Postsfârșitul fâsâit al lumii sau Shambaliada irozilor

Tuturor postapocalipticilor, la mulți ani și la mulți bani!


Treișpe, Zeeba și Țeapa de aur


Titlul nu face parte din urare. Dar, să nu ratez prilejul festiv să mă lamentez și eu: n-am avut parte nici de apocalipsa asta! M-am lamentat. Saltul cuantic, l-am ratat, buncărul, l-am sigilat, conservele, nu le-am păpat, ci, le-am păstrat și, m-am integrat. M-am integrat subtil, telepatic și fotonic simultan în a patra și în a cincea dimensiune, respectiv în 4D și în 5D. Că, după cum se vede, doar pe astea, putem conta. M-am integrat, n-am desperat și-am continuat. Filmele au continuat și ele. Că doar n-o fi asta ultima apocalipsă?! Ni s-a spus că întregul Univers / Multivers nu e decât o simulare pe un computer și ăla vechi și hodorogit? Ni s-a spus! Prin urmare, nici nu e uimitor faptul că am ajuns să nu fim decât o simulare a unei simulări simulate de către simulatori. Asta e, atât putem, ăștia suntem, plictisitori chiar și pentru extratereștri. Nu că ei ar fi foarte distractivi! Destul de previzibili, destul de rudimentari, clasificați și răsuflați, ei nu ne mai caută, noi nu-i mai căutăm. Ne-au păcălit scientologii, extratereștrii nu mai vin, asta e, aici și așa, rămânem.
Cum restartarea lumii pare să fi eșuat, iar acceleratorul de particule de la CERN pare să doarmă în șoșoni, nu ne rămâne decât să desăvârșim noi lucrarea, siiinguri-singurei, făcând-o arșice. Pe cine? Pe ea, pe lume, pe mama ei. Ca și până acum. Mai ales că, dacă nu ne-am învrednicit să ne salvăm onoarea prin apocalipsă, ne-am trezit fix în anul 2013. Treișpe! Cât de tipic pentru o omenire ghinionistă! După sfârșitul lumii, să mai vină și 13! Dacă era după ei, americanii - pentru care treișpe e un fel de pisică neagră absolută - se mai trezeau din mahmureala apocaliptică doar în 2014. Aveau și de ce! Dacă au fost însă luzări, s-au trezit doar cu zidul economic în ochi. Cică, au consens fragil de evitare a dezastrului. Să-l întărească întrucât nu vine apocalipsa în fiecare zi, nu e inflație de sfârșituri, nu se tipăresc armaghedoanele ca dolarii, la comandă și în cantități nelimitate. Are și eshatonul pretențiile, regulile, rafinamentele și tabieturile lui. Chiar și perversiunile lui. Vine și pleacă atunci când dorește că are și capricii. Deh, e boier mare!
În aceste circumstanțe, America plus întreaga omenire au rămas cu ochii în soare. Într-acolo, își îndreaptă și ultimele speranțe. Adică, așteaptă cu sufletul la gură niște amărâte de explozii solare care, uluitor, se vor repeta și anul acesta ca la fiecare 11 ani, de fiecare dată, părând o fatalitate teribilă, capabilă să ne extermine că așa nu se mai poate. Dacă nu pot ele, măcar buimacii asteroizi  - bine că nu hemoroizi! - să mai rezolve ceva sau meteoriții - ei sunt penultima nădejde - care, uluitor din nou, apar, în fiecare an, la date fixe,  băgându-ne în toți sperieții, mai rău chiar decât pe primitivii de odinioară. Ultima nădejde sunt înfiorătoarele comete. Bine că, în 2013, avem o terifiantă cometă că, altfel, ce ne făceam deoarece, rămăsesem fără obiectul muncii. În acest generos context al tuturor nenorocirilor indescriptibile, ne-a părăsit și Larry King. Impecabil de potrivit, aș putea spune. Încă din ianuarie 2011, scrisesem în postarea ”Marea Izeebăvire?” că Larry King aștepta o navă extraterestră care să-l ducă pe planeta Zeeba. Cred că dorința i-a fost îndeplinită: nava a venit și ni l-a răpit. Călătorie plăcută! Așteptăm emisiuni captivante! Ce moment mai potrivit putea să-și găsească Larry King pentru propria plecare decât apocalipsa, fie ea și una compromisă?!
Numai ce, o pomenisem aproape cucernic, în finalul materialului anterior, pe doamna Hillary Clinton că aceasta a și dispărut. Aproape de tot. Păstrând proporțiile, asemănător modului în care a dispărut și fostul director CIA. În cazul doamnei Clinton, de la boli misterioase, trecând prin indigestii rabinico-imamice provenite direct din Orientul Mijlociu și până la blestemul Benghazi plus deochiul iranian, au fost vehiculate aproape toate ipotezele. Zeeba părea totuși să nu aibă nici o vină. Dar parcă poți să știi?! Păreau excluse și alte ipoteze cum ar fi eventuala ascundere în tuneluri sau posibila urcare secretă la bordul unei arce, pe sistemul better safe than sorry. Dar, iarăși, parcă poți să știi?!
Până la urmă, ce i s-a întâmplat seamănă nițel și cu serialul The Event, dar oarecum invers, pardon de vorba proastă. Chiar așa! Suedezii poate că știu ei ceva întrucât episodul în care președintele negru este eliminat de către vicele alb, la comanda și în favoarea extratereștrilor, a fost retransmis - pentru a mia oară, vom discuta vreodată și despre televiziunea suedeză și despre nostimadele ei, că tot despre simulări, programe și filme e vorba! - a fost retransmis deci aproape simultan cu îmbolnăvirea doamnei Clinton căreia, firește, îi dorim sănătate. Numai că, în așa-zisa realitate, albul cade secerat, chiar dacă e secretar de stat și doamnă, și supraviețuiește președintele negru. Tot la comanda și în favoarea extratereștrilor? Pesemne. Și omenirea se pomenește cu un alt secretar de stat, în persoana domnului John Kerry. Inițial, acesta nu părea să fie în cărțile imediate.
Cum rămânem? Aparent, strict aparent, rămânem astfel: familia Clinton pare să fie zob, nici familia Bush nu se simte foarte bine, domnul Putin a trecut prin stranii îmbolnăviri, domnul Chavez tot așa, regele Abdullah al Arabiei Saudite suferă și el, președinta Argentinei a avut și ea încercările ei, asta ca să ne referim doar la evenimente recente și să nu intrăm și în alte detalii ori decese. Unii au și sărit să observe că, în mod evident, axa petrolului și a războaielor legate de petrol a fost lovită în plin, în favoarea utilizării energiilor alternative, că trebuia odată și odată să vină și vremea lor.
În acest context, coincidență sau nu, domnului Barack Obama i se arată iar perspectiva să fie declarat bebeluș ilegal kenyan și să i se refuze acordarea deplină a noului mandat la Casa Albă. Dacă nu provine din Hawaii, după cum tot susține și după cum e permanent contrazis cum că ar proveni, atunci toate voturile care i-au fost acordate ar putea fi invalidate pe 8 ianuarie 2013. De ziua lui Elvis Presley. Blue Hawaii... Asta doar dacă nu cumva domnul Obama însuși este păpușarul in charge - deja, a fost lansată în eter și varianta Contele de Anticristu', președinte pe viață - sau, eventual, dacă n-o fi chiar doamna Hillary Clinton însăși mare maestru de ceremonii. Aceasta, în loc să se retragă, agonizând sau refăcându-se prudent și lent, se întoarce subit și în forță, trompetele răsună, se lasă promovată sau chiar se autopromovează, proaspăt externată din spital și transformată adecvat de către extratereștri, fiind optimizată pentru, să zicem, sezonul șapte, episodul 5304, dubla 70, clip 25. Și așa mai departe.
Dar America e plină de surprize că doar e mama tuturor simulărilor și tatăl tuturor filmelor!... Ia uite ce vine și se leagă până ne ia pe toți cu amețeală: Dark Knight Rises, Sandy Hook, John Kerry, Hillary Clinton și multe alte goodies. Domnul John Kerry, noul secretar de stat, e născut în Aurora, Colorado, orașul în care a avut loc, pe 20 iulie 2012, masacrul de la premiera filmului Dark Knight Rises, exact în cinematograful care o găzduia. În filmul cu pricina, pe hartă, era deja pomenit orașul Sandy Hook, Newtown, Connecticut, unde, pe 14 decembrie 2012, urma să aibă loc masacrul de la școală. Promovarea masivă a filmului Dark Knight Rises a început cu un an înainte fix, adică, pe 14 decembrie 2011. În Sandy Hook, Newtown, locuiesc mulți actori, artiști, scriitori. Printre ei, și autoarea celebrei cărți devenită film, trilogia Hunger Games. În respectiva carte / film, sunt uciși copii. Ca și în tragedia copleșitoare care urma să se abată.
Tot în Sandy Hook, orașul masacrului doi, a locuit și Scott Getzinger, angajat de succes pe probleme de recuzită în legătură cu multe producții, printre care și Dark Knight Rises, filmul masacrului unu. Înainte de ambele atacuri, în aprilie 2012, tânărul Scott Getzinger care, în mod ciudat, era conectat la tot ce avea să se întâmple, moare, cică, în aprilie 2012, într-un bizar accident de mașină. Autorul atacului din Aurora și autorul atacului din Sandy Hook, Newtown, par să aibă puncte în comun: tinerețea, coeficientul mare de inteligență, tații care aparțin acelorași instituții financiare de prim rang, dar și foarte controversate - în cazul celui de la Newtown, și fratele, inițial acuzat de masacru, este finanțist - dependența de computere. Având o aparență de programat mental, de candidat manciurian, atacatorul de la Aurora, culmea, studia chiar programarea mentală. Atacatorul de la Sandy Hook avea Asperger. Mama sa, în pofida unei averi considerabile, era o adeptă a teoriilor legate de sfârșitul lumii și de supraviețuire prin orice mijloace. În plus, colecționa arme cu care ea însăși a fost ucisă. Chiar în ajunul așa-zisei apocalipse Maya, creată și întreținută cu atâta minuțiozitate la Hollywood. Astfel, s-a mai pus o dată semnul egalității între arme, religii, computere, nebunie și s-a mai adus un argument greu de combătut în favoarea interzicerii armelor, a apocalipselor  și a computerelor întrucât, în cazul nebuniei, nu prea e nimic de făcut.
Aproape simultan cu atacul de la Sandy Hook, Newtown, Hillary Clinton iese abrupt din scenă, cel puțin pentru moment, fiind înlocuită de John Kerry, născut, după cum am scris, în Aurora, orașul primului atentat, în ziua de 11 decembrie, aproape data exactă a celui de-al doilea atentat, din Newtown. Practic, a primit numirea drept cadou de ziua sa de naștere. Și, să nu uităm, bomboana pe colivă, pe 22 octombrie 2012, chiar înainte de alegeri, America și nu numai era bântuită de absolut devastatorul Uragan Sandy. Hurricane Sandy, Sandy Hook, sounds familiar, rings the bell?... O grămaaaadă de coincidențe! Sau nu.
În vară, am mai scris despre atentatul de la Aurora. Am comentat și atunci, comentez și acum: nici datele, nici denumirile nu sunt întâmplătoare. Alături de alte elemente, asigură succesul cărților, succesul filmelor, succesul legilor, succesul modificărilor, succesul experimentelor, succesul emoțiilor, succesul programării mentale, succesul succesului. Ce s-ar mai putea comenta ori adăuga la alegerea unor denumiri ca Aurora și Newtown pentru desfășurarea unor masacre?! Ce s-ar mai putea spune în plus în legătură cu alăturarea unor termeni ca Dark Knight Rises și Aurora? Nici chiar un Adam, autor de carnagiu într-un loc numit Newtown, nu e deloc lipsit de interes. În plus, în exact logica unei puneri în scenă indiferent cu ce scop, pare evident că și sediile sunt alese cu grija cu care s-ar alege niște altare: un cinematograf și o școală. Cine știe câte taine ne sunt ascunse?! Cine știe dacă ne vor fi vreodată revelate?!
Oricum, având în vedere densitatea copleșitoare de literatură, cinematografie și business, nu e de mirare faptul că americanii înșiși au început să se întrebe dacă nu cumva toate nu sunt decât niște simulări pentru spălarea eficientă a creierelor și pentru implementarea unor legi extrem de impopulare, în SUA, cum ar fi interzicerea deținerii de arme. Sau, dimpotrivă, aparent paradoxal, doar aparent paradoxal, pentru stimularea cumpărării lor întrucât, la prima vedere, exact acesta a fost efectul evenimentelor sus-menționate. Se pare că americanii au cumpărat și mai  abitir arme, amenințându-se, la scară națională, chiar și cu declanșarea războiului. Dacă va fi nevoie.
Unora le-a trecut prin cap până și ideea că Sandy Hook nu e decât un loc închiriat pentru turnarea unui film, un fel de reality show macabru sau nici măcar, de-a dreptul un film pur și simplu, pe un scenariu preexistent bine ticluit, cu actori aflați în zonă, gata pregătiți și, foarte probabil și posibil, remunerați. Așa s-ar putea explica decesul lui Scott Getzinger, din aprilie 2012. Dacă a avut loc. Și dacă a existat un Scott Getzinger. Astfel, dacă a aparținut realității așa cum o înțelege majoritatea omenirii, acesta ar fi avut habar despre cele ce se puneau la cale și, posibil, nu era chiar atât de dispus să țină adevărul doar pentru el și doar pentru câinele lui dacă poseda. Deși, nici în câine, nu mai poți avea încredere în ziua de azi, după cum nu poți avea încredere nici în pisici. Asta s-a putut remarca din plin chiar din biografia pisicii-spion antrenată, costisitor și îndelung, de către CIA în 1966 și ucisă încă din primele secunde ale primei sale misiuni de către un taxi, nu se știe dacă al KGB-ului sau al vreunui emigrant venit de aiurea, poate chiar din URSS. Așa că...
Dacă nu ne rezolvă nici exploziile solare, nici cometele, nici asteroizii, nici meteoriții, nici acceleratorul de particule, atunci, ne punem ultimele speranțe, oricât de firave, în colonizarea altor planete. Nu se știe dacă omul a ajuns pe Lună, dar, în mod suspect, avem informații detaliate și mai mult decât încurajatoare despre planete similare Terrei, situate hăt la capătul Universului. Aflu că, deja, sunt programate călătorii spre Luna despre care ne tot dăm cu părerea și despre care nu știm nimic de fapt, ba chiar, o considerăm o stranie și străveche hologramă. Călătoriile spațiale au prețuri formidabile, dar asta pare să nu fie o problemă, cică, deja, există potențiali clienți lunatici din belșug. Oricum, o firmă de încredere și care își face megareclamă în acest sens este Golden Spike. Fabulos! Dacă e Țeapa de aur, atunci așa să-i rămână numele!




