor, dar, sigur, deja, a dus la enervarea multora. Reclama are toate ingredientele, de la însemne satanice și masonice, până la coduri secrete. Trecând prin ( Prăbușirea Casei ) Usher, dar, și prin morala iluministă, cum că vremea pactului demonic s-a dus, cea a pactului divin a expirat oricum de mult, a venit vremea omului nou și complet eliberat. După cum prea bine se și vede! Lucrând cu materialul clientului, respectiv videoclipul cu pricina pricinoasă, unii au văzut ca primă dată a unei noi amenințări 2 martie 2013 - vedeți, e martie, începe bine! - iar alții, 13 septembrie 2013. Mai sunt și alte supoziții și pariuri. Doar nu se putea rata magia lui treișpe, nu?! E frumos, e cu flăcări, e cu dragoni, e cu șerpi, e cu păsări phoenix, e cu bijuterii și costume oculte, e cu multă sugestionare și cu mult subliminal, e cu mind-control! Mercedes Benz, la ocult infinit!
Și nu doar Mercedes Benz, se vede treaba. Pentru că, la Super Bowl, cică, ar trebui să cânte copiii de la Sandy Hook. Să mă ierte Dumnezeu, ăia morți sau ăia vii? Între timp, misterele locului și ale tragediei de la Sandy Hook se dezvoltă pandemic. S-a ajuns și la afaceri imobiliare legate de conductele de petrol și de gaz, presupun că se va ajunge și la gazul de șist și, la orice altceva, practic, la tot. Pe scurt, la Super Bowl, dacă va avea loc, va cânta cineva. Un cântec de lebădă. Întrucât, urmează să... ceva. Rău. Grav. Fatal. Cică. Dacă, în martie, în septembrie sau altcândva, se pregătește și un atentat după cum tot susțin unii, atunci, toate cele începute la Sandy Hook vor fi isprăvite magistral la Super Bowl. Că eu așa înțeleg întrucât așa mi se sugerează. 

Ideea vehiculată ar fi că, anul acesta, în septembrie, ar putea avea loc un alt nainilevăn. Sau, până atunci. Sau, după. Chiar dacă, nu vom avea deloc. Important e să rămânem treji, racordați, acordați și încordați. În afara reclamei Mercedes Benz, chestiunea a fost deja anticipată de atentatul de la Luvru Lens, asupra tabloului lui Delacroix. Înțeleg că mesajul scris cu markerul era, de fapt, un protest în legătură tot cu același atentat din 9 / 11 2001. Subit, tot ce s-a întâmplat atunci ne preocupă iarăși. De ce oare? Deja, avem un cluster: America, Germania, Franța. Ce s-ar mai poate adăuga? Orice! 

Și de ce nu?! Nici nu s-a retras bine doamna Hillary Clinton și, aflăm următoarele: are tumoră pe creier, orbește, moare, învie și... candidează în 2016! Perfect! Este exact anul în care, după cum am mai scris, oficial, ar trebui ca temuta Chină să devină superputerea economică a lumii. După cum anunța însuși Henry Kissinger odinioară. După cum susține, mai recent, FMI-ul.
Și ne mai mirăm de faptul că au început să circule meteoriții și asteroizii ca fluturii?!

Calul apocaliptic e-n farfurie!
Monsanto, Codex Alimentarius și tigaia radioactivă
Soylent Green își pierde răbdarea...

... că doar, așteaptă încă din anii '70! Cât să mai aștepte?! Răbdărică-răbdărea! Nu mai e mult! Cine e Soylent Green? E greu, e pentru cinefili! Răspunsul. Produsul însă va fi disponibil la scară planetară. Pentru toți cei care vor ști să dea din coadă, la coadă.
Să nu mă rătăcesc însă... Lasagna cu carne de cal / catâr / măgar... Mmmm! Yummy! Nu repet tot ce s-a scris. Firește, n-are sens. Paranteză: nu mă pot împiedica să constat, dacă mai era nevoie, cât de mare este numărul de incompetenți și de răuvoitori din presa românească. Pe când Suedia, de la care pornise scandalul, se retrăgea strategic și ermetic din ochiul urganului, România se arunca singură în foc prin tot felul de materiale prostești. Fără îndoială, comandate și recompensate. Am închis paranteza. Până la urmă, dovezile arată că, în scandalul alimentar la modă, este vorba despre o întreagă suveică infracțională, acoperind întreaga Europă. România nefiind vinovată, dar, cu siguranță, rămânând cu sechele de pe urma acestei tărășenii oribile și îngrijorătoare.
Ce nu se discută, deloc sau aproape spre deloc, este elementul etic. Extrem de grav! Alături de toate celelalte țări, Suedia a minimalizat cât a putut faptul că oamenii nu știu ce mânâncă.  Nu e vorba numai despre carne, e vorba despre orice! Ca și cum nu contează dacă oamenii sunt mințiți. Pentru înșelătorii similare, în mult apreciata Chină, se aplică pedeapsa cu moartea. În civilizata Europă, nu contează dacă oamenii sunt păcăliți și furați. Ca să se adoarmă și mai bine vigilența, s-a bătut darabana numai pe aspectul sănătății produsului. Adică, n-are salmonella, n-are E.coli, e OK. Până la urmă, nici măcar din acest punct de vedere, nu e OK. Întrucât, e drept, ( încă ) nu s-a identificat salmonella, dar a fost sesizată prezența fenilbutazonei, substanță periculoasă pentru sănătate. N-am nici o îndoială, se va face totul pentru convingerea consumatorilor că e chiar un beneficiu să mânânce carne de cal în general și carne de cal cu fenilbutazonă în mod special. Astfel, nu se agravează defel anemia, ci, eventual, se combate activ reumatismul. Deja, se discută despre faptul că e chiar un privilegiu să se consume carne de cal, un animal nobil, curat, ale cărui derivate alimentare n-au colesterol. Așa o fi, nu contest, dar, cred că ar trebui și noi măcar să știm ce cumpărăm și ce mâncăm.
Ce e uimitor în toate acestea?! Chiar nimic. În lumea oglinzilor strâmbe, așa se tranșează dilemele, conflictele, minciunile. Cu carne de cal / catâr / măgar, prezentată drept carne de vită. Sau, fără carne deloc. De asemenea, nu s-a prea povestit că, pentru astfel de produse de mare excepție, se pare că a fost folosită și carne de cal veche de 27 de ani. Din Polonia, se susține. Parcă mai știe cineva?! Foarte bine! Cu atât mai bine, vor susține optimiștii. Era vremea Războiului Rece, controalele erau mai riguroase! Cu cât mai veche este carnea, cu atât mai sigură pentru sănătate! Ca să vezi, căutam calul apocaliptic la Cairo și el era în farfurie!

Vedete ale scandalului par să fie, printre alții, practic, toți europenii, nu cred că a scăpat cineva, în primul rând, marile noastre prietene Marea Britanie și Olanda, țări serioase și de tradiție, cu șoriciul extrem de gros atunci când e vorba să-i certe pe alții și să aibă pretenții de orice fel. Amica Franță răspunde și ea prezent la catalogul infracțiunilor de tot soiul. Ziarele românești, din câte am văzut, au sărit ele primele să acrediteze ideea că România, evident, nu este pregătită pentru UE, că, iată, ce face și cum se prezintă! Păi, constat, chiar așa e! Cu toate talentele ei, importante, nu neg,  România nu pare, totuși, suficient de pregătită pentru banditismul atât de bine organizat și atât de bine împământenit deja pe continentul european. De exemplu, în Germania, marele nostru model, există rețele de magazine care vând produse alimentare expirate, ele știu pe ce bază și cu a cui aprobare, fără a avertiza suplimentar cumpărătorul. Dacă ești străin, în trecere, nefamiliarizat și, grăbit, nu verifici atent eticheta - cum să faci așa ceva?! doar ești în Germania, mama tuturor seriozităților, a tuturor verificărilor, a tuturor legalităților și a tuturor preciziilor, ce mama naibii! - s-ar putea să cumperi mâncare expirată. Foarte expirată, dacă mi se îngăduie exprimarea. Și, atenție, nu neapărat mai ieftină! Aici, e capcana suplimentară și capacul definitiv! Plătești ca să te îmbolnăvești! Ăsta da privilegiu! Nu e cazul să fiu contrazisă că, dau adresa.

Mai mult decât atât, în Suedia, în atât de civilizata Suedie, în toamna trecută, a avut loc un alt scandal. În loc de oxfilé, cea mai scumpă carne de vacă, repet, cea mai scumpă carne de vacă și printre cele mai prețioase feluri de carne, nu își permite oricine să mănânce acest sortiment, în loc de oxfilé, s-a vândut carne de porc... pictată!!! Un fel de Potemkin plus Nicolae Filimon, la pachet! Și, chiar la pachet! Cu fundiță! Așa că Suedia nu poate fi scuzată deoarece, nu e la prima abatere de acest gen. Face profit din tot ce poate. Dar înșelătoria este deplină pentru că, pe etichete, figurează numai ce e corect, ce trebuie să figureze, iar prețurile sunt foarte mari, Suedia fiind o țară scumpă. Și, insist, civilizată! Că așa i s-a dus buhul! Buget de imagine, în manieră americană!
Că, în Suedia, se petrec astfel de lucruri, personal, nu-mi pare surprinzător. În primul rând, pentru că este o țară aproape lipsită de orice supraveghere economică. Pare incredibil, nu? Din păcate, așa e. Protecția consumatorului aproape că nu există. Și, se manifestă ca atare. Nimeni nu informează pe nimeni. Despre nimic. Prin comparație, consumatorul român pare mult mai competent decât cel suedez, dacât cel european în general. În Suedia, nimeni nu controlează pe nimeni. Și nimic. Frecvent, se poate găsi carne înverzită în galantare. Se comercializează multă carne marinată, adică, deocheată întrucât, în acest mod, nu poate fi, de fapt, depistată calitatea ei. Rabatul se aplică rar și parcimonios și, ca atare, marfa se vinde scump deși, este ofilită și mult sub standardele acceptabile. În plus, de multe ori, rarul rabat îi este efectiv furat clientului, de către casier. Dacă respectivul client este atent și apt să-și recalculeze bonul, doar prin discuții aprinse și intransigente, își poate recupera paguba. Pare imposibil? Mi s-a întâmplat de multe ori. Există tentative de furt din partea angajatului de la casă și de 15-20 euro, la o singură cumpărătură. Am transformat coroanele suedeze, pentru a înlesni înțelegerea. Cred că, în curând, voi mai relua serialul Suedia - Pocher la copcă, desigur, continuându-l. Deoarece multe din cele ce se petrec pe aici sunt interesante, nobișnuite și neașteptate.
Revenind, în comerțul suedez, nimeni nu pare să controleze pe nimeni și nimic decât, eventual, dacă sunt  raportate îmbolnăviri. Cum, de pildă, se întâmplă în prezent. S-au îmbolnăvit copii din cauza mâncării în luna ianuarie. Și s-a găsit E.coli în carnea olandeză - tot olandeză?! - abia în luna februarie. Teoretic, aceasta este retrasă de pe piață. De-abia acum, practic, la sfârșitul lui februarie și în urma tuturor acestor scandaluri alimentare. Dacă, va fi retrasă. Se anunță că astfel de alimente merg la biogaz. Pentru încălzire. Parcă știe cineva?! O precizare horror: în ultimii ani și ca urmare a creșterii numărului de incinerări, Suedia ”cochetează” și cu ideea de a se încălzi cu morții arși. Filosofie de banchiză! Soylent Green, în versiune proprie. Momentan.
În definitiv, astfel de produse n-ar fi trebuit să se afle în galantare deloc. Și, culmea, aproape întotdeauna, cu etichete și cu date în regulă. Mereu, în regulă. Deși, evident, nu erau. Așa că, e greu de crezut că, deodată, autoritățile își vin în mințișoare și procedează corect. Cel mai probabil, respectivele produse vor fi retrase, cosmetizate și, reintroduse pe piață. În Suedia sau, în alte țări. Mai mult ca sigur. Ce pretenție se poate avea de la un comerț care afirmă despre sine, aproape cu mândrie, că vinde cel mai prost tip de cârnat din UE? Fără a lua nici un fel de măsuri. Declarația include toate felurile de cârnați suedezi. Repet, e oficial. Mai mult, copiilor, la școală, în multe zone, la masa gratuită, bravo, asta e de bine, li se dau numai acești cârnați, cu sos și cu garnitură. Asta nu mai e de bine, asta e de rău!
Și nu e doar carnea singura vedetă. Ca să dau un singur alt exemplu, am găsit multă ciocolată contrafăcută. Vândută însă la prețuri competitive. Ca să devină invulnerabilă, inexpugnabilă chiar tocmai în fața unor astfel de atacuri alimentare, Suedia nu are decât supermarketuri. Nu are piețe. Pentru o mai eficientă supraveghere, firește. Nu! Nici măcar a taxelor din moment ce foarte multe mari companii suedeze nu-și plătesc temutele și renumitele dări. Spre stupefacția simplului cetățean suedez. Care, n-are încotro, și le plătește. Și acest aspect e tot oficial. Am mai scris și despre el. În privința mâncării, localnicii mai cumpără unele produse de pe la fermieri. Parcă știe cineva ce cumpără?! Toate acestea par bizare? Nu sunt. Așa după există experimentul România, tot astfel există și experimentul Suedia. Plus toate celelalte experimente, la scară mondială.
Puteți fi încântați, am mâncat și lasagna cu carne de cal / catâr / măgar, și oxfilé din carne de porc pictată! Și, cine știe, ce-oi mai fi mâncat?! Acum, porcul din oxfilé nu știu de unde provenea! Dacă însă lasagna era cu carne de cal / catâr / măgar din România, măcar / măgar, mă simt patrioată! Dar, dacă era carne de cal britanic, îndopat cu fenilbutazonă sau carne de cal polonez, din vremea când Solidaritatea de-abia se înființase și urma să vină, la Vatican, Papa Ioan Paul al II-lea?! Ce-i de făcut atunci?! Încă un element: nu cu multă vreme în urmă, Marea Britanie importa măgari de la noi, cu tot cu... vorbitori de limbă română. Ca să poată comunica. În perspectiva abatorului și în cea a unor delicioase preparate? Pesemne. Pe-semne. Că, după cum se observă, nu e vorba doar despre lasagna. Practic, toate preparatele bazate pe carne de vită par să conțină exclusiv carne de cal / catâr / măgar. Dacă așa se pune problema în capitalism, atunci, poate că, n-ar trebui să mai fim așa de supărați pe comunism. 

