Sigmaringen, Germania, 7 mai 2005 b

Rupturi, subterane și urzeli, la umbra duzilor în floare

La noi, după tipic, și monarhia e originală și surprinzătoare. Mai ales, prin modul în care se autodeclară insistent că e deși nu mai e. Dar nu numai. Astfel, de ziua ei proprie, 10 mai 2011, Casa Regală a României a anunțat că e... Casa Regală a României! Vivat! Și că au fost rupte toate legăturile, dar toate, existente între ea și Casa de Hohenzollern-Sigmaringen. Carevasăzică, se degermanizează. Presupun că anunțul a fost făcut pentru cei mai tinerei și, eventual, mai inculți. Ori pentru cei sclerozați iremediabil. În opinia istoricilor, evenimentul s-a mai produs o dată, dacă se poate spune așa, în 1916, ca urmare a intrării României în război împotriva Germaniei. Atunci, le-am luat-o înainte englezilor întrucât ei au făcut anunțul similar - degermanizarea monarhiei lor prin renunțarea la apartenența la Casa de Saxa-Coburg-Gotha și instaurarea oficială a Dinastiei de Windsor - în 1917.

Interesantă mișcarea și, foarte posibil, are niște subterane bine sau prost ticluite. Oricum, mai mult ca sigur, ele sunt. Nu sunt nici două săptămâni de la nunta princiară din Marea Britanie și, chiar de ziua monarhiei românești, englezii debarcă la București. Musafirii de la Palatul Elisabeta - potrivită și denumirea -  au fost toți britanici, fiind vorba despre delegația din partea City of London care l-a decorat pe regele Mihai pentru rolul jucat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Pe această cale, cu surle și trâmbițe, poporul român este anunțat că, s-a sfârșit, nu numai că am întors armele împotriva nemților, dar am rupt și legăturile dinastice. Cum?! Vorba lui Mircea Badea, simt nevoia unei scheme. Mă uit în buletin, mă uit și-n cartea de alegător, mă uit și-n pașaport, mă uit și-n oglindă, văd anii, văd datele, văd însemnele, văd semnele și nu mai pricep nimic. La modul rapid și total în care regresăm istoric, aș putea fi eu însămi nu numai Göring, aș putea fi chiar Mata Hari, ori Pisica de Cheshire, ori Moș Ion Roată și Unirea! Am deja față de mine însămi suspiciuni totale, vigilențe acerbe și exigențe maxime. Deci, de azi înainte, nu mai suntem cu nemții, suntem cu englejii! Zi, frate, așa! Și nu mai suntem nici cu rușii că d-aia nu l-au mai invitat pe rege la parada militară! Îl decorează britanicii pentru meritele din vremea războiului, se supără rușii că ei îl decoraseră primii și-aveau monopol. Așa, nene, acum, mai venim d-acasă! Și toate astea, după ce nu mai e Gordon Brown prim-ministru ca să nu se spună că principesa Margareta are pile! Să fim deci onești, ca orișice bun supus britanic! În condițiile în care, dacă se plictisesc în Seychelles - adevărul e că, vorba aia, ce să faci în Seychelles?! - mirii princiaro-ducali ar putea veni pe domeniul prințului Charles, de la Viscri. Până și istoria acestui domeniu ne arată că e în logica momentului ca din neamț să devii englez. Așa că orientarea prințului Charles către acest loc nu cred că a fost deloc întâmplătoare. A vrut să ne arate direcția și trendul. În eventualitatea unei vizite princiaro-ducale în zona Viscri, avem totuși o grijă: să nu greșească mirii drumul și să ajungă la regele Cioabă ori la împăratul Iulian că și ei sunt prin vecinătate. Nu vrem să avem deja conflicte regale, imperiale, dinastice, diplomatice etc. Într-o astfel de situație, nici nu vreau să mă gândesc și la posibila furie a domnului Sarkozy! Altminteri, mi se pare corect: avem scut antirachetă american, avem și protecție monarhică britanică! Imperiul și coloniile sale! Mă refer la britanici și la americani, să nu se înțeleagă eronat. Doar că nu mai știe nimeni care e imperiul și care sunt coloniile. Cred că, și-n această privință, s-ar impune repetarea unei declarații istorice edificatoare chiar dacă s-a mai dat de vreo zece ori până în prezent. După cum ziceam: pentru tinerei, pentru inculți, pentru sclerozați... E mai bine. Dacă suntem clari, n-avem vorbe. Nici măcar la Haga. Dar uite cum deviem și ne băgăm în altă monarhie! Apropo de scut, dacă-mi este permis: inspirat aleasă denumirea localității, Deveselu. E atât de ambiguu românească, o ia fiecare cum vrea, e și veselă, e și de-veselă, adică ne-veselă, prin urmare, tristă. După cum ne mor în ultima vreme soldații în Afganistan, aș înclina, totuși, spre ultima variantă. Cât despre agitația asta monarhică, nu e nimic uimitor, există - întotdeauna există - și-un plean bi, vorba lui King Julian din Madagascar - vai de păcatele mele, nici o insinuare față de Seychelles! - mai ales, în deruta atât de derutată și de derutantă din România. Că există pleanul bi s-a văzut și din modul suprem isteric în care a fost transmisă, în România - aș putea spune a fost impusă, băgată pe gât mediatic - nunta princiară din Londra.