( Nica ) Leonidas, la Termo-pile și votanții din găleată

Bineînțeles că filmele nu s-au oprit. Nici n-au cum să se oprească. Dacă suntem simulați într-o simulare! D-aia, nici discernământul cel mai pronunțat nu mai poate distinge filmul de realitate. Acasă, hardul parcă s-a defectat definitiv, iar softul parcă a fost virusat pentru totdeauna: s-a votat în ziua în care, în 1967, Nicolae Ceaușescu a ajuns șeful statului, iar Parlamentul și Guvernul s-au întronat când, în 1989, a fost detronat același Nicolae Ceaușescu. În mod evident, n-a fost om, a fost egregor sau ceva similar că prea e în tot, în toți, în toate și pe vecie. Egregor?! Imposibil?! În viață, eventual, deși, nici acolo, nu se poate garanta că nu are cum să existe. Mai mult decât posibil însă, la cinematograf. Și cum părem să nu mai ieșim din cinematograf!... Ne asaltează egregorii precum gărgăunii!
Pe când aniversau 23 de ani de acerbă luptă antiromânească, ungurii au fost trimiși să se lămurească dacă sunt partid sau societate culturală sau sereleu-paraleu sau uniune de portofele și de tupeu sau ce-ar mai putea fi ei, pe lumea asta care nu-i merită de nefederalizată ce e. E posibil să înceapă să devină superstițioși. Se gândesc dacă totuși nu există blestemul lui Avram Iancu și al lui Gojdu. Mai pot fi adăugate și alte blesteme. Apropo: sediul UDMR din București este pe strada Avram Iancu! Se mai poate comenta ceva? Nu, dar, dacă nu se poate desființa, se poate muta pe o stradă cu o denumire mai adecvată, cu iz de paprika ori de gulaș. La nevoie - că, despre nevoi, e vorba - aș putea avansa câteva propuneri. Dezinteresat.
E drept, cam așa ar fi arătat, dacă ar fi fost păstrat, filmul inițial, cu și despre UDMR. Pe scurt, plictisitoarea și impertinenta organizație ar fi fost desființată. Cenzura a intervenit însă brutal. Astfel, deși rezultatele evident forțate din noaptea alegerilor arătau limpede că UDMR n-a intrat deloc în Parlament și eu așa cred că a fost, mioriticii au salvat încă o dată baciul ungurean, desigur, spre dezastrul lor personal. Sau, în mod pervers, poate că e vorba chiar despre Myörytza însăși întrucât gura federalizării, a autonomiei și a desființării statului național românesc nu-i mai tace. Bref, în chestiunea ungurească, deși pronia și destinul ne mântuiseră, prin trădare și prostie, ne-am întors fix de unde, rămăsesem înainte de apocalipsă.
Ceilalți ungureni și nemțenii în schimb au intrat pasămite într-o opoziție colico-melancolico-meditativă. Nici o pagubă! Se afirmă romașcanii! Parcă ar fi romulani! Au și astrologi! Foarte trendy! Acum, după eșuarea lamentabilă a apocalipsei, s-au încins iar toate tingirile cu bobi ale tuturor vrăjitoarelor, prezicătorilor și vizionarilor. Nostradamus, Baba-Vanga, Mother Shipton, Pavel Globa și mulți alții, morți, vii, nu importă, semnează iarăși condica. Era să zic și condicuța. Boooring!
Venise vorba însă despre opoziție... Are bani la ciorap și, din punctul ei de vedere, e bine pentru că fondurile europene au mari șanse de a intra în adormire. La urma urmei, după cum s-a și dorit întrucât lupta și străduința pe această temă au fost mari, violente și generale, ocupând aproape întregul an apocaliptic. Ei bine, dacă o fi bine, s-a obținut ce s-a dorit, dacă asta s-a dorit, iar, dacă nu s-a dorit, deși e greu de crezut, oricum, asta s-a obținut! În vara trecută, mi-am expus părerile și convingerile, nu mă mai ostenesc. Prin urmare, banii nu mai vin și, dacă mai erau cumva, par să nu mai fie deloc. La rândul ei, nici măcar viața mondenă nu mai dă senzația că ar mai fi foarte în viață, ca să zic așa,  deoarece toată lumea pare a se fi pus exclusiv pe murit, iar, în afară de moarte, pentru reuniuni, chefuri și festivități, e posibil să nu mai vină decât FMI-ul și Portăreii fără frontiere.
Altminteri, din câte văd, scena a fost ocupată avid și nărăvaș de tot felul de războinici serioși ai întunericului și ai luminii, căliți în crâncena luptă a tuturor infracțiunilor imaginabile și inimaginabile. La un moment dat, tot veneau, și veneau, și iar veneau, și nu se mai opreau, și nu se mai terminau, împreună cu neamurile lor, cu megieșii, cu enoriașii și cu toți minorii aflați în întreținerea de bloc. Norocul  a fost că lăcomia e mare și ciolanul, bine numărat. Așa că, finalmente, s-a închis ușa în nasul celor rămași pe dinafară și care se îmbulzeau pe scări precum la cea mai recentă busculiadă-ciolaniadă istorică, aia de acum 23 de ani. În prezent, noii și vechii atleți ai caltaboșiadei s-au tolănit pentru o binemeritată odihnă și îmbogățire, dându-le cu tifla celorlalți la fel de cinstiți, emeriți, aleși,  respectiv linșii-prelinșii de dinainte care, în mare parte, au fost expediați la... nu se știe exact ce, dar, cu siguranță, se va vedea în viitorul apropiat. Oricum, unii dintre ei au rămas la datorie - despre datorii, este și vorba - măcar fie și numai pentru păstrarea și continuarea bunei tradiții. Și a bunei prudențe. Urmează startul pentru înfruntarea, pe viață și pe moarte, în dosare și în mandate grele. Scântei vor ieși din ele. Urmează și fentele, dar și datul peste mâini, inclusiv ghionturile și îmbrâncelile, epurările și ciomăgelile. În pofida misterioaselor teze de cobire și de coabitare, trimise în mod disciplinat tovarășilor diriginți din cancelaria europeană. Bine că există! Altfel, la ce scoatere de ochi și la ce vivisecții s-ar fi dedat și aleșii, și nealeșii!... În afară de libertate fără gratii, scopul suprem al înfruntării: mâna iluzoriei domnițe a fondurilor UE. Nu se va precupeți nimic. Un cent dacă va veni și el se va mangli. E jurat!

În ceea ce mă privește, n-am primit găleată, n-am votat. Și, fără găleată, nici nu mai votez vreodată. Și să fie ea plină cu toate bunătățile - fără speculații mitocănești, dacă se poate! - cu toate bunătățile carevasăzică întrucât, dacă e goală, poartă ghinion. Mă fac și eu om de lumea nouă să fur cloșca de pe ouă, vorba lui Nicolae, nu Ceaușescu, Filimon. Pentru că, la referendumul ăla cu numărul parlamentarilor, am votat. Și, drept rezultat, numărul lor s-a dublat! Vârstele s-au micșorat, practic, unii intrând direct de pe băncile grădiniței. La ordinea zilei, chestiuni devastatoare: care unde, cum și cu cine și-a absolvit plagiatul, care unde, cum și cu cine și-a inventat siviul sau ceveul, de la caz la caz, care unde, cum și cu cine s-a ciocoit. Plus care a mazilit, care a fost mazilit, care a ciordit, care a fost ciordit, care a mardit. Care a fost mardit, eventual, n-a mai venit, dar nu se poate ști sigur niciodată, nici măcar, la votul cu bile sau nu. Cutremurătoare realități și, acum, în prezentul imediat, nu în 2060, când ne asigură domnul Mărmureanu că o să mai fie un cutremur pe care se poate conta, deși, aflăm aproape simultan, el, cutremurul devastator, se poate produce totuși oricând. Doamne, ferește! După cum, de altfel, se și petrece. Mai nou, câteva cutremure pe zi, zgâlțâie patria. De unde nu era nimic la orizont, anul acesta, vor fi 15 pe lună! Sau 25! Sau deloc! Deși, oricum, sunt mici și nu contează! Dar, de fapt, ar trebui să panicheze! Sau nu că, până la urmă, sunt banale! Au intrat și seismologii în conspirații, au fost mituiți, au fost amenințați cu modelul italian, respectiv pușcărie pentru predicții seismologice greșite?! La rigoare, chiar și cu cel sud-african, respectiv pârnaie pentru predicții meteorologice eronate?! Pe stil nou, cutremurele se produc pe comandă?! Sau s-a dat liber la arma tectonică? Sau la altceva? Sau la altcineva? Sau nu s-a cotizat suficient la asigurări?
Țară oropsită! În loc de apocalipsă, a primit Guvern și Parlament, și osânda să meargă înainte! FMI-ul, readus cu atâta strădanie demnă de o cauză mai bună de către Guvernul și Parlamentul de dinainte, trebuie să-și recupereze banii. Mai ales, de la români. Sunt învățați și românii, e învățat și FMI-ul. Că doar evenimentele de acum 23 de ani, printre altele, au fost consecința rambursării datoriei externe până la ultimul sfanț. Trebuie să suferim în eternitate pentru asta.
Între timp, a trecut și ”bestia roșie”, marele ger rusesc, a trecut și ”gogoșarul oțărât”, micul ger bulgăresc, iar brava Turtucaia se pregătește de o invazie economică din partea celor din Hong-Kong! În aceste condiții aproape suprarealiste, ce poate face România altceva decât să meargă înainte?! În loc de cravată de pionier, își pune cravată violetă și înfruntă orice o fi! Dar dacă apocalipsa a avut totuși loc și, nu ne-am prins?! Poate așa o fi fost ea, apocalipsa asta mayașă! Ce pretenții să ai de la niște smulgători de inimi?! Ce imaginație să aibă ei?! 

Oricum, iată-ne după 23 de ani, Brucan a fost contrazis, nu 20, ci 23, se poate răsuci pe oriunde o fi el acum, i-am tras clapa, suntem imprevizibili chiar și pentru un astfel de profet, 23 de ani deja, 23, ei, ei, ei, număr cu adânci implicații și semnificații, dar asta e dintr-un alt film, ideea e că 23 de ani au trecut, noi ne-am trecut, dar nu ne-a trecut... Oricum, Vocea Rusiei, o rudă apropiată a lui Brucan, e cu noi, de curând, ne lămurea în legătură cu faptul că Gorbaciov, alt prieten al popoarelor, ne-a vrut binele și noi nu l-am înțeles. Așa este! După cum și Vocea Rusiei ne vrea binele și noi n-o înțelegem! Așa că, ar mai putea să nu-și mai răcească gura de pomană deoarece, suntem grei de cap! Deși, probabil, ne va plictisi maxim întrucât ăsta e un an greu, de la plata datoriei externe, până la situația Republicii Moldova care se află în fața unor opțiuni majore. Oricum, la rigoare, ne orientăm - că și Vocea Rusiei din Orient vine - și ne descurcăm! În eventualitatea apocalipsei mayașe, o pregătisem deja pe Julie Mayaya, asta în condițiile în care deja îl aveam și pe Edward Maya! Aveam pile! Îl aveam chiar și pe Leonidas la Termopile, ba chiar, la Termo-pile! Poate chiar și la Hidro-pile! L-am avut noi și pe Nica Leon! E drept, lui Leonidas nu i-a fost ușor la Termopile, ba chiar i-a fost fatal!... Dar astea sunt detalii care nu-i impresionează pe adevărații revoluționari!
Revoluționari... Și filme. S-a dus și Sergiu Nicolaescu, Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească! Tot acum, fix la 23 de ani de când, își împlinea visul secret și anume acela de a fi singur pe lume, singurul care conta cel puțin: pe străzi, pe tancuri, în tancuri, în toate sediile conspirate și deconspirate, în ceceu, în veceu, sub gloanțe, în gloanțe, în televiziune, la televiziune, în televizor, la televizor, pe televizor. Restul nu erau decât niște pârdalnici de figuranți care nici nu meritau să-i rostească numele, ori să respire același aer cu el. Atunci, filmele sale se difuzau nonstop. Se va repeta performanța? Aflu că da.

Aventurile lui Obélix în Mordovia sau Orwell à rebours

Coreea de Nord s-a ținut de cuvânt și, în aplauze și în țopăieli, și-a lansat racheta, nu pe 21, ci pe 12 decembrie. Coreea de Sud a înțeles aluzia și se lasă condusă de o doamnă care să încerce un dialog prietenos. Grăsuțul nord-coreean rămâne însă îmbufnat. Și, e și ocupat pentru că, tot naște. Periodic, dușmanii națiunii, tupilați ( încă! ) în Coreea de Sud, anunță obstinat multiplicarea misteriosului grăsuț cu pălărie. E adevărat, mai nasc și alți nord-coreeni fugiți de acasă. Brusc, SUA au anunțat că vor să adopte toți acești copii rătăciți prin lume. Desigur, ipoteza de a-i transforma în agenți este de la bun început complet exclusă. Iar, dacă s-ar pune totuși problema, unde să-i antreneze în calitate de agenți din moment ce Munții Stâncoși s-au mutat la bulgari?!  Posibilitățile s-au redus considerabil. Cred că îi vor face direct oameni de afaceri întrucât, se anunță, dezghețul economic al Coreei de Nord pare iminent. Troznește și bubuie. Asta se întâmplă când apocalipsa oficială și generală nu se ține de cuvânt. În aceste condiții, de ce s-ar ține de cuvânt Coreea de Nord?! Aceasta, până mai ieri, amenința întreaga lume cu o apocalipsă în variantă personală. De la rachete și până la acordeoane, totul părea să fie aruncat în lupta dreaptă. Acum, uite că s-a răzgândit! Totuși, o eventuală schimbare la față a Coreei de Nord s-ar putea să fie un film interesant de vizionat.

Toți finanțiștii rostesc mai degrabă incantații vrăjitorești decât predicții economice. Nimeni nu mai înțelege nimic și, ca atare, repetă obsesiv, hai că, anul ăsta, o să cadă China, e sigur, moartea economică îi bate la ușă, și, implicit, hai că o să intre în colaps și Germania deoarece legături tainice le unesc. Și uite așa, mai trece un an, și nici China, și nici Germania nu pățesc nimic, vrăjile nu le ating, sunt imune.
Nu-i vorbă, nici restul lumii nu e defel constant, peste tot, ba e criză, ba nu e, ba se sparge bula și se ascute lupta de clasă, ba se face liniște mormântală întrucât am intrat drept în postistorie, ba a crescut morbid șomajul, ba e un tsunami al locurilor de muncă, practic, omenirea se scaldă în oferte, dar nu le mai sesizează ea, nu le pricepe, ba suntem idioți, ba suntem geniali, ba suntem sănătoși, ba suntem bolnavi, ba miliardarii s-au îmbogățit, ba au sărăcit, ba suntem fericiți, ba suntem feriți, ba suntem doar răciți, ba suntem rătăciți...

Egiptul rămâne în fierbere, bine că sunt ocupați cu ei înșiși și nu s-au luat încă de Piramide și de Sfinx. Grecia, după cum era de așteptat, a fost salvată. Deși, la ceremonia Nobel de la Oslo, s-a spus că prietenii infideli vor fi înlăturați. Despre cine o fi fost vorba oare? Apropo de ceremonie: a fost invitat să performeze un mic grup din Portugalia, probabil, de pe strada pe care a copilărit, cândva, trist, singur și sărac, domnul Barroso. Grup de criză. Unul dintre interpreți își folosea aproape întregul corp pentru a cânta. Printre altele, își trăgea palme. Mi s-a părut foarte nimerită alegerea unui astfel de concept artistic.