Mai grave sunt cel puțin alte două aspecte. Esențiale, după părerea mea. Primul: e vorba doar despre o dorință barbară, nesimțită de îmbogățire? Sau, după cum susțineau unii, mâncarea nu mai este suficientă la nivel global? Sau, după cum susțineau alții, ea este mai mult decât îndestulătoare, dar ni se bagă în cap ideea că ea n-ar fi? Și asta doar pentru impunerea unor măsuri dorite de anumite cercuri elitiste? E important. Ar fi bine să primim un răspuns clar.
Al doilea aspect, din câte văd, până în prezent, pare să fi trecut aproape neobservat. El se referă la miza acestor scandaluri alimentare. De ce sunt ele descoperite abia acum? Unele dintre ele funcționează, bine-mersi, de ani întregi. Să fie oare devoalate pentru luarea unor măsuri europene suplimentare? Pentru întărirea UE? Posibil. Dar, nu exclusiv. Pentru că obiectivul poate fi și unul de compromitere a UE, la nivel agroalimentar și nu numai. De ce? Păi, de exemplu, pentru că, din câte înțeleg, s-ar fi dat undă verde uniunii economice libere transatlantice! Ce înseamnă asta? Importuri masive de mâncare și nu numai din America. De pildă, deja, Marea Britanie a anunțat că, după 30 de ani, urmează să cumpere cereale din SUA. Deodată, sunt demarate multiple tratative pentru cumpărare de către europeni a cărnii produse de americani. Atunci să vezi distracție când, ne vor întoarce la situația de acum niște ani în care americanii își goleau sistematic, pe bănuți europeni serioși, străvechile depozite alimentare, inclusiv depozitele NATO!
Dacă piața europeană este compromisă, intervine salvator salvatoarea Americă! Așa e în salvatorul Superman! Chestiunea este că, într-o atare situație, toate barierele de protecție create măcar teoretic de Europa cad. Dar, la urma urmei, se va spune, la ce-au folosit ele?! Uite unde s-a ajuns! Mda. Și... mnu. Pentru că absolut toate mărfurile americane sunt înțesate de hormoni și de tot felul de substanțe interzise, nu numai mâncarea, inclusiv cosmeticalele, detergenții etc. D-aia obezitatea a ajuns atât de gravă și de monstruoasă în America. Așa susțin europenii. Americanii însă afirmă că, după cum se și observă, Europa e marea mașteră, dedată și nărăvită la toate relele. Nu știu dacă vom afla precis rezultatul acestei polemici. Dar, e sigur, dacă toate barierele și controalele cad între UE și SUA, vom vedea fenomene cu adevărat interesante și unice. Se vor amesteca armonios toate hoțiile și toate ororile de pe ambele continente. Va fi glorios! Din precauție măcar, putem să fotografiem pentru albumul personal ultima albină întrucât, se anunță, încep iar dezbateri furtunoase în legătură cu utilizarea sau nonutilizarea, în agricultură, a insecticidelor periculoase. Ca să fim în tendințe, putem să ne comandăm de pe acum farfurii cu marca Monsanto și șervețele pe care să fie trecute toate poruncile noului Codex Alimentarius. Prietenul nostru Codex Alimentarius! Doar toată lumea a aderat la el! Urmările, iată, se văd. Ce standarde, ce controale, ce calitate! Să tipărim deci pe șervețele toate prevederile stipulate în Codex Alimentarius. Măcar, să apucăm să le citim atâta timp cât ne mai permite privirea încețoșată de alergii și de otrăviri. În ceea ce privește tacâmurile, cratițele și tigăile, putem să nu ne facem griji, unii sunt ferm de părere că ele sunt alcătuite deja din metale radioactive. Pe bune! Pare un banc, dar, s-ar putea să nu fie. Că doar metalele radioactive nu puteau fi distruse. Trebuiau și ele să primească o întrebuințare, un nume, un sens, o nouă șansă. În fond, și ele, metalele radioactive, au căzut la datorie în timpul Războiului Rece, nu doar mârțoagele!

Tungstenu' mă-sii de treabă!

Astfel, intrăm într-o nouă fază incitantă a războiului economic mondial. Alături de războiul valutelor. Pentru că, ni se spune, spre asta, ne îndreptăm, ba chiar, am și intrat. Toate valutele stau cu sabia deprecierii gata scoasă din teacă și așteaptă semnalul începerii marii bătălii. Care a și început, dar nu ne-am prins noi. Toate finanțele, dacă nu se mișcă în direcția unei valute extraterestre - e comic, știu, dar circulă și teoria asta - atunci, în mod cert, se deplasează strict în favoarea aurului. Pe care însă, nu mai mizează nimeni. De ce? Deoarece, de multă vreme, lingourile de aur au fost înlocuite cu... tungsten. Așa se jură, cine anume, specialiștii! Cine altcineva?! Tungsten! În suedeză - că tot de la suedezi, ni se trage! - înseamnă, literal, piatră grea. În acest caz, de gât! Aha! Deci, tungstenul a înlocuit, pe șestache, aurul! În condițiile în care, în aceeași nemuritoare Chină, ar fi apărut și o anume împărătească, Madam Wong, capabilă să domnească peste 85 % din rezervele de aur ale lumii. Cine ne informează? Niște specialiști, desigur. În aceste condiții, aflăm că tot ce n-a reușit deja să fure oculta mondială via tranzacții misterioase și, firește, frauduloase, efectuate cu succes până în prezent, ar fi ajuns în mâinile rapace ale chinezilor. Și ale lu' Madam Wong. E ca din benzi desenate? E viața noastră.
Numai că și chinezii, și împărăteasa respectivă au fost păcăliți - acesta pare să fie cuvântul de ordine al zilei în întreaga lume! - și trăiesc un delir colectiv din moment ce, după cum am precizat, aurul ar fi fost deja furat, iar tungstenul i-a luat locul. Astfel, cine a cumpărat deja lingouri de aur, susțin aceiași specialiști, nu numai că nu s-a pus la adăpost deloc, ci, a fost, cum anume, bravo, păcălit - e clar, e modă! - întrucât, pentru fiecare lingou, a plătit aproximativ de cinci ori mai mult decât ar fi trebuit. Că atât face tungstenul, prin comparație cu aurul. Tungstenu' mă-sii ei de treabă! Probabil, știa Germania ce știa, că ea chiar le știe pe toate, din moment ce, doar cu puțină vreme în urmă, dorea să-și repatrieze urgent aurul din America și din Franța. Reconciliere, reconciliere, dar nu pe bază de tungsten!
Eeee, se pare că numai un asteroid cu adevărat boieros mai poate salva finanțele lumii. Data viitoare, propun, să nu-l mai ratăm. Măcar, să nu-i permitem să ne mai rateze. Să reteze niște freze. 

( 2 ) Începutul scremut, scrâșnit și scrântit al amărâtei lumi noi

Papa, bosonul, aliniamentul stelei negre și trăsnetul Noii Ordini Mondiale...
Care, bravo, e tot aia de dinainte!
Sau... cine știe?!...

Aflu că s-ar putea ca, în martie, hodoronc-tronc, să se oprească misteriosul accelerator de la CERN. Dacă, vi-l mai amintiți. S-ar putea să se oprească pentru vreo doi ani. Sau, mai mult. Sau, pentru totdeauna. Sau, deloc. Asta dacă, firește, a funcționat vreodată. Carevasăzică, ne întoarcem în urmă cu niște anișori, în preapocalipsă. Ce să înțelegem? Că, totuși, apocalipsa a avut loc? Că lumea a fost restartată? Că, ne-am împotmolit într-o buclă temporală? Că, am fost făcuți chisăliță de antimateria rezultată la CERN, după cum se tot făcea vorbire, și nu ne-am dat seama? Că, abia acum, vine apocalipsa? Sau că totul, dar absolut totul, nu e decât o imensă păcăleală? Inclusiv bosonul Higgs? Păcăleala boșilor, la adresa proștilor! În definitiv, dacă tot trăim într-o simulare pe computer, într-un univers holografic - după cum ni se tot repetă până la saturație - ne-ar mai putea mira ceva? Oricum, dacă știrea se confirmă, înseamnă că a venit momentul să mai schimbăm holograma. Măcar, în unele detalii. Și asta doar pentru că, peste câteva zile, iar pierdem ocazia să ni se strice, definitiv, proiectorul și să fim declarați expirați. Pour toujours. Se pare că, la o mustață de numai 15 minute, vom fi ratați de un meteorit - another one! - care se tot apropie, făcându-ne cu ochiul. Un meteorit care este încă un semn al încălzirii globale. În acest mod, a fost prezentat de media. Doar meteorit vine de la meteorologie sau invers. Așa e când se încurcă programele, canalele, hologramele și, mai ales, minciunile. Nu în ultimul rând, conspirațiile.
Oricum, o voce misterioasă de undeva, din eterul și din cloroformul netului, ne avertizează insistent că, în maximum 60 de zile, ceva groaznic ni se va întâmpla. Nu cunosc de când a început precis numărătoarea, dar, în mod sigur, e vorba despre 60 de zile. Un fel de Dark Zero Sixty. După ce trecem și de hopurile astea, pe data de 2 aprilie 2013, ne delectăm cu aliniamentul stelei negre. Iar privim nu știu ce gaură neagră direct în pupilă, iar ni se iau și gravitația, și respirația, iar ne trece transpirația. Oricum, dacă scăpăm și în aprilie, nu ne mai salvează nimeni și nimic în noiembrie. Atunci, o cometă mai strălucitoare de zece ori decât luna plină ne face onoarea să ni se arate. Și, presupun, să ne și facă de-o oarecare petrecanie. Suntem însă menajați, încă nu ni se destăinuie ce și cum.
Noi să fim sănătoși, e greu, dar nu imposibil, până atunci, ne rămân furtunile solare care pot să ne pună civilizația pe butuci oricând. Și, desigur, putem conta permanent pe extratereștri! Chiar și domnul Medvedev s-a plictisit și vrea să-i dea în gât. Cine sunt, câți sunt, cum arată, pe unde se ascund. Asta doar dacă - domnul Medvedev are maniere, e curtenitor - domnul Obama n-ar vrea să facă mai întâi el aceste bune oficii. Nu știu însă dacă domnul Obama poate. Din moment ce s-a stabilit destul de riguros faptul că el însuși e extraterestru. Asta dacă, nu e o clonă a unui faraon egiptean. Sau dacă, n-a trecut printr-o operație pe creier că doar i se vede cicatricea. Sare în ochi.
Ideea e că, deși, credeam că apocalipsa ne-a rezolvat și ne-a lăsat, ea, de fapt, continuă. E un perpetuum mobile. Se autoperfecționează. E maniacă, e nevrotică, e psihotică. Oricum, nu scăpăm de ea, e cert!
Până și papa s-a plictisit și-a vrut să ajute încăpățânata apocalipsă. Aproape total. Împlinind, cu mâna sa, profețiile. Deschizând drumul, Armaghedonului. Că doar așa e scris în profețiile cu pricina. Pleacă papa, urmează Armaghedonul! Și asta după ce, deja, ne contrariase, dându-ne a înțelege că există extratereștri, ba chiar, în mod nemilos, ne luase și Crăciunul. Acum, ne lasă orfani de Paști. Când se produce aliniamentul stelei negre. La aproape fix opt ani, după instalarea sa. Atunci, din întâmplare, stăteam în Germania. Și la venire, și la plecare, acest papă a fost unul cu totul special. A fost primul papă german după aproximativ 500 de ani, cam de la Martin Luther încoace. Este primul papă care se retrage după 600 de ani. În Germania, nu s-au bucurat de numirea lui. Nemții erau profund preocupați să scape doar de taxele religioase pe care le plătesc din salariile lor pentru întreținerea catedralelor. În plus, ei, nemții, în măsura în care își mai amintesc de creștinism, și asta, în cazul celor mai mulți, e extrem de vag, se revendică exclusiv de la Martin Luther. Mai mult, în momentul instalării Papei Benedict al XVI-lea, în confuzia religioasă care domină Occidentul în acest moment, Germania nefăcând excepție, mi-a fost dat să întâlnesc și oameni care credeau că doar noi, ca ortodocși, ar trebui să fim interesați de papalitate, nu ei ca protestanți. Că doar papalitatea este și ortodoxă! Poate chiar, numai ortodoxă! Și nu se refereau la dialogul ecumenic. Pur și simplu, chiar credeau, după cum se vehiculează și în filme, că, în afara protestantismului, există numai catolicism. Uimirea mea în fața ignoranței lor era dublată instantaneu de uimirea lor când primeau explicațiile de rigoare. Nu s-ar fi gândit! Ia te uită! În ce lume neobișnuită, trăim! Există și sute de milioane de ortodocși?! Formidabil! Nemaiauzit! Dacă așa stau lucrurile, acum, în modernitate, brusc, din anumite unghiuri, devenea destul de clar cum și de ce, în trecut, au existat atâtea sinistre războaie religioase.
La Vatican, au existat declarații cum că plecarea papei a căzut ca un trăsnet. S-a adeverit pe loc! Ditamai fulgerul s-a repezit în Bazilica Sf. Petru. Asta da sincronicitate! Deși, n-am prea înțeles care era mesajul. Dacă era. E bine că papa s-a retras? E rău că papa s-a retras? E un avertisment? În general? În legătură cu succesorul? Urmează chiar Armaghedonul? Sau e o tot o conspirație, un moment artistico-științifico-religios, o regie, o punere în scenă? Că se poate. Pentru a da greutate momentului. Greu de stabilit. Oricum, retragerea papei - în prima fază, în Palatul Gandolfo, pentru unii, sigur, faptul are legătură cu vrăjitorul Gandalf din poveștile Hobbitului lui Tolkien - retragerea papei deci a inflamat tabăra conspiraționistă care jubilează. S-a adeverit și această informație, vehiculată de mai multă vreme în anumite cercuri. Conform acestei versiuni, toți cei care au uneltit întru provocarea actualei crize și întru instalarea Noii Ordini Mondiale, rând pe rând, părăsesc... părăsesc... părăsesc... Ce-or părăsi! Gandolfo, Gandalf, Gangnam Style! Asta e epoca, iepoca, frate!

Argo, fuck yourself!...
Să învățăm chineză sau coreeană?
Vremuri grele!...
LOL

La capitolul retrageri, să nu pierdem din vedere și plecarea Reginei Beatrix a Olandei. Imediat după apocalipsa mayașo-bilderbergiană? Imediat. Având în vedere, apartenența reginei la respectivul club, e chiaaaar interesant. Și nu e singura plecare incitantă. Carnavalul continuă, măștile rămân, se schimbă protagoniștii. E drept, au trecut 23 de ani de la căderea comunismului. Cei aproximativ 23 de ani sacri, plus-minus, de care are nevoie oculta pentru propria ei devenire și reinventare.
Retrasă a rămas și doamna Hillary Clinton. Să n-o omitem. Până la urmă, e cert, nu ne va spune nimeni ce i s-a întâmplat de fapt. Cu alte cuvinte, și-a băgat, singură-singurică, piciorul în gips sau i-a fost băgat? Cu forța. E pentru cunoscători. În prezent, cu ce știm, cu aia rămânem, e clar, e mai mult chiar, am putea spune că e în clar. Am mai scris deja despre retragerea familiilor Bush și Clinton. Contextul e vast. De la petrol și gaze de șist, până la Osama, Benghazi, Iran etc. Și filmografia aferentă e bogată și diversă. În afară de The Event, deja menționat. Sunt și altele. De la Syriana și până la Fair Game, Promised Land, Dark Zero Thirty sau Argo. Premiatul Argo, că doar se pregătește Ben Affleck să intre în politică. Și că tot se frăsunește chestiunea atacării sau nonatacării Iranului. Asta așa, la prima mână. Numai ce, în ianuarie, în acest context, se vehicula, iarăși, denumirea Benghazi - și nu mirosea a bine - și, țac, a și fost sângerosul atentat din Algeria. Subit, armele proveneau fix din Libia, de la... Benghazi. Așa s-a spus. În plus, toată nenorocirea algeriană a fost pusă în cârca Al-Qaida, la numai câteva zile, după ce se anunțase că aceasta, dacă a existat vreodată, s-a hotărât să se autodesființeze. Dar, nu e de capul ei, nu poate compromite premierele cinematografice după cum i se năzare. Ce soartă ar mai avea un film ca Dark Zero Thirty?! Ca să dau un singur exemplu...
Revenim la filmele de mai sus și, completăm cu tot ce ne mai cade în mână și în raza vizuală. Nici nu mai pomenim despre operațiunea din Mali. Ce să mai spunem?! Să vorbim iar despre obsesia nibireză a aurului - aici, filmele și documentarele abundă inepuizabil! - ori despre obsesia americano-iraniano-nord-coreeană a uraniului?! Să (af)flec(k)ărim despre faptul că, se zvonea, Mali se împrietenise, cam prea strâns, cu onorabila Chină?!  Ca, de altfel, aproape întreaga Africă. În fond, cine n-ar vrea să-i ceară prietenia - așa cum spuneam noi când eram mici - Chinei? Angelina Jolie și Brad Pitt vor să se mute acolo, Celine Dion cântă în limba chineză, cum ar putea să reziste tocmai biata Mali?! Dacă e adevărat, atunci, trebuia să fie ajutată să-și învingă slăbiciunile pentru că, oricât ar fi de simpatică distinsa Chină, nu i se poate permite să înhațe tot continentul african. Întrucât, de câțiva ani încoace, lucrurile se petrec exact așa. În acest sens, de exemplu, Nigeria a deschis deja un parteneriat tumultuos. Și, nu e singura. De altfel, cred că ne aflăm într-o perioadă de răstălmăcire a fostelor revoluții africane de eliberare din secolul XX. Mai precis, foștii coloniști, treptat, într-o formă sau alta, încearcă să-și reia posesiunile. La concurență, cu alți coloniști, recent inventați sau autoinventați. Dacă e bine sau rău, e greu de spus, subiectul fiind gigantic. Vom mai vedea cu toții. Sau doar câți vom rămâne. Și doar dacă, vom mai vedea.
Prin urmare, și doamna Clinton dispare din politică, succesorul John Kerry trebuind să rezolve tot ce i se va da să rezolve. De către cine? De către cine l-a dorit și l-a impus. Paleta obiectivelor e generoasă, de la extratereștri și până la o lume întreagă, pe alertă nucleară. Iarăși?! Iarăși! Vedeți, aveam motive temeinice să nu-l scap din ochi pe grăsuțul nord-coreean. De luni de zile, am tot adus vorba despre el și despre năstrușniciile sale. Până la urmă, nu s-a lăsat! Ne-a tot aburit, ne-a tot zăpăcit, pălării de pai, muzică de acordeon, ursuleți de la grădina zoologică, nostalgii elvețiene, nevastă cântăreață, copil / copii și, de fapt, iată ce avea 'mnealui în cap! Sub pălăria de pai și sub frizura de golf. În această ordine. Testul nuclear! Au dreptate și extratereștrii să nu ni se arate și să ne țină, atent, sub observație. Tocmai acum, după anunțul american de reducere imediată și drastică a arsenalului nuclear propriu! Hai că, exact când pierdusem speranța și credeam că toată conspirația buncărelor, a tunelurilor, a filmelor, a cărților, a blogurilor și a videoclipurilor e deșartă, poate ni se face, totuși, favorul unui război nuclear live! Că, de la ultimul război mondial încoace, numai asta ni s-a arătat și numai asta ni s-a povestit. Baubaul nuclear! Până una alta, ca să nu pierdem situația din vedere, în toată complexitatea ei, s-a mai prăbușit și un acoperiș de la Cernobîl.
Să nu uităm și un alt detaliu: de curând, grăsuțul nord-coreean fusese vizitat chiar de Eric Schmidt și de fiica sa. Aproape imediat, președintele executiv Google, că despre el este vorba, a anunțat că vrea să-și vândă 42 % din acțiuni, un portofoliu important. Către cine? Către Coreea de Nord? Către Coreea de Sud? Atunci să vezi teste nucleare Gangnam Style! Către omniprezenta Chină, anunțată deja de către FMI ca primă superputere a lumii în 2016? Vom mai vedea. Chiar și pe net? În astfel de circumstanțe... Greu de zis. Ușor de interzis.