O întrebare însă nu-mi dă pace: și cu al nostru compatriot Duda cum rămâne? Îl rupem și pe el? Mai e sau nu mai e principe? Ne atașasem deja de idee.  Că, ironia sorții, ce să-i faci, dacă renunță la toate titlurile de import, Casa Regală de România îl concediază tocmai pe singurul român din cadrul ei. Care mai demonstrase și oarece afinități de neam cu Ștefan cel Mare. Și după toate câte se făcuseră, prin jertfa întregului popor, pentru credibilizarea sa! Vedeți, pesemne știa el ce știa și, ca orice român pățit și conștient de capriciile crude ale destinului, după nunta princiară de anul trecut din Suedia, primul lucru pe care l-a făcut, dacă-mi amintesc bine, a fost să dea tot o declarație prin care, ferm, cerea bani pentru ca să reprezinte cu onoare și succes țara la sindrofii similare. Că așa nu se mai poate! Iar, dacă mai e  - n-are legătură cu MAE - să plecăm urechea și la ce bârfesc elvețienii - deh, așa sunt monarhiile, înconjurate de complot, de intrigă, de zvon, urzeala tronurilor, că e chiar la modă - tot din câte rememorez, de fapt, nu prea ar mai fi membri ai Casei Regale de România întrucât astfel de titluri se pierd prin simpla naștere pe teritoriul elvețian. Greu! Complicat! Ne afundăm! În fine, avem și-un pilduitor contraexemplu recent și poate e bine să ținem cont și de el: dacă nu s-a englezit la timp și-a rămas tot un demodat Saxa-Coburg-Gotha, bulgarii l-au anunțat pe Simeon că nu-i mai dau nimic, ba chiar vor să-i ia înapoi și ce i-au retrocedat deja! Da' ce pretenții poți să ai?! Bulgari!

N-aveam destule pe cap, na că acum, avem și riduri pe frunte de la dramatismul declarației Casei Regale de România! Nici nu ne-am lămurit încă în această chestiune și aflăm subit că Patriarhia Ierusalimului a rupt și ea legăturile cu Biserica Ortodoxă Română! Habar n-am dacă există sau nu vreo legătură între toate aceste evenimente. Dar, totuși, ce-i cu toate rupturile astea?! Poporul suveran nu află nimic limpede din partea nimănui?
Ca să ne mai destresăm, introduc niște poze, specialitatea blogului deja, de la împricinatul Castel Sigmaringen - locul unde s-a născut Carol I - căruia tocmai i-am spus pa în 1916. Și el nouă, după cum nu făcea nici un secret ghida și tot amintea, în timpul vizitării lui din data de 7 mai 2005 - s-a întâmplat să fie asta data la care eu l-am vizitat, n-a fost un pelerinaj pios - că legăturile cu Casa Regală de România au fost rupte cu multă vreme în urmă. Constat acum faptul că duduia - aoleo, alt cuvânt interpretabil! - venea deci din viitor și știa despre declarația-proclamație de la 10 mai 2011. Nu găsesc altă explicație. Aleg aceste poze - cu tot cu Dunăre, lebede, vegetație, sfinți și cavaleri, dar fără interioarele castelului pentru a respecta regula jocului difuzării de imagini -  întrucât presupun că, la Peleș, ați fost cu toții, măcar în excursie cu pionierii. După ce PCR, ca un partid vizionar și responsabil, l-a restaurat și întreținut și bine a făcut deoarece, iată, nu se știe niciodată ce timpuri mai vin. Cât despre timpuri, la tot ce ni se întâmplă nouă ca români, putem considera că Einstein e pe deplin servit: trecutul, prezentul și viitorul sunt, cu adevărat, doar una. După cum prea bine se vede!