Grecia a fost salvată. În schimb, a fost mustrat Ciprul. Ungaria face efectiv ce-i trece prin cap și este lăsată ca atare, ba chiar încurajată. A primit și niște laude în legătură cu starea economică deși s-ar putea să nu fie cazul. Altfel, nu pare să aibă astâmpăr, unii oficiali maghiari ard drapele israeliene, alții vor să-i dea afară, în pas alergător, pe diplomații sirieni, iar alții măresc pensiile supraviețuitorilor Holocaustului. Nu se mai deslușește ce e la mișto și ce nu. Ceardașul se străduiește să fie derutant. În politică, nu e rău. Nici în economie, după cum se vede, dat fiind că, în pofida laudelor deja pomenite, de pildă, fostul Malev tot n-are banii necesari pe care să-i returneze foștilor săi clienți păgubiți. Dacă nimeni nu se ia de el!...Oare de ce nu se ia nimeni de el?!
Între două erupții vulcanice, Islanda pare să își continue operațiunea de toleranță zero pentru crizele absurde și sinistre impuse de FMI și de restul găștii, băgându-și la închisoare bancherii corupți. Bine că nu-i bagă direct în craterele fumegânde! Dar de ce o fi fugit, în momentul când a fugit, domnul Sima taman în Islanda?! E tainic!
Norvegia nu face parte din UE, dar, o elogiază și o premiază. În același timp, continuă să nu adere, dar, ceartă Marea Britanie pentru că vrea să se retragă. Tocmai acum! În condițiile în care se aude chiar de o posibilă înfrățire între UE și SUA! Asta dacă SUA nu fuzionează economic și monetar cu Mexic și cu onorabila Canadă. E și ăsta un proiect. Poate că UK vrea să se bage în el. Dacă nu se bagă - iarăși! - în Argentina. Am mai scris și despre asta, tot despre axa petrolului, e vorba. Oricum, indiferent de schemă, în mod ciudat, după ceremonia Nobel, desigur, fără nici o legătură, Norvegia s-a trezit cu o puternică epidemie de gripă porcină. Suedia care, tot după cum am mai scris, în urma vaccinării de acum trei ani, s-a procopsit cu o sumedenie de misterioase cazuri de narcolepsie - cele mai multe cazuri de narcolepsie chiar, după numărătoarea răutăcioasă a unora! - de unde, își punea întrebări dramatice pe această temă, s-a și grăbit să jubileze că, iată, ea nu are, acum, probleme similare întrucât respectiva campanie de imunizare a fost mai mult decât eficientă! Carevasăzică, s-a scos dibaci de unde singură se vârâse!

Rusia ne-a anunțat că, până aici, ne-a fost tuturor. De acum, se va implica în orice țară pentru apărarea valorilor democratice, desigur, după cum va crede de cuviință. A făcut vreodată altfel?! Implicarea a și început. Deja, un Vladimir Putin oarecum schimbat, nu mai părea el, pe bune, părea sosia, i-a oferit lui Gérard - alt Gerard, pare să fie vremea lor, noi îl avem și pe Gerard Butler alias Leonidas, că doar e al nostru, al tuturor, viitor ginere național, ce mai, și prin Mădălina Ghenea, dar și prin Leonidas însuși! - lui Gérard Depardieu deci pașaport rusesc, nu pașaport rus, după cum tot scriu ziarele românești,  gândindu-se la Ioan Rus pesemne. Și Depardieu a acceptat bucuros. Ba chiar, l-a și cerut! E tot din filme și cu filme! Să fii francez și să ceri protecția Moscovei și a Kremlinului pentru a scăpa de socialiștii din patria-mumă și pentru a-ți pune la adăpost imensa avere capitalistă!!! E mai mult decât mai mult și decât foarte mult! E peste!
Se repetă și vremurile staliniste oare? Pesemne. Și atunci, s-au dus, plini de entuziasm, direct în URSS, sute de mii de intelectuali occidentali dornici să construiască o societate nouă și, desigur, mai bună și oscioarele le-au rămas pe acolo, risipite prin stepă, tundră și taiga. Ca să nu mai amintim și despre spionii de la Cambridge, de exemplu! Dar, să nu ne pripim întrucât domnul Depardieu - de partea lui Dumnezeu, din partea lui Dumnezeu sau plecarea lui Dumnezeu ș.a.m.d., nume cu semnificații complexe și adânci - probabil, știe ce face, în acest sens, dovezile par să fie multiple. Spre o pildă, poate, încă din leagăn, a fost bine informat deoarece tatăl său a fost comunist. Harașo, nimic extraordinar, au mai fost și alții. În plus, coincidență sau nu, domnul Depardieu l-a jucat, de curând, pe Rasputin. L-au mai jucat și alții. În ultimii ani, proaspătul cetățean rus a cântat cu Gulnara Karimova, numită artistic și Gugușa, fiica dictatorului din Uzbekistan. Faptul e aproape banal, cântă cu ea și Elveția, ba chiar și Suedia, țările, nu vrăjitoarele! Dar Lady Gugușa și Obélix au anunțat și - nu se putea altfel! - unele intenții cinematografice extrem de promițătoare, desigur, în tandem. Și?! Nu sunt nici primii, nici ultimii. Însă, tot în ultimii ani, tovarășul Depardieu s-a declarat și un fervent admirator al lui Ramzan Kadîrov, tânărul președinte cecen de succes, nu știm și dacă de viitor deoarece media de viață e scurtă prin acele locuri. Să nu dramatizăm și, să nu ne repezim să tragem concluzii! Păi, să nu o facem, dar, totuși, e drept, indiferent cum e pusă întrebarea și cum e evitat răspunsul, Gérard Depardieu chiar pare a fi un devotat și consecvent prieten al URSS, al ex-URSS și al viitoarei URSS.
Nu știu dacă era informat însă, în prealabil, și despre amplasarea sa în Republica Mordovia - alt mesaj cu semnificații complexe, ba chiar abisale, moartea care dă viață sau calea morții etc. - precum și despre oportunitatea senzațională de a deveni ministru al culturii peste cele 20 de pușcării de acolo. Că Mordovia cam asta are. Plus niște rubedenii ale finlandezilor, destul de năucite de istorie și de samagon. Pe undeva pe hartă, mai trece și Volga, destul de departe și, oricum, nu știu dacă asta îl poate ajuta pe Depardieu. Poate o Volgă neagră, rămasă la ordin, la raion... S-ar putea să mai fie și să mai și sosească. Să sperăm că nu cu același scop precum odinioară... Trimiterea lui Depardieu în Mordovia amintește nu numai de Obélix, ci și de Tintin că maestrul tot a vrut să se facă și belgian. Dar nu numai! Situația, în afară de aceștia și de Rasputin, bineînțeles, îi invocă, îi impune chiar, prompt și tranșant, direct pe Dostoievski, Amintiri din casa morților, pe Doctor Jivago al lui Pasternak, ori pe Soljenițîn și al său Arhipelag Gulag. Brrrr!
Dacă, după cum se aude, se expatriază și doamna Brigitte Bardot și dacă, vine la braț și cu alți 500 care voiau să plece din Franța socialistă de teama impozitelor, salvându-se - trefantasmagoric și ocinfantasmagoricico!!! - în Rusia capitalistă ( !!!! ) - Orwell poate fi invidios, și pe față, și pe dos, prezentul e mult mai tare! - bugetul marii puteri, repet, capitaliste ( !!!! ) de la Răsărit - hohote de râs și aplauze asurzitoare ! - bugetul rusesc deci se reface mai mult decât mulțumitor. Plus că, de ce nu, are balta pește, se prea poate să se mai contamineze și alții, de prin alte unghere aurite ale planetei. Uite așa, până la urmă, primim nu numai lista bogătașilor, ci și lista agenților și a agenturilor. Măcar la vremea senectuții lor, mai mult sau mai puțin senile.
Prin urmare, ajutată de ștabii și de nababii lumii, că ea însăși era orfelină și în zdrențe, Rusia poate să lase Occidentul să dârdâie de frig și să se bucure de intimitatea opaițului. Și n-ar greși prea mult! În plus - că despre plus, chiar despre foarte mult plus, e și vorba! - Rusia poate să continue să-și conserve intacte bogățiile Siberiei, în așteptarea Polului Nord magnetic. Că și ăla fuge tot într-acolo! Ce întâlnire, scăldată în caviar beluga și în vodcă roșie, cu fulgi de aur și cu diamante, va fi între Cyrano, Bardot, Rasputin, Putin, cocorii albi siberieni și Polul Nord magnetic!!!...
Ce nu știu eu este însă dacă, înainte să completeze cererea pentru pașaportul rusesc, nu pașaportul Ioan Rus, Gérard Depardieu a aflat cumva, fie și în treacăt, despre destinul tezaurului românesc. Poate, se interesează. Poate, ne spune și nouă. Pentru că, dacă nu, din strictă prietenie pentru Obélix, îi spunem noi. E adevărat, doar ce știm. Și nu e mult, dar e foarte clar: de regulă, pe ce pune Rusia mâna, pune doar ea și strânge bine, stoarce de-a dreptul. Pour toujours!
Altminteri, după cum fremătam deja, ce petreceri vor fi!... Oare vor apuca ele a se și povesti?...

Presfârșitul fâsâit al lumii sau Shambaliada nărozilor 3

Postnațională și preelectorală

Văd că, în fiecare an, ziua noastră națională este dublată de tot felul de încercări ale unor nesimțiți care nu cunosc odihna, e genetic pesemne, în a pune întrebări veninoase de genul: să fie 1 Decembrie sau să fie 10 Mai? Anul acesta, n-au mai băgat-o p-aia cu monarhia, au băgat-o p-aia cu Independența de la 1877. A trecut ziua, s-a mâncat și fasolea, s-a mai zvârcolit maghiarimea încă o dată în ceaunul rămas gol și în țeapa proaspăt ascuțită, adusă din pădurile tăiate mai ales de ei până la osul muntelui nostru și mă întreb dacă s-a dat și răspunsul. Acesta este limpede, scurt, la obiect, rostit rar și răspicat, pe înțelesul tuturor: până ne vine o altă idee, dacă ne vine o altă idee și dacă ne vine NOUĂ și nu VOUĂ și nu LOR o altă idee, Ziua Națională a României este foarte bine să fie la 1 Decembrie deoarece atunci s-a făcut Marea Unire, nu Mica Unire, s-a câștigat Marea Independență, nu Mica Independență, ne-am eliberat și de austro-ungari, nu numai de turci, plus că am putut sărbători, alături de întreaga lume, decesul acelor imperii sinistre. Ziua de 1 Decembrie 1918 are semnificații puternice dincolo de vreo anume formă de guvernământ chiar dacă toți cei care au avut merite atunci, și suverani, și cetățeni, trebuie amintiți și onorați așa cum se cuvine, este precedată de ziua Sfântului Apostol Andrei, creștinătorul nostru și, nu în ultimul rând, coincide cu anul nou dacic, fiind astfel și zi de mare importanță pentru strămoși. Am putea chiar să declarăm fără a greși prea mult că această zi ne-a ales ea pe noi, nu noi pe ea. Așa că apriga dispută, la fasole sau nu, la sarmale sau nu, la țuică fiartă sau nu, înainte, în timpul sau după eveniment poate să cunoască o binemeritată și binecuvântată pauză. 

Păstrând proporțiile, alt subiect care îi frământă pe toți cu astfel de prilejuri este dacă sarmalele sunt sau nu suficient de naționale și de naționaliste. Bineînțeles, cârcotașii le declară fără ezitare turcești. Otomane, ca să revin și asupra subiectului din postarea anterioară. Ca si chifteaua. Se poate. Dar nimeni nu se gândește că turcii, migratori și agresiv milităroși, ar fi putut învăța ei aceste mâncăruri și altele din acest areal? În definitiv, au cucerit Bizanțul și poate că avea și acesta bucătarii și mâncărurile sale. Mai degrabă, o populație prosperă și armonios așezată în limitele ei firești are o artă culinară bine dezvoltată, decât un popor care trăiește, pe unde apucă, în corturi militare sau sub cerul liber și mănâncă doar ce poate prăda. E un gând. Poate noi am învățat de la ei, poate ei au învățat de la noi. Argument suprem și suveran pentru patriotismul sarmalelor: varza e cuvânt dacic. După unii. După alții, este un cuvânt latin. Nici nu mai iau în discuție Sarmizegetusa. Ba chiar, de ce nu, Marea Sarmatică și sarmații. La urma urmei, stranie coincidență, nu numai mâncărurile, băuturile, muzica și tradițiile noastre sunt considerate ”aduse”, ”importate”, învățate”, ”însușite, ”furate”, ci  și patrimoniul nostru lingvistic în totalitatea sa beneficiază de același tratament radical stupid. Toate cuvintele noastre provin din alte limbi. Așa ni se tot spune. Noi n-am învățat nimic pe nimeni. Așa ni se tot spune. Poate ne intră până la urmă în mintea istorică. Uite că nu ne intră!
Așa că să trăiască România Mare cu tot cu Dacia!

 Viscolul lu' Moș Nobel

Mă contrazic, să rămânem optimiști totuși: calota glaciară - cel puțin aia din fața ferestrei mele - mai are șanse de a fi salvată. Numai ce am declarat că ninsoarea a trecut de parcă nici n-ar fi fost și a și venit, aproape imediat,  un viscol cu ninsori-mamut sau ninsori-mă-mut, după cum are fiecare naturelul ( ne )simțitor și iscusința la alergarea prin nămeți. Temperatura a fost și de - 20 grade ale vecinului Celsius din Uppsala. Media s-a învârtit pe la - 15 / - 18 tot grade, tot ale aceluiași ilustru vecin. Urmarea? Se știe! Trenurile mai întâi au făcut tumbe năstrușnice, de pe liniile lor proaspăt rectificate bugetar, direct în zăpada eco-friendly. Avioanele tocmai au stat. De tot. Pe alocuri, pare să le țină isonul chiar și metroul. El ce are?! El de ce nu?! Mașinile și autobuzele trăiesc periculos și se străduiesc să nu sfârșească tot la fel. Ideea e că Ice Age a revenit, zăpada are peste un metru, va continua să ningă, Polului Nord i se mai dă o șansă. Mai bine! Cine știe cine sau / și ce ar mai putea ieși de sub ghețuri că doar am văzut atâtea filme la subiect! Să-și țină tentaculele, ghearele, clonțurile și ochii bulbucați acasă, în frigiderul personal. Deși poate că va fi dificil să nu fie unele modificări neașteptate deoarece, după părerea mea, numai în patru ani, durata zilei de iarnă de aici a crescut cam cu aproximativ 2 ore, o oră dimineața, o oră seara. Am dovezi, filme și fotografii. Poate că și ăsta e un semn cu o oarecare importanță. Poate că bărcuța noastră cosmică se află trasă brusc în altă parte a Universului decât trebuie sau decât socoteam noi că ar trebui să fie. Sau fenomenul o proveni de la chemtrails? Momentan, e chiar torid, transpiră întreaga natură, sunt numai temperaturi între  - 2 și - 10 grade, brazii gâfâie de zăpadă, plugurile, din fericire, nu așteaptă apocalipsa și se aferează, și scurmă și îndeasă, și stivuiesc. Altfel, la câtă zăpadă e și continuă să vină - pare calamitate, nu zăpadă! - n-am mai avea nici plăcerea, nici onoarea să... nimic. 