Între timp, ne-a devenit limpede și de ce-a fost schimbat directorul CIA. Și în acel mod. Am mai scris și despre asta. Până la urmă, n-a venit o tanti al cărei nume era vechiculat și care părea destul de convingătoare. A venit un nene. Și ce nene! Și ce față! Carisma toporului! Filmele pomenite mai sus, alături de altele, direct și indirect, au legătură și ele cu tema. Și cu încă alte două subiecte destul de afine. Acestea ne privesc și pe noi. Într-una dintre povești, protagonist este domnul Aurel Frățilă. În legătură cu acest caz, nu pot decât să-mi exprim mirarea. Mirarea că, în condițiile de apartenență la NATO, îi ajuta pe iranieni. Mirarea că și-a plasat încrederea, cu tot cu secrete, în comunicarea electronică. Și, mai ales, mirarea că a ales ca partener de business un suedez. Pentru comerțul cu arme.  E de neînchipuit! Despre acest subiect, al comerțului cu arme practicat de suedezi, există lămuriri suficiente cred eu chiar și pe blogul meu. Altminteri, în calitate de biet muritor, umil cetățean, blogăraș naiv și pasionat cinefil, tocmai pentru că am menționat filmele de mai sus și, repet, nu sunt singurele, firește, nu l-aș extrăda sub nici o formă. Cum să-l extrădezi spre Guantanamo?! Spre Guantanamo?! Doamne, ferește!

Cealaltă poveste înrudită se referă la scutiadă. Știam că sunt tot felul de fricțiuni, din tot felul de cauze, pricini și motive, pe tema scutului de la Deveselu. M-am mai referit pe blog. Este începutul unui nou mandat la Casa Albă și, firește, se reactivează și subiectul respectiv. Oricum, momentan, la întrebarea directă legată de facerea sau de nefacerea scutului devesel, răspunsul american are unele prudențe și unele ambiguități. Demne de a fi sesizate și luate în calcul. Iar completarea legată de o eventuală imprevizibilitate a României deschide calea tuturor speculațiilor. Și-a tuturor speculanților. Dacă așa stau lucrurile, cei interesați în neamplasarea scutului, indiferent cine sunt ei, ar putea să-și pună toate talentele în valoare pentru ca România chiar să devină imprevizibilă. Și, în consecință, să nu trebuiască să-i mai frece grija scutului americano-oltenesc.

În rest, în America, par să se ia tot felul de hotărâri mai mult decât stranii, ireale aproape, de la arestarea și chiar uciderea cetățenilor americani, fără mandat, fără judecată, și până la utilizarea dronelor împotriva demonstranților, a jurnaliștilor, a activiștilor. Ca să spicuiesc, după cum se spunea cu nițică vreme în urmă, doar câteva dintre bizareriile mai mult decât îngrijorătoare. Adevărate urgii, dacă sunt reale. O gândire malițioasă nu s-ar putea împiedica să nu constate o anumită consonanță, o anume potrivire. Între schimbările produse în echipa de conducere a Americii și, până la urmă, a lumii, și luarea unor decizii șocante precum sunt cele de mai sus. Nu în ultimul rând, aici, ar putea fi încadrat și modul în care președintele Obama este portretizat. Unii s-ar grăbi să adauge și șantajat. S-a dat senzația că s-au folosit toate argumentele și că s-a negociat totul pentru ca, în noul mandat, să ia anumite decizii și să săvârșească anumite fapte. Altminteri, depunerea jurământului prezidențial s-a făcut de ziua lui Martin Luther King, desigur, cu totul altcineva decât Martin Luther. Și după lansarea filmului Lincoln, personaj istoric favorit al președintelui Obama. Dar și după lansarea, mai veche sau mai recentă a tuturor celorlalte filme deja amintite, care, alături de altele, parcă vor să ne dea dimensiunea evenimentelor care urmează. În definitiv, dacă știrile din America sunt complet adevărate, atunci, în mod oficial, președintele Obama ar putea primi puteri nelimitate. Fapt fără precedent. În această situație, ar fi aproape un antipreședinte antiamerican. Ar fi un contrarezultat al unei contraevoluții. Chiar s-ar apropia de modelul Contele de Anticristu'. Să sperăm că-i va dezamăgi pe conspiraționiști, în favoarea păstrării încrederii și a simpatiei cetățenilor americani și numai.
Pentru că, dacă teoriile filonului conspiraționist ar fi probate, nu în ultimul rând, s-ar demonstra și faptul că orice putere, nu numai cea absolută chiar din stadiul inițial, orice putere deci tinde să devină  absolută și să corupă absolut. Să sperăm că nu vom avea, în viață, ghinionul să vizionăm și acest film. Mai mult, să nădăjduim și că superstiția  americană a lui treișpe nu va fi nici ea atât de intens dovedită. Însă, fie și numai după ceea ce se vede sau doar după ceea ce suntem lăsați să vedem, culisele, insinuările și provocările actualului mandat par destul de crâncenele. Norocul nostru că, avem imaginația bogată, stomacul rezistent, nervii tari, plus, fapt deloc neglijabil, avem Cinemateca. Filmele ne ajută mult să mai pricepem oarece din tot ce ni se întâmplă. Nu în ultimul rând, în cazul Sandy Hook, unul dintre evenimentele care, vrând-nevrând, au marcat încheierea vechiului mandat Obama și intrarea în noua perioadă prezidențială.
Odiseea Sandy Hook continuă la modul halucinant. Această derulare în sine spune mult despre tot ceea ce se petrece în America și, în lume, în general. Nebunia pare a fi la ea acasă. Autorul masacrului ba a murit cu o zi înainte de măcel, ba cu trei ani înainte, ba nu a existat deloc, ba el și fratele său sunt una și aceeași persoană, ba nici unul dintre ei n-ar fi cel real, ba n-ar fi defel implicat, ba avea o familie  minunată, ba erau niște psihopați, ba erau bogați, ba erau săraci lipiți și lihniți, ba erau ucigași din tată-n fiu, ba n-ar fi putut omorî nici măcar o muscă, ucigașii fiind de fapt cu totul alții! Oricum, ucigașii cui?! Pentru că, pentru o parte importantă a opiniei publice, e sigur, n-a murit nimeni, toată lumea apare în fotografii moartă doar de râs, toți sunt vii însă, de fapt, au fost răpiți, erau doar actori plătiți, erau închiriați cu ora sau cu viața, noi, cu toții, am fost păcăliți, nefiind nici prima dată și nici ultima, și tot așa. Ba chiar, copiii de la Sandy Hook - dacă există într-adevăr un astfel de loc întrucât nimic nu este ceea ce pare - vii sau morți, că nu se mai știe, vor cânta cică la Super Bowl. Culmea cinismului, a impertinenței și a demenței, au clamat în cor conspiraționiștii. Cel puțin, unii dintre ei. Atenție, nu pot fi ignorați sau evitați pentru că, până una-alta, au avut dreptate. Au crezut și-au susținut cu strășnicie,  printre altele, și faptul că apocalipsa 2012 nu e decât o aiureală. După cum a și fost. Așa că... E greu să  fie contraziși...
Am rămas la Super Bowl. De acolo, o și reiau. În curând. Firește, la o porție de lasagna cu carne de cal, știu, nu mă eschivez, urmează... Alături de multe alte goodies...

( 1 ) Începutul scremut, scrâșnit și scrântit al amărâtei lumi noi

Care, bravo, e tot aia de dinainte!
Sau... cine știe?!...


Poate fi și mai rău? Poate! În acest sens, resursele au fost și au rămas nelimitate! Ce ni s-ar mai putea întâmpla? Am putea fi relocați! Eee?! Cum sună? O astfel de deplasare nici măcar n-ar fi... deplasată. După subtila apocalipsă bilderbergiano-shambalistico-mayașă, vin și tot felul de hărți ale pământului nou. Așa e oculta, pregătită pentru orice, nu e nimeni în stare să o surprindă. Ea însă da și, o face în mod constant. Se surprinde chiar și ea pe ea. Așadar, hărțile pământului nou, care pământ, strict tehnic vorbind, e, fatalitate, identic. Numai așezarea țărilor se schimbă și, periodic, mai apare câte o hartă absurdă și provocatoare. Pesemne, ca să ne obișnuim cu ideea că toate hărțile sunt făcute doar pentru a fi schimbate. Chiar și la modul aberant. E greu cu globalizarea!...
Avem pământul nou, n-avem însă cerul nou deși chemtrails-urile fac și ele tot ce pot. În general, pe bază de aluminiu și nu numai, după unii. După alții, nu e departe clipa când atmosfera terestră va fi modificată cu ajutorul aurului. Asta da alchimie! Mă simt aproape ca pe Nibiru. Apropo de apocalipsă și de cerul nou, Nibiru unde a dispărut? A venit, a trecut, ne-a distrus, ne-a răpit, a plecat?!... Ce face, dom'le, Nibiru? Vreau un răspuns precis. Cerul pare deci a se rezolva și el treptat. Polii însă sunt ceva!...  De-a dreptul, insubordonabili! Li s-a spus doar, limpede, că a trecut perioada de 26 000 de mii de ani, așa că, marș, inversați-vă, nu vor, nenică, și pace! Poli încăpățânați și proști! Situația pare fără soluție și fără leac.
La ce mă refer de fapt? Pe lângă tot felul de alte trăsnăi, pe net, de o vreme, circulă și o hartă amuzantă a lumii în care aproape toate țările sunt relocate după populație. Utopie? Cine știe?! Oricum, subiectul m-a inspirat. Ce s-ar întâmpla cu noi într-o atare situație? Cu un aspect al țării modificat după fantezia și bunul plac al autorilor proiectului Harta - Corabia Nebunilor - posibil, unii dintre ei, deja vecini și prieteni ai noștri - ajungem fix în Africa, lângă Afganistan, Kenya, Slovenia, Burkina Faso, Cuba. Tocmai acum, după ce aveau și cubanezii voie să călătorească, sunt întorși în Africa strămoșească! Măcar o fi gratis? Că, bani de vize, n-au. Li se și cer sume cu adevărat colosale.
Dar, nu rămânem doar în acest club. Ne-am întovărăși în cooperativă și cu Italia, Japonia, ba chiar și cu Marea Britanie! Splendid! Insularii rămân fără insulă, scapă de complexul aferent, devin continentali, cu tot cu mic-dejun, desigur, nițeluș schimbat, dar, se descurcă ei, au fost doar coloniști înrăiți. Au și rămas. Trebuia să vină ea și vremea asta, să fie azvârliți cu totul într-o fostă rezervație de-a lor. Acum, să vedem ce filme despre gloria imperială, vor face! Deși, on second thought, poate că mutarea nu merită osteneala din moment ce Londra, practic, nu mai este locuită de albi. Dacă relocarea Marii Britanii în Africa totuși s-ar produce, ceasul rău, pisica treișpe că tot e treișpe, coșmarul apropierii de români le-ar deveni insuportabil. Partea plină a paharului, scapă însă de bulgari. Temperamentalul Nigel Farage - chiar, e Farage, de la garage sau de la Faraj? că s-ar mai explica sindromul! - pe care, tot în Parlamentul European, Tony Blair, amic și fan al ArcelorMittal - alt rezultat al colonialismului britanic - nu cu mulți ani în urmă, îl acuza de faptul că primește o gălăgie de bani și că știu amândoi asta, după cum știu amândoi și de la cine, doar pentru a sabota construcția europeană - e pe net - Nigel Farage deci ar rămâne fără obiectul muncii și fără munca obiectului. Altminteri, un excelent orator, recunosc. Odată azvârlit în Africa, va mai protesta Nigel Farage, de la garage sau de la Faraj, față de ce anume? Mai ales, în prezența populațiilor din fostele colonii. Pesemne, le va spune că românii care, de regulă, îi ajutau, în fel și chip, pe cei din țările eliberate, cu niște decenii în urmă, erau de fapt niște spoliatori lipsiți de inimă, prin comparație cu britanicii, adevărați eroi civilizatori. Și că, desigur, românii erau cei care le furau amărâților africani ajutoarele sociale, furnizate generos pe plantațiile și în minele aparținând Imperiului Britanic. Exact așa cum procedează, în prezent, și cu milostivii, vulnerabilii și sentimentalii britanici. Acestora, practic, românii le fură bucata de pâine de la gură. Nigel Farage, de la garage sau de la Faraj, nu va recunoaște niciodată faptul că pledoaria sa nesimțită împotriva românilor este doar la comanda unor mafii, la comanda unor interese. Interne și internaționale. Chiar, că veni vorba, n-ar trebui să-i dăm și noi afară pe cei de la ArcelorMittal? Ca să dau doar un exemplu.
În arabă, Faraj, după unii, înseamnă vindecare, remediu, eliberare de durere și de tristețe. Dacă Farage nu vine de la garage, ci de la Faraj, poate Nigel Farage ia notă și, de dragul sensurilor, dar și de dragul comunităților care, în locul albilor, au ajuns să domine Marea Britanie, își mai înnobilează prestatia. Pentru că, altfel, ce înțelegem noi? Că Nigel Farage dorește ca românii și bulgarii să rămână, în eternitate, fără actele normale ale unor cetățeni europeni și, dacă se poate, sclavi pentru foștii sclavi ai britanicilor. Desigur, și pentru puținii, foarte puținii britanici încă existenți. Dincolo de vorbe, se ascunde această mârșăvie, Nigel Farage nefiind singurul care o practică.
Dacă Marea Britanie are temeri legate de vulnerabilități ale propriului sistem social, poate face schimbările dorite și cuvenite fără toată această ridicolă și impertinentă tevatură. Asta e, românii și bulgarii au ratat șansa istorică și marele privilegiu de a fi colonie britanică. Astfel, nu avem cum să concurăm cu indienii, pakistanezii, arabii etc. Înțelegem însă că, jocul nu e terminat, ni se mai dă o șansă, ni se deschide încă perspectiva mai mult decât onorantă a sclaviei. Un fel de reeducare după aruncarea noastră în zona Uniunii Sovietice, nu în ultimul rând, de către minunatul Winston Churchill. Întrucât Nigel Farage ne reproșează și asta, apartenența la comunismul sovietic. Afișând și un dispreț total față de o Românie devenită Mare și datorită eforturilor înțelepte, constante și devotate ale Reginei Maria, englezoaică de altfel.
Nigel Farage nu le spune însă conaționalilor săi, presupun că nici nu a aflat - indiferent dacă este Farage de la garage sau de la Faraj - și că, de exemplu, unii dintre britanici pot avea sânge dacic întrucât o armată provenită din zona noastră a fost cantonată, în vremea Imperiului Roman, la ei în țară. Dacă nu-i place argumentul, atunci, propun, să fie urcat într-un avion, special construit, fără a lua în calcul Efectul Coandă. Pe măsură ce se va apropia de Mama-Gaia, în picaj, până să-l ia gaia, să i se explice pedagogic și de ce aeroportul din București se numește Henri Coandă, cine era Henri Coandă, ce făcea, ce dregea etc. Doar - se află tot pe net - documentele legate de OZN-uri în care numele Coandă apare în contextul secretelor germane legate de acest subiect, respectivele documente deci se găsesc în arhivele britanice și au fost, parțial, recent desecretizate. Dacă Farage, de la garage sau de la Faraj, nu știe încă, atunci, să afle: Henri Coandă a lucrat în Germania, împreună cu savanții de acolo, la proiectele legate de farfuriile zburătoare. Henri Coandă avea mama franțuzoaică din Bretania, adică, din zona unde populația se trage din celții proveniți taman din Marea Britanie. Iar Henri Coandă, printre altele, a locuit chiar și în Marea Britanie, fiind director tehnic al Uzinelor de aviație Bristol unde producea și avioane după proiecte personale. Cât despre farfuriile zburătoare ale secolului XX, acestea își au obârșia în Germania lui Adolf Hitler. Dacă Nigel Farage, de la garage sau de la Faraj, nu știe nici despre Germania și nici despre Adolf Hitler, atunci, să-și întrebe soția nemțoaică. Adolf Hitler și Germania sa sunt marele secret pentru care tot încâlcesc și descâlcesc și iar încâlcesc toți povestea farfuriilor zburătoare și nu numai. Savanții lui Hitler au fost salvați / răpiți de britanici, americani și ruși și așa se explică de ce, subit, după al Doilea Război Mondial, apar, masiv, nostimele farfurioare cu tot apanajul lor. E însă complicat să le explici popoarelor așa ceva, după ce îți bați joc de ele drastic.
Revenind, Henri Coandă a declarat, inclusiv la București, faptul că el a făcut prototipul farfuriei zburătoare. Nu greșea și nu exagera. Documentele ascunse mult timp de britanici, unele furate și din Germania, susțin și confirmă. Așa că domnul Farage, de la garage sau de la Faraj, dacă nu-i agreează pe români, atunci, să călătorească doar cu avioane fără Efectul Coandă. În cazul în care, miraculos, reușește și supraviețuiește, sperăm să-i cadă, lămuritor, o farfurie zburătoare în cap. Am zis! Poate, se luminează, precum s-a luminat și renumitul și onoratul său compatriot Isaac Newton, de la măr. 