H&M, la București

Hm. Asta e tot ce pot spune după ce, săptămânile trecute, am vizitat două dintre magazinele H&M deschise la București. Luasem notă de isteria mediatică din jurul lansării acestui fericit eveniment și, dacă tot am trecut prin urbea noastră după niște luni de zile, firește, nu puteam rata explorarea lor. Măcar pentru a-mi face o idee. Mi-am făcut și-o dau mai departe. Ca pe gripă.

Ce pot confirma este că, în acest moment, o parte din accesoriile vândute la București sunt din aceeași gamă cu accesoriile vândute în Suedia. Deci, puteți cumpăra, dacă doriți, niște brățărele, niște zdrăngănele, niște pandantive, niște pene, niște mărgele, niște inele etc. Reflectă moda momentului de la ele de acasă. Hainele însă, s-avem pardon, rezon, ba chiar palton! Cu mici excepții, foarte mici excepții, microscopice excepții, sunt extrem de urâte și de-o calitate care poate fi definită tocmai prin a nu avea nici o legătură cu vreo calitate. Deși ar fi trebuit pentru că ea, calitatea, este invocată obsesiv în toate materialele publicitare ale acestei firme. Așadar, nimic din designul inspirat, plin de culoare și de fantezie, nimic din acele modele proaspete, tinerești, florale, oglindind cele mai diverse și mai picante tendințe din diferite colțuri ale lumii, adică, nimic din ceea ce reprezintă adevărata marcă H&M. Prețurile însă sunt perfect comparabile cu prețurile la care se vând mărfurile acestui brand în Suedia. Una peste alta, este clar și, din păcate, deloc uimitor, au adus, la București, produsele de care vor să scape. Pentru că, din punct de vedere comercial, suedezii sunt oameni normali la cap: tot ce produc mai bun, păstrează pentru ei înșiși. Noi, suferind de boli incurabile, tot ce avem mai bun, exportăm, dăruim, cedăm, ne batem chiar cu pumnul în piept că nu e de nasul nostru.

Ca să închei, întrucât nu sunt multe de adăugat peste cele scrise deja, iată ce recomand: în această fază, evitați să le faceți celor de la H&M prea multă vânzare. Astfel, vor afla că, totuși, românii nu sunt chiar pe deplin fraieri. Orgoliul și onoarea naționale sunt astfel servite și salvate. Important. Mai ales, pentru mentalitatea suedeză. În plus, ca să nu iasă în pagubă, suedezii s-ar putea chiar să reacționeze cum se cuvine și să mai ridice ștacheta calității. Până la urmă, legile comerțului: comersantu' străinez încearcă marea cu degetu', dacă ține, ține, iar dacă nu, nu-i rămâne decât ori să schimbe situația în bine, ori să închidă prăvălia și să se care. Suedezii sunt extrem de pretențioși și de minuțioși în privința calității produselor fabricate de alții. Așa și trebuie. Consider deci oportun să le urmăm exemplul. Dacă, totuși, nu vă puteți abține și vă doriți, imediat, produse din magazinele H&M de la București, atunci, neapărat, dar neapărat, cumpărați-le doar pe cele asupra cărora s-au operat reduceri de preț. Măcar așa nu veți acumula frustrări comerciale și nu veți susține financiar un negoț care operează deja constant exclusiv pe bază de dublu standard: pentru noi, doar crema, pentru ceilalți, doar eczema!