În rest, toate băncile importante suedeze au fost retrogradate pentru risc investițional. Aparent, agonizează și capra lor. Practic, toată populația trăiește pe datorie. Chiar și Fondul Nobel e în pericol de scăpătare în viitorul apropiat. În cel imediat, doar din punct de vedere meteorologic, așteptata ceremonie pare nițel incertă, senzația fiind că s-ar putea să fie nevoie de un desant ultraprofesionist pentru a aduce participanții. Greu de spus dacă, pe sub mormane, găurile de intrare în clădiri vor mai putea fi nimerite, pipăite și folosite. Și toooaată zăpada asta și-a găsit să cadă tocmai acum! O fi tooot o conspirație! Deși zăpada pare să vină de la finlandezi, a se subînțelege ruși, via Baltica, nu îi exclud pe norvegieni. La Oslo, va fi ceremonia la care trebuie să sosească întreaga UE pacifistă. Deși Norvegia nu face parte din UE. De ce Norvegia nu face parte din UE dacă e atât de convinsă de calitățile și de virtuțile distinsei instituții? Sau e un mesaj subliminal? O propunere? O candidatură? O aderare spontană? Ori e un premiu  futurist ca în cazul domnului Barack Obama, răsplătit pentru ceea ce, eventual, extrem de eventual, ar fi urmat să... ce? Cum va fi vremea la Oslo oare?
Populația încotoșmănită nu pare foarte interesată decât de - ce limite vulgare! - propriile interese. Șomajul crește, mai ales, la nivelul tinerilor. Pensionarii suedezi vor să rămână activi până la moarte, adică până dincolo de frageda vârstă de 90 de ani. Se fac deja emisiuni televizate în care să se demonstreze că și merită asta întrucât sunt mai sănătoși, mai sportivi și mai viguroși decât cei juni. Și chiar se reușește cu asupra de măsură. Chestiunea este că un tânăr degenerat chiar și dacă se apucă, la cei douăj-ș-oarece-de-anișori ai săi de sport și de viață sănătoasă după cum se tot clamează astăzi și reușește performanța greu de visat darămite de atins să arate glamorosofeanteastic precum un playboy sau o playgirl de 70-90 de ani, tot n-are cum să-și găsească serviciu. Poate să alerge, să vâslească și să roadă lăptuci până îl ia cu amețeală. Nu poate retrăi tinerețea celor acum în vârstă, nici pe aceea din coloniile hippy, dar nici pe aceea din coloniile de muncă pentru că, pardon de clișeul clișeului, lumea nu mai e aceeași. Nici planeta. După cum tocmai am arătat.
În rest, pentru a le rezolva chiar pe toate, Suedia are o mare dezbatere: cum să țină Adventul - perioada pregătitoare a Crăciunului - dar și Crăciunul însuși fără Iisus Hristos! Astfel, copiii și tinerii pot merge cu clasa, ca să mă exprim ca pe vremuri, la, atenție, BISERICĂ, dar, atenție, fără a fi rostit numele lui IISUS HRISTOS și fără, atenție, a spune vreo rugăciune, fără a intona vreun psalm și  fără a primi vreo binecuvântare! Se mai poate comenta ceva?!
În ajunul alegerilor noastre, firește televiziunea suedeză și-a găsit timp pentru a difuza un nou material ironic în care realizatorii n-au uitat să specifice faptul că ieșim după o dictatură de peste 40 de ani - mintea lor nu pricepe defel că au mai trecut și alți 23 de ani de când s-a terminat respectiva perioadă, bună sau rea, acum, e alta, bună sau rea! - că liderii actualului prezent românesc se înțeleg precum șoarecele și pisica, ori pisica și câinele, animalele par să fie oricum la modă, le-au mai curs încă o dată balele crainicilor și reporterilor tot enumerând bogățiile României, după care, frustrați, s-au răzbunat și ne-au reamintit cât suntem de sărăntoci și de dezamăgiți. Toate acestea, asezonate cu unele curioase rânjete senioriale de parcă am avea ceva de împărțit cu acești tovarăși. Pentru că, să fim bine înțeleși, aproape orice discurs suedez, oricât de banal, și aproape orice întrevedere oficială suedeză, oricât de modestă, presupun mărunte luări de cuvânt și acestea încep toate cu formula ”dragi tovarăși”! Am mai scris și despre asta. Desigur, materialul televizat nu povestea nimic despre toate afacerile profitabile pe care le fac deja suedezii în România, despre cum plănuiesc să se extindă și nici despre agresivitatea cu care încearcă inclusiv intrarea pe piața Republicii Moldova. Materialul părea dornic doar să discrediteze și, în subsidiar, să mai scuipe încă o dată veninul provenit din faptul că nu le-am cumpărat avioanele. Ei ne curtau asiduu pentru asta, nu noi pe ei. Desigur, nu uită și nu iartă. În schimb, bine că au uitat faptul că, la 9 decembrie 1967, Nicolae Ceaușescu devenea cu adevărat șeful statului de atunci. Câte comentarii și câte paralele cu 9 decembrie 2012 s-ar fi putut face! Ce ratare imensă! Să nu ne bucurăm prematur: tot rânjind, suedezii și-au amintit de toate cele din decembrie 1989 când s-a sfârșit dictatura după care, după cum am precizat deja, n-a mai urmat nimic.
În rest, vikingii își văd de treaba lor, importă gunoaie pe care le ard și, astfel, încălzesc enorm de multe locuințe complet gratis. Asta e nu de bine, e chiar de foarte bine, e chiar de foarte excelent, vorba domnului Vanghelie care totuși nu aplică metoda: apă și căldură, la discreție și fără bani! Utopie? Nu e! Deloc. Mai revin asupra subiectului.
Și, într-adevăr, după cum se și așteptau unii și alții, suedezii renunță progresiv la cash. Mai revin și asupra acestui subiect.

Nodul noadei

Cât despre aproape toate celelalte, se poate considera că am ieșit din sfera imaginației cinematografice și ne aflăm în plină gală. Premierele se difuzează una după alta și se și demodează rapid. Astfel, Israelul chiar vrea să-și vândă toate noile sisteme defensive, pe toate piețele. Chiar și în Afganistan. E drept, e momentul să acționeze pentru că nici nu va mai avea nevoie de ele, mai ales în eventualitatea că se apucă iar de construit masiv în zona palestiniană. La ce pace și prietenie vor fi acolo, cine ar mai avea nevoie vreodată de scuturi?! Palestinienilor li s-a recunoscut oficial statutul de locuitori ai acestei lumi, măcar acum, în pragul armaghedonului și al apocalipsei.
La rândul său, Egiptul escaladează radicalizarea radicalizării, e greu cu revoluțiile, oamenii se obișnuiesc să stea în stradă și nu mai vor să intre în case, cel puțin, nu în ale lor personale, pare o constantă inevitabilă. Pentru a-și demonstra încrâncenarea și seriozitatea combativă Egiptul ignoră aranjamentul planetar extrem de rar apărut deasupra Piramidelor de la Giseh. Dacă a fost. La câte zvonuri circulă, nu se mai știe. Oricum, dacă a fost, e doar pentru inițiați. Revoluționarii nu se uită la d-alde astea. Numai ce scrisesem că unii doresc distrugerea Piramidelor, cu tot cu Sfinx. Fapt real. După o eventuală distrugere a acestora, planetele în sine ar putea fi pesemne next level. Nu se apucaseră înșiși americanii să bombardeze Luna? Printre altele, probabil, și ca să se termine cu scandalurile și pretențiile iscate de chestiunea aselenizării? Egiptul ce are?! El de să nu se gândească  la așa ceva?! Momentan, Egiptul are însă alte urgențe, vrea să execute copți și pastori americani, vrea să folosească turiști occidentali morți accidental - sau poate că nu! - pentru a obține bani și avantaje, desigur. Unii se tot așteaptă ca, în spatele serbărilor populare din Egipt, să fie de fapt alte mize cum ar fi o rapidă incursiune americană în Sinai, pentru a închide drumul armelor iraniene către palestinieni. Încă din Antichitate, a existat și există tradiția drumurilor. De tot felul. Ca tot ce este bun, tradiția s-a păstrat și continuă. Alții susțin chiar că există proiectul mutării palestinienilor cu totul în Sinai, definitiv. Calul apocaliptic e, probabil, nedumerit. Să se mai arate sau nu? Și unde? Și cui? Și de ce?

Iranul se ascunde și, e de presupus, pândește și cumpănește atent în spatele tuturor furtunilor din deșert. Poate le și alimentează după cum îl tot acuză unii și alții.
De unde Emiratele își disputau cu Islanda locul întâi la falimentul absolut, acum, tot cu Islanda, își dispută locul întâi la redresare și prosperitate. Care o fi oare adevărul? Care o fi oare adevărul în toate țările și pe toate continentele? Deoarece toate, dar absolut toate, rând pe rând, când își anunță falimentul, când și-l iau rapid înapoi!
Coreea de Nord - am nimerit-o și pe asta! - vrea să organizeze jocul de artificii, respectiv eterna lor rachetiadă, cu ocazia apocalipsei mayașe, dar comuniștii n-au superstiții ieftine. Pasămite, ei vor doar să-și comemoreze fostul lider. Iar îi apucă plânsul și bocitul?!
Aparent, asaltul și pisălogeala otomane culeg roade - sau poate n-au fost și acestea decât tot o perdea de fum, foarte potrivită în logica oricărui front - și NATO îi face hatîrul Turciei și amplasează rachete - altă rachetiadă! - Patriot, la granița ei. Patriot! Ce-mi plac mie denumirile astea, au militarii o imaginație și un umor cărora cu greu li se poate face față, la propriu, în absența unui chirurg plastician potrivit și la îndemână! NATO amplasează deci rachete Patriot la granița Turciei cu Siria. Care nu se mai știe dacă mai e, cum mai e și, mai ales, dacă mai e condusă și de către cine anume. Ca să nu se mai știe chiar nimic, tocmai își închisese netul. Lumea crede că președintele ei a murit sau a fugit la Moscova. Despre toți președinții aflați în dificultate din precambrian încoace, s-a tot crezut că au fugit la Moscova. Mai puțin ăia pe care îi dorea Moscova morți și care, invariabil, fugeau în Cuba. Până la urmă, istoria Evului Mediu,  de la timpuriu, la târziu, a infirmat toate aceste zvonuri destabilizatoare. Mai ales că, în prezent, indiferent ce și pe cine reprezintă acest prezent, pe tovarășul Putin pare să-l doară noada. Na că s-a potrivit și asta! Boala e un subiect delicat și dificil. Stalin însuși nu se temea de generali, ci de doctori. Greu să fii tovarășul Putin și să te doară spatele. Chiar! Dar de ce - dacă nu este doar o simplă minciună sfruntată - îl doare spatele? Din cauza cocorilor? Erau mai radioactivi? Că se practică... Din cauza revoluțiilor? Ale lor - nu mă refer la cocori - sau ale altora? Poate totuși îi trece, trec toate, chiar și cocorii, chiar și revoluțiile, chiar și noadele președinților...

Ucraina își pierde și premierul, și guvernul după ce, în patriotismul - alți patrioți! - lor energetic, au fost escrocați de un individ pe care nu-l cunoaște nimeni! Asta e fabuloasă! Meaaagic! Ba chiar meaaagick! Vine un om, de lângă un pom, de pe un drum și e un fum! Alt fum! Și totul, în urma lui, e scrum. Nimeni din toată țara, din tot guvernul și din toate serviciile nu-i știe nici măcar numele real?! E mai tare ca orice! Vine unu', se declară de la o mare firmă oficială din Spania, semnează cu toți oficialii ucraineni independența energetică a țării lor - gata, au scăpat de ruși! - și dispare! Carevasăzică, nu ajută la nimic nici să fii racket, nici să ai fostul premier în închisoare. Dar Ucraina s-ar putea să-i piardă de mușterii și pe anglo-indienii de la ArcelorMittal care sunt la cuțite, de oțel, desigur, cu francezii și se răzbună pe ucraineni și pe al lor Krivoy Rog. Foarte bine, să se răzbune și să ne răzbune întrucât ucrainenii au furat toate drepturile românești de la Krivoy Rog. Am fost cândva acolo și știu care e povestea în detaliu. Firește, cu larga și generoasa complicitate a prostiei, hoției și trădării noastre. Se putea altfel?! Dar, până una-alta, foarte bine, să se bată și să se înșele prădătorii între ei.
De-abia scrisesem despre reactivarea vampirului sârb Sava Savanovici și, eveniment șocant și tragic, s-a sinucis ambasadorul sârb la NATO. Nu cred ca nenorocirea aceasta să aibă totuși vreo legătură cu vampirul respectiv. Poate cu alți vampiri.

America tipărește bani, face filme, avertizează și se încordează penetrant. UE tipărește documente și tratate, avertizează și se încordează într-o viteză, în două, în cinci. Așa și?! Chestiunea e că nimeni nu mai pare impresionat. Banii oricum s-au terminat sau nu se mai dau. Consecință pozitivă, în curând, se vor termina și țepele - nu alea pentru vampiri, alea pentru noi - atât din lipsă de bani, cât și din lipsă de inspirație. La un moment dat, se termină chiar și pârdalnicele de idei. Cât să se fure totuși?! E o limită și în asta!
Risipitoarea Grecie oricum va fi salvată, cu tot cu nemții, rușii, chinezii și marțienii care vor o bucățică de stâncă din ea plus frunzulica de dafin aferentă și s-au și prezentat deja în acest sens. Însă Parisul, grijuliu și econom, pentru a da un exemplu, vrea să-și stingă luminile. A lăsat frivolitatea și a devenit gospodar. Parisul auster! Nici nu mai comentez faptul că e o contradicție în termeni, dar ce să mai stingă?! Astă-primăvară, mi-a părut destul de beznos. Nimerise orbul Brăila, dar, cu Parisul în schimb, nu mai era atât de sigur că se repetă minunea. Poate numai după miros întrucât, în metrou, se puțea ( sic ) intra numai dacă îți lăsai nasul undeva, în exterior, dar, și acolo, era discutabil că doar dezbaterea e la ea acasă la Paris. Timp în care vechile palate și castele franțuzești au început să fie cumpărate de magnați ruși și, prin complicitatea muncitorilor polonezi, sub pretextul universalei necunoașteri a limbii franceze, în loc să fie restaurate, sunt dărâmate. Mare brânză! Că tot e vorba despre Franța. Au dat rușii foc Moscovei lor, după cum susțin unii istorici, pentru a scăpa de Napoleon! O să se încurce acum în niște amărâte de castele părăginite mai ales dacă sunt ale franțujilor?! Mai ales dacă sunt ale lu' Napoleon?! Iar, dacă e vorba tot despre Napoleon, polonezii au și ei motivele lor, să nu fie provocați, e mai bine...