Cât despre harta provocatoare, la primul zoom, numai SUA, Yemen, Brazilia și Irlanda nu-și iau catrafusele și nu se mută. De ce? Misterul e profund. Tanzania se alege cu Sfinxul și cu Piramidele. Egiptul își ia primăvara revoluționară și-o amplasează undeva cam prin zona Indoneziei actuale. Spășit și jenat, calul apocaliptic se duce și el, ce să mai facă, firește, cu coada între picioare. Iranul rămâne tot a pain in the ass-ul americanilor care nu pleacă nicăieri, după cum am precizat, dar, nici liniștiți nu stau. Pentru că Iranul ia uraniul de la sursă, nu mai întreabă pe nimeni. Rămâne și cu petrol, pare a fi destinul său implacabil, pentru că, se așază proțap în Nordul Africii. Alături de Mexic și de Mozambic. Operațiunea în Mali se încheie întrucât Mali devine Norvegia și se învecinează cu Madagascar. Cum vor evolua filmele din seria Madagascar?! Suedia pleacă fix în zonele turco-arabe, în sfârșit, dă de soare, de petrol, dar și de nisip. În loc de zăpadă. Parcă nu strică totuși o schimbare oricât de mică. În plus, poate va apuca și ea să facă niște bănuți din petrol, nu numai Norvegia. Mutarea Suediei e aproape logică, populațiile turco-arabe, alături de cele africane, s-au instalat de mult pe terioriul ei. Nu mai rămânea decât să sosească momentul expulzării puținilor suedezi  rămași, cu toții, în vârstă de peste 100 de ani. Spre bucuria acestora, Norvegia rămâne fără petrol întrucât, devine aproximativ central-europeană. Japonia scapă de cutremure și de radiații. Le ia Olanda pe toate. S-a făcut dreptate. Israelul se mută în locul Greciei. La bine, desigur, dar, cum ați fi vrut?! Grecia se mută în Africa, în apropierea noastră. Germania rămâne cu buza umflată. Nu pupă o insulă grecească. În prima fază. Pentru că, se mută în Peninsula Arabică. Ulterior, doar dacă mai vrea, cumpără toate insulele grecești cu petrol cash. Palestinienii își iau fâșia în cap și, devin europeni. Însă, olecuță mai încolo de Grecia-Israel. Se face pace în Orientul Mijlociu. Deși, cu Germania plecată din Europa, cu tot cu banii întregului continent, stabilită în Orientul Mijlociu și cu visul de a avea muuuult petrol și gaz la dispoziție, chiar că nu se mai știe! Rusia trece în locul Chinei și, mângâie Bulgaria pe creștet. Aceasta suspină ușurată. A ajuns acasă. Și așa mai departe.

În locul nostru însă, după cum ziceam, se instalează Haiti. Vestea bună, teritoriul actual rămâne nemodificat. Vestea rea, nu ne unim cu Moldova nici după strămutare. Nici n-am mai găsit Moldova. O mută în Africa și pe ea? Vestea așa și așa, Uzbekistan, Laos și Oman încadrează Haiti. În locul Ungariei, sosește Danemarca. Aici e aici! Să vezi, atunci, dispute teritoriale între Haiti și Danemarca! Să vezi, atunci, demonstrația demonstrației despre care a sosit primul și care a fost mai breaz!
Harta pământului nou care e tot ăla vechi duce Ungaria aproape la ea acasă, în Asia. Cu tot cu Ținutul Secuiesc. Cu tot cu steaguri. Cu tot cu fotbalul fără public și cu porțile închise. Cu tot cu palincă? Greu de spus, depinde de ce se produce prin zonă. Palincă de bambus?! Cu tot cu Budapesta? Greu de spus și asta. Ce-ar fi Budapesta fără Dunăre?! Dunărea și Balatonul rămân, dar în folosința celor de mai sus, Haiti, Danemarca etc. Transilvania rămâne și ea, dar, devine haitiană. Acuma, trecerea de la vrăjile Pirandelor la voodoo va fi lină, nici n-o să se simtă. Doar, am văzut asta cu toții în vremurile de aur ale OTV-ului când, fix la miezul nopții, țigăncile tăiau gâtul tuturor găinilor pe care le înhățau, înecând ecranul în sânge. În jurul bălților patriei care clocoteau de blesteme. Cât despre uzbeci poate, cu o oarecare bunăvoință și cu o deosebită concentrare, să-și mai amintească oarece despre Attila. Asta așa, ca să se păstreze flacăra aprinsă că, vorba aia, ce e rău nu piere.
Oricum, Ungaria nu nimerește prost, la barza chioară, Dumnezeu îi face cuib. Astfel, s-ar învecina cu Indonezia, Nepal, Taiwan, Somalia. Cu tot cu pirați? Hai, că devine interesant! Poate, ne scoatem! Mai bine decât atât, ar urma să se învecineze chiar și cu Elveția. Vom vedea care e mai iute de mână dintre ele. Cum se va înțelege însă Ungaria cu aceste țări? Știm mersul lucrurilor precis. Le va cere tot teritoriul. Cu scandal. Acum, nici n-ar greși prea mult întrucât, zonal, ar fi mult mai aproape de propria-i obârșie. De această dată, ar putea recurge la argumentul primordialității. Elveția își ia cu ea și băncile, și banii? Pentru că, dacă da, atunci, Ungaria sigur îi va cere să-i achite datoria externă, să-i dea sume nerambursabile și credite flexibile. Și dacă îi dă, și dacă nu-i dă, oricum, o va pisa ca să-și ceară iertare pentru că, în decursul istoriei așa cum este ea prezentată exclusiv în manualele ungurești, a asuprit Ungaria din toate punctele de vedere, precum și pentru faptul că nu vorbește maghiara. Nu în ultimul rând, va soma Elveția să le plătească păgubiților din toată lumea contravaloarea biletelor furate de Malev. Că, are de unde. În plus, Elveția și toți ceilalți vecini din zonă vor trebui să urmărească, pe bani proprii, renumitul canal Duna, unde, repet, pe banii lor, vor fi înjurați zi și noapte. Ei vor accepta ca să nu se pună rău cu nărăvașa Paprika deoarece, fapt evident și știut, e într-o ureche și, musai, vor trebui să laude protocolar gulașul și papricașul. Chiar! Ce-ar fi Ungaria fără paprica, papricaș și gulaș?! Dacă reamplasarea o deposedează de valorile naționale? Faptul ar fi deplâns de întreaga omenire. Desigur, în scurtă vreme, toate țările din jurul Ungariei vor avea și o minoritate maghiară oprimată, purtătoare de pașaport maghiar și dornică de unire cu patria-mumă. Și ciumă. Că doar e Pesta. Cât despre Buda, știm cu toții ce e... Pe Buddha / Budha, prefer să-l scriu așa.
În ceea ce privește actualul și străvechiul tupeu maghiar, nu mai e nici o noutate. Noi am greșit în calitate de români, permițând agenturii sovietice sângeros reactivată în decembrie 1989 să reînvie toți strigoii staliniști, inclusiv Regiunea Autonomă Maghiară, inclusiv o formațiune ca UDMR. De ce le permitem ungurilor toate declarațiile nătânge? De ce le permitem tot circul ăsta al steagurilor? De ce le permitem fotbal fără public? Pentru a demonstra că nu sunt în siguranță? Că le facem rău? Parcă un sportiv de-al nostru, Marian Cozma, a fost ucis mișelește în Ungaria! Chiar mâine, 8 februarie, e comemorarea sa, Dumnezeu să-l odihnească! Parcă militari români au fost uciși mișelește, în decembrie 1989, de către unguri! Parcă un român a fost călcat în picioare mișelește de către unguri, în martie 1990, la Târgu-Mureș și, declarat, culmea tupeului, martir maghiar! Parcă ungurii sunt cei care mint constant, cu ticăloșie, pe la toate forurile europene și internaționale! Și nu invers! Niciodată, nu invers! De ce îi lăsăm să ne bage în cap ideea că pot să-și arboreze steagurile pe teritoriul românesc? De ce nu le punem și noi steagul românesc în Ungaria, în locurile cu mulți români? De ce trebuie să prețuim doar noi ”simbolistica” lor? De ce le permitem să cânte ce imn au chef și când au chef? De ce au voie să comemoreze criminali de război și ucigași de români, pe teritoriul nostru? De ce le îngăduim să ne trateze astfel? Aud? De ce? De ce? Pentru ce? Pentru cine? Din cauza cui? N-ar fi cazul să se încheie și acest penibil experiment sadomasochist? Personal, nu l-am gustat niciodată. Sper să nu fiu singura în această situație. Oricum, până și dacă ne mutăm în Africa, ar fi momentul să punem lucrurile la punct. La punctul lor firesc. Fără tras de timp, fără tras mâța de coadă, fără tras de păr, fără trasul spuzei pe turtă, fără tras pe sfoară. Dar și fără tras pe roată.

Postsfârșitul fâsâit al lumii sau Shambaliada irozilor

Tuturor postapocalipticilor, la mulți ani și la mulți bani!