Gara Stockholm Centralen - 3 mai 2011

Gara subterană Arlanda International - 3 mai 2011

( 7 ) Suedia - Pocher la copcă

După cum scriam în finalul celuilalt episod din acest seriăluț, iarăși, trebuie să iau un tren suedez, panica se instalează, fiori de groază mă cuprind sau panica se instalează, mă cuprind fiori de groază, nu mă pot decide, hm, hm etc. Fără ambiții de haiku, e totuși un poem inspirat. De starea, structura, esența, perseverența și absența căilor ferate suedeze, SJ. Cum am șuguit, așa rămâne! Suedia nu e numai în afara oricăror principii de cale ferată, e în afara oricăror principii de calcul al probabilităților. Dacă aș întreba oricare specialist în domeniul probabilităților în ce măsură e posibil să ți se întâmple, halucinant, cam aceeași experiență, ar răspunde, presupun, că o dată la un milion / miliard / trilion etc. de posibilități. Ei bine, nu! Uite că se poate de fiecare dată! Uite că vortexul căilor ferate suedeze fac de rîs și de rușine orice calcul, al oricui, oriunde și oricând.
Carevasăzică, am fost în România, timp de două săptămâni. Voi reveni asupra acestui subiect întrucât sunt destul de multe de povestit. Oricum, acesta este motivul pentru care am scutit blogosfera de prezența mea. Nesuferită, se vor grăbi unii să adauge. Acum trei zile, m-am întors în Suedia. Mai întâi, era să ajung săptămâna viitoare deoarece avioanele Malev au avut întârzieri. La câte avioane, trenuri și taxiuri, am de luat când parcurg acest itinerar, odată ce-am plecat târziu, e ca și cum mai bine stăteam acasă, la mine, în pătuț. Dar, din fericire, avioanele respective au refăcut întârzierea așa că, deși ungurești, regret să declar că nu poartă ele vina. Am ajuns în deja celebra gară Stockholm Centralen și-am moțăit / navigat pe net / mâncat / băut cafea în tot felul de unghere ale ei pentru a trece rapid și plăcut așteptarea de două ore și ceva cât era prevăzută ea inițial. Deja eram plini de noi, ne și vedeam ajunși la timp în cel mai rapid și confortabil mod posibil. Norocul nostru a fost că un reflex ancestral dictat de antrenamentul contra dezastrelor și-a activat alarma isterică în mințișoarele noastre și ne-am trezit din ațipeala aiuritoare și din hibernare - aceasta din urmă s-a reinstalat spontan la vederea fulgilor scandinavici de nea cât un nea care ne-au întâmpinat cum am coborât din avion și asta după soarele fierbinte și plăcut de la București, după copăceii înfloriți, după iarba ca smaraldul etc. - și ne-a trecut prin minte gândul de pe urmă al românului de pe urmă să ne uităm pe plăcuță! Adicătelea, bre, mai e sau nu mai e tren? Brusc, ne-am amintit unde ne aflăm și anume în țara în care, dacă îți reglezi ceasul după căile ferate, e egal moartea. Cu îmbălsămare, dric elegant, alai și respect, da' tot moartea se cheamă! Și ce credeți că scria pe ecran? E deja pălărie-ntr-un picior, ghici, ciupercă, ce-i! Câteva trenuri importante, printre care și al nostru, fuseseră suspendate! Acum, toate ar mai fi cum ar mai fi numai că biletele lor de tren, cumpărate din timp pe net, au toate datele de contact ale cumpărătorului. Prin urmare, eminențele feroviare ale Suediei puteau oricând să ne găsească, oriunde în lume, și să ne anunțe măcar. Mai ales că, uite, se poate să ai și fantezii d-astea complet nesănătoase de a veni dintr-o altă țară, după două avioane, ca să iei un tren suedez. De data asta, ne-a sărit țandăra, ne-au ieșit ochii din orbite și, desigur, ne-am luat de funcționară. I-am explicat că, din punctul nostru de vedere, căile ferate suedeze sunt un pericol public și că ar trebui să se autodizolve. Chiar mă întreb: pe ăștia, care sunt extrem de vocali în a-i critica pe toți ceilalți, inclusiv pe noi, nu-i verifică nici o comisie europeană de resort? Mă bate gândul să fac o sesizare în acest sens. I-am reamintit funcționarei că încă nici n-am încheiat recentul nostru litigiu, relatat în Suedia - Pocher la copcă 6, și, ca atare, încă nu ne-am primit banii pe care ni-i datorează pentru biletele pierdute atunci, peste 80 euro, ca să nu mai aduc vorba despre taxiul cu care-am străbătut Suedia, peste 400 euro etc. În plus, în aceste aproximativ trei săptămâni, mai avusesem parte de niște incidente minore legate de proasta funcționare a trenurilor, pe care nici nu le mai menționez ca să nu pierdem vremea și ca să nu ne afundăm fatal în redundanță. Chestiunea este că, practic, din experiența noastră, nici un tren suedez, și-au fost deja zeci, n-a funcționat complet normal. Aspectul cochet și curățenia sunt însă constante, este perfect adevărat, trebuie să repet asta. Însă, desigur, la ce-ți folosește un tren cochet și curat care însă nu merge niciunde? A nu se înțelege că prefer trenurile noastre murdare, sinistre, scumpe, vai de mama lor și de-a noastră. Nicidecum. Dar, am avut nesperata șansă în viață de a cunoaște și trenuri curate, cochete și punctuale. Adică, trenuri adevărate. Înțeleg, am avut o viață fericită.