Corp la corp și corb la corb


Cât despre noi... Dacă mă uit în ziarele românești, mă gândesc să cer pașaport britanic. Interesul pentru familia regală britanică oscilează între bizar și ridicol. În fiecare zi, în fiecare ziar, orice știre despre orice mărunțiș legat de monarhia britanică este prezentată și de trei-patru ori. Isterie? Prostie? Viclenie? Am o veste, bună sau rea, depinde, dar, certă: nu facem parte din imperiul britanic. Cei entuziasmați de subiect ar face bine să rețină un detaliu: în imperiul britanic, averea țărilor componente îi aparține monarhului în funcțiune. Din cauza și pentru acest, să-i zicem, detaliu, mulți, din multe popoare, au murit în condiții crâncene. Același iritant detaliu este prezent și în cazul relației dintre Vatican și popoarele catolice. Averea tuturor popoarelor catolice, oricât de simbolic, îi aparține papei. Nu mai e cazul să precizăm și câți au murit din acest motiv. La urma urmei, în afară de chestiunea divorțului lui Henric al VIII-lea, d-aia s-a rupt și monarhia britanică de Vatican. Și și-a făcut biserică proprie. Și imperiu propriu. Cred că e de reflectat. Ca să nu mai pomenim nimic despre cât este de însângerată monarhia britanică. D-abia a fost conceput moștenitorul și, în directă legătură, a și murit prompt cineva, respectiv asistenta medicală. Nici nu se prea știe exact dacă este o sinucidere sau nu.
Altfel, numai ce am fost înștiințați de către israelieni că ne-ar trebui sisteme defensive suplimentare și-au și apărut imediat, drept dovadă maxim convingătoare a necesității achiziționării lor, teroriștii legitimi și necesari în cămășoaie și în șalvari taman din pitorescul Pakistan. Cum am fi putut să fim lămuriți altfel? Acum, suntem pe deplin. Oricum, intuisem și această posibilitate! Dacă totuși e oricât de vag adevărat, foarte bine că au fost prinși la timp.
În rest, am tot scris astă-vară despre situația din România, așa cum se vedea ea de la mine. Nu mai persist. Am tot întrebat atunci dacă actanții - toți! - sunt plătiți pentru a lăsa țara fără fonduri europene - s-a petrecut deja! - și pentru a consolida politicile altora, fie europene, fie rusești, fie americane, fie maghiare, fie chinezești, fie israeliene, fie arabe - s-a petrecut deja! -, n-am de gând s-o țin ca gaia-mațu'! Apropo de politici maghiare, constat că se fac unele încercări de limitare a agresivității formațiunilor lor. Foarte bine! Poate se termină și cu autonomia federalizării și cu federalizarea autonomiei, mai ales că Ungaria este într-o prăpastie destul de neplăcut de adâncă, din care proștii și trădătorii noștri se tot reped să o salveze, băgând-o în seamă mai mult decât e cazul. Nu în ultimul rând, se poate vedea cu ochiul liber faptul că agitatorii maghiari de pe teritoriul nostru sunt, pe lângă multe altele, oamenii rușilor sau, dacă nu sunt încă, atunci vor să devină rapid. Prea tot unifică situația Ardealului, exclusiv din perspectiva lor, cu problema Moldovei, exclusiv din perspectivă rusească.
În sfârșit, se pun plăcuțe în românește pe teritoriul românesc! Dacă e real, bravos, a durat ceva, dar s-a înțeles până la urmă! Sunt țări europene care nu numai că nu scriu nimic în nici o altă limbă, dar, de multe ori, nu folosesc aproape deloc limbi internaționale nici măcar unde ar fi obligatoriu să le folosească, de exemplu, pe aeroporturi. Așa că salut restricționarea altor limbi care, prin impertinență, depășiseră cu mult orice uzanțe, fie ele chiar și galactice. Salut și inițiativa redeschiderii dosarului Gojdu. Măcar de s-ar face! Măcar de s-ar recupera averea Gojdu! Aș saluta și limitarea retrocedărilor caraghios de abuzive, făcute indiferent către cine, ba chiar aș saluta și anumite naționalizări care ar fi aproape obligatorii a se săvârși. Adică, de exemplu, i-aș da afară pe austriecii de la OMV și pe mulți alți siniștri venetici, fără nici o tresărire de sprânceană. Măcar de-ar exista elementara și corecta voință politică pentru ca România să redevină funcțională și să se termine cu toate cedările nepermise.
Rămân un fan al stenogramelor și sper ca anumite dosare să fie totuși finalizate înainte să murim doar de râs când vedem pe ce structuri jalnice am reușit să ne proțăpim. Cât despre fondurile europene, deși am intuit conspirația încă de astă-vară, și deși voi încasa niște înjurături, pentru moment, sunt de acord cu sistarea lor având în vedere la cine ajunseseră deja, operațiunea urmând să continue cu spor, în exact același mod. Infractorii erau cu toții aliniați ca să ia startul la furat. În idealismul meu deșănțat, sper ca banii să vină, dar când trebuie, cum trebuie și să ajungă la cine trebuie, nu la toți găinarii. Banal, răsuflat, plictisitor, dar extrem de adevărat! Cine știe, poate se petrece totuși minunea! Păstrând proporțiile, tărășenia asta a fondurilor europene are ceva din competiția produse eco / bio vs produse alimentare clasice. Diferența de investiție și de profit îi determină pe protagoniști să se controleze și să se dea în gât între ei. La sânge. În cazul fondurilor europene, practic, luptă corp la corp și corb la corb, hoții lor cu hoții noștri sau invers. Deschis, pe față, în față, la față, cu toate mijloacele oricât de contondente. Așa că, un bob zăbavă, până se mai încălzesc și alte loturi de lotrii. Acum, la vot, se va stabili și acest adevăr copleșitor: dacă mai e vreo șansă în a se primi fonduri europene, cine oare va înhăța prada? N-am nici o îndoială, toți participanții sunt extrem de talentați, au și dovedit-o, iar partenerii lor sunt pe măsură, fapt demonstrat în cazul multora de prestațiile de la televizor și din teritoriu, de dosarele pe care le au și, nu în ultimul rând, de stenograme, aceste adevărate ideograme ale timpului nostru, prin comparație, benzile desenate se sinucid jenate, repet, mă declar un fan, ba chiar un fanfan al lor. Fie ca binele să triumfe și cel mai iscusit înhățător să câștige și să facă tot ce știe el mai potrivit, respectiv să înhațe! Lăsând gluma electorală la o parte, asta nu înseamnă că începutul acestui material nu rămâne valabil: țara e țară și trebuie să fie eternă,  poporul e popor și trebuie să încerce să fie etern, iar statul e stat și trebuie să încerce măcar să se transforme benefic până chiar reușește să devină unul adevărat.
Cât despre renumitul polițist Cioacă, presupun că a fost arestat strict din motive electorale. Domnul Dan Diaconescu și-a petrecut jumătate din viață încercând să elucideze cazul Elodia. Există sau nu există dovezi clare ale asasinatului? Procurorii și-au motivat demersul și prin faptul că nefinalizarea cazului a dus la împiedicarea familiei să aprindă o lumânare în cunoștință de cauză, iar opinia publică a fost indusă în eroare, riscând să piardă orice reper, orice discernământ și orice sens. Aha! Deci nu faptul că un soț și-ar fi putut ucide într-un mod bestial soția este motivul de bază al arestării, ci lipsa lumânării și deruta opiniei publice. OK. Halucinant! În plus, ca să deruteze opinia publică și mai mult, polițistul Cioacă ar fi reușit, prin abilități profesionale, să comită crima perfectă. Dacă polițiștii din provincia românească sunt așa de desăvârșiți, vă dați seama cum sunt ăia din capitală? Și asta după ce americanii, prin toate filmele lor, ne-au tot demonstrat că nu există crima perfectă. Ba uite că există, a comis-o Cioacă! Problema e că polițistul Cioacă, dacă e asasin, înțeleg că a reușit să comită crima perfectă strict prin lipsa tehnicii de detecție și nu prin cine știe ce înzestrări excepționale sau calități paranormale. Firește, asta e cu totul altceva! Și în acest caz, sper ca binele să triumfe etc. Dacă nu binele, măcar adevărul.
În rest, după cum îmi știți ideile și apucăturile, nu mă pot împiedica să nu-mi treacă prin minte că, la urma urmei, având în vedere contextul, poate chiar și accidentul - Doamne, ferește! - domnului Valeriu Tabără - multă sănătate! - nu e atât de întâmplător. Numai ce-l nominalizase interlopul bancher... Interlopul bancher! Interlopul analfabet bancher!
Un fapt e sigur și ne bucură: ca o zână bună, doamna Hillary Clinton veghează asupra noastră neclintit și numără tot. Tot ce facem și tot ce avem. Perfect! Suntem mult mai linștiți acum. Dar, în scurtă vreme, un fior pervers ne încearcă iar: bine, bine, veghează, veghează, dar știe exact pe cine și, mai ales, știe precis unde ne găsim? Cu americanii totuși, nu putem fi siguri niciodată...

Presfârșitul fâsâit al lumii sau Shambaliada nărozilor 2

He's dead, Jim!

V-am prevenit că superproducțiile nu se opresc niciodată? V-am prevenit! Trecem astfel grațios de la epoca Iron Maiden, la e-poc-a Iron Dome! Cu acesta, domnul Benjamin Netanyahu vorbește personal și îi mulțumește oficial și pătruns. Iron Dome îl ascultă grav și competent, preocupat să nu dezamăgească. Să nu NE dezamăgească! Pentru că ruda sa apropiată, Praștia lui David, dorește să se mute la noi! Inocenți, ne uitam la televizor și-n castronul cu floricele și habar n-aveam că, de fapt, noi suntem publicul-target. Până la urmă, pasămite, bombardamentele asupra Fâșiei Gaza par să fi avut ca intenție principală să ne convingă pe noi, pe bulgari, pe sloveni, pe albanezi și pe alții din Balcani - iar ne-au mutat în Balcani, bă, noi suntem în Carpați, au aflat chiar și americanii!- să ne convingă, deci, pe noi să cumpărăm magicul scut. Scut, dom, praștie, OK! Există și pelerină de invizibilitate  spre vânzare? Că așa e în Harry Potter și, fără Harry Potter, nu se poate, am  zis! În vara asta, la Jocurile Olimpice, a fost reactivată chiar și umbrela lu' Mary Poppins. E o sugestie interesantă, poate o aprofundează cineva. Întrucât, din câte aflu, la pelerina de invizibilitate, deja se lucrează intens. Cine lucrează? Un uimitor grup de cercetători uimitori, desigur! Repet: nu știu unde e mai wild! Dom'le, nu mai suntem noi în NATO? Americanii nu mai vin cu scutul lor? Ne-au lăsat doar scutecul? La unison cu propriul meu computer, îmi vine să exclam ”He's dead, Jim!”.
Am mai scris și despre asta, știam că, și în Amrika - mai ales acolo! - se ceartă ca turbații pe bani, iar scutul cel devesel ar putea să cadă victimă, chiar s-a și propus deja. Dar totuși ce-ar fi de înțeles din oferta israeliană? În vremea Războiului Rece, se mai făcea câte un film cu James Bond pentru ca Occidentul să-și promoveze invențiile militare și, ulterior, să le și vândă. Acum, se organizează direct bombardamente? Cu alte cuvinte, ce s-o mai frecăm, să vedem agregatul direct la lucru! Și, la party, când se bea aldămașul, ce-ar urma să fie, artificii pe bază de napalm?!
Eu am înțeles că demonstrația Israelului viza Iranul. În treacăt, foarte în treacăt, se bănuiește și se speră că Teheranul a băgat la tărtăcuță. Pare puțin probabil că are rachete demne de nasul scutului respectiv. Și, dacă tot n-are cu ce, să nu mai agaseze omenirea cu absurde și inutile discursuri și promisiuni amenințătoare și să nu mai sâcâie nici sateliții europeni cu unele bâzâieli și miorlăieli  ridicole, cum, după unele opinii, pare să fi făcut în ultimul timp. Revenind...
Astfel, deodată, sinistra demonstrație a bombardării Fâșiei Gaza echivalează cu un fel de showroom pervers! Gotic! Gothic! Fâșia Gaza a fost bombardată pentru ca să cumpărăm noi și alții scutul-praștie sau praștia-scut?! Joc într-un film mut. Perfect! Iar toate acestea se petrec în vremea în care avem un ministru al Sănătății palestinian, născut, unde anume, fix în Siria?! Când este exhumat Yasser Arafat?! Iar ambasadorul Israelului, în chip de captatio benevolentiae, ne spune că mințișoarele noastre românești ni s-ar băga altfel în căpșor dacă am fi atacați cu niscaiva rachete teroriste?! Nu e politically correct așa că, în pofida repetatelor recomandări de conduită și atitudine din filmele americane, am luat-o totuși personal. Așadar, e o simplă precizare, e o figură de stil, e o amenințare? Dacă, voit sau nu, tot jucăm în superproducții d-astea cu denumiri biblice sugestive, cu armaghedoane, cu mortal kombat în deșert, să punem și noi, atunci, întrebarea aia fundamentală: bre, da' americanii știu? Deși, îmi stă pe limbă să zic, bre, da' americanii știe? Ne-au dat ei cumva dezlegare să ne cumpărăm scuturi, prăștii, ghioage și coifuri de la un alt nene de pe piață? Că tocmai s-a întâlnit cu toți protagoniștii însăși doamna Thrillery Clinton. Cred că s-ar impune o clarificare pe foametea asta. Mai ales că situația s-ar putea să ne ducă exact în linia întâi. Așa că respectiva clarificare ar fi binevenită. Că, altminteri, putem să mai lăsăm Hollywoodul și în favoarea Mosfilmului. Rusia ce are? Că are! Numai ce și-a scos - iarăși! - navele de luptă la paradă. La o adică, se poate discuta și cu ea. Cu o singură condiție: să-i mai tacă gurița aia năbădăioasă a atât de pisăloagei prietene numită Vocea Rusiei! Că ne asurzește până la plictiseală și sictir.
Egiptul își redescoperă vocația gheșeftului și, prompt, sosește să își ia partea. Presupun că și pensia alimentară. Doar, după atâtea decenii, s-a obișnuit. Are și drept, și dreptate. Nu cu multă vreme în urmă, după cum am mai istorisit deja, pe unde alerga, aș vrea să știu, Calul Apocaliptic? Nu cumva prin Cairo? Ba da! Așa că este normal ca Egiptul să fie invitat la orice premieră pe această temă? Este! Mai ales că unii spectatori nesatisfăcuți de ritmul totuși lent al acțiunii ar dori și-o implicare acuș-acuș a Sinaiului. Chiar zilele astea, dacă s-ar putea. Cine poate rezolva asta? Egiptul! Ce-ar fi un conflict zonal fără Sinai și fără Suez? Nimic! Reiese clar doar din atâtea filme. Între timp, presupun că, nesătul de atâta publicitate câtă i s-a făcut, deh, vedetă, Calul Apocaliptic mai dorește să-și mai arate freza prin Tahrir încă o dată. În curând, va ajunge să dea și autografe. Lumea s-a strâns... din dinți și așteaptă apocalipsa după Coran de această dată întrucât Egiptul se radicalizează. Ăsta da film! Mai ales că, nici nu ieșise de pe platou bine, nici el, nici platoul, ( deja ) regretatul Mubarak, și se și auzeau glasuri sharioase cerând chiar și distrugerea imediată a Piramidelor și a Sfinxului ca să nu mai existe pretexte impure pentru invazii de cinefili maniaci.

E.T., în vizită la tovarășul Kim

În mod evident însă, nord-coreenii încearcă să ne păcălească. În ultimul timp, ne-au oferit numai imaginea de cântăreți, cu vocea și cu acordeonul, ca să nu ne arate cu ce se ocupă de fapt. Ei? Idei? Idei? Idei? Slăbuț! Nu mă refeream la lider. Ei bine, cică, nici nu mai au nevoie să se mai ostenească întru a comite bombardeaua fatală tuturor. Firește, nu și nouă care deja nu mai facem față numărului covârșitor de oferte de scuturi de profil. Noi suntem la adăpostul nuclear. Centralele nord-coreene cică au reactoare atât de teribile încât energia lor poate ajunge la mii de ani lumină! În acest mod, doar ei vor fi capabili să-i contacteze pe extratereștri. În orice caz, vor fi primii care îi vor contacta sau care vor fi contactați. Și, probabil, ultimii, dar - așa sunt geniile! - nu se încurcă ei în astfel de detalii. Ne lasă pe noi, chibiții. Și când vine această știre? Tocmai în zilele noastre când, după cum am mai scris, toate popoarele se bat pentru a avea șansa unei prime întâlniri de gradul cel mai grad cu prietenii noștri, extratereștrii! Se pregătise și un ambasador! Pasămite, nord-coreenii le-au luat caimacul spațial japonezilor, lăsându-i cu buza umflată. De altfel, invidioși, japonezii sunt și cei care i-au dat în gât. Lasă că, până la urmă, primii sau nu, și nord-coreenii tot la Spielberg, săracu', apelează. Poate nu atât de sărac dacă i-o fi dat Madoff banii înapoi - alt film captivant și destul de tânăruț! - ca să aibă  omu' cu ce să-și cumpere scule, materiale și chifle ca să nu leșine de foame în platou, doar sunt vremuri grele. Oricum, se poate conta pe nord-coreeni, vor să ne facă o surpriză tuturor și să-i aducă pe extratereștri pe 21 decembrie 2012. De ce să umblăm cu jumătăți de măsură?! E apocalipsă la noi, să fie și la ei, să petrecem împreună!


Scheletiada, Moș Gerilă, vampirul cel năuc și preasfârșitul lumii

Pentru moment, probabil, și pentru foarte puțin timp, operațiunea SAS a avut parte de happy end, compania încă nu se închide, dar, greu de prevăzut următoarele episoade întrucât, brusc, telenovela suedeză s-a sucit, publicul e zăpăcit, prognoza economică e proastă, iar SAS depinde și de banii suedezi. Cât despre prognoză, până acum o săptămână și trei ore, era foarte bună, cea mai bună, mai bună, nici nu se putea, după cum cred că s-a înțeles deja că e jocul de glezne suedez. Ai aflat doar ce vor ei să-ți spună, faci eroarea să-i crezi, ei te-au păcălit, tu te-ai relaxat și te așezi confortabil ca să-ți mănânci chifteaua. Cum ai întors capul nițel, cum ți-au șutit-o din farfurie cu tot cu ea că e criză. E la modă. Poate vă mai întrebați ce e cu trenurile suedeze? Vă mai amintiți? Alea care mai și mergeau când nu stăteau. Trenul, nu, alt concept viguros al oricărei cinematografii! Trenurile suedeze sunt bine. Numai anul acesta au fost oprite de vreo 65 de ori până când guvernul a zis că le dă banii pe care-i cereau insistent și convingător. La un moment dat, calea ferată - doar se învățase acum! - a mai cerut o rectificare a rectificării. Nu s-a aprobat. Odată, s-a încordat, a sughițat, trenurile toate au stagnat și, desigur, rectificarea s-a prezentat la ordin.
În plus, ca noi toți, și Suedia are pe cap problemele Fâșiei Gaza. Cred că a început să fie bântuită de nostalgia Războiului Rece. Pare un sindrom generalizat. Așadar, simultan, Suedia luptă în favoarea cauzei palestiniene și premiază scriitori evrei care scriu despre lagăre. Păstrând proporțiile, atitudinea asta e aproximativ furată de la noi, de la Nicolae Ceaușescu, mai precis. Trebuia să ia Premiul Nobel pentru Pace pentru abilele și chiar performantele negocieri din Orientul Mijlociu, pe care le făcea, dar, până la urmă, n-a mai apucat. Suedezii au scăpat însă și din această situație neplăcută, dând vina, presupun, exclusiv pe norvegieni că pacea doar e în bătătura lor, e știut. Apropo de Premiul Nobel... Mare mister de ce nu-l primesc și românii. Că ungurii îl primesc din abundență. Păi, răspunsul e subînțeles. Am mai tratat și acest subiect. Mă reped că văd că iar e dezbatere și iar e surprindere. După Contrarevoluția din 1956, au fost acceptați în Suedia mulți refugiați maghiari. Treptat, s-au transformat într-o largă minoritate. Printre altele, aceasta face și ceea ce știe ea mai bine, respectiv, îi înjură pe români. Nu în ultimul rând, în materiale de televiziune prompt difuzate de televiziunea suedeză. Așadar, misterul, cel puțin o semnificativă parte din el, a fost rezolvat. Agatha Christie nu și-ar fi pierdut mai mult de trei secunde prețioase.
Dar nici economia, nici Premiul Nobel nu par să le mai intereseze pe suedeze. Au căzut în depresie, dar asta, în Nord, e banal. Depresia e atât de accentuată că, nu-i mai așteaptă nici pe extratereștri. Defulând refularea, s-au apucat să cumpere schelete ca să aibă cu cine dormi. În pat, nu în dulap. Dormitul e important. E important să dormi, e important să visezi. După cum se vede, e important și ce anume visezi. Dar e important și din ce motiv dormi. Suedia și Finlanda sunt lovite de numărul cel mai mare de cazuri de narcolepsie, posibil pe viață, apărute în urma vaccinului împotriva gripei porcine. Am mai relatat: Suedia a cumpărat o cantitate imensă de vaccin și a făcut mari presiuni la nivelul întregii populații ca să se imunizeze. Iată riscul neprevăzut: n-au murit de moartea porcului, au început să se transforme în Frumoasa-din-Pădurea-Adormită sau în Albă-ca-Zăpada, că tot suntem în Nord. Așa că, dacă vaccinul care a generat scandalul recent din România provine din Danemarca, faptul mi se pare interesant, nu lipsit de sens, ci, dimpotrivă, demn de a fi investigat.
Întorcându-mă la bizara opțiune pentru schelete... Nici povestea asta nu e complet nouă - ce mai poate fi nou?! - un scenariu cu unele puncte comune a mai fost folosit astă-vară parcă. O suedeză a călătorit în avion lângă un mort. A declarat că n-a deranjat-o. O fi fost aceeași? Dacă da, atunci mortul, dacă nu i-a făcut safteaua, poate considera că a avut noroc. Hm! Gotic! Gothic! Barri Gotic doar că ăsta e în Barcelona! Nu-i nimic, e plin de suedeze pe acolo. Poate că morții din zonă ar fi bine să treacă printr-un training de autoapărare, ceva.
Parcă am fi în vremea lui Nosferatu. Păi și suntem! Vampirii mișună peste tot, și pe ecrane, și în realitate. Ca să fie în tendințe, Serbia chiar și-a reactivat vampirul favorit, Sava Savanovici. Cică, bietul de el, ar fi foarte derutat. Năuc, mai precis. Cine nu e și cine nu ar fi? I-au dărâmat căscioara de unde nu mai supăra pe nimeni și, acum, oamenii fac pe istericii. Monoton și demodat, tot usturoiul e promovat ca leac miraculos. Boring! Să mai încerce, dom'le, și altceva! De pildă, o savarină. Poate Sava Savanovici o apreciază, o consideră gustoasă și se lasă de vechile apucături. Poate, în schimb, se apucă de gătit, după cum pare să se fi apucat trei sferturi din populația lumii, de te întrebi cine mai mănâncă dacă toată lumea gătește și se și promovează pe net. On second thought, totuși, nu știu dacă ideea cu gătitul ar fi cea mai fericită în cazul unui vampir fie el și reactivat. Mai ales dacă e năuc. Lasă că vine Praștia lui David în Balcani și rezolvă tot ce mai era de rezolvat. În cazul lui Vlad Țepeș, noi am vrea să-i dezactivăm nemeritatul statut de vampir, dar nu ne lasă numeroșii admiratori și nici creierii lor proaspăt spălați. Zombies sunt convocați oficial la propria apocalipsă. Doar e presfârșitul lumii! Nu se ratează nimic! Nimeni nu-i uitat! Din pur entuziasm, nu cu multă vreme în urmă, zombies au și făcut unele demonstrații convingătoare în America. Îl pomenisem pe Nosferatu... Chiar dacă joacă, preponderent, în Transferatu, în Restructuratu sau în Destructuratu, inspirate de același Halloween, compatrioatele noastre s-au apucat și ele de scheletiadă, adicătelea, de strâns schelete. În brațe. După ce, mai întâi, le-au strâns din morgă, din cimitire și de pe internet. Uau! Au! Au scăpat extratereștrii. Sau este conspirația lor?
Să nu uit! Să nu mai fim supărați pe Olanda că ne urăște și că vrea să ne ia Constanța! Constanța pare salvată, o iau rușii, domnul Mazăre a rezolvat chestiunea. Cu tot cu Cazinou. Cum o fi fost oare costumat la negocieri? Olanda nu ne urăște doar pe noi! Există voci în Olanda care, se pare, destul de apăsat, propun rezolvarea conflictului din Gaza prin sterilizarea palestinienilor. Aceste voci au citit ele oare ”Jurnalul Annei Frank”? Sau nu? Sau l-au citit prea mult? Sau doar pe el? Sau invers? Sau doar vreo parodie sau vreo versiune adaptată pentru benzi colorate? Sau asta este una dintre interpretările recomandate cititorilor din întreaga lume?
Cât despre McAfee, s-a integrat în comunitatea blogărașilor. Putea să creadă marele John McAfee că apucă o astfel de zi și o astfel de noapte? Că îl paște o asemenea rușine? Că va apuca vremea în care nu-i va rămâne decât blogul ca să se apere de presa cea rea care-i distruge imaginea? The end of the world is upon us!...
Firește, nu poate fi uitată inegalabila premieră avându-i ca protagoniști pe spionii cehi în Grecia! Urmașii lui Svejk, în Grecia! În Grecia?! Să spioneze ce? Rușii au cumpărat aproape tot. Poate spionau în favoarea chinezilor?! Poate îi spionau pe turcii de vizavi?! Și, astfel, ajung acolo unde voiam să ajung: la Turcia. Dar, nu așa, imediat, ci, mai întâi, trecând nițeluș pe acasă.
Până una-alta, Papa ne lasă fără Crăciun. Gata! Am scăpat de-o grijă. Noi suntem antrenați. Noi l-am cunoscut și pe Moș Gerilă. Avantajul vârstei și atuul experienței. Noi supraviețuim. Exemplu de gândire pozitivă și de mental bine exersat. Acum, nici Papa n-avea încotro! Lumea nu l-a înțeles și l-a făcut fascist. Dar, n-avea încotro! Din moment ce lumea, ajunsă la cheremul capriciilor mayașilor, se termină pe 21 decembrie 2012 trecute fix, ce sens ar mai avea Crăciunul? Cum să mai fie Crăciun? Îl vom avea live, în a patra dimensiune, ba chiar, și mai sigur, în a cincea, dar, am mai spus, asta e doar pentru merituoși. Cine se știe în această situație, să pregătească totuși bradul, dar, înainte de 21 decembrie întrucât e o situație de forță majoră. Mai de forță majoră decât asta ce-ar putea fi?! În aceste circumstanțe, cu aceste maniere și în acest rit-m, avem nu numai presfârșitul lumii, avem chiar preasfârșitul lumii. 

Întoarcerea lui Fram

Am completat cadrul cinematografic, să mergem mai departe...

Septembrie... Nu e nici filmul, nu e nici melodia, nu e nici poezia, sunt eu care am aterizat, buf, exact în canicula de la București. Și, aproape, am murit în direct. Lumea, câtă mai exista, trecută prin +45 de grade la umbră, se răcorea, fericită și recunoscătoare, la vreo +35. Numai. Practic, se băgase aer condiționat la liber, în oraș. În aceste condiții, supraviețuitorii nu puteau pricepe lichefierea penibilă a unui biet locuitor al banchizei lăsată hăt departe, peste mări și țări, locuitor care, în direct, transpira, se sufoca, se dilata, ce mai, se ducea. Altminteri, toți aterizații la București, fără excepție, păreau loviți de sindromul japonez, adică, să pătrundă cumva, rapid, în rărunchii orașului, dar fără taxi, fără psihopați și fără câini vagabonzi. Să nu uităm că nu avem doar o japoneză pe conștiință, tânăra asasinată, avem și un japonez, mușcat mortal de un câine. Așa că intrarea arc-triumfală se face acum în capitală de către aproape toată lumea doar cu autobuzul sau cu sună-un-prieten sau altceva dacă există, dar un altceva bine știut și bine verificat. În autobuz, e pitoresc, nu știu dacă și criminalii, dar, sigur, hoții se urcă vioi pentru a identifica eventualele victime interesante, inclusiv, pentru o socializare picantă cu ele. După câte am înțeles, percheziția, dacă nu poate fi evitată, pare să se petreacă mai încolo nițel, la coborâre, pe stradă sau în stație, eventual, la gară dacă nou-sosiții sunt atrași de misterul și de exotismul provinciei.

Am stat în urbe câteva ceasuri, am luat la cunoștință starea națiunii, mi-am verificat intuițiile metafizice în urma cărora, scrisesem timp de câteva luni, am asistat la nunți elitiste, asezonate cu înfocate huiduieli populare, am savurat - odată deschis televizorul, faptul nu putea fi nicidecum evitat - amenințări, blesteme, înjurături, certuri, promisiuni electorale care mai de care mai suprareliste, mai grotești și mai hilare, m-am reacomodat cu urletele mascotei românești și, desigur, bucureștene, maidanezul, produs de serie în sute de mii de exemplare delicios de înspăimântătoare. Efect pozitiv, urletele acopereau promisiunile electorale. Nu puteam da sonorul mai tare ca să nu-i deranjez pe vecinii aparent concentrați, ca să nu spun chiar focusați, asupra modestei lor afaceri, bănuiesc, un salon de masaj erotic. Ce altă afacere s-ar mai putea face?!  Dar, chiar și în aceste condiții precare, tot am înțeles că domnul Dan Diaconescu vrea să-mi dăruiască 20 000 euro, am reținut, am salvat în memorie, viitorul era azi și suna bine, totuși, nu reintrasem suficient  de mult în atmosferă încât să dau și SMS. Însă, nu uit și nu iert și, dacă e nevoie, vin personal după bani!
Toate aceste delectări naționale de mai să pierd avionul, plus o tratațiune cosmopolită à la Hercule Poirot, croissants și cafea,  în doar câteva ore. Suflul mi-l pierdusem oricum. Timpul nu. Televizorul și contextul aveau efectul unui soi de zumba fitness cu efect deplin asupra nervilor mei moleșiți, fleșcăiți chiar. Sindromul banchizei dispărea. Fram se retrezea. Până la urmă, n-am avut încotro și, plină de forțe proaspete, la primul urlet atât de visceral al gunoierilor și al pasionaților ecologiști autohtoni, veniți după orice, după oricine, după tot, de la fier vechi, la tot ce are omu-n casă, fără să mă panichez, mi-am înșfăcat bagajul adaptat corespunzător, am schimbat caii și-am șters-o la Istanbul sau la Constantinopol(e), mă rog, de la caz la caz, după gust, după lecturi și după nostalgii.


Beiul cel țâfnos și rahatul lui

Ce era în Istanbul? Constantinopol, din ce în ce mai puțin spre deloc. Nu intru în detalii și în clișee turistice, nu e cazul, se cam știe de către toată lumea ce și cum. Din punctul meu de vedere, există câteva surprinderi importante și voi zăbovi asupra lor.
Am tot scris despre faptul că Turcia este într-un intens proces de otomanizare. S-a produs. Acesta este cuvântul-cheie pretutindeni. Aceasta este și atitudinea. Aproape orice inscripție, orice anunț, orice invitație, orice referire cuprinde vocabula otoman. Mâncarea este otomană, politica este otomană, hainele, arhitectura, spiritualitatea, suvenirurile, bazarul, muzeele, străzile, cafeaua, ceaiul, localurile, baclavalele, sarailiile sunt și ele otomane. Nu la modul îmbietor, la modul amenințător. Brusc, toate spectrele afine acestui concept al otomanizării te vizitează și constați cu un frison că ai traume. Nu prea ai mai mânca nici măcar inofensivii covrigi. Otomani și ei. Nastratin Hogea însuși devine otoman și, reprofilat, are o căutătură antipatică, de neguțător chitros.
În ultimii ani, Turcia a avut parte de avânt economic, foarte bine, îi dorim succes. Însă, în acest context, treptat, pare a-și redescoperi vocația aroganței. Cam în toate situațiile, te simți și cam singur și cam nesigur. Fețele sunt toate cam prea acre și cam prea ostile. Vânzătorii de bilete de la intrarea în muzee întâmpină turiștii cu atitudini aspre de ieniceri, în fapt, adesea, prin această tentativă de impunere vulgară, încercând să-i jefuiască de mult mai mult decât costul vizitării, oricum, aproape întotdeauna, foarte ridicat, nejustificat de ridicat. O conduită foarte otomană, de altfel. Sunt situații când cel mai deștept, respectiv turistul agresat, cedează și, contrar convingerilor și așteptărilor agresorilor, întoarce spatele culturii otomane și renunță să mai sponsorizeze astfel de muzee cu astfel de gazde, ghizi, curatori. Mai ales că - sfidarea trebuie să aibă și ea limitele ei! - Bizanțul este reîmpins, frecvent, în colțuri mai mult decât umile și obscure de către, desigur, aceeași omniprezentă, omnipotentă și contondentă otomanizare. Vizitarea unui muzeu, dacă totuși se petrece, este însoțită de fețe încruntate, deh, e un favor, și de niște zbierete menite doar să mâne isteric lumea, de colo-colo, împiedicând-o să și vadă ceva. Dacă tot a plătit, și încă mult!... Foarte otoman.
Foarte otomană este și vegetația din parcuri. Așa ne informează plăcuțele cel puțin. Ba chiar, precizările merg mai departe. Astfel, turiștii află că luxurianta vegetație provine strict din partea turco-otomană și islamică a Ciprului! Doar de acolo! Partea grecească și creștină a Ciprului nu cunoaște înzestrări naturale similare. Nici nu poate visa la o asemenea onoare.
Cât despre rugăciunea muezinului, există, firește, dar, într-adevăr, pare să se audă direct și de la Sfânta Sofia. Citisem că s-ar fi petrecut un astfel de fapt și el pare real, microfoanele sunt situate în așa fel încât acesta este efectul, de retransformare a Sfintei Sofia în moschee. Astfel, se cam încalcă toate acordurile care promiteau o strictă neutralitate muzeală pentru minunata biserică.
Aglomerația este sufocantă, Istanbulul este un oraș gigantic și, asta e de bine, vizibil, s-a construit mult. Contrastele rămân puternice. În continuare, trebuie să mărturisesc, prețuiesc cafeaua și ceaiul care-mi par, ca întotdeauna, extraordinare. Am apreciat și faptul că ni se permite intrarea fără viză. Oricum, am plătit și plătim destul. Am apreciat totuși.
Dar, de când s-a introdus lira nouă, turcii par că și-au pierdut geniul negoțului, muza negoțului sau și acestea s-au otomanizat. Și-au pierdut și orice urmă de zâmbet, deh, așa dă bine la otomani. În plus, nu prea mai negociază nimic. Iar prețurile, de cele mai multe ori, sunt uriașe. Parcă și simțul măsurii s-a făcut iar otoman. Cât despre calitate, aceasta s-a făcut total chinezească. Inclusiv, în cazul rahatului. Până la urmă, rahatul e un etalon demn de luat în seamă în cazul unei societăți care îl are ca simbol. Din păcate, în acest moment, în Istanbul, adevărul e în rahat. Care, pe cutie, este, fatalitate, pompos otomanizat, dar, înăuntru, zace pur și simplu înstrăinat de sine însuși. O caricatură de rahat! Nu se poate să pierdem, în același timp, chiar totul, și pe Nastratin Hogea, și rahatul! Fără nici un firman și fără nici o negociere!
Din imense frustrări, Turcia a vrut să intre în Europa măcar așa, cu prețurile. La Istanbul, a reușit. A și ieșit din ea. Dar și din ea însăși. Astfel, tocăturile și seurile otomane se vând la preț de cordon bleu dintr-un mare restaurant, înghețata ceva mai de soi e mai scumpă decât la Paris, sucul de rodii proaspăt stors se îndoaie cu apă și costă mai mult decât dacă l-ar reimporta din Nord, pielăria de calitate e mai scumpă decât în Germania, Franța și Suedia la un loc, cataiful, baclavaua, sarailia, - oribil, brutal de îndulcite și de însiropate - și, evident, rahatul - făcut de rușine, după cum am arătat - concurează lejer prețul drogurilor, prăjiturile se bat pentru supremație în topul paralelor direct cu suvenirurile, cărțile rămân doar în librării, aurul, foarte frumos lucrat, se luptă pe viață și pe moarte cu sine însuși, nu-l bagă nimeni în seamă, argintul sforăie-n vitrine, bazarul a ajuns loc de promenadă înțesată, dar destul de neproductivă. Probabil, dacă ai răbdare și energie, poți să te afunzi în furnicar, în labirint, în măruntaiele orașului și, după minuțioase explorări și după atente cumpăniri, s-ar putea să și descoperi vreo cumpărătură interesantă. Nu mai e cazul meu. Cel puțin, în această viață.
Însă Turcia nu s-a otomanizat doar. S-a și islamizat. Continuă să o facă Sunt tot felul de semnale evidente, puternice. Actualele cercuri conducătoare ale Turciei tot vor să retransforme Turcia într-o mare putere, dar, neapărat, cu păstoase tușe musulmane. Acuma, am precizat că, în marea lor majoritate, locuitorii Istanbului s-au acrit. Nu toți. Există și oameni foarte educați, foarte cultivați și foarte amabili, am întâlnit, am cunoscut, există. Dar actuala tendință a comportamentului local este aceea de acreală atât de evidentă încât, dacă se poate, toți vizitatorii să se strepezească, mama lor de pehlivani! Uitătura de deochi se exercită asupra nevolnicelor femei, mai ales turiste, care neadaptate modei islamice, sunt o periculoasă ispită ghiaură pentru  purii bărbați otomani. Însă acreala și deochiul se prăvălesc năprasnic și asupra tuturor celor care par să provină din zgripțuroaica-UE-care-îi-ține-pe-turcii-de-la-Înalta-Poartă-la-porticica-ei-pipernicită-dar-n-au-nevoie-turcii-de-UE-are-nevoie-UE-de-turci, am încheiat citatul. Deochiul devine aproape căutătura letală a Meduzei atunci când apar turiști senini, poate chiar fericiți în inconștiența lor de faptul că se găsesc în acel oraș, dar care au chipuri care, strict după criteriile secrete ale istanbulezilor, ar putea fi vag semitice. Indiferent cine sunt ei și de unde vin, indiferent dacă sunt sau nu semiți,  prin aceasta, înțelegând atât evreii, cât și arabii, istanbulezii le aruncă o uitătură chiorâșă, disprețuitoare, țâfnoasă. Îi agresează verbal și gestual. Pentru că, în acest elan al otomanizării, Turcia, subit, își amintește de faptul că a fost o mare putere și regională, și internațională. Uită că a fost la un pas de ștergerea de pe hartă. Rememorează doar că a fost mare și tare. S-a dezmeticit și se rățoiește. Se poartă autoritar și excesiv față de Siria, față de Israel, față de Egipt, față de Europa etc. Un adevărat delir de personalitate. Față de americani, acreala turcească manifestă încă un oarecare respect, dar vigilent, rigid, exigent și îmbufnat. Să se știe, să se afle și să se cunoască! Turcia a moțăit prea mult, a fost umilită prea mult, a fost ignorată prea mult. A venit momentul să se trezească.
Poate că e momentul să ne trezim și noi. Și poate ar trebui să ne amintim permanent de Clauza Martiriul-Brâncovenilor și de Clauza Sabia-Sfântului-Ștefan-cel-Mare. Cel puțin! Două chestiuni extrem de grave și asta, la prima strigare. Și poate că ar trebui să introducem măcar aceste clauze în orice discuție și în orice negociere. Chiar așa! Ne-a cerut Turcia iertare , nouă și altora, pentru toate nenorocirile provocate? I-am cerut noi și alții Turciei despăgubiri pentru sutele de ani de deranj? Și ce deranj!!! Că Turcia văd că nu ezită și cere și declară că locul ei e în Europa! De când? De când a distrus Bizanțul? De când a impus birul, peșcheșul, bacșișul, robia și multe alte drăgălășenii? De când a furat sabia Sfântului Ștefan cel Mare? De când s-a luptat cu toți voievozii noștri? De când a adus baia de sânge la rang de modă? De când? De la Asediul Vienei? De la Războiul nostru de Independență? De la Primul Război Mondial? Deja, au început să apară documentare despre rolul civilizator jucat deTurcia în, unde altundeva, Europa! Plus, acu-i acu, documentare despre Pax Ottomana! Pax Ottomana pe care, cu greu, cu multe eforturi și cu multe jertfe personale, Turcia ar fi reușit - desigur, în scopuri absolut progresiste, înălțătoare și caritabile - s-o bage pe gâtul restului lumii care a avut nefericirea să-i cunoască rahatul! Lukum. Altminteri, gustos și parfumat, dacă nu e contrafăcut și dacă e servit într-un cadru elegant și prietenos. Desigur, urmărind telenovelele turcești. Rahat cu perje! Telenovele turcești! Era tot ce-i mai lipsea  țâcnelii de acasă. În loc să ceară repatrierea sabiei Sfântului Ștefan cel Mare, românii stau împietriți de admirație în fața isprăvilor lui Soliman Magnificul și în fața epocii sale! Primind cu entuziasm modelul roabei creștine transformată în sultană, probabil, în mintea abisală a turcului - ești turc, nu pricepi? - un exemplu pozitiv pentru toată lumea creștină care ar trebui să înghită și rahatul cu Pax Ottomana, ba chiar să și dorească o reactivare a ei! Astfel, nu mai intră Turcia în UE! Intră UE în Turcia! O ia de unde a lăsat-o! O ia de la Asediul Vienei! Că, în Germania, sunt deja peste patru milioane de turci. Nu mai este Turcia membru NATO! NATO trebuie să răspundă la ordinele Turciei, după cum se și vede din repetatele încercări de a tot invada Siria și nu numai! Că doar Turcia e expertă! N-a dat ea lumii Pax Ottomana?! Vax Ottomana! Turcia și-a reamintit că e otomană! Perfect! Propun să ne amintim și noi cu toții! Temeinic! Dar, propun să-i amintim și Turciei ce înseamnă exact faptul că a fost otomană, precum și ce ar însemna reotomanizarea ei. Din perspectiva noastră, a tuturor. Mai ales că, Turcia pare să uite acest aspect, mulți dintre cei care o locuiesc astăzi sunt, nu în ultimul rând, urmașii foștilor copii duși în robie, inclusiv de la noi. Nu pare a fi tocmai o bază pentru ca lumea să privească plină de simpatie și de entuziasm la aceste viguroase și rapide tendințe de otomanizare.
Nu mai ține nimeni minte ce a învățat la școală? Nu mai ține minte nimeni nimic din istoria noastră? Căscăm gura la istoria lor? N-o cunoaștem? Nu ne-a ajuns? Nu se găsește nimeni, repet, care să se zbată pentru a aduce sabia Sfântului Ștefan cel Mare definitiv, acasă? Ni se otomanizează mallurile, ni se otomanizează clinicile, ni se otomanizează bolnavii - jumătate din cei care erau în avion, se întorceau de pe la spitalele turcești - ni se otomanizează vacanțele, ni se otomanizează și televiziunea, ce mai urmează oare? Rușii care, din când în când, mai au unele prieteșuguri, întâlniri de taină și puneri la cale cu turcii, l-au otomanizat și pe celebrul ”Amiral”, dacă s-a vizionat filmul. L-au declarat exclusiv turc deși, la baza bazei, era românul Colceag, dintr-o familie inițial turcită și care a dat un pașă, e drept, dar o familie revenită la ortodoxie și, totuși, românească. Se poate verifica.
Cam atât. Mă întorc în noaptea polară. Echilibrul climatic e salvat, a venit prima ninsoare. Să nu fim totuși prea optimiști: prima ninsoare a durat vreo cinci minute. A trecut aproape ca și cum nici n-ar fi fost. În apartamentul de deasupra, vecinul turc - putea să fie altceva?! - se declară ateu, ecologist și iubitor de muzică. Putea, aici, să pretindă că e altcumva?! Mersul însă îl trădează, e de cărător de calabalîc din bazar, iar alura e de plăcintar. Privirea însă scapără de trufii mortale de spahiu și fața e, desigur, acră. E clar! Se otomanizează. Dragă lume, la bună otomanizare!...

Presfârșitul fâsâit al lumii sau Shambaliada nărozilor 1

Hallowood și Hollyween


Deși, evident, nu sunt Bilbo Baggins totuși cam asta mi s-a întâmplat: m-am dus și m-am întors. Unde? Pe planetă. Pen'ce? C-așa trebe. Te mai duci, te mai întorci... Uneori, doar te duci. N-a fost cazul. De această dată. Mai întâi, m-am dus în România. Câteva ore. După care, imediat, am purces spre Turcia. Nu de spaimă, dar așa era planul inițial. Am stat în Istanbul vreo săptămână. Apoi, am revenit la București. Am zăbovit câteva zile și-am plecat în Grecia. La plesneală! Am stat și acolo o săptămână. M-am întors iar la București. Am rămas câteva săptămâni în urbe. Eclectic. Apoi, am luat-o iarăși către Nord. Vorba ălora din Madagascar: To the wild? To the wild! Greu de spus unde a fost și unde este mai wild. Doar ne pregătim de sfârșitul lumii, nu? Remember? Mai avem o lună și, gata, scăpăm! Nu rămăsese așa? Chiar! Au făcut mexicanii documentarul ăla prin care urmau să fie elucidate toate neaflatele mayașe? L-au făcut? L-au difuzat? Nu observ. Pesemne, am fost luați iar - iar! - de fraieri.
Între timp - probează tocmai chestia cu fraiereala! - ne-am ales doar cu un alt, să-i spunem, documentar. Nord-american, de această dată: Contele de Anticristu' se întoarce! Imediat după Halloween. La Washington DC. ”Documentarul” a fost difuzat taman în ziua de 7 noiembrie, ziua aniversării / comemorării Marii Revoluții Socialiste din 1917, de la... Moscova! Perfect timing! Uvertura alegerilor americane a fost o colosală și stranie furtună posibil marca HAARP. Foarte potrivit. Mai ales că, în timpul campaniei, domnul Barack Obama, considerat de unii răspunzător de toate relele din Univers, fusese întrebat, printre altele, și dacă este adevărat că, pe șestache, le-ar fi dăruit rușilor o parte din Alaska - acolo, e HAARP! - sau măcar niște insule, oricum, în mod cert, tot petrolul american. Închis ( doar ) paranteza. Ca în producțiile hollywoodiene adevărate, întregul New York a fost pe punctul să dispară. Și să reapară. În altă parte, sub o altă formă. Tricky! Kinky! Dar, nu cu totul surprinzător. Scenariul ăsta cu dispariția e vechi de câteva decenii și nu se referă doar la New York. Asta este însă o altă poveste.
Apropo de ruși, tovarășul Putin vrea și el să-și îndeplinească visele și dorințele copilăriei și, ori de câte ori are prilejul, mai strălucește într-un rol favorit. Sindromul Radu Mazăre cumva. Nu cu multă vreme în urmă, juca în ”Zboară cocorii!”. Albi și siberieni. Roșii, n-a găsit. Aflu că, din păcate pentru cocori, în urma zborului cu deltaplanul, pe tovarășul Putin îl cam doare noada.
Să revenim la Washington... E film american? E! Avem deci action, sex și, desigur, spionaj! După alegeri, prompt, americanii au rămas fără șeful CIA. Avea el, întreb eu, pantofiori roșii fermecați? Numele de cod era Dorothy? Deoarece, precum în Vrăjitorul din Oz, parcă l-a luat ciclonul sau tornada sau ce haarpie o fi trecut în zilele acelea prin America. Dus a fost, cu sau fără cățelușul ( undercover ) Toto. La rândul ei, iubita subversivă are nume predestinat: Broadwell. Well! O combinație între Broadway și - sorry! - brothel. Firește, s-ar potrivi într-un alt tip de film, dar parcă, în ziua de azi,  mai ține cont cineva de tradiție? Totuși, pentru completarea basmului, se aude că va fi numită o vrăjitoare rea, cu un interesant CV și cu misterioase și periculoase - așa e la spioni! - apucături și cunoștințe. Mult mai adaptată vremurilor și situațiilor care vor urma. Poate că da, poate că nu, deh, pălăvrăgeli de nemulțumiți... Există cineva care să-i mulțumească pe toți?!
Superproducțiile americane nu se opresc aici. Nu se opresc ele niciodată. Nu-i exclus să vedem și-o versiune updatată a filmului ”Pe aripile vântului”! Din moment ce douăzeci de state americane vor să se desprindă pașnic din cadrul SUA, pentru că, la conducere, a revenit domnul Barack Obama, am putea vedea noi o altă variantă a poveștii lui Scarlett și-a lui Rhett? Am putea! E drept, o variantă modernă, pașnică, veselă, prietenoasă, optimistă, pozitivă, progresistă etc. Dar coloana sonoră a oricărui film, oricât de pretențios și de complicat, poate fi asigurată de chinezi și de nord-coreeni. S-au apucat de cântat la cel mai înalt nivel. E adevărat, chinezii sunt totuși nițeluș mai ocupați. Din adânci frustrări, vor să joace și ei în filmele vechi americane, cu tot cu excesele, devierile și freneziile acestora. Așa că, în dorința lor de a copia orice din cosmos, și-au umplut țara cu mașini mari și forțoase  și, ca atare, stau blocați în trafic și câte zece zile. N-am verificat, dar partea astea s-ar putea totuși să fie originală. Un copyright mai că ar fi posibil. La cozile alea, de nervi și din pură oftică pe americani, le-o fi venit ideea să le pună dronelor lor nume desprinse din Jurassic Park?
Europenii, mai exigenți dar și mai lacomi, vor să refacă tot parcursul cinematografic al propriului continent. Astfel, parcă sunt lansate simultan toate filmele, despre toate războaiele, dictaturile, crizele, fanteziile, rătăcirile, amăgirile și ciomăgirile ( rimă, din nefericire, foarte bogat ilustrată ). De exemplu, polonezii vor neapărat să le dea o mână de ajutor nemților ca să scape de vinovăția declanșării celui de-al Doilea Război Mondial - oricum, întotdeauna, au dat vina pe polonezi - dar și de povara lagărelor de exterminare - oricum, de mai mulți ani, sunt considerate lagăre poloneze - și, întru slujirea acestui nobil scop, musai sau nu, ies în stradă și se aruncă, din proprie inițiativă, în luptă, cu pieptul gol, înainte, tot  înainte. Alături de unguri, își tot dispută paternitatea și maternitatea extremei drepte. Dar polonezii vor să-i scape și pe ruși. Așa că nu mai întreabă nimic nici despre Katyn, nici despre Kaczynski. Rămân doar filme. Sau nici măcar. Am mai scris și despre toate acestea.
Între timp, tot din nostalgii cinematografice ale perioadei de pionierat, mulți europeni au reînceput să se gândească a se întoarce în fostele colonii. După unele zvonuri, tot un exemplu, se pare că 100 000 de portughezi s-ar fi reinsertat deja în Angola. Presupun că în așa-numitele orașe-fantomă construite de... chinezi. Aceștia, bine informați, când nu cântă, cumpără tot, falsifică tot și construiesc tot. Mă întreb pentru cine or fi construit ei oare giganticele orașe-fantomă din însăși China lor. Există chiar replici de maximă fidelitate ale unor orașe din întreaga lume. Pe astea, pentru cine le-au construit ei oare? Ce știu chinezii și noi nu știm? Măcar, apropo de Angola, tot s-a obținut ceva și anume a fost elucidată taina nivelului de trai atât de înalt din Luanda ultimilor ani. Diamante, diamante, dar totuși...
Grecia se pregătește să debuteze în producții Mosfilm. Revine astfel la... Ialta, moment esențial al creației cinematografice universale când Elada - cred că așa le-a venit rușilor ideea să-și boteze mașina! - a fost cedată de Stalin în favoarea Aliaților și în ( de )favoarea României. Grecia nu vine cu mâna goală, aduce și Ciprul. Cu tot cu Afrodita. Dar nu și cu Turcia. Despre aceste două dive, Turcia și Grecia, mai detaliez în următorul episod. Și despre România, desigur.
Înainte însă de superproducția Ialta, în anul 1943, Stalin, Churchill și Roosevelt mai regizaseră un alt film de excepție, Teheran pe numele său. Exact cam pe la vremea asta, 28 noiembrie - 1 decembrie. Varianta actuală a filmului Teheran e chiar în plină facere. Se fac ultimele repetiții, se pun la punct ultimele detalii, după cum se spune în showbiz. Dacă proiectul va fi finalizat este posibil să fie însă cu adevărat o coproducție mondială grandioasă. Costisitoare și sângeroasă. Jocurile video vor fi nimic. Deja, Orientul Apropiat, Îndepărtat, Mijlociu, Timpuriu și Târziu dă senzația că nu mai are răbdare. Deloc.
Ce fac suedezii? Au și ei filmele lor. Au lansat propria versiune a filmului ”Bodyguard”. La ei, deh, nordice simțiri cețoase, gărzile de corp se sinucid. Uneori, mai sunt și arestate. E complex. Dar, dinamici, au mai avut o premieră. Cam sângeroasă și asta. Au avut suedezi împușcați la... Waterloo! Asta m-a dat gata. M-a lăsat cu gura căscată. Curată provocare! Păi, în 1974, taman cu melodia ”Waterloo”, a câștigat ABBA Eurovisionul! Nu e doar o tragedie, e și o imensă obrăznicie! Altminteri, întreaga Scandinavie se pregătește, inter alia, și de o variantă personală a operațiunilor SAS - asta e, așa se numește trebușoara! - și anume, 6000 de concedieri în curând, pe ecrane, plus o scădere destul de neplăcută a salariilor protagoniștilor rămași pe platou. Turbulență adevărată, nu glumă!
Bref, sunt multe filme de văzut și sunt multe de bârfit. Tot să stăm în fața televizorului și-a computerului. Dacă nu vine totuși apocalipsa mayașă cu care, acum, în lipsă de alte surse și argumente credibile, au ajuns să ne plictisească până și tibetanii. Nu puteam încheia fără evocarea acestui moment. Revenim deci, pe final, în America. Când nu ne mai păsa nouă, umililor pământeni, decât de criza mondială și de dispariția banilor și-a aurului din bănci, hopa, un indian hopi, veți spune! N-are legătură sau, de fapt, are. Că ne-au plictisit și cu profețiile indienilor hopi, lăudată să le fie amintirea! Astfel, un călugăr tibetan trimite, acușica, o epistolă spre continentul indienilor hopi. Cam pe la Halloween. Mesajul este adresat celor de la NASA și conține ultimele instrucțiuni legate de sfârșitul lumii. Uitasem, ne luasem cu criza, bine că ne-a amintit! Personal, mi s-a părut doar încă o explicare, dacă mai era nevoie, pe înțelesul tuturor, a modului în care ar trebui să trăim și să murim dacă Halloween ar dura luni, ani, veșnic. Mai dramatic nițel, dar așa e în Tibet. Însă, categoric, NASA nu putea fără Lhasa. E în scenariul inițial. Și-apoi, ce-ar fi sfârșitul lumii fără Shambala? Ce haz ar avea?
Suntem în 2012, s-au cheltuit mulți bani și multă energie pentru ca să ne intre în cap faptul că e apocalipsa. Fie ea mayașă, hopi, tibetană, creștină, musulmană, mozaică, n-are importanță, oricare și pe toate stilurile! Generală, totală, definitivă! Și tot nu ne-a intrat în cap, tot la mălai și la distracții, ne stă mințișoara. În fine, că despre asta este vorba, despre fine, în fine, deci, uriașa producție cinematografică ”2012”, din câte îmi amintesc, avea și ea treabă cu Tibetul, avem, atunci, și noi, avea de-a face și cu America, desigur, pozitivă și vitează, și cu rușii, mafioți, e drept, și pe lumea ailaltă, în eternitate, în viziunea americanilor, rușii sunt tot mafioți, și cu chinezii, cu tot cu arce, cu Noe și cu Jurassic Park, și cu Africa de Sud, iată, figurează și chestiunea întoarcerii în colonii etc. Filmul ”2012” a avut și un frate, ”Avatar”. Împreună, aproape didactic, ne explicau viitorul: cutia Pandorei se deschide și cine nu are bani să-și cumpere un loc în arcă și să ajungă în noul Pământ al Făgăduinței, Africa de Sud - Angola e aproape, la rigoare, poate fi și ea inclusă - atunci, are la dispoziție soluția pentru sărăntoci, se reîntrupează pe o altă planetă, în chip de cal albastru - destul de expresionist! - oricum, e de bine, de fapt, nu moare nimeni de tot, e o apocalipsă generoasă, populară, pentru toate buzunarele!
Călugărul tibetan, varianta americană a Călugărului Vasile de la noi, de pe vremuri - copiază ăștia tot, aproape ca niște chinezi - ne-a prevenit acu', la Halloween, că apocalipsa vine pe 21 decembrie 2012 nesmintit, dar, ca să nu ne smintim, e bine să aflăm că ea, apocalipsa, durează oleacă, niște luni de zile, mai precis, de nopți, e cu multe nopți, dar e și cu strigoi, e cu nebunie, e cu întoarcere în primitivism, e cu furtuni solare și lunare, e cu alinieri de planete, e cu foamete, e cu privit gaura galaxiei în ochi, e cu războaie, e cu mulți morți, e frumos de tot, e interesant, e captivant, e epic!... Neapărat, trebuie să considerăm momentul ca pe o șansă uriașă, ca pe un nou început al Universului, eventual, produs în acceleratorul de particule din Elveția, era obligatoriu să apară și Elveția în film, nu se putea altfel, accelerator care, încă de la începuturile sale, fatalitate, urma să genereze antimaterie exact în acest an, în 2012. Așa era anunțat. Că, după ce găsește particula lui Dumnezeu, misiune îndeplinită deja, ne trântește niște antimaterie în cap, pleosc, și, astfel, ne autodistrugem. Suntem informați de ani de zile deja. Dacă rămânem la varianta asta, atunci, e limpede, nu avem decât alternativa reîncarnării sub formă de cai albaștri. Asta e! Voyager - prin urmare, ne întoarcem la NASA, vechea noastră prietenă - Voyager deci a părăsit sistemul nostru solar - tot acum! - așa că pasămite se va afla vreodată și de vremelnica și oribil-penibila noastră existență. Omenirea nu-i o cauză complet pierdută. Vine cineva să ne salveze sau, de ce nu, să termine ce-am început chiar noi. Ideea asta e, până la urmă, oarecum în spiritul celor tocmai declarate de domnul Barack Obama, imediat după alegeri. Continuăm și terminăm ce-am început... Colosal de abisal.
Altminteri, rămânem optimiști, ne păstrăm mintea deschisă, curățăm pivnița, căutăm geanta de la masca de gaze pe care o purtam în liceu că era cool, ne facem rezerve de ce-om putea fiecare, îi salutăm pe mayași, pe incași, pe malgași, pe papuași, pe hopi, pe tibetani, pe atlanți, pe toată lumea, ne îngândurăm, medităm, ne armonizăm, e, de altfel, tot ce ne-a mai rămas, și ne pregătim opaițul și abacul. Pentru trecerea în dimensiunea a patra, ba, eventual, chiar și a cincea, dar asta e doar pentru cei merituoși.
Păi, în aceste împrejurări, unde și cum mai vedem filmele? Nu le mai vedem, le trăim direct și  în direct! Asta e, dacă nu suntem cuminți, nu stăm în banca noastră și punem întrebări nepotrivite în legătură cu banii noștri din băncile lor, dacă protestăm și nu stăm liniștiți să rumegăm nimic în staul și dacă îi obligăm, pur și simplu asta facem, ei nu vor, dar noi suntem cei care îi obligăm să declanșeze războiul, furtuna solară, apocalipsa mayașă sau hopi sau shambaliada sau... De pildă, deja, am o bănuială care mă îngrijorează și mă face invidioasă și anume că, mult mai înțelepți decât noi, gloata, fără să mai piardă timpul, care, oricum, se va isprăvi în curând, și fără să mai plictisească adevărații lorzi grei cu întrebări impertinente, înțelegând tendința și aluzia, disciplinați, Calul apocaliptic, Călărețul-fără-cap și Cavalerul Negru deja au cerut pliante documentate despre posibilitățile concrete de transformare în cai albaștri de succes și despre condițiile în care pot trăi fericiți ca azilanți pe planeta, să admitem, Pandora. De la El Dorado, la El Pandorado. Panta rei!
Se cască întunericul. Căscăm și noi... Sughițăm a hău.