Treișpe, Zeeba și Țeapa de aur


Titlul nu face parte din urare. Dar, să nu ratez prilejul festiv să mă lamentez și eu: n-am avut parte nici de apocalipsa asta! M-am lamentat. Saltul cuantic, l-am ratat, buncărul, l-am sigilat, conservele, nu le-am păpat, ci, le-am păstrat și, m-am integrat. M-am integrat subtil, telepatic și fotonic simultan în a patra și în a cincea dimensiune, respectiv în 4D și în 5D. Că, după cum se vede, doar pe astea, putem conta. M-am integrat, n-am desperat și-am continuat. Filmele au continuat și ele. Că doar n-o fi asta ultima apocalipsă?! Ni s-a spus că întregul Univers / Multivers nu e decât o simulare pe un computer și ăla vechi și hodorogit? Ni s-a spus! Prin urmare, nici nu e uimitor faptul că am ajuns să nu fim decât o simulare a unei simulări simulate de către simulatori. Asta e, atât putem, ăștia suntem, plictisitori chiar și pentru extratereștri. Nu că ei ar fi foarte distractivi! Destul de previzibili, destul de rudimentari, clasificați și răsuflați, ei nu ne mai caută, noi nu-i mai căutăm. Ne-au păcălit scientologii, extratereștrii nu mai vin, asta e, aici și așa, rămânem.
Cum restartarea lumii pare să fi eșuat, iar acceleratorul de particule de la CERN pare să doarmă în șoșoni, nu ne rămâne decât să desăvârșim noi lucrarea, siiinguri-singurei, făcând-o arșice. Pe cine? Pe ea, pe lume, pe mama ei. Ca și până acum. Mai ales că, dacă nu ne-am învrednicit să ne salvăm onoarea prin apocalipsă, ne-am trezit fix în anul 2013. Treișpe! Cât de tipic pentru o omenire ghinionistă! După sfârșitul lumii, să mai vină și 13! Dacă era după ei, americanii - pentru care treișpe e un fel de pisică neagră absolută - se mai trezeau din mahmureala apocaliptică doar în 2014. Aveau și de ce! Dacă au fost însă luzări, s-au trezit doar cu zidul economic în ochi. Cică, au consens fragil de evitare a dezastrului. Să-l întărească întrucât nu vine apocalipsa în fiecare zi, nu e inflație de sfârșituri, nu se tipăresc armaghedoanele ca dolarii, la comandă și în cantități nelimitate. Are și eshatonul pretențiile, regulile, rafinamentele și tabieturile lui. Chiar și perversiunile lui. Vine și pleacă atunci când dorește că are și capricii. Deh, e boier mare!
În aceste circumstanțe, America plus întreaga omenire au rămas cu ochii în soare. Într-acolo, își îndreaptă și ultimele speranțe. Adică, așteaptă cu sufletul la gură niște amărâte de explozii solare care, uluitor, se vor repeta și anul acesta ca la fiecare 11 ani, de fiecare dată, părând o fatalitate teribilă, capabilă să ne extermine că așa nu se mai poate. Dacă nu pot ele, măcar buimacii asteroizi  - bine că nu hemoroizi! - să mai rezolve ceva sau meteoriții - ei sunt penultima nădejde - care, uluitor din nou, apar, în fiecare an, la date fixe,  băgându-ne în toți sperieții, mai rău chiar decât pe primitivii de odinioară. Ultima nădejde sunt înfiorătoarele comete. Bine că, în 2013, avem o terifiantă cometă că, altfel, ce ne făceam deoarece, rămăsesem fără obiectul muncii. În acest generos context al tuturor nenorocirilor indescriptibile, ne-a părăsit și Larry King. Impecabil de potrivit, aș putea spune. Încă din ianuarie 2011, scrisesem în postarea ”Marea Izeebăvire?” că Larry King aștepta o navă extraterestră care să-l ducă pe planeta Zeeba. Cred că dorința i-a fost îndeplinită: nava a venit și ni l-a răpit. Călătorie plăcută! Așteptăm emisiuni captivante! Ce moment mai potrivit putea să-și găsească Larry King pentru propria plecare decât apocalipsa, fie ea și una compromisă?!
Numai ce, o pomenisem aproape cucernic, în finalul materialului anterior, pe doamna Hillary Clinton că aceasta a și dispărut. Aproape de tot. Păstrând proporțiile, asemănător modului în care a dispărut și fostul director CIA. În cazul doamnei Clinton, de la boli misterioase, trecând prin indigestii rabinico-imamice provenite direct din Orientul Mijlociu și până la blestemul Benghazi plus deochiul iranian, au fost vehiculate aproape toate ipotezele. Zeeba părea totuși să nu aibă nici o vină. Dar parcă poți să știi?! Păreau excluse și alte ipoteze cum ar fi eventuala ascundere în tuneluri sau posibila urcare secretă la bordul unei arce, pe sistemul better safe than sorry. Dar, iarăși, parcă poți să știi?!
Până la urmă, ce i s-a întâmplat seamănă nițel și cu serialul The Event, dar oarecum invers, pardon de vorba proastă. Chiar așa! Suedezii poate că știu ei ceva întrucât episodul în care președintele negru este eliminat de către vicele alb, la comanda și în favoarea extratereștrilor, a fost retransmis - pentru a mia oară, vom discuta vreodată și despre televiziunea suedeză și despre nostimadele ei, că tot despre simulări, programe și filme e vorba! - a fost retransmis deci aproape simultan cu îmbolnăvirea doamnei Clinton căreia, firește, îi dorim sănătate. Numai că, în așa-zisa realitate, albul cade secerat, chiar dacă e secretar de stat și doamnă, și supraviețuiește președintele negru. Tot la comanda și în favoarea extratereștrilor? Pesemne. Și omenirea se pomenește cu un alt secretar de stat, în persoana domnului John Kerry. Inițial, acesta nu părea să fie în cărțile imediate.
Cum rămânem? Aparent, strict aparent, rămânem astfel: familia Clinton pare să fie zob, nici familia Bush nu se simte foarte bine, domnul Putin a trecut prin stranii îmbolnăviri, domnul Chavez tot așa, regele Abdullah al Arabiei Saudite suferă și el, președinta Argentinei a avut și ea încercările ei, asta ca să ne referim doar la evenimente recente și să nu intrăm și în alte detalii ori decese. Unii au și sărit să observe că, în mod evident, axa petrolului și a războaielor legate de petrol a fost lovită în plin, în favoarea utilizării energiilor alternative, că trebuia odată și odată să vină și vremea lor.
În acest context, coincidență sau nu, domnului Barack Obama i se arată iar perspectiva să fie declarat bebeluș ilegal kenyan și să i se refuze acordarea deplină a noului mandat la Casa Albă. Dacă nu provine din Hawaii, după cum tot susține și după cum e permanent contrazis cum că ar proveni, atunci toate voturile care i-au fost acordate ar putea fi invalidate pe 8 ianuarie 2013. De ziua lui Elvis Presley. Blue Hawaii... Asta doar dacă nu cumva domnul Obama însuși este păpușarul in charge - deja, a fost lansată în eter și varianta Contele de Anticristu', președinte pe viață - sau, eventual, dacă n-o fi chiar doamna Hillary Clinton însăși mare maestru de ceremonii. Aceasta, în loc să se retragă, agonizând sau refăcându-se prudent și lent, se întoarce subit și în forță, trompetele răsună, se lasă promovată sau chiar se autopromovează, proaspăt externată din spital și transformată adecvat de către extratereștri, fiind optimizată pentru, să zicem, sezonul șapte, episodul 5304, dubla 70, clip 25. Și așa mai departe.
Dar America e plină de surprize că doar e mama tuturor simulărilor și tatăl tuturor filmelor!... Ia uite ce vine și se leagă până ne ia pe toți cu amețeală: Dark Knight Rises, Sandy Hook, John Kerry, Hillary Clinton și multe alte goodies. Domnul John Kerry, noul secretar de stat, e născut în Aurora, Colorado, orașul în care a avut loc, pe 20 iulie 2012, masacrul de la premiera filmului Dark Knight Rises, exact în cinematograful care o găzduia. În filmul cu pricina, pe hartă, era deja pomenit orașul Sandy Hook, Newtown, Connecticut, unde, pe 14 decembrie 2012, urma să aibă loc masacrul de la școală. Promovarea masivă a filmului Dark Knight Rises a început cu un an înainte fix, adică, pe 14 decembrie 2011. În Sandy Hook, Newtown, locuiesc mulți actori, artiști, scriitori. Printre ei, și autoarea celebrei cărți devenită film, trilogia Hunger Games. În respectiva carte / film, sunt uciși copii. Ca și în tragedia copleșitoare care urma să se abată.
Tot în Sandy Hook, orașul masacrului doi, a locuit și Scott Getzinger, angajat de succes pe probleme de recuzită în legătură cu multe producții, printre care și Dark Knight Rises, filmul masacrului unu. Înainte de ambele atacuri, în aprilie 2012, tânărul Scott Getzinger care, în mod ciudat, era conectat la tot ce avea să se întâmple, moare, cică, în aprilie 2012, într-un bizar accident de mașină. Autorul atacului din Aurora și autorul atacului din Sandy Hook, Newtown, par să aibă puncte în comun: tinerețea, coeficientul mare de inteligență, tații care aparțin acelorași instituții financiare de prim rang, dar și foarte controversate - în cazul celui de la Newtown, și fratele, inițial acuzat de masacru, este finanțist - dependența de computere. Având o aparență de programat mental, de candidat manciurian, atacatorul de la Aurora, culmea, studia chiar programarea mentală. Atacatorul de la Sandy Hook avea Asperger. Mama sa, în pofida unei averi considerabile, era o adeptă a teoriilor legate de sfârșitul lumii și de supraviețuire prin orice mijloace. În plus, colecționa arme cu care ea însăși a fost ucisă. Chiar în ajunul așa-zisei apocalipse Maya, creată și întreținută cu atâta minuțiozitate la Hollywood. Astfel, s-a mai pus o dată semnul egalității între arme, religii, computere, nebunie și s-a mai adus un argument greu de combătut în favoarea interzicerii armelor, a apocalipselor  și a computerelor întrucât, în cazul nebuniei, nu prea e nimic de făcut.
Aproape simultan cu atacul de la Sandy Hook, Newtown, Hillary Clinton iese abrupt din scenă, cel puțin pentru moment, fiind înlocuită de John Kerry, născut, după cum am scris, în Aurora, orașul primului atentat, în ziua de 11 decembrie, aproape data exactă a celui de-al doilea atentat, din Newtown. Practic, a primit numirea drept cadou de ziua sa de naștere. Și, să nu uităm, bomboana pe colivă, pe 22 octombrie 2012, chiar înainte de alegeri, America și nu numai era bântuită de absolut devastatorul Uragan Sandy. Hurricane Sandy, Sandy Hook, sounds familiar, rings the bell?... O grămaaaadă de coincidențe! Sau nu.
În vară, am mai scris despre atentatul de la Aurora. Am comentat și atunci, comentez și acum: nici datele, nici denumirile nu sunt întâmplătoare. Alături de alte elemente, asigură succesul cărților, succesul filmelor, succesul legilor, succesul modificărilor, succesul experimentelor, succesul emoțiilor, succesul programării mentale, succesul succesului. Ce s-ar mai putea comenta ori adăuga la alegerea unor denumiri ca Aurora și Newtown pentru desfășurarea unor masacre?! Ce s-ar mai putea spune în plus în legătură cu alăturarea unor termeni ca Dark Knight Rises și Aurora? Nici chiar un Adam, autor de carnagiu într-un loc numit Newtown, nu e deloc lipsit de interes. În plus, în exact logica unei puneri în scenă indiferent cu ce scop, pare evident că și sediile sunt alese cu grija cu care s-ar alege niște altare: un cinematograf și o școală. Cine știe câte taine ne sunt ascunse?! Cine știe dacă ne vor fi vreodată revelate?!
Oricum, având în vedere densitatea copleșitoare de literatură, cinematografie și business, nu e de mirare faptul că americanii înșiși au început să se întrebe dacă nu cumva toate nu sunt decât niște simulări pentru spălarea eficientă a creierelor și pentru implementarea unor legi extrem de impopulare, în SUA, cum ar fi interzicerea deținerii de arme. Sau, dimpotrivă, aparent paradoxal, doar aparent paradoxal, pentru stimularea cumpărării lor întrucât, la prima vedere, exact acesta a fost efectul evenimentelor sus-menționate. Se pare că americanii au cumpărat și mai  abitir arme, amenințându-se, la scară națională, chiar și cu declanșarea războiului. Dacă va fi nevoie.
Unora le-a trecut prin cap până și ideea că Sandy Hook nu e decât un loc închiriat pentru turnarea unui film, un fel de reality show macabru sau nici măcar, de-a dreptul un film pur și simplu, pe un scenariu preexistent bine ticluit, cu actori aflați în zonă, gata pregătiți și, foarte probabil și posibil, remunerați. Așa s-ar putea explica decesul lui Scott Getzinger, din aprilie 2012. Dacă a avut loc. Și dacă a existat un Scott Getzinger. Astfel, dacă a aparținut realității așa cum o înțelege majoritatea omenirii, acesta ar fi avut habar despre cele ce se puneau la cale și, posibil, nu era chiar atât de dispus să țină adevărul doar pentru el și doar pentru câinele lui dacă poseda. Deși, nici în câine, nu mai poți avea încredere în ziua de azi, după cum nu poți avea încredere nici în pisici. Asta s-a putut remarca din plin chiar din biografia pisicii-spion antrenată, costisitor și îndelung, de către CIA în 1966 și ucisă încă din primele secunde ale primei sale misiuni de către un taxi, nu se știe dacă al KGB-ului sau al vreunui emigrant venit de aiurea, poate chiar din URSS. Așa că...
Dacă nu ne rezolvă nici exploziile solare, nici cometele, nici asteroizii, nici meteoriții, nici acceleratorul de particule, atunci, ne punem ultimele speranțe, oricât de firave, în colonizarea altor planete. Nu se știe dacă omul a ajuns pe Lună, dar, în mod suspect, avem informații detaliate și mai mult decât încurajatoare despre planete similare Terrei, situate hăt la capătul Universului. Aflu că, deja, sunt programate călătorii spre Luna despre care ne tot dăm cu părerea și despre care nu știm nimic de fapt, ba chiar, o considerăm o stranie și străveche hologramă. Călătoriile spațiale au prețuri formidabile, dar asta pare să nu fie o problemă, cică, deja, există potențiali clienți lunatici din belșug. Oricum, o firmă de încredere și care își face megareclamă în acest sens este Golden Spike. Fabulos! Dacă e Țeapa de aur, atunci așa să-i rămână numele!




( Nica ) Leonidas, la Termo-pile și votanții din găleată

Bineînțeles că filmele nu s-au oprit. Nici n-au cum să se oprească. Dacă suntem simulați într-o simulare! D-aia, nici discernământul cel mai pronunțat nu mai poate distinge filmul de realitate. Acasă, hardul parcă s-a defectat definitiv, iar softul parcă a fost virusat pentru totdeauna: s-a votat în ziua în care, în 1967, Nicolae Ceaușescu a ajuns șeful statului, iar Parlamentul și Guvernul s-au întronat când, în 1989, a fost detronat același Nicolae Ceaușescu. În mod evident, n-a fost om, a fost egregor sau ceva similar că prea e în tot, în toți, în toate și pe vecie. Egregor?! Imposibil?! În viață, eventual, deși, nici acolo, nu se poate garanta că nu are cum să existe. Mai mult decât posibil însă, la cinematograf. Și cum părem să nu mai ieșim din cinematograf!... Ne asaltează egregorii precum gărgăunii!
Pe când aniversau 23 de ani de acerbă luptă antiromânească, ungurii au fost trimiși să se lămurească dacă sunt partid sau societate culturală sau sereleu-paraleu sau uniune de portofele și de tupeu sau ce-ar mai putea fi ei, pe lumea asta care nu-i merită de nefederalizată ce e. E posibil să înceapă să devină superstițioși. Se gândesc dacă totuși nu există blestemul lui Avram Iancu și al lui Gojdu. Mai pot fi adăugate și alte blesteme. Apropo: sediul UDMR din București este pe strada Avram Iancu! Se mai poate comenta ceva? Nu, dar, dacă nu se poate desființa, se poate muta pe o stradă cu o denumire mai adecvată, cu iz de paprika ori de gulaș. La nevoie - că, despre nevoi, e vorba - aș putea avansa câteva propuneri. Dezinteresat.
E drept, cam așa ar fi arătat, dacă ar fi fost păstrat, filmul inițial, cu și despre UDMR. Pe scurt, plictisitoarea și impertinenta organizație ar fi fost desființată. Cenzura a intervenit însă brutal. Astfel, deși rezultatele evident forțate din noaptea alegerilor arătau limpede că UDMR n-a intrat deloc în Parlament și eu așa cred că a fost, mioriticii au salvat încă o dată baciul ungurean, desigur, spre dezastrul lor personal. Sau, în mod pervers, poate că e vorba chiar despre Myörytza însăși întrucât gura federalizării, a autonomiei și a desființării statului național românesc nu-i mai tace. Bref, în chestiunea ungurească, deși pronia și destinul ne mântuiseră, prin trădare și prostie, ne-am întors fix de unde, rămăsesem înainte de apocalipsă.
Ceilalți ungureni și nemțenii în schimb au intrat pasămite într-o opoziție colico-melancolico-meditativă. Nici o pagubă! Se afirmă romașcanii! Parcă ar fi romulani! Au și astrologi! Foarte trendy! Acum, după eșuarea lamentabilă a apocalipsei, s-au încins iar toate tingirile cu bobi ale tuturor vrăjitoarelor, prezicătorilor și vizionarilor. Nostradamus, Baba-Vanga, Mother Shipton, Pavel Globa și mulți alții, morți, vii, nu importă, semnează iarăși condica. Era să zic și condicuța. Boooring!
Venise vorba însă despre opoziție... Are bani la ciorap și, din punctul ei de vedere, e bine pentru că fondurile europene au mari șanse de a intra în adormire. La urma urmei, după cum s-a și dorit întrucât lupta și străduința pe această temă au fost mari, violente și generale, ocupând aproape întregul an apocaliptic. Ei bine, dacă o fi bine, s-a obținut ce s-a dorit, dacă asta s-a dorit, iar, dacă nu s-a dorit, deși e greu de crezut, oricum, asta s-a obținut! În vara trecută, mi-am expus părerile și convingerile, nu mă mai ostenesc. Prin urmare, banii nu mai vin și, dacă mai erau cumva, par să nu mai fie deloc. La rândul ei, nici măcar viața mondenă nu mai dă senzația că ar mai fi foarte în viață, ca să zic așa,  deoarece toată lumea pare a se fi pus exclusiv pe murit, iar, în afară de moarte, pentru reuniuni, chefuri și festivități, e posibil să nu mai vină decât FMI-ul și Portăreii fără frontiere.
Altminteri, din câte văd, scena a fost ocupată avid și nărăvaș de tot felul de războinici serioși ai întunericului și ai luminii, căliți în crâncena luptă a tuturor infracțiunilor imaginabile și inimaginabile. La un moment dat, tot veneau, și veneau, și iar veneau, și nu se mai opreau, și nu se mai terminau, împreună cu neamurile lor, cu megieșii, cu enoriașii și cu toți minorii aflați în întreținerea de bloc. Norocul  a fost că lăcomia e mare și ciolanul, bine numărat. Așa că, finalmente, s-a închis ușa în nasul celor rămași pe dinafară și care se îmbulzeau pe scări precum la cea mai recentă busculiadă-ciolaniadă istorică, aia de acum 23 de ani. În prezent, noii și vechii atleți ai caltaboșiadei s-au tolănit pentru o binemeritată odihnă și îmbogățire, dându-le cu tifla celorlalți la fel de cinstiți, emeriți, aleși,  respectiv linșii-prelinșii de dinainte care, în mare parte, au fost expediați la... nu se știe exact ce, dar, cu siguranță, se va vedea în viitorul apropiat. Oricum, unii dintre ei au rămas la datorie - despre datorii, este și vorba - măcar fie și numai pentru păstrarea și continuarea bunei tradiții. Și a bunei prudențe. Urmează startul pentru înfruntarea, pe viață și pe moarte, în dosare și în mandate grele. Scântei vor ieși din ele. Urmează și fentele, dar și datul peste mâini, inclusiv ghionturile și îmbrâncelile, epurările și ciomăgelile. În pofida misterioaselor teze de cobire și de coabitare, trimise în mod disciplinat tovarășilor diriginți din cancelaria europeană. Bine că există! Altfel, la ce scoatere de ochi și la ce vivisecții s-ar fi dedat și aleșii, și nealeșii!... În afară de libertate fără gratii, scopul suprem al înfruntării: mâna iluzoriei domnițe a fondurilor UE. Nu se va precupeți nimic. Un cent dacă va veni și el se va mangli. E jurat!

În ceea ce mă privește, n-am primit găleată, n-am votat. Și, fără găleată, nici nu mai votez vreodată. Și să fie ea plină cu toate bunătățile - fără speculații mitocănești, dacă se poate! - cu toate bunătățile carevasăzică întrucât, dacă e goală, poartă ghinion. Mă fac și eu om de lumea nouă să fur cloșca de pe ouă, vorba lui Nicolae, nu Ceaușescu, Filimon. Pentru că, la referendumul ăla cu numărul parlamentarilor, am votat. Și, drept rezultat, numărul lor s-a dublat! Vârstele s-au micșorat, practic, unii intrând direct de pe băncile grădiniței. La ordinea zilei, chestiuni devastatoare: care unde, cum și cu cine și-a absolvit plagiatul, care unde, cum și cu cine și-a inventat siviul sau ceveul, de la caz la caz, care unde, cum și cu cine s-a ciocoit. Plus care a mazilit, care a fost mazilit, care a ciordit, care a fost ciordit, care a mardit. Care a fost mardit, eventual, n-a mai venit, dar nu se poate ști sigur niciodată, nici măcar, la votul cu bile sau nu. Cutremurătoare realități și, acum, în prezentul imediat, nu în 2060, când ne asigură domnul Mărmureanu că o să mai fie un cutremur pe care se poate conta, deși, aflăm aproape simultan, el, cutremurul devastator, se poate produce totuși oricând. Doamne, ferește! După cum, de altfel, se și petrece. Mai nou, câteva cutremure pe zi, zgâlțâie patria. De unde nu era nimic la orizont, anul acesta, vor fi 15 pe lună! Sau 25! Sau deloc! Deși, oricum, sunt mici și nu contează! Dar, de fapt, ar trebui să panicheze! Sau nu că, până la urmă, sunt banale! Au intrat și seismologii în conspirații, au fost mituiți, au fost amenințați cu modelul italian, respectiv pușcărie pentru predicții seismologice greșite?! La rigoare, chiar și cu cel sud-african, respectiv pârnaie pentru predicții meteorologice eronate?! Pe stil nou, cutremurele se produc pe comandă?! Sau s-a dat liber la arma tectonică? Sau la altceva? Sau la altcineva? Sau nu s-a cotizat suficient la asigurări?
Țară oropsită! În loc de apocalipsă, a primit Guvern și Parlament, și osânda să meargă înainte! FMI-ul, readus cu atâta strădanie demnă de o cauză mai bună de către Guvernul și Parlamentul de dinainte, trebuie să-și recupereze banii. Mai ales, de la români. Sunt învățați și românii, e învățat și FMI-ul. Că doar evenimentele de acum 23 de ani, printre altele, au fost consecința rambursării datoriei externe până la ultimul sfanț. Trebuie să suferim în eternitate pentru asta.
Între timp, a trecut și ”bestia roșie”, marele ger rusesc, a trecut și ”gogoșarul oțărât”, micul ger bulgăresc, iar brava Turtucaia se pregătește de o invazie economică din partea celor din Hong-Kong! În aceste condiții aproape suprarealiste, ce poate face România altceva decât să meargă înainte?! În loc de cravată de pionier, își pune cravată violetă și înfruntă orice o fi! Dar dacă apocalipsa a avut totuși loc și, nu ne-am prins?! Poate așa o fi fost ea, apocalipsa asta mayașă! Ce pretenții să ai de la niște smulgători de inimi?! Ce imaginație să aibă ei?! 

Oricum, iată-ne după 23 de ani, Brucan a fost contrazis, nu 20, ci 23, se poate răsuci pe oriunde o fi el acum, i-am tras clapa, suntem imprevizibili chiar și pentru un astfel de profet, 23 de ani deja, 23, ei, ei, ei, număr cu adânci implicații și semnificații, dar asta e dintr-un alt film, ideea e că 23 de ani au trecut, noi ne-am trecut, dar nu ne-a trecut... Oricum, Vocea Rusiei, o rudă apropiată a lui Brucan, e cu noi, de curând, ne lămurea în legătură cu faptul că Gorbaciov, alt prieten al popoarelor, ne-a vrut binele și noi nu l-am înțeles. Așa este! După cum și Vocea Rusiei ne vrea binele și noi n-o înțelegem! Așa că, ar mai putea să nu-și mai răcească gura de pomană deoarece, suntem grei de cap! Deși, probabil, ne va plictisi maxim întrucât ăsta e un an greu, de la plata datoriei externe, până la situația Republicii Moldova care se află în fața unor opțiuni majore. Oricum, la rigoare, ne orientăm - că și Vocea Rusiei din Orient vine - și ne descurcăm! În eventualitatea apocalipsei mayașe, o pregătisem deja pe Julie Mayaya, asta în condițiile în care deja îl aveam și pe Edward Maya! Aveam pile! Îl aveam chiar și pe Leonidas la Termopile, ba chiar, la Termo-pile! Poate chiar și la Hidro-pile! L-am avut noi și pe Nica Leon! E drept, lui Leonidas nu i-a fost ușor la Termopile, ba chiar i-a fost fatal!... Dar astea sunt detalii care nu-i impresionează pe adevărații revoluționari!
Revoluționari... Și filme. S-a dus și Sergiu Nicolaescu, Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească! Tot acum, fix la 23 de ani de când, își împlinea visul secret și anume acela de a fi singur pe lume, singurul care conta cel puțin: pe străzi, pe tancuri, în tancuri, în toate sediile conspirate și deconspirate, în ceceu, în veceu, sub gloanțe, în gloanțe, în televiziune, la televiziune, în televizor, la televizor, pe televizor. Restul nu erau decât niște pârdalnici de figuranți care nici nu meritau să-i rostească numele, ori să respire același aer cu el. Atunci, filmele sale se difuzau nonstop. Se va repeta performanța? Aflu că da.

Aventurile lui Obélix în Mordovia sau Orwell à rebours

Coreea de Nord s-a ținut de cuvânt și, în aplauze și în țopăieli, și-a lansat racheta, nu pe 21, ci pe 12 decembrie. Coreea de Sud a înțeles aluzia și se lasă condusă de o doamnă care să încerce un dialog prietenos. Grăsuțul nord-coreean rămâne însă îmbufnat. Și, e și ocupat pentru că, tot naște. Periodic, dușmanii națiunii, tupilați ( încă! ) în Coreea de Sud, anunță obstinat multiplicarea misteriosului grăsuț cu pălărie. E adevărat, mai nasc și alți nord-coreeni fugiți de acasă. Brusc, SUA au anunțat că vor să adopte toți acești copii rătăciți prin lume. Desigur, ipoteza de a-i transforma în agenți este de la bun început complet exclusă. Iar, dacă s-ar pune totuși problema, unde să-i antreneze în calitate de agenți din moment ce Munții Stâncoși s-au mutat la bulgari?!  Posibilitățile s-au redus considerabil. Cred că îi vor face direct oameni de afaceri întrucât, se anunță, dezghețul economic al Coreei de Nord pare iminent. Troznește și bubuie. Asta se întâmplă când apocalipsa oficială și generală nu se ține de cuvânt. În aceste condiții, de ce s-ar ține de cuvânt Coreea de Nord?! Aceasta, până mai ieri, amenința întreaga lume cu o apocalipsă în variantă personală. De la rachete și până la acordeoane, totul părea să fie aruncat în lupta dreaptă. Acum, uite că s-a răzgândit! Totuși, o eventuală schimbare la față a Coreei de Nord s-ar putea să fie un film interesant de vizionat.

Toți finanțiștii rostesc mai degrabă incantații vrăjitorești decât predicții economice. Nimeni nu mai înțelege nimic și, ca atare, repetă obsesiv, hai că, anul ăsta, o să cadă China, e sigur, moartea economică îi bate la ușă, și, implicit, hai că o să intre în colaps și Germania deoarece legături tainice le unesc. Și uite așa, mai trece un an, și nici China, și nici Germania nu pățesc nimic, vrăjile nu le ating, sunt imune.
Nu-i vorbă, nici restul lumii nu e defel constant, peste tot, ba e criză, ba nu e, ba se sparge bula și se ascute lupta de clasă, ba se face liniște mormântală întrucât am intrat drept în postistorie, ba a crescut morbid șomajul, ba e un tsunami al locurilor de muncă, practic, omenirea se scaldă în oferte, dar nu le mai sesizează ea, nu le pricepe, ba suntem idioți, ba suntem geniali, ba suntem sănătoși, ba suntem bolnavi, ba miliardarii s-au îmbogățit, ba au sărăcit, ba suntem fericiți, ba suntem feriți, ba suntem doar răciți, ba suntem rătăciți...

Egiptul rămâne în fierbere, bine că sunt ocupați cu ei înșiși și nu s-au luat încă de Piramide și de Sfinx. Grecia, după cum era de așteptat, a fost salvată. Deși, la ceremonia Nobel de la Oslo, s-a spus că prietenii infideli vor fi înlăturați. Despre cine o fi fost vorba oare? Apropo de ceremonie: a fost invitat să performeze un mic grup din Portugalia, probabil, de pe strada pe care a copilărit, cândva, trist, singur și sărac, domnul Barroso. Grup de criză. Unul dintre interpreți își folosea aproape întregul corp pentru a cânta. Printre altele, își trăgea palme. Mi s-a părut foarte nimerită alegerea unui astfel de concept artistic.

Grecia a fost salvată. În schimb, a fost mustrat Ciprul. Ungaria face efectiv ce-i trece prin cap și este lăsată ca atare, ba chiar încurajată. A primit și niște laude în legătură cu starea economică deși s-ar putea să nu fie cazul. Altfel, nu pare să aibă astâmpăr, unii oficiali maghiari ard drapele israeliene, alții vor să-i dea afară, în pas alergător, pe diplomații sirieni, iar alții măresc pensiile supraviețuitorilor Holocaustului. Nu se mai deslușește ce e la mișto și ce nu. Ceardașul se străduiește să fie derutant. În politică, nu e rău. Nici în economie, după cum se vede, dat fiind că, în pofida laudelor deja pomenite, de pildă, fostul Malev tot n-are banii necesari pe care să-i returneze foștilor săi clienți păgubiți. Dacă nimeni nu se ia de el!...Oare de ce nu se ia nimeni de el?!
Între două erupții vulcanice, Islanda pare să își continue operațiunea de toleranță zero pentru crizele absurde și sinistre impuse de FMI și de restul găștii, băgându-și la închisoare bancherii corupți. Bine că nu-i bagă direct în craterele fumegânde! Dar de ce o fi fugit, în momentul când a fugit, domnul Sima taman în Islanda?! E tainic!
Norvegia nu face parte din UE, dar, o elogiază și o premiază. În același timp, continuă să nu adere, dar, ceartă Marea Britanie pentru că vrea să se retragă. Tocmai acum! În condițiile în care se aude chiar de o posibilă înfrățire între UE și SUA! Asta dacă SUA nu fuzionează economic și monetar cu Mexic și cu onorabila Canadă. E și ăsta un proiect. Poate că UK vrea să se bage în el. Dacă nu se bagă - iarăși! - în Argentina. Am mai scris și despre asta, tot despre axa petrolului, e vorba. Oricum, indiferent de schemă, în mod ciudat, după ceremonia Nobel, desigur, fără nici o legătură, Norvegia s-a trezit cu o puternică epidemie de gripă porcină. Suedia care, tot după cum am mai scris, în urma vaccinării de acum trei ani, s-a procopsit cu o sumedenie de misterioase cazuri de narcolepsie - cele mai multe cazuri de narcolepsie chiar, după numărătoarea răutăcioasă a unora! - de unde, își punea întrebări dramatice pe această temă, s-a și grăbit să jubileze că, iată, ea nu are, acum, probleme similare întrucât respectiva campanie de imunizare a fost mai mult decât eficientă! Carevasăzică, s-a scos dibaci de unde singură se vârâse!

Rusia ne-a anunțat că, până aici, ne-a fost tuturor. De acum, se va implica în orice țară pentru apărarea valorilor democratice, desigur, după cum va crede de cuviință. A făcut vreodată altfel?! Implicarea a și început. Deja, un Vladimir Putin oarecum schimbat, nu mai părea el, pe bune, părea sosia, i-a oferit lui Gérard - alt Gerard, pare să fie vremea lor, noi îl avem și pe Gerard Butler alias Leonidas, că doar e al nostru, al tuturor, viitor ginere național, ce mai, și prin Mădălina Ghenea, dar și prin Leonidas însuși! - lui Gérard Depardieu deci pașaport rusesc, nu pașaport rus, după cum tot scriu ziarele românești,  gândindu-se la Ioan Rus pesemne. Și Depardieu a acceptat bucuros. Ba chiar, l-a și cerut! E tot din filme și cu filme! Să fii francez și să ceri protecția Moscovei și a Kremlinului pentru a scăpa de socialiștii din patria-mumă și pentru a-ți pune la adăpost imensa avere capitalistă!!! E mai mult decât mai mult și decât foarte mult! E peste!
Se repetă și vremurile staliniste oare? Pesemne. Și atunci, s-au dus, plini de entuziasm, direct în URSS, sute de mii de intelectuali occidentali dornici să construiască o societate nouă și, desigur, mai bună și oscioarele le-au rămas pe acolo, risipite prin stepă, tundră și taiga. Ca să nu mai amintim și despre spionii de la Cambridge, de exemplu! Dar, să nu ne pripim întrucât domnul Depardieu - de partea lui Dumnezeu, din partea lui Dumnezeu sau plecarea lui Dumnezeu ș.a.m.d., nume cu semnificații complexe și adânci - probabil, știe ce face, în acest sens, dovezile par să fie multiple. Spre o pildă, poate, încă din leagăn, a fost bine informat deoarece tatăl său a fost comunist. Harașo, nimic extraordinar, au mai fost și alții. În plus, coincidență sau nu, domnul Depardieu l-a jucat, de curând, pe Rasputin. L-au mai jucat și alții. În ultimii ani, proaspătul cetățean rus a cântat cu Gulnara Karimova, numită artistic și Gugușa, fiica dictatorului din Uzbekistan. Faptul e aproape banal, cântă cu ea și Elveția, ba chiar și Suedia, țările, nu vrăjitoarele! Dar Lady Gugușa și Obélix au anunțat și - nu se putea altfel! - unele intenții cinematografice extrem de promițătoare, desigur, în tandem. Și?! Nu sunt nici primii, nici ultimii. Însă, tot în ultimii ani, tovarășul Depardieu s-a declarat și un fervent admirator al lui Ramzan Kadîrov, tânărul președinte cecen de succes, nu știm și dacă de viitor deoarece media de viață e scurtă prin acele locuri. Să nu dramatizăm și, să nu ne repezim să tragem concluzii! Păi, să nu o facem, dar, totuși, e drept, indiferent cum e pusă întrebarea și cum e evitat răspunsul, Gérard Depardieu chiar pare a fi un devotat și consecvent prieten al URSS, al ex-URSS și al viitoarei URSS.
Nu știu dacă era informat însă, în prealabil, și despre amplasarea sa în Republica Mordovia - alt mesaj cu semnificații complexe, ba chiar abisale, moartea care dă viață sau calea morții etc. - precum și despre oportunitatea senzațională de a deveni ministru al culturii peste cele 20 de pușcării de acolo. Că Mordovia cam asta are. Plus niște rubedenii ale finlandezilor, destul de năucite de istorie și de samagon. Pe undeva pe hartă, mai trece și Volga, destul de departe și, oricum, nu știu dacă asta îl poate ajuta pe Depardieu. Poate o Volgă neagră, rămasă la ordin, la raion... S-ar putea să mai fie și să mai și sosească. Să sperăm că nu cu același scop precum odinioară... Trimiterea lui Depardieu în Mordovia amintește nu numai de Obélix, ci și de Tintin că maestrul tot a vrut să se facă și belgian. Dar nu numai! Situația, în afară de aceștia și de Rasputin, bineînțeles, îi invocă, îi impune chiar, prompt și tranșant, direct pe Dostoievski, Amintiri din casa morților, pe Doctor Jivago al lui Pasternak, ori pe Soljenițîn și al său Arhipelag Gulag. Brrrr!
Dacă, după cum se aude, se expatriază și doamna Brigitte Bardot și dacă, vine la braț și cu alți 500 care voiau să plece din Franța socialistă de teama impozitelor, salvându-se - trefantasmagoric și ocinfantasmagoricico!!! - în Rusia capitalistă ( !!!! ) - Orwell poate fi invidios, și pe față, și pe dos, prezentul e mult mai tare! - bugetul marii puteri, repet, capitaliste ( !!!! ) de la Răsărit - hohote de râs și aplauze asurzitoare ! - bugetul rusesc deci se reface mai mult decât mulțumitor. Plus că, de ce nu, are balta pește, se prea poate să se mai contamineze și alții, de prin alte unghere aurite ale planetei. Uite așa, până la urmă, primim nu numai lista bogătașilor, ci și lista agenților și a agenturilor. Măcar la vremea senectuții lor, mai mult sau mai puțin senile.
Prin urmare, ajutată de ștabii și de nababii lumii, că ea însăși era orfelină și în zdrențe, Rusia poate să lase Occidentul să dârdâie de frig și să se bucure de intimitatea opaițului. Și n-ar greși prea mult! În plus - că despre plus, chiar despre foarte mult plus, e și vorba! - Rusia poate să continue să-și conserve intacte bogățiile Siberiei, în așteptarea Polului Nord magnetic. Că și ăla fuge tot într-acolo! Ce întâlnire, scăldată în caviar beluga și în vodcă roșie, cu fulgi de aur și cu diamante, va fi între Cyrano, Bardot, Rasputin, Putin, cocorii albi siberieni și Polul Nord magnetic!!!...
Ce nu știu eu este însă dacă, înainte să completeze cererea pentru pașaportul rusesc, nu pașaportul Ioan Rus, Gérard Depardieu a aflat cumva, fie și în treacăt, despre destinul tezaurului românesc. Poate, se interesează. Poate, ne spune și nouă. Pentru că, dacă nu, din strictă prietenie pentru Obélix, îi spunem noi. E adevărat, doar ce știm. Și nu e mult, dar e foarte clar: de regulă, pe ce pune Rusia mâna, pune doar ea și strânge bine, stoarce de-a dreptul. Pour toujours!
Altminteri, după cum fremătam deja, ce petreceri vor fi!... Oare vor apuca ele a se și povesti?...

Presfârșitul fâsâit al lumii sau Shambaliada nărozilor 3

Postnațională și preelectorală

Văd că, în fiecare an, ziua noastră națională este dublată de tot felul de încercări ale unor nesimțiți care nu cunosc odihna, e genetic pesemne, în a pune întrebări veninoase de genul: să fie 1 Decembrie sau să fie 10 Mai? Anul acesta, n-au mai băgat-o p-aia cu monarhia, au băgat-o p-aia cu Independența de la 1877. A trecut ziua, s-a mâncat și fasolea, s-a mai zvârcolit maghiarimea încă o dată în ceaunul rămas gol și în țeapa proaspăt ascuțită, adusă din pădurile tăiate mai ales de ei până la osul muntelui nostru și mă întreb dacă s-a dat și răspunsul. Acesta este limpede, scurt, la obiect, rostit rar și răspicat, pe înțelesul tuturor: până ne vine o altă idee, dacă ne vine o altă idee și dacă ne vine NOUĂ și nu VOUĂ și nu LOR o altă idee, Ziua Națională a României este foarte bine să fie la 1 Decembrie deoarece atunci s-a făcut Marea Unire, nu Mica Unire, s-a câștigat Marea Independență, nu Mica Independență, ne-am eliberat și de austro-ungari, nu numai de turci, plus că am putut sărbători, alături de întreaga lume, decesul acelor imperii sinistre. Ziua de 1 Decembrie 1918 are semnificații puternice dincolo de vreo anume formă de guvernământ chiar dacă toți cei care au avut merite atunci, și suverani, și cetățeni, trebuie amintiți și onorați așa cum se cuvine, este precedată de ziua Sfântului Apostol Andrei, creștinătorul nostru și, nu în ultimul rând, coincide cu anul nou dacic, fiind astfel și zi de mare importanță pentru strămoși. Am putea chiar să declarăm fără a greși prea mult că această zi ne-a ales ea pe noi, nu noi pe ea. Așa că apriga dispută, la fasole sau nu, la sarmale sau nu, la țuică fiartă sau nu, înainte, în timpul sau după eveniment poate să cunoască o binemeritată și binecuvântată pauză. 

Păstrând proporțiile, alt subiect care îi frământă pe toți cu astfel de prilejuri este dacă sarmalele sunt sau nu suficient de naționale și de naționaliste. Bineînțeles, cârcotașii le declară fără ezitare turcești. Otomane, ca să revin și asupra subiectului din postarea anterioară. Ca si chifteaua. Se poate. Dar nimeni nu se gândește că turcii, migratori și agresiv milităroși, ar fi putut învăța ei aceste mâncăruri și altele din acest areal? În definitiv, au cucerit Bizanțul și poate că avea și acesta bucătarii și mâncărurile sale. Mai degrabă, o populație prosperă și armonios așezată în limitele ei firești are o artă culinară bine dezvoltată, decât un popor care trăiește, pe unde apucă, în corturi militare sau sub cerul liber și mănâncă doar ce poate prăda. E un gând. Poate noi am învățat de la ei, poate ei au învățat de la noi. Argument suprem și suveran pentru patriotismul sarmalelor: varza e cuvânt dacic. După unii. După alții, este un cuvânt latin. Nici nu mai iau în discuție Sarmizegetusa. Ba chiar, de ce nu, Marea Sarmatică și sarmații. La urma urmei, stranie coincidență, nu numai mâncărurile, băuturile, muzica și tradițiile noastre sunt considerate ”aduse”, ”importate”, învățate”, ”însușite, ”furate”, ci  și patrimoniul nostru lingvistic în totalitatea sa beneficiază de același tratament radical stupid. Toate cuvintele noastre provin din alte limbi. Așa ni se tot spune. Noi n-am învățat nimic pe nimeni. Așa ni se tot spune. Poate ne intră până la urmă în mintea istorică. Uite că nu ne intră!
Așa că să trăiască România Mare cu tot cu Dacia!

 Viscolul lu' Moș Nobel

Mă contrazic, să rămânem optimiști totuși: calota glaciară - cel puțin aia din fața ferestrei mele - mai are șanse de a fi salvată. Numai ce am declarat că ninsoarea a trecut de parcă nici n-ar fi fost și a și venit, aproape imediat,  un viscol cu ninsori-mamut sau ninsori-mă-mut, după cum are fiecare naturelul ( ne )simțitor și iscusința la alergarea prin nămeți. Temperatura a fost și de - 20 grade ale vecinului Celsius din Uppsala. Media s-a învârtit pe la - 15 / - 18 tot grade, tot ale aceluiași ilustru vecin. Urmarea? Se știe! Trenurile mai întâi au făcut tumbe năstrușnice, de pe liniile lor proaspăt rectificate bugetar, direct în zăpada eco-friendly. Avioanele tocmai au stat. De tot. Pe alocuri, pare să le țină isonul chiar și metroul. El ce are?! El de ce nu?! Mașinile și autobuzele trăiesc periculos și se străduiesc să nu sfârșească tot la fel. Ideea e că Ice Age a revenit, zăpada are peste un metru, va continua să ningă, Polului Nord i se mai dă o șansă. Mai bine! Cine știe cine sau / și ce ar mai putea ieși de sub ghețuri că doar am văzut atâtea filme la subiect! Să-și țină tentaculele, ghearele, clonțurile și ochii bulbucați acasă, în frigiderul personal. Deși poate că va fi dificil să nu fie unele modificări neașteptate deoarece, după părerea mea, numai în patru ani, durata zilei de iarnă de aici a crescut cam cu aproximativ 2 ore, o oră dimineața, o oră seara. Am dovezi, filme și fotografii. Poate că și ăsta e un semn cu o oarecare importanță. Poate că bărcuța noastră cosmică se află trasă brusc în altă parte a Universului decât trebuie sau decât socoteam noi că ar trebui să fie. Sau fenomenul o proveni de la chemtrails? Momentan, e chiar torid, transpiră întreaga natură, sunt numai temperaturi între  - 2 și - 10 grade, brazii gâfâie de zăpadă, plugurile, din fericire, nu așteaptă apocalipsa și se aferează, și scurmă și îndeasă, și stivuiesc. Altfel, la câtă zăpadă e și continuă să vină - pare calamitate, nu zăpadă! - n-am mai avea nici plăcerea, nici onoarea să... nimic. 

În rest, toate băncile importante suedeze au fost retrogradate pentru risc investițional. Aparent, agonizează și capra lor. Practic, toată populația trăiește pe datorie. Chiar și Fondul Nobel e în pericol de scăpătare în viitorul apropiat. În cel imediat, doar din punct de vedere meteorologic, așteptata ceremonie pare nițel incertă, senzația fiind că s-ar putea să fie nevoie de un desant ultraprofesionist pentru a aduce participanții. Greu de spus dacă, pe sub mormane, găurile de intrare în clădiri vor mai putea fi nimerite, pipăite și folosite. Și toooaată zăpada asta și-a găsit să cadă tocmai acum! O fi tooot o conspirație! Deși zăpada pare să vină de la finlandezi, a se subînțelege ruși, via Baltica, nu îi exclud pe norvegieni. La Oslo, va fi ceremonia la care trebuie să sosească întreaga UE pacifistă. Deși Norvegia nu face parte din UE. De ce Norvegia nu face parte din UE dacă e atât de convinsă de calitățile și de virtuțile distinsei instituții? Sau e un mesaj subliminal? O propunere? O candidatură? O aderare spontană? Ori e un premiu  futurist ca în cazul domnului Barack Obama, răsplătit pentru ceea ce, eventual, extrem de eventual, ar fi urmat să... ce? Cum va fi vremea la Oslo oare?
Populația încotoșmănită nu pare foarte interesată decât de - ce limite vulgare! - propriile interese. Șomajul crește, mai ales, la nivelul tinerilor. Pensionarii suedezi vor să rămână activi până la moarte, adică până dincolo de frageda vârstă de 90 de ani. Se fac deja emisiuni televizate în care să se demonstreze că și merită asta întrucât sunt mai sănătoși, mai sportivi și mai viguroși decât cei juni. Și chiar se reușește cu asupra de măsură. Chestiunea este că un tânăr degenerat chiar și dacă se apucă, la cei douăj-ș-oarece-de-anișori ai săi de sport și de viață sănătoasă după cum se tot clamează astăzi și reușește performanța greu de visat darămite de atins să arate glamorosofeanteastic precum un playboy sau o playgirl de 70-90 de ani, tot n-are cum să-și găsească serviciu. Poate să alerge, să vâslească și să roadă lăptuci până îl ia cu amețeală. Nu poate retrăi tinerețea celor acum în vârstă, nici pe aceea din coloniile hippy, dar nici pe aceea din coloniile de muncă pentru că, pardon de clișeul clișeului, lumea nu mai e aceeași. Nici planeta. După cum tocmai am arătat.
În rest, pentru a le rezolva chiar pe toate, Suedia are o mare dezbatere: cum să țină Adventul - perioada pregătitoare a Crăciunului - dar și Crăciunul însuși fără Iisus Hristos! Astfel, copiii și tinerii pot merge cu clasa, ca să mă exprim ca pe vremuri, la, atenție, BISERICĂ, dar, atenție, fără a fi rostit numele lui IISUS HRISTOS și fără, atenție, a spune vreo rugăciune, fără a intona vreun psalm și  fără a primi vreo binecuvântare! Se mai poate comenta ceva?!
În ajunul alegerilor noastre, firește televiziunea suedeză și-a găsit timp pentru a difuza un nou material ironic în care realizatorii n-au uitat să specifice faptul că ieșim după o dictatură de peste 40 de ani - mintea lor nu pricepe defel că au mai trecut și alți 23 de ani de când s-a terminat respectiva perioadă, bună sau rea, acum, e alta, bună sau rea! - că liderii actualului prezent românesc se înțeleg precum șoarecele și pisica, ori pisica și câinele, animalele par să fie oricum la modă, le-au mai curs încă o dată balele crainicilor și reporterilor tot enumerând bogățiile României, după care, frustrați, s-au răzbunat și ne-au reamintit cât suntem de sărăntoci și de dezamăgiți. Toate acestea, asezonate cu unele curioase rânjete senioriale de parcă am avea ceva de împărțit cu acești tovarăși. Pentru că, să fim bine înțeleși, aproape orice discurs suedez, oricât de banal, și aproape orice întrevedere oficială suedeză, oricât de modestă, presupun mărunte luări de cuvânt și acestea încep toate cu formula ”dragi tovarăși”! Am mai scris și despre asta. Desigur, materialul televizat nu povestea nimic despre toate afacerile profitabile pe care le fac deja suedezii în România, despre cum plănuiesc să se extindă și nici despre agresivitatea cu care încearcă inclusiv intrarea pe piața Republicii Moldova. Materialul părea dornic doar să discrediteze și, în subsidiar, să mai scuipe încă o dată veninul provenit din faptul că nu le-am cumpărat avioanele. Ei ne curtau asiduu pentru asta, nu noi pe ei. Desigur, nu uită și nu iartă. În schimb, bine că au uitat faptul că, la 9 decembrie 1967, Nicolae Ceaușescu devenea cu adevărat șeful statului de atunci. Câte comentarii și câte paralele cu 9 decembrie 2012 s-ar fi putut face! Ce ratare imensă! Să nu ne bucurăm prematur: tot rânjind, suedezii și-au amintit de toate cele din decembrie 1989 când s-a sfârșit dictatura după care, după cum am precizat deja, n-a mai urmat nimic.
În rest, vikingii își văd de treaba lor, importă gunoaie pe care le ard și, astfel, încălzesc enorm de multe locuințe complet gratis. Asta e nu de bine, e chiar de foarte bine, e chiar de foarte excelent, vorba domnului Vanghelie care totuși nu aplică metoda: apă și căldură, la discreție și fără bani! Utopie? Nu e! Deloc. Mai revin asupra subiectului.
Și, într-adevăr, după cum se și așteptau unii și alții, suedezii renunță progresiv la cash. Mai revin și asupra acestui subiect.

Nodul noadei

Cât despre aproape toate celelalte, se poate considera că am ieșit din sfera imaginației cinematografice și ne aflăm în plină gală. Premierele se difuzează una după alta și se și demodează rapid. Astfel, Israelul chiar vrea să-și vândă toate noile sisteme defensive, pe toate piețele. Chiar și în Afganistan. E drept, e momentul să acționeze pentru că nici nu va mai avea nevoie de ele, mai ales în eventualitatea că se apucă iar de construit masiv în zona palestiniană. La ce pace și prietenie vor fi acolo, cine ar mai avea nevoie vreodată de scuturi?! Palestinienilor li s-a recunoscut oficial statutul de locuitori ai acestei lumi, măcar acum, în pragul armaghedonului și al apocalipsei.
La rândul său, Egiptul escaladează radicalizarea radicalizării, e greu cu revoluțiile, oamenii se obișnuiesc să stea în stradă și nu mai vor să intre în case, cel puțin, nu în ale lor personale, pare o constantă inevitabilă. Pentru a-și demonstra încrâncenarea și seriozitatea combativă Egiptul ignoră aranjamentul planetar extrem de rar apărut deasupra Piramidelor de la Giseh. Dacă a fost. La câte zvonuri circulă, nu se mai știe. Oricum, dacă a fost, e doar pentru inițiați. Revoluționarii nu se uită la d-alde astea. Numai ce scrisesem că unii doresc distrugerea Piramidelor, cu tot cu Sfinx. Fapt real. După o eventuală distrugere a acestora, planetele în sine ar putea fi pesemne next level. Nu se apucaseră înșiși americanii să bombardeze Luna? Printre altele, probabil, și ca să se termine cu scandalurile și pretențiile iscate de chestiunea aselenizării? Egiptul ce are?! El de să nu se gândească  la așa ceva?! Momentan, Egiptul are însă alte urgențe, vrea să execute copți și pastori americani, vrea să folosească turiști occidentali morți accidental - sau poate că nu! - pentru a obține bani și avantaje, desigur. Unii se tot așteaptă ca, în spatele serbărilor populare din Egipt, să fie de fapt alte mize cum ar fi o rapidă incursiune americană în Sinai, pentru a închide drumul armelor iraniene către palestinieni. Încă din Antichitate, a existat și există tradiția drumurilor. De tot felul. Ca tot ce este bun, tradiția s-a păstrat și continuă. Alții susțin chiar că există proiectul mutării palestinienilor cu totul în Sinai, definitiv. Calul apocaliptic e, probabil, nedumerit. Să se mai arate sau nu? Și unde? Și cui? Și de ce?

Iranul se ascunde și, e de presupus, pândește și cumpănește atent în spatele tuturor furtunilor din deșert. Poate le și alimentează după cum îl tot acuză unii și alții.
De unde Emiratele își disputau cu Islanda locul întâi la falimentul absolut, acum, tot cu Islanda, își dispută locul întâi la redresare și prosperitate. Care o fi oare adevărul? Care o fi oare adevărul în toate țările și pe toate continentele? Deoarece toate, dar absolut toate, rând pe rând, când își anunță falimentul, când și-l iau rapid înapoi!
Coreea de Nord - am nimerit-o și pe asta! - vrea să organizeze jocul de artificii, respectiv eterna lor rachetiadă, cu ocazia apocalipsei mayașe, dar comuniștii n-au superstiții ieftine. Pasămite, ei vor doar să-și comemoreze fostul lider. Iar îi apucă plânsul și bocitul?!
Aparent, asaltul și pisălogeala otomane culeg roade - sau poate n-au fost și acestea decât tot o perdea de fum, foarte potrivită în logica oricărui front - și NATO îi face hatîrul Turciei și amplasează rachete - altă rachetiadă! - Patriot, la granița ei. Patriot! Ce-mi plac mie denumirile astea, au militarii o imaginație și un umor cărora cu greu li se poate face față, la propriu, în absența unui chirurg plastician potrivit și la îndemână! NATO amplasează deci rachete Patriot la granița Turciei cu Siria. Care nu se mai știe dacă mai e, cum mai e și, mai ales, dacă mai e condusă și de către cine anume. Ca să nu se mai știe chiar nimic, tocmai își închisese netul. Lumea crede că președintele ei a murit sau a fugit la Moscova. Despre toți președinții aflați în dificultate din precambrian încoace, s-a tot crezut că au fugit la Moscova. Mai puțin ăia pe care îi dorea Moscova morți și care, invariabil, fugeau în Cuba. Până la urmă, istoria Evului Mediu,  de la timpuriu, la târziu, a infirmat toate aceste zvonuri destabilizatoare. Mai ales că, în prezent, indiferent ce și pe cine reprezintă acest prezent, pe tovarășul Putin pare să-l doară noada. Na că s-a potrivit și asta! Boala e un subiect delicat și dificil. Stalin însuși nu se temea de generali, ci de doctori. Greu să fii tovarășul Putin și să te doară spatele. Chiar! Dar de ce - dacă nu este doar o simplă minciună sfruntată - îl doare spatele? Din cauza cocorilor? Erau mai radioactivi? Că se practică... Din cauza revoluțiilor? Ale lor - nu mă refer la cocori - sau ale altora? Poate totuși îi trece, trec toate, chiar și cocorii, chiar și revoluțiile, chiar și noadele președinților...

Ucraina își pierde și premierul, și guvernul după ce, în patriotismul - alți patrioți! - lor energetic, au fost escrocați de un individ pe care nu-l cunoaște nimeni! Asta e fabuloasă! Meaaagic! Ba chiar meaaagick! Vine un om, de lângă un pom, de pe un drum și e un fum! Alt fum! Și totul, în urma lui, e scrum. Nimeni din toată țara, din tot guvernul și din toate serviciile nu-i știe nici măcar numele real?! E mai tare ca orice! Vine unu', se declară de la o mare firmă oficială din Spania, semnează cu toți oficialii ucraineni independența energetică a țării lor - gata, au scăpat de ruși! - și dispare! Carevasăzică, nu ajută la nimic nici să fii racket, nici să ai fostul premier în închisoare. Dar Ucraina s-ar putea să-i piardă de mușterii și pe anglo-indienii de la ArcelorMittal care sunt la cuțite, de oțel, desigur, cu francezii și se răzbună pe ucraineni și pe al lor Krivoy Rog. Foarte bine, să se răzbune și să ne răzbune întrucât ucrainenii au furat toate drepturile românești de la Krivoy Rog. Am fost cândva acolo și știu care e povestea în detaliu. Firește, cu larga și generoasa complicitate a prostiei, hoției și trădării noastre. Se putea altfel?! Dar, până una-alta, foarte bine, să se bată și să se înșele prădătorii între ei.
De-abia scrisesem despre reactivarea vampirului sârb Sava Savanovici și, eveniment șocant și tragic, s-a sinucis ambasadorul sârb la NATO. Nu cred ca nenorocirea aceasta să aibă totuși vreo legătură cu vampirul respectiv. Poate cu alți vampiri.

America tipărește bani, face filme, avertizează și se încordează penetrant. UE tipărește documente și tratate, avertizează și se încordează într-o viteză, în două, în cinci. Așa și?! Chestiunea e că nimeni nu mai pare impresionat. Banii oricum s-au terminat sau nu se mai dau. Consecință pozitivă, în curând, se vor termina și țepele - nu alea pentru vampiri, alea pentru noi - atât din lipsă de bani, cât și din lipsă de inspirație. La un moment dat, se termină chiar și pârdalnicele de idei. Cât să se fure totuși?! E o limită și în asta!
Risipitoarea Grecie oricum va fi salvată, cu tot cu nemții, rușii, chinezii și marțienii care vor o bucățică de stâncă din ea plus frunzulica de dafin aferentă și s-au și prezentat deja în acest sens. Însă Parisul, grijuliu și econom, pentru a da un exemplu, vrea să-și stingă luminile. A lăsat frivolitatea și a devenit gospodar. Parisul auster! Nici nu mai comentez faptul că e o contradicție în termeni, dar ce să mai stingă?! Astă-primăvară, mi-a părut destul de beznos. Nimerise orbul Brăila, dar, cu Parisul în schimb, nu mai era atât de sigur că se repetă minunea. Poate numai după miros întrucât, în metrou, se puțea ( sic ) intra numai dacă îți lăsai nasul undeva, în exterior, dar, și acolo, era discutabil că doar dezbaterea e la ea acasă la Paris. Timp în care vechile palate și castele franțuzești au început să fie cumpărate de magnați ruși și, prin complicitatea muncitorilor polonezi, sub pretextul universalei necunoașteri a limbii franceze, în loc să fie restaurate, sunt dărâmate. Mare brânză! Că tot e vorba despre Franța. Au dat rușii foc Moscovei lor, după cum susțin unii istorici, pentru a scăpa de Napoleon! O să se încurce acum în niște amărâte de castele părăginite mai ales dacă sunt ale franțujilor?! Mai ales dacă sunt ale lu' Napoleon?! Iar, dacă e vorba tot despre Napoleon, polonezii au și ei motivele lor, să nu fie provocați, e mai bine...

Corp la corp și corb la corb


Cât despre noi... Dacă mă uit în ziarele românești, mă gândesc să cer pașaport britanic. Interesul pentru familia regală britanică oscilează între bizar și ridicol. În fiecare zi, în fiecare ziar, orice știre despre orice mărunțiș legat de monarhia britanică este prezentată și de trei-patru ori. Isterie? Prostie? Viclenie? Am o veste, bună sau rea, depinde, dar, certă: nu facem parte din imperiul britanic. Cei entuziasmați de subiect ar face bine să rețină un detaliu: în imperiul britanic, averea țărilor componente îi aparține monarhului în funcțiune. Din cauza și pentru acest, să-i zicem, detaliu, mulți, din multe popoare, au murit în condiții crâncene. Același iritant detaliu este prezent și în cazul relației dintre Vatican și popoarele catolice. Averea tuturor popoarelor catolice, oricât de simbolic, îi aparține papei. Nu mai e cazul să precizăm și câți au murit din acest motiv. La urma urmei, în afară de chestiunea divorțului lui Henric al VIII-lea, d-aia s-a rupt și monarhia britanică de Vatican. Și și-a făcut biserică proprie. Și imperiu propriu. Cred că e de reflectat. Ca să nu mai pomenim nimic despre cât este de însângerată monarhia britanică. D-abia a fost conceput moștenitorul și, în directă legătură, a și murit prompt cineva, respectiv asistenta medicală. Nici nu se prea știe exact dacă este o sinucidere sau nu.
Altfel, numai ce am fost înștiințați de către israelieni că ne-ar trebui sisteme defensive suplimentare și-au și apărut imediat, drept dovadă maxim convingătoare a necesității achiziționării lor, teroriștii legitimi și necesari în cămășoaie și în șalvari taman din pitorescul Pakistan. Cum am fi putut să fim lămuriți altfel? Acum, suntem pe deplin. Oricum, intuisem și această posibilitate! Dacă totuși e oricât de vag adevărat, foarte bine că au fost prinși la timp.
În rest, am tot scris astă-vară despre situația din România, așa cum se vedea ea de la mine. Nu mai persist. Am tot întrebat atunci dacă actanții - toți! - sunt plătiți pentru a lăsa țara fără fonduri europene - s-a petrecut deja! - și pentru a consolida politicile altora, fie europene, fie rusești, fie americane, fie maghiare, fie chinezești, fie israeliene, fie arabe - s-a petrecut deja! -, n-am de gând s-o țin ca gaia-mațu'! Apropo de politici maghiare, constat că se fac unele încercări de limitare a agresivității formațiunilor lor. Foarte bine! Poate se termină și cu autonomia federalizării și cu federalizarea autonomiei, mai ales că Ungaria este într-o prăpastie destul de neplăcut de adâncă, din care proștii și trădătorii noștri se tot reped să o salveze, băgând-o în seamă mai mult decât e cazul. Nu în ultimul rând, se poate vedea cu ochiul liber faptul că agitatorii maghiari de pe teritoriul nostru sunt, pe lângă multe altele, oamenii rușilor sau, dacă nu sunt încă, atunci vor să devină rapid. Prea tot unifică situația Ardealului, exclusiv din perspectiva lor, cu problema Moldovei, exclusiv din perspectivă rusească.
În sfârșit, se pun plăcuțe în românește pe teritoriul românesc! Dacă e real, bravos, a durat ceva, dar s-a înțeles până la urmă! Sunt țări europene care nu numai că nu scriu nimic în nici o altă limbă, dar, de multe ori, nu folosesc aproape deloc limbi internaționale nici măcar unde ar fi obligatoriu să le folosească, de exemplu, pe aeroporturi. Așa că salut restricționarea altor limbi care, prin impertinență, depășiseră cu mult orice uzanțe, fie ele chiar și galactice. Salut și inițiativa redeschiderii dosarului Gojdu. Măcar de s-ar face! Măcar de s-ar recupera averea Gojdu! Aș saluta și limitarea retrocedărilor caraghios de abuzive, făcute indiferent către cine, ba chiar aș saluta și anumite naționalizări care ar fi aproape obligatorii a se săvârși. Adică, de exemplu, i-aș da afară pe austriecii de la OMV și pe mulți alți siniștri venetici, fără nici o tresărire de sprânceană. Măcar de-ar exista elementara și corecta voință politică pentru ca România să redevină funcțională și să se termine cu toate cedările nepermise.
Rămân un fan al stenogramelor și sper ca anumite dosare să fie totuși finalizate înainte să murim doar de râs când vedem pe ce structuri jalnice am reușit să ne proțăpim. Cât despre fondurile europene, deși am intuit conspirația încă de astă-vară, și deși voi încasa niște înjurături, pentru moment, sunt de acord cu sistarea lor având în vedere la cine ajunseseră deja, operațiunea urmând să continue cu spor, în exact același mod. Infractorii erau cu toții aliniați ca să ia startul la furat. În idealismul meu deșănțat, sper ca banii să vină, dar când trebuie, cum trebuie și să ajungă la cine trebuie, nu la toți găinarii. Banal, răsuflat, plictisitor, dar extrem de adevărat! Cine știe, poate se petrece totuși minunea! Păstrând proporțiile, tărășenia asta a fondurilor europene are ceva din competiția produse eco / bio vs produse alimentare clasice. Diferența de investiție și de profit îi determină pe protagoniști să se controleze și să se dea în gât între ei. La sânge. În cazul fondurilor europene, practic, luptă corp la corp și corb la corb, hoții lor cu hoții noștri sau invers. Deschis, pe față, în față, la față, cu toate mijloacele oricât de contondente. Așa că, un bob zăbavă, până se mai încălzesc și alte loturi de lotrii. Acum, la vot, se va stabili și acest adevăr copleșitor: dacă mai e vreo șansă în a se primi fonduri europene, cine oare va înhăța prada? N-am nici o îndoială, toți participanții sunt extrem de talentați, au și dovedit-o, iar partenerii lor sunt pe măsură, fapt demonstrat în cazul multora de prestațiile de la televizor și din teritoriu, de dosarele pe care le au și, nu în ultimul rând, de stenograme, aceste adevărate ideograme ale timpului nostru, prin comparație, benzile desenate se sinucid jenate, repet, mă declar un fan, ba chiar un fanfan al lor. Fie ca binele să triumfe și cel mai iscusit înhățător să câștige și să facă tot ce știe el mai potrivit, respectiv să înhațe! Lăsând gluma electorală la o parte, asta nu înseamnă că începutul acestui material nu rămâne valabil: țara e țară și trebuie să fie eternă,  poporul e popor și trebuie să încerce să fie etern, iar statul e stat și trebuie să încerce măcar să se transforme benefic până chiar reușește să devină unul adevărat.
Cât despre renumitul polițist Cioacă, presupun că a fost arestat strict din motive electorale. Domnul Dan Diaconescu și-a petrecut jumătate din viață încercând să elucideze cazul Elodia. Există sau nu există dovezi clare ale asasinatului? Procurorii și-au motivat demersul și prin faptul că nefinalizarea cazului a dus la împiedicarea familiei să aprindă o lumânare în cunoștință de cauză, iar opinia publică a fost indusă în eroare, riscând să piardă orice reper, orice discernământ și orice sens. Aha! Deci nu faptul că un soț și-ar fi putut ucide într-un mod bestial soția este motivul de bază al arestării, ci lipsa lumânării și deruta opiniei publice. OK. Halucinant! În plus, ca să deruteze opinia publică și mai mult, polițistul Cioacă ar fi reușit, prin abilități profesionale, să comită crima perfectă. Dacă polițiștii din provincia românească sunt așa de desăvârșiți, vă dați seama cum sunt ăia din capitală? Și asta după ce americanii, prin toate filmele lor, ne-au tot demonstrat că nu există crima perfectă. Ba uite că există, a comis-o Cioacă! Problema e că polițistul Cioacă, dacă e asasin, înțeleg că a reușit să comită crima perfectă strict prin lipsa tehnicii de detecție și nu prin cine știe ce înzestrări excepționale sau calități paranormale. Firește, asta e cu totul altceva! Și în acest caz, sper ca binele să triumfe etc. Dacă nu binele, măcar adevărul.
În rest, după cum îmi știți ideile și apucăturile, nu mă pot împiedica să nu-mi treacă prin minte că, la urma urmei, având în vedere contextul, poate chiar și accidentul - Doamne, ferește! - domnului Valeriu Tabără - multă sănătate! - nu e atât de întâmplător. Numai ce-l nominalizase interlopul bancher... Interlopul bancher! Interlopul analfabet bancher!
Un fapt e sigur și ne bucură: ca o zână bună, doamna Hillary Clinton veghează asupra noastră neclintit și numără tot. Tot ce facem și tot ce avem. Perfect! Suntem mult mai linștiți acum. Dar, în scurtă vreme, un fior pervers ne încearcă iar: bine, bine, veghează, veghează, dar știe exact pe cine și, mai ales, știe precis unde ne găsim? Cu americanii totuși, nu putem fi siguri niciodată...