Funcționara n-a ripostat, nici n-avea de ce, și-a cerut scuze, avea și de ce, ne-a dat, pentru fiecare, câte un bon în valoare de aproximativ 11 euro pentru a cumpăra mâncare și cafea la Pressbyrån, un loc specializat unde se vând diverse produse, inclusiv ziare, reviste, gustări etc. În plus, ne-a dat bilete cu tot cu locuri rezervate la următorul tren. Sigur, asta n-are nici o legătură, dar nici una, cu situații similare din România, sunt complet de acord. Dar nici nu explică bizarul program și strania conduită a SJ. Așteptarea trenului cu care trebuia să călătorim a fost suplimentată cu aproape două ore. Până la urmă, am reușit să plecăm și-am reușit să și ajungem. În loc de ora 15.00, am ajuns pe la ora 17.00. Slavă Domnului, cu bine, întregi și fără să sponsorizăm toate taxiurile din Stockholm.
Câteva întrebări stăruie totuși: de ce nu circulă normal trenurile în Suedia? Aceasta ar fi prima întrebare. Suedia este o țară cu mari posibilități și tradiții tehnice, precum și cu imense pretenții în acest sens. Carevasăzică, de ce nu circulă normal trenurile în Suedia? Ce se întâmplă atâta de important și de misterios pe calea ferată suedeză de nu mai au loc și pasagerii? Pentru că, o să râdeți, dar nu suntem singurii călători. Sunt destui alții care ne împărtășesc această curioasă și total nepotrivită pasiune a călătoriei cu trenul. De ce se licitează biletele de tren? De ce nu au preț constant, reflectat de numărul de kilometri, de viteză, de gradul de confort etc? De ce nu există pregătite întotdeauna autobuze pentru a înlocui trenurile fără ca oamenii să aibă de suferit? De ce autoritățile suedeze tac și nu iau măsuri aspre pentru că, din ceea ce vedem noi, incidentele feroviare de tot soiul par să fie într-o creștere alarmantă. De ce nu se investighează toate aceste situații și de ce nu se ridică licențe de funcționare? De ce nu sunt demiși cei incompetenți? Nu mai insist pentru că, în Suedia - Pocher la copcă 6, am tot întors subiectul pe diferite părți. Mai lansez, totuși, o întrebare: de unde banii de despăgubiri? De ce le convine parcă să aibă pierderi și să acopere respectiva situație prin sume mai mari decât biletul deja achitat? Concret, în cazul nostru, biletele pierdute prin suspendarea trenului respectiv însumau numai 190 coroane, adică, în jur de 20 euro. Dar, drept despăgubire, am primit bonul pentru mâncare în valoare de 200 coroane, aproximativ 22 euro, precum și două bilete în valoare de 400 coroane, adică peste 40 euro. Rezultă logic faptul că sistemul feroviar suedez a încasat de la noi în jur de 20 euro și ne-a dat peste 60 euro. Pierderea lor este astfel de aproximativ 40 euro, după umilul meu calcul. Și, să nu uităm, că nu uităm și nici nu-i lăsăm, mai au de dat încă peste 80 euro de la tărășenia de data trecută, din aprilie. De ce le convine așa ceva? De ce le convine să dea mereu apă și cafea gratuit pentru că nu le merg trenurile? De ce achită taxiuri în cazul în care pasagerii nu ajung la destinație în bune condiții? De ce, de ce, de ce... De unde provin astfel de bani într-o țară atât de controlată fiscal? Aud? Misterioase sunt căile Domnului, mai ales dacă, se vede treaba, ele sunt și feroviare... 

Suedia - Spectacolul luminii c, 1 - 9 aprilie 